ICCJ. Decizia nr. 2083/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2083/2013
Dosar nr. 7484/2/2012
Şedinţa publică din 13 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 444/F din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins excepţia necompetenţei materiale ridicată de către Parchet.
În baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a admis contestaţia la executare formulată de petenţii S.G. şi S.C.L. cu privire la Decizia penală nr. 627 din 29 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A dispus restituirea către petenţi a sumei de 77.400 RON plătită cu Recipisa nr. 309956/1 din 21 iunie 2010 emisă de C.B. şi consemnată la dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti.
A dispus radierea sechestrului asigurător luat prin Ordonanţa procurorului din 22 martie 2010 şi menţinut prin Decizia penală nr. 627 din 29 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra imobilului situat în Călăraşi, str. V. nr. 132A, având nr. cadastral 2254/1 şi înscris în Cartea Funciară nr. 22706 a localităţii Călăraşi, constatând că s-au achitat sumele confiscate de câte 38.700 RON de la fiecare petent.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petenţii S.G. şi S.C.L. au formulat contestaţie la executare cu privire la Decizia penală nr. 627 din 29 februarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (care a modificat Sentinţa penală nr. 106 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală) prin care au solicitat restituirea sumei de 77.400 RON RON plătită la C.B. cu recipisa nr. 309956/1 din 21 iunie 2010 şi consemnată la dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti, cu titlu de prejudiciu material şi radierea sechestrului asigurător dispus prin Ordonanţa procurorului din 22 martie 2010 şi menţinut prin Decizia penală nr. 627 din 29 februarie 2012.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat de către petenţi că au avut calitatea de inculpaţi în dosarul nr. 2930/2/2010 şi prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 627 din 29 februarie 2012 au fost condamnaţi, iar pe latură civilă s-a confiscat de la fiecare petent suma de câte 38.700 RON şi s-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanţa procurorului din 22 martie 2010 asupra imobilului situat în municipiul Călăraşi, str. V., judeţul Călăraşi.
După rămânerea definitivă a deciziei menţionate au achitat sumele menţionate, având în vedere somaţiile primite de la A.N.A.F. - A.F.P. Municipiul Călăraşi, sume depuse la Trezoreria Municipiului Călăraşi cu chitanţa seria TS7 nr. 4897814 din 14 mai 2012 pentru suma de 38.700 RON pentru S.G. şi cu chitanţa seria TS7 nr. 4900813 din 09 august 2012 pentru suma de 38.700 RON pentru S.C.L.
S-a mai precizat că în faza de judecată, la instanţa de fond, a fost depusă suma de 77.400 RON cu recipisa nr. 309956/1 din 21 iunie 2010, iar prin Încheierea din data de 10 iunie 2010 s-a ridicat sechestrul asupra imobilului, suma menţionată urmând să acopere prejudiciul în caz de condamnare.
În această situaţie, s-a constatat că au fost achitate obligaţiile privind confiscarea sumelor de câte 38.700 RON şi se impune restituirea sumei de 77.400 RON ce a fost consemnată iniţial la dispoziţia instanţei şi ridicarea sechestrului.
S-au depus la dosar copii de pe chitanţele menţionate.
Deşi petenţii au indicat ca temei al contestaţiei dispoziţiile art. 461 lit. c), în realitate, din susţinerile acestora a rezultat că este vorba de art. 461 lit. d) C. proc. pen., respectiv un incident ivit în cursul executării.
S-a mai apreciat de prima instanţă că nu este întemeiată solicitarea Parchetului de a fi trimisă cauza la instanţa civilă, nefiind vorba de aspecte privind confiscarea averii, şi aşa cum s-a arătat, este un incident ivit în cursul executării, cauzat de faptul că prin încheierea din 24 iunie 2010 s-a indisponibilizat suma de 77.400 RON la dispoziţia instanţei şi s-a dispus ridicarea sechestrului.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate.
În acest sens, procurorul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., nefiind vorba despre nici un incident la executare, contestatorii îndeplinindu-şi obligaţiile impuse prin Hotărârea de condamnare nr. 627 din 29 februarie 2012 a ICCJ, greşit procedându-se la restituirea sumei de 77.400 RON către petenţi şi la radierea sechestrului asigurător instituit.
A mai arătat că prin Decizia penală nr. 1.255 din 11 aprilie 2013 pronunţată în dosarul nr. 6453/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, o contestaţie la executare formulată împotriva aceleiaşi hotărâri, respectiv nr. 627/2012.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului Parchetului, casarea hotărârii pronunţate şi respingerea cererii de restituire a sumei de 77.400 RON şi de radiere a sechestrului asigurător, apreciind că alta era calea pe care trebuiau să o urmeze contestatorii.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit disp. art. 461 lit. d) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.".
Conform prevederilor art. 118 lit. e) C. pen., "sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.".
De asemenea, potrivit disp. art. 163 C. proc. pen., "măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii".
Din analiza textului de lege rezultă faptul că raţiunea disp. art. 118 C. pen. intitulat "confiscarea specială", iar în speţă lit. e) a acestui articol este tocmai aceea de a fi confiscate bunurile dobândite prin săvârşirea faptei penale şi care nu sunt restituite persoanei vătămate şi nu servesc la despăgubirea acesteia.
