ICCJ. Decizia nr. 1574/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1574/2013
Dosar nr. 7757/2/2012
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 502 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 130 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată a recunoscut sentinţa penală din data de 17 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena în Dosarul nr. 111 Hv 93/11a, definitivă, prin care cetăţeanul român B.G.C. a fost condamnat la pedeapsa de 30 luni închisoare, a dispus transferarea condamnatului B.G.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 30 luni închisoare.
A dedus perioada executată de la data de 18 august 2011 la zi.
A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 16 octombrie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost înregistrată, sub nr. 7757/2/2012, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, prin care s-a solicitat recunoaşterea Sentinţei penale din data de 17 noiembrie 2011,pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena în Dosarul nr. 111 Hv 93/11a privind pe cetăţeanul român B.G.C. şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de statul solicitant.
La dosarul cauzei au fost depuse Adresa nr. 3539094 din 27 septembrie 2012 a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Adresa nr. 1909782/11 din 27 septembrie 2012 a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte, Adresa nr. 73188/2012 din 07 septembrie 2012 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală, Adresa nr. BMJ-4050117/0002-IV 4/2012 a Ministerului Federal al Justiţiei din Republica Austria, decizia cu privire la aplicarea unei interdicţii nr. III-1315179/FrB/11 a Direcţiei de Poliţie Federală Viena, sentinţa penală din data de 17 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena în Dosarul nr. 111 Hv 93/11a, copia actului de identitate a condamnatului, procesul-verbal în care este consemnată poziţia condamnatului cu privire la transferare,dispoziţiile legale aplicabile.
În conformitate cu dispoziţiile art. 152 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa procedat la încunoştinţarea persoanei condamnate B.G.C. despre obiectul prezentei cauzei şi termenul fixat la Penitenciarul Leoben - Republica Austria.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că Tribunalul pentru Cauze Penale Viena, prin Sentinţa penală din data de 17 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 111 Hv 93/11a, definitivă, a condamnat pe cetăţeanul român B.G.C. la pedeapsa de 30 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav în mod profesional prin efracţie sub forma de participare, conform art. 12, 127, 128 alin. (1) cif. 3, 129 cif. 1 şi 3, 130 fraza 2, variantele 1 şi 2 C. pen. al Republicii Austria.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că, persoana condamnată B.G.C., acţionând în complicitate premeditată cu alţi făptuitori din Viena, a sustras din posesia altor persoane, prin efracţie bunuri mobile, având intenţia obţinerii unui folos material, respectiv în data de 18 august 2011 a spart vitrina cu o rangă de fier şi a sustras din magazin bijuterii cu o valoare totală de 17.229,60 euro, iar în perioada 14 - 17 august 2011 a sustras un autoturism marca FE în valoare de 800 euro, care a fost pornit prin scurtcircuit.
Examinând dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Astfel, condamnatul B.G.C. este cetăţean român, conform datelor transmise de Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, hotărârea de condamnare susmenţionată este definitivă, a fost arestat de la data de 18 august 2011 la zi,iar durata condamnării se împlineşte la data de 17 februarie 2014.
Totodată, prima instanţă a constatat că şi condiţia dublei incriminări este îndeplinită, faptele reţinute în sarcina condamnatului B.G.C. prin hotărârea de condamnare susmenţionată având corespondent în legislaţia penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată,prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), e), i) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.
De asemenea, statul român şi statul austriac s-au pus de acord asupra acestei transferări.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată instanţa a constatat că persoana condamnată B.G.C. nu a fost de acord cu continuarea executării pedepsei în România, precizând că în Austria are condiţii mai bune de detenţie şi că are probleme cu foşti prieteni din România care sunt închişi, fiindu-i frică pentru viaţa sa.
Prin decizia cu privire la aplicarea unei interdicţii nr. IM-1315179/FrB/11 a Direcţiei de Poliţie Federală Viena faţă de persoana condamnată B.G.C. a fost emisă interdicţia definitivă şi executorie de şedere pe teritoriul Republicii Austria pe o durată limitată de 10 ani, în această decizie, menţionându-se că dacă nu părăseşte teritoriul austriac, va suporta aplicarea măsurilor de silire, mai ales aplicarea stării de arest privind expulzarea.
Potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat prin Ordonanţa nr. 92/1999, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să îşi dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimţământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunţată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conţine o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.
În prezenta cauză, sunt întrunite cerinţele reglementate de art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ceea ce în mod logic se poate concluziona că persoana condamnată B.G.C. poate fi transferat în statul de executare chiar dacă nu şi-a manifestat consimţământul în acest sens. Potrivit art. 3 parag. 2 din protocolul adiţional statul de executare nu îşi va da acordul la transfer decât după ce s-a luat în considerare avizul persoanei condamnate. Pe cale de consecinţă, chiar dacă, într-adevăr, consimţământul (acordul) persoanei condamnate nu este necesar, instanţa trebuie să analizeze cauza şi prin prisma obiecţiunilor formulate de persoana condamnată.
Prima instanţă a constatat că persoana condamnată B.G.C. nu şi-a dat acordul la transfer, însă nu a formulat obiecţiuni de natură obiectivă (de ex. dubla cetăţenie, ori domiciliul în alt stat decât cel de cetăţenie) pentru a motiva această manifestare,arătând că în Austria are condiţii mai bune de detenţie şi că are probleme cu foşti prieteni din România care sunt închişi, fiindu-i frică pentru viaţa sa, fără însă a oferi alte detalii care să fie în măsură să formeze convingerea instanţei că temerile sale sunt întemeiate, astfel încât opinia sa la transferare nu are relevanţă sub aspectul îndeplinirii condiţiei privind consimţământul său la transfer.
Ca atare, prima instanţă a constat că în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată şi că felul şi durata pedepsei principale aplicate condamnatului B.G.C. nu sunt incompatibile cu legislaţia naţională.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă B.G.C.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 143 din Legea nr. 304/2004, intitulat "Condiţiile transferării":
Transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii:
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotărârea este definitivă;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;
d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este;
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
La termenul din data de astăzi, 9 mai 2013, prin adresa Ministerului Justiţiei - Serviciul de cooperare judiciară internaţională în materie penală, înaintată de către Ministerul Justiţiei din Austria, s-a comunicat că acesta nu îşi mai menţine cererea având ca obiect preluarea executării pedepsei aplicate cetăţeanului român B.G.C., întrucât Tribunalul Leojjen a renunţat, prin Încheierea din 25 martie 2013, la continuarea executării pedepsei privative de libertate, având în vedere interdicţia de şedere şi faptul că acesta va părăsi teritoriul federal.
În aceste condiţii, având în vedere cele comunicate de Ministerul Justiţiei din Austria, potrivit căreia s-a renunţat la continuarea executării pedepsei privative de libertate, având în vedere interdicţia de şedere şi faptul că persoana transferabilă B.G.C. va părăsi teritoriul federal, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia transferării de la lit. c) a art. 143 din Legea nr. 304/2004, în sensul ca persoana condamnată să mai aibă de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de persoana transferabilă, va casa sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind persoana transferabilă B.G.C.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de persoană transferabilă B.G.C. împotriva Sentinţei penale nr. 502 din 4 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
Respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind persoana transferabilă B.G.C.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului persoană transferabilă B.G.C., în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1573/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1575/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
