ICCJ. Decizia nr. 2130/2013. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2130/2013

Dosar nr. 13148/111/2010

Şedinţa publică din 18 iunie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 39/ P din 20 februarie 2012 a Tribunalului Bihor, s-au decis următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175: lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de ari 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul B.C.L., la o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 20 septembrie 2010 şi a arestării preventive din 22 septembrie 2010 până la 28 septembrie 2010.

În baza art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 86²C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existentă.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpata B.I., la o pedeapsă de: 2 ani 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 20 septembrie 2010 şi a arestării preventive din 22 septembrie 2010 până la 28 septembrie 2010.

În baza art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 51 ani stabilit conform art. 86²C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpată ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existentă.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B.A. sub aspectul comiterii a două infracţiuni de lipsire de libertate prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.

În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 260 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 21 septembrie 2010 şi a arestării preventive din 22 septembrie 2010 până la 28 septembrie 2010.

În baza art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 86²C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existentă.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. II pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul S.I. sub aspectul comiterii a două infracţiuni de lipsire de libertate prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.

În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 260 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 21 septembrie 2010 şi a arestării preventive din 22 septembrie 2010 până la 28 septembrie 2010.

În baza art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 86²C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., l-a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existentă.

În baza art. 359 Cod de procedură penală a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului D.A. din infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., în infracţiunea de mărturie mincinoasă cu reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 260 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. II pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul D.A., sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatei B.I. din infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., în infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen.

În baza art. II pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata B.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen.

S-a constatat că părţile vătămate H.T. şi L.K. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpatul B.A. suma de 1.000 lei aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor în plicurile 3 şi 4 şi a dispus restituirea către acest inculpat a sumelor de 318 lei şi 500 lei aflate în plicurile 1 şi 2 aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parţial în cuantum de 100 lei pentru avocatul din oficiu P.F. din cadrul Baroului Bihor s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei conform delegaţiei nr. 796 din 28 ianuarie 2011.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parţial în cuantum de 50 lei pentru avocatul din oficiu M.A. din cadrul Baroului Bihor s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei conform delegaţiei nr. 751 din 27 ianuarie 2011.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului după cum urmează: inculpaţii B.C.L. şi B.I. la câte 2.500 lei fiecare, inculpaţii B.A. şi S.I. la câte 1.000 lei fiecare.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 691/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.C.L. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la 174 - 175 lit. i) C. pen., B.I. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., B.A. pentru comiterea a două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., S.I. pentru comiterea a două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor B.A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen., S.I. pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 260 C. pen., D.A. pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. şi B.I. pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:

Cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor B.C.L. şi B.I.

În data de 04 august 2010, în jurul orelor 19.00, partea vătămată H.T. se deplasa pe trotuar cu bicicleta spre locuinţa sa din Curtuişeni. În momentul în care a ajuns în dreptul casei inculpatului B.A., din curte a ieşit în fugă minorul în vârstă de 8 ani, B.A.M. Partea vătămată susţine că a încercat să-l evite, dar nu a reuşit, aşa că l-a lovit, în urma impactului, ambii au căzut, Ambii s-au ridicat, iar minorul a început să ţipe. Alertate de ţipetele acestuia, au ieşit în stradă mama şi bunica acestuia, care l-au dus pe copil în casă. Bunica minorului, B.V., a adresat părţii vătămate o serie de injurii, acuzând-o de vătămarea minorului.

Partea vătămată H.T. s-a ridicat şi întrucât acuza dureri la nivelul piciorului stâng şi-a continuat deplasarea pe jos, împingând bicicleta.

Din locuinţă au ieşit inculpaţii B.C.L. (unchiul minorului), B.I. (mătuşa minorului) şi B.A. (tatăl minorului) şi s-au dus după partea vătămată, care la acel moment se afla la o distanţă de aproximativ 50 metri. Primul care a ajuns-o din urmă pe partea vătămată a fost inculpatul B.C.L. care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona superioară a corpului, iar partea vătămată a căzut. Inculpatul a continuat să o lovească pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele. I s-a alăturat şi inculpata B.I. care a luat o sapă aflată în faţa locuinţei lui B.M. Cu coada sapei în care este fixată partea metalică, fără să folosească partea tăioasă i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în zona latero-dorsală a abdomenului şi una sau două lovituri peste picioare.

În acelaşi timp, inculpatul B.A. a trântit de câteva ori de pământ bicicleta părţii vătămate pe care a distrus-o.

Alertată de strigătele părţii vătămate, la faţa locului a sosit sora părţii vătămate martora H.E. care le-a cerut inculpaţilor să o lase în pace pe partea vătămată.

În urma solicitării acesteia, agresiunea asupra părţii s-a finalizat. Partea vătămată s-a ridicat singură.

La locul incidentului au sosit şi părinţii părţii vătămate alertaţi de martora Ş.R. Tatăl părţii vătămate L.K. i-a aplicat două lovituri cu palma peste faţă deoarece partea vătămată i-a luat bicicleta fără acordul său, iar acum aceasta este distrusă.

Apoi, partea vătămată împreună cu părinţii săi s-a deplasat la postul de poliţie Curtuişeni pentru a reclama cele întâmplate după care a mers la domiciliu. întrucât acuza dureri la nivel abdominal, a fost chemată ambulanta care a transportat-o pe partea vătămată la Spitalul din Marghita. De aici a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, în data de 05 august 2010, s-a intervenit chirurgical şi s-a practicat splenectomie.

S-a reţinut, totodată, că în urma impactului dintre partea vătămată H.T. şi minorul B.A.M., acesta din urmă a suferit o serie de leziuni care s-au produs prin lovirea sa de către un vehicul în mişcare, bicicletă, urmată de cădere şi lovire de un plan dur rugos, leziuni care au necesitat 8 zile de îngrijiri medicale, acesta fiind spitalizat în perioada 04 august 2010 - 10 august 2010.

Deşi inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptei, vinovăţia acestora a rezultat din probele administrate în cauză.

Partea vătămată H.T. a fost audiată atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti. Între declaraţiile sale există oarecare neconcordante dar acestea nu sunt esenţiale. Partea vătămată recunoaşte că l-a lovit cu bicicleta pe minorul B.A.M. şi că în urma impactului a căzut şi ea şi s-a lovit la coapsa stângă. După impactul cu minorul nu şi-a continuat deplasarea pe bicicletă ci pe lângă aceasta deoarece avea dureri la picior (în faţa instanţei a susţinut că a lăsat bicicleta la locul impactului dar această susţinere nu este confirmată de restul probelor). După ce a parcurs aproximativ 50 metri, din curtea imobilului aparţinând familiei B., au ieşit mai multe rude ale minorului, iar inculpaţii B.C.L., B.I. şi B.A. au pornit în urmărirea sa. Au ajuns-o în faţa casei lui B.M., iar inculpatul B.C. a lovit-o şi a căzut la pământ, ghemuindu-se. După cădere, inculpatul B.C.L. a continuat să o lovească în spate cu piciorul. A fost lovită şi de inculpata B.I. care a folosit o sapă luată din faţa casei lui B.M. Loviturile aplicate de aceasta au fost în spate. Inculpatul B.A. nu a lovit-o doar a trântit de pământ, de câteva ori bicicleta pe care a distrus-o. A venit sora sa H.E. (gravidă) şi părinţii săi, moment în care agresiunea a încetat, fără ca cineva să le ceară acest lucru inculpaţilor.

Martora K.K. a susţinut declaraţia părţii vătămate, arată că în data de 4 august 2010, în jurul orelor 18,00, se afla în faţa casei sale împreună cu T.B. şi a văzut când partea vătămată a lovit cu bicicleta pe minorul B.A.M. În urma impactului ambii au căzut dar s-au ridicat fără probleme. Partea vătămată acuza dureri la piciorul stâng. După impact, bunica minorului a ieşit în stradă şi i-a adresa părţii vătămate o serie de cuvinte injurioase. Ulterior, au ieşit în stradă şi inculpaţii B.C.L., B.I. şi B.A. care au urmărit-o pe partea vătămată. B.C.L. a trântit-o pe partea vătămată de un perete, aceasta a căzut, iar apoi a continuat să o lovească cu mâna. De cei doi s-a apropiat şi inculpata B.I. care a luat o sapă de pe marginea drumului şi a aplicat cu aceasta o singură lovitură în spate părţii vătămate. A lovit-o cu partea metalică netăioasă a sapei, partea dinspre coadă. Inculpatul B.A. a trântit bicicleta părţii vătămate de pământ de mai multe ori. In favoarea părţii vătămate a intervenit sora sa H.E. care a cerut inculpaţilor să nu o mai bată. La intervenţia acesteia inculpaţii au abandonat-o. Partea vătămată s-a ridicat cu ajutorul surorii sale şi şi-a continuat drumul şchiopătând şi ţinându-se de burtă. A văzut şi când au venit părinţii părţii vătămate, iar tatăl acesteia i-a dat două palme din cauză că a luat bicicleta fără acordul său, iar aceasta este distrusă.

Martora T.B. a relatat aceeaşi stare de fapt ca şi martora K.K. cu precizarea că aceasta susţine că inculpata B.I. ar fi aplicat una sau două lovituri cu sapa peste picioarele părţii vătămate, iar inculpatul B.C. a lovit-o pe partea vătămată şi cu picioarele. La urmărirea penală însă declară că nu poate preciza zona corpului în care inculpata B.I. a lovit-o cu sapa pe partea vătămată ci doar faptul că a folosit partea netăioasă a acesteia. Mai susţine că atunci când s-a ridicat partea vătămată B.I. ar fi lovit-o cu sapa peste picioare.

Martora S.R. a arătat că nu a văzut momentul iniţial al agresiunii, ci a ieşit în stradă în timp ce cei doi inculpaţi o agresau pe partea vătămată care era căzută în genunchi. Văzând agresiunea, a fugit să o alerteze pe mama părţii vătămate. La reîntoarcere, partea vătămată se deplasa spre casă ajutată de cineva. In faza de urmărire penală arată că nu a văzut ca inculpata B.I. să o fi lovit pe partea vătămată cu sapa ci a aflat acest lucru ulterior de la diverse persoane.

Martora V.C. a arătat, de asemenea, că nu a văzut momentul iniţial al agresiunii, a ieşit în stradă doar când a auzit gălăgie. A văzut că partea vătămată este lovită de cei doi inculpaţi B.C.L. şi B.I. A auzit-o pe aceasta din urmă reproşându-i părţii vătămate faptul că i-a lovit nepotul cu bicicleta. Martora a arătat că a văzut când inculpatul B.C.L. i-a aplicat părţii vătămate câteva lovituri cu pumnul în faţă, iar după ce aceasta a căzut, i-a aplicat lovituri cu piciorul în partea superioară a corpului. Concomitent a văzut-o pe inculpata B.I. agresând-o pe partea vătămată cu o sapă, fără însă să poată preciza dacă o lovea sau doar o împungea în zona laterală a abdomenului. în cursul urmăririi penale susţine însă că această inculpată mai mult o împungea cu sapa pe partea vătămată decât să o lovească.

În acelaşi sens este şi declaraţia martorei L.K. De asemenea, martora H.E., sora părţii vătămate, arată în declaraţia de la urmărire penală că în data de 4 august 2010, se afla în locuinţa sa când a auzit gălăgie în stradă. A ieşit să vadă ce se întâmplă şi a văzut când cei doi inculpaţi o loveau pe sora sa, partea vătămată H.T. A susţinut că inculpatul B.C.L. o lovea cu pumnii şi picioarele, iar inculpata B.I. cu o sapă însă fără a folosi partea tăioasă acesteia. Loviturile au fost peste braţe şi în zona abdomenului. A arătat că agresiunea s-a finalizat fără intervenţia vreunei persoane. Mai arată că la locul faptei au venit şi părinţii săi, dar în momentul ajungerii acestora agresiunea se finalizase deja. A arătat că tatăl său i-a dat două palme părţii vătămate fiind nervos că aceasta a luat bicicleta fără acordul să. Martora a fost audiată şi în cursul cercetării judecătoreşti şi arată în esenţă aceeaşi stare de fapt cu precizarea că nu a ajutat-o per partea vătămată să se ridice deoarece era şi gravidă şi cu copilul în braţe.

Mama părţii vătămate H.E. a arătat că nu a văzut incidentul, a fost anunţată de martora S.R. că fiica sa este bătută, iar când a ieşit în stradă, a văzut-o pe aceasta venind spre casă fiind ajutată de H.E. A întrebat-o ce s-a întâmplat, aceasta i-a spus că l-a lovit pe copilul familiei B. cu bicicleta, iar în urma acesteia a fost la rândul său lovită de cei doi inculpaţi B.C.L. şi B.I. Arată că fiica sa i-a spus că B.I. a lovit-o cu o sapă. Mai arată că soţul său i-a aplicat părţii vătămate două lovituri cu palma peste faţă întrucât era nervos din cauza bicicletei. După aceea s-au dus la postul de poliţie să reclame fapta, iar ulterior s-au deplasat acasă unde la solicitarea fiicei sale a chemat ambulanţa. Fiica sa a fost transportată iniţial la spitalul din Marghita după care la spitalul din Oradea unde s-a şi intervenit chirurgical în aceeaşi noapte.

Martora L.K. a arătat exact aceeaşi stare de fapt. A ieşit în stradă când a auzit gălăgie, l-a văzut pe inculpatul B.C.L. ajungând-o din urmă pe partea vătămată, a văzut când acesta i-a aplicat o serie de lovituri care au determinat căderea părţii vătămate, după care acesta a continuat să o lovească. Mai arată că a văzut că partea vătămată a fost lovită şi de inculpata B.I. cu mâna şi cu sapa. Cu sapa, aceasta i-a aplicat una sau două lovituri, însă nu poate preciza în ce parte a corpului. Apoi, a văzut când sora părţii vătămate a intervenit în ajutorul acesteia spunându-le inculpaţilor să înceteze. A ajutat-o pe partea vătămată să se ridice şi să plece spre casă. în drum spre casă, tatăl său i-a dat două palme. Ulterior a aflat care a fost cauza incidentului şi anume accidentarea minorului B.A.M. de către partea vătămată.

Instanţa a luat în considerare declaraţiile date de partea vătămată şi martori în cursul urmăririi penale şi aflate la dosarul de urmărire penală doar în măsura în care acestea nu contravin declaraţiilor date în fata instanţei deoarece acestea au fost luate fără translator, iar aceştia nu vorbesc limba română. În plus, declaraţiile la care am făcut referire nu sunt luate conform dispoziţiilor legale în materie, martorii nedepunând jurământul. De altfel, pentru o parte din aceste declaraţii nici nu se poate stabili dacă sunt judiciare sau extrajudiciare, nefăcându-se nici o menţiune din care să se poată stabili dacă au fost sau nu date în faţa unui organ de urmărire penală. Chiar şi cele care poartă o semnătură în partea de sus, aceasta este complet ilizibilă astfel că nu se poate stabili cui aparţine şi dacă persoana respectivă face sau nu parte din organele de urmărire penală.

Instanţa a înlăturat apărările inculpaţilor B.C.L. şi B.I. deoarece susţinerile acestora potrivit cărora nu au agresat-o pe partea vătămată nu se coroborează cu nici un mijloc de probă.

Inculpata B.I. a susţinut că în ziua respectivă nu se afla în Curtuişeni ci în Valea lui Mihai. Depoziţia sa este susţinută de inculpata B.I., sora sa, însă ambele declaraţii sunt contrazise de martora F.E.A. care arată că evenimentul la care fac referire cele două, întâlnirea din Valea lui Mihai pentru predarea unor produse cosmetice, nu a avut loc în data de 4 august 2010, ci în data de 8 august 2010, aspect pe care îl susţine în coroborare cu data plecării fiului său în tabără.

Potrivit raportului de constatare medico legală a rezultat că partea vătămată H.T. a suferit leziuni care au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale, viaţa victimei a fost pusă în primejdie, iar aceasta a pierdut un organ şi anume splina. Cu privire la mecanismul de producere a acestora, medicul legist a stabilit că leziunile s-au produs prin loviri repetate cu corp contondent dur urmată de cădere pe un plan dur. Se reţine că partea vătămată a fost examinată medico legal la data de 10 august 2010 în Spitalul Clinic Judeţean Oradea şi s-au constatat următoarele leziuni: supraclavicular stâng placard excoriat discontinuu de 2,5/1,8 cm acoperit de crustă hematică brună pe cale de detaşare; la nivelul braţului drept faţa posterioară treimea medie o echimoză de formă rotund ovalară cu dimensiuni de aproximativ 3,5/3 cm de culoare brun violacee; la nivelul antebraţului stâng pe faţa posterolaterală treimea medie o echimoză cu dimensiuni de 6/3 cm de culoare brun pal, cu centrul gălbui; la nivelul coapsei stângi anterolateral treimea proximală o echimoză de formă rotund ovalară de aproximativ 8/6 cm de culoare brun violacee precum şi la nivel xifoombilical o soluţie de continuitate post operatorie suturată acoperită de o secreţie serosangvinolentă minimă acoperită cu pansament la polul inferior al acestuia un tub de dren prin care se scurge un lichid serosangvinolent. Totodată, se reţine din fişa de examinare medicală că, în data de 05 august 2010, s-a intervenit chirurgical practicându-se laparatomie exploratorie şi splenectomie precum şi drenajul lojei splenice şi drenaj Douglas şi incizia mediană xifoombilicală prelungită lateroombilical stâng. Se menţionează că, potrivit protocolului operator, la deschiderea cavităţii peritoneale s-a constatat sânge proaspăt şi cheaguri în cantitate de aproximativ 1,5 1, ruptură splenică localizată în hil pe faţa viscerală, ovare polichistice bilaterale, iar la ovarul drept un chist hematie rupt nesângerând practicându-se splenectomie şi drilling ovarian bilateral.

În consecinţă, s-a reţinut că cei doi inculpaţi, B.C.L. şi B.I., în data de 04 august 2010, în jurul orelor 19.00, ca urmare a faptului că partea vătămată H.T. l-a lovit cu bicicleta pe nepotul lor, minorul B.A.M., au aplicat lovituri repetate acesteia în urma cărora aceasta a suferit leziuni care au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au determinat punerea în primejdie a vieţii şi pierderea unui organ, splina.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, parchetul a susţinut că aceasta constituie tentativă de omor calificat (săvârşit în public) prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., iar apărarea că s-ar circumscrie doar infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a reţinut că în cazul ambelor infracţiuni, urmarea socialmente periculoasă este aceeaşi: punerea în primejdie a vieţii persoanei. Această noţiune are două accepţiuni şi anume una juridică care constă în crearea unei stări de pericol iminent pentru viaţa persoanei şi se realizează prin punerea în executare a unei acţiuni apte să producă moartea persoanei, acţiunea care prin natura ei şi mod de comitere demonstrează că infractorul a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu pe aceea de a vătăma şi una medico-legală care constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, pericol generat de natura şi gravitatea leziunilor produse. Infracţiunea de tentativă de omor are în vedere accepţiunea juridică, iar cea de vătămare corporală gravă accepţiunea medico-legală.

Prin urmare, constatarea medico-legală că partea vătămată a suferit leziuni care i-au pus în primejdie viaţa nu a putut fi folosită ca argument unic în încadrarea faptei ca tentativă de omor, ci doar în vătămare corporală gravă.

În consecinţă, pentru a se stabili dacă inculpaţii au acţionat cu intenţia (directă sau indirectă) de a ucide sau doar cu aceea de a vătăma trebuie avute în vedere şi alte criterii ca numărul şi intensitatea loviturilor, regiunea corpului vizată, natura obiectului vulnerant, atitudinea după comiterea faptei.

Analizând fapta prin prisma acestor criterii s-a reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, inculpaţii au aplicat mai multe lovituri părţii vătămate şi acestea au vizat mai multe regiuni ale corpului inclusiv zone vitale, dar potrivit actului medico-legal, în marea lor majoritate, acestea nu au produs decât urmări superficiale, excoriaţii şi echimoze, şi în zone nevitale (punctul 2 din raportul de constatare medico-legală reţine existenţa unei zone subclaviculare cu placard excoriat, echimoze la nivelul braţului drept, antebraţului stâng şi coapsei stângi). Singura leziune gravă descrisă în actul medico-legal este cea care a determinat intervenţia chirurgicală şi splenectomia. Această leziune, deşi a fost provocată prin folosirea unui instrumente vulnerant apt să suprime viaţa, sapa, acesta nu a fost folosit cu această intenţie. Pentru aceasta, avem în vedere declaraţiile martorelor K.K. şi T.B. care arată că s-a folosit partea tăioasă a acesteia, iar lovitura a fost aplicată în zona laterală la nivelul abdomenului. Dacă s-ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii morţii părţii vătămate, s-ar fi aplicat lovituri cu acea parte a instrumentului vulnerant care ar fi putut produce rezultate mai grave şi ar fi vizat zone mai importante ale corpului (de exemplu capul victimei). Apoi, trebuie avută în vedere şi declaraţia surorii părţii vătămate, martora H.E. care arăta că i-a auzit pe inculpaţi spunându-i părţii vătămate că merită bătaia, precum şi faptul că aceştia au stopat agresiunea din proprie iniţiativă. Intervenţia acesteia nu poate fi considerată ca având drept rezultatul finalizarea acţiunii inculpaţilor având în vedere că aceasta a constat doar într-o simplă sugestie neînsoţită de nici o acţiune, martora fiind gravidă.

În ceea ce priveşte atitudinea inculpaţilor ulterioară faptei, s-a reţinut că aceştia nu au dat ajutor victimei dar nici nu au împiedicat-o pe sora părţii vătămate să o ajute să se ridice şi să plece spre casă.

De remarcat este şi faptul că nu au existat elemente care să alerteze asupra stării grave a victimei. Astfel, victima s-a ridicat singură sau cu un minim ajutor din partea surorii sale, s-a deplasat singură spre casă, întâlnindu-se cu tatăl său acesta i-a dat două palme pentru un fapt minor (luarea bicicletei fără acordul său), corecţie care nu ar fi aplicat-o dacă ar fi bănuit starea sa. Apoi, chiar atitudinea părţii vătămate imediat ulterioară comiterii faptei, aceasta nesolicitând imediat intervenţia ambulanţei ci mergând pe jos la postul de poliţie pentru a reclama fapta. Nici măcar poliţistul care a primit plângerea nu a observat vreun element grav în starea victimei, acesta sfătuind-o să meargă a doua zi la medic. Abia după ajungerea acasă, partea vătămată a solicitat ambulanţa deoarece durerile abdominale persistau.

În consecinţă, s-a apreciat întemeiată solicitarea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., infracţiune comisă de cei doi inculpaţi în calitate de coautori.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate acestora, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., circumstanţele reale ale comiterii faptei, aspectul că agresiunea asupra părţii vătămate a fost determinată de faptul că aceasta l-a lovit cu bicicleta pe nepotul părţilor vătămate, contribuţia fiecăruia la săvârşirea faptei, urmarea produsă, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesar vindecării dar şi faptul că partea vătămată a pierdut un organ (splina) şi viaţa sa a fost pusă în primejdie, faptul că partea vătămată nu solicită nici condamnarea inculpaţilor şi nici nu se constituie parte civilă în cauză, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care nu au antecedente penale şi au fost prezenţi la toate termenele de judecată chiar dacă nu recunosc comiterea faptei. De asemenea, s-a avut în vedere şi concluziile referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit cărora comportamentul acestora în societate va înregistra o traiectorie pozitivă. Prin urmare, aplicarea unor pedepse orientate spre minim este pe deplin justificată.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, s-a apreciat că argumentele expuse anterior scopul acesteia poate fi atins şi fără privare de libertate şi că pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient ca aceştia să nu mai comită alte infracţiuni. în raport de lipsa antecedentelor penale, vârsta şi situaţia familială, tribunalul a apreciat că adecvată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Nu în ultimul rând, s-a impus a se observa că date fiind circumstanţele reale ale comiterii faptei doar această modalitate de executare care impune şi respectarea unor obligaţii este aptă să constituie acel avertisment de care face vorbire textul legal.

Cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor B.A. şi S.I.

În data de 20 septembrie 2010, inculpaţii B.C.L. şi B.I. au fost reţinuţi pentru 24 ore pentru fapta descrisă la punctul 1, aspect cunoscut de rudele acestora.

În consecinţă, în data de 21 septembrie 2010, dimineaţa, inculpaţii B.A. şi S.I. s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate H.T. şi i-au cerut acesteia şi tatălui său L.K. să vină la Oradea pentru a se împăca cu inculpaţii B.C.L. şi B.I. Inculpaţii au spus celor doi că este „musai” să vină la Oradea.

De asemenea, au cerut celor doi să dea o declaraţie notarială din care să rezulte că agresiunea suferită de partea vătămată în data de 04 august 2010 nu a fost comisă de cei doi inculpaţi, leziunile părţii vătămate producându-se ca urmare a bătăii aplicate de tatăl său. Pentru a da această declaraţie, inculpatul S.I. a luat de la inculpatul B.A. suma de 1.000 lei şi i-a dat-o părţii vătămate.

Discuţia a durat aproximativ 5 minute, după care toţi s-au deplasat pe jos spre locuinţa inculpatului B.A., unde partea vătămată L.K. a acceptat invitaţia acestuia şi a intrat să bea un pahar de ţuică, după care au plecat cu toţii cu maşina condusă de martorul S.E. spre dispensarul satului pentru a lua buletinul părţii vătămate H.T., iar apoi şi-au continuat deplasarea la Oradea.

Pe drum, inculpatul B.A. a spus celor două părţi vătămate-ce trebuie să declare cu privire la incidentul din data de 04 august 2010, asigurându-i că nu este nici o problemă că îşi schimbă declaraţiile şi că L.K. nu poate răspunde penal pentru agresiune datorită legăturii de rudenie cu partea vătămată în Oradea, au fost iniţial la Biroul Notarului Public O.L.D. situat în apropierea sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor unde cele două părţi vătămate, H.T. şi L.K., au dat o declaraţie nereală cu privire la incidentul din data de 04 august 2010 şi anume că leziunile suferite de partea vătămată H.T. şi care au necesitat spitalizarea acesteia şi intervenţia chirurgicală în care s-a efectuat splenectomia au fost provocate de tatăl său L.K. De asemenea, se menţionează că cei doi inculpaţi B.C.L. şi B.I. nu au agresat-o pe partea vătămată H.T. şi nici măcar nu au fost prezenţi la incidentul din data de 04 august 2010. Declaraţia a fost autentificată cu nr. 1670 din 21 septembrie 2010.

După autentificarea declaraţiei, inculpaţii B.A. şi S.I. au luat exemplarele autentice ale acestuia şi s-au dus împreună cu părţile vătămate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor unde au solicitat a fi primiţi de procurorul criminalist pentru a fi reaudiate părţile vătămate. înainte de intrarea în sediul parchetului, inculpatul B.A. a solicitat părţii vătămate să-i restituie suma dată, lucru făcut de aceasta.

Starea de fapt descrisă mai sus a rezultat din declaraţiile date în cauză atât de inculpaţi precum şi de părţile vătămate şi martori.

Astfel, inculpaţii recunosc că au solicitat părţilor vătămate să vină la Oradea pentru a da acea declaraţie notarială şi a fi audiaţi de procuror, scopul deplasării efectuându-se în scopul împăcării cu inculpaţii B.C.L. şi B.I., dar susţin că acestea au acceptat de bună voie să o efectueze.

Partea vătămată L.K., în faţa instanţei, a susţinut exact acelaşi lucru şi anume că atunci când inculpaţii le-au cerut să efectueze această deplasare au acceptat de bună voie. În faza de urmărire penală, în data de 21 septembrie 2010, arată că nu a vrut să meargă la parchet dar a fost „luat cu forţa”. Tot în faza de urmărire penală, în data de 22 septembrie 2010, arată că nu a dorit să efectueze deplasarea la Oradea, a fost adus cu forţa şi că a acceptat de frica unei bătăi. Descriind însă cum au ajuns să efectueze această deplasare rezultă că de fapt ceea ce nu a acceptat iniţial a fost să-şi schimbe declaraţia şi nu să efectueze deplasarea. Astfel, a acceptat să bea o ţuică cu tatăl inculpaţilor, a acceptat să-şi caute concubina la dispensarul din sat pentru a lua buletinul părţii vătămate H.T.

Partea vătămată H.T., în faţa instanţei, a arătat că nu ştie dacă a venit sau nu la Oradea pentru a da vreo declaraţie notarială sau pentru a fi audiată de procuror în data în care inculpaţii B.C.L. şi B.I. se aflau în stare de reţinere. În cursul urmăririi penale, aceasta declară că nu a dorit să efectueze deplasarea la Oradea, dar a acceptat „pentru că a vrut să facă o plimbare”, iar tatăl său a venit pentru că a fost „musai” să vină fiind obligat de cei doi inculpaţi. Apoi, a doua zi, în 22 septembrie 2010, aceasta este audiată din nou, iar din declaraţia sa rezultă că ceea ce nu au acceptat iniţial nu a fost efectuarea deplasării la Oradea ci schimbarea declaraţiilor. După primirea sumei de 1.000 lei au fost de acord şi să dea declaraţiile cerute de inculpaţi. Mai arată că după ce au căzut de acord, s-au dus la locuinţa familiei B. unde tatăl ei a intrat acceptând invitaţia la o ţuică, iar ea i-a aşteptat în stradă. Apoi, au plecat cu toţii cu maşina la dispensarul din sat pentru a lua cartea sa de identitate de la mama sa H.E.

Analizând declaraţiile celor două părţii vătămate, nu s-a reţinut că inculpaţii au acţionat de asemenea manieră încât voinţa părţilor vătămate să fi fost anihilată şi acestea să nu-şi poată exprima liber consimţământul cu privire la efectuarea deplasării la Oradea. Astfel, o persoană constrânsă (partea vătămată H.T.) nu susţine că a acceptat deoarece voia să „facă o plimbare”, nu rămâne în stradă în faţa casei inculpaţilor în timp ce aceştia „beau o ţuică” cu tatăl său, nu apelează la ajutorul nici unei persoane din cele întâlnite pe traseu. Cu privire la cealaltă parte vătămată L.K., dacă afirmaţia sa cum că ar fi fost luat cu forţa şi adus la Oradea ar fi adevărată, ar apărea ca total neverosimile actele sale ulterioare, acceptul de a „bea o ţuică” în casa familiei inculpaţilor, luarea cărţii de identitate de la dispensar şi nesolicitarea intervenţiei nici unei persoane din cele întâlnite până la destinaţie.

De altfel, martorii audiaţi în cauză, în special rude ale părţilor vătămate, L.K., L.J., H.E., L.A.M., B.C., B.M., nu au vorbit deloc despre exercitarea vreunei forme de constrângere asupra părţilor vătămate. Aceeaşi este poziţia acestor martori şi în cursul urmăririi penale.

Nici martorele S.C., angajată a biroului notarial şi O.L.D., notarul public nu au relatat că ar fi observat vreun element potrivit căruia să deducă că părţile vătămate au fost constrânse în vreun fel să efectueze acea deplasare.

De altfel, nici în rechizitoriu nu se arată că lipsirea de liberate s-ar fi comis printr-o formă de constrângere ci prin amăgire, amăgire care ar consta în aceea că li s-a spus că este „musai” să vină la Oradea.

Tribunalul a apreciat că nu se poate vorbi de o acţiune de amăgire, inculpaţii doar le-au cerut părţilor vătămate să meargă la Oradea pentru a se împăca. Această cerere, chiar formulată imperativ, nu poate constitui o amăgire în sens penal, deoarece simpla minciună nu are o astfel de relevanţă.

În consecinţă, pentru infracţiunea de lipsire de libertate reţinută în sarcina celor doi inculpaţi s-a dispus achitarea întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia şi anume latura obiectivă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, s-a reţinut că aceasta a fost dovedită.

Inculpaţii i-au cerut lui L.K. să accepte să dea o declaraţie notarială, iar apoi să declarare procurorului că el este cel care a agresat-o pe partea vătămată H.T. în data de 04 august 2010 şi că inculpaţii B.C.L. şi B.I. nu au avut nici o implicare în acel eveniment. Deşi iniţial, acesta a refuzat, ulterior a acceptat propunerea acestora şi a şi pus în executare rezoluţia infracţională, a dat declaraţia notarială, a mers la procuror în vederea audierii sale, însă aici s-a decis să spună adevărul. S-a făcut precizarea că declaraţia notarială necorespunzătoare adevărului nu constituie mărturie mincinoasă (notarul nu are atribuţii în cadrul procesului penal) ci este doar dovada că acţiunea de instigare a inculpaţilor a reuşit.

Chiar dacă inculpaţii i-au cerut lui L.K. să declare şi un fapt real, acela că şi-a lovit fiica, în data de 04 august 2010 (aspect ce rezultă din toate declaraţiile), mărturia are un caracter mincinos pentru că exclude agresiunea comisă de cei doi inculpaţi B.C.L. şi B.I.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., circumstanţele reale ale comiterii faptei, scopul urmărit, circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu au antecedente penale şi nu recunosc decât în parte comiterea infracţiunii.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, s-a apreciat că argumentele expuse anterior scopul acesteia poate fi atins şi fără privare de libertate şi că pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient ca aceştia să nu mai comită alte infracţiuni. în raport de lipsa antecedentelor penale, vârsta şi situaţia familială, tribunalul a apreciat ca adecvată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Nu în ultimul rând, s-a impus a se observa că date fiind circumstanţele reale ale comiterii faptei doar această modalitate de executare care impune şi respectarea unor obligaţii a fost aptă să constituie acel avertisment de care face vorbire textul legal.

3. Cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului D.A.

Potrivit rechizitoriului, mărturia mincinoasă a inculpatului D.A. a constat în aceea că a declarat în faţa procurorului, în data de 21 septembrie 2010, că în data de 04 august 2010, partea vătămată H.T. a fost bătută de tatăl său şi nu de inculpaţii B.C.L. şi B.I.

Analizând declaraţia acestuia din cursul urmăririi penale s-a reţinut că aceasta este în concordanţă cu probele arătate şi analizate la pct. 1. Astfel, acesta a declarat că a văzut incidentul dintre partea vătămată H.T. şi minorul B.A.M. Apoi, a intrat în casă şi a revenit când a auzit gălăgie în stradă şi l-a văzut pe L.K. lovind-o pe partea vătămată. Susţine că nu i-a văzut pe inculpaţi. Prin urmare, ceea ce a declarat inculpatul este momentul iniţial şi momentul final al evenimentelor din seara de 07 august 2010.

Posibil ca aprecierea pe care acesta a făcut-o cu privire la timpul cât a stat în casă, 3 minute, să nu fie conformă realităţii, dar aceasta este irelevantă.

Mai mult, martora T.B. care a văzut agresiunea comisă de inculpaţii B.C.L. şi B.I., afirmă că nu l-a văzut pe inculpat la faţa locului, afirmaţie care îi susţine acestuia poziţia.

Nici unul dintre martorii audiaţi în cauză nu a afirmat că cei doi inculpaţi B.C.L. şi B.I. ar fi fost prezenţi când partea vătămată H.T. a fost lovită de tatăl său.

Acest martor a făcut vorbire de faptul că L.K. i-a dat fiicei sale H.T. două, trei palme, aspect recunoscut de acesta şi confirmat de toţi martorii. în plus, a arătat că acesta a lovit-o de câteva ori cu piciorul în abdomen. Această susţinere a sa a fost confirmată de martora R.A.

În consecinţă, declaraţia dată în faţa procurorului nu a putut fi considerată mincinoasă, eventualele inexactităţi nu se circumscriu elementului material al acestei infracţiuni, prin urmare, soluţia de achitare a acestuia se impune.

Însă, înainte de acesta, trebuie stabilită încadrarea juridică corectă. În raport de data la care se susţine că s-ar fi comis fapta, sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., deoarece inculpatul fusese condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 38 din 15 februarie 2010 a Judecătoriei Marghita la o pedeapsă rezultantă de un an închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat, pentru comiterea a două infracţiuni intenţionate. Prin urmare, se va proceda la schimbarea încadrării juridice, după care se va dispune achitarea acestui inculpat reţinându-se că fapta nu există.

4. Cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei B.I.

Aceasta a fost trimisă în judecată pentru că a dat o declaraţie notarială, în data de 17 august 2010, prin care arată că în data de 04 august 2010 se afla împreună cu inculpata B.I. şi cu F.E.A. în Valea lui Minai.

Declaraţia a fost depusă în faza de urmărire penală pentru a-i servi drept alibi inculpatei B.I.

Caracterul nereal al acesteia rezultă din probele expuse şi analizate la pct. 1, prin urmare nu se mai impune reluarea lor.

Cu privire la încadrarea juridică însă se impun câteva precizări.

Constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă fapta de a declara mincinos într-o cauză penală. Cauza penală are sensul de proces penal care se desfăşoară în faţa organelor de urmărire penală şi/sau în faţa instanţei de judecată.

Întrucât declaraţia a fost dată în faţa notarului, persoană care nu are atribuţii în ceea ce priveşte administrarea probelor în cadrul procesului penal. Prin urmare, fapta sa este încadrabilă în dispoziţiile art. 292 C. pen., motiv pentru care se va dispune schimbarea încadrării juridice.

S-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât nu a fost suficient ca declaraţia să fie mincinoasă ci trebuie ca ea să fie dată pentru a produce consecinţe juridice şi să fie aptă pentru producerea acelei consecinţe juridice. Această din urmă cerinţă a textului de incriminare nu a fost îndeplinită în cauză deoarece este o declaraţie extrajudiciară fără valoare probatorie în cauză pentru că în procesul penal doar declaraţiile martorilor luate în condiţiile art. 78 - art. 865 C. proc. pen., sunt apte să producă consecinţe juridice (cu privire la aptitudinea de a produce consecinţe juridice în cadrul unui proces pendinte s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 1142 din 23 martie 2011).

Faţă de aceste argumente, s-a dispus achitarea inculpatei, faptei sale lipsindu-i unul din elementele constitutive.

Împotriva sentinţei penale a Tribunalului Bihor au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii B.A., S.I., B.C.L. şi B.I.

Prin decizia penală nr. 7/ A din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate.

S-a reţinut că, din actele şi lucrările aflate la dosar rezultă, în esenţă, faptul că în data de 04 august 2010, în jurul orelor 19.00, partea vătămată H.T. se deplasa cu bicicleta spre locuinţa sa din Curtuişeni, judeţul Bihor. În faţa locuinţei lui B.A., partea vătămată l-a lovit cu bicicleta pe minorul B.A.M. în vârstă de 8 ani, care ieşise în fugă din curtea casei. în urma impactului, ambii au căzut, minorul s-a ridicat şi a fugit, iar partea vătămată şi-a continuat deplasarea pe jos acuzând dureri la nivelul piciorului stâng. Din curtea casei, a ieşit B.V., bunica minorului, care i-a adresat părţii vătămate o serie de insulte, acuzând-o de incidentul produs. Aceasta a fost urmată de inculpaţii B.C.L., B.I. şi B.A. care s-au îndreptat în fugă spre partea vătămată ce se afla deja la o distanţă de 50 metri de casa inculpaţilor. Inculpatul B.C.L. a ajuns-o din urmă pe partea vătămată, a prins-o de păr, a lovit-o cu pumnii în abdomen, după care a izbit-o de un gard, iar partea vătămată s-a prăbuşit la pământ. Inculpatul a continuat să o lovească pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele peste corp. A ajuns şi inculpata B.I. care a lovit-o de mai multe ori în abdomen cu o sapă luată din faţa casei lui B.M. în acelaşi timp, a sosit la locul faptei şi inculpatul B.A. care a luat bicicleta părţii vătămate, a trântit-o de pământ, distrugând-o. La strigătele părţii vătămate, la faţa locului au sosit sora şi părinţii părţii vătămate, agresiunea asupra acesteia a încetat, inculpaţii au plecat fără a se mai interesa de starea părţii vătămate care acuza puternice dureri abdominale. Partea vătămată a fost ajutată să se ridice, tatăl său, L.K., i-a dat două palme peste faţă pentru că i-a luat bicicleta fără acordul său şi că aceasta este distrusă. Partea vătămată şi părinţii săi s-au deplasat apoi la postul de poliţie Curtuişeni pentru a reclama cele întâmplate, după care, întrucât partea vătămată continua să acuze dureri abdominale a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe, iar acesta a transportat-o iniţial la spitalul din Marghita, iar apoi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, unde s-a intervenit chirurgical. În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale, viaţa sa a fost pusă în primejdie şi a pierdut un organ (splina).

Cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate şi instigare la mărturie mincinoasă s-au reţinut următoarele:

În data de 20 septembrie 2010, inculpaţii B.C.L. şi B.I. au fost reţinuţi pentru 24 ore. În data de 21 septembrie 2010, inculpaţii B.A. şi S.I. s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate şi i-au cerut acesteia şi tatălui său L.K. să vină la Oradea pentru a da declaraţie. Cei doi le-au spus că este „musai” să efectueze această deplasare pe care altfel nu o doreau. Scopul deplasării la Oradea era acela de a da declaraţii în favoarea inculpaţilor reţinuţi şi anume să susţină că agresiunea din data de 04 august 2010 asupra părţii vătămate a fost comisă de tatăl acesteia. Pentru aceasta, inculpatul S.I. i-a oferit şi predat părţii vătămate H.T. suma de 1.000 lei. Deplasarea au efectuat-o cu autoturismul martorului S.E. Ajunşi în Oradea, s-au prezentat la Biroul Notarului Public O.L.D. unde părţile vătămate H.T. şi L.K. au dat o declaraţie notarială în care era consemnată o stare de fapt falsă şi anume aceea cerută de inculpaţii B.A. şi S.I., potrivit căreia partea vătămată H.T. a fost agresată în data de 04 august 2010 de tatăl său. Totodată, s-a menţionat că partea vătămată H.T. nu are nici o pretenţie materială de la inculpaţii B.C.L. şi B.I. După redactarea şi semnarea declaraţiei notariale, inculpaţii B.A. şi S.I. au luat exemplarele cuvenite părţilor vătămate şi au plecat cu toţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor unde au cerut ca părţile vătămate să fie audiate de procuror, unde s-a procedat la audierea acestora.

Cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului D.A., s-a reţinut că acesta a fost audiat de procuror în data de 21 septembrie 2010 şi a declarat în mod mincinos că în data de 04 august 2010, partea vătămată H.T. a fost bătută de tatăl său şi nu de inculpaţii B.C.L. şi B.I.

Referitor la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei B.I. s-a reţinut că aceasta a dat o declaraţie notarială, în data de 17 august 2010, prin care arată că, în data de 04 august 2010, se afla împreună cu inculpata B.I. şi cu F.E.A. în Valea lui Mihai.

Părţile vătămate H.T. şi L.K. nu au formulat pretenţii civile în cauză, depunând în acest sens declaraţia autentică cu nr. 357 din 18 februarie 2011 autentificată de Biroul Notarului Public B.E.L. Partea vătămată L.K. a fost prezent în şedinţa publică din 03 mai 2011 şi a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză şi nu doreşte să participe la procesul penal în calitate de parte vătămată.

Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză. S-a menţionat faptul că inculpaţilor li s-au pus în vedere prevederile art. 320¹C. proc. pen., dar nici unul dintre aceştia nu au solicitat aplicarea acestei proceduri. în şedinţă publică au fost audiaţi toţi inculpaţii în prezenţa translatorului.

De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Analizând cauza din perspectiva dispoziţiilor cuprinse în art. 52 C. proc. pen., instanţa de fond în mod corect, a constatat că ansamblul probator administrat este în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii.

De asemenea, situaţia de fapt avută în vedere de prima instanţă a fost una corectă, evenimentele derulându-se în modalitatea prezentată de partea vătămată şi martorii audiaţi.

Vinovăţia inculpaţilor a rezultat din probele administrate în cauză cum a arătat şi prima instanţă, deşi inculpaţii nu recunosc comiterea faptei. Situaţia de fapt descrisă mai sus, a fost dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: declaraţia părţii vătămate H.T. a fost audiată în cauză în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, martora K.K. susţine declaraţia părţii vătămate. Martora T.B. relatează aceiaşi stare de fapt ca şi martora K.K., declaraţiile martorilor S.R., martora V.C., mama părţii vătămate, martora H.E., martora L.K.

Totodată, în mod corect au fost înlăturate apărările inculpaţilor B.C.L. şi B.I., care au susţinut că nu au agresat-o pe partea vătămată, ceea ce nu se coroborează cu nici un mijloc de probă.

Potrivit raportului de constatare medico legală a rezultat că partea vătămată H.T. a suferit leziuni care au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale, viaţa victimei a fost pusă în primejdie, iar aceasta a pierdut un organ, şi anume splina. Medicul legist stabileşte cu privire la mecanismul de producere a acestora că leziunile s-au produs prin loviri repetate cu un corp contondent dur, urmată de cădere pe un plan dur.

În mod corect prima instanţă a stabilit că pentru a se reţine că inculpaţii au acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a ucide sau doar aceea de a vătăma trebuie avute în vedere şi alte criterii ca numărul şi intensitatea loviturilor, regiunea corpului vizată, natura corpului vulnerant şi atitudinea după comiterea faptei.

S-a apreciat corect că dacă s-ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii morţii părţii vătămate s-ar fi aplicat lovituri cu acea parte a instrumentului vulnerant care ar fi putut produce rezultate mai grave şi ar fi vizat zone mai importante a corpului, ca de exemplu capul victimei. In consecinţă a fost stabilită întemeiată solicitarea inculpaţilor de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă, infracţiune comisă de cei doi inculpaţi în calitate de coautori.

În mod just prima instanţă a stabilit analizând declaraţiile celor două părţi vătămate că nu se poate reţine că inculpaţii au acţionat, astfel încât voinţa părţii vătămate să fie anihilată şi să nu îşi poată exprima liber consimţământul cu privire la efectuarea deplasării în Oradea.

Criticile parchetului sub aspectul achitării inculpaţilor B.A. şi S.I. pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., au fost nefondate.

Motivul de apel al parchetului sub aspectul achitării inculpatului D.A. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi a inculpatei B.I. pentru infracţiunea prevăzută art. 292 C. pen., prin care s-a solicitat condamnarea, curtea l-a reţinut ca neîntemeiat.

În mod corect a stabilit prima instanţă că declaraţia inculpatului D.A. nu poate fi considerată mincinoasă, eventuale inexactităţi nu se circumscriu elementului material al acestei infracţiuni, prin urmare soluţia de achitare a acestuia se impune. Totodată, prima instanţă a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă ci trebuie ca ea trebuie să fie aptă de a produce consecinţe juridice şi să fie aptă pentru producerea acelei consecinţe juridice. Cerinţa din urmă a textului de incriminare nu este îndeplinită, deoarece este declaraţie extrajudiciară, fără valoare probatorie în cauză pentru că în procesul penal doar declaraţiile martorilor luate în condiţiile art. 78 - art. 86⁵ C. proc. pen., sunt apte să producă consecinţe juridice.

O persoană constrânsă partea vătămată H.T. nu susţine că a acceptat deoarece vroia să facă „o plimbare”, nu rămâne în stradă în faţa casei inculpaţilor, în timp ce aceştia „beau o ţuică” cu tatăl său, nu apelează la ajutorul nici unei persoane din cele întâlnite pe traseu. Cu privire la cealaltă parte vătămată L.K. dacă afirmaţia sa că ar fi fost luat cu forţa şi adus la Oradea nu se explică actele sale ulterioare, acceptul „de a bea o ţuică” în casa familiei inculpaţilor, luarea cărţii de identitate de la dispensar şi nesolicitarea intervenţiei nici unei persoane întâlnite până la destinaţie. Martorii audiaţi în cauză nu declară despre exercitarea vreunei forme de constrângere asupra părţii vătămate.

Astfel, Curtea a reţinut că instanţa de fond a administrat un probatoriu complet pe care l-a interpretat just în lumina dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen. şi pe baza acestuia a reţinut situaţia de fapt şi a făcut încadrarea în drept.

Cu privire la solicitarea formulată de inculpaţi în sensul de a se face aplicarea art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., raportat la infracţiunile reţinute în sarcina lor, instanţa de apel o consideră inaplicabilă.

La individualizarea pedepselor principale, în cadrul general prevăzut de art. 52 şi art. 72 C. pen., au fost avute în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege, pericolul social concret al faptei şi făptuitorilor.

În consecinţă, în baza prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii apelanţi B.A., B.C.L., B.I., S.I. împotriva sentinţei penale nr. 39 din 20 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, care va fi menţinută în întregime.

Împotriva deciziei penale nr. 7/ A din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii B.A., S.I., B.C.L. şi B.I.

Parchetul a criticat decizia sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor B.C.L. şi B.I. din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, nelegalităţii achitării inculpaţilor B.A. şi S.I. pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., greşitei achitări a inculpatului B.I. pentru fals în declaraţii şi a inculpatului D.A. pentru mărturie mincinoasă.

Inculpaţii B.C.L. şi B.I. au solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu sunt autorii faptei de vătămare corporală gravă comisă asupra părţii vătămate H.T.

Inculpaţii B.A. şi S.I. au solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele de instigare la mărturie mincinoasă nu există şi au susţinut că instanţa a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.

De asemenea, inculpaţii au cerut reducerea pedepselor aplicate, urmând a se avea în vedere circumstanţele personale favorabile sau aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ, întrucât faptele în modalitatea în care au fost săvârşite nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, dată fiind atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii B.A., S.I., B.C.L. şi B.I. sunt nefondate.

Cu privire la inculpaţii B.C.L. şi B.I., probele administrate au dovedit că la data de 4 august 2010, motivat de faptul că partea vătămată H.T. l-a lovit cu bicicleta pe nepotul lor, minorul B.A.M., ambii inculpaţi au aplicat lovituri repetate părţii vătămate H.T. cu pumnii şi picioarele şi cu o sapă la nivelul abdomenului.

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 2727/II a/62 din 16 august 2000 al S.M.L. Bihor, victima a suferit leziuni traumatice care s-au produs prin loviri repetate cu corp contondent dur urmate de căderea victimei pe un plan dur. Leziunile au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale, au determinat punerea în primejdie a vieţii şi pierderea unui organ - splina.

Faptele inculpaţilor B.C.L. şi B.I. au fost probate cu declaraţiile părţii vătămate H.T. coroborate cu relatările martorilor K.K., T.B., S.R., V.C., L.K., H.E.

Martora H.E. a relatat că a văzut momentul când, în stradă, inculpaţii au lovit partea vătămată cu pumnii, picioarele şi o sapă la nivelul abdomenului şi braţelor.

În acelaşi sens au declarat martorii K.K., T.B., S.R., V.C., L.K. şi partea vătămată H.T.

Sub acest aspect, cererea inculpaţilor în recurs, de achitare în temeiul dispoziţiilor art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu sunt autorii faptei de vătămare corporală gravă este nefondată.

Critica parchetului referitoare la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor celor doi inculpaţi din tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., este neîntemeiată.

Corect s-a apreciat că faptele inculpaţilor B.C.L. şi B.I. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Se are în vedere că ambii inculpaţi au aplicat victimei lovituri cu pumnii şi picioarele şi în zone nevitale ale corpului, zona subclaviculară, braţ drept, antebraţ stâng, coapsă stângă ce au avut urmări superficiale, excoriaţii, echimoze, conform raportului de constatare medico-legală. Victima a suferit o singură leziune gravă care a determinat intervenţia chirurgicală şi splenectomia şi a fost provocată prin folosirea unui obiect apt să suprime viaţa - o sapă.

Victima a fost lovită cu partea netăioasă a obiectului contondent conform relatărilor martorilor K.K. şi T.B., iar inculpaţii au oprit agresiunea din proprie iniţiativă fără intervenţia vreunei persoane, după cum partea vătămată H.T. şi martora H.E. au relatat.

În raport cu intensitatea şi numărul loviturilor (o singură leziune gravă), efectele leziunilor (atât minore, gen echimoze, excoriaţii cât şi 25 zile de îngrijiri medicale cu punerea în primejdie a vieţii şi pierderea unui organ - splina), zona corporală vizată ca şi urmările produse, intenţia inculpaţilor a fost să provoace victimei vătămări corporale, iar rezultatul mai grav constând în punerea în primejdie a vieţii şi pierderea unui organ s-a produs din culpă, inculpaţii acţionând cu intenţie depăşită.

Dacă s-ar fi urmărit suprimarea vieţii victimei, lovitura cu sapa s-ar fi aplicat cu partea tăioasă a obiectului contondent la nivelul capului, abdomenului, iar celelalte leziuni nu s-ar fi concretizat în echimoze şi excoriaţii la braţe şi antebraţe, ci în plăgi penetrante, profunde, ceea ce nu s-au identificat în cauză.

Referitor la inculpaţii B.A. şi S.I., s-au reţinut următoarele:

După comiterea faptelor de vătămare corporală gravă, la data de 20 septembrie 2010, inculpaţii B.C.L. şi B.I. au fost reţinuţi 24 de ore. A doua zi, la 21 septembrie 2010, inculpaţii B.A. şi S.I. s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate H.T. şi i-au cerut acesteia şi tatălui său, L.K. să se deplaseze la Oradea, unde să dea o declaraţie notarială din care să rezulte că agresiunea părţii vătămate din data de 4 august 2010 a fost comisă de tatăl părţii vătămate, L.K., iar nu de către inculpaţii B.C.L. şi B.I. În acest scop, partea vătămată a primit de la inculpaţii B.A. şi S.I., suma de 1.000 lei.

Astfel, cei doi inculpaţi B.A. şi S.I. împreună cu partea vătămată H.T. şi tatăl acesteia L.K. au mers la Oradea, la biroul notarului public O.L.D., unde L.K. a dat o declaraţie nereală în legătură cu cele întâmplate, la data de 4 august 2010, anume că leziunile părţii vătămate au fost provocate de L.K., tatăl victimei.

De asemenea, în cuprinsul declaraţiei notariale a menţionat nereal că inculpaţii B.C.L. şi B.I. nu au agresat-o pe partea vătămată H.T. şi nu au fost prezenţi la incidentul din 4 august 2010. Declaraţia a fost autentificată sub nr. 1670 din 21 septembrie 2010.

