ICCJ. Decizia nr. 2146/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2146/2013
Dosar nr. 44120/3/2012
Şedinţa publică din 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 mai 2012 condamnatul T.G. a formulat o cerere intitulată „contestaţie la mandatul de executare a pedepsei” adresată Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, cu motivarea că deţine probe noi, probe ce nu le-a putut folosi la nici o instanţă de fond. A mai precizat că probele pe care le deţine îi dovedesc partea de vină pe care a avut-o la săvârşirea infracţiunii şi desfiinţează sentinţa dată de către instanţă, în drept, indicând prevederile art 461 alin. (12) lit. c), lit. d) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 1312 din 12 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu, iar competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 1042 din 6 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 44120/3/2012 s-a dispus, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă a cererii formulată de către revizuientul T.G. de revizuire a sentinţei penale nr. 391 din 4 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1137 din 12 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în baza art. 349 raportat la art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul T.G. la plata sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere faptul că petentul condamnat T.G. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 391 din 4 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia II penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1137 din 12 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de Io ani închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 508/F din 31 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a arătat în cuprinsul considerentelor că la termenul din 31 iulie 2012 persoana condamnată, prin apărător, a învederat că înţelege să îşi califice cererea drept revizuire formulată împotriva sentinţei penale în a cărei executare se află, instanţa luând act de manifestarea de voinţă a condamnatului.
Pe cale de consecinţă a hotărât în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. în vederea legalei sesizări a instanţei, după eventuale acte de cercetare.
După trimiterea cauzei către organul de urmărire penală competent, Parchetul a efectuat acte de cercetare potrivit dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen. şi în concluziile formulate potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen. a arătat că petentul condamnat a formulat prezenta cerere de revizuire fiind nemulţumit de cuantumul pedepselor aplicate şi arătând în declaraţia dată că nu a vândut droguri şi că celălalt coinculpat a primit aceeaşi pedeapsă pentru săvârşirea a trei fapte. S-a opinat că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Alăturat referatului cuprinzând concluziile formulate de Parchet a fost înaintată şi declaraţia olografă dată de către revizuient în faţa procurorului în explicarea motivelor cererii sale de revizuire. Astfel, revizuientul a arătat că este nemulţumit de pedepsele aplicare, de Io şi de 7 ani închisoare şi a solicitat să se facă diferenţa între el şi celălalt inculpat din dosar, considerând că pedeapsa de 7 ani i-a fost aplicată incorect, deoarece nu a vândut niciodată droguri.
La dosar a mai fost înaintat prin intermediul serviciului registratură, un memoriu scris provenind de la numita G.M., sora revizuientului T.G. În cuprinsul acestuia, numita G.M. a învederat că fratele său se ocupa cu taximetria şi nu avea legături cu această lume a drogurilor şi a traficanţilor. A opinat că, poate, fratele ei a fost ales de către coinculpat în această activitate datorită naivităţii şi lipsei de înţelepciune în a cântării lucrurile de zece ori înainte de a lua o decizie, latură umană pe care răufăcătorii o suspectează şi o folosesc în interesul şi beneficiul lor. A arătat că coinculpatul F.G. şi-a ales o persoană necunoscută, pe revizuient, pentru a-l însoţi la transportul drogurilor tocmai pentru că acea persoană nu era cunoscută organelor de poliţie, fără însă ca F.G. să bănuiască faptul că era vorba de un flagrant bazat pe informaţii care provin de la rudele sale, care fuseseră anterior la rândul lor depistate făcând trafic de droguri şi au oferit această informaţie pentru a-şi ameliora situaţia şi a beneficia de prevederile art. 16. A învederat că instanţa nu a dat eficienţă referatului de probatoriu cu privire la revizuient, acesta având un rezultat favorabil în ceea ce priveşte persoana acestuia, reieşind că T.G. nu s-a ocupat până la acel moment de trafic de droguri şi că dacă s-ar fi ţinut cont de aceste menţiuni poate că pedeapsa lui ar fi fost sensibil mai mică.
A reţinut instanţa de fond că motivele de fapt expuse în scris de către revizuient nu se înscriu în nici unul dintre motivele de revizuire expuse în art. 394 alin. (1) lit. a)-lit. e) C. proc. pen. Ori, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi admisă în afara situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de lege. A admite revizuirea în alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor este de natură a aduce atingere principiului legalităţii care guvernează procesul penal. În acelaşi sens se exprimă şi decizia 60/2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia cererea de revizuire care se întemeiază, pe alte motive decât cazurile, prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.
A constatat că cererea formulată de către revizuient nu va fi analizată din perspectiva altor texte de lege eventual incidente în cauză, ci strict din perspectiva dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. şi a interpretării obligatorii date de către Înalta Curte.
Referitor la motivele invocate de către numita G.M., sora revizuientului, în sprijinul cererii de revizuire pornite de către revizuientul T.G. instanţa a constatat că acestea se pot înscrie, eventual, în cazul de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
A reţinut că aspectele învederate de către numita G.M. nu sunt neapărat împrejurări noi, ci sunt doar nişte calificări, nişte explicaţii suplimentare aduse cu privire la situaţia de fapt reţinută în cauză şi cu privire la profilul moral al fratelui său. S-a şi reţinut în sentinţa penală de condamnare că inculpatul T.G. a precizat, în cursul urmăririi penale, că nu ştie ce conţine pachetul care i-a fost dat spre păstrare de inculpatul F.G., aspect care poate fi interpretat în sensul celor arătate de către numita G.M. potrivit cărora fratele ei nu avea legături cu lumea traficanţilor de droguri. Însă, chiar dacă s-ar opina că aceste aspecte ar fi noi, necunoscute de organele judiciare la momentul judecării pe fond a cauzei, tot nu ne-am regăsi în situaţia avută în vedere de legiuitor prin instituirea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât cele arătate de către numita G.M. nu fac decât să circumstanţieze situaţia de fapt şi persoana condamnatului şi în nici un caz aceste aspecte nu ar fi putut conduce la o soluţie diferită, în sensul să nu se pronunţe condamnarea acestuia, ci achitarea sau încetarea procesului penal. De aceea, a constatat instanţa că motivul de revizuire nu este întemeiat şi pe calea revizuirii nu se poate solicita o nouă analiză şi o nouă individualizare a pedepsei aplicate.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel revizuientul T.G. şi prin decizia penală nr. 42/A din 19 februarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de revizuientul T.G. împotriva sentinţei penale nr. 1042 din 6 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.a obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.
A constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că motivele invocate de revizuient şi de sora acestuia, aceasta având calitate conform dispoziţiilor art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
A reţinut instanţa că reiterarea în cererea de revizuire a unor apărări cunoscute de instanţele de fond, apel şi recurs nu poate fi considerată drept invocare a unor fapte sau împrejurări noi, descoperite după soluţionarea cauzei, iar poziţia revizuientului condamnat conform căreia acesta nu a vândut niciodată droguri a fost cunoscută şi verificată de instanţe, vinovăţia sa fiind definitiv stabilită.
Referitor la faptul că pedeapsa aplicată ar fi mult prea mare raportat la circumstanţele personale ale revizuientului, a reţinut că, împrejurarea invocată de revizuient nu este de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci se invocă numai existenţa unui temei privind individualizarea mai favorabilă a pedepsei, respectiv reţinerea unor circumstanţe personale care să atragă aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, iar acest aspect nu ar determina netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul art. 394 alin. (2) C. proc. pen., ci doar aplicarea unei pedepse mai uşoare, ceea ce nu constituie, potrivit legii, caz de revizuire.
Împotriva acestei decizii, la data 4 martie 2013 reviuientul T.G. în termen legal, a declarat recurs, a depus concluzii scrise şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi pe fond admiterea cererii de revizuire şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare, invocând dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., respectiv împrejurări noi necunoscute la data pronunţării deciziei.
Examinând recursul declarat de reviuientul T.G., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Exercitarea căii de atac extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, astfel încât criticile formulate de revizuientul T.G. nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Faptul că în această cale extraordinară de atac condamnatul invocă împrejurări noi însă nu le precizează şi solicită reducerea pedepsei şi prelungirea probatoriului şi nu invocă fapte sau împrejurări noi, această solicitare nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., astfel încât cererile condamnatului nu pot transforma revizuirea într-un alt apel sau recurs.
Înalta Curte constată ca susţinerile revizuientului nu cad sub incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins, ca admisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul T.G., soluţie menţinută şi de instanţa de apel.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul revizuient T.G.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat T.G. împotriva deciziei penale nr. 42/A din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2141/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2238/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