Aşa după cum chiar petenţii au arătat în cererea de contestaţie, prin hotărârea de condamnare, pe latură civilă s-a confiscat de la fiecare suma de câte 38.700 RON şi s-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa procurorului din 22 martie 2010 asupra imobilului situat în municipiul Călăraşi, str. V. nr. 132A, judeţul Călăraşi.
În această succesiune logico-juridică se constată că sumele de bani au fost confiscate fără ca ele să servească la despăgubirea persoanei vătămate.
Exprimarea imperativa a legiuitorului, în sensul că "sunt supuse confiscării speciale" lucrurile enumerate limitativ în cuprinsul art. 118 C. pen. nu lasă niciun echivoc în ce priveşte obligativitatea acestei măsuri, obligativitate determinată de prezumţia legală a existenţei stării de pericol generată de rămânerea pe mai departe a acestor bunuri în deţinerea infractorului.
Astfel, lucrurile ce intră sub incidenţa prevederilor de la lit. e) a art. 118 C. pen. au o existenţă anterioară comiterii infracţiunii şi intră în stăpânirea infractorului prin săvârşirea faptei ce constituie infracţiune. Spre deosebire de redactarea anterioara a textului similar, reglementarea actuală nu mai prevede cerinţa ca lucrurile să fie dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii.
Pentru a se putea dispune această modalitate de confiscare specială este necesar să fie întrunite doua condiţii: bunurile să fie dobândite prin săvârşirea infracţiunii şi să nu fie restituite persoanei vătămate sau în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
Or, în cauza de faţă ambele cerinţe sunt întrunite, astfel încât ne aflăm sub incidenţa textului de lege menţionat.
În cazul bunurilor dobândite prin săvârşirea infracţiunii, în doctrină se apreciază corect că pericolul social al faptului deţinerii unor asemenea bunuri este prezumat absolut.
Drept urmare, confiscarea specială este o sancţiune penală prin care se dispune confiscarea în folosul statului a anumitor bunuri, în speţă a sumelor de câte 38.700 RON de la fiecare inculpat.
Împrejurarea învederată de către recurenţii condamnaţi în sensul că S.G. a depus o dată la C.B. - la dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti, suma de 77.400 RON prin recipisa de consemnare nr. 309956/1 din 21 iunie 2012, reprezentând foloase materiale necuvenite dosar nr. 2930/2/2012, iar altă dată, prin 2 chitanţe pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii către Ministerul Finanţelor Publice - Trezoreria Municipiului Călăraşi primindu-se de la S.G., respectiv S.C.L. sumele de câte 38.700 RON la datele de 14 iunie 2012, respectiv 09 august 2012, nu conduc la concluzia instanţei că sumele care au fost supuse confiscării de câte 38.700 RON au fost plătite de două ori, impunându-se astfel ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din Călăraşi.
În această ordine de idei, analizând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 106 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus restituirea către inculpatul S.G. a sumei de 77.400 RON, consemnată la CEC cu recipisa nr. 309956/1 din 21 iunie 2010, astfel că este cupla exclusivă a recurentului condamnat dacă până la această dată nu şi-a ridicat suma consemnată la dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca acesta să-şi rezolve situaţia cu unitatea bancară la care a depus aceşti bani, respectiv C.B. SA Suc. Călăraşi.
Cât priveşte ridicarea sechestrului, instituit tocmai ca o garanţie, având în vedere că faptele au fost săvârşite de inculpaţi în cursul anului 2007, iar imobilul în cauză a fost dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3469 din 08 august 2007, nu se poate dispune ridicarea sechestrului pe calea contestaţiei la executare.
Această măsura a fost corect menţinută de către instanţa de recurs, constatând vinovăţia inculpaţilor şi aplicând disp. art. 118 lit. e) C. pen., în vederea confiscării de la fiecare inculpat a sumei de câte 38.700 RON, reprezentând folosul obţinut prin activitatea infracţională.
Având în vedere faptul că cei doi recurenţi condamnaţi au achitat către Ministerul Finanţelor Publice Trezoreria Municipiului Călăraşi sumele supuse confiscării, Înalta Curte constată că aceasta nu mai poate fi pusă în executare, rămânând fără obiect, fără însă a se impune înlăturarea sechestrului, urmând ca într-o eventuală procedură de începere a executării aceştia să prezinte chitanţele de achitare a sumelor de bani la care fuseseră obligaţi.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., nefiind vorba despre niciun incident la executare, contestatorii îndeplinindu-şi obligaţiile impuse prin Hotărârea de condamnare nr. 627 din 29 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod greşit procedându-se la restituirea sumei de 77.400 RON către petenţi şi la radierea sechestrului asigurător instituit.
Ca atare, pentru aceste considerente, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie fiind fondat, Înalta Curte urmează a-l admite conform disp. art. 38515pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi a dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 444/F din data de 08 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorii S.G. şi S.C.L. ca neîntemeiată.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatori, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1981/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2137/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
