ICCJ. Decizia nr. 1802/2013. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1802/2013
Dosar nr. 3047/121/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galaţi, prin Sentinţa penală nr. 514 din 21 iunie 2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. a achitat-o pe inculpata S.O.D. pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată, pe sisteme de calcul, a programelor pentru calculator, în oricare din modalităţile de: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare sau transmitere în reţea internă, prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 republicată.
În baza art. 181 C. pen., coroborat cu art. 91 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, inculpatei i s-a aplicat amendă administrativă în sumă de 500 RON.
Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ. inculpata a fost obligată în solidar cu părţile responsabile civilmente SC A. SRL şi SC E. SRL Galaţi, să plătească suma de 29.711 euro următoarelor părţi civile:
- MC suma de 4.858 EURO (pentru 9 programe);
- AI suma de 23.375 euro (pentru 5 programe);
- ASI suma de 1.478 euro (pentru 2 programe).
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpata S.O.D. era reprezentantul legal al societăţilor SC A.S. SRL Galaţi şi SC E. SRL Galaţi, ambele avându-şi sediul în municipiul Galaţi, obiectul principal de activitate al acestora fiind activităţi de arhitectură.
La data de 7 mai 2008, organe abilitate din cadrul IPJ Galaţi - Serviciul de Investigare a fraudelor s-au deplasat la sediul social al SC S. SRL Galaţi pentru a verifica legalitatea deţinerii şi utilizării programelor de calculator. Aici, a fost identificată inculpata, aceasta precizând că activitatea societăţii se desfăşoară la un punct de lucru dintr-o altă locaţie. Fiind secondate de inculpată, organele abilitate s-au deplasat la acel punct de lucru şi au verificat, prezent fiind şi consilierul juridic al firmei, precum şi doi martori asistenţi, angajaţi ai societăţii, cele ce le erau de competenţă. Inculpata nu a participat efectiv la această verificare, ea pretextând că este necesar să părăsească urgent localitatea.
Verificarea a relevat că la acel punct de lucru erau instalate şase (6) calculatoare în stare de funcţionare, de pe acestea realizându-se capturi de ecran ce conţineau sistemele de operare şi programele instalate. Punctul de lucru, în realitate, aparţinea celeilalte societăţi reprezentate legal de inculpată, respectiv SC E. SRL Galaţi, la aceasta ea lucrând împreună cu soţul ei, U.D.
Privind sistemele de calcul instalate, S.O.D. a precizat că două aparţin SC A.S. SRL Galaţi, celelalte patru, SC E. SRL şi exploatarea lor având loc în baza unui contract de asociere în participaţiune încheiat între cele două societăţi. Privind sistemele de operare, patru au fost utilizate legal, pentru celelalte, precum şi pentru programele informatice, inculpata nu a prezentat licenţele.
În faza actelor premergătoare, audiată fiind, S.O.D. a declarat că personal a instalat sistemele de operare şi programele existente pe toate cele 6 calculatoare, iar în ce priveşte programul A, aflat instalat pe 5 calculatoare, a susţinut că era folosit pentru obiectul de activitate al societăţii, dar le ştersese pentru că nu avea licenţe, preţul de achiziţie al acestora era ridicat, societatea nepermiţându-şi investiţia.
După verificarea relevată mai sus, S.O.D. a achiziţionat licenţe A (4 bucăţi, diferite variante), MO (3 bucăţi), P (2 bucăţi).
Privind programul Z 2008, inculpata a prezentat documente de provenienţă (6 copii), cu acestea putându-se realiza proiecte în format 3D (variantă alternativă mai ieftină a programului A), dar pe cele 6 calculatoare nu s-a găsit nicio copie a acestuia, proiectele realizate de societăţi făcându-se prin utilizarea programelor companiei AUT.
La 13 august 2008, ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor) a precizat că verificând capturile de ecran realizate cu ocazia verificării din 7 mai 2008, s-au identificat programe informatice aparţinând companiilor M, AI şi AS pentru acestea fiind necesare licenţe de instalare şi utilizare, dar şi facturi sau alte documente de achiziţie a lor.
Titularii drepturilor de autor, reprezentaţi legal, la 19 noiembrie 2008 s-au constituit părţi civile, MC pentru 9 (nouă) programe 4.858 euro, AI, pentru 5 programe, 23.375 euro şi ASI, pentru 2 programe, 1478 euro.
