ICCJ. Decizia nr. 1831/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1831/2013

Dosar nr. 62126/3/2010

Şedinţa publică din 28 mai 2013

Asupra recursului penal de faţă, pe baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 910/F din 29 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus următoarele:

I. În temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a exercita activităţi de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

II. În temeiul dispoziţiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale şi de a desfăşura activităţi de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

III. În temeiul dispoziţiilor art. 71¹ C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a aplicat persoanei juridice SC V.O. SRL pedeapsa amenzii în sumă de 15.000 RON.

Conform art. 71²alin. (1) C. pen., s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa complementară a dizolvării, constatând ca aceasta a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni.

Conform art. 71⁷C. pen. s-a dispus afişarea hotărârii definitive de condamnare, pe cheltuiala persoanei juridice condamnate, pe o durată de 3 luni la registrul comerţului Ilfov.

În temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F., dispunându-se obligarea, în solidar, a inculpatului H.K. şi a persoanei juridice SC V.O. SRL, la plata sumei de 8.470.554 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat prin activitatea infracţională desfăşurată.

Conform art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi persoanei juridice condamnate, până la concurenţa sumei la plata căreia au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri civile.

Conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii şi persoana juridică SC V.O. SRL la plata a câte 8.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 15.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate cu desfăşurarea fazei urmăririi penale şi 8.230 RON onorariu pentru raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 14 octombrie 2009, Ministerul Finanţelor Publice, prin A.N.A.F., a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu faptul că, în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2009, SC V.O. SRL, prin reprezentanţii acesteia, a efectuat tranzacţii comerciale realizând venituri în sumă de 31.035.794 RON, fără a le înregistra în contabilitatea societăţii şi fără a le declara la organul fiscal teritorial, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat în sumă de 10.862.528 RON, din care 4.965.727 RON impozit pe profit şi 5.896.801 RON taxă pe valoarea adăugată.

Referitor la SC V.O. SRL, din probele administrate, a rezultat că aceasta este înmatriculată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Ilfov, codul unic de înregistrare atribuit la data de 11 mai 2009, iar sediul social declarat în oraşul B., judeţul Ilfov. Societatea are ca principal obiect de activitate, potrivit Certificatului de înregistrare, comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor.

Potrivit datelor înscrise la Oficiul Naţional al Comerţului Ilfov, SC V.O. SRL este reprezentată de inculpatul K.S., de cetăţenie turcă, care are calitatea de asociat şi administrator al societăţii.

În ceea ce priveşte înfiinţarea societăţii, instanţa de fond a reţinut că, la începutul anului 2009, inculpatul K.S. a solicitat autorităţilor române eliberarea unei vize de şedere în România pentru perioada 24 aprilie 2009-23 aprilie 2010.

Pentru a îndeplini condiţia de acordare a vizei pentru şedere în ţară, inculpatul K.S. şi-a rezervat o camera la Hotelul I. din municipiul Bucureşti, pentru perioada 28 aprilie 2009-19 mai 2009.

La data de 4 mai 2009, inculpatul K.S., cetăţean turc a intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Otopeni, motivând că a venit în ţară în scop turistic.

La aceeaşi dată, inculpatul K.S. a mers la Biroul Notarului Public G.I. unde a dat o declaraţie pe proprie răspundere autentificată, prin care arată că nu este rezident în România, nu are antecedente penale, nu este înregistrat fiscal în România, nu a săvârşit fapte de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal potrivit legislaţiei României şi că nu are datorii fiscale către statul român.

La notariatul mai sus-amintit a ajuns prin intermediul inculpatului S.R., iar declaraţia notarială a fost dată şi în prezenţa martorului S.S., interpret-traducător autentificat de Ministerul Justiţiei.

Tot prin intermediul inculpatului S.R., la data de 5 mai 2009, inculpatul K.S. a luat legătura cu martorul I.O., avocat, care s-a ocupat de întocmirea dosarului pentru înregistrarea societăţii.

La data de 5 aprilie 2009, la cabinetul de avocatură I.O. a fost întocmit actul constitutiv al SC V.O. SRL în care inculpatul K.S. avea calitatea de asociat unicei administrator şi pe care l-a semnat.

Tot la data de 5 mai 2009, inculpatul K.S., în calitate de reprezentant al SC V.O. SRL, a încheiat un contract de folosinţă-comodat cu numiţii M.R., M.M. şi M.A.M., având ca obiect acordarea sub formă de împrumut a imobilului situat în oraşul B., judeţul Ilfov. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 6 luni, adică 5 mai 2009-4 noiembrie 2009, în mod gratuit, iar printre obligaţiile asumate de comodatar (SC V.O. SRL) se numără şi aceea de a nu desfăşura niciun fel de activitate la adresa imobilului care face obiectul contractului.

De identificarea acestui spaţiu, destinat a fi sediul social al SC V.O. SRL, s-a ocupat martorul S.R.

La data de 7 mai 2009, inculpatul K.S. a formulat o cerere la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care solicita constituirea persoanei juridice şi înmatricularea la Registrul Comerţului a SC V.O. SRL, cu sediul în localitatea B, judeţul Ilfov.

Prin încheierea nr. 839 din 11 mai 2009, Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de inculpatul K.S. în calitatea sa de asociat unic şi administrator al SC V.O. SRL, a autorizat constituirea societăţii mai sus-amintite şi a dispus înmatricularea acesteia la Registrul Comerţului.

La data de 12 mai 2009, inculpatul K.S. l-a împuternicit pe coinculpatul H.A., prin procură autentificată din 12 mai 2009 la Biroul Notarului Public G.I., ca în numele său şi pentru el să deschidă conturi, să efectueze operaţiuni bancare şi ridicări de sume de bani în şi din conturile societăţii şi să ridice extrase de cont.

Prin aceeaşi procură, inculpatul K.S. l-a împuternicit pe coinculpatul H.A. să îl reprezinte la încheierea de contracte comerciale cu parteneri de afaceri, într-un mod cât mai avantajos, să efectueze formalităţile legale vamale necesare, privind trecerea prin vamă a oricăror mărfuri ce aparţin SC V.O. SRL, să formuleze cereri, să dea declaraţii şi să plătească taxele aferente.

De asemenea, coinculpatul H.A. era împuternicit să-l reprezinte pe inculpatul K.S. în faţa organelor administraţiei publice şi a organelor de control şi să dea orice declaraţii.

După ce a înfiinţat societatea SC V.O. SRL şi l-a împuternicit pe coinculpatul H.A. să se ocupe de activitatea acesteia (12 mai 2009), o zi mai târziu, adică la data de 13 mai 2009, inculpatul K.S. a părăsit România prin acelaşi punct de trecere a frontierei.

Pe baza evidenţelor I.G.P., Poliţia de Frontiera privind intrările/ieşirile din România ale inculpatului K.S. şi a activităţilor desfăşurate de acesta, s-a reţinut că inculpatul K.S. a venit în ţară pentru o perioadă de 9 zile în care s-a ocupat exclusiv de înfiinţarea SC V.O. SRL, iar nu în scop turistic aşa cum a declarat la intrarea în ţară.

La data de 22 ianuarie 2010, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au deplasat la sediul Hotelului I., Bucureşti, unde inculpatul K.S. îşi făcuse rezervare, ocazie cu care au constatat că acesta nu a fost cazat la aceasta unitate hoteliera în cursul lunii mai 2009.

În baza împuternicirii de administrare a societăţii SC V.O. SRL primită de la inculpatul K.S., coinculpatul H.A. a luat legătura cu martorul I.G., persoana fizică autorizată, de profesie contabil, în scopul de a întocmi evidenţa contabilă a societăţii. În acest sens, la data de 20 mai 2009, inculpatul H.A., în calitate de reprezentant legal al SC V.O. SRL a încheiat un contract de prestări servicii cu martorul I.G., în baza căruia acesta din urmă se obliga să preia documentele financiar-contabile ale SC V.O. SRL, să facă raportările TVA, impozit pe profit, să întocmească balanţele contabile şi jurnalele potrivit legii contabilităţii.

În baza aceluiaşi contract, inculpatul H.A. se obliga să „creeze condiţii de acces la documentele primare, extrase de bancă, etc.” ale SC V.O. SRL.

Pe timpul cercetărilor, s-a stabilit că deşi a declarat sediul social în oraşul B., judeţul Ilfov, SC V.O. SRL şi inculpatul H.A. şi-au desfăşurat activitatea în oraşul V., judeţul Ilfov, unde era sediul secundar al societăţii, nedeclarat însă la autorităţile fiscale şi neînregistrat.

La momentul încheierii contractului de comodat, inculpatul K.S. s-a obligat să nu desfăşoare activităţi comerciale la respectiva adresă, unde a fost declarat sediul social al SC V.O. SRL.

Deşi societatea a desfăşurat activitatea în perioada mai-iulie 2009 la cea de a doua adresă, în mod nelegal, inculpatul H.A. nu a declarat şi nu a înregistrat acest punct de lucru, împrejurare apreciată ca fiind de natură a dovedi intenţia inculpatului de a se sustrage obligaţiilor fiscale datorate statului roman.

Inculpatul H.A. a coordonat activitatea societăţii SC V.O. SRL de la sediul mai sus-amintit, aceasta constând, în principal, în importuri de legume-fructe şi comercializarea acestora pe piaţa românească.

În baza contractului de prestări servicii la care s-a făcut referire anterior, în perioada supusă verificărilor, inculpatul H.A. a predat toate documentele legate de activitatea societăţii, constând în facturi de achiziţie, de vânzări, extrase de bancă, chitanţe, DVI (documente vamale) invoice-uri, martorului I.G. care trebuia să ţină evidenţa contabilă a societăţii.

La data de 18 august 2009, inspectori din cadrul A.N.A.F., Direcţia Generală, Coordonare Inspecţie Fiscală au efectuat un control la SC V.O. SRL, în vederea soluţionării solicitării de control încrucişat, având drept obiectiv verificarea relaţiilor comerciale dintre SC L.O. SRL Voluntari şi SC V.O. SRL.

În vederea realizării obiectivelor, organele de control s-au deplasat, la data de 18 august 2009, la adresa sediului social declarat de către contribuabil, realizarea controlului fiind imposibilă întrucât nu a fost identificat niciun reprezentant al societăţii în respectiva locaţie. La sediul respectiv a fost identificată numai martora M.R., proprietarul imobilului, care a declarat că SC V.O. SRL nu a funcţionat niciodată la adresa unde figurează cu sediul social, condiţie de altfel impusă şi prin clauzele contractului de comodat încheiat la data de 5 mai 2009. Martora M.R. a mai declarat faptul că nu a cunoscut niciun reprezentant al SC V.O. SRL.

Martora M.R. şi-a menţinut susţinerile făcute în cursul urmăririi penale şi cu ocazia reaudierii sale de către instanţa de fond, arătând că a încheiat un contract de comodat pentru o perioadă de 6 luni pentru spaţiul în care locuieşte împreună cu familia, înţelegerea fiind aceea ca respectiva adresă să fie folosită numai pentru corespondenţă.

În continuarea verificărilor, organele de control au citat reprezentanţii societăţii mai sus amintite, respectiv pe inculpatul K.S. şi pe numitul M.M.A., domiciliat în Sofia, Bulgaria, în vederea prezentării acestora la sediul Direcţiei Generale Coordonare Inspecţie Fiscală, însă, verificarea nu a fost posibilă deoarece aceştia nu s-au prezentat la data şi locul stabilit.

Pentru realizarea verificărilor, au fost transmise prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, încă două rânduri de invitaţii, din data de 24 august 2009 şi din data de 1 septembrie 2009 către aceiaşi destinatari. Demersurile au fost făcute în baza C. proc. fisc. însă, acestea au rămas fără rezultat. Cu toate acestea, inspectorii din cadrul A.N.A.F. au solicitat informaţii în legătură cu SC V.O. SRL atât la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cât şi la organul fiscal teritorial, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov.

Urmare acestor verificări s-a constat că SC V.O. SRL nu avea înregistrate puncte de lucru sau alte subunităţi, aspect din care rezulta că, la sediul social nu au fost desfăşurate activităţi cuprinse în obiectul societăţii. De asemenea, a mai rezultat faptul că SC V.O. SRL nu figura în bazele de date ale Direcţiei Generale al Finanţelor Publice Ilfov, organ fiscal teritorial, că societatea, de la înfiinţare şi până la momentul controlului, nu depusese niciun fel de declaraţie sau decont privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat şi nici raportări semestrială.

Dată fiind această împrejurare, în continuare, controlul s-a concentrat pe verificarea declaraţiilor informative-fiscale tip „394” .Cu prilejul verificărilor s-a stabilit că, în cursul anului 2009, au fost societăţi care au declarat că au avut achiziţii de la SC V.O. SRL în valoare de 31.035.794 RON, cu TVA aferentă de 5.896.801 RON, perioada de referinţă fiind semestrul I 2009.

S-a mai stabilit că, tot în perioada mai sus amintită, au fost declarate cu titlu de livrări către SC V.O. SRL mărfuri în valoare de 590.360 RON cu TVA aferentă de 112.168 RON.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 8 octombrie 2009, consilierii din cadrul A.N.A.F., Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală, au stabilit că, în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2009, SC V.O. SRL a efectuat tranzacţii comerciale realizând venituri în sumă de 31.035.794 RON, fără a le înregistra în contabilitate şi fără a le declara la organul fiscal teritorial, modalitate în care s-a sustras de la plata bugetului de stat a impozitului pe profit în sumă de 4.965.727 RON şi a TVA în sumă de 5.896.801 RON.

Pornindu-se şi de la această împrejurare care trezea suspiciuni în legătură cu adevărata activitate a SC V.O. SRL, s-au solicitat rulajele conturilor deţinute de societate la Banca C.E., Banca R., Banca E., Banca G. Suspiciunea constă în faptul că, pe de o parte, existau dovezi că societatea a avut activitate comercială, iar pe de altă parte, nu avea venituri declarate la organul fiscal teritorial. În baza procurii primite, aceste atribuţii reveneau inculpatului H.A.

La momentul controlului, reprezentanţii SC V.O. SRL nu au fost găsiţi şi nu se cunoşteau sediile secundare la care societatea îşi desfăşura activitatea, fiind imposibil a se intra în posesia evidenţei contabile a societăţii. De altfel, aşa cum s-a arătat, inculpatul K.S. a părăsit România imediat după ce a înfiinţat societatea, la data de 13 mai 2009, iar inculpatul H.A. a plecat, la rândul său, din ţară, la data de 16 decembrie 2009.

Din analiza extraselor de cont puse la dispoziţie de unităţile bancare mai susamintite, a declaraţiilor informative tip „394”, potrivit cărora societatea a avut raporturi comerciale cu alte societăţi, s-a constatat că inculpatul H.A., în calitate de reprezentant legal al SC V.O. SRL, a încasat sume de bani însă nu le-a evidenţiat în contabilitate. Această situaţie de fapt a rezultat din împrejurarea că SC V.O. SRL, prin cele patru bănci la care societatea avea deschise conturi, a încasat sume de bani ce reprezintă contravaloarea mărfurilor comercializate şi nedeclarate de către inculpat la organele fiscale teritoriale.

Pe timpul cercetărilor s-a stabilit că, deşi inculpatul H.A. nu a evidenţiat în contabilitate venituri realizate din activitatea comercială a SC V.O. SRL, a derulat operaţiuni prin următoarele conturi deţinute la băncile: Banca C.E., Agenţia Voluntari, Banca R., Agenţia Voluntari, Banca G., Agenţia Voluntari, Banca E., Sucursala Voluntari.

Din analiza extraselor de cont existente a rezultat faptul că, în perioada 1 ianuarie 2009-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a încasat suma totală de 42.923.609,10 RON, inclusiv TVA, din vânzarea mărfurilor către diverşi beneficiari.

Astfel, prin Banca C.E., în perioada 19 mai 2009-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a încasat suma de 33.653.284 RON, inclusiv TVA, după cum urmează: în luna mai 2009, 5.466.256 RON, iunie 2009, 25.723.471 RON, iulie 2009, 2.463.557 RON, sumele au fost încasate de la SC M.M.T. SRL, SC L.O. SRL, SC B.F. SRL, SC V.F. SRL, SC G.F. SRL.

Prin Banca R., în perioada 16 iunie 2009-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a încasat suma de 1.743.138 RON, inclusiv TVA, mai exact în luna iunie 2009, 1.743.138 RON, iar prin Banca G., în perioada 25 mai 2009-4 iulie 2009, societatea mai sus-amintită a încasat suma de 2.907.125 RON, inclusiv TVA, din care suma de suma de 165.837 RON pe luna mai 2009, respectiv suma de 2.741.288 RON, pe luna iunie 2009; sumele au fost încasate de la SC L.O. SRL, SC M.M.T. SRL.

De asemenea, în perioada 26 mai 2009-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a încasat prin Banca E. suma de 4.620.212,10 RON, inclusiv TVA, după cum urmează: mai 2009, 995.088 RON; iunie 2009, 3.483.972,10 RON; iulie 2009, 141.152 RON, sumele au fost încasate de la SC M.M.T. SRL, SC D.F. SRL.

