ICCJ. Decizia nr. 1812/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1812/2013
Dosar nr. 8487/2/2012
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 514 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva rezoluţiei din data de 29 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din Dosarul nr. 2221/P/2011 şi a rezoluţiei din data de 29 noiembrie 2012 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din Dosarul nr. 3801/II/2/2012, formulată de petiţionara - persoană vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petiţionara - persoană vătămată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 14 noiembrie 2012, pe rolul acesteia a fost înregistrată plângerea formulată de petiţionara - persoană vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împotriva rezoluţiei din data de 29 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din Dosarul nr. 2221/P/2011 şi a rezoluţiei din data de 29 noiembrie 2012 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din Dosarul nr. 3801/II/2/2012.
În motivarea plângerii, s-a arătat că, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 7 din 14 iulie 2009 s-a hotărât dizolvarea voluntară, urmată de lichidare a S.C. „Delta Asigurări" S.A., cu desemnarea, în calitate de lichidator, a Cabinetului Individual de insolvenţă S.C.D., care nu a respectat dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 32/2000, privind obligaţia de constituire şi de menţinere de rezerve tehnice, inclusiv rezerva de daune, creată şi actualizată lunar, în baza estimărilor pentru avizările de daune primite de asigurător. Astfel, s-a arătat că rezerva de daune avizate era în cuantum de 55.659 RON la data de 30 iunie 2010, în sumă de 33.659 RON la data de 30 septembrie 2010, în sumă de 180.160 RON la data de 31 decembrie 2009, însă făptuitorul, prin Decizia nr. 6 din 8 decembrie 2010, a repartizat suma de 11.000.000 RON către acţionarii societăţii comerciale, deşi trebuia plătită suma de 180.160 RON în contul creanţelor de asigurări, iar prin Decizia nr.8 din 8 martie 2010, a repartizat către acţionarii societăţii comerciale suma de 7.000.000 RON, cu toate că trebuiau plătite, în contul creanţelor de asigurări, suma de 55.659 la data de 30 iunie 2010, precum şi suma de 33.659 RON la data de 30 septembrie 2010, ori, potrivit art. 256 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, prioritară este plata creditorilor, faţă de asociaţi. Ca atare, s-a arătat că plăţile în două dosare de daune, în cuantum total de 7.000 RON, au foste efectuate în luna februarie a anului 2011, ulterior distribuirii sumelor către acţionarii societăţii comerciale, în luna decembrie a anului 2009 şi în luna martie a anului 2010, iar, în ceea ce priveşte cel de-al treilea dosar de daune, cu privire la care s-a constatat prescripţia plăţii indemnizaţiei, instanţa de judecată nu era competentă.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia din data de 29 octombrie 2012 din Dosarul nr. 2221/P/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) şi alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul S.C.D., pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. şi de efectuare, în calitate de lichidator, de plăţi către asociaţii societăţii comerciale, înaintea creditorilor acesteia, prev. de art. 256 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, constatând că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare, în cuantum de 50 RON, avansate de acesta întrucât, potrivit precizărilor persoanei vătămate, făptuitorul lichidator nu avea plătite trei dosare de daună, a căror rezervă constituită era în valoare de 19.000 RON, însă, din Procesul-verbal nr. 37073 din 10 decembrie 2010, a rezultat că valoarea indemnizaţiei de asigurare a celor trei dosare de daună este în sumă de 13.000 RON, diferenţă de valoare pe care persoana vătămată nu a lămurit-o, ori, potrivit aceluiaşi proces-verbal, în luna februarie a anului 2011 au fost plătite indemnizaţii de asigurare, în cazul a două dosare de daună, în valoare cumulată de 7.000 RON, în timp ce, în cazul celui de-al treilea dosar de daună, indemnizaţia de asigurare, în sumă de 6.000 RON, are un caracter incert.
S-a mai reţinut că prin rezoluţia din data de 29 noiembrie 2012 din Dosarul nr. 3801/II/2/2012, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionara - persoană vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Din analiza actelor dosarului, prima instanţă a apreciat că plângerea nu este întemeiată.
