ICCJ. Decizia nr. 2153/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2153/2013

Dosar nr. 802/122/2012

Şedinţa publică din 19 iunie 2013

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 339 din 7 august 2012 a Tribunalului Giurgiu a fost condamnat inculpatul D.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) şi alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (fapta din perioada 20 septembrie 2011).

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 februarie 2012 la 07 august 2012.

În baza art. 350 C. proc. pen., instanţa de fond a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, viol şi incest, fapte prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II–a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată (fapta din perioada august – decembrie 2011), art. 197 alin. (1) C. pen., raportat la alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 348 C. proc. pen. şi art. 1349 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească minorei D.E.M., care a fost asistată de mama sa, D.M., suma de 3.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune morale.

Inculpatul D.I. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În declaraţia părţii vătămate, minora D.E.M., dată în cursul urmăririi penale la data de 18 ianuarie 2012 aceasta arată că de la vârsta de 11 ani, la scurt timp de când mama sa s-a despărţit de tatăl său şi a plecat de acasă, tatăl său, inculpatul D.I. aducea la domiciliu mai mulţi bărbaţi, de vârsta lui, cu care consuma băuturi alcoolice, după care, pe minoră o obliga să întreţină relaţii sexuale cu aceştia şi o bătea foarte rău ori de câte ori nu era de acord să întreţină relaţii sexuale cu aceştia.

Partea vătămată a mai afirmat că tatăl său îi spunea să nu se împotrivească, deoarece bărbaţii cu care întreţine relaţii sexuale îi dă bani şi din acei bani o întreţine pe ea.

Partea vătămată a mai afirmat că era obligată să aştepte să îi vină bărbaţii în cameră şi, de obicei aceştia stingeau lumina ca să nu-i vadă şi să-i recunoască şi îi spuneau că i-au dat bani tatălui său.

În aceiaşi declaraţie partea vătămată a precizat că, imediat ce a plecat mama sa de la domiciliu, tatăl său, D.I. a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, acesta fiind bărbatul care a dezvirginat-o. Ulterior acesta „a mai profitat” de ea „o singură dată”.

În declaraţia aceleiaşi părţi vătămate, dată în cursul urmăririi penale, la data de 24 ianuarie 2012, aceasta a arătat că, începând cu anul 2005, de când a rămas numai cu tatăl său, inculpatul D.I., acesta aducea la locuinţa lor din comuna Ogrezeni, în fiecare seară, diferiţi bărbaţi, împreună cu care inculpatul consuma excesiv băuturi alcoolice.

Minora a mai declarat şi faptul că, la scurt timp după ce mama sa a părăsit domiciliul conjugal, inculpatul a violat-o şi a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale prin constrângere, fiind virgină, iar acest lucru s-a întâmplat în mod repetat, neputându-se opune, întrucât venea noaptea peste ea în cameră. La finalul aceleiaşi declaraţii revine şi arată faptul că, tatăl său, după ce a dezvirginat-o a mai obligat-o o singură dată să întreţină raporturi sexuale cu el.

De asemenea, a mai declarat şi că în toată această perioadă, tatăl său a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţii care veneau la ei acasă, contra unor sume de bani cu care inculpatul îşi cumpăra băutură şi a acceptat acest lucru de frică, întrucât tatăl său era violent, o bătea şi o ameninţa. Aceasta a mai declarat şi faptul că o vecină de-a sa, martora C.F., i-a spus că l-a văzut pe numitul D.G.I. cum îi dădea bani tatălui său, inculpatul D.I., ca să o lase la acesta pentru a fi exploatată sexual.

În cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată D.E.M., fiind audiată în prezenţa psihologului M.V., a declarat că părinţii săi s-au despărţit când ea avea vârsta de 10 ani, respectiv în anul 2006, când mama sa a plecat de la domiciliu şi a început o relaţie de concubinaj cu un alt bărbat. Partea vătămată a rămas cu tatăl său şi bunica, în vârstă de 91 ani, la domiciliul tatălui său.

La vârsta de 11 ani, în 2007, a fost violată de tatăl său care se afla sub influenta băuturilor alcoolice. Nu a mai fost violată altă dată de tatăl său. Partea vătămată a mai afirmat că, nu este adevărat că a fost violată, în mod repetat, de tatăl său, în cursul anilor 2005-2011. A afirmat că „adevărul l-am spus acum în faţa instanţei”.

De asemenea, în instanţă, partea vătămată a susţinut că „nu am fost obligată de nimeni să întreţin relaţii sexuale cu alţi bărbaţi” cu care tatăl său consuma băuturi alcoolice. De asemenea, partea vătămată a susţinut că nu a fost bătută sau ameninţată de tatăl său să întreţină relaţii sexuale cu el, dar i-a spus să nu spună la nimeni, atunci când a avut unicul raport sexual.

A mai afirmat că tatăl său o mai bătea uneori când îi reproşa că nu învaţă bine şi că umblă toată ziua cu colegele şi se plimbă. De asemenea, a susţinut că, deşi este adevărat că a fost violată o singură dată de tatăl său, nu îşi poate explica cum medicii de la S.M.L., au constatat că este virgină la vârsta de 12 ani (în realitate 13 ani), respectiv la data de 23 iunie 2009. De asemenea, a arătat că, la urmărirea penală a indicat mai mulţi bărbaţi că au avut relaţii (sexuale) cu ea, „din cauza emoţiilor; nu mi-a sugerat nimeni să indic acele persoane”.

A mai susţinut că tatăl său ştia despre faptul că locuia la D.G.I., care încasa diverse sume de bani de la bărbaţii cu care întreţinea raporturi sexuale. Când a fost acasă la Ogrezeni, a aflat de la o vecină D., care nu mai locuieşte în Ogrezeni şi de la C.F., că tatăl său primea bani de la D.G.I., care o exploata sexual.

Nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecăţii inculpatul D.I. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată. A declarat că, după ce soţia sa D.M. a părăsit domiciliul conjugal, fiica sa minoră D.E.M., atunci în vârstă de 11 ani, a rămas în grija sa şi a bunicii paterne, în vârstă de 92 de ani. În data de 08 octombrie 2011 fiica sa a plecat de acasă şi nu a mai revăzut-o. A anunţat poliţia a doua zi după ce fiica sa a plecat de acasă.

În luna decembrie 2011 şeful postului de poliţie l-a anunţat că fiica sa a fost luată de Protecţia Copilului. A susţinut că nu îl cunoaşte pe numitul D.G.I. De asemenea, a negat că ar fi dezvirginat-o pe fiica sa D.E.M. sau că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. În cursul judecăţii nu a dorit să facă alte declaraţii, precizând doar că nu recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care este trimis în judecată, că partea vătămată nu a spus adevărul în declaraţia dată în instanţă la 06 iunie 2012 şi a precizat că s-a despărţit de soