ICCJ. Decizia nr. 2059/2013. Penal. Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2059/2013

Dosar nr. 1454/1/2013

Şedinţa publică din 12 iunie 2013

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2013, contestatorul T.G. a formulat contestaţie in anulare împotriva deciziei penale nr. 2962 din 24 septembrie 2012 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 546/117/2010.

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1454/1/2013.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că se impune admiterea in principiu a contestaţiei in anulare intrucât la termenul de judecată din data de 24 septembrie 2012, apărătorul ales al acestuia a depus la dosarul cauzei o serie de inscrisuri medicale din care rezulta in mod justificat imposibilitatea inculpatului de a se prezenta la termenul de judecată fixat.

Cu acelaşi prilej apărătorul ales al inculpatului a solicitat un nou termen de judecată in vederea pregătirii apărării.

Înalta Curte, din oficiu, a dispus ataşarea Dosarului nr. 546/117/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Examinând, potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea, în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva deciziei penale nr. 2962 din 24 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 546/117/2010, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală nr. 2962 din data de 24 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 546/117/2010, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 101/A din 29 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării recursului sau ca urmare a pronunţării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Contestaţia în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuşi în aceste drepturi.

Pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, legea a prevăzut anumite cazuri expres stabilite în care calea de atac poate fi primită şi anumite particularităţi în privinţa soluţionării cererii.

Prin urmare, repunerea procesului în etapa anterioară pronunţării hotărârii atacate pe această cale are loc exclusiv în situaţia îndeplinirii condiţiilor arătate.

Or, în cauză aceste condiţii se constată a nu fi îndeplinite. Dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de instanţa de recurs a fost în imposibilitate de prezentare şi de a încunoştinta instanţa despre această împiedicare.

Aşadar, in raport de inscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, chiar dacă s-ar putea admite în speţă că afecţiunea invocată de contestator, survenită intempestiv l-ar fi pus în imposibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei, nu este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie cumulativă privind imposibilitatea încunoştinţării instanţei despre această împiedicare.

Această concluzie se impune având învedere că instanţa de judecată a fost înştiinţată de imposibilitatea de prezentare a recurentului inculpat chiar prin apărătorul ales care a fost prezent la termenul din data de 24 septembrie 2012.

Pentru considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva deciziei penale nr. 2962 din 24 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 546/117/2010.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva deciziei penale nr. 2962 din 24 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 546/117/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată ăn Ședință publică, azi 12 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2059/2013. Penal. Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs