ICCJ. Decizia nr. 2056/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2056/2013
Dosar nr. 3600/2/2012
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 225/F din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut Sentinţa penală nr. 20 din 7 ianuarie 2008, definitivă la data de 22 februarie 2008 a Curţii de Apel din Milano, care a modificat în parte Sentinţa nr. 6192 a Tribunalului din Milano, pronunţată la data de 8 iunie 2006, privindu-l pe condamnatul P.S., fiul lui M. şi I., născut în Caracal, judeţul Olt, cu domiciliul în Caracal, B-dul A., judeţul Olt.
S-a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei totale principale de 11 ani închisoare şi a pedepsei accesorii constând în interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice, prev. de art 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. român, aplicată prin sentinţa penală sus-menţionată.
S-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 19 octombrie 2007 la zi.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel Curtea a reţinut, în esenţă, că prin Rezoluţia nr. 906/II-5/2012 din 23 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată în vederea recunoaşterii Sentinţei penale nr. 20 din 7 ianuarie 2008, definitivă la data de 22 februarie 2008 a Curţii de Apel din Milano, care a modificat în parte Sentinţa nr. 6192 a Tribunalului din Milano, pronunţată la data de 8 iunie 2006, privindu-1 pe condamnatul P.S., în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3 02/2004 modificată.
- în raport de această situaţie s-a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 20 din 7 ianuarie 2008, definitivă la data de 22 februarie 2008 a Curţii de Apel din Milano, care a modificat în parte Sentinţa nr. 6192 a Tribunalului din Milano, pronunţată la data de 8 iunie 2006, cetăţeanul român P.S. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de tâlhărie şi complicitate la viol, prevăzute de dispoziţiile art. 81, 110 - 628 alin. (1) şi (3) pct. 1-61 pct. 5 C. pen. italian, respectiv art. 609 rap. la art. 609 bis 609 terpct. 2-61 pct. 5 acelaşi cod.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că sus-numitul împreună cu alte persoane au deposedat, prin violenţă, pe părţile vătămate C.V. şi G.S. de mai multe bunuri şi, de asemenea, au constrâns-o pe numita C.V. să întreţină relaţii sexuale cu coinculpatul R.L.
În raport de obiectul cauzei, Curtea a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpatului de către autorităţile judiciare italiene realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) şi art. 21 lit. a) şi complicitate la viol, prev. de art. 26 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen. român, conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză (art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004), precum şi faptul că în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în dispoziţiile art. 143 lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că numitul P.S. este cetăţean român şi are domiciliul în România, hotărârea de condamnare a condamnatului este definitivă, acesta şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, la data primirii cererii de transferare, condamnatul având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisurilor privind stadiul executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana condamnată P.S., fără însă a fi indicate motive de recurs în cauză.
Cât priveşte solicitarea principală a apărătorului ales de a lua act de retragerea recursului de către persoana condamnată P.S., instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3854 C.proc. pen. pentru retragerea recursului în conformitate cu care, retragerea recursului trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere.
Înalta Curte, analizând recursul declarat în baza dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum şi prevederile Convenţiei asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 şi Protocolului adiţional la această convenţie ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001:
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotărârea este definitivă;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei.
d) transferul este consimţit, de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.
Persoana condamnata P.S. este cetăţean român, hotărârea de condamnare este definitivă şi condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.
Astfel, Sentinţa penală nr. 20 din 7 ianuarie 2008, definitivă la data de 22 februarie 2008 a Curţii de Apel din Milano, care a modificat în parte Sentinţa nr. 6192 a Tribunalului din Milano, pronunţată la data de 8 iunie 2006, cetăţeanul român P.S. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de tâlhărie şi complicitate la viol, prevăzute de dispoziţiile art. 81, 110-628 alin. (1) şi 3 pct. 1-61 pct. 5 C. pen. italian, respectiv art. 609 rap. la art. 609 bis 609 ter pct. 2-61 pct. 5 acelaşi cod.
De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de complicitate la viol, prevăzută de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. şi tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) şi art. 21 lit. a) şi C. pen.
Se constată, totodată, că persoana condamnată şi-a exprimat consimţământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România, iar la data primirii cererii de transferare, recurentul condamnat având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale.
Înalta Curte, faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de persoana condamnată P.S. împotriva Sentinţei penale nr. 225/F din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată P.S. împotriva Sentinţei penale nr. 225/F din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană condamnată, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2053/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2061/2013. Penal → |
|---|
