ICCJ. Decizia nr. 1803/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1803/2013

Dosar nr. 6015/101/2012

Şedinţa publică din 27 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 193 din 17 octombrie 2012, Tribunalul Mehedinţi a admis cererea de rejudecare după extrădare formulată de inculpatul P.S. - fiul lui C. şi L., născut în localitatea Nadanova, judeţul Mehedinţi, cetăţean român, studii superioare, domiciliat în Drobeta-Turnu Severin, str. S., judeţul Mehedinţi, cu reşedinţa în com. Isverna, satul Nadanova, jud. Mehedinţi.

În baza art. 522¹ alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus anularea Sentinţei penale nr. 167 din 09 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 5209/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 345 din 04 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 890/P/2005 şi Decizia penală nr. 2061 din 30 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 752/1/2006, precum şi a formelor de executare emise în baza acesteia.

În temeiul art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de inculpatul P.S. în baza art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen. şi s-a dispus ca judecata să aibă loc în condiţiile art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen. numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.S., la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.S., la o pedeapsă de două luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 - 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 8 luni închisoare ce urmează a fi executată în condiţiile art. 57 C. pen., cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului P.S. S-a dedus perioada executată de la 06 iunie 2012, la zi. În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 5 alin. (5) şi art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din lege să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisului fals, raportul întocmit de inculpat la data de 30 noiembrie 2001 şi adresat părţii vătămate, Comisia Europeană.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Comisia Europeană - Direcţia Generală de Formare şi Cultură.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul P.S. şi partea responsabilă civilmente, Fundaţia Şcoala de Afaceri Mehedinţi, în solidar, să plătească părţii civile Comisia Europeană - Direcţia Generală de Formare şi Cultură, echivalentul în RON a sumei de 84.375,86 euro, la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului P.S., dispusă prin ordonanţa din data de 04 august 2004, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi adusă la îndeplinire prin procesele-verbale din data de 06 august 2004, întocmite de lucrătorii I.P.J. Mehedinţi.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 182 din 19 aprilie 2006, al Tribunalului Mehedinţi şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei sentinţe.

A fost obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, petentul condamnat P.S. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună în temeiul art. 522¹ C. proc. pen., rejudecarea Dosarului nr. 5209/2004 al Tribunalului Mehedinţi, în care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 4827P din 14 septembrie 2004, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen.

În motivarea cererii, petentul a precizat că se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 167 din 09 mai 2005 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în Dosarul nr. 5209/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 2061 din 30 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că a fost judecat şi condamnat în lipsă, astfel încât nu a avut posibilitatea să-şi facă apărarea.

S-a mai arătat că, petentul nu a dat nicio declaraţie în cauză, iar probele propuse în apărarea acestuia de către avocaţii care i-au fost desemnaţi din oficiu, în cursul cercetării judecătoreşti, nu au fost motivate corespunzător sau nu au avut la bază informaţiile necesare. Petentul a susţinut că, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu legislaţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a i se asigura dreptul la un proces echitabil, în care să se stabilească situaţia de fapt reală, se impune rejudecarea cauzei, reaudierea martorilor G.M., D.C., C.N. şi Z.C., efectuarea unei expertize contabile şi a unei expertize grafice.

Petentul şi-a întemeiat cererea de rejudecare după extrădare pe disp. art. 522¹ C. proc. pen. rap. la art. 69 şi 72 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 167 din 9 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 5209/2004, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.S., la 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 290 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare cu aplic. art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a dispus anularea raportului final întocmit de inculpatul P.S. la data de 30 noiembrie 2001, adresat părţii civile Comisia Europeană.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător aplicată de organele de urmărire penală prin procesele-verbale încheiate la 6 august 2004, asupra bunurilor mobile şi imobile ce i-au fost atribuite acestuia prin Sentinţa civilă nr. 1571/2004 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi asupra autoturismului marca M.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Comisia Europeană - Direcţia Generală de Formare şi Cultură şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Fundaţia Şcoala de Afaceri Mehedinţi, la plata sumei de 84.375,86 euro din care 77.000 euro reprezintă despăgubiri civile şi 7.375,86 euro reprezintă dobânzi. S-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare. Inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5.000.000 RON cheltuieli judiciare statului din care 400.000 RON onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul, prin apărător. Prin Decizia penală nr. 345 din 04 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 890/P/2005, s-a dispus admiterea apelului formulat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 167 din 9 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 5209/2004, a fost desfiinţată în parte sentinţa pe latură penală, au fost descontopite pedepsele, au fost reţinute disp. art. 74, 76 C. pen. şi redusă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. la 6 ani închisoare şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. la 1 lună închisoare, fiind recontopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul P.S.

Prin Decizia penală nr. 2061 din 30 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, casarea deciziei atacate şi menţinerea Sentinţei penale nr. 167 din 9 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 5209/2004.Totodată, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S., împotriva aceleiaşi decizii penale.

Instanţa de fond a mai reţinut că, prin adresa Inspectoratului General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Internaţional Interpol, nr. 1970129/PL din 25 mai 2006, s-a comunicat faptul că inculpatul P.S. a fost dat în urmărire internaţională, în vederea extrădării, ca urmare a mesajului din 24 mai 2006, prin Biroul Internaţional Interpol.

La data de 19 aprilie 2006, s-a emis de către Tribunalul Mehedinţi, mandatul european de arestare nr. 4 din 19 aprilie 2006, pe numele condamnatului P.S.

Urmare a adresei din 27 iunie 2012, emisă de Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, condamnatul P.S. a fost arestat la data de 15 iunie 2012.

La data de 24 septembrie 2012, aşa cum s-a precizat, condamnatul P.S. a formulat în temeiul art. 522 C. proc. pen., cerere de rejudecare după extrădare.

Examinând cererea de rejudecare după extrădare, instanţa de fond a dispus admiterea acesteia în principiu, prin încheierea din 13 august 2012, reţinând următoarele:

Potrivit disp. art. 522 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecată şi condamnată în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.

Interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor legale precizate conduc la concluzia că rejudecarea unei cauze, după extrădare, va putea avea loc când s-a promovat o cerere în acest sens, însă cu condiţia să se facă dovada că persoana respectivă a fost judecată şi condamnată în lipsă.

Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaţilor care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii, respectiv atât la judecata şi pronunţarea în primă instanţă, cât şi la judecata în apel şi recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac.

Temeiul introducerii procedurii de rejudecare a condamnatului după extrădarea acestuia îl constituie al doilea Protocol Adiţional încheiat la Strasbourg la 17 martie 1978, al Convenţiei Europene de Extrădare încheiată la E. la 13 decembrie 1957.

Conform acestui protocol "când o parte contractantă cere unei alte părţi contractante extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă, pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, partea solicitată poate refuza extrădarea în acest scop, dacă după părerea sa, procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi de apărare, recunoscute oricărei persoane învinuite de o infracţiune.

Totuşi, extrădarea se va acorda dacă partea solicitantă dă asigurări apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei, a cărei extrădare este cerută, dreptul la o nouă procedură de judecată, care să-i salvgardeze dreptul la apărare.

Această hotărâre îndreptăţeşte partea solicitantă fie să execute judecata în cauză, dacă cel condamnat nu se împotriveşte, fie să urmărească pe cel extrădat, în caz contrar".

Prevederile Protocolului de la Strasbourg nu fac distincţie după cum condamnatul s-a sustras sau nu de la judecată, fiind indiferent, sub acest aspect motivul pentru care condamnatul a ajuns pe teritoriul statului solicitat.

De aceea, Convenţia garantează dreptul persoanei de a se apăra însăşi, ceea ce presupune prezenţa inculpatului în faţa instanţei, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, judecata în lipsă nu constituie o încălcare a convenţiei, dacă statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi şi a-l cita pe inculpat.

Ca atare, persoana judecată în lipsă are dreptul să ceară rejudecarea cauzei.

