ICCJ. Decizia nr. 2214/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2214/2013
Dosar nr. 322/89/2011
Şedinţa publică din 21 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81 din 04 mai 2012, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul T.I. la următoarele pedepse:
- 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen.;
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a aplicat inculpatului T.I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale, pe care inculpatul o va executa.
Pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În temeiul prevederilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vaslui si, în consecinţă, obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 863.806 lei, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 394.883 şi TVA în cuantum de 468.923 lei, cu dobânzi si penalităţi aferente de la data scadenţei debitului până la data de 10 martie 2010.
A menţinut măsura sechestrului asigurător instituit în timpul urmăririi penale prin ordonanţa nr. 461/P/2009 din data de 15 septembrie 2009 în vederea reparării prejudiciului, asupra imobilului situat în Vaslui, str. Cuza Vodă.
În temeiul prevederilor art. 348 C. proc. pen., coroborate cu prevederile art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a dispus anularea declaraţiei de inactivitate din data de 13 iunie 2008.
În temeiul art. 7 alin. (2) raportat la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 a dispus înregistrarea în registrul comerţului a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul unei persoane juridice) C. pen., după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale.
Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului acestei hotărâri judecătoreşti către O.N.R.C. Bucureşti după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul T.I., în luna ianuarie 2007, a înfiinţat societatea comercială SC P. SRL Vaslui, societate comercială care a fost înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J/37/10/2007. Inculpatul a avut calitatea de asociat unic si administrator al acestei societăţi comerciale până la data de 9 decembrie 2008, când inculpatul i-a cesionat martorului S.B., cu domiciliul în com. Ciurea, satul Lunca Cetăţuii, jud. Iaşi, părţile sociale deţinute în cadrul societăţii comerciale mai sus arătate, retrăgându-se si din funcţia de administrator al acesteia.
După cum rezultă din menţiunile comunicate de către O.R.C., SC P. SRL a avut ca principal obiect de activitate comercializarea pieilor de bovină în stare brută, având sediul declarat în Vaslui, str. Cuza Vodă, si un punct de lucru deschis în localitatea Hemeius, jud. Bacău.
În fapt, societatea şi-a desfăşurat activitatea în spaţiul din Vaslui, str. Al. Vlahuţă, aparţinând SC P. SRL Giurgiu, punct de lucru Vaslui care i-a fost predate de către martorul G.S., administratorul societăţii mai sus arătate, care, de asemenea, i-a încredinţat spre folosire, cum el însuşi recunoaşte si cum rezultă si din facturile completate de către inculpat în desfăşurarea activităţilor comerciale, si un autoturism, inculpatul folosind si alte autoturisme aparţinând altor colaboratori.
În luna martie 2009, SC P. SRL a fost supusă unei verificări financiar contabile de către G.F. Vaslui. În această împrejurare s-a stabilit faptul că inculpatul T.I. îi cesionase părţile sociale deţinute în cadrul societăţii încă din data de 9 decembrie 2008, numitului S.B., si că, după această dată, societatea nu a mai avut activitate pe raza judeţului Vaslui.
De asemenea, prin acelaşi act de control, s-a reţinut că, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2008, societatea administrată de către inculpat realizase venituri totale de 2.468.016 lei, constând în livrări către diverşi beneficiari din care 1.582.892 lei în anul 2007 si 885.124 lei în anul 2008 pe care nu le declarase la organul fiscal, respective la A.F.P. Vaslui, că nu a depus la organul fiscal declaraţiile informative semestriale privind livrările si achiziţiile efectuate pe teritoriul României (cod 394), raportările contabile la 30 iunie 2007, 30 iunie 2008 si situaţiile financiare anuale (bilanţ prescurtat, contul de profit si de pierdere etc.) la data de 31 decembrie 2007.
În fine, organul de inspecţie fiscală a reţinut şi împrejurarea că pentru perioada 2007-2008, inculpatul a declarat prin deconturile trimestriale de TVA, achiziţii de mărfuri în valoare totală de 2.649.648 lei, dar aceste livrări de mărfuri nu sunt reale, drept pentru care nu pot fi considerate a fi cheltuieli deductibile fiscal potrivit prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003.
Prima instanţă a reţinut că, în perioada ianuarie 2007-decembrie 2008, SC P. SRL, aşa cum rezultă din extrasele de cont cu rulaje de bani, facturile emise, ridicările de numerar, plăţile făcute prin bancă si cu chitanţă, dar si din depoziţiile administratorilor societăţilor comerciale cu care SC P. SRL a avut relaţii comerciale, care au fost audiaţi ca si martori în cauză, rezultă faptul că societatea administrată de către inculpat a desfăşurat activitate comercială, natura relaţiilor comerciale constând în comerţul de piei de bovină, confecţionare de uşi si ferestre din material pvc si piese auto.
Din expertiza fiscală efectuată în cursul judecăţii cauzei, precum si din cea contabilă efectuată în cursul urmăririi penale rezultă faptul că, în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2008, SC P. SRL a avut relaţii comerciale cu SC P. SRL Giurgiu, de la care a încasat, ca si contravaloare (preţ) a mărfurilor livrate, suma totală de 4.110.004 lei, SC G.P.C. SRL, de la care a încasat, ca si contravaloare a pieilor de bovină cumpărate anterior, suma de 284.583 lei, SC C.M. SRL, de la care societatea administrată de către inculpate a încasat suma de 97.900 lei, ca şi preţ al bunurilor vândute anterior, SC C. SRL Vaslui, de la care SC P. SRL a încasat suma de 3.470 lei, SC R.C. Caras Severin de la care societatea administrată de către inculpate a încasat suma de 16.000 lei, SC R. SRL Vaslui, de la care SC P. SRL a încasat suma de 4800 lei, SC V. SRL Vaslui de la care s-a încasat suma de 87 lei.
Expertul fiscal a arătat că încasările totale în perioada mai sus arătată au fost în sumă totală de 4.519.564 lei, din care suma de 4.492.487 lei a fost încasată prin bancă de la partenerii comerciali mai sus arătaţi, 4.229.587 lei în contul SC P. SRL si 262.900 lei în contul personal a inculpatului T.I., si prin casierie suma de 27.077 lei.
Atât din cuprinsul expertizei fiscale efectuate în cursul judecăţii, dar si din cuprinsul expertizei contabile efectuate în cursul urmăririi penale rezultă faptul că, în lipsa unor evidenţe contabile care să dovedească contrariul (adică registru de casă, balanţă de verificare, bilanţ contabil, ultimele nefiind depuse nici la organul fiscal competent, deşi exista o obligaţie legală în acest sens), adică a unor documente financiar contabile, rezultă faptul că operaţiunile comerciale mai sus arătate, nu au fost înregistrate în registrul de casă întocmit potrivit legislaţie în vigoare, adică nu au fost înregistrare în contabilitatea SC P. SRL.
Realitatea operaţiunilor comerciale mai sus arătate rezultă si din coroborarea celorlalte probe administrate în cauză.
Astfel, din extrasele de cont comunicate de către unitatea bancară a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2008, banii încasaţi de către persoana juridică SC P. SRL sunt în sumă de 229.587 lei, iar sumele retrase din contul acesteia sunt în sumă de 4.205.500 lei, iar sumele încasate de către persoana fizică T.I. sunt în sumă de 262.900 lei, cele retrase prin bancă din acelaşi cont fiind de 4.205.640 lei.
Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafică nr. 31619 din 2 decembrie 2009 reiese faptul că inculpatul a executat scrisul si a semnat majoritatea facturilor si chitanţelor emise de SC P. SRL către beneficiarii livrărilor de mărfuri realizate de SC P. SRL, împrejurare care dovedeşte odată în plus că inculpatul a realizat livrările de mărfuri în discuţie.
Apoi, din procesul verbal încheiat la data de 27 martie 2009 de către A.F.P. pentru contribuabili mijlocii Bistriţa rezultă faptul că, efectuându-se verificarea relaţiilor comerciale derulate între SC P. SRL şi SC G.P. SRL Bistriţa pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2007 (jurnale de cumpărări, facturi, documente de plată si fisa contului de furnizori), s-a constatat că în perioada mai sus arătată societatea comercială cu sediul social în Bistriţa a cumpărat de la societatea comercială administrată de către inculpat piei de bovine în valoare totală de 284.582 lei, din care TVA în valoare de 45.438 lei, piei care au fost recepţionate prin întocmirea unor note de recepţie si redate în jurnalul de cumpărări, iar valoarea facturilor a fost achitată prin bancă cu ordine de plată.
Pe de altă parte, din nota de constatare nr. 602179 din 16 iulie 2009 întocmită de către G.F. Caraş Severin rezultă faptul că efectuându-se verificarea relaţiilor comerciale derulate între SC P. SRL şi SC R.C. SRL a pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 (jurnale de cumpărări, facturi, documente de plată şi fisa contului de furnizori), s-a constatat că în perioada mai sus arătată societatea comercială cu sediul social în jud. Caraş Severin a cumpărat de la societatea comercială administrată de către inculpat piei de bovine în valoare totală de 16.000 lei, contravaloarea facturilor fiind achitată în numerar.
Mai mult decât atât, nici chiar inculpatul T.I., nu a negat realitatea operaţiunilor comerciale, respectiv a încasărilor descrise mai sus, dar acesta a învederat cu prilejul audierii sale din cursul urmăririi penale, că aceste operaţiuni comerciale au fost înregistrate în contabilitatea societăţii, contabilitate care a fost predată martorului S.B., cu prilejul cesionării societăţii.
Prima instanţă a relevat faptul că această apărare a învinuitului nu poate fi primită deoarece este infirmată de depoziţia martorului S.B., dar si de lipsa unui document de predare primire încheiat între părţi în care să fie individualizate în amănunt documentele contabile predate.
Astfel, martorul S.B. a învederat faptul că nu a primit evidenţa contabilă a SC P. SRL la data de 9 noiembrie 2008, când a preluat această societate comercială, ci doar trei documente contabile, respectiv bilanţul prescurtat la data de 31 decembrie 2007, înregistrat la A.F.P. sub nr. 19726 din 7 iunie 2008, situaţia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la data de 30 iunie 2008, înregistrată la A.F.P. Vaslui sub nr. 2398 din 15 septembrie 2008, situaţia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la data de 30 iunie 2007 înregistrată la A.F.P. Vaslui sub nr. 2192 din 8 septembrie 2007.
Verificându-se realitatea acestor documente, care au fost depuse şi la O.R.C. Vaslui, odată cu cesionarea societăţii, s-a stabilit faptul că aceste documente nu fuseseră niciodată depuse la A.F.P. Vaslui, în dosarul fiscal al societăţii nefiind identificat nici un bilanţ fiscal, iar în registrele de la compartimentul bilanţuri la numerele 2192 din 8 septembrie 2007 şi 2398 din 15 septembrie 2008 sunt înregistrate bilanţurile contabile depuse de alte două societăţi comerciale, respectiv SC E.B. SRL şi SC I. SRL, iar nr. 19726 din 7 iunie 2008 nu fusese alocat, iar în registrele de la secretariat având numerele mai sus arătate sunt înregistrate alte documente.
Mai mult, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 178725 din 30 august 2010 rezultă faptul că impresiunile de ştampilă de pe cele trei documente mai sus arătate nu sunt aplicate prin folosirea ştampilei societăţii, ci sunt falsificate cu ajutorul tehnicii de calcul, fiind realizate la imprimantă.
Din aceeaşi expertiză fiscală rezultă faptul că SC P. SRL nu a declarat venituri în sumă de 1.151.653 lei, a declarat în plus cheltuieli pentru care nu există documente justificative în cuantum de 1.061.525 lei, nu a declarat tva de plată în valoare de 218.811 lei, a majorat fără documente tva-ul deductibil cu 503.403 lei, reducând tva-ul de plată. Practic, concluzionează expertul contabil faptul că nu s-a declarat o bază impozabilă pentru plata impozitului pe profit în cuantum de 2.213.16 lei si în declararea eronată, prin diminuarea taxei, a unui tva de plată către bugetul de stat cu 722.214 lei.
Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin neînregistrarea contabilă a operaţiunilor fiscale în perioada 15 ianuarie 2007 - 8 decembrie 2008, potrivit expertizei fiscale efectuate în cauză, este în cuantum de 1.075.070 lei, constând în impozit pe profit în valoare de 353.599 lei, şi tva în valoare de 721.471 lei.
La stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat nu au fost avute în vedere, ca si cheltuieli deductibile, la stabilirea cuantumului impozitului pe profit şi a tva-ului aferent, cheltuielile individualizate prin borderourile de achiziţii de materii prime, piei animale, de la producători individuali, borderouri în valoare totală de 1.476.505 lei, în temeiul cărora au si fost realizate retragerile de numerar direct de la ghişeul băncii, retrageri în valoare de 1.379.500 lei.
Aceste cheltuieli nu au fost avute în vedere de prima instanţă ca si cheltuieli deductibile la stabilirea impozitului pe profit si a tva-ului, în aplicare prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal deoarece din probele administrate atât în faza urmăririi penale, cât si în cursul cercetării judecătoreşti rezultă faptul că aceste cheltuieli nu sunt reale, fiind fictive.
Astfel, efectuându-se verificări cu privire la persoanele menţionate în borderourile de achiziţii materii prime, ca fiind persoanele care au vândut societăţii administrate de către inculpat piei de bovine brute, s-a stabilit că din totalul de 140 persoane, în cazul a 49 de persoane CNP-ul nu era valid, iar în cazul a 94 CNP-ul era corect, dar 26 dintre acestea se refereau la alte persoane decât cele menţionate în borderouri.
La această concluzie a ajuns prima instanţă mai ales având în vedere depoziţiile martorilor N.V., D.C., I.P.C., G.S., D.V.M., D.F.C., B.M., I.A., B.D., S.N.R., B.G., A.J., Ţ.T., C.R.I., B.A., B.V., N.G., D.T. şi A.V., persoane fizice care apar în borderourile de achiziţii ca fiind persoanele care ar fi vândut societăţii administrate de către inculpat piei de bovine, care au afirmat că nu îl cunosc pe inculpat, că nu au comercializat nici inculpatului, nici societăţii administrate de către acesta, SC P. SRL piei de bovine, ei nefiind crescători de animale.
Tribunalul a reţinut, de asemenea, că, în dosarul fiscal al SC P. SRL, depus la A.F.P. a fost identificată o declaraţie de inactivitate, depusă la organul fiscal la data de 13 iunie 2008, prin care inculpatul T.I., în calitate de administrator si asociat unic al SC P. SRL declara, pe propria răspundere, faptul că această societate comercială nu a desfăşurat activitate de la data înfiinţării, ianuarie 2007, şi până la data de 31 iulie 2007.
Prima instanţă a reţinut faptul că această declaraţie este nereală deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă contrariu.
Astfel, din menţiunile cuprinse în extrasele de cont cu rulaje de bani care au fost comunicate de către unitatea bancară, în facturile emise, din ridicările de numerar, plăţile făcute prin bancă si cu chitanţă, din depoziţiile administratorilor societăţilor comerciale cu care SC P. SRL a avut relaţii comerciale, care au fost audiaţi ca si martori în cauză, din constatările întocmite de către organele de inspecţie fiscală din judeţele Bistriţa Năsăud şi Caraş Severin, precum si din concluziile expertizei contabile si a expertizei fiscale efectuate în cauză rezultă faptul că societatea administrată de către inculpatul T.I. SC P. SRL a desfăşurat activităţi comerciale constând majoritar în comerţul cu piei de bovine.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 32044 din 6 ianuarie 2010 reiese faptul că scrisul si semnătura din cuprinsul declaraţiei de inactivitate depusă la data de 13 iunie 2008 la A.F.P. Vaslui îi aparţin inculpatului T.I.
În aceste condiţii, prima instanţă a reţinut faptul că, dincolo de orice dubiu, din probatoriul administrat în cauză rezultă că declaraţia de inactivitate depusă la data de 13 iunie 2008 la A.F.P. Vaslui de către inculpat este necorespunzătoare adevărului, fiind formulată în scopul exclusiv de a se sustrage societatea pe care o administra de la plata taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat şi de a evita efectuarea unui control fiscal.
Fapta inculpatului T.I., care, în calitate de administrator si asociat unic al SC P. SRL, în perioada ianuarie 200 7- 8 decembrie 2008, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii pe care o administra, operaţiunile comerciale efectuate si veniturile realizate în perioada mai sus arătată, sustrăgându-se, astfel, de la plata către stat a unei sume totale în cuantum de 1.075.070 lei, constând în impozit pe profit în valoare de 353.599 lei, şi tva în valoare de 721.471 lei, la care se adaugă dobânzile si penalităţile aferente, a fost calificată de prima instanţă ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.
Întrucât prin actul de sesizare al instanţei nu s-a reţinut în încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală şi alin. (1) al normei de incriminare, adică al art. 9 din Legea nr. 241/2005, care practic, alături de lit. b), constituie norma de incriminare a infracţiuni, în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului T.I., pentru care acesta a fost trimis în judecată, din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Fapta inculpatului T.I., care, în calitate de administrator si asociat unic al SC P. SRL, la data de 13 iunie 2008, prin declaraţia pe proprie răspundere depusă la A.F.P. Vaslui, deci la o instituţie de stat, în vederea producerii de consecinţe juridice, pentru sine, a declarat necorespunzător adevărului, că SC P. SRL nu a desfăşurat activitate de la înfiinţare, adică din luna ianuarie 2007, până la data de 31 decembrie 2007, a fost calificată de prima instanţă ca infracţiune de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că atitudinea subiectivă a inculpatului T.I. faţă de faptele săvârşite şi urmările acestora se caracterizează prin intenţie directă, ceea ce presupune că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor sale şi la urmărit în momentul săvârşirii faptei.
Reţinând vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunile anterior amintite, prima instanţă l-a condamnat la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator.
La alegerea şi individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (închisoare de la 2ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi) şi de art. 292 C. pen. (închisoare de la 3 luni la 2 ani şi amenda), împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, gradul concret de pericol social (concretizat în diminuarea bugetului de stat), perioada de timp în care inculpatul a încălcat legea penală, persoana inculpatului (care nu avea antecedente penale la momentul săvârşirii faptelor din prezenta cauză), întinderea prejudiciului cauzat prin activitatea sa infracţională (peste 100.000 lei), dar si faptul că, în lipsa evidenţei contabile, la stabilirea cuantumului prejudiciului nu au fost avute în vedere si posibilele cheltuieli efectuate de inculpat în activitatea comercială, vârsta inculpatului.
Prima instanţă a apreciat că simpla lipsă a antecedentelor penale la momentul săvârşirii faptelor din prezenta cauză nu este de natură a diminua periculozitatea socială a faptelor comise de către inculpat, astfel încât să permită aplicarea unor pedepse sub minimele speciale prevăzute de lege.
S-a apreciat, de asemenea, că scopul pedepsei, în egală măsură preventiv şi educativ, poate fi atins doar prin executarea efectivă de către inculpatul T.I. a pedepsei rezultante de 2 (doi) ani închisoare.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că A.N.A.F. – D.G.F.P.J. Vaslui s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 863.806 lei reprezentând prejudiciul direct cauzat în dauna bugetului de stat, conform raportului de expertiză contabilă şi suplimentului la raport, întocmite în faza de urmărire penală. A arătat că prejudiciul direct se compune din suma de 394.883 lei impozit pe profit si suma de 468.923, reprezentând T.V.A.
S-a solicitat, totodată, acordarea de dobânzi şi penalităţi până la data achitării debitului, precum şi, conform art. 163 C. proc. pen., luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpatului.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 998 şi urm. C. civ., va obliga pe inculpatul T.I. la plata către partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. a sumei de 863.806 lei (reţinute prin expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi), reprezentând impozit pe profit în cuantum de 394.883 şi tva în cuantum de 468.923 lei, cu dobânzi si penalităţi aferente de la data scadenţei debitului până la data de 10 martie 2010, când împotriva acestei societăţi comerciale s-a deschis procedura de insolvenţă.
Deşi prin expertiza fiscală efectuată în cursul judecăţii a rezultat că prejudicial cauzat s tatului este în valoare de 1.075.070 lei, reprezentând impozit pe profit în valoare de 353.599 lei şi taxă pe valoarea adăugată în valoare de 721.471 lei, obligaţii fiscale care au un cuantum mărit raportat la cel stabilit în cursul urmăririi penale, cum partea civilă nu si-a mărit cuantumul pretenţii faţă de constituirea iniţială de parte civilă, prima instanţă, pentru respectarea principiului disponibilităţii, a obligat pe inculpat la plata sumelor cu care A.N.A.F. s-a constituit parte civilă.
Inculpatul nu a fost obligat la plata către partea civilă a prejudiciului indirect constând în majorări de întârziere si penalităţi după data de 10 martie 2010, când societatea SC P. SRL a intrat în stare de insolvenţă, prin sentinţa 128/ F din 10 martie 2010 a Tribunalului Vaslui deoarece, potrivit prevederilor art. art. 117 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la data exigibilităţii impozitelor mai sus arătate, p entru obligaţiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment şi neplătite la termen nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În aceste condiţii, s-a reţinut că, întrucât societatea SC P. SRL, care între timp a şi fost radiată din O.R.C. nu ar fi datorat majorări si penalităţi de întârziere după intrarea în insolvenţă cu privire le debitele anterioare referitoare la impozitele datorate bugetului de stat, nici inculpatul nu poate fi obligat la plata majorărilor si penalităţilor de întârziere cu privire la debitele constând în impozitul pe profit în cuantum de 394.883 lei şi tva în cuantum de 468.923 lei, de la plata cărora SC P. SRL s-a sustras prin săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Împotriva sentinţei penale indicate mai sus au declarat apel inculpatul T.I. şi partea civilă A.N.A.F.
Inculpatul T.I. a criticat sentinţa atât în latură penală, cât şi în latură civilă, solicitând achitarea sa pentru infracţiunea de evaziune fiscală în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că evidenţele contabile, registre de casă, registre de vânzări (în cadrul cărora au fost înregistrate operaţiunile comerciale derulate de SC P. SRL), au existat în materialitatea lor, dar de activitatea de înregistrare a evidenţei contabile se ocupa o altă persoană, J.C., care şi depunea la A.F.P. Vaslui bilanţurile contabile certificate de expert contabil autorizat I.P.C. În susţinerea solicitării de achitare pe acest temei inculpatul a mai arătat că în decembrie 2008 a cesionat părţile sociale ale SC P. SRL numitului S.B., prilej cu care a fost încheiat şi un proces verbal de predare-primire, în care s-a specificat faptul că, inculpatul i-a predat acestuia următoarele înscrisuri: actele juridice ale societăţii, ştampila şi actele contabile ale societăţii - facturiere, borderouri, chitanţiere, bilanţuri, balanţe, documente depozitate în sacoşe.
S-a arătat, de asemenea, că existenţa documentelor contabile reiese în mod clar din împrejurarea că, în lipsa acestora, expertul contabil I.P.C. nu ar fi putut întocmi şi depune bilanţurile şi balanţele aferente.
În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu a avut intenţia de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, de vreme ce pentru fiecare sumă încasată de la societăţile partenere, inculpatul întocmea factură fiscală, situaţie în care este ilogică împrejurarea că, facturile fiscale erau întocmite, în schimb nu erau înregistrate în registrele de vânzări.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că în condiţiile în care pentru anul 2007 a fost întocmit bilanţul contabil al societăţii, declaraţia nu ar fi putut produce nicio consecinţă juridică.
Inculpatul a criticat şi modalitatea în care instanţa a dispus executarea pedepsei aplicate, arătând că este disproporţionată, în raport cu modalitatea concretă în care se reţine pretinsa activitate infracţională, persoana inculpatului şi poziţia procesuală adoptată de acesta.
S-a arătat că argumentul cuantumului ridicat al prejudiciului nu poate fi avut în vedere de instanţă, în momentul stabilirii modalităţii de executare a pedepsei. Prin urmare, a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Cu privire la latura civilă, inculpatul a arătat că prin sentinţa comercială nr. 362/ F din 28 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui a fost deja obligat la repararea prejudiciului.
A.N.A.F. a solicitat obligarea inculpatului la plata prejudiciului indirect, reprezentând accesorii, până la data plăţii efective a prejudiciului direct.
Prin decizia penală nr. 169 din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. împotriva sentinţei penale nr. 81 din 04 mai 2012 pronunţate de Tribunalul Vaslui, pe care a desfiinţat-o în parte, în latură civilă.
Rejudecând, a înlăturat dispoziţiile de obligare a inculpatului T.I. la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente debitului principal de la data scadenţei până la data de 10 martie 2010.
A obligat pe inculpat să plătească dobânzile şi penalităţile aferente debitului principal în sumă de 863 806 lei, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 394 883 lei şi TVA în cuantum de 468 923 lei, de la data scadenţei până la data plăţii efective.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului o încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, s-a apreciat că pedeapsa aplicată este just individualizată.
Cu privire la latura civilă, instanţa de apel a apreciat că se impune reformarea sentinţei apelate întrucât trebuie obligat inculpatul la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente debitului principal de la data scadenţei până la data plăţii efective.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul T.I., solicitând în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen.
În susţinerea recursului inculpatului invocă cazurile de casare prevăzut de art. 3859pct. 12 şi 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., cât şi din prisma dispoziţiei art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care urmează:
Reţine Înalta Curte că faptele şi modalitatea de comitere a acestora au fost temeinic stabilite de instanţa de fond în urma unei analize atente şi obiective a materialului probator administrat în cauză, fiind dovedit că inculpatul a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 292 C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Soluţia de condamnare a inculpatului T.I. pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi de fals în declaraţii este conformă probelor administrate în cauză şi, prin urmare, nu poate fi primită susţinerea inculpatului că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.
Sunt de reţinut, în acest sens, declaraţiile martorilor, expertiza fiscală, extrasele de cont, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, notele de constatare întocmite de organele fiscale din Bistriţa şi Caraş Severin, extrasele de cont cu rulaje de bani, facturile emise, ridicările de numerar, plăţile efectuate prin bancă şi cu chitanţe, dar şi mărturiile administratorilor societăţilor comerciale cu care SC P. SRL a avut relaţii comerciale, rezultând că societatea administrată de inculpat a desfăşurat activitate comercială constând în comerţul cu piei de bovină, confecţionare de uşi şi ferestre din material PVC şi piese auto.
De asemenea, prin declaraţia pe propria răspundere depusă la A.F.P. Vaslui, în calitate de administrator şi asociat unic al SC P. SRL, la data de 13 iunie 2008, a declarat necorespunzător adevărului că SC P. SRL nu a desfăşurat activitate de la înfiinţare, respectiv din ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2007, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Referitor la criticile privind modul de individualizare a pedepselor stabilite pentru cele două infracţiuni şi a modalităţii de executare a pedepsei rezultante, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.
Astfel, prima instanţă a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. şi anume, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor cât şi circumstanţele personale ale inculpatului (nu are antecedente penale, vârsta), aspecte care au condus la stabilirea unei pedepse rezultante care, prin cuantum şi modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Înalta Curte reţine că pedeapsa aplicată este nelegală, aşa cum a constatat şi instanţa de control judiciar, însă nu se poate reforma hotărârea atacată sub acest aspect întrucât s-ar agrava situaţia inculpatului în propria sa cale de atac.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu se impune stabilirea unui regim sancţionator neprivativ de libertate, executarea pedepsei în stare de arest fiind singura modalitate aptă să contribuie la reeducarea inculpatului în sensul formării unei atitudinii corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Prin urmare, nefiind identificate alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 169 din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2153/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2220/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
