ICCJ. Decizia nr. 1809/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Primirea de foloase necuvenite (art.256C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1809/2013

Dosar nr. 51669/3/2011

Şedinţa publică din 27 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 626 din 20 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 51669/3/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul S.V. având ca obiect reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată a termenului de încercare de 4 ani, calculată conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În baza art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii prev. de art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul G.C.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 86¹ C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe o durată a termenului de încercare de 7 ani, calculată conform prevederilor art. 86² C. proc. pen.

În baza art. 86³ C. proc. pen., s-a dispus că pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în fiecare primă zi de marţi a lunii respective, la fiecare 3 luni, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare sociala a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti, serviciu căruia i s-a încredinţat supravegherea inculpatului;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.

c) să anunţe şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. proc. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni, precum şi în caz de neîndeplinire de către inculpat, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere anterior menţionate.

În baza art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii prev. de art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere pe o durată a termenului de încercare de 8 ani, calculată conform prevederilor art. 86² C. proc. pen.

În baza art. 86³ C. proc. pen., s-a dispus că pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în fiecare primă zi de miercuri a lunii respective, la fiecare 3 luni, la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, serviciu căruia i s-a încredinţat supravegherea inculpatului;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să anunţe şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. proc. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiunii, precum şi în caz de neîndeplinire de către inculpat, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere anterior menţionate.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. comb. cu art. 256 alin. (2) C. pen., precum şi art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 45.000 RON de la inculpaţii C.G., S.V. şi G.C.N. şi, în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra a trei autoturisme aliate în proprietatea inculpatului, măsură dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 31 mai 2011.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.

În fapt, judecătorul fondului a reţinut, în esenţă, că în intervalul 22 - 24 iunie 2009, inculpatul C.G., prin intermediul inculpatului S.V., a oferit şi a dat suma de 45.000 RON inculpatului G.C.N., sumă pretinsă de acesta pentru sine şi terţe persoane, în baza promisiunii sale de a interveni asupra unui comisar cu funcţie de conducere din cadrul Gărzii Financiare pentru ca să fie oprită acţiunea de monitorizare efectuată la 22 iunie 2009 de comisarii V.A., I.E., C.N.V. şi I.G. a locaţiei situate în str. PGC, sector 5 Bucureşti, unde inculpatul C.G. deţinea o secţie clandestină de depozitare şi îmbuteliere băuturi alcoolice.

La termenul din data de 02 februarie 2010, Tribunalul a procedat la audierea inculpaţilor.

Inculpatul C.G. a declarat ca înţelege să menţină poziţia procesuală adoptată, de recunoaştere a faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare. A arătat inculpatul că, la data de 22 iunie 2009, deţinea în locaţia situată în str. PGC, sector 3 o secţie clandestină de depozitare şi îmbuteliere băuturi alcoolice, că în vederea stopării acţiunii de monitorizare ce s-a efectuat la acea dată asupra locaţiei menţionate, a apelat la inculpatul S.V., acesta solicitându-i să afle numele persoanelor care efectuau acţiunea, precum şi informaţii referitoare la structura, serviciul de la care proveneau, inculpatul obţinând aceste informaţii de la martorul C.C., proprietarul locaţiei şi comunicându-le lui S.V.

A mai declarat inculpatul că, în acea perioadă (iunie 2009), datora inculpatului S.V. suma de aproximativ 8.000 - 9.000 de euro şi că, în prezent, datorează acestui inculpat diverse sume de bani acordate cu titlu de împrumut.

A declarat inculpatul ca în timpul desfăşurării acţiunii de monitorizare s-a întâlnit cu inculpatul S.V. după convorbirile telefonice purtate anterior, că acesta i-a indicat suma ce trebuia data în vederea stopării acestei acţiuni fără ca inculpatul sa-i dea vreo informaţie referitoare la identitatea persoanei la care acesta a apelat în vederea realizării scopului menţionat, C.G. neavând certitudinea faptului ca banii daţi de acesta inculpatului S.V. au ajuns în cele din urma la inculpatul G.C.N.

Cu privire la suma remisa inculpatului S.V., C.G. a arătat ca aceasta (aproximativ 45.000 RON) a fost predată în mai multe etape, în seara de 22 iunie 2009 fiind trimişi o parte din bani prin intermediul martorului O.D.

Fiind audiat, inculpatul S.V. a arătat că îşi menţine afirmaţiile ce se regăsesc în cuprinsul declaraţiei notariale depuse la dosar la data de 17 ianuarie 2012, că îl cunoaşte pe inculpatul C.G., căruia deseori i-a împrumutat diverse sume de bani, acesta la rândul său procedând similar şi că, în data de 22 iunie 2009, acesta din urmă i-a solicitat sprijinul în vederea stopării unui control ce se desfăşura la locaţia unde C. avea un garaj şi deţinea „sticle, butoaie".

A arătat inculpatul că de la C.G. a înţeles că este vorba de un control al Gărzii Financiare, acesta menţionând şi numele comisarilor care se aflau în locaţie, inculpatul neputându-şi aminti dacă el este cel care a solicitat aceste relaţii.

Inculpatul a declarat ca a încercat să-l ajute, sunând diverşi prieteni pe care i-a întrebat dacă au cunoştinţe la Garda Financiară şi că, în acest context, l-a sunat şi pe inculpatul G.C.N., la telefon nedivulgându-i acestuia natura şi conţinutul problemei pe care intenţiona să o discute.

A arătat inculpatul că s-a întâlnit cu G.C.N. în zona Prosper şi că nu a apucat să relateze acestuia aspectele menţionate de C.G., motivat de faptul că inculpatul G. i-a reamintit de suma pe care i-o împrumutase anterior, în cuantum de aproximativ 9.500 de euro, sumă pe care S.V. nu o restituise până la acel moment.

Deşi nu a discutat cu inculpatul G.C.N. în legătură cu problema inculpatului C.G. (a arătat inculpatul S.V.), s-a întâlnit cu acesta din urma în seara zilei de 22 iunie 2009 sau în ziua următoare şi după ce a aflat de la C.G. că acţiunea de monitorizare fusese stopată, la minţit pe acesta pretinzând că finalizarea acţiunii s-a datorat ajutorului dat, solicitându-i pentru acest ajutor „suma de bani şi primind suma de aproximativ 4.300 de euro, lăsându-l pe inculpatul C.G. sa creadă că aceşti bani vor ajunge la persoana prin intermediul căreia s-a rezolvat problema sa.

A declarat inculpatul că, atunci când afirma telefonic în convorbirile cu C.G. că s-a rezolvat problema acestuia, îl minţea. Ulterior, inculpatul a mai pretins de la C.G. şi a primit suma de 3.800 de euro, în acelaşi scop (pentru „ajutorul" oferit), sumă ce nu a fost remisă niciunui angajat al Gărzii Financiare şi care a ajuns la inculpatul G.C.N., însă în contul datoriei pe care S.V. o avea la acesta. Inculpatul a declarat că presupune că inculpatul C.G. şi-a dat seama că a fost minţit.

Inculpatul G.C.N. a declarat că pe inculpatul C.G. l-a văzut prima dată cu ocazia prezentării în faţă instanţei, iar pe inculpatul S.V. îl cunoaşte de mai multă vreme, fiindu-i prieten. A arătat inculpatul că, la începutul anului 2009, l-a împrumutat pe S.V. cu suma de aproximativ 9.500 - 10.000 euro, sumă pe care acesta din urmă nu a restituit-o până în luna iunie a aceluiaşi an şi că, anterior, dar şi ulterior acestui moment, l-a mai împrumutat cu diverse sume.

A mai declarat inculpatul că s-a întâlnit cu S.V. în data de 22 iunie 2009, la solicitarea acestuia din urma, în zona Complexului Comercial Prosper şi, la momentul întâlnirii, G.C.N. l-a „luat la rost" pe S.V., motivat de faptul că nu-i fuseseră restituiţi banii împrumutaţi. A arătat inculpatul că nu-şi aminteşte ca S.V. să-i fi făcut vorbire în data de 22 iunie 2009 de vreo acţiune a Gărzii Financiare sau despre vreo problemă a vreunui prieten al acestuia. A declarat inculpatul că, ulterior acestui moment (22 iunie 2009), inculpatul S.V. a început sa-i restituie banii datoraţi, în două-trei tranşe, că nu are cunoştinţă de vreo înţelegere sau discuţie purtată între inculpatul S.V. şi C.G., pe acesta din urmă necunoscându-l, că în data de 22 iunie 2009 nu a discutat cu niciun angajat al Gărzii Financiare, că cunoaşte persoane angajate ale Gărzii, însă nu a apelat niciodată la acestea.

În cauză au fost audiaţi martorii O.D., V.G.D., C.C., I.E., V.A., C.N.V., G.I., F.S., D.I. şi D.G.A.

