ICCJ. Decizia nr. 1573/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1573/2013
Dosar nr. 6193/2/2012
Şedinţa publică din 9 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 106 din data de 17 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman faţă de inculpatul C.C.M., în Dosarul nr. 5205/2/2011, s-au dispus următoarele:
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul C.C.M., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. - art. 76 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. - art. 76 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus executarea de către inculpat a pedepsei cele mai grele de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, fixând termen de încercare de 3 ani, potrivit art. 82 C. pen. şi atrăgând, totodată, atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din prevederile art. 83 C. pen.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen. şi a făcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.
A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF Bucureşti şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.I. SRL, prin lichidator judiciar SP L. SPRL Alexandria, la plata sumei de 87.991 RON.
A respins cererea părţii civile, privind instituirea de măsuri asigurătorii, ca nefondată.
A dispus comunicarea sentinţei penale, după rămânerea definitivă, la ORC Teleorman.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunţa această sentinţă penală, Tribunalul Teleorman a reţinut următoarele:
La data de 1 octombrie 2007, lucrătorii de specialitate ai Gărzii Financiare - Secţia Teleorman au efectuat un control operativ inopinat, prin sondaj, la societatea administrată de inculpat - SC P.I. SRL Alexandria, unde au constatat inexistenţa evidenţei financiar-contabile, sens în care au întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei financiar-contabile seria F nr. 00770332 din 1 octombrie 2007, semnat şi însuşit de către inculpat, prin care s-a dispus întocmirea evidenţei financiar-contabile, în termen de 30 zile.
Inculpatul nu s-a conformat măsurii dispuse în termenul stabilit, aşa încât organul de control a transmis invitaţii la sediul social declarat al firmei, care au fost returnate pe motivul lipsei destinatarului. Aceleaşi invitaţii s-au transmis inculpatului şi la domiciliul numitei M.C.A., de la care s-a primit confirmări de primire.
Din actele de urmărire penală efectuate, s-a stabilit că la sediul social declarat al firmei SC P.I. SRL Alexandria, îşi desfăşoară activitatea o altă societate, respectiv SC I. SRL Alexandria, administrată de numitul B.I., potrivit Contractului de închiriere al terenului nr. 17919 din 25 septembrie 2007, construcţia de pe suprafaţa de teren fiind dobândită prin cumpărare de la numita C.P., mama inculpatului. Faţă de constatările privind declararea fictivă a sediului social al societăţii, organele de control ale Gărzii Financiare Teleorman, au continuat verificările privind infracţiunea de evaziune fiscală, solicitând D.G.F.P. Teleorman să efectueze controlul fiscal la sediul acesteia, în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului de către SC P.I. SRL Alexandria.
Inspecţia fiscală efectuată cu această ocazie a stabilit că, în perioada 22 iunie 2005 - 30 aprilie 2007, inculpatul nu a declarat şi nu a achitat la bugetul consolidat al statului, suma totală de 572.313 RON, reprezentând impozite, taxe şi contribuţii, din care, impozite şi contribuţii reţinute de la salariaţi, în valoare de 44.548 RON.
În cursul cercetării penale, inculpatul C.C.M. a declarat că s-a ocupat efectiv de administrarea firmei, recunoscând că a avut cunoştinţă de termenul stabilit pentru întocmirea evidenţei contabile. A contestat însă actul de control întocmit de DGFP Teleorman, cu privire la cuantumul sumelor datorate, solicitând efectuarea în cauză a unei expertize judiciar contabile şi a motivat că a fost în imposibilitate de a achita obligaţiile fiscale, datorită blocajului financiar. A arătat, de asemenea, că nu a semnat actul de control, declarând că expertul contabil - B.S. - a prestat servicii privind întocmirea bilanţului contabil pe anul 2007, având atribuţii de reprezentare a sa în faţa organelor fiscale. Aşa cum s-a reţinut de procuror, aceste susţineri ale inculpatului sunt neîntemeiate, întrucât nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă.
În urma efectuării expertizei judiciar - contabile solicitată de inculpat, a rezultat că acesta a creat un prejudiciu total bugetului consolidat al statului în sumă de 87.991 RON, din care 41.443 RON reprezintă impozit pe profit sustras şi 46.548 RON reprezintă TVA sustrasă, stabilindu-se că, în lipsa identificării unor state de salarii care să genereze obligaţia achitării unor impozite pe salarii sau contribuţii la asigurările sociale, cheltuielile cu salariile, inclusiv obligaţiile cu stopaj la sursă, identificate în balanţele de verificare pe anii 2006 şi 2007, nu sunt deductibile fiscal şi nu pot fi luate în calcul la impozitul de profit. Expertul a concluzionat că sumele reprezentând salarii şi obligaţii bugetare aferente, au servit majorării bazei impozabile la impozitul pe profit.
În raport de concluziile raportului de expertiză contabilă, care au stabilit că prejudiciul penal a fost cauzat de inculpat prin diminuarea bazei de impozitare, având ca urmare sustragerea de impozit pe profit şi T.V.A. aferentă, în valoare totală de 87.991. RON, prin Ordonanţa nr. 1717 P/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 6 din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că faptele inculpatului C.C.M., care în calitate de împuternicit la SC P.I. SRL a omis să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, având ca urmare imediată neplata obligaţiilor fiscale către stat prevăzute de lege, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel partea civilă, DGFP Teleorman, care a solicită obligarea inculpatului la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă apelanta şi care constituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 385/A din 7 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul C.C.M., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă ANAF - DGFP Teleorman împotriva Sentinţei penale nr. 106 din 17 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 5205/2/2011.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, examinând sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Teleorman sub aspectul motivelor de apel invocate, a constatat că prima instanţă a stabilit bine situaţia de fapt şi a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, pentru care a fost condamnat la 1 an închisoare cu aplicarea art. 3201 C. prov. pen. şi art. 74 - 76 C. pen. şi art. 81 - 82 C. pen.
În aprecierea instanţei de control judiciar, apelul formulat de DGFP Teleorman este nefondat, atâta vreme cât a fost stabilit un prejudiciu printr-o expertiză contabilă care nu a fost contestată, astfel că prejudiciul rămâne cel stabilit prin această expertiză.
În ceea ce priveşte cea de-a doua cerere privind instituirea sechestrului asigurător, acesta nu poate fi impus atâta vreme cât nu sunt bunuri mobile sau imobile care să aparţină debitorului - inculpat, iar măsura nu poate fi luată pentru bunuri care vor aparţine în viitor debitorului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar la momentul declarării acestei căi de atac admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi rejudecând, admiterea cererii de constituire de parte civilă aşa cum a fost formulată în faţa primei instanţe, cu obligarea inculpatului la plata sumei de 966.251 RON şi a majorărilor de întârziere calculate până la plata debitului.
Totodată s-a mai arătat că în mod greşit, ambele instanţe nu s-au pronunţat asupra cererii privind instituirea măsurilor asigurătorii şi că instanţa de apel a obligat partea civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Recursul declarat de partea civilă nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică formulată de recurenta parte civilă, în sensul că, în mod greşit instanţele nu au dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 966.251 RON şi a majorărilor de întârziere calculate până la plata debitului, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în urma efectuării expertizei judiciar-contabile solicitată de inculpat, a rezultat că acesta a creat un prejudiciu total bugetului consolidat al statului în sumă de 87.991 RON, din care 41.443 RON reprezintă impozit pe profit sustras şi 46.548 RON reprezintă TVA sustrasă, stabilindu-se că, în lipsa identificării unor state de salarii care să genereze obligaţia achitării unor impozite pe salarii sau contribuţii la asigurările sociale, cheltuielile cu salariile, inclusiv obligaţiile cu stopaj la sursă, identificate în balanţele de verificare pe anii 2006 şi 2007, nu sunt deductibile fiscal şi nu pot fi luate în calcul la impozitul de profit, concluzionându-se că sumele reprezentând salarii şi obligaţii bugetare aferente, au servit majorării bazei impozabile la impozitul pe profit.
Înalta Curte mai constată că raportul de expertiză contabilă, ale cărui concluzii au stabilit că prejudiciul penal a fost cauzat de inculpat prin diminuarea bazei de impozitare, având ca urmare sustragerea de impozit pe profit şi T.V.A. aferentă, în valoare totală de 87.991 RON, nu a fost niciodată contestat de recurenta parte civilă, astfel încât, în mod corect, ambele instanţe au apreciat că prejudiciul este cel stabilit prin expertiză.
În ceea ce priveşte cea de a doua critică formulată de recurenta parte civilă, în sensul că, în mod greşit, ambele instanţe, nu au dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, apreciază că şi această critică este nefondată.
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului şi părţii responsabile civilmente în vederea confiscării speciale, a acoperirii despăgubirilor civile şi a executării pedepsei amenzii, garantând astfel executarea obligaţiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acţiunii penale şi acţiunii civile în cadrul procesului penal.
Potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor inculpatului sau părţii responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
Raportând consideraţiile teoretice mai sus arătate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, în mod corect, ambele instanţe nu au dispus luarea unei astfel de măsuri (în speţă sechestrul asigurător) în condiţiile în care, în patrimoniul debitorului inculpat C.C.M. sau al părţii responsabile civilmente Se P.I. SRL nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile care să aparţină acestora, cu precizarea că măsura nu poate fi luată pentru bunuri care vor aparţine în viitor debitorului.
În ceea ce priveşte cea de a treia critică formulată de recurenta parte civilă, în sensul că în mod greşit, s-a dispus obligarea sa de către instanţa de apel la plata cheltuielilor judiciare, Înalta Curte o apreciază tot neîntemeiată, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins apelul.
Or, din examinarea deciziei pronunţate de instanţa de apel rezultă că partea civilă a fost cea care a promovat apelul în cauză şi căreia i-a fost respinsă, ca nefondată, această cale de atac, astfel încât, în mod corect, a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Mai trebuie precizat că, deşi recurenta parte civilă nu a indicat niciunul dintre temeiurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat că susţinerile acesteia se încadrează în dispoziţiile pct. 172 ale art. 3859 din acelaşi cod, prin prisma căruia au fost analizate criticile invocate, apreciate ca nefondate, pentru considerentele mai sus arătate.
Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman împotriva Deciziei penale nr. 385/A din 7 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul C.C.M.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1569/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1574/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
