ICCJ. Decizia nr. 2173/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2173/2013
Dosar nr. 3449/89/2010
Şedinţa publică din 20 iunie 2013
Asupra recursului de faţă, examinând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 99 din 18 mai 2011, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul T.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., la o pedeapsă de 9 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, menţinând starea de arest şi deducând durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 iulie 2010 la zi.
A fost obligat inculpatul, în temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, la 5730,43 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Nicolae Oblu laşi şi la 1162,20 lei către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, la data de 01 iulie 2010, inculpatul T.M., ajutor de pădurar, a lovit-o cu securea în zona capului pe victima C.C., care se afla cu martorii minori B.G. (15 ani), B.A. (17 ani) şi B.F. (14 ani) în zona „M.” pentru a tăia lemne uscate, cauzându-i leziuni ce au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, motiv pentru care a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Nicolae Oblu Iaşi, decedând la 11 iulie 2010.
Conform raportului de necropsie medico-legală nr. 1262 din 28 iulie 2010 al I.M.L. Iaşi, moartea lui C.C. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, plagă durală, hemoragie subarahnoidiană, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie, iar din topografia şi morfologia leziunilor tanatogeneratoare rezultă că producerea acestora a fost cauzată de lovire cu un corp contondent cu suprafaţă mică (posibil muchea unui topor), agresorul aflându-se cel mai probabil în faţa victimei sau lateral dreapta faţă de aceasta în momentul aplicării loviturilor, între leziunile de violenţă şi deces există o legătură indirectă de cauzalitate.
Situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond a avut la bază raportul de necropsie, dar şi declaraţiile iniţiale date de martorii minori B.G., B.A. şi B.F. în faţa organelor de urmărire penală şi a procurorului în perioada 11 iulie 2010 - 13 iulie 2010, conform cărora victima a fost lovită cu securea în zona capului de către inculpatul T.M. şi nu în ultimul rând, menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului în cuprinsul căruia a fost consemnată aceeaşi poziţie a martorilor minori cu privire la implicarea inculpatului, fiind înlăturate depoziţiile acestora de la data de 24 septembrie 2010 date şi în prezenţa apărătorului ales al inculpatului, întrucât retractarea parţială a aspectelor prezentate în luna iulie 2010 a fost rezultatul presiunilor şi ameninţărilor exercitate asupra lor de către familia lui T.M.
În aceste condiţii, judecătorul fondului a înlăturat apărările inculpatului privind nevinovăţia sa, apreciind că nu se impune achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., nu numai în raport de declaraţiile martorilor minori B.G., B.A. şi B.F., de concluziile raportului de necropsie şi de menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului, ci şi prin prisma depoziţiilor martorilor U.C., A.I. şi I.V., dar şi a propriei declaraţii a inculpatului care a încercat să-şi creeze un alibi pentru data de 01 iulie 2010, lipsind însă o perioadă neacoperită pentru după-amiaza zile respective.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului T.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în raport de faptul că victima a decedat la circa 10 zile de la agresiune, în perioada spitalizării intervenind şi o bronhopneumonie, precum şi de împrejurarea că între leziunile suferite în urma loviturii primite şi deces există legătură indirectă de cauzalitate, aşa cum a stabilit raportul de necropsie.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere atitudinea de nerecunoaştere a inculpatului, agresivitatea care caracterizează persoana acestuia urmarea produsă şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat în termen legal apel inculpatul, criticând-o sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, întrucât din materialul probator administrat rezultă că la data incidentului nu s-a aflat la locul faptei, motiv pentru care nu putea să agreseze victima, împrejurare care impune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. x) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 140 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefundat, apelul inculpatului, menţinând prevenţia şi deducând durata arestării preventive de la 18 martie 2011 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a constatat că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că inculpatul T.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât la data de 01 iulie 2010, acesta i-a aplicat victimei C.C. o lovitură cu muchia unei securi peste extremitatea cefalică, în timp ce se afla la tăiat de lemne în pădurea situată în zona M. sat Balica, judeţul Vaslui, cauzându-i leziuni traumatice cu fractură craniană şi hemoragie subarahnoidiană, intervenind complicaţii în evoluţie cu bronhopneumonie, în final victima decedând la data de 11 iulie 2010, deşi i s-au acordat îngrijiri medicale în spital, precum şi că pedeapsa aplicată a fost just individualizată în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs inculpatul T.M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 755 din 15 martie 2012, a admis calea de atac a acestuia şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, întrucât instanţa de prim control judiciar nu a motivat soluţia dată şi a omis să se pronunţe pe o parte din probele solicitate, care erau esenţiale în lămurirea cauzei sub toate aspectele, motiv pentru care în al doilea ciclu procesual urmau să fie reaudiaţi martorii, să fie efectuate eventuale confruntări între aceştia, precum şi să se aprecieze asupra necesităţii efectuării unei reconstituiri la faţa locului şi să se stabilească în ce măsură raportul de necropsie a lămurit care dintre cele două leziuni a cauzat decesul victimei, dată fiind topografia şi morfologia leziunilor tanatogeneratoare.
În rejudecare, instanţa de prim control judiciar a procedat la reaudierea martorilor B.V., B.A., B.G., B.F., L.C., M.A., U.C.D., A.I., le-a luat depoziţii martorilor B., C.E., Ţ.D., B.M., P.C., M.L., M.V.V., a dispus efectuarea unui supliment la raportul de necropsie, precum şi întocmirea unei expertize criminalistice traseologice, în vederea stabilirii modului de creare a urmelor prezente pe şapca victimei C.C., pentru a se determina. în ce măsura deteriorarea materialului textil a fost produsă de toporul ridicat de la locuinţa acesteia sau de un alt obiect tăietor identic ori de o altă natură, respectiv, lemn, copac, creangă, ciot şi, nu în ultimul rând, a realizat confruntării între martorul B.M. şi martorii B.A. şi B.I. şi a solicitat relaţii de la D.S. Vaslui – O.S. Vaslui şi de la O.C.P.I. Vaslui cu privire la topografia pădurii Balica - zona M..
Prin decizia penală nr. 41 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefundat, apelul inculpatului T.M., menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 18 mai 2011 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că probele administrate în al doilea ciclu procesual nu sunt de natură să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt, precum şi că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că declaraţiile iniţiale ale martorilor minori, date imediat după producerea incidentului, redau cu fidelitate cele întâmplate la 01 iulie 2010, indicându-l pe inculpatul T.M. ca autor al agresiunii exercitate asupra victimei, fiind lipsit de relevanţă faptul că cei trei martori au revenit asupra depoziţiilor făcute în perioada 11 iulie 2010 - 13 iulie 2010, în condiţiile în care în procesul penal român probele nu au mai dinainte o valoare stabilită iar cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti nu au prioritate în faţa celor din faza de urmărire penală.
Astfel, s-a reţinut că la data de 01 iulie 2010, victima C.C., având acceptul pădurarului, s-a deplasat în punctul M. împreună cu martorii B.V., B.G. şi B.F., pentru a tăia arbori uscaţi, timp în care a apărut inculpatul T.M., ajutor de pădurar, care fiind nemulţumit de activitatea desfăşurată de victimă, în urma unui conflict verbal, i-a aplicat o lovitură cu muchia toporului în regiunea capului, după care a părăsit locul faptei.
Ulterior incidentului, victima a fost însoţită de cei trei martori la domiciliul său, apoi fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Nicolae Oblu Iaşi, supusă unei intervenţii chirurgicale, pentru ca în ziua 11 iulie 2010 să decedeze.
Martorii oculari minori B.G., B.V. şi B.F., atât cu ocazia primelor audieri în faţa organelor de cercetare penală şi în faţa procurorului, cât şi cu ocazia cercetării la faţa locului, au declarat că victima C.C. a fost lovită de inculpat cu muchia toporului în zona capului, aspecte susţinute şi de către minorul B.A., care aflându-se la o distanţă de câţiva metri cu caprele la păşunat, a observat incidentul petrecut între părţi.
Deşi martorii au fost reaudiaţi la 24 septembrie 2010 la solicitarea apărătorului ales al inculpatului T.M., moment la care au retractat parţial cele relatate anterior, negând orice implicare a inculpatului în agresiunea victimei, instanţa de prim control judiciar a constatat că aceste declaraţii contravin celorlalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiilor date de martorii B.M., P.C., M.L., M.V.V., B.I. şi C.I., potrivit cărora martorul B.A. i-a povestit unchiului său, B.M., la data de 01 iulie 2010, că victima C.C. a fost lovită cu toporul de inculpatul T.M., împrejurare relatată în aceeaşi seară şi la magazinul din sat şi nu în ultimul rând faptul că anterior decesului victimei, în ziua audierii martorilor oculari de către poliţie, martora B.I. i-a auzit spunând că au declarat că inculpatul Mihai Trişcă a fost în pădure.
În plus, s-a reţinut de către instanţă că martorii minori au fost ameninţaţi cu moartea de către inculpatul T.M. sau rude ale acestuia, dacă vor declara cele întâmplate, aspecte rezultate din declaraţia martorului B.G., dar şi a martorei C.E., soţia victimei, care a precizat că la locuinţa sa a venit Ţ.D., tatăl vitreg al fraţilor B., spunându-i că a fost ameninţat de inculpat să nu vorbească despre cele întâmplate la data de 01 iulie 2010.