După autentificarea declaraţiei, inculpaţii B.A. şi S.I. au luat exemplarele autentice ale înscrisului şi au mers împreună cu partea vătămată H.T. şi L.K. la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor unde au solicitat reaudierea părţilor vătămate de către procurorul criminalist.

Se constată aşadar, că inculpaţii B.A. şi S.I. i-au cerut numitului L.K. să accepte să dea o declaraţie notarială, iar apoi, să facă afirmaţii mincinoase procurorului, anume să declare că este autorul agresiunii părţii vătămate H.T. din data de 4 august 2010, cât şi faptul că inculpaţii B.C.L. şi B.I. nu au avut nicio implicare în vătămarea corporală gravă a părţii vătămate. Iniţial, L.K. a refuzat, însă ulterior a acceptat propunerea inculpaţilor şi a pus în executare rezoluţia infracţională, în sensul că a dat o declaraţie notarială necorespunzătoare adevărului, iar apoi, cu ocazia audierii sale la procuror a relatat că la data de 4 august 2010 a lovit-o pe partea vătămată - fiica sa.

Prin urmare, corect s-a apreciat că inculpaţii B.A. şi S.I. cu intenţie l-au determinat pe L.K. să facă afirmaţii mincinoase într-o cauză penală, fiind realizate elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen.

S-a apreciat că aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 C. pen., pe motiv că faptele inculpaţilor B.A. şi S.I. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni nu se justifică, întrucât infracţiunile de instigare la mărturie mincinoasă, fiecare în parte prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, urmând a se avea în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, prin oferirea de bani, împrejurările în care au fost comise, urmarea produsă, o atingere a relaţiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.

În ceea ce priveşte infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina ambilor inculpaţi B.A. şi S.I., soluţia dispusă în cauză, de achitare în temeiul dispoziţiilor art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este corectă.

În acest sens, critica parchetului sub aspectul nelegalităţii achitării celor doi inculpaţi este nefondată.

Probele administrate constând în declaraţiile părţilor vătămate L.K., H.T. şi martorilor L.K., L.J., H.E., L.A.M., B.C., B.M., S.C., O.L.D. nu au dovedit că, părţile vătămate L.K. şi H.T., au fost lipsite de libertate în mod ilegal de către inculpaţii B.A. şi S.I.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal constă într-o faptă prin care persoana vătămată este lipsită de libertatea fizică, de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă.

În cauză, părţile vătămate împreună cu inculpaţii B.A. şi S.I. s-au deplasat la Oradea cu un autoturism la Biroul Notarului Public O.L.D. şi apoi, la parchet, însă acestea nu au fost lipsite de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona conform propriei voinţe.

Deplasarea la Oradea s-a făcut cu acordul părţilor vătămate, niciunul dintre martorii audiaţi neconfirmând exercitarea vreunei constrângeri de către inculpaţi asupra părţilor vătămate.

Cu privire la inculpata B.I., trimisă în judecată pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., s-a reţinut că, la data de 17 august 2010, a dat o declaraţie notarială în cuprinsul căreia a atestat nereal că la 4 august 2010 (data agresiunii părţii vătămate H.T. de către inculpaţii B.C.L. şi B.I.) se afla împreună cu inculpata B.I. şi numita F.E.A. în Valea lui Mihai.

În conformitate cu dispoziţiile art. 260 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă, fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

Ca atare, martorul trebuie să fi fost ascultat într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori.

În speţă, inculpata B.I. nu a făcut afirmaţii mincinoase în nicio cauză penală, civilă, disciplinară sau în vreo altă cauză în care se ascultă martori ci a dat o declaraţie notarului care nu are nicio atribuţie în ascultarea martorilor în vreo cauză.

Prin urmare, corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatei B.I. din infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., cu infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen.

Însă, în cauză nu au fost întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective pentru că declaraţia necorespunzătoare adevărului făcută notarului nu are valoare probatorie şi nici eficienţa juridică şi nu este aptă să producă nicio consecinţă juridică pentru inculpata B.I. în favoarea căreia a fost dată.

Astfel, critica parchetului sub aspectul greşitei achitări a inculpatei B.I. pentru infracţiunea de fals în declaraţii a fost nefondată.

Susţinerile procurorului, în sensul că organele judiciare sunt obligate să examineze declaraţiile notariale şi să se pronunţe asupra lor, cât şi faptul că aceste declaraţii notariale contribuie la formarea convingerii intime a judecătorului nu pot fi reţinute.

În conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (1) C. proc. pen., numai declaraţiile martorilor sunt mijloace de probă iar nu şi declaraţiile notariale extrajudiciare ale părţilor care nu au nicio valoare probatorie. Prin urmare, în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală şi instanţa de judecată examinează numai depoziţiile martorilor nu şi declaraţii făcute în faţa unui notar lipsite de eficienţă judiciară în ceea ce priveşte răspunderea penală a vreunei persoane.

Cât priveşte aprecierea fiecărei probe, conform dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., se face de organele judiciare în urma examinării tuturor probelor administrate, iar nu potrivit convingerii intime a judecătorului, cum susţine procurorul. Numai în reglementarea anterioară a Codului de procedură penală se prevedea la art. 63 alin. (2) că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată, potrivit convingerii lor.

Însă, prin decizia nr. 171/2001, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile legale enunţate întrucât contravin dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

Referitor la inculpatul D.A., corect s-a dispus achitarea sa sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă, în temeiul dispoziţiilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, inculpatul D.A. nu a văzut momentul agresiunii părţii vătămate H.T. de către inculpaţii B.C.L. şi B.I., iar în acest sens, martora T.B. a declarat că inculpatul D.A. nu s-a aflat la locul faptei.

Ca atare, declaraţia inculpatului D.A. dată procurorului la data de 21 septembrie 2010 în calitate de martor, în legătură cu cele întâmplate la 4 august 2010 nu cuprinde afirmaţii mincinoase, atâta vreme cât probele administrate nu au dovedit ca D.A. a fost martor al agresiunii părţii vătămate de către cei doi inculpaţi, B.C.L. şi B.I.

În recurs, inculpaţii B.C.L., B.A. şi B.I. au invocat şi cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., solicitând reducerea pedepselor aplicate, urmând a se avea în vedere circumstanţele personale favorabile.

Înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor pentru faptele săvârşite, au fost avute în vedere, corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura şi gravitatea faptelor comise, infracţiuni contra integrităţii corporale şi care împiedică înfăptuirea justiţiei, împrejurările comiterii faptelor, urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, necunoscuţi cu antecedente penale.

În cauză, fiind stabilite pedepse spre minimul special, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, 2 ani şi 6 luni închisoare pentru vătămare corporală gravă şi un an închisoare pentru instigare la mărturie mincinoasă, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana fiecărui inculpat (vârsta, antecedentele penale), cât şi pericolul social concret al faptelor, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care au acţionat şi prin urmare, în raport de criteriile enunţate o reducere a cuantumului pedepselor nu se justifică.

Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii B.A., S.I., B.C.L. şi B.I. împotriva deciziei penale nr. 7/ A din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În ceea ce priveşte recursurile inculpaţilor D.A. şi B.I. se constată că sunt inadmisibile şi vor fi respinse, ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. l lit. a) C. proc. pen.

Se are în vedere că inculpaţii D.A. şi B.I. nu au folosit calea apelului, iar prin decizia pronunţată în apel nu a fost modificată soluţia din sentinţă. Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹ alin. (4) C. proc. pen., inculpaţii D.A. şi B.I. nu pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii B.A., S.I., B.C.L. şi B.I. împotriva deciziei penale nr. 7/ A din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii D.A. şi B.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi B.A., B.C.L., B.I., D.A. şi B.I. la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul intimat inculpat S.I. la plata sumei de 1.400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2103/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2154/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2048/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2054/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2098/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2103/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2154/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Cerere de liberare provizorie pe cauţiune (art. 160 ind. 4 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2173/2013. Penal