ICCJ. Decizia nr. 2047/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2047/2013
Dosar Nr. 6295/114/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 95 din 5 iunie 2012 a Tribunalului Buzău, secţia penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. formulată de inculpatul C.Ş.A.
A respins cererea formulată de inculpatul C.Ş.A. privind reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 74 şi 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.Ş.A. zis "A." fiul lui A. şi M. născut în Buzău, domiciliat în com. Tisau, sat Pădurenii, jud. Buzău, studii 10 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii minori, stagiu militar nesatisfăcut, recidivist, la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav.
Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani calculată cu începere de la data executării pedepsei principale.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu referire la art. 10 lit. h) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. împotriva inculpaţilor N.G.N.R.D. şi M.I. întrucât părţile s-au împăcat.
În baza art. 118 C. pen. s-a confiscat un par de la inculpatul C.Ş.A.
A fost obligat inculpatul C.Ş.A. la plata sumei de 3.000 RON despăgubiri materiale către partea civilă Ţ.A., la plata sumei de 5.000 RON daune morale, la plata sumei de 12.023,46 RON cu dobânda legală aferentă până la data achitării, cheltuieli de spitalizare către părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi la plata sumei de 780,85 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean Buzău.
A fost obligat inculpatul C.Ş.A. la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată către partea civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 120/P/2011 din 3 octombrie 2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor N.G., N.R.D. şi M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., şi art. 37 lit. b) pentru inculpatul M.I. şi trimiterea în judecată a inculpatului C.Ş.A. pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpaţilor N.G., N.R.D. şi M.I. că, în noaptea de 19/20 februarie 2010, în timp ce se aflau în faţa barului SC S. SRL din comuna Tisău, jud. Buzău, i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele părţii vătămate Ţ.A.L., în zona feţei, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 13 - 14 zile îngrijiri medicale.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului C.Ş.A. că, în noaptea de 19/20 februarie 2010, s-a întâlnit pe DJ 100 H (Tisău - Mizil) cu partea vătămată Ţ.A. care fusese deja agresată de către ceilalţi inculpaţi, prilej cu care, cu un par de 104 cm lungime, i-a aplicat mai multe lovituri pe diferite zone ale corpului, inclusiv în cap, cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de fixare a locului faptei şi planşele fotografice, raportul de expertiză medico-legală nr. A1/91/2010 al SJML Buzău cu completările ulterioare, procesul-verbal de confruntare, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţii vătămate, precum şi declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut faptele comise, prima instanţă a reţinut că:
În seara zile de 19 februarie 2010, partea vătămată Ţ.A., însoţită de cumnatul său T.I. s-au deplasat din comuna Verneşti în comuna Tisău spre locuinţa numitului D.V.
Partea vătămată, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a mai consumat alcool (bere) la locuinţa martorului sus-menţionat.
În jurul orelor 21.00, partea vătămată şi martorii T.I., D.V., S.I. şi C.T. s-au hotărât să meargă la barul SC S. SRL din satul Haleş, comuna Tisău, pentru a continua să bea.
În bar se aflau mai multe persoane printre care şi inculpaţii M.I., N.R.D., N.G. şi C.Ş.A., precum şi M.D., D.E., G.G.
După orele 22.30, martorul D.V. s-a dus la inculpatul N.R.D. şi i-a cerut suma de 10 RON pentru a-şi cumpăra o bere. Acesta i-a dat 10 RON şi după un timp i-a mai dat 10 RON. După aceasta, partea vătămată s-a deplasat către inculpatul N.R. şi i-a cerut o bere şi o cafea, inculpatul dând curs solicitării. După circa 30 de minute, partea vătămată s-a dus la inculpatul N. şi a început să-i adreseze cuvinte jignitoare, fără motiv, între cei doi izbucnind un incident, urmare căruia cei doi au început să se îmbrâncească.
Administratorul barului le-a solicitat acestora să părăsească locaţia.
Partea vătămată fiind în stare avansată de ebrietate a început să-i ameninţe pe inculpaţii N., M. şi N., iar aceştia l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele.
Urmare acestor lovituri, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 13 - 14 zile îngrijiri medicale.
Partea vătămată s-a deplasat către satul Pădureni, comuna Tisău.
Inculpatul C.Ş.A., după ce a plecat de la barul SC S. SRL s-a oprit la locuinţa martorului C.F. şi i-a cerut sun "retevei" pentru a se apăra, însă acesta nu i-a dat, motiv pentru care a plecat spre casă.
Pe drum, inculpatul C.Ş.A. l-a ajuns din urmă pe Ţ.A., a început să se certe cu acesta şi, ulterior, a luat un par dintr-un gărduleţ de flori şi i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri în zona membrelor inferioare, superioare, a hemitoracelui şi a capului. Agresiunea a durat 15 - 20 de minute.
La faţa locului a venit şi inculpatul N.G. (care locuieşte în apropiere de locul unde a fost comisă fapta) şi l-a văzut pe inculpatul C.Ş.A. cu un par în mână şi pe partea vătămată care era căzută la pământ. Inculpatul N. a relatat că partea vătămată sângera în zona capului motiv pentru care i-a solicitat inculpatului C. să nu-l mai lovească.
Partea vătămată, după sosirea la faţa locului a organelor de poliţie şi a salvării, a fost transportată la Spitalul Judeţean Buzău unde a fost diagnosticată cu "Agresiune; Traumatism cranio-facial acut deschis cu plăgi contuze faciale, pavilion ureche dreaptă, buză inferioară, traumatism toracic, stare de ebrietate avansată".
Partea vătămată a fost internată până la 22 februarie 2010, când a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Floreasca" Bucureşti, Secţia Neurochirurgie, fiind externată la 15 martie 2010.
Din raportul de primă expertiză medico-legală nr. A1/91/2010 al SJML Buzău a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, că leziunile pot data din 20 februarie 2010, că pentru vindecare sunt necesare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale şi că i-a fost pusă în primejdie viaţa.
Pentru stabilirea leziunilor ce i-au pus viaţa în primejdie părţii vătămate, s-au solicitat precizări SJML Buzău.
Astfel, la 09 iunie 2011 s-a reţinut că "Leziunile de părţi moi de la nivelul extremităţii cefalice, precum şi fractura de piramidă nazală se puteau produce prin lovire cu pumnii sau picioarele, fără pierderea stării de conştientă, permiţându-i deplasarea.
S-a mai apreciat că mult mai probabil fractura de corp scapular dreapta, cu disfuncţie acromio-claviculară de gradul I, fractura cominutivă de perete anterior sinus frontal cu înfundare şi hemosinus secundar, precum şi multiplele fracturi de la nivelul orbitei stângi şi arcadei zigomatice stângi, s-au produs prin lovire cu corp dur şi alungit, posibil parul corp delict, rezultat din anchetă, şi necesită 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, contuzia toracică, cu fisuri costale şi hemotorax minim bilateral, care în dinamică a evoluat spre pleurezie bilaterală şi prin instalarea fenomenelor de insuficienţă respiratorie au impus pleurostomie bilaterală cu drenaj, s-au produs mai probabil prin lovire cu acelaşi obiect contondent, punându-i-se viaţa în primejdie.
La 12 iulie 2011 s-a revenit cu o nouă adresă pentru a se preciza care este numărul de zile de îngrijiri medicale pentru prima agresiune pe care a suferit-o partea vătămată.
Din adresa din 13 iulie 2011 a SJML Buzău a reieşit că leziunile de părţi moi de la nivelul extremităţii cefalice, precum şi fractura de piramidă nazală, se puteau produce prin lovire cu pumnii şi picioarele, fără pierderea stării de conştientă, permiţându-i deplasarea şi ar fi necesitat 13 - 14 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii.
În drept, instanţa a reţinut că faptele inculpaţilor N.G., N.R.D. şi M.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violente prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul M.I., constatând că a intervenit împăcarea părţilor care înlătură răspunderea penală.
Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului C.Ş.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) şi 176 lit. c) C. pen.
Referitor la cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., instanţa a arătat că, având în vedere zona în care inculpatul C.Ş.A. a aplicat lovitura părţii vătămate, intensitatea loviturii, obiectul, folosit, este evidentă intenţia acestuia de a suprima viaţa acesteia.
Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. instanţa a constatat că potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., aceste dispoziţii nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, iar în cazul de faţă pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea dedusă judecăţii este detenţiunea pe viaţă sau încadrarea de la 15 la 25 de ani.
Cât priveşte latura civilă, s-a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 RON daune morale şi 5000 RON daune materiale reprezentând cheltuielile cu transportul, controale medicale, cheltuieli efectuate pentru recuperarea sa, iar partea civilă a făcut dovada cheltuirii sumei de 3000 RON cu titlu de despăgubiri materiale.
De asemenea, s-a reţinut că părţii civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral, fapta inculpatului C.Ş.A. producându-i suferinţe fizice şi psihice, însă instanţa a apreciat că în raport de modalitatea de desfăşurare a actului infracţional şi de celelalte împrejurări existente în cauză, suma de 5000 RON este îndestulătoare pentru repararea acestui prejudiciu. Acordarea sumei de 40.000 RON ar echivala în acest context, o îmbogăţire fără justă cauză.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, precum şi persoana inculpatului care este recidivist şi a recunoscut comiterea faptei.
Inculpatul C.Ş.A. a fost condamnat de mai multe ori, ultima dată prin Sentinţa penală nr. 488 din 22 mai 2007 de Judecătoria Buzău la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, iar infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost comisă după executarea în întregime a pedepsei.
Prin Sentinţa penală nr. 8 din 21 ianuarie 1999 a Tribunalului Buzău inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
Având în vedere poziţia inculpatului de recunoaştere a faptei instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 74 - 76 lit. c) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi inculpatul C.Ş.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a apreciat că soluţia pronunţată de instanţa fondului este nelegală şi netemeinică, întrucât s-au aplicat nejustificat circumstanţe atenuante judiciare învederându-se, în esenţă, că în raport de circumstanţele reale ale faptei şi cele personale ale inculpatului, pedeapsa de 7 ani închisoare, astfel cum a fost individualizată de instanţa de fond, nu este aptă pentru realizarea funcţiilor de constrângere şi reeducare, precum şi scopului prevăzut în art. 52 C. pen.
Apelantul C.Ş.A., prin apărătorul său, a solicitat în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. având în vedere poziţia psihică a inculpatului, regiunea corpului lovită, obiectul folosit - respectiv parul, raporturile dintre inculpat şi victimă anterior săvârşirii faptei.
S-a susţinut totodată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei în raport cu prevederile art. 72 şi urm. C. pen., învederându-se că se justifica reţinerea art. 73 lit. b) C. pen. - circumstanţa legală a provocării, precum şi coborârea mai accentuată a cuantumului pedepsei sub 7 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 181 din 2 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 05 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău
A desfiinţat sentinţa, în parte, în latură penală, în sensul că a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen. privind circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului C.Ş.A. şi a majorat pedeapsa aplicată acestuia de la 7 ani închisoare la 9 ani închisoare.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
În baza art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.Ş.A. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat că, în privinţa situaţiei de fapt, instanţa de fond a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reţinând în mod corect şi complet situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor.
S-a arătat că, deşi inculpatul a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze în baza art. 3201 C. proc. pen., potrivit procedurii simplificate, acesta recunoscând fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, dispoziţiile privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege nu au putut fi aplicate întrucât acţiunea penală dedusă judecăţii vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă şi anume tentativă la omor deosebit de grav.
La stabilirea situaţiei de fapt au fost avute în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale precum şi cele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi anume: procesul-verbal de fixare a locului faptei şi planşele fotografice, declaraţia părţii civile, raportul de expertiză medico-legală nr. A1/91/2010 al S.J.M.L. Buzău cu completările ulterioare, declaraţiile martorilor, proces-verbal de confruntare, declaraţiile inculpaţilor, precum şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpaţilor N.G., N.R.D., declaraţia inculpatului C.Ş.A., declaraţiile martorilor S.I., C.F., D.I.F.
