ICCJ. Decizia nr. 1986/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1986/2013
Dosar nr. 1310/116/2012
Şedinţa nepublică din 07 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 95 din 14 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în baza art. 13 alin. (1) şi 2 Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(4) şi alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.N., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare pronunţată împotriva inculpatului prin sentinţa penală nr. 51/2010 a Judecătoriei Lehliu-Gară, pedeapsă care nu se contopeşte cu cea pronunţată prin prezenta sentinţă, inculpatul G.N. având de executat 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 14 C. proc. pen., luând act de acordul părţilor, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă G.N., cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
În baza art. 14 C. proc. pen., a fost admisă în parte cererea de acordare a daunelor morale formulată de partea civilă G.N. şi a fost obligat inculpatul la plata, către menţionata parte civilă, a sumei de 10.000 lei, cu acest titlu.
A fost respinsă cererea formulată de partea civilă G.N. în baza art. 163 C. proc. pen.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 520 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 150 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călăraşi din 2 mai 2012 a fost trimis în judecată inculpatul G.N., pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori, faptă prev. şi ped. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
În actul de inculpare s-a reţinut că, la data de 6 septembrie 2011, lucrători de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în perioada iunie-august 2011, inculpatul G.N., domiciliat în satul Sănduliţa, com. Săruleşti, jud. Călăraşi, l-a racolat pe minorul G.N., instituţionalizat în Centrul de minori „Sfântul Ş.”, în vederea exploatării prin muncă.
Concret, la data de 5 septembrie 2011, ora 11,34, operatorii Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 Călăraşi şi Dispeceratul de Urgenţă al I.P.J. Călăraşi au primit un apel telefonic pe numărul unic 112 prin care, un copil ce s-a recomandat a fi G.N. de la Casa Copilului din Perişoru Gară, le aducea la cunoştinţă că a fugit din centru, că se află în Sănduliţa de mai mult timp şi că nu este lăsat să se întoarcă de un anume „N.”, crescător de animale, care l-a găzduit din luna iunie 2011, cerându-i în schimb să muncească pentru el şi care, în toată această perioadă, l-a agresat fizic de mai multe ori.
Procedându-se la efectuarea de cercetări, s-a stabilit că partea vătămată G.N., minor în vârstă de 17 ani, instituţionalizat în Centrul de minori „Sfântul Ş.” din com. Perişoru, a fost dat în urmărire la data de 14 iunie 2011, întrucât a plecat din centru şi n-a mai revenit.
Verificările au stabilit că victima minoră s-a deplasat pe cont propriu în mun. Călăraşi, cu intenţia de a-şi vizita un frate aflat în plasament. La întoarcere, l-a cunoscut pe inc. G.N., zis „N.” care, aflând de situaţia familială şi socială precară a minorului, l-a racolat, propunându-i să nu se mai întoarcă în centrul din com. Perişoru şi să-l însoţească în satul Sănduliţa, la ferma sa de animale, unde să muncească ca îngrijitor de animale, în schimbul sumei de 280 lei lunar, programul zilnic de lucru fiind stabilit între orele 5,30-21,00, cu pauză de masă.
Victima minoră a acceptat propunerea inculpatului şi l-a însoţit pe acesta la ferma de animale, unde a fost găzduit din 16 iunie 2011, până în 5 septembrie 2011 când, nemaisuportând regimul la care era supus, G.N. a fugit şi a alertat autorităţile.
În această perioadă minorul a fost exploatat de către inculpat, executând munci diverse (îngrijind de animale, cosind) cu încălcarea normelor legale privind condiţiile lucrative, de salarizare, sănătate şi securitate, modalitate prin care i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale. În perioada de referinţă, G.N. nu a primit bani pentru serviciile prestate, a fost agresat fizic de către inculpat şi, deşi şi-a manifestat deseori voinţa de a părăsi ferma şi de a se întoarce în centru, nu a fost lăsat de către inculpat.
În cauză, s-a procedat la audierea victimei minore G.N. în prezenţa psihologului Centrului de ocrotire, împrejurare în care a confirmat situaţia de fapt expusă.
Cauza a intrat pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 10 mai 2012 şi, în şedinţa publică din 14 iunie 2012, interogat fiind, inculpatul G.N. a recunoscut comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, arătând că doreşte să fie judecat în baza probatoriului de la urmărirea penală, pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Tribunalul, analizând probatoriul administrat la urmărirea penală, a reţinut că fapta inculpatului G.N. care, în luna iunie 2011, l-a recrutat pe minorul G.N., în vârstă de 17 ani, prin inducere în eroare şi care l-a transportat şi găzduit până în luna septembrie 2011 la ferma sa de animale din satul Sănduliţa, com. Săruleşti, jud. Călăraşi, iar prin exercitarea de violenţe fizice l-a exploatat prin muncă, impunându-i să lucreze aproximativ 12 ore pe zi, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile lucrative, de salarizare, de sănătate şi securitate, încălcându-i, astfel, minorului, drepturi şi libertăţi fundamentale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, text de lege în baza căruia acesta urmează a fi condamnat.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a reţinut gradul de pericol social concret al faptei cercetate, modalitatea de comitere (asupra unui minor, prin exercitarea de violenţe fizice şi verbale, prin impunerea unui program de lucru mult prea mare pentru vârsta minorului şi prin refuzul de a-i permite acestuia să părăsească ferma de animale) care denotă periculozitate sporită şi persistenţă infracţională. Aceste aspecte impun cu necesitate aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei şi nu a art. 81 şi 861 C. pen., aşa cum s-a solicitat de către inculpat.