Astfel, s-a constatat că, într-adevăr, făptuitorul, în calitate de lichidator judiciar al SC „D.A." SA, potrivit Hotărârii nr. 7 din 14 iulie 2009 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, a repartizat către acţionarii societăţii comerciale suma de suma de 11.000.000 RON, potrivit Deciziei nr. 6 din data de 8 decembrie 2009 şi suma de 7.000.000 RON, prin Decizia nr. 8 din data de 8 martie 2010. Totodată, s-a constatat că, prin procesul-verbal din data de 9 decembrie 2010, întocmit de însăşi persoana vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în urma controlului financiar efectuat la SC «D.A." SA, s-a consemnat că la data de 31 decembrie 2009 soldul rezervei de daună era în sumă de 180.159 RON, la data de 9 decembrie 2010, când a avut loc controlul financiar, au mai rămas un număr de 3 dosare de daună, fără a fi individualizate, în sumă de 13.000 RON, iar la data de 30 septembrie 2010 nu mai existau poliţe de asigurare în vigoare. Într-adevăr, s-a reţinut că, după cum atestă bilanţul din data de 31 decembrie 2009, prin urmare ulterior primei Decizii nr. 6 din 8 decembrie 2009 a făptuitorului lichidator judiciar, rezerva de daune era în sumă de 180.160 RON.
De asemenea, s-a reţinut că, potrivit bilanţului din data de 30 iunie 2010, prin urmare ulterior celei de-a doua Decizii nr. 8 din 8 martie 2010, rezerva de daune era neatinsă, în aceeaşi sumă de 180.160 RON.
S-a constatat că în dosarul de daune nr. AVG/055/2008, privind pe asiguratul P.M., fost angajat la SC „P." SA, în baza Contractului de muncă nr. 135 din 13 mai 2008, decedat în riscul asigurat din data de 28 noiembrie 2008, nu au fost depuse documentele necesare până la data de 28 noiembrie 2010, astfel că, prin referatul de prescriere din data de 30 noiembrie 2010, s-a constatat prescris dreptul la indemnizaţia de asigurare, în sumă de 6.000 RON.
În egală măsură, s-a constatat că în dosarul de daune AVG/057/2009, cu data riscului asigurat 20 octombrie 2009, plata indemnizaţiei de asigurare, în valoare de 3.500 RON, către asiguratul O.N., fost angajat al SC „P." SA, în baza Contractului de muncă nr. 1.370 din 18 mai 2009, invalid permanent parţial, a avut loc pe data de 7 februarie 2011, când asiguratul a formulat cererea de acordare de daune.
S-a mai reţinut că, la aceeaşi dată de 7 februarie 2011, când a fost formulată cererea de acordare de daune, a fost plătită indemnizaţia de asigurare, în valoare de 3.500 RON, către asiguratul T.G., fost angajat al SC „P." SA, în baza Contractului de muncă nr. 1.370 din 18 mai 2009, invalid permanent parţial, în urma riscului asigurat din data de 27 octombrie 2009, în dosarul de daune AVG/059/2009.
Ca atare, coroborând toate aceste date, a rezultat că, în toate cele trei dosare de daună, indemnizaţiile de asigurare erau în sumă totală de 13.000 RON, după cum, de altfel, în mod corect, a constatat procurorul, în timp ce, la data emiterii celor două decizii ale lichidatorului judiciar, rezerva de daune a fost, în mod constant, în sumă de 180.160 RON, prin urmare cu mult peste totalul indemnizaţiilor de asigurare.
În plus, s-a constatat că, în ceea ce priveşte dosarul de daune în care s-a prescris dreptul material la indemnizaţia de asigurare, termenul de 2 ani s-a împlinit pe data de 28 noiembrie 2010, prin urmare ulterior emiterii celor două decizii şi înainte de data de 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare noul C. pen., prin care a fost abrogat Decretul nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă. Totodată, s-a reţinut că în cazul Dosarelor de daune nr. AVG/057/2009 şi nr. AVG/059/2009, cererile de acordare de daune au fost depuse pe data de 7 februarie 2011, ca atare ulterior emiterii celor două decizii de repartizare a sumelor şi tot anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor noului C. civ.
În consecinţă, s-a constatat că nu poate fi supusă unei analize raţionale afirmaţia persoanei vătămate potrivit căreia, în cazul dosarului de daune în oare s-a constatat prescripţia dreptului la indemnizaţia de asigurare, instanţa de judecată nu era competentă, atâta timp cât cauza s-a aflat la procuror, în faza de cercetare penală, nefiind sesizată instanţa de judecată, decât prin această plângere.
Împotriva hotărârii anterior menţionate a declarat recurs petiţionara Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, criticând-o pentru nelegalitate şi ne temeinicie.
La termenul din data de 27 mai 2013, reprezentantul parchetului a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de petiţionară împotriva Sentinţei penale nr. 514 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionară este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 514 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în calitate de instanţă de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recurs solicitat de petiţionară.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac, decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil În baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa obligării recurentei petiţionare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împotriva Sentinţei penale nr. 514 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1811/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1813/2013. Penal → |
|---|