Astfel, Curtea a considerat că, în raport de probatoriul administrat, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt conform căreia inculpatul C.Ş.A., în noaptea de 19/20 februarie 2010, în timp ce se afla pe DJ 100 H, relaţia Tisău Mizil, i-a aplicat părţii vătămate Ţ.A. mai multe lovituri cu un par, în zona membrelor inferioare, superioare, a toracelui şi a capului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 de zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii.
S-a precizat totodată că, în raport de probatoriul administrat, nu pot fi reţinute apărările inculpatului în sensul greşitei încadrări juridice a faptei, deoarece fapta inculpatului de a aplica părţii vătămate mai multe lovituri în diferite zone ale capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că, în mod corect a reţinut prima instanţă că inculpatul a fost înarmat cu un obiect de agresiune şi chiar dacă nu a avut intenţia directă de a ucide, prin modalitatea de acţiune a avut reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs datorită anunţării organelor de poliţie şi a echipajului de pe salvare, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean Buzău şi ulterior la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, secţia Neurochirurgie.
Astfel, din modul în care a acţionat inculpatul, durata de timp în care a agresat pe partea vătămată (din declaraţia martorului D.I.F. la dosar fond - reieşind că agresiunea a durat circa 15 minute), intensitatea loviturilor aplicate (din declaraţia aceluiaşi martor care locuieşte la circa 300 m de locul unde a avut loc agresiunea rezultă că zgomotele produse de lovitura victimei cu parul se auzeau până la locul unde se afla martorul, "parcă bătea covoare"), zonele în care au fost aplicate loviturile, inclusiv în zona capului, instanţa de apel a considerat că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, îndreptarea conştientă a acţiunii violente spre o zonă vitală şi folosirea unui obiect de agresiune relevând intenţia de a ucide, neavând relevanţă, din acest punct de vedere, apărarea potrivit căreia inculpatul dorea să aplice o corecţie persoanei pe bare o considera autorul unei fapte de sustragere de bunuri dintr-un magazin din apropiere.
Totodată, a precizat instanţa, violenţa cu care a acţionat inculpatul, rezultată din intensitatea loviturilor şi intervalul de timp în care s-a produs lovirea părţii vătămate, cu luarea în considerare şi a faptului că partea vătămată, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, fusese supusă anterior unui alt moment agresional de către inculpaţii N.R.D., N.G. şi M.I., nu apare ca fiind justificată sau determinată de existenţa unei puternice tulburări sau emoţii datorate vreunei provocări din partea victimei, produsă prin violenţă sau printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei acestuia ori printr-o altă acţiune ilicită gravă, care să atragă incidenţa dispoziţiilor ari 73 lit. b) C. pen.
Curtea a arătat că nu poate fi reţinută apărarea inculpatului în sensul că, în fapt, comportamentul agresiv al părţii vătămate i-ar fi cauzat o puternică tulburare în sensul art. 73 lit. b) C. pen., datorită căreia ar fi săvârşit fapta, întrucât la primul moment agresional inculpatul C.Ş.A. nu a participat alături de ceilalţi trei inculpaţi, iar în legătură agresiunea realizată de către inculpatul C.Ş.A. asupra părţii vătămate nu sunt probe care să conducă la concluzia existenţei vreunei provocări din partea părţii vătămate. Totodată, a subliniat instanţa, potrivit apărării, inculpatul dorea să aplice o corecţie celui care ar fi fost în opinia sa autorul sustragerii de la magazinul lui D.F. şi nici chiar dacă s-ar reţine că cel care a lovit primul cu pumnul ar fi fost partea vătămată, nu se poate concluziona că prin această acţiune s-ar fi produs inculpatului acea stare psihică specifică în prezenţa căreia se poate reţine scuza provocării.
Curtea a reţinut, prin urmare, că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, respectiv tentativă la infracţiunea de omor calificat şi omor deosebit de grav prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen., în raport de locul unde a avut loc agresarea părţii vătămate şi anume într-un loc (un drum) care prin natura sau destinaţia lui este întotdeauna accesibil publicului chiar dacă nu este prezentă nicio persoană, precum şi în raport de împrejurarea conform căreia din cazierul inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior pentru comiterea unei infracţiuni de omor.
În ceea ce priveşte temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, Curtea a reţinut că mecanismul de individualizare a pedepsei presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât şi a celor favorabile inculpatului, precum şi a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. care se referă la împrejurările săvârşirii faptei, gravitatea acesteia dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce dar şi cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.
S-a arătat că pedeapsa stabilită pentru fapta comisă trebuie în acelaşi timp individualizată pentru a răspunde principiului proporţionalităţii în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între fapta comisă şi răspunderea penală şi a unei corecte, necesare şi corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condiţiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic şi legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situaţia de fapt reţinută şi datele care caracterizează persoana inculpatului, Curtea a constatat că sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta comisă, prima instanţă nu a realizat o corectă adecvare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cu privire la gradul de pericol social concret al faptei, circumstanţele personale şi reale, consecinţele produse.
Astfel, s-a arătat că recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei,
Or, a precizat instanţa de apel, "conduita bună" în sensul art. 74 lit. a) C. pen. presupune, între altele, absenţa antecedentelor penale, situaţie care nu se regăseşte în cauză în raport de starea de recidivă postexecutorie reţinută; "stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu are aplicabilitate în speţă, nefiind probată o asemenea situaţie; iar "atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului", în sensul art. 74 lit. c) C. pen. nu se reduce la recunoaşterea parţială a săvârşirii infracţiunii, aşa cum rezultă din actele dosarului. Curtea a reţinut, sub acest ultim aspect, că inculpatul a avut o atitudine oscilantă în cele două faze ale procesului penal, încercând să-şi minimalizeze actul infracţional, în sensul că în nicio declaraţie nu a recunoscut că a lovit victima în zona capului, ci numai în zona membrelor şi a spatelui, deşi, a apreciat instanţa de apel, probele administrate dovedesc săvârşirea infracţiunii dincolo de limita oricărui dubiu rezonabil, respectiv probatoriul administrat şi expertiza medico-legală confirmă că momentul agresional realizat de inculpat a condus la punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate.
În afară de gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului, Curtea a reţinut şi periculozitatea acestuia, potenţialul său infracţional rezultând din faptul că nu este la prima încălcare a legii penale, fiind condamnat în minorat tot pentru tentativă la infracţiunea de omor, sens în care au fost reţinute dispoziţiile art. 176 lit. c) C. pen. şi au fost exceptate dispoziţiile privind aplicarea procedurii simplificate.
Faţă de aceste aspecte, Curtea a constatat că, în mod greşit, au fost reţinute dispoziţiile art. 74 C. pen., acestea neregăsindu-se în cauză, şi art. 76 lit. a) C. pen. în sensul reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că, în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, urmare reţinerii de circumstanţe atenuante, nu este justificată.
Prin urmare, Curtea a constatat că, în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, se impune aplicarea unei pedepse care să conducă la îndeplinirea scopului pedepsei aşa cum este el stabilit de dispoziţiile art. 52 C. pen., prin înlăturarea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse principale într-un cuantum corespunzător, ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul C.Ş.A. care a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei şi greşitei individualizări a pedepsei aplicate.
Astfel, a susţinut că fapta de care este acuzat nu întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, ci infracţiunea de vătămare corporală gravă în raport de poziţia psihică cu care a acţionat, inculpatul neurmărind să suprime viaţa părţii vătămate, ci să-i aplice acesteia o corecţie apreciind că partea vătămată este hoţul care a spart magazinul din localitate. Totodată, s-a criticat faptul că, analizând atitudinea subiectivă a inculpatului la momentul comiterii faptei, nu s-a avut în vedere că dacă ar fi existat mai multe lovituri în zona capului, acestea ar fi dus la suprimarea vieţii părţii vătămate, că obiectul contondent folosit - un par - nu face parte din instrumentele apte să ucidă, iar raporturile dintre inculpat şi partea vătămată, anterior săvârşirii faptei, nu au fost de duşmănie.
Sub aspectul individualizării pedepsei, inculpatul a susţinut că sunt incidente dispoziţiile ce reglementează scuza provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi cele ce prevăd circumstanţele atenuante judiciare faţă de comportamentul său după comiterea faptei şi atitudinea sa procesuală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat C.Ş.A., care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. recurentul inculpat C.Ş.A. a criticat încadrarea juridică dată faptei, reluând apărarea formulată în apel, în sensul că fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de dispoziţiile art. 182 C. pen., iar nu tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen., în raport de împrejurarea că nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate Ţ.A.
Înalta Curte constată, în baza probatoriului administrat, că atât tribunalul cât şi curtea de apel au reţinut ca situaţie de fapt că, în noaptea de 19/20 februarie 2010, în timp ce se afla pe DJ 100 H, relaţia Tisău - Mizil, i-a aplicat părţii vătămate Ţ.A. mai multe lovituri cu un par, în zona membrelor inferioare, superioare, a toracelui şi a capului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 de zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii.
Încadrarea juridică dată faptei de care este acuzat inculpatul este în concordanţă cu situaţia de fapt reţinută, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen. Aşa cum în mod constant s-a statuat în jurisprudenţă, esenţială pentru încadrarea juridică a faptei în una din cele două infracţiuni în discuţie este stabilirea formei de vinovăţie cu care s-a săvârşit fapta. Astfel, dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de a ucide, intenţie ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Aceasta rezultă chiar din modul de săvârşire a faptei, din materialitatea acţiunii care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului. Practica judiciară a stabilit că folosirea unor instrumente apte să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului demonstrează neîndoielnic intenţia de a ucide.
În prezenta cauză, se constată că modalitatea de săvârşire a faptei, constând în lovirea părţii vătămate Ţ.A., de către inculpatul C.Ş.A., cu un par în zona capului, a membrelor şi al toracelui, cu intensitate, prin care s-au cauzat multiple leziuni la nivelul zonelor corporale agresate fizic, inclusiv contuzie toracică cu fisuri costale şi hemotorax minim bilateral, care în dinamică a evoluat spre pleurezie bilaterală şi prin instalarea fenomenelor de insuficienţă respiratorie au impus pleurostomie bilaterală cu drenaj aspirativ, exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare. Chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea victimei, folosirea unui instrument apt să ucidă şi aplicarea loviturilor cu intensitate deosebită în zone corporale vitale, impun concluzia că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii lui, împrejurări ce caracterizează intenţia indirectă, ca formă a vinovăţiei.
Prin completarea din 9 iunie 2011 adusă raportului de primă expertiză medico-legală nr. A1/91/2010 din 21 ianuarie 2011, s-a arătat că, în lipsa măsurilor de terapie intensivă medico-chirurgicală aplicate în unităţile de terapie intensivă ale Spitalului judeţean de urgenţă Buzău şi Spitalul de urgenţă "Floreasca" Bucureşti - Neurochirurgie, evoluţia sindroamelor morbide prezentate de partea vătămată, ar fi determinat evoluţia spre existus, eventual cu o componentă septică, foarte probabilă în contextul locului şi modului în care au fost produse leziunile traumatice.
În consecinţă, prin decizia recurată s-a stabilit, în mod corect, că fapta săvârşită de recurentul inculpat C.Ş.A. nu constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen., astfel că este neîntemeiat motivul de recurs al inculpatului prin care a susţinut că s-a dat o greşită încadrare juridică faptei în tentativă la infracţiunea omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen.
Potrivit art. 385 din 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Ca o chestiune prealabilă, instanţa precizează că motivul de recurs privind circumstanţa atenuantă legală a provocării se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., întrucât scuza provocării reprezintă o împrejurarea care ţine de modul în care s-a săvârşit infracţiunea, dar a cărei aplicabilitatea este obligatorie dacă se constată îndeplinite condiţiile legale, spre deosebire de circumstanţele ce atenuează sau agravează răspunderea penală reglementate de art. 74 C. pen., care au caracter judiciar şi a căror aplicare este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
Pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii în stare de provocare, se impune, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., îndeplinirea cumulativă a unor condiţii vizând actul de provocare şi fapta săvârşită în stare de provocare.
În privinţa actului de provocare, acesta trebuie: să fie realizat prin violenţă, atingerea gravă a demnităţii persoanei sau altă acţiune ilicită gravă; să fie îndreptat împotriva făptuitorului sau altei persoane; nu trebuie să fie imputabil persoanei care a comis fapta în stare de provocare; să determine o puternică tulburare sau emoţie.
Fapta săvârşită în stare de provocare trebuie comisă faţă de persoana care a efectuat actul de provocare, să fie săvârşită cu intenţie sau praeterintenţie, să fie determinată de actul provocator şi să fie concomitentă sau posterioară acestuia.
Or, în speţă, nu există dovezi că partea vătămată Ţ.A. a desfăşurat vreo acţiune provocatoare, de natura celor prevăzute de lege, aceasta fiind, de altfel, într-o stare avansată de ebrietate şi prezentând deja, la momentul agresării sale de către inculpatul C.Ş.A., leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 13 - 14 zile îngrijiri medicale, ca urmare a lovirii sale de către inculpaţii N.G. N.R.D. şi M.I.
Nu se poate considera că inculpatul a acţionat împotriva părţii vătămate Ţ.A. sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii provocate de aceasta. Împrejurarea că ar fi avut loc o ceartă între partea vătămată şi inculpat sau că partea vătămată i-ar fi aplicat un pumn, nu sunt de natură a produce o tulburare sau emoţie, atât de puternică, sub imperiul căreia inculpatul să fi acţionat şi să se poată aprecia că a săvârşit infracţiunea în stare de provocare produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În cauză, nefiind îndeplinite toate condiţiile cumulative enumerate mai sus, nu se poate reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.pen., după cum în mod corect s-a stabilit prin decizia recurată.
Totodată, Înalta Curte consideră că în procesul de individualizare a pedepsei, realizat de instanţa de apel, în mod justificat, au fost înlăturate circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen., instanţa de apel realizând o justă individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.
Fapta comisă de recurentul inculpat C.Ş.A. prezintă un grad ridicat de pericol social concret având în vedere circumstanţele în care a fost comisă, inculpatul exercitând acte de violenţă împotriva părţii vătămate care se afla în stare de ebrietate, pe timp de noapte, în loc public, prin loviri repetate în zone vitale ale corpului, cu un obiect contondent apt de a suprima viaţa.
Gradul de pericol social concret al faptei comise şi periculozitatea persoanei inculpatului C.Ş.A. sunt relevate şi de urmările socialmente periculoase ale infracţiunii săvârşite, viaţa părţii vătămate fiind salvată numai datorită intervenţiei chirurgicale.
În acelaşi sens, este de remarcat comportamentul anterior al recurentului inculpat C.Ş.A. care, potrivit fişei de cazier, a mai fost condamnat definitiv pentru tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 99 C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Deşi a executat parte din pedepsele cu închisoare aplicate, în stare de detenţie, inculpatul a intrat din nou în conflict cu legea penală, dovedind perseverenţă şi specializare infracţională.
Prin urmare, instanţa de recurs consideră că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată de prima instanţă de control judiciar exprimă, în mod cumulat, atât circumstanţele reale ale faptei cât şi circumstanţele personale ale inculpatului C.Ş.A.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ş.A. împotriva Deciziei penale nr. 181 din 2 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ş.A. împotriva Deciziei penale nr. 181 din 2 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2013.
| ← CSJ. Decizia nr. 2044/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2053/2013. Penal → |
|---|