În raportul de constatare întocmit de către specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost redate detaliat: data tranzacţiilor, descrierea acestora, denumirea societăţii, sumele transferate în conturile de valută, sumele achitate furnizorilor externi, comisioanele bancare, sumele încasate din vânzări, depunerile şi retragerile în numerar, precum şi dobânzile bancare aferente.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, respectiv Administraţia Finanţelor Publice a oraşului B., prin adresa din 8 septembrie 2009, înregistrată la A.N.A.F din 10 septembrie 2009 şi registratura generală din 9 septembrie 2009, SC V.O. SRL, nu figura în evidenţele fiscale cu declaraţii fiscale depuse, de la înfiinţare (11 mai 2009) şi până la momentul controlului.

De asemenea, din procesul-verbal din 8 octombrie 2009, întocmit de Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F, a rezultat faptul că, de la înfiinţare şi până la momentul controlului, SC V.O. SRL nu figura în bazele de date ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov cu declaraţii sau deconturi privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat, precum şi raportări semestriale depuse.

Prin acelaşi proces-verbal s-a stabilit faptul că SC V.O. SRL a efectuat, în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2009, livrări în valoare de 31.035.794 RON, cu o TVA aferentă în suma de 5.896.801 RON şi achiziţii de 590.360 RON, cu o TVA aferentă de 112.168 RON. Suma de 31.035.794 RON inclusiv TVA a fost stabilită pe baza declaraţiei informativă tip 394, depusă de operatorii economici înregistraţi în scopuri de TVA cu care SC V.O. SRL a avut relaţii comerciale.

În baza raportului de constatare întocmit în cauză de specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a procesului-verbal întocmit de inspectorii A.N.A.F., dar şi din raportul de expertiza tehnica-contabila întocmit pe parcursul cercetării judecătoreşti, a rezultat faptul că, în perioada 1 ianuarie-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a avut activitate comercială, iar inculpatul H.A., împuternicit să se ocupe de administrarea în fapt a acesteia, nu a declarat organelor fiscale veniturile realizate din activităţile comerciale.

Audiat în legătură cu această împrejurare, martorul I.G. a declarat că nu a întocmit bilanţul contabil al SC V.O. SRL deoarece inculpatul H.A. a întrerupt colaborarea cu el, situaţie în care i-a predat toate documentele contabile ce aparţineau societăţii anterior amintite pe care acesta din urmă i le remisese anterior.

Cu ocazia reaudierii sale pe parcursul cercetării judecătoreşti, martorul I.G. a precizat că nu a întocmit un bilanţ contabil întrucât societatea nu a funcţionat perioada necesară realizării unei asemenea operaţiuni, administratorul cesionând părţile sociale altor persoane şi solicitându-i să-i predea documentele contabile.

O colaborare de scurtă durată a avut inculpatul H.A. şi cu martora D.D. care a declarat că, în cursul lunii iunie 2009, a fost contactată de aceasta, care s-a prezentat ca fiind administratorul SC V.O. SRL, propunându-i să lucreze pentru societate. Martora a fost de acord cu propunerea inculpatului H.A. şi, în baza acestei înţelegeri, o perioada de aproximativ 20 de zile a lucrat pentru SC V.O. SRL.

Activitatea martorei a privit relaţia pe care SC V.O. SRL a avut-o cu Banca R., în sensul că inculpatul H.A. a delegat-o să facă plăţi şi să ridice extrase de cont şi numerar. Această împrejurare a rezultat şi din documentele Băncii R. După aproximativ 20 de zile, inculpatul H.A. i-a spus martorei D.D. că nu mai are nevoie de colaborarea sa.

Aspectele declarate pe parcursul urmăririi penale au fost menţinute de martoră şi pe parcursul cercetării judecătoreşti. A rezultat astfel că inculpatul H.A. era interesat să aibă activitate comercială în cadrul SC V.O. SRL numai o perioadă de trei luni, deoarece după această perioadă deveneau scadente obligaţiile fiscale şi ar fi trezit astfel suspiciunea organelor de control ca urmare a neplăţii acestora.

De altfel, aşa cum a reieşit din extrasele de cont, inculpatul H.A. a desfăşurat activităţi comerciale în cadrul SC V.O. SRL până la data de 7 iulie 2009, după această lună societatea nemaiavând niciun fel de activitate. Mai mult decât atât, în luna iulie 2009, inculpatul H.A. a cesionat părţile sociale ale SC V.O. SRL numiţilor M.M.A. şi A.K.A.

Potrivit art. 1561 alin. (1) C. fisc., perioada fiscală este luna calendaristică. Potrivit art. 1561 alin. (2) din acelaşi cod, perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care, în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, şi/sau neimpozabile în România potrivit art. 132-art. 133, dar care dau drept de deducere conform art. 145 alin. (2) lit. b) care nu a depăşit plafonul de 100.000 de euro. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului, trebuie să declare cu ocazia înregistrării, conform art. 153, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului calendaristic, persoana impozabilă v-a depune deconturi trimestriale în anul înregistrării. Prin urmare, SC V.O. SRL s-a înregistrat în luna mai 2009, obligaţia de a depune deconturi devenind scadentă în luna iunie a aceluiaşi an; însă, inculpatul H.A. a desfăşurat activitate comercială în aceste luni fără ca, la momentul scadenţei, să declare veniturile la organul fiscal teritorial.

Pe baza cercetărilor s-a mai stabilit că, anterior, la data de 25 februarie 2009, inculpatul H.A. înfiinţase SC D.S.E. SRL, societate în care a avut calitatea de asociat unic şi administrator, obiectul de activitate fiind tot comerţul cu ridicata de produse alimentare import-export. Societatea a avut activitate doar în perioada martie-aprilie 2009, în care nu a evidenţiat în contabilitate veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit şi TVA în sumă de 7.187.205 RON, echivalentul a 1.696.175 euro. Aceste sume au fost stabilite de comisari din cadrul Gărzii Financiare Ilfov, ulterior inculpatul H.A. fiind cercetat şi trimis în judecată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prin rechizitoriul nr. 203/P/2009 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 21 aprilie 2010.

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 226/1990 privind Registrul Comerţului, cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană fizică în registrul comerţului, printre altele, trebuie să cuprindă, referitor la activitatea comercială a solicitantului, cazierul fiscal.

Or, la data la care s-a solicitat înfiinţarea SC V.O. SRL (7 mai 2009), inculpatul H.A. făcea obiectul verificărilor Gărzii Financiare pentru evaziune fiscală. Prin urmare, inculpatul H.A. nu mai putea înfiinţa o societate Comercială în România, acesta fiind motivul pentru care inculpatul K.S. a înfiinţat societatea pe numele său, ulterior împuternicindu-l pe sus-numitul inculpat să o administreze.

În această modalitate, inculpatul K.S. l-a sprijinit pe inculpatul H.A. să săvârşească infracţiunea de evaziune fiscală.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul K.S. a stat în România o perioadă de nouă zile, timp în care a înfiinţat SC V.O. SRL. În ziua următoare datei în care a încheiat ultimele formalităţi legate de înfiinţarea şi funcţionarea societăţii (12 mai 2009, procură de împuternicire H.A.), inculpatul K.S. a părăsit România împuternicindu-l pe inculpatul H.A. să se ocupe în fapt de administrarea societăţii. Din adresa primită de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră rezultă că, de la data plecării, inculpatul K.S. nu a mai intrat niciodată în România.

De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, de activitatea societăţii SC V.O. SRL, în perioada mai-iunie 2009, s-a ocupat inculpatul H.A., tot el fiind şi beneficiarul acestor activităţi.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză de specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie s-a stabilit că, neevidenţiind în contabilitate venituri în sumă de 42.923.610 RON, inculpatul a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 12.608.669,00 RON, echivalentul a 2.975.638 euro, din care impozit pe profit 5.755.320 RON, echivalentul a 1.358.252 euro şi TVA 6.853.349 RON, echivalentul a 1.617.386 euro.

Prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a concluzionat că totalul prejudiciului adus bugetului de stat prin activitatea infracţională desfăşurată este de 8.470.510 RON, din care 7.820.510 RON reprezintă TVA şi 537.875 RON impozit pe profit.

Pentru a concluziona astfel, s-au avut în vedere următoarele împrejurări, relevante sub aspectul calculului taxei pe valoarea adăugată:

SC V.O. SRL a încasat prin conturile deschise la cele 4 bănci suma de 49.683.616,10 RON, cu TVA-ul aferent veniturilor încasate şi nedeclarate în anul 2009, a fost de 7.932.679 RON.

Un număr de 19 societăţi comerciale au declarat livrări de bunuri şi/sau servicii cu TVA, către SC V.O. SRL, în valoare totală de 590.360 RON, cu TVA aferent în sumă de 112.169 RON, TVA pe care aceste societăţi l-au colectat şi raportat. Printre acestea se regăsesc şi cele două societăţi care au emis facturile de transport marfă aflate în xerocopie la dosarul cauzei, respectiv SC R.I. SRL şi SC D.C. SRL.

Taxa pe valoarea adăugată de plata cu care SC V.O. SRL a prejudiciat bugetul de stat se ridică la suma de 7.820.510 RON.

S-a făcut menţiunea că achiziţiilor de la extern nu le-a fost atribuit TVA deductibil în cadrul expertizei deoarece, având în vedere că în extrasele de cont nu s-au regăsit plaţi pentru taxe vamale şi TVA în vamă pentru a putea fi considerate importuri, acestea au fost tratate ca şi achiziţii intracomunitare.

Începând cu 1 ianuarie 2007, data la care România a aderat la U.E., pentru achiziţiile intracomunitare şi transportul intracomunitar de care beneficiază societăţile înregistrate în scop de TVA, se aplică taxare inversă în materie de TVA, măsură aplicată în mod unitar la nivelul tuturor ţărilor membre.

S-a făcut precizarea că principiul taxării inverse este acela că TVA-ul aferent operaţiunilor cărora le este aplicabilă această măsură de simplificare impusă statelor membre U.E. (în cazul nostru achiziţiile intracomunitare şi transportul intracomunitar), se înscrie atât ca TVA deductibil, cât şi ca TVA colectat, în contabilitate pe conturi, în jurnale şi în decontul de TVA, pentru el nefăcându-se plata efectivă şi neinfluenţând TVA-ul de plată.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit au fost avute în vedere, pe lângă dispoziţiile legale aplicabile (art. 17 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare) şi următoarele elemente:

1. SC V.O. SRL a încasat prin conturile deschise la cele 4 bănci suma de 49.683.616,10 RON, cu TVA, din care, venituri fără TVA: 41.750.937 RON.

2. Un număr de 19 societăţi comerciale au declarat livrări de bunuri şi/sau servicii către SC V.O. SRL, în valoare totala de 590.360 RON, livrări pe care aceste societăţi le-au raportat. Printre acestea se regăsesc şi cele două societăţi care au emis facturile de transport marfă aflate în xerocopie la dosarul cauzei) şi enumerate în cuprinsul prezentului raport, respectiv SC R.I. SRL şi SC D.C. SRL.

Pentru determinarea stării de fapt fiscale, expertiza a considerat că pentru a înregistra venituri din vânzări de legume şi fructe, acestea, ca să poată fi vândute, trebuiau întâi aprovizionate, în acest sens existând la dosarul cauzei şi documente din care reiese ca în activitatea sa, societatea a beneficiat de servicii de transport de la societăţi din ţară, respectiv SC R.I. SRL şi SC D.C. SRL, precum şi din afara ţării, respectiv C.T. şi M.T. (către care au fost efectuate plăţi în euro).

SC V.O. SRL a plătit prin conturile deschise la cele 4 bănci suma de 8.956.884,81 euro, echivalentul a 37.687.373,42 RON, către diverşi parteneri, cu precizarea în extrase a unor numere de facturi externe.

SC V.O. SRL a plătit comisioane bancare în sumă de 96,14 RON şi 26.840,10 EURO, echivalent a 111.389,36 RON, total 111.485,50 RON.

Calcul impozit pe profit:

a) Venituri din vânzări de mărfuri: 41.750.937 RON;

b) Cheltuieli cu mărfurile şi/sau serviciile la intern: 590.360 RON;

c) Cheltuieli cu mărfurile şi/sau serviciile la extern: 37.687.373 RON;

d) Cheltuieli cu comisioanele bancare: 111.485 RON.

Profit impozabil (a-b-c-d): 3.361.719 RON

Impozitul pe profit datorat: 537.875 RON

Aşa cum s-a arătat şi în răspunsul expertului la obiecţiunile formulate, la calculul prejudiciului cauzat bugetului de stat au fost avute în vedere prevederile C. proc. fisc. şi normele de aplicare a acestuia.

Astfel, prin dispoziţiile art. 67 din actul normativ menţionat este reglementată estimarea bazei de impunere: „1. Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanţă pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale (...)” (art. 67).

Totodată, prin prevederile normelor de aplicare a C. proc. fisc. (art. 65) se precizează că:

„65.1. Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situaţii cum sunt:

a) contribuabilul nu depune declaraţii fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;

b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situaţiile în care contribuabilul obstrucţionează sau refuză acţiunea de inspecţie fiscală;

c) contribuabilul nu conduce evidenţa contabilă sau fiscală;

d) când au dispărut evidenţele contabile şi fiscale sau actele justificative privind operaţiunile producătoare de venituri şi contribuabilul nu şi-a îndeplinit obligaţia de refacere a acestora.

65.2. Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale, luând în considerare preţul de piaţă al tranzacţiei sau al bunului impozabil, precum şi informaţii şi documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele şi informaţiile deţinute de acesta despre contribuabilii cu activităţi similare”.

Prin urmare, prevederile menţionate la art. 65 sunt aplicabile şi în situaţia în care „Contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situaţiile în care contribuabilul obstrucţionează sau refuză acţiunea de inspecţie fiscală”, astfel cum este şi cazul în speţă.

Astfel, s-a reţinut că, chiar dacă societatea SC V.O. SRL s-a sustras controlului de specialitate al organelor fiscale, sunt relevante pentru calculul prejudiciului facturile emise de SC R.I. SRL şi SC D.C. SRL, societăţi care au acordat servicii de transport întrucât:

- societăţile emitente, în baza respectivelor facturi, întocmite pentru serviciile prestate către SC V.O. SRL, pe care le-au şi încasat, au înregistrat un venit impozabil şi un TVA colectat şi le-au raportat către Autorităţile Fiscale Teritoriale, raportare din care au fost extrase informaţiile utilizate la calculul prejudiciului;

- nu se poate susţine ca un TVA colectat de către o societate prestatoare nu poate fi TVA deductibil pentru societatea beneficiară, deoarece aceste susţineri ar avea ca şi consecinţă o dublă taxare, respectiv o dată la societatea emitentă care l-a colectat şi o dată la societatea beneficiară prin nepermiterea deducerii unui TVA pe care l-a achitat şi pe care societatea prestatoare l-a colectat şi raportat;

- nu se poate susţine ca un venit impozabil la o societate prestatoare nu poate fi cheltuială deductibilă la societatea beneficiară, deoarece, pe baza raţionamentului prezentat la alineatul precedent, poate rezulta că ar fi o dublă impozitare.

- nu pot fi considerate ca fiind prejudiciu cauzat în dauna bugetului de stat, de către SC V.O. SRL, sume pe care societăţile prestatoare le-au raportat ca venituri impozabile şi TVA colectat, deoarece, având în vedere că societăţile prestatoare le-au declarat la Autorităţile Fiscale Teritoriale, pentru aceste sume, nu exista un prejudiciu efectiv.

Pe de alta parte, în cadrul expertizei contabile a fost considerată cheltuială deductibilă suma de 37.687.373 RON în considerarea extraselor de cont aflate la dosarul cauzei (în care sunt precizate numerele de facturi externe), documente pe baza cărora s-a stabilit şi venitul impozabil în suma de 41.750.937 RON, prin aplicarea unitară a aceluiaşi raţionament, atât asupra capitolului venituri, cât şi asupra capitolului cheltuieli.

S-a constatat că prejudiciul a fost calculat în baza prevederilor C. proc. fisc. şi a normelor de aplicare a acestuia, cu privire la calculul bazelor de impunere la situaţiile în care:

„a) contribuabilul nu depune declaraţii fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;

b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situaţiile în care contribuabilul obstrucţionează sau refuză acţiunea de inspecţie fiscală;

c) contribuabilul nu conduce evidenţa contabilă sau fiscală;

d) când au dispărut evidenţele contabile şi fiscale sau actele justificative privind operaţiunile producătoare de venituri şi contribuabilul nu şi-a îndeplinit obligaţia de refacere a acestora.

Prin Ordinul nr. 3389/2011 emis de Ministerul Finanţelor ulterior întocmirii raportului de expertiză contabilă judiciară şi depus la dosarul cauzei, s-a confirmat faptul că modul de calcul al prejudiciului, utilizat în cadrul expertizei este corect, respectiv estimarea atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor aferente acestora.

Sub aspectul situaţiei de fapt şi al încadrării juridice, instanţa de fond a constatat că din analiza extraselor de cont a rezultat că inculpatul H.A., în perioada mai-7 iulie 2009 nu a evidenţiat în contabilitate operaţiunile contabile efectuate şi nici veniturile realizate, fapt ce a avut drept consecinţă neplata către bugetul de stat a obligaţiilor fiscale aferente, cu titlu de impozit pe profit şi TVA.

Activităţile comerciale desfăşurate de SC V.O. SRL prin inculpatul H.A., administrator în fapt al societăţii, împuternicit în acest sens de inculpatul K.S. în raport de reglementarea legală, impunea inculpatului obligaţii bine stabilite în ceea ce priveşte plata unor sume de bani cu titlu de impozit şi TVA către bugetul de stat.