Au fost apreciate, ca nesincere, atât declaraţiile inculpatului T.M., care a negat în mod constant săvârşirea faptei, precum şi declaraţiile martorilor care au încercat să acrediteze ideea că în ziua de 01 iulie 2010 au fost la locuinţa inculpatului pentru a culege floare de tei, întrucât potrivit depoziţiei martorului A.I., ultima dată a dus floare de tei la domiciliul inculpatului la 27 iunie 2010, motiv pentru care era exclus ca la data incidentului martorii U.C. şi L.C. să-l fi ajutat la trierea florilor, întrucât floarea îi era predată în seara aceleiaşi zile în care i-o lăsa pentru a fi culeasă.
De altfel, martorii A.I., C.I. şi L.C. au relatat că fie în ziua incidentului, fie în ziua imediat următoare, i-au comunicat inculpatului T.M. că în sta lumea vorbeşte că a lovit victima în zona capului cu un topor, motiv pentru care instanţa de prim control judiciar a apreciat că în raport şi de aceste dispoziţii, rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul este cel care l-a agresat pe C.C. în ziua de 01 iulie 2010.
Relevante au fost considerate şi concluziile raportului de necropsie medico-legală, dar şi cele ale suplimentului la acest raport, potrivit cărora topografia şi morfologia leziunilor tanatogeneratoare pledează pentru producerea lor prin lovire cu un corp contondent cu suprafaţă mică (posibil muchia unui topor sau creangă de copac cu suprafaţă neregulată), nefiind posibilă producerea acestora ca urmare a lovirii victimei de către crengile unui copac urmată de o posibilă cădere a acesteia, decât în cazul în care ar fi exclusă cu certitudine orice agresiune, precum şi că între leziunile cranio-cerebrale şi deces există o legătură indirectă de cauzalitate, întrucât în timpul spitalizării, evoluţia acestora a fost agravată de apariţia bronhopneumoniei, asociaţie care a determinat decesul lui C.C.
De altfel, şi raportul de expertiză criminalistică şi traseologică a concluzionat că urma lăsată pe şapcă a fost imprimată de muchia toporului ridicat de la locuinţa victimei şi nu s-a produs prin acţiunea unui obiect tăietor identic şi nici a unui obiect de altă natură, respectiv, lemn, copac, creangă, existând o corespondenţă biunivocă între această urmă de pe şapcă şi leziunile craniene ale victimei.
La stabilirea situaţiei de fapt au fost avute în vedere şi relaţiile de la O.C.P.I. Vaslui, potrivit cărora de la locuinţa inculpatului către M. există două posibile căi de acces pedestru, drumul ÎL, 1891 m şi drumul 2 L, 1786 m, precum şi cele primite de la D.S., conform cărora altitudinea în zona locuinţei inculpatului este de circa 230-240 m, iar în zona M. de circa 430-450 m, împrejurare care infirmă susţinerile acestuia privind imposibilitatea deplasării sale în intervalul orar 15:00 - 17:00, în pădurea Balica, punctul M.
Concluzionând, instanţa de prim control judiciar a constatat prin raportare la probele administrate, chiar în prezenţa unor aspecte contradictorii sau nuanţate din cuprinsul declaraţiilor martorilor minori, că a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie, motiv pentru care în sarcina inculpatului T.M. a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, concretizată în deplasarea acestuia la data de 01 iulie 2010, în intervalul orar 15:00-17:00, în pădurea Balica în punctul M., unde se afla victima C.C. însoţită de martorii B.V., B.G. şi B.F., care având acceptul pădurarului A.I. să strângă lemne uscate, le încărca într-o căruţă, moment în care, pe fondul unui conflict verbal, a fost lovită de inculpat cu muchia toporului ce aparţinea acesteia.
În raport de situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa de apel a constatat că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi nici cele ale art. 73 lit. b) C. pen., în condiţiile în care acţiunea inculpatului nu a reprezentat o ripostă la atitudinea provocatoare a victimei care să-i fi produs o stare de tulburare puternică, având în vedere că anterior aplicării loviturii, au avut doar o simplă altercaţie verbală.
Ca atare, s-a apreciat că în mod corect judecătorul fondului a reţinut vinovăţia inculpatului T.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., făcând şi o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii, urmările produse, valorile sociale lezate, circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea de nerecunoaştere), atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, fiind exclusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, întrucât nu s-ar atinge scopul preventiv şi educativ al tratamentului sancţionator prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul T.M. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 172 şi 14 C. proc. pen.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea dată în apel este nelegală întrucât instanţa de prim control judiciar, în rejudecare, nu s-a conformat dispoziţiilor date de instanţa supremă, sens în care nu a procedat la reconstituirea faptei, nu a dispus efectuarea unei expertize fizico-chimice, nu a stabilit elemente esenţiale ce ţin de comiterea acesteia, inclusiv sub aspect temporal cât şi cu privire la identificarea leziunii cranio-cerebrale care a condus la decesul victimei, nu a administrat şi alte probe indicate de Înalta Curte, limitându-se la a respinge încuviinţarea acestora pe motiv că ar fi neutile şi neconcludente la soluţionarea cauzei.