Compania AI a comunicat că în bazele sale de date nu figurează niciuna din cele două societăţi administrate de inculpată în ce priveşte versiunea T, pentru a fi descărcată fiind necesară înregistrarea cu date de identificare, folosirea, în comun, a programelor sale aducând atingere Acordului de utilizare, act care interzice expres închirierea, subînchirierea sau împrumutul către terţi fără acord al titularului dreptului de autor. În ce priveşte programele sale, versiunea instalată şi verificată nu mai era disponibilă, nici comercial şi nici T, din luna mai 2007.
La cercetarea judecătorească, alături de administrarea probatoriului din faza de urmărire penală, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare care să stabilească ce dispoziţii legale au fost încălcate, precum şi valoarea prejudiciului adus părţilor civile.
Raportul expertului a stabilit prejudiciu total de 29.711 euro, prejudiciu menţinut şi după ce inculpata a formulat obiecţiuni.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, părţile responsabile civilmente SC A.S. SRL Galaţi, SC E. SRL Galaţi şi inculpata.
Apelul formulat de parchet a fost motivat pe greşita achitare a inculpatei toate datele cauzei probând că fapta prezintă gradul de pericol social al infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, inculpata a săvârşit-o pe o durată mare de timp, a prejudiciat însemnat părţile civile, de asemenea, nu a acoperit paguba.
Părţile responsabile civilmente nu şi-au motivat calea de atac.
Inculpata a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinice, ea susţinând că nu i s-a dovedit vinovăţia, declaraţia din faza actelor premergătoare trebuie înlăturată pentru că a fost obţinută ilegal pe considerentul că nu s-a încheiat proces-verbal astfel cum prevede art. 224 alin. (3) C. proc. pen., în cauză ea şi martorul U.D. au declarat că nu a instalat nici un program de calculator, ceea ce impune achitarea sa pe temeiul că nu a săvârşit infracţiunea. Totodată, în subsidiar, a susţinut că în ce priveşte programele, instalarea lor a fost varianta D, deci obţinute, gratuit, de pe internet, situaţie ce impune achitarea sa în temeiul fapta nu este prevăzută de legea penală.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 203/A din 01 octombrie 2012 a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa, a majorat cuantumul amenzii administrative de la suma de 500 RON la suma de 1.000 RON, a redus prejudiciul de la 29.711 euro la 20.847,05 euro şi a obligat-o pe inculpată, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la următoarele despăgubiri civile:
- suma de 2969,05 euro pentru partea civilă MC;
- suma de 16.500 euro pentru partea civilă AI;
- suma de 1378 euro pentru partea civilă ASI.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termenul legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, partea responsabilă civilmente SC A.S. SRL şi inculpata, cazurile de casare şi motivarea căii de atac fiind detaliate în încheierea de la termenul de dezbateri, 7 mai 2013. Partea responsabilă civilmente SC A.S. SRL nu a motivat în scris recursul.
Recursul declarat de parchet este fondat numai în ce priveşte soluţionarea laturii civile, sub acest aspect decizia instanţei de apel fiind nelegală.
Referitor nelegalei achitări a inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., sunt de reţinut următoarele:
Art. 17 alin. (1) C. pen., definind infracţiunea prin trimiterea la trăsăturile sale esenţiale, prevede că aceasta este fapta care prezintă pericol social, a fost săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală.
Ca atare, pentru ca o faptă să fie inclusă în ilicitul penal şi, deci, considerată infracţiune, este necesar ca ea să aibă trei trăsături esenţiale, precis arătate în textul de lege incriminator: să prezinte pericol social, să fi fost săvârşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea penală.
Procesul penal, în tot cursul său, este menit a constata existenţa, în fapta săvârşită, a tuturor acestor trăsături, lipsa vreuneia dintre ele conducând la inexistenţa infracţiunii, cu toate consecinţele ce decurg din o asemenea situaţie. Constatarea prevederii faptei în legea penală şi gradul de pericol social al acesteia reprezintă atributul exclusiv al instanţei de judecată, acestea neputând fi deduse din conduita procesuală a acuzatului manifestată după trimiterea în judecată.
Cu referire la stabilirea, în concret, a gradului de pericol social, se ţine seama de toate criteriile prevăzute în art. 181 alin. (2) C. pen., gravitatea faptei, periculozitatea socială a făptuitorului, apreciindu-se prin luarea în considerare, cu valenţe juridice, a unui complex de elemente şi date de ordin subiectiv, dar şi a circumstanţelor obiective în care s-a săvârşit conduita oprită de lege.
În cauză, modalitatea în care s-au derulat evenimentele, respectiv că inculpata, administrator şi asociat la cele două societăţi cu obiect de activitate în care ea era de profesie arhitect, dar nu avea şi abilităţi în ce priveşte domeniul informaticii a instalat şi folosit, neautorizat, pe 6 calculatoare, programe informatice fără a achiziţiona şi deţine licenţe, în condiţiile în care avea angajat un consilier juridic dar, posibil, acesta nu a consiliat-o sau nu i s-a cerut o asemenea consiliere, deşi aportul sau neaportul acestuia nu are conotaţie penală circumstanţială în fapt pentru inculpată, dar reprezintă un element ce poate conduce la o asemenea circumstanţiere personală, datele ce caracterizează persoana sa, fără antecedente penale, de o vârstă matură, parţial sinceră, confirmă soluţia instanţei de fond şi a celei de prim control judiciar, în sensul că fapta săvârşită nu prezintă în concret gradul de pericol social al infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, atitudinea inculpatei, prin atingerea adusă valorii ocrotite de legea specială şi prin conţinutul concret justificând, în raport şi cu criteriile deja menţionate, aplicarea sancţiunii amenzii administrative, conform art. 91 C. pen.
Ca atare, având în vedere considerentele expuse, în cauză cazul de casare invocat în recursul parchetului, respectiv cel prevăzut de pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. nu este incident în cauză fiind corect aplicat art. 181 C. pen.
Recursul declarat de parchet este însă fondat în ce priveşte soluţia instanţei de apel privind latura civilă, caz de casare pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen.
Art. 14 (1) C. proc. pen. prevede că acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente.
Alin. (3) al textului prevede că repararea pagubei se face lit. b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă.
Părţile civile, prin reprezentanţii legali, s-au constituit în această calitate, încă din faza urmăririi penale şi au cuantificat prejudiciile suferite prin fapta săvârşită de inculpată.
Pentru dovedirea acestora, la cererea inculpatei, în faza judecării fondului, s-a admis şi s-a realizat o expertiză contabilă judiciară, raportul fiind depus la termenul de judecată 18 iunie 2010, iar la 16 noiembrie 2010, s-a răspuns obiecţiunilor. La 10 decembrie 2010, instanţa de fond a solicitat defalcarea prejudiciului în sarcina fiecărei părţi responsabile civilmente.
În esenţă, expertiza a reţinut că sistemele de calcul erau folosite de SC A.S. SRL, valoarea de 29.711 euro fiind în sarcina acesteia, tot aceasta fiind cea care a obţinut venituri/beneficii.
Inculpata a fost convocată şi s-a prezentat pentru efectuarea sus-indicatei expertize, la 26 aprilie 2010.
În efectuarea expertizei s-au luat în considerare informaţii de la o societate autorizată în comercializarea sistemelor de calcul cât şi licenţe pentru utilizarea programelor instalate de inculpată, raportat la data achiziţiilor (perioada ianuarie 2001 - septembrie 2006 - decembrie 1999 - septembrie 2006), programele instalate se comercializau inclusiv la data controlului, posibil în variante evaluate, art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 republicată prevăzând că la stabilirea despăgubirilor se ia în considerare câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, preţurile recomandate de titularii de drepturi prin distribuitorii autorizaţi fiind nevariabile astfel cum se întâmplă în situaţia comercializării în funcţie de promoţii cu rol de marketing.
În concluzie, raportul a înscris că prejudiciul poate fi constituit din câştigul nerealizat avându-se în vedere preţurile produselor originale pe care utilizatorul ar fi trebuit să le plătească pentru fiecare program reprodus în mod neautorizat.
Expertiza tehnică judiciară IT efectuată în faza judecării apelurilor a considerat că determinarea valorii programelor la suma de 20.847,05 euro corespunde condiţiilor actuale de piaţă (iunie 2012), raportat la preţurile de achiziţie ale anului 2011, pentru programele părţilor civile care nu mai existau în mod oficial spre comercializare de către distribuitorii autorizaţi, trebuie avut în vedere că acestea erau şi sunt încă protejate, neputând fi utilizate fără autorizarea titularilor drepturilor de autor, obţinută în urma plăţii unui preţ al licenţei.
Ca atare, această expertiză a mai reţinut că ceea ce a stabilit ca fiind „prejudiciu”, este orientativ, de fapt o „calculaţie” a utilizării versiunilor comerciale ale programelor în cauză, nu un mod de calcul al câştigului nerealizat de părţile civile. Totodată, aceeaşi expertiză a calculat ofertele comerciale ale anului 2012 care cuprinde reduceri, promoţii ş.a. Or, expertiza efectuată la judecata în fond a cauzei, a raportat preţurile de pe piaţă, de la o societate autorizată să comercializeze licenţele, a cuantificat diferenţa între preţurile licenţelor şi cele avute în vedere la stabilirea prejudiciului real, 29.711 euro reprezentând paguba suferită prin valoarea cu care titularii de drepturi de auto asupra programelor pentru calculator reproduse în mod neautorizat de administratorul SC A.S. SRL Galaţi, comercializau în România programele respective, acesta fiind câştigătorul nerealizat conform art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată.