S-a reţinut şi faptul că prin procura autentificată din data de 12 mai 2009 inculpatul H.A. a fost împuternicit să-l reprezinte pe inculpatul K.S. în faţa organelor administraţiei publice, a organelor de control, să dea orice declaraţie şi să achite taxele şi impozitele aferente. De asemenea, prin aceeaşi procură, inculpatul H.A. a fost împuternicit să efectueze formalităţile legale vamale necesare privind trecerea prin vamă a oricăror mărfuri aparţinând societăţii, să dea declaraţii, să plătească taxele aferente, să-l reprezinte la încheierea de contracte comerciale, să semneze şi să ridice extrase de cont.

Potrivit art. 1, art. 5, art. 6 din Legea nr. 82/1991, inculpatul avea obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea societăţii comerciale SC V.O. SRL.

Deoarece inculpatul H.A. nu a îndeplinit aceste cerinţe legale, nu a dat curs invitaţiilor organelor fiscale şi nu a desfăşurat activitatea la sediul social declarat situaţia sa concretă financiar-contabilă nu a fost cunoscută. Mai mult decât atât, inculpatul H.A. a luat documentele contabile ce privea SC V.O. SRL de la numitul I.G. contabilul societăţii.

În raport cu această situaţie, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului H.A. săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 s-a reţinut că latura obiectivă constă în fapta de a nu evidenţia în întregime sau în parte în acte contabile, ori în alte documente a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate având drept urmare neplata obligaţiilor fiscale. În context, prin a nu evidenţia în actele contabile în tot sau în parte veniturile realizate sau operaţiunile comerciale, trebuie să se înţeleagă, după caz: a nu înregistra anumite venituri în actele contabile; a înregistra venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Urmările cerute de lege sunt neplata obligaţiilor fiscale prevăzute de lege şi plata unor obligaţii fiscale micşorate (reduse) în raport cu cele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 (sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea sau declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate”) s-a constatat că SC V.O. SRL a avut sediul social în oraşul B., judeţul Ilfov, sediu declarat şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

În contractul de comodat încheiat cu proprietarii imobilului, inculpatul K.S. s-a obligat că nu va desfăşura activităţi comerciale la sediul respectiv. Era evident că, pentru buna funcţionare, societatea trebuia să-şi desfăşoare activitatea într-un anumit sediu. Cu toate acestea nici inculpatul K.S. şi ulterior nici inculpatul H.A. nu au declarat organelor oficiale un alt sediu în care SC V.O. SRL îşi va desfăşura activitatea.

De altfel, cercetările au stabilit că SC V.O. SRL, prin inculpatul H.A. şi-a desfăşurat activitatea în oraşul V., judeţul Ilfov.

Această împrejurare creată în mod deliberat de inculpaţii K.S. şi H.A. a îngreunat activităţile de control întreprinse de inspectorii A.N.A.F., care şi-au concentrat activitatea pe adresa societăţii menţionate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Prin această omisiune de a declara sediul în care societatea îşi desfăşura, în fapt, activitatea, inculpaţii K.S. şi H.A. au urmărit să zădărnicească activităţile de control desfăşurate de organele competente ale statului român, încercând să le pună pe o pistă falsă.

În concluzie, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului H.A. de a nu evidenţia în contabilitate, în perioada mai-iunie 2009, operaţiunile comerciale efectuate prin SC V.O. SRL şi veniturile realizate de această societate, modalitate prin care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat în suma de 8.470.554 RON, din care 7.820.510 RON reprezentând TVA şi 537.875 RON impozit pe profit, precum şi fapta de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare fiscale prin nedeclararea sediilor secundare în care, în fapt, şi-a desfăşurat activitatea comercială în perioada mai sus arătată, întruneşte elementete constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul K.S., s-a reţinut că fapta acestuia de a veni în România cu scopul declarat de a vizita ţara, în realitate ocupându-se de înfiinţarea SC V.O. SRL, ştiind încă de la început că nu va activa în calitate de administrator/asociat, de a declara sediul social la o locaţie unde cunoştea că societatea nou înfiinţată nu îşi va desfăşura activitatea, fără a declara sedii secundare şi de a împuternici pe inculpatul H.A. să se ocupe de administrarea în fapt a SC V.O. SRL, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute şi pedepsite de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, instanţa de fond a reţinut în sarcina persoanei juridice SC V.O. SRL săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că nu a evidenţiat în contabilitate, în perioada mai-iunie 2009, operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, modalitate în care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat în suma de 8.470.554 RON (7.820.510 RON TVA şi 537.875 RON impozit pe profit), precum şi aceea că s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare fiscale prin nedeclararea sediilor secundare în care şi-a desfăşurat în fapt activitatea comercială în perioada susmenţionată.

S-a avut în vedere în acest sens faptul că, potrivit art. 19¹ C. pen., persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Prin urmare, elementele infracţiunii, cel material şi cel subiectiv, trebuie să fie constatate cu privire la persoana juridică, separat de eventuala lor constatare în cazul unei persoane fizice.

Cu privire la modalitatea concretă de determinare a elementului subiectiv în cazul persoanei juridice a fost avut în vedere, în primul rând, poziţia subiectivă a organelor de conducere a entităţii colective, reţinându-se că infracţiunea poate avea la bază fie o decizie adoptată intenţionat de persoana juridică, fie o neglijenţă a acesteia.

S-a mai reţinut că, având în vedere că răspunderea penală a persoanei juridice nu se limitează la infracţiunile comise de organele acesteia, în cazul faptelor unor prepuşi sau mandatari, este necesar ca persoana juridică să fi avut ştiinţă de comiterea acestor infracţiuni şi să fi cunoscut ori să fi sprijinit săvârşirea lor. Deci, pentru a stabili forma de vinovăţie a persoanei juridice se impune raportarea la poziţia subiecţilor, a organelor de conducere ale acesteia, materializate în adoptarea unei decizii.

Astfel, potrivit Legii nr. 31/1990, organul de conducere al societăţii cu răspundere limitată este Adunarea Generală a Asociaţilor care numeşte şi administratorul, în acest caz inculpatul K.S., care, imediat după ce a terminat toate formalităţile de constituire a societăţii l-a mandatat pe inculpatul H.A. să se ocupe de activitatea societăţii.

Inculpatul K.S. a venit special în România pentru a înfiinţa societatea SC V.O. SRL pentru ca ulterior să îl împuternicească pe învinuitul H.A. să desfăşoare activităţi comerciale în carul acestei societăţi, situaţie ce a rezultat din următoarele împrejurări:

a) deşi a declarat la vamă că vine în România în scop turistic, inculpatul K.S. s-a ocupat de înfiinţarea SC V.O. SRL. În cele nouă zile cât a stat în ţară, inculpatul K.S. a dat declaraţii notariale, a încheiat contractul de comodat, a depus cerere la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, a participat la întocmirea actului constitutiv, activităţi ce nu au legătură cu turismul şi deci, nu acesta a fost motivul pentru care a venit în România;

b) după ce a înfiinţat societatea şi l-a împuternicit în data de 12 mai 2009 pe inculpatul H.A. să o administreze, la data de 13 mai 2009, inculpatul K.S. a părăsit România fără ca de la această dată să mai revină.

Prin urmare, inculpatul K.S. nu a avut interes să desfăşoare activităţi comerciale în România, deoarece, dacă avea un astfel de interes, revenea în ţară şi se informa cu privire la mersul societăţii;

c) la momentul încheierii contractului de comodat, s-a obligat că nu va desfăşura activităţi la sediul social, însă inculpatul K.S. nu a înregistrat un punct de lucru în care urma ca societatea să-şi desfăşoare activitatea, camuflând în această modalitate activitatea societăţii şi sprijinind activitatea infracţională a inculpatului H.A.;

d) având în vedere că inculpatul H.A. făcea obiectul unor controale ale Gărzii Financiare, pentru obligaţii fiscale neplătite statului român în calitate de administrator la SC D.S.E. SRL, acesta nu mai putea înfiinţa societăţi în România.

S-a apreciat astfel ca evident faptul că inculpatul K.S. a venit în România pentru a-l sprijini pe inculpatul H.A. să desfăşoare activităţi comerciale în afara legii. În calitatea sa de asociat şi administrator al SC V.O. SRL, inculpatul K.S. a acţionat încă de la începutul înfiinţării societăţii în coniventă cu inculpatul H.A.

Prin urmare, s-a reţinut forma de vinovăţie a intenţiei în sarcina SC V.O. SRL, întrucât organul de conducere al societăţii a acţionat în strânsă înţelegere cu persoana împuternicită, inculpatul H.A. sprijinind activitatea infracţională a acestuia.