Nelegalitate hotărârii a fost invocată şi în ceea ce priveşte lipsa de rol activ a instanţei de apel care, în rejudecare, nu a lămurit contradicţiile evidente dintre declaraţiile martorilor, făcând referire la aceiaşi situaţie de fapt reţinută de instanţa de fond.
Şi sub aspect sancţionator a fost invocată nelegalitatea soluţiei, în condiţiile în care nu s-a ţinut seama de circumstanţele care caracterizează persoana inculpatului, împrejurări care impuneau în mod obligatoriu atenuarea pedepsei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul T.M. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea recurată este supusă casării prin prisma cazului prevăzut de art. 3859 alin. (l) pct. 17 C. proc. pen., atunci când este contrară legii sau dacă prin intermediul acesteia s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În speţă, Curtea de Apel Iaşi, rejudecând apelul declarat de inculpatul T.M., s-a conformat hotărârii instanţei supreme prin care s-a statuat că în vederea stabilirii unei situaţii de fapt care să aibă corespondent în probele de la dosar, instanţa de prim control judiciar urma să purceadă la reaudierea martorilor, eventual la confruntarea acestora, să încuviinţeze un supliment la raportul de necropsie în scopul identificării leziuni tanatogeneratoare care a constituit cauza decesului victimei, precum şi în măsura în care va aprecia ca fiind necesară şi utilă să efectueze o reconstituire la locul faptei.
În acest sens, instanţa de prim control judiciar, respectând, dispoziţiile art. 385 alin. (l) C. proc. pen., pentru a lămuri cauza sub toate aspectele şi a stabili împrejurările concrete în care a fost agresată victima a procedat la reaudierea martorilor B.V., B.A., B.G., L.C., M.A., U.C.D., A.I., dar şi la suplimentarea probatoriului testimonial cu declaraţiile martorilor B.I., M.V.V., C.E., Ţ.D., B.M., P.C., M.L. şi M.V.V., precum şi la efectuarea de confruntări între martorul B.M. pe de o parte şi martorii B.A. şi B.I. pe de altă parte, dispunând, totodată, şi realizarea unui supliment la raport de necropsie.
Nu în ultimul rând, apreciind ca fiind necesară stabilirea topografiei locului faptei, inclusiv sub aspectul căilor de acces şi a distanţei de la aceasta până la locuinţa inculpatului, judecătorii apelului au solicitat relaţii de la instituţiile abilitate (O.C.P.I. Vaslui şi D.S. Vaslui).
Concluzionând, Înalta Curte constată că probatoriul care fundamentează soluţia de condamnare a inculpatului T.M. a fost administrat cu respectarea dispoziţiilor legale, vinovăţia acestuia fiind dovedită de ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, pornind de la proba testimonială, confruntări, până la probe cu valoare ştiinţifică concretizate în suplimente la expertize medico-legale şi la înscrisuri emise de instituţii ale statului, instanţa de prim control judiciar, în rejudecare, conformându-se deciziei date în recurs.
De altfel, ceea ce critică recurentul prin invocarea dispoziţiilor art. 3859 alin. (l) pct. 172C. proc. pen., nu este o problemă de drept, care poate fi supusă controlului judiciar în cadrul acestui caz de casare, ci acesta se referă în preponderenţa criticilor formulate exclusiv la situaţia de fapt reţinută, solicitând în realitate stabilirea altor împrejurări faptice, cu consecinţa absolvirii sale de vinovăţie.
Or, verificarea respectării, în rejudecare, a dispoziţiilor legale nu poate aduce atingere situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă şi de către cea de apel.
În realitate, criticile aduse hotărârii date în apel se încadrau anterior datei de 12 februarie 2013 în cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013 prin care s-au adus modificări normei procesual penale, inclusiv sub aspectul abrogării acestui text de lege, motiv pentru care nu mai pot fi examinate în prezent, în condiţiile în care în sistemul nostru juridic recursul în materie penală este reglementat ca o cale de atac devolutivă în drept, iar soluţia atacată a fost pronunţată la 14 martie 2013, deci ulterior schimbărilor legislative intervenite.
Pe de altă parte, potrivit noilor reglementări în lumina art. 3859 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, chiar şi ca efect a cauzelor de agravare sau atenuare.
În cauză, pedeapsa a fost stabilită recurentului inculpat în limite legale, în condiţiile în care tratamentul sancţionator pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., este închisoarea de la 5 ani la 15 ani, iar acesta a fost condamnat la 9 ani fără să fie reţinută incidenţa circumstanţelor atenuante sau a celor de agravare.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (l) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 41 din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa, aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 iulie 2010 la 20 iunie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2154/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2266/2013. Penal → |
|---|