În ceea ce priveşte situaţia laturii civile a cauzei, tribunalul a luat act de acordul părţilor referitor la despăgubirile civile, dar cuantumul daunelor morale este excesiv de mare, raportat la incidenţa suferinţelor fizice şi psihice îndurate de G.N. pe perioada cât minorul a lucrat pentru inculpatul G.N. Prin urmare, din totalul de 30.000 lei daune morale solicitate de către G.N., tribunalul a apreciat că suma de 10.000 lei corespunde, în mod judicios, traumelor menţionate anterior, aceasta reuşind să realizeze o justă dezdăunare minorului.
Referitor la instituirea unui sechestru pe bunurile imobile şi mobile al inculpatului, tribunalul a respins această cerere, motivat de faptul că, pe de o parte, nu au fost individualizate bunurile proprietatea inculpatului G.N., încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 165 alin. (1) C. proc. pen. şi, pe de altă parte, momentul procesual al cererii face ca aceasta să fie inoportună, faţă de cuantumul despăgubirilor civile şi al daunelor morale datorate de inculpatul victimei minore.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă G.N., cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
În baza art. 14 C. proc. pen., s-a admis în parte cererea de acordare a daunelor morale formulată de partea civilă G.N. şi a obliga pe inculpat la plata, către menţionata parte civilă, a sumei de 10.000 lei, cu acest titlu.
A fost respinsă cererea formulată de partea civilă G.N.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul G.N. criticând-o ca fiind netemeinică şi invocând circumstanţele sale personale favorabile, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei ce i s-a aplicat.
Prin decizia penală nr. 320/ A din 2 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a admis apelul declarat de inculpatul G.N. împotriva sentinţei penale nr. 95 din 14 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.
A desfiinţat în parte sentinţa penală şi rejudecând în fond:
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul G.N. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 51/2010 a Judecătoriei Lehliu Gară, pedeapsă pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Onorariu avocat oficiu, parţial, în sumă de 100 lei urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că, în raport de circumstanţele reale şi personale ale cauzei şi ale inculpatului, se impune reducerea pedepsei la minimul special procedând în consecinţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853C. proc. pen., inculpatul G.N., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră, în raport de atitudinea de recunoaştere a faptei pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal, cât şi de regret a faptei săvârşite.
Solicită, de asemenea, inculpatul, să se aibă în vedere că a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În susţinerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în faza de urmărire penală, recunoscut de inculpat care şi-a exprimat voinţa de a beneficia de judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală rezultă că fapta inculpatului G.N. care, în luna iunie 2011, l-a recrutat pe minorul G.N., în vârstă de 17 ani, prin inducere în eroare şi care l-a transportat şi găzduit până în luna septembrie 2011 la ferma sa de animale din satul Sănduliţa, comuna Săruleşti, judeţul Călăraşi, iar prin exercitarea de violenţe fizice l-a exploatat prin muncă, impunându-i să lucreze cca 12 ore pe zi, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile lucrative, de salarizare, de sănătate şi securitate, încălcându-i, astfel, minorului drepturi şi libertăţi fundamentale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, urmările acesteia, limitele speciale ale pedepsei, inclusiv dispoziţiile art. 3201alin. (7) C. proc. pen., cât şi circumstanţele personale (faptă săvârşită asupra unui minor, deşi nu a folosit violenţa la racolarea acestuia, nu i-a dat bani pentru munca depusă, dar i-a cumpărat îmbrăcăminte, dulciuri, i-a dăruit un telefon mobil, l-a cazat, i-a asigurat hrana zilnic, cu antecedente penale), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum şi modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen., care prevăd că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Înalta Curte apreciază, în urma propriei evaluări a cauzei, că nu se mai impune a se acorda o mai largă eficienţă aspectelor personale pozitive ale inculpatului, cât timp recunoaşterea faptei este una formală în faţa evidenţei probelor, iar inculpatul a beneficiat deja de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi de clemenţa instanţei în stabilirea pedepsei.
Pe de altă parte, împrejurările pozitive ce caracterizează persoana inculpatului pot fi avute în vedere doar ca elemente de individualizare a pedepsei, ele neavând ponderea unor circumstanţe atenuante care să contribuie la aplicarea unei pedepse într-un cuantum şi mai redus.
Apreciază Înalta Curte că pedeapsa aplicată inculpatului este bine dozată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, astfel încât este aptă să contribuie la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În speţă, instanţa de control judiciar a apreciat corect asupra gravităţii faptei, dar şi a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiţii în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 320/ A din 02 noiembrie 2 012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală .
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul par ţ ial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, ş i la plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte vătămată G.N.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 07 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1775/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2028/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