Totodată, având în vedere modalitatea în care au acţionat inculpaţii s-a reţinut de către instanţa de fond că aceştia au premeditat şi urmărit crearea unei situaţii de natură a îngreuna activitatea de verificare a organelor de control financiar ale statului roman.

În acelaşi sens s-a reţinut că reaua credinţă a inculpatul H.A., circumscrisă intenţiilor sale de a se sustrage în totalitate obligaţiilor fiscale faţă de bugetul statului român, a fost materializată sub aparenţă legală şi în forma cesiunii părţilor sociale ale SC V.O. SRL în luna iulie 2009. Practic, mecanismul infracţional gândit şi materializat de inculpatul H.A. cu sprijinul inculpatului K.S. a fost de înfiinţare a unei societăţi comerciale cu care să desfăşoare activităţi comerciale clandestine două-trei luni, până la momentul în care deveneau scadente plata obligaţiilor fiscale, urmând ca după această perioadă să cesioneze părţile sociale.

Modalitatea cesiunii părţilor sociale, folosită fraudulos de inculpatul H.A., a reuşit în parte să ascundă realitatea şi să deturneze atenţia organelor fiscale ale statului român care, în plângerea penală formulată fac referire la numiţii K.S. şi M.M.A. ca responsabili de activitatea comercială şi nu la inculpatul H.A., care a coordonat şi efectuat operaţiunile comerciale în cadrul SC V.O. SRL. Conştienţi că, faptele lor intră în zona ilicitului penal, inculpaţii H.A. şi K.S. au creat un mecanism prin care au îngreunat nu numai verificările organelor fiscale, ci şi tragerea lor la răspundere în cadrul unui proces penal.

Astfel, iniţial, inculpaţii H.A. şi K.S. au fost căutaţi de organele de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie în localitatea în care aceştia au declarat sediul social, la hotelul la care şi-au rezervat cazare (loc pe unde inculpatul K.S. nici măcar nu a trecut). După ce au fost făcute verificările de către Inspectoratul General al Politiei de Frontieră s-a constatat că inculpatul K.S. a părăsit teritoriul României imediat după constituirea SC V.O. SRL, la 13 mai 2009, prin punctul de frontieră Otopeni, iar inculpatul H.A. a părăsit România la data de 16 decembrie 2009.

Sub aspectul prejudiciului creat, instanţa de fond a constatat că în cauză a fost efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică de către specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi o expertiză contabilă judiciară, prin cele două rapoarte ajungându-se la concluzii diferite.

În urma examinării criteriilor pe care le-au folosit experţii şi a modului de investigaţie al fiecăruia, instanţa de fond a avut în vedere expertiza contabilă judiciară efectuată pe parcursul cercetării judecătoreşti, pe care a considerat-o mai fundamentată sub aspect ştiinţific şi legal, mai concordantă cu realitatea, dar şi cu dispoziţiile legale aplicabile în materia fiscală.

Tot în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului şi pe cale de consecinţă, a daunelor acordate părţii civile, instanţa de fond a constatat că din materialul probator administrat în cauză s-a stabilit cu caracter de certitudine valoarea creanţelor fiscale principale datorate de către inculpaţi.

Referitor la obligaţiile fiscale accesorii, s-a reţinut că acestea au fost calculate de organele de executare competente, subordonate A.N.A.F., la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, hotărâre ce reprezintă titlu executoriu. Potrivit legii, titlul de creanţă este actul prin care se stabilesc şi se individualizează obligaţiile de plată privind creanţele fiscale, un astfel de titlu putând fi constituit şi dispozitivul hotărârii instanţei de judecată. În momentul în care titlu de creanţă devine titlu executoriu începe practic procedura de executare silită, ce presupune inclusiv stabilirea obligaţiilor fiscale accesorii, astfel cum a precizat partea civilă. În condiţiile în care la acest moment respectivele obligaţii accesorii (majorări de intarziere stabilite conform legii) nu sunt individualizate (în adresele de constituire ca parte civilă şi totodată neexistând nici o cerere de probatoriu sub acest aspect, asupra căreia instanţa să se pronunţe) ele nu formează obiectul obligaţiei stabilite prin hotărâre. De asemenea, prima instanţă a reţinut că partea civilă, în cadrul procesului penal, are atât drepturi cât şi obligaţii, de conformare la normele de conduită procesuală, după care îşi poate valorifica pretenţiile civile, pretenţii ce trebuiesc precizate îndatoririle pe care le pretinde.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 72 C. pen. şi anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Au fost avute în vedere gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea de comitere, periculozitatea făptuitorilor, relevată în cuantumul ridicat al prejudiciului, modul de organizare, premeditat, în care au acţionat inculpaţii, atitudinea lor pe parcursul întregului proces penal, aceştia sustrăgându-se de la urmărirea penală şi îngreunând astfel cursul judecăţii pentru aflarea adevărului.

Instanţa de fond a dispus şi condamnarea persoanei juridice a cărei răspundere penală a fost stabilităpotrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen.

Constatând că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că SC V.O. SRL a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni, s-a aplicat acesteia şi pedeapsa complementară a dizolvării.

În cazul celor doi inculpaţi, persoane fizice, care au dat dovadă de incorectitudine în activităţile comerciale desfăşurate, folosindu-se de funcţiile îndeplinite pentru realizarea scopului ilicit urmărit, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea şi a pedepsei complementare/accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a tuturor inculpaţilor, reţinând deopotrivă că, prin activitatea infracţională desfăşurată atât de inculpatul H.A., în calitate de autor, şi de persoană juridică SC V.O. SRL, cât şi de inculpatul K.S., în calitate de complice, aceştia au contribuit prin acţiuni coroborate, întreprinse de comun acord, la producerea prejudiciului. Ca atare, constatând că fapta ilicită este imputabilă tuturor celor trei inculpaţi, aceştia au fost obligaţi, în solidar, la repararea pagubei.

Instanţa de fond a constatat ca fiind dovedit un prejudiciu de 8.470.554 RON, sumă la care au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii H.A., K.S. şi persoana juridică SC V.O. SRL, ca urmare a admiterii, în parte, a acţiunii civile promovată de partea civilă.

Totodată, conform art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi persoanei juridice condamnate, până la concurenţa sumei la plata căreia au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.

Motivele de apel ale parchetului au vizat greşita aplicare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor stabilite inculpaţilor H.A. şi K.S. şi greşita soluţionare a laturii civile.în şedinţa publică din 25 septembrie 2012, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, totodată, luarea măsurii expulzării faţă de cei doi inculpaţi şi aplicarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora inculpaţii nu pot fi fondatori, administratori direcţi sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale.

A.N.A.F. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita analiză a infracţiunii de evaziune fiscală ce a avut drept urmare prejudicierea Statului Român, greşita apreciere că o expertiză contabilă este mai fundamentată decât un raport de inspecţie fiscală întocmit de specialişti din cadrul A.N.A.F. şi pentru neacordarea obligaţiilor fiscale accesorii pe motiv că acestea nu sunt individualizate.

Deşi legal citaţi la adresele din România şi din Turcia, indicate în actele depuse la Registrul Comerţului şi relaţiile comunicate de O.R.I. şi A.N.S., precum şi prin afişare la uşa Consiliului Local B. şi la uşa instanţei, inculpaţii nu s-au prezentat nici în faţa instanţei de apel.

Prin decizia penală nr. 261/A din 25 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi de A.N.A.F., desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată, iar în rejudecare, în baza art. 117 C. pen. a fost luată măsura de siguranţă a expulzării inculpaţilor H.A. Şi K.S. şi au fost obligaţi inculpaţii şi persoana juridică SC V.O. SRL, în solidar, la plata sumei de 8.470.554 RON şi a obligaţiilor accesorii aferente către partea civilă A.N.A.F.

În rest, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că starea de fapt reţinută de prima instanţă este just conturată, săvârşirea faptelor rezultând din procesul-verbal de control al A.N.A.F., procesul-verbal de constatare, extrase de cont, ordine de plată de la băncile C.E., R., G., E., procura din data de 12 mai 2009, autentificată prin încheiere la Biroul Notarului Public G.I., adresa Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, declaraţiile martorilor M.R., D.D., R.S., S.S., S.R., I.O., C.M. şi I.G., raportul de expertiză contabilă, mijloace de probă analizate pe larg de prima instanţă.

Şi sub aspectul individualizării sancţiunilor aplicate inculpaţilor s-a constatat că prima instanţă a aplicat corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., astfel încât, raportându-le la circumstanţele speţei, a stabilit pentru inculpatul H.A. o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar pentru inculpatul K.S. o pedeapsă de 5 ani închisoare, orientate spre maximul de 8 ani închisoare prevăzut de lege, pedepse care, prin raportare la circumstanţele faptelor şi cele personale, au fost just apreciate ca fiind proporţionale cu gravitatea faptelor şi periculozitatea socială a inculpaţilor, neimpunându-se majorarea lor.

De asemenea, în raport cu circumstanţele de săvârşire a faptelor şi persoana inculpaţilor, dar şi de durata pedepselor principale, instanţa de apel a apreciat că nu se impune majorarea duratei pentru care s-a dispus aplicarea pedepselor complementare.

Cu privire la aplicarea art. 12 din Legea nr. 241/2005, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a interzis inculpaţilor dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a exercita activităţi de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, ca pedeapsă complementară, şi dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. Cum aceste interdicţii rezultă din hotărâre, s-a constatat că inculpaţii ar fi în imposibilitatea de a administra sau înfiinţa o societate pe durata executării pedepsei principale şi complementare, motiv pentru care solicitarea parchetului în acest sens a fost găsită neîntemeiată.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că inculpaţii sunt cetăţeni străini care s-au aflat pe teritoriul României în scopul săvârşirii de infracţiuni, existând pericolul să săvârşească noi infracţiuni, instanţa de apel, în baza art. 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpaţilor în ţara de origine, Republica Turcia.

Cu privire la latura civilă, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a avut în vedere la soluţionarea cauzei expertiza contabilă judiciară (nu doar pentru că a fost întocmită de un expert obiectiv şi imparţial, fără interes în cauză, spre deosebire de raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, întocmite de reprezentanţi ai părţii civile) întrucât expertul a avut în vedere la calcularea impozitului pe profit ca bază de impunere elementele care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale, fiind în situaţia de evaluare estimativă ca urmare a faptului că societatea nu a depus declaraţiile fiscale şi nu a înregistrat în contabilitate operaţiunile economice efectuate.

În acelaşi sens s-a apreciat că în mod corect expertul a avut în vedere şi cheltuielile făcute de contribuabil cu achiziţionarea mărfii (chiar dacă nu au fost înregistrate în contabilitatea proprie, ele rezultă din actele contabile ale societăţilor furnizoare şi din actele bancare), calculând impozitul pe profit [ca diferenţă între venituri şi cheltuieli, în conformitate cu art. 19 alin. (1) C. fisc.] şi nu impozitul pe venit. Astfel, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 65 din Normele de aplicare a C. proc. fisc.

Totodată, s-a avut în vedere faptul că, prin Ordinul nr. 3389/2011 emis de Ministerul Finanţelor ulterior întocmirii raportului de expertiză contabilă judiciară şi depus la dosarul cauzei, s-a confirmat faptul că modul de calcul al prejudiciului utilizat în cadrul expertizei este corect, respectiv estimarea atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor aferente acestora.

Deopotrivă, s-a reţinut ca fiind corectă aprecierea că, chiar în ipoteza în care SC V.O. SRL s-a sustras controlului de specialitate al organelor fiscale, sunt relevante pentru calculul prejudiciului facturile emise de SC R.I. SRL (în număr de 8) şi SC D.C. SRL (12), societăţi care au acordat servicii de transport. Aceasta întrucât societăţile emitente, în baza respectivelor facturi, întocmite pentru serviciile prestate către SC V.O. SRL, pe care le-au şi încasat, au înregistrat un venit impozabil şi un TVA colectat şi le-au raportat către Autorităţile Fiscale Teritoriale, raportare din care au fost extrase informaţiile utilizate la calculul prejudiciului. În plus, nu se poate susţine că un TVA colectat de către o societate prestatoare nu poate fi TVA deductibil pentru societatea beneficiară, deoarece aceste susţineri ar avea ca şi consecinţă o dublă taxare: o dată la societatea emitentă care l-a colectat şi o dată la societatea beneficiară, prin nepermiterea deducerii unui TVA pe care l-a achitat şi pe care societatea prestatoare l-a colectat şi raportat; mai mult, nu se poate susţine că un venit impozabil la o societate prestatoare nu poate fi cheltuială deductibilă la societatea beneficiară, deoarece, pe baza raţionamentului prezentat la alineatul precedent, ar fi o dublă impozitare; nu pot fi considerate ca fiind prejudiciu cauzat în dauna bugetului de stat, de către SC V.O. SRL, sume pe care societăţile prestatoare le-au raportat ca venituri impozabile şi TVA colectat, deoarece, având în vedere că societăţile prestatoare le-au declarat la Autorităţile Fiscale Teritoriale, pentru aceste sume, nu există un prejudiciu efectiv.

Pe de alta parte, în cadrul expertizei contabile a fost considerată cheltuiala deductibilă suma de 37.687.373 RON în considerarea extraselor de cont aflate la dosarul cauzei (în care sunt precizate numerele de facturi externe), documente pe baza cărora s-a stabilit şi venitul impozabil în suma de 41.750.937 RON, prin aplicarea unitară a aceluiaşi raţionament, atât asupra capitolului venituri, cât şi asupra capitolului cheltuieli.

Ca urmare, s-a apreciat că dispoziţiile la care se face referire în motivele de apel ale Ministerului Public, respectiv art. 21 lit. f) din Legea nr. 571/2003, nu sunt aplicabile în cauză întrucât au în vedere cheltuielile cu privire la care au fost făcute înregistrări contabile, or, inculpaţii nu au ţinut evidenţa contabilă a activităţii economice a societăţii.

Astfel, s-a concluzionat în sensul că prejudiciul a fost stabilit în mod corect de expertul contabil judiciar prin evaluarea estimativă a profitului realizat, metodă aplicabilă în situaţia lipsei evidenţei contabile.

S-a constatat, însă, că în mod greşit, prima instanţă a respins cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata obligaţiilor accesorii întrucât aceste obligaţii accesorii se datorează ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată a obligaţiilor fiscale la termen şi se calculează de la acest moment până la momentul plăţii efective, cuantumul exact al acestora depinzând de momentul efectiv al plăţii, ulterior pronunţării şi rămânerii definitive a hotărârii, şi urmând a fi stabilit de organele de executare.

Astfel, în baza principiului acoperirii integrale a prejudiciului, instanţa de apel a obligat inculpaţii la plata în solidar şi a obligaţiilor accesorii către partea civilă A.N.A.F., urmând ca suma aferentă să fie stabilită la momentul executării.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Direcţia Naţională Anticorupţie, criticând-o pentru:

- greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen.;

- greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen., şi

- neaplicarea interdicţiei speciale prevăzute de art. 12 din Legea nr. 241/2005.

Cu privire la prima critică invocată, Parchetul a menţionat că în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, întinderea prejudiciului rămas nerecuperat, precum şi incidenţa concomitentă a stărilor de agravare reflectate de circumstanţa agravantă specială prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi forma continuată de săvârşire a infracţiunilor se impune majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor în sensul orientării lor către maximul special prevăzut de lege.

În sfera cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Parchetul a criticat soluţia dată laturii civile a cauzei, susţinând că instanţele au admis numai în parte acţiunea civilă formulată de A.N.A.F., obligând inculpaţii în solidar, la plata sumei de 8.470.554 RON deşi, în realitate, inculpaţii au prejudiciat bugetul general consolidat cu suma de 14.388.365 RON.

În argumentare, s-a arătat că SC V.O. SRL a avut comportamentul unei firme „fantomă”, cu un sediu declarat fictiv, în baza unui contract de comodat valabil doar 6 luni, unde, conform explicaţiilor date de comodant „la sediul firmei nu s-a desfăşurat niciun fel de activitate şi nu cunoaşte nicio persoană din conducerea societăţii”.

S-a mai menţionat că în calculul impozitului pe profit datorat la plată şi neînregistrat, expertul contabil a ţinut cont şi de cheltuielile cu mărfurile şi/sau serviciile la extern în sumă de 37.687.373 RON, ceea ce a condus la diminuarea substanţială a impozitului pe profit neînregistrat şi sustras la plată. Or, constatările şi concluziile expertului contabil nu se susţin întrucât societatea nu a organizat şi condus contabilitatea, aşa cum stipulează art. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, legea contabilităţii. În plus, orice operaţiune economico-financiară se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ (art. 6 din Legea nr. 82/1991 republicată).

În acelaşi sens, s-a argumentat că expertul a confundat cheltuielile deductibile cu cheltuielile nedeductibile menţionate expres de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., categorie care o include şi pe cea menţionată în raportul de constatare, şi anume cea de la art. 21 lit. f) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, la care se menţionează „cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, care să facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor”.

S-a concluzionat că expertul contabil nu trebuia să considere suma de 37.687.373 RON deductibilă fiscal şi că, astfel, prejudiciul nu a fost stabilit în mod corect de către expertul contabil judiciar desemnat în faza de judecată, întrucât valoarea T.V.A.-ului aferent cheltuielilor achiziţiilor efectuate nu trebuia luată în calcul, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare, în raport şi de prevederile pct. 46 din H.G. nr. 44/2004 de aplicare a normelor metodologice.