Societatea autorizată să comercializeze sistemele de calcul şi licenţele pentru utilizarea programelor instalate de inculpată a fost N.R. SRL Galaţi.
Referitor recursului declarat de partea responsabilă civilmente SC A. SRL, aceasta nu l-a motivat nici în scris şi nici oral, instanţa, neavând temei pentru a-l analiza din oficiu, astfel cum prevede art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) acelaşi cod, urmează a-l respinge ca nefondat.
Recursul declarat de inculpată nu este fondat.
Inculpata, în recurs, nu a indicat ca fiind incidente cazuri de casare, dar, din motivare, acestea ar fi încadrabile în pct. 18 şi pct. 13 ale art. 3859 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare şi inculpata a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În ce priveşte eroarea gravă de fapt, susţinută şi pe considerentul că vinovăţia inculpatei nu se poate reţine doar pentru că aceasta a recunoscut săvârşirea faptei în faza actelor premergătoare, în cauză însă neîncheindu-se proces-verbal astfel cum cere art. 224 alin. (3) C. proc. pen., sub acest aspect apărarea inculpatei a fost analizată şi de instanţa de prim control judiciar, respectiva declaraţie, consemnată în scris, cuprinde menţiunile olografe ale inculpatei privind dreptul de a refuza să dea declaraţie, dreptul de a fi asistată de un apărător ales, ea înscriind că dă declaraţie şi fără avocat.
Ulterior, inculpata s-a prevalat de dreptul la tăcere, situaţia de fapt fiind reţinută prin coroborarea altor probatorii, respectiv Procesul-verbal din 7 mai 2008, semnat fără obiecţiuni, în acesta înscriindu-se că au fost identificare, în stare de funcţionare, 16 programe (9 aparţinând MC, 5 AI, 2 SC AS, pentru acestea inculpata nedeţinând licenţe de funcţionare, acestea reprezentând autorizarea dată de titularul dreptului de autor prin care se acordă dreptul de instalare, stocare şi utilizare a programului, licenţa trebuind să existe în original la locul unde de derulează programul pentru calculator, la punctele de lucru, cel puţin o copie, de asemenea, relaţiile furnizate de AI, respectiv că nicio societate administrată de inculpată nu figura în bazele ei de date ca deţinătoare a versiunii T, pentru descărcarea căreia fiind necesară înregistrarea cu date de identificare, adresa din 6 august 2008 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în aceasta înscriindu-se că în urma verificării capturilor de ecran s-au identificat mai multe programe informatice aparţinând celor trei companii, pentru deţinerea cărora erau necesare licenţe de instalare şi utilizare, facturi sau alte documente de achiziţie a acestora.
Totodată, apărările inculpatei că nu a instalat respectivele programe sau că acestea erau varianta D, deci se puteau obţine gratuit de pe internet, este contrazisă de declaraţiile lucrătorilor martori C.G.E., A.F., D.R., Ş.A., aceştia relatând că la momentele primirii calculatoarelor de la inculpată, programele erau instalate, aceeaşi adresă a O menţionând că pentru programele respective, societăţile inculpatei aveau nevoie de deţinerea documentelor care să ateste folosirea lor legală, licenţa de instalare şi utilizare, factură sau alt document de achiziţie a licenţei.
Apărarea inculpatei, sub acest aspect, a considerat că odată ce respectivele programe erau varianta D, fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, impunându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Reîntorcându-ne la pct. 18, acesta, pentru a constitui caz de casare, eroarea gravă de fapt ar însemna, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică, ea neprivind dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa dintre cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au dus la pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
În cauză, prezumţia de nevinovăţie a inculpatei a fost răsturnată, probatoriul, expertizele, apărările sale fiind analizate şi motivat înlăturate.
Curtea, faţă de motivele de recurs invocate, analizând şi din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de parchet este fondat, astfel că în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. îl va admite, iar recursurile declarate de inculpată şi de către partea responsabilă civilmente SC A.S. SRL, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpata şi partea responsabilă civilmente vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, împotriva Deciziei penale nr. 203/A din 01 octombrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia atacată în ce priveşte despăgubirile civile şi menţine dispoziţiile din Sentinţa penală nr. 514 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Galaţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale decizie atacate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de ca inculpata S.O.D. şi de partea responsabilă civilmente SC A.S. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi rămân în sarcina statului.
Obligă recurenta intimată inculpată la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1801/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1803/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
