ICCJ. Decizia nr. 1914/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1914/2013
Dosar nr. 1452/59/2012
Şedinţa publică din 04 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.l. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 83/P/2012 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanţă la data de 11 decembrie 2012 sub nr. 1452/59/2012 petentul A.I. a solicitat infirmarea rezoluţiei dată în dosar nr. 83/P/2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara, întrucât intimatul B.V. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a săvârşit infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În motivarea plângerii petentul a susţinut că plângerea pe care a formulat-o nu a fost soluţionată în termen legal de către intimatul B.V., întrucât acesta a întârziat îndeplinirea unor acte privitor la îndatoririle de serviciu.
La plângere a fost ataşat dosarul în care s-a pronunţat rezoluţia atacată şi din analiza căruia instanţa reţine următoarea stare de fapt.
Prin ordonanţa din data de 31 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul B.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu privire la săvârşirea de către acelaşi intimat a infracţiunilor prevăzute de art. 2611 C. pen., art. 263, art. 264, art. 174 şi art. 271 C. pen.
Prin ordonanţa din data de 27 noiembrie 2012 pronunţată în dosar nr. 455/1I//2/2012 a procurorului şef serviciu din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de către acelaşi petent.
Analizând plângerea formulată raportat la nemulţumirile petentului şi actele de urmărire penală administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că iniţial, petentul A.I. a formulat plângere penală împotriva magistratului judecător C.I.M. şi a magistratului procuror A.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie si complicitate la tentativă de omor, plângere pe care a înaintat-o şi înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în final plângerea ajungând pe cale ierarhică la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Urmare a primirii plângerii, intimatul B.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara i-a comunicat petentului prin adresa nr. 69/VIII/1/2012 din 1 martie 2012 să completeze sesizarea, fapt ce a atras nemulţumirea acestuia şi a condus la formularea plângerii.
Petentul mai este nemulţumit şi de faptul că la data de 15 mai 2012 i s-a comunicat sub acelaşi număr de dosar nr. 69/VIII/1/2012 că memoriul său a fost respins.
Instanţa de fond a mai reţinut că dacă o plângere penală nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 222 C. proc. pen., aceasta se restituie depunătorului în vederea completării acesteia cu datele necesare şi numai în cazul în care depunătorul efectuează aceste completări şi restituie plângerea, se efectuează cercetările care se impun.
Totodată, instanţa de fond a mai avut în vedere că în prezenta cauză, intimatul B.V., în calitate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a semnat adresa prin care s-a solicitat petentul ui completarea sesizării pe care a depus-o la parchet, apreciind că prin modul în care a procedat intimatul acesta nu a săvârşit o faptă penală, semnatarul adresei fiind doar conducătorul instituţiei care semnează potrivit regulamentelor şi legislaţiei în vigoare corespondenţa, acest fapt neputând atrage răspunderea penală, decât în măsura în care s-ar fi comis o infracţiune.
Ulterior, după soluţionarea plângerii petentului acestuia i-a fost comunicat prin adresă soluţia, în numele procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, însă aceasta era semnată de altă persoană aşa cum prevede legislaţia în vigoare, întrucât referatul de respingere a plângerii petentului nr. 69/VIII/1/2012 a fost întocmit de un alt procuror cu funcţie de execuţie în cadrul parchetului şi nu de către procurorul general - intimat în prezenta cauză.
Prima instanţă a apreciat că semnarea de către procurorul general B.V. a unei adrese prin care s-a solicitat petentului A.I. să completeze plângerea cu toate datele prevăzute de art. 222 C. proc. pen., nu constituie faptă de natură penală. De asemenea, s-a mai apreciat că pronunţarea unei soluţii într-un dosar cu soluţionarea căruia procurorul a fost investit, nu constituie o infracţiune, astfel că în mod judicios s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.
Totodată, instanţa de fond a constatat că petentul a formulat plângere împotriva unei adrese şi nicidecum împotriva unei soluţii pronunţate în procedura reglementată de art. 278- 2781 C. proc. pen., în cauză soluţia fiind pronunţată de către un alt procuror şi nu de intimat, iar pe de altă parte, nu se constată vreo încălcare a atribuţiilor de serviciu de către procurorul general, nemulţumirea petentului fiind dată de faptul că soluţia adoptată în cauză nu a confirmat susţinerile şi acuzaţiile formulate.
S-a mai reţinut că prin modul în care sunt reglementate procedurile jurisdicţionale, judecătorii şi procurorii au asigurată independenţa şi autonomia, supunându-se numai legii şi reglementărilor în materia respectivă, fiind la adăpost de orice ingerinţă din partea oricărei persoane, organizaţii, autorităţi sau instituţii.
Sub aspectul săvârşirii de către magistratul B.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a infracţiunii de luare d emită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, din analiza stării de fapt şi a documentelor aflate la dosarul cauzei, instanţa de fond a constatat că nu există probe sau indicii cu privire la săvârşirea de către intimat a acestei infracţiuni, apreciindu-se că în mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele nu există,
Împotriva sentinţei penale nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală a declarat recurs petentul A.l., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, respectiv 04 iunie 2013, înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 3851, art. 38515 lit. a) teza a II-a şi la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petentul A.I.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/ 1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict şi limitativ hotărârile care pot îi atacate cu recurs, sentinţa atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicţie a statuai principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac in situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluţionării proceselor publicată în M. Of. Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeaşi lege, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
per a contrario, hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii menţionate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că sentinţa penală nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă şi nu poate face obiectul controlului jurisdicţional, astfel încât recursul declarat de petentul A.I. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.l. împotriva sentinţei penale nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat ia plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petent A.l. împotriva sentinţei penale nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 Iei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 383/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1676/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