Totodată s-a arătat că, în speţă se impunea aplicarea art. 12 din Legea nr. 241/2005, având în vedere necesitatea informării Oficiului Naţional al Registrului Comerţului cu privire la hotărârea de condamnare.

În cursul judecării cauzei în recurs s-au efectuat numeroase demersuri în vederea asigurării prezenţei în instanţă a inculpaţilor H.A. şi K.S., inculpaţii fiind citaţi la adresele din Turcia prin Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate. Întrucât Ministerul Justiţiei din Turcia a comunicat faptul imposibilităţii înştiinţării inculpaţilor urmare împrejurării că adresele comunicate de aceştia sunt incomplete şi nu există posibilităţi de identificare a acestora, citarea inculpaţilor s-a realizat conform art. 177 alin. (4) raportat la art. 177 alin. (8) C. proc. pen.

Totodată, prin încheierea din 8 ianuarie 2013, în virtutea dispoziţiilor art. 479²alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a desemnat ca mandatar al intimatei inculpate persoană juridică SC V.O. SRL pe domnul S.N., practician în insolvenţă.

Deopotrivă, s-a asigurat prezenţa interpretului de limbă turcă, domnul N.R., care a realizat traducerea corespondenţei cu Ministerul Justiţiei din Republica Turcia.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că acesta este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce urmează:

Din verificarea hotărârilor anterior pronunţate şi în baza propriei aprecieri dată probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv readministrate în cursul judecăţii, în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, Înalta Curte constată ca starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost just stabilite de instanţele de fond şi de apel.

Astfel, în mod întemeiat s-a constatat că fapta inculpatului H.A., administrator în fapt al societăţii SC V.O. SRL care, în perioada mai-iunie 2009, nu a evidenţiat în contabilitate operaţiunile comerciale efectuate prin SC V.O. SRL şi veniturile realizate de aceasta societate, ceea ce a avut drept consecinţă neplata către bugetul de stat a obligaţiilor fiscale aferente, cu titlu de impozit pe profit şi TVA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare fiscale prin nedeclararea sediilor secundare, în care, în fapt, şi-a desfăşurat activitatea comercială în perioada mai sus arătată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a stabilit corect că fapta inculpatului K.S. de a veni în România cu scopul declarat de a vizita ţara, în realitate ocupându-se de înfiinţarea SC V.O. SRL, ştiind încă de la început că nu va activa în calitate de administrator/asociat, de a declara sediul social la o locaţie unde cunoştea că societatea nou înfiinţată nu îşi va desfăşura activitatea, fără a declara sedii secundare, şi de a împuternici pe inculpatul H.A. să se ocupe de administrarea în fapt a SC V.O. SRL întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f) alin. (3) din Legea nr. 241/2009, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, în mod just, instanţa de fond a reţinut în sarcina persoanei juridice SC V.O. SRL infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că nu a evidenţiat în contabilitate, în perioada mai-iunie 2009, operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, modalitate în care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale aferente către stat, precum şi aceea că s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare fiscale prin nedeclararea sediilor secundare în care şi-a desfăşurat în fapt activitatea comercială în perioada susmenţionată.

Trecând în continuare la analiza criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte critica invocată de parchet în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., vizând, în esenţă, greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor H.A. şi K.S., Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor se reţine că aceasta a fost just realizată, atât prin prisma cuantumului sancţiunilor aplicate, cât şi din punctul de vedere al modalităţii de executare făcându-se o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen.

Astfel, pedepsele aplicate inculpaţilor reflectă pe deplin natura şi gravitatea faptelor comise, modalitatea de comitere, folosirea unei societăţi de tip fantomă pentru a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor, urmările produse, prejudicierea bugetului de stat, modul coordonat de acţiune al inculpaţilor, caracterul continuat al activităţii infracţionale, poziţia procesuală a inculpaţilor care s-au sustras de la urmărire şi judecată, îngreunând desfăşurarea procesului şi aflarea adevărului în cauză, dar şi faptul neacoperirii prejudiciului produs, prin cuantumul lor (de 5 ani în cazul inculpatului K.S., respectiv de 6 ani în cazul inculpatului H.A.), asigurând ajusta proporţionalitate în raport de gravitatea faptelor săvârşite, astfel încât nu se impune majorarea lor.

Pe baza aceloraşi criterii se constată că şi modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpaţilor corespunde unei juste evaluări.

În ceea ce priveşte critica privind greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată, deopotrivă, lipsa ei de temeinicie.

Se constată în acest sens faptul că instanţa de apel a dat o justă aplicare principiului reparării integrale a prejudiciului stabilit deopotrivă corect pe baza raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat de un expert independent şi obiectiv şi care a reţinut la calcularea impozitului pe profit ca bază de impunere elementele care erau cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale circumscrisă ipotezei de evaluare estimativă întrucât societatea nu a depus declaraţiile fiscale şi nu a înregistrat în contabilitate operaţiunile economice efectuate.

Astfel, făcând o justă aplicare dispoziţiilor art. 65 din Normele de aplicare a C. proc. fisc. în raport de situaţia concretă deduse judecăţii, la întocmirea raportului, expertul a avut în vedere şi cheltuielile făcute de contribuabil cu achiziţionarea mărfii (chiar dacă nu au fost înregistrate în contabilitatea proprie, dar rezultau din actele contabile ale societăţilor furnizoare şi din actele bancare), calculând impozitul pe profit ca diferenţă între venituri şi cheltuieli, în conformitate cu art. 19 alin. (1) C. fisc.

În acest context, a apreciat corect, aşa cum s-a confirmat şi prin Ordinul nr. 3389/2011 al Ministerului Finanţelor, că pentru calculul prejudiciului prezentau relevanţă probatorie facturile emise de SC R.I. SRL (în nr. de 8) şi SC D.C. SRL (12), societăţi care au efectuat servicii de transport, întrucât societăţile emitente, în baza respectivelor facturi, întocmite pentru serviciile prestate către SC V.O. SRL, pe care le-au şi încasat, au înregistrat un venit impozabil şi un TVA colectat şi le-au raportat către Autorităţile Fiscale Teritoriale, raportare din care au fost extrase informaţiile utilizate la calculul prejudiciului. De asemenea, s-a reţinut just că nu se poate susţine ca TVA-ul colectat de către o societate prestatoare nu poate fi TVA deductibil pentru societatea beneficiară, deoarece aceste susţineri ar avea ca şi consecinţă o dublă taxare. Ca urmare, pe baza extraselor de cont aflate la dosarul cauzei (în care sunt precizate numerele de facturi externe), expertul a reţinut corect că suma de 37.687.373 RON reprezintă cheltuiala deductibilă, în temeiul acestor documente stabilindu-se şi venitul impozabil în suma de 41.750.937 RON, prin aplicarea unitară a aceluiaşi raţionament, atât asupra capitolului venituri, cât şi asupra capitolului cheltuieli.

Se constată, de asemenea, că prevederile art. 21 lit. f) din Legea nr. 571/2003 nu sunt aplicabile în cauză întrucât au în vedere cheltuielile cu privire la care au fost făcute înregistrări contabile, or, în speţă evidenţa contabilă a societăţii lipseşte.

Aşadar, instanţa de recurs reţine că prejudiciul a fost stabilit în mod corect de expertul contabil judiciar prin evaluarea estimativă a profitului realizat, metodă aplicabilă în situaţia lipsei evidenţei contabile.

În sfera aceluiaşi caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. s-a invocat omisiunea aplicării interdicţiei speciale prevăzute de art. 12 din Legea nr. 241/2005, critică deopotrivă neîntemeiată.

Se constată în acest sens că, în condiţiile în care, în mod just, prima instanţă a interzis inculpaţilor dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a exercita activităţi de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât şi accesorie, scopul interdicţiilor reglementate de art. 12 din Legea nr. 241/2005 a fost deja atins, astfel încât nu se impune şi aplicarea acestor dispoziţii legale.

Argumentele parchetului privind necesitatea informării Oficiului Naţional al Registrului Comerţului ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005 sunt neîntemeiate, instituţia menţionată fiind informată asupra interdicţiilor impuse inculpaţilor prin faptul remiterii hotărârii de condamnare.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie va fi respins, ca nefondat.

Având în vedere dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 261/A din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimaţii inculpaţi H.A. şi K.S. şi intimata inculpată persoană juridică SC V.O. SRL.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi H.A. şi K.S. şi a intimatei inculpate persoană juridică SC V.O. SRL, în sumă de câte 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul translatorului de limbă turcă, aferent unui interval de 3 ore, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 28 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1749/2013. Penal. Omorul deosebit de grav...		ICCJ. Decizia nr. 1841/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1841/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1899/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1949/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1959/2013. Penal