ICCJ. Decizia nr. 1913/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1913/2013
Dosar nr. 995/39/2012
Şedinţa publică din 04 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul F.A., împotriva rezoluţiilor nr. 238/P/2012 din data de 24 octombrie 2012 şi nr. 385/II/2/2012 din data de 19 noiembrie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, intimat fiind B.C.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava petentul F.A. a solicitat a se efectua cercetări faţă de inspectorul de poliţie B.C. din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava Secţia 9 Poliţia Rurală Moara, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., comisă prin aceea că, la data de 9 iunie 2012, când, telefonic a dorit să îl reclame pe vecinul său N.G. pentru ameninţare, i-ar fi adresat injurii.
Prin rezoluţia nr. 238/P/2012 din 24 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.C. - inspector de poliţie, pentru infracţiunea de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut de către procuror că la data indicată de petent în plângere, în jurul orelor 1500, acesta l-a apelat telefonic pe inspectorul de poliţie B.C., reclamând că vecinul său nu îi permite accesul la wc-ul din propria grădină, precizând totodată că va apela numărul de urgenţă 112.
Ofiţerul de poliţie i-a recomandat petentului să nu apeleze Serviciul de Urgenţă şi l-a asigurat că va trimite o patrulă de poliţie la faţa locului pentru a verifica aspectele sesizate. Petentul a ignorai recomandarea inspectorului de poliţie şi a apelat numărul de urgenţă, motiv pentru care a fost sancţionat cu amendă pentru contravenţia prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/08.
S-a mai reţinut că petentul a fost cel care a adoptat un comportament neadecvat faţă de inspectorul de poliţie în momentul în care l-a apelat telefonic şi că în anul 2011 a fost sancţionat contravenţional pentru că a apelat numărul telefonic de urgenţă 112 fără motive întemeiate la datele de 6 august şi 2 octombrie.
În consecinţă s-a apreciat că, din actele dosarului nu rezultă săvârşirea vreunei fapte penale de către inspectorul de poliţie.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 385/II/2/2012 din 19 noiembrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
S-a reţinut în motivarea acestei rezoluţii că infracţiunea de purtare abuzivă nu există, soluţia adoptată în cauză fiind legală şi temeinică, reiterându-se aceeaşi situaţie de fapt reţinută de procurorul de caz.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere petentul F.A., arătând că soluţiile adoptate sunt nelegale şi netemeinice, intimatul fiind vinovat de comiterea infracţiunii arătate în plângere.
Petentul a relatat în cuprinsul plângerii aceleaşi aspecte din plângerea iniţială, motiv pentru care instanţa nu a considerat necesar ca acestea să fie reluate.
Examinând plângerea sub aspectul motivelor invocate şi pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 9 iunie 2012, în jurul orelor 1500 petentul l-a apelat telefonic pe inspectorul de poliţie B.C. care se afla la sediul Secţiei 9 Poliţie Rurală Moara şi a reclamat faptul că un vecin al său pe nume N.G. nu-i permite accesul la toaleta din propria grădină, motiv pentru care urmează să apeleze S.N.A.U. 112. Inspectorul de poliţie i-a recomandat să nu facă acest lucru asigurându-l că va trimite o patrulă de poliţie la faţa locului, în vederea efectuării de verificări cu privire la aspectele semnalate. Cu toate acestea petentul a apelat S.N.A.U. 112. Lucrătorii de poliţie care s-au deplasat la faţa locului au procedat la sancţionarea contravenţională a petentului pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă, constatând că aspectele sesizate nu s-au confirmat.
Nu există niciun indiciu care să ateste că intimatul B.C. ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală sau l-ar fi vătămat pe petent în drepturile sale. Acesta a dispus deplasarea unui echipaj de poliţie la faţa locului pentru efectuarea de verificări. În urma acestor verificări s-a procedat la sancţionarea contravenţională a petentului cu o amendă de 500 lei prin procesul verbal din 9 iunie 2012 (f.31).
Menţiunile din procesul-verbal de contravenţie s-au făcut în urma unor împrejurări percepute de agentul constatator care l-a încheiat, calificate de acesta ca făcându-se în dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 34/08. De altfel legea oferă posibilitatea contestării în instanţă a acestor procese verbale de contravenţie, tocmai pentru a se înlătura eventuale vătămări ale intereselor persoanelor în situaţia în care acestea s-ar încheia contrar dispoziţiilor legale.
De asemenea, s-a mai menţionat că petentul a mai fost sancţionat pentru contravenţii de acelaşi fel la datele de 6 august 2011 şi 2 octombrie 2011 aşa cum rezultă din procesele-verbale ataşate la dosar (f.32, 33).
Instanţa de fond a mai avut in vedere că infracţiunea de purtare abuzivă presupune întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
S-a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimatul a folosit expresiile enumerate de petent în plângere, discuţia telefonică dintre cei doi fiind auzită şi de către agenţii de poliţie N.V. şi N.V. care participau la o instruire şi se aflau în aceeaşi încăpere cu intimatul.
De asemenea, instanţa de fond a mai apreciat că înscrisurile depuse de petent în faţa instanţei nu au adus elemente noi în sprijinul acuzaţiilor aduse intimatului în condiţiile în care o parte se regăsesc în dosarul de cercetare penală, iar celelalte sunt înscrisuri medicale privind starea sa de sănătate.
Faţă de situaţia expusă şi motivele arătate de petent în plângere, prima instanţă a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, rezoluţiile atacate fiind legale şi temeinice, iar plângerea formulată de petent ca nefondată.
Împotriva sentinţei penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori a declarat recurs petentul F.A., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, respectiv 04 iunie 2013, înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 3851, art. 38515 lit. a) teza a II-a şi la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petentul F.A.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentinţa atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluţionării proceselor publicată în M. Of. Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alineatului 8 al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeaşi lege, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Per a contraria, hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii menţionate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că sentinţa penală nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă şi nu poate face obiectul controlului jurisdicţional, astfel încât recursul declarat de petentul F.A. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul F.A. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petent F.A. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1686/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1912/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