Apărările inculpatului S.V., în sensul că a încercat să-l plătească pe inculpatul C.G., creându-i iluzia că-l poate ajuta, au fost apreciate ca neîntemeiate prin raportare la interceptările convorbirilor telefonice dintre inculpat şi alte persoane care confirmă caracterul serios al pretinderii sumei de bani menţionate în vederea stopării acţiunii de monitorizare desfăşurată în data de 22 iunie 2009.

La fel de neîntemeiată a fost considerată şi solicitarea acestuia de reţinere a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., în contextul susmenţionat.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond s-a raportat la criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatorii, gradul de pericol social concret al fiecărei fapte, circumstanţele concrete ale comiterii faptelor, circumstanţele vizând persoana fiecărui inculpat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.G., s-a reţinut că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă pentru care s-a dispus condamnarea au fost reduse conform prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. cu o treime, Tribunalul apreciind că o pedeapsă orientată către minimul prevăzut de textul de lege incriminator de 2 ani, cu reducerea menţionată, în condiţiile în care limita minimă este de 1 an şi 4 luni, este suficientă în raport de natura faptei, circumstanţele reale şi cele vizând persoana inculpatului.

Lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul obţine venituri din activităţi legale, este căsătorit şi tatăl a doi copii minori şi a avut o conduită sinceră pe parcursul cercetării judecătoreşti, au fost apreciate a fi elemente de natură a conduce la concluzia că scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins faţă de acest inculpat, chiar şi fără privarea sa de libertate, motiv pentru care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei faţă de acesta pe o durata de 4 ani termen de încercare.

Pedepsele dispuse faţă de fiecare dintre inculpaţii S.V. şi G.C.N., raportat la natura faptelor comise de aceştia, dar şi la conduita procesuală a fiecăruia (inculpatul S.V. „simulând" o recunoaştere a faptelor, iar G.C.N. negând vinovăţia sa) au fost mai mari decât cea dispusa faţă de inculpatul C.G., şi anume câte 3 ani pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi.

Tribunalul a avut în vedere şi în cazul fiecăruia dintre cei doi inculpaţi lipsa antecedentelor penale, faptul că s-au prezentat în faţă instanţei la fiecare termen (cu excepţia situaţiilor în care datorită stării de sănătate nu au putut proceda astfel - S.V.) şi că obţin venituri din activităţi licite, împrejurări în raport de care s-a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpaţii nu vor mai săvârşi infracţiuni, astfel că s-a făcut aplicarea prevederilor art. 86¹ C. proc. pen. şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani pentru inculpatul G.C.N. şi 8 ani pentru inculpatul S.V., acesta din urmă săvârşind în concurs două infracţiuni, supravegherea celor doi inculpaţi fiind încredinţată Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare sociala a infractorului.

Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A şi de inculpaţi.

Parchetul a criticat soluţia primei instanţe pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie ce ţin de neaplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. faţă de inculpatul C.G. şi de greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 81 şi 86¹ C. pen.

Recursurile inculpaţilor C.G. şi S.V. au vizat redozarea pedepsei.

Inculpatul G.C.N. a criticat soluţia fondului sub aspectul greşitei sale condamnări, motiv pentru care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi, în subsidiar, art. 10 lit. b) C. proc. pen., având în vedere probatoriile administrate în cauză.

Prin Decizia penală nr. 377 A din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 626 din 20 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 51669/3/2011.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. pentru inculpatul C.G. şi art. 86¹ C. pen. pentru coinculpaţii G.C.N. şi S.V., precum şi a dispoziţiilor art. 71 alin. ultim C. pen., privind pedepsele accesorii aplicate inculpaţilor.

A făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c C. pen. faţă de inculpatul C.G.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.G., G.C.N. şi S.V..

A obligat pe inculpatul C.G. la 600 RON cheltuieli judiciare statului şi pe coinculpaţii G.C.N. şi S.V. la câte 800 RON fiecare, din care câte 200 RON onorariul avocatului din oficiu, urmând a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Instanţa de apel, în baza propriei analize a probatoriului administrat în cauză, a apreciat, similar instanţei de fond, că acesta este suficient, concludent şi pertinent în stabilirea mai presus de orice îndoială atât a existenţei faptelor deduse judecăţii, cât şi a săvârşirii lor, cu vinovăţie, de către inculpaţi.

S-a reţinut că, deşi potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul nu este obligat să-şi probeze nevinovăţia, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, în cazul în care există probe de vinovăţie, acesta are dreptul să demonstreze lipsa lor de temeinicie, ceea ce în cauză nu s-a făcut.

De altfel, s-a avut în vedere că inculpatul G.C.N. a recunoscut că a discutat de mai multe ori cu coinculpatul S.V., cu care s-a şi întâlnit în cursul zilei de 22 iunie 2009, primind de la acesta o mare sumă de bani, conţinutul convorbirii telefonice purtate de cei doi inculpaţi înlăturând orice urmă de îndoială privind scopul primirii şi destinatarii sumei de bani.

Astfel, s-a achiesat la motivaţia evaluării din punct de vedere al elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, făcută de instanţa de fond.

Cât priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor, s-a constatat că acestea au fost just cuantificate ca întindere şi corespund pericolului faptelor pendinte, circumstanţelor săvârşirii lor şi lipsei antecedentelor penale ale inculpaţilor.

Pe de altă parte, s-a apreciat că pedeapsa, ca măsură de constrângere, are pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul inculpatului, trebuind individualizată în aşa fel încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea, pe viitor, a săvârşirii unor fapte penale similare.

Or, în cauză, s-a reţinut că, deşi inculpaţii sunt necunoscuţi cu antecedente penale, în profilul lor psiho-social sunt identificaţi o serie de factori cu potenţial criminogen (deşi, la o vârstă matură, sunt fără ocupaţie, iar inculpatul S.V. se ocupă cu intermedierea livrărilor de alcool de la diverse antrepozite fiscale din ţară către secţii clandestine de producere şi îmbuteliere de băuturi alcoolice contrafăcute şi dezinhibiţia cu care, de conivenţă, au hotărât să acţioneze pentru anihilarea organelor abilitate), care nu conduc la ideea unei reinserţii sociale facile.

Ca atare, s-a apreciat că tratamentul de resocializare cel mai eficient şi adecvat care să ajute la atingerea scopului pedepsei instituit de art. 52 C. pen. este executarea pedepselor în regim de detenţie.

Pe de altă parte, s-a apreciat ca fiind întemeiată şi critica Parchetului în ceea ce priveşte neaplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. faţă de inculpatul C.G., în condiţiile în care acesta s-a prevalat în asigurarea rezultatului infracţional de calitatea sa de administrator al societăţii comerciale în cauză, motiv pentru care s-a apreciat că se impune interzicerea exercitării funcţiei de administrator.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C.G., S.V. şi G.C.N., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea Deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe, în sensul de a se menţine pedepsele aplicate de instanţa de fond, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, prin raportare şi la circumstanţele personale ale acestora.

Criticile au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpaţii au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor şi pentru care au fost condamnaţi, de altfel aceştia recunoscând comiterea faptelor - S.V. şi G.C.N. în calea de atac a recursului -, iar C.G. a şi beneficiat de prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenţii inculpaţi nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor de către instanţa de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile comise au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, precum şi circumstanţelor personale ale acestora.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că faptele săvârşite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracţiuni, precum şi împrejurările în care au fost comise şi modul de acţionare.

Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere, se va ţine seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârşit infracţiunile, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, dar şi modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională.

Totodată, în cauză nu poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. (astfel cum s-a solicitat de către recurentul inculpat S.V.), împrejurării că inculpaţii S.V. şi G.C.N. şi-au modificat poziţia procesuală, în sensul adoptării unei conduite sincere, abia în calea de atac a recursului, ca urmare a soluţiei pronunţate de instanţa de prim control judiciar, neputându-i-se acorda o astfel de semnificaţie.

Pe de altă parte, se constată că datele care caracterizează favorabil persoana recurenţilor inculpaţi şi care au fost invocate în susţinerea căii de atac promovate, au fost avute în vedere de către instanţa de apel în procesul de individualizare a pedepselor, dându-li-se eficienţa cuvenită.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, Înalta Curte reţine că suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a acesteia, poate fi acordată de către instanţă dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare în regim privativ de libertate, ori în speţă, natura faptelor comise şi modul concret de săvârşire - inculpaţii acţionând în circumstanţele anterior menţionate - dovedesc un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unor pedepse cu suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării ar fi suficientă pentru a se realiza reeducarea acestora şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că pedepsele de 2 ani închisoare (pentru inculpatul C.G.) şi, respectiv, de câte 3 ani închisoare (pentru inculpaţii S.V. şi G.C.N.), cu executare în regim de detenţie, sunt apte să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptelor şi datele personale ale inculpaţilor, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.

În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurenţii inculpaţi apar ca nefiind întemeiate, circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi cele personale ale inculpaţilor nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluţii de schimbare a modalităţii de executare a pedepselor, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 81 sau art. 86¹ C. pen., astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G., S.V. şi G.C.N. împotriva Deciziei penale nr. 377 A din 6 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1808/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1811/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1809/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Primirea de foloase necuvenite (art.256C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs