ICCJ. Decizia nr. 2043/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Traficul de influenţă (art.257 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2043/2013
Dosar nr. 105/114/2013
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, a fost condamnat inculpatul N.D., arestat preventiv în Arestul IPJ Buzău, după cum urmează:
- în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în perioada aprilie-mai 2012.
- în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
- în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în perioada august-septembrie 2012.
- în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) (teza a II-a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
- în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.D. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în perioada noiembrie 2011-martie 2012.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 88 C. pen. a fost computată din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 11 decembrie 2012 - la zi.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) şi c) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului dispusă prin mandatul de arestare preventivă nr. 61 din 12 decembrie 2012 al Tribunalului Buzău.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie martorului I.M. suma de 3.500 RON.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen. a fost confiscată de la inculpat suma de 1.000 euro (în RON la cursul de schimb al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii) obţinută prin săvârşirea infracţiunii.
De asemenea, a fost disjunsă soluţionarea cauzei privind pe coinculpatul V.F., stabilindu-se termen de judecată la data de 12 februarie 2013. A fost obligat inculpatul la 1.100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 709/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 105/114/ la 4 ianuarie 2013 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul N.D. pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi o infracţiune de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, fapte penale aflate în concurs real de infracţiuni conform art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi act de sesizare a instanţei a fost trimis în judecată şi inculpatul V.F. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în privinţa acestuia cauza fiind disjunsă sub nr. 365/114/2013 cu termen de judecată la data de 12 februarie 2013.
În esenţă, s-a reţinut în fapt în sarcina inculpatului N.D. că, în calitatea sa de agent de poliţie judiciară în cadrul I.J.J. Buzău - Secţia 13 de Poliţie Rurală Smeeni, a pretins şi primit, într-o singură tranşă, în perioada aprilie-mai 2012, suma de 2.500 RON de la I.M., cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 în dosarul pe care îl instrumenta (nr. 280/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele) în scopul de a propune scoaterea acestuia de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ; că a primit în perioada august-septembrie 2012, într-o singură tranşă, suma de 1.000 de euro de la V.F., cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 în dosarul pe care îl instrumenta (nr. 720/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele) în scopul de a propune neînceperea urmăririi penale a acestuia; că a pretins şi primit, în două tranşe egale, în perioada noiembrie 2011 - martie 2012, suma totală de 1.000 RON de la I.M., cercetat pentru infracţiunea de furt calificat în Dosarul nr. 749/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, prevalându-se de influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor procurori pentru a-i determina să soluţioneze favorabil respectiva cauză penală în sensul netrimiterii în judecată a făptuitorului.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile martorului denunţător I.M., declaraţiile martorilor D.A., D.A.R., M.A., C.V., I.I., declaraţiile inculpatului N.D., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza ordonanţei din 31 octombrie 2012, emisă de parchet şi în baza autorizaţiilor Tribunalului Buzău nr. 0130, 0131, 0132, 0153/2012, procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate in mediul ambiental interceptate şi înregistrate în baza ordonanţei din 21 noiembrie 2012 emisă de parchet în baza autorizaţiei Tribunalului Buzău nr. 0152/2012, dosarele penale cu nr. 280/P/2012, 720/P/2012, 286/P/2009, 794/P/2011, 722/P/2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, procesele-verbale de confruntare precum şi celelalte înscrisuri ataşate la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
Începând cu anul 2009, inculpatul N.D. a fost agent la Secţia 13 de Poliţie Rurală Smeeni, fiind desemnat organ de cercetare al poliţiei judiciare. Din septembrie 2012 el a ocupat funcţia de şef al Postului de Poliţie al comunei G.S. până la data de 12 decembrie 2012 când a demisionat.
La data de 13 aprilie 2012 I.M. a fost depistat în comuna G.S. de un echipaj de poliţie conducând autoturismul propriu sub influenţa băuturilor alcoolice, valorile alcoolemiei fiind de 1,15 şi respectiv 1,00 gr/l.
Urmare acestei fapte s-a format dosarul penal nr. 280/P/2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, făptuitorului I.M. fiindu-i reţinut permisul de conducere.
La scurt timp după ce acest dosar i-a fost repartizat, inculpatul i-a pretins direct martorului denunţător cu care s-a întâlnit la terasa unui local din comună, suma de 3.000 RON, negociată în final la 2.500 RON, în schimbul soluţionării favorabile a cauzei.
Martorul denunţător a procurat suma de 2.500 RON printr-un împrumut de la naşii săi de cununie, martorii D.A şi D.A.R. - după care a predat-o inculpatului la locuinţa sa de serviciu din comuna G.S.. Ulterior, inculpatul a înaintat parchetului dosarul penal cu propunere de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de făptuitor, adică martorul denunţător I.M.
În cadrul cercetărilor din dosarul privind infracţiunea de alcoolemie, in circumstanţierea situaţiei personale inculpatul I.M. a dorit să achite o amendă cu caracter administrativ aplicată anterior pentru o faptă de furt calificat şi cheltuielile judiciare. Pentru a se asigura că nu va relata procurorilor, în cursul urmăririi penale, despre suma de bani oferită pentru rezolvarea favorabilă a dosarului, inculpatul N.D. i-a restituit martorului denunţător, printr-un intermediar suma de 407 RON ce a fost folosită pentru ştergerea din evidenţele fiscale a debitului respectiv.
La data de 24 august 2012 V.F. a fost surprins de un echipaj de poliţie conducând autoturismul marca D.B. în comuna G.S. în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Urmare acestui fapt s-a înregistrat dosarul penal nr. 720/P/2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, dosar ce i-a fost repartizat inculpatului N.D. pentru efectuarea cercetărilor.
Cu prilejul audierii făptuitorului V.F. care şi-a manifestat disponibilitatea de a-i oferi o sumă de bani, neprecizată, în scopul rezolvării favorabile a dosarului, inculpatul a acceptat propunerea şi i-a cerut suma de 1.000 euro. La scurt timp V.F. a revenit la postul de poliţie şi i-a înmânat inculpatului suma pretinsă, după care a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, din dosar lipsind la acel moment buletinele cu rezultatele prelevării probelor de sânge. Inculpatul a motivat în referat că făptuitorul nu ar fi condus pe drum public, ci pe un drum de exploatare agricolă. Ulterior s-a constatat că valorile alcoolemiei au fost de 1,10 şi respectiv 0,95 gr/l. precum şi că cei doi ţineau legătura telefonic despre stadiul dosarului.
În timpul cercetărilor penale I.M. a mai formulat un denunţ împotriva inculpatului, susţinând că i-a pretins suma de 1.000 RON în schimbul obţinerii unei soluţii favorabile de sancţionare cu amendă administrativă într-un alt dosar penal în care era cercetat pentru infracţiunea de furt calificat.
Astfel, cercetările au fost extinse şi în privinţa acestei fapte, rezultând că la data de 26 septembrie 2011, I.I. a depus o plângere penală la Secţia 13 de Poliţie Rurală Smeeni, reclamând sustragerea de către persoane necunoscute a cantităţii de 3.000 kg ştiuleţi de porumb, pe timpul nopţii, de pe un teren ce-i aparţinea.
Această plângere i-a fost repartizată inculpatului N.D. şi a făcut obiectul Dosarului nr. 794/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele. Făptuitorul I.M. a fost suspectat încă de la începutul cercetărilor pentru comiterea faptei, ulterior stabilindu-se că, împreună cu un văr, I.D., a luat fără drept de pe terenul folosit de I.I. o cantitate de produse agricole.
La data de 18 noiembrie 2011 inculpatul N.D. a întocmit rezoluţia de începere a urmăririi penale „in rem" faţă de autori necunoscuţi pentru această infracţiune iar la data de 16 ianuarie 2012, împreună cu alte dosare aflate iniţial în evidenţa celor cu autori necunoscuţi, această cauza a fost conexată la Dosarul nr. 286/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele de către un alt ofiţer de poliţie, P.I., care în urma cercetărilor efectuate, a dispus începerea urmăririi penale faţă de mai mulţi autori printre care şi I.M.
Acest dosar a fost înaintat la parchet cu propunere de scoatere de sub urmărire penala şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de toţi învinuiţii.
În intervalul de timp cuprins între data începerii urmăririi penale „in rem" şi cea a întocmirii referatului cu propunere de scoatere de sub urmărire penală, inculpatul N.D. i-a pretins lui I.M. suma de 1.000 RON în schimbul efectuării de intervenţii pentru obţinerea unei soluţii favorabile.
Martorul denunţător I.M. i-a remis inculpatului N.D., în două tranşe, suma totală de 1.000 RON (din care 500 RON au fost procuraţi de la martorul C.V.).
Pe baza acestei stări de fapt tribunalul a reţinut că în drept, faptele inculpatului N.D. - agent de poliţie judiciară la data comiterii faptelor-întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (2 infracţiuni) şi ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, comise în condiţiile concursului de infracţiuni, conform art. 33 lit. a) C. pen.
La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2013, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat personal că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care şi le-a însuşit, înţelegând astfel să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În aceste circumstanţe, tribunalul a stabilit răspunderea penală a inculpatului N.D. şi l-a condamnat pe acesta la pedepsele de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea celor două infracţiuni de luare de mită comise în perioada aprilie-mai 2012 şi respectiv august-septembrie 2012 şi la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă comisă în perioada noiembrie 2011 - martie 2012, reţinând drept criterii pentru individualizarea acestor sancţiuni: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite ce rezultă din natura faptelor de corupţie, durata relativ mare de timp în care inculpatul şi-a desfăşurat activitatea infracţională, modalitatea de comitere a faptelor şi consecinţa prejudicierii activităţii de tragere la răspundere penală a persoanelor vinovate de încălcarea legii, calitatea poliţistului (funcţionar public cu statut special potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului) cu atribuţii de a păstra şi restabili el însuşi ordinea de drept şi situaţia că faptele săvârşite sunt de natură să afecteze prestigiul funcţionarilor şi al organelor judiciare de anchetă precum şi persoana sa în sensul că se află la prima încălcare a legii penale, este căsătorit şi are în întreţinere un copil minor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a exercitat apel inculpatul N.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul a susţinut rezumativ că pedeapsa aplicată spre executare este mult prea aspră în raport cu poziţia sa procesuală şi circumstanţele personale care îl caracterizează.
Astfel, a solicitat a se avea în vedere că şi-a însuşit întregul probatoriu administrat în faza de urmărire penală, că a recunoscut şi regretă comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, cerând admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond, atât reducerea cuantumului pedepselor cât şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante.
Prin decizia penală nr. 48 din 7 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.D., aflat în Arestul I.P.J. Buzău, împotriva sentinţei penale nr. 20 din 22 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Buzău.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului N.D. şi s-a computat detenţia preventivă de la 11 decembrie 2012, la zi.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege, fiind valorificate in acest sens, mijloacele de dovadă strânse în cursul urmăririi penale, solicitatându-se aplicarea procedurii simplificate de judecată.
Deopotrivă, instanţa de control judiciar a apreciat că instanţa de fond a analizat în detaliu probele care îl incriminează pe inculpat, pornind de la convorbirile telefonice, autorizat interceptate şi cele purtate în mediu ambiental până la declaraţiile martorilor şi care confirmă susţinerile denunţătorului. În aceste circumstanţe, dezlegarea dată de instanţa de fond acţiunii penale prin stabilirea vinovăţiei inculpatului este legală şi susţinută de mijloacele de dovadă administrate în cauză, în condiţiile în care inculpatul şi-a însuşit toate dovezile strânse împotriva sa, recunoscând faptele astfel cum au fost descrise în actul de inculpare.
De asemenea instanţa de apel a considerat că gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă, modalitatea în care acesta a desfăşurat activitatea infracţională şi perioada de timp în care a acţionat cu scopul obţinerii unor sume de bani care nu i se cuveneau, fie prin îndeplinirea necorespunzătoare sau contrară îndatoririlor sale, a actelor de cercetare penală în cauzele pe care le instrumenta, fie prin traficarea pretinsei sale influenţe asupra organului de urmărire penală, valoarea sumelor primite, coroborate cu circumstanţele personale au îndreptăţit instanţa de fond să aplice acestuia pedepse ce au fost just individualizate înspre minimul special legal rezultat din aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. ce au fost de asemenea corect aplicate, neimpunându-se modificarea cuantumului lor. S-a mai apreciat, totodată, de către Curte că scopurile coercitiv, de reeducare şi prevenţie prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi atinse numai în condiţiile executării sancţiunii penale prin privare de libertate şi că, în egală măsură exemplaritatea şi fermitatea pedepsei care trebuie să producă efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra opiniei publice prin intensitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, se află în raport de complementaritate cu principiul proporţionalităţii, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actelor sale antisociale, comise repetat şi în dispreţul onoarei şi demnităţii ce trebuie să caracterizeze întreaga conduită a unui poliţist dar şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile ocrotite de norma penală, plasându-l în situaţia de a reflecta asupra propriei comportări ce a atras consecinţe şi asupra membrilor familiei sale şi de a se abţine de la săvârşirea oricăror altor fapte ce contravin legii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul N.D., care a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepsei, având in vedere că nu i-au fost reţinute circumstanţe atenuante la momentul stabilirii cuantumului pedepsei. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de recurentul inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează:
C. proc. pen. al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. pen., lege care a fost publicată în M. OF. nr. 89/12.02.2013.
Potrivit art. 78 din Constituţia României, „Legea se publică în M. Of. al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei." Faţă de împrejurarea că în cuprinsul Legii nr. 2/2013 nu este prevăzută o dată de intrare în vigoare a acesteia, rezultă, pe cale de consecinţă, că aceasta are aplicabilitate de la data de 16 februarie 2013.
Textul pct. 15 al Art. I al Secţiunii 1 a Capitolului I al legii stipulează: „La art. 3859 alin. (1), pct. 14 - 16 se modifică şi vor avea următorul cuprins: „14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."
Prezentul recurs vizează decizia penală nr. 48 pronunţată Ia 7martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi este promovat de inculpatei N.D. la data de 8 martie 2013 adică după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Trebuie remarcat că în speţă nu are aplicabilitate art. II din Legea nr. 2/2013: „(1) Dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului."
Rezultă, aşadar, că, în rigoarea juridică a textelor legale enunţate, motivele subsumate pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., în conţinutul anterior datei de 16 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel cum au fost învederate oral la termenul de astăzi, nu mai pot fi supuse analizei Înaltei Curţi, ca motiv de casare.
Faţă de aspectele mai sus relatate, in temeiul art 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat N.D. împotriva deciziei penale nr. 48 pronunţată la 7 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Din pedeapsa aplicată inculpatuluirecurent se va deduce timpul reţinerii şi arestării preventive de la 11 decembrie 2012 la 12 iunie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2), C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva deciziei penale nr. 48 din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 decembrie 2012 la 12 iunie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1928/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2053/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
