ICCJ. Decizia nr. 1874/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1874/2013
Dosar nr. 2508/3/2013/a2
Şedinţa publică din 30 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Prin încheierea din 13 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2508/3/2013, Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor I.J., I.E. şi A.D.A.
S-a reţinut că măsura arestării preventive a inculpaţilor este temeinică şi legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestora.
S-a constatat că în cauză, există indicii temeinice, în sensul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, reţinându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent şi pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanţă.
S-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care s-a constatat că pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe, din care rezultă că, judecaţi în stare de libertate, aceştia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările în care faptele au fost comise, ce denotă implicarea inculpaţilor în activitatea infracţională desfăşurată, rolul fiecăruia, caracterul repetat şi relativ organizat al acţiunilor întreprinse, cât şi faptul că aceste activităţi ilicite constituiau o sursă constantă de venit şi un mod de viaţă.
S-a mai avut în vedere şi împrejurarea că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în primă instanţă, context în care menţinerea stării de arest se impune şi în acord cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
S-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară şi justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puţin restrictivă, ar fi insuficientă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii I.J., I.E. şi A.D.A. şi, în esenţă, au solicitat, admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Analizând recursurile declarate, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii I.J., I.E. şi A.D.A. sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin Sentinţa penală nr. 264 din data de 22 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de inculpaţii I.J., I.E. şi A.D.A., din infracţiunea prev. de disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpaţilor după cum urmează:
În temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnată inculpata I.J. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap la art. 76 C. pen. a fost condamnată inculpata I.E. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
În temeiul disp. art 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art .76 C. pen. a fost condamnat A.D.A. la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
S-a reţinut în ceea ce o priveşte pe inculpata I.J. că la datele de 05 noiembrie 2012, 13 noiembrie 2012 şi 15 noiembrie 2012 a distribuit, în vederea comercializării, către A.D.A. mai multe cantităţi de heroină.
În amestec cu cofeină şi paracetamol, în schimbul sumei totale de 480 RON, precum şi aceea că la data de 23 noiembrie 2012 a fost depistată ca deţinând cantitatea de aproximativ 44,70 gr. heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol destinată comercializării.
În ceea ce o priveşte pe inculpata I.E., s-a reţinut că a distribuit, la data de 16 octombrie 2012, în vederea comercializării către A.D.A. cantitatea de 0,09 gr. substanţă care conţine heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol, în schimbul sumei de 60 RON, precum şi aceea că a comercializat la data de 13 noiembrie 2012 heroină către A.D.A. şi la data de 01 noiembrie 2012 aceeaşi substanţă către D.A.F.
Cu privire la inculpatul A.D.A. s-a reţinut că la data de 16 octombrie 2012, a intermediat comercializarea cantităţii de 0,09 gr heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 60 RON, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite de către I.E.
De asemenea, la data de 5 noiembrie 2012 a intermediat comercializarea cantităţii de 0,20 grame heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol împreună cu S.C. către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 140 RON, din care suma de 20 RON a reprezentat comision, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite de I.J.
A mai intermediat la data de 13 noiembrie 2012 comercializarea cantităţii de 0,12 grame heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol împreună cu S.C., în schimbul sumei de 130 RON, din care suma de 10 RON a reprezentat comision, drogurile fiindu-i, de asemenea, distribuite în vederea comercializării de I.J. şi la 15 noiembrie 2012 comercializarea cantităţii de 0,36 gr. Heroina în amestec cu cofeină către colaboratorul A.R., în schimbul sumei de 240 RON, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite în vederea comercializării tot de către I.J.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpaţii I.J., I.E. şi A.D.A. în conformitate cu dispoziţiile legale, instanţa, în mod temeinic, a apreciat că măsura arestării preventive este necesară şi justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puţin restrictivă, ar fi insuficientă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi a dispus menţinerea măsurii arestări preventive a inculpaţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor I.J., I.E. şi A.D.A., reţine că potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, Înalta Curte constată că în cauză, există, motive plauzibile de a bănui că inculpaţii au săvârşit faptele ce li se reţin în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv trafic de droguri de mare risc prevăzută de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000, ce sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor I.J., I.E. şi A.D.A. este justificată, aceştia fiind trimişi în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii şi urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de droguri de mare risc în formă continuată poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât şi din circumstanţele personale ale inculpaţilor ori din modul în care aceştia au acţionat.
În cauza de faţă, stabilirea pericolului social al faptelor şi persoanelor asupra cărora s-a conturat existenţa unor probe ce justifică bănuiala puternică şi legitimă că au comis infracţiunile pentru care au fost deja condamnaţi chiar nedefinitiv - are în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor puse în pericol.
În ceea ce priveşte cererea inculpaţilor I.J., I.E. şi A.D.A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., faţă de considerentele expuse mai sus, de circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, faţă de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare cu privire la inculpaţi şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiei penale formulate împotriva acestora şi cu scopul urmărit, astfel că, cererile inculpaţilor nu sunt întemeiate.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpaţii I.J., I.E. şi A.D.A. împotriva încheierii din data de 13 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2508/3/2013 (1329/2013), cu obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.J., I.E. şi A.D.A. împotriva încheierii din data de 13 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2508/3/2013 (1329/2013).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1864/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 189/2013. Penal → |
|---|