Pe de altă parte, conform dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală se condiţionează rejudecarea la cerere a cauzei doar de condamnarea extrădatului în lipsă şi în toate cazurile în care se cere extrădarea unui condamnat, Ministerul Justiţiei se angajează la asigurarea rejudecării cauzei persoanei extrădate.

De altfel, art. 72 din acelaşi act normativ făcând referire la dispoziţiile art. 34 alin. (1). prevăd în mod expres că în cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, rejudecarea cauzei este garantată.

Procedura rejudecării cauzei, după extrădarea condamnatului este deschisă doar la cererea persoanei judecate şi condamnate în lipsă, indiferent dacă judecata în lipsă a avut loc în faţa instanţei de fond sau numai în faţa instanţelor de apel sau recurs.

Este adevărat că, în speţa dedusă judecăţii condamnatul P.S. a avut cunoştinţă de faptul că se efectuează cercetări şi a dat o declaraţie, în faza actelor premergătoare, dar acesta nu a fost audiat ca şi învinuit sau inculpat niciodată în cursul urmăririi penale şi nici în timpul judecării ulterioare a cauzei, Dosarul nr. 5209/2004, al Tribunalului Mehedinţi, în care a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, prin Sentinţa penală nr. 167 din 09 mai 2005, a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 2061 din 30 martie 2006, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri.

După admiterea în principiu a cererii de rejudecare, instanţa de fond a procedat conform dispoziţiilor art. 405 - 408 C. proc. pen. Astfel, în şedinţa publică din 15 octombrie 2012, partea vătămată Comisia Europeană - Direcţia Generală de Formare şi Cultură s-a constituit parte civilă, împotriva inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, Fundaţia Şcoala de Afaceri Mehedinţi, cu suma de 84.375,86 euro din care 77.000 euro reprezintă despăgubiri civile şi 7.375,86 euro reprezintă dobânzi.

Totodată, la acest termen a fost ascultat inculpatul în prezenţa apărătorului ales, acesta solicitând judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., întrucât recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicită ca rejudecarea să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care şi le însuşeşte.

De asemenea, inculpatul a arătat că este de acord să achite părţii vătămate prejudiciul cauzat, în cuantumul precizat în cererea de constituire de parte civilă.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, în fapt, instanţa a constatat următoarele:

Prin procesul-verbal din data de 27 octombrie 2003, întocmit de lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, s-a dispus începerea urmăririi penale, faţă de învinuitul P.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi 290 C. pen.

Prin Rechizitoriul nr. 4827P din 14 septembrie 2004, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen.

În urma administrării actelor de urmărire penală, a rezultat că faptele au fost comise în următoarele împrejurări:

În cursul anului 1999, Comisia Europeană - Direcţia Generală de Formare şi Cultură a lansat Programul "Leonardo da Vinci" în mai multe ţări din Europa, inclusiv, România.

În cadrul acestui program Fundaţia Şcoala de Afaceri Mehedinţi, înfiinţată la data de 12 iunie 1997, persoană juridică de drept privat, având ca obiect de activitate organizarea de cursuri postliceale, universitare şi postuniversitare în diferite domenii, reprezentată în calitate de director, de inculpatul P.S., a contractat organizarea cursului intitulat "Metode pentru atestarea instruirii şi planificării persoanelor cu dificultăţi de scriere", pe o perioadă de 18 luni, începând cu 1 decembrie 1999 până la 31 iulie 2001.

Conform Contractului nr. RO/99/2/013124/PI/II.1.1A/PPI, încheiat între Comisia Europeană şi Fundaţie, costul cursului era de 110.000 euro, iar din această sumă partenerul străin urma să suporte 77.000 euro, diferenţa urmând să fie acoperită de cealaltă parte, respectiv Fundaţia Şcoala de Afaceri.

La data de 10 martie 2000, suma de 77.000 euro a fost virată de către Comisia Europeană în contul pe care Fundaţia îl avea deschis la B. - Sucursala Mehedinţi.

Cu toate acestea, în perioada derulării programului, inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu a făcut nici un demers pentru organizarea şi desfăşurarea cursurilor aferente acestui program, deşi a beneficiat de subvenţia menţionată.

În ceea ce priveşte contribuţia partenerului român, inculpatul P.S. a întocmit la data de 20 decembrie 2000, un proces-verbal în care a înscris date nereale, în sensul că a primit de la întreprinderea Minieră Mehedinţi o donaţie constând în echipamente de protecţia muncii în valoare de 153.420.000 RON, precizând că acestea vor fi folosite la cursurile organizate în cadrul Programului Leonardo da Vinci.

Din probele administrate a rezultat însă că Exploatarea Minieră Mehedinţi nu a făcut niciodată această donaţie, iar ştampila aplicată pe acel proces-verbal era falsă.

Deşi suma de 77.000 euro primită cu titlul de subvenţie avea o destinaţie bine stabilită, inculpatul P.S. a folosit banii în alte scopuri, inclusiv, personale.

Astfel, conform declaraţiilor martorilor C.N., G.M., R.E. - funcţionari în cadrul Fundaţiei Şcoala de Afaceri - a rezultat că aceştia nu au avut cunoştinţă de derularea Programului, iar documentele şi fondurile care veneau pentru acest curs erau întocmite, respectiv gestionate în mod direct de către inculpatul P.S.

Fondurile repartizate pentru desfăşurarea acestui program precum şi folosirea acestora nu au fost reflectate într-o evidenţă contabilă separată, aşa cum ar fi fost firesc.

Din declaraţiile martorilor B.L. şi F.M. - persoane ce au predat la cursurile organizate în cadrul Fundaţiei - a rezultat că aceştia nu au fost implicaţi în derularea Programului Leonardo da Vinci, iar cursanţii cărora li s-au adresat nu aveau deficienţă de scriere.

La finalul perioadei de derulare a Programului, inculpatul P.S. trebuia să prezinte un raport în care să justifice folosirea subvenţiei de 77.000 euro.

Acest raport a fost depus la data de 30 noiembrie 2001 şi în cuprinsul său a descris cursurile organizate şi profesorii care le-au susţinut, a ataşat state de plată a cadrelor didactice, însă ulterior s-a stabilit că aceştia au predat de fapt cursurile postliceale organizate în cadrul Fundaţiei. Au mai fost ataşate numeroase bonuri de benzină, facturi pentru plata energiei electrice, facturi telefonice, facturi pentru achiziţionarea unor mărfuri de către SC E. SRL, societate al cărei administrator era inculpatul, înscrisuri ce nu aveau nici o legătură cu proiectul contractat.

Starea de fapt menţionată a fost reţinută de instanţa de fond în baza probelor administrate, respectiv: raportul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mehedinţi, contractul dintre Fundaţia Şcoala de Afaceri şi partea civilă, procesul-verbal din 20 decembrie 2000 întocmit de inculpat, raportul final din 30 noiembrie 2001, facturi, chitanţe, alte acte contabile, declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale.

Mai mult, s-a avut în vedere declaraţia de recunoaştere a inculpatului dată în faţa instanţei de fond, care a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art. 320¹ din C. proc. pen.

Sub acest aspect, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. - judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei - se înscriu în prevederile art. 313 - 360 C. proc. pen. şi constituie reguli de procedură a judecării cauzei în fond, legiuitorul neînţelegând să le excepteze de la aplicarea în procedura rejudecării după extrădare, atâta vreme cât a prevăzut că se aplică dispoziţiile art. 404 - 408, prin urmare şi 405 C. proc. pen., adică regulile de procedură de la judecata în primă instanţă, din care fac parte.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului P.S. care, în perioada 1 decembrie 1999 - 31 iulie 2001, a indus în eroare partea vătămată Comisia Europeană - Direcţia Generală de Formare şi Cultură, cu ocazia încheierii şi executării Contractului nr. RO/99/2/013124/PI/II.1.1A/PPI şi în acest sens a întocmit, în fals, raportul din data de 30 noiembrie 2001, prin care se atesta neadevărat că au fost îndeplinite obligaţiile contractuale, iar prin aceste fapte s-a cauzat părţii civile un prejudiciu în cuantum de 77.000 euro, sumă însuşită de inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. penal şi 290 C. penal.

În acest sens, instanţa a avut în vedere probele anterior menţionate care atestă că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, ca autor, în condiţiile art. 24 din C. pen., fiind realizate condiţiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

În raport de cele menţionate, instanţa, în temeiul art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul P.S. în baza art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen. şi a dispus ca judecata să aibă loc în condiţiile art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen., numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei principale, instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) din C. pen., reţinând următoarele:

- limitele pedepsei prevăzute de lege sunt între 10 şi 20 ani, în cazul infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi 3 luni la 2 ani sau amendă, în cazul infracţiunii prev. de art. 290 C. pen.;

- aceste limite de pedeapsă prevăzute de lege sunt reduse cu o treime;

- gradul de pericol social concret al faptelor comise, raportat la mijloacele folosite în comiterea acestora şi cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat care nu a fost reparat până în prezent.

- inculpatul a avut o atitudine sinceră de recunoaştere şi regretare a faptelor în acest ciclu procesual şi nu avea antecedente penale, potrivit fişei de cazier judiciar, la data comiterii infracţiunilor.

Sub aspectul laturii civile, având în vedere că inculpatul şi-a manifestat disponibilitatea de a achita prejudiciul cauzat, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Comisia Europeană - Direcţia Generală de Formare şi Cultură şi, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul P.S. şi partea responsabilă civilmente, Fundaţia Şcoala de Afaceri Mehedinţi, în solidar, să plătească părţii civile Comisia Europeană - Direcţia Generală de Formare şi Cultură, echivalentul în RON a sumei de 84.375,86 euro, la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului P.S., dispusă prin ordonanţa din data de 04 august 2004, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi adusă la îndeplinire prin procesele-verbale din data de 06 august 2004, întocmite de lucrătorii I.P.J. Mehedinţi.

De asemenea, s-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 182 din 19 aprilie 2006, al Tribunalului Mehedinţi şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei sentinţe.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpatul P.S.

Parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale pentru nelegalitate, ca urmare a greşitei admiteri a cererii de rejudecare, întrucât această instituţie prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen., este prevăzută pentru a asigura dreptul la apărare al persoanei, care nu a participat la termenele de judecată, ceea ce în speţa de faţă nu-şi găseşte aplicare. S-a susţinut că, în măsura în care se apreciază că această cerere este admisibilă, se impune desfiinţarea sentinţei penale sub aspectul greşitei prelevări a probelor biologice, aşa cum a dispus prima instanţă, suplimentând motivele de apel în sensul încetării procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., în condiţiile prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale, precum şi greşita deducere, cu luarea în considerare a datei de începere de 5 iunie 2012 şi nu 6 iunie 2012.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi reţinând cauza spre rejudecare, să se dispună încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., în condiţiile prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., înlăturarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 76/2008, deoarece infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată nu sunt înscrise în anexa la lege, dar şi reindividualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare.

Prin Decizia penală nr. 48 din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpatul P.S., împotriva Sentinţei penale nr. 193 din 17 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 6015/101/2012.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală şi rejudecând: A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată în pedepsele componente.

În baza art. 11 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.S. pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Au fost menţinute dispoziţiile privind condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare, precum şi dispoziţiile privind pedeapsa accesorie şi complementară.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului provizoriu şi efectiv de la 5 iunie 2012 la zi.

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, verificând actele şi lucrările dosarului, atât prin prisma dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., cât şi a criticilor formulate, a constatat ca fiind fondate apelurile.

S-a reţinut, că, pe de o parte, potrivit art. 522¹ C. proc. pen., în cazul în care faţă de o persoană judecată şi condamnată în lipsă, s-a derulat procedura de extrădare sau de predare în baza unui mandat european în România, această persoană va putea fi rejudecată, la cererea sa, de către instanţa care a judecat cauza în primul grad de jurisdicţie.

S-a apreciat că, rejudecarea nu este o facultate a instanţei, ci un drept al persoanei judecate şi condamnate în lipsă, drept exercitabil după derularea procedurii de extrădare sau de predare în baza unui mandat european.

Dreptul persoanei extrădate sau predate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricţionat numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor ori a avut cunoştinţă despre desfăşurarea judecăţii. Numai în aceste cazuri se poate vorbi de o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate sau predate, care nu poate fi invocată în susţinerea cererii de rejudecare, conduită ce nu este protejată de prevederile Legii nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Nu interesează dacă persoana extrădată sau predată a participat la desfăşurarea urmăririi penale, şi cu atât mai mult dacă avea cunoştinţă despre derularea unor acte premergătoare începerii urmăririi penale în cauza în care s-a pronunţat condamnarea sa definitivă, întrucât aceste împrejurări nu înlătură obligaţia instanţelor de judecată de a cita părţile şi de a se asigura că acestea au cunoştinţă despre judecată.

S-a constatat că, în cauză, întreaga procedură juridică, respectiv atât urmărirea penală, cât şi judecata s-au desfăşurat în absenţa inculpatului.

Astfel, inculpatul P.S. a fost audiat la data de 18 martie 2002, în faza actelor premergătoare, pentru ca ulterior prin procesul-verbal din 27 octombrie 2003, să se dispună începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen.

Pe durata cercetării judecătoreşti, la nivelul tuturor instanţelor care au soluţionat cauza definitiv, citarea condamnatului s-a efectuat la adresele din ţară şi s-a îndeplinit prin afişare, împrejurări care nu oferă certitudinea că inculpatul a avut cunoştinţă despre derularea procedurii în faţa instanţelor, acesta părăsind teritoriul României înainte de începerea urmăririi penale.

Cum la data părăsirii României faţă de persoana predată nu se începuse urmărirea penală, în aprecierea conduitei sale procesuale, persoanei predate nu i se poate imputa neîndeplinirea dispoziţiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen., privind comunicarea schimbării domiciliului.

Mai mult de atât, pe timpul cercetării judecătoreşti, acesta nu a fost reprezentat de un apărător ales, ci de către un apărător desemnat din oficiu în fiecare fază procesuală, respectiv la prima instanţă, instanţa de apel şi instanţa de recurs, apărători din oficiu care au promovat căile de atac.

S-a apreciat că nu are relevanţă în cauză susţinerea parchetului că inculpatul s-ar fi sustras urmăririi penale, plecarea din ţară pe timpul efectuării unor acte premergătoare nu poate fi interpretată ca o sustragere de la judecată, atâta timp cât în această etapă anterioară începerii urmăririi penale nu poate fi vorba de raporturi juridice de drept procesual penal şi nici de obligaţii procesuale în funcţie de care să se aprecieze asupra bunei sau relei credinţe.

Pentru considerentele arătate mai sus, s-a apreciat că cererea persoanei predate de a beneficia de rejudecarea cauzei, potrivit art. 522¹ C. proc. pen., este admisibilă, prima instanţă procedând corect potrivit dispoziţiilor art. 405 - 408 C. proc. pen.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a constatat că, din probele administrate în cauză, precum şi declaraţia inculpatului, care a recunoscut şi şi-a însuşit întreg materialul probator administrat în cauză, beneficiind astfel de procedura simplificată, citirea actului de sesizare realizându-se abia cu ocazia rejudecării cauzei în procedura prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen., prima instanţă în mod corect a stabilit starea de fapt reţinută în actul de sesizare şi însuşită şi de către inculpat, în sensul că inculpatul în calitate de director general al Fundaţiei "Şcoala de Afaceri Mehedinţi", înfiinţată în 1997, pentru a justifica aportul de capital al fundaţiei la derularea Programului "Leonardo da Vinci", a întocmit în fals un proces-verbal privind o donaţie efectuată de întreprinderea Minieră Mehedinţi, pentru perioada 2000 - 2001, inducând în eroare cu prilejul executării contractului pe reprezentanţii Comisiei Europene, cauzând un prejudiciu în valoare de 77.000 euro.

Raportat la data săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., dar şi la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 124 C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale a inculpatului în ceea ce priveşte această infracţiune, termenul de prescripţie fiind depăşit cu încă jumătate, fapt pentru care, existând o cauză care împiedică continuarea procesului penal, se impune încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., prima instanţă în mod greşit stabilind vinovăţia şi condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

În ceea ce priveşte solicitarea de reindividualizare a pedepsei inculpatului, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni, iar, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modalitatea şi împrejurările concrete, urmarea produsă, respectiv cuantumul ridicat al prejudiciului care în prezent nu este recuperat în totalitate, limitele de pedeapsă şi prevăzute pentru infracţiunea pentru care nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, atitudinea sinceră a inculpatului şi faptul că nu are antecedente penale, instanţa de apel a apreciat că aceste aspecte au fost avute în vedere de către prima instanţă şi se regăsesc atât în dozarea pedepsei, cât şi a modalităţii de executare, lipsa antecedentelor penale, nu impune atragerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. şi nici a dispoziţiilor art. 74 lit. b) C. pen., privind recuperarea parţială a prejudiciului, deoarece aceste aspecte nu constituie împrejurări speciale care să impună reţinerea circumstanţelor atenuante, cu consecinţa coborârii pedepsei sub limita specială redusă ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Instanţa de apel a constatat că sunt fondate criticile privind greşita impunere de către prima instanţă a prelevării probelor biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, în virtutea Legii nr. 76/2008, întrucât anexa acestui act normativ nu menţionează printre infracţiunile pentru care se poate dispune această măsură şi infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aşa încât urmează a fi înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008.

De asemenea, s-a mai constatat că din adresa din 5 iunie 2012 a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene, rezultă că inculpatul a fost arestat în vederea executării mandatului european de arestare la data de 5 iunie 2012 în Barcelona, Spania, aşa încât, văzând şi dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 302/2004, se impune a fi dedusă din durata pedepsei, perioada arestului provizoriu şi efectiv de la 5 iunie 2012 la zi.

Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.S.

Recursul nu a fost motivat în scris, prin concluziile orale ale apărătorului ales invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi pe fond reindividualizarea pedepsei inculpatului, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, faţă de atitudinea sinceră avută după după săvârşirea faptei şi lipsa antecedentelor penale.

Înalta Curte, examinând recursul, prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele următoare:

Dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 72 C. pen., care prevăd criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare menţionat, pedeapsa aplicată inculpatului fiind corespunzător dozată, atât din punctul de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, în cauză fiind respectate criteriile legale de individualizare judiciară a pedepselor.

Astfel, în mod întemeiat, la stabilirea pedepsei de 6 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate în legea penală, reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei, determinat de modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită, urmarea produsă, respectiv cuantumul ridicat al prejudiciului, care în prezent nu este recuperat în totalitate.

De asemenea, s-au avut în vedere şi circumstanţele referitoare la persoana şi conduita procesuală a inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale şi a recunoscut comiterea faptei, astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate în recurs, nu au fost invocate împrejurări favorabile inculpatului, care să poată fi valorificate în condiţiile art. 74 C. pen., iar aplicarea unei pedepse orientate sub minimum special prevăzut de lege nu ar fi justificată, faţă de natura, gravitatea faptei şi modalitatea de comitere a acesteia.

Totodată, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de fond, atât prin cuantum cât şi ca modalitate de executare, este de natură să asigure îndeplinirea funcţiilor educative şi preventive ale pedepsei, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 15 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 15 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 5 iunie 2012 la 27 mai 2013.

Obligă condamnatul la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1802/2013. Penal. Infractiuni la legea privind...		ICCJ. Decizia nr. 1828/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1718/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1754/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1801/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1802/2013. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1828/2013. Penal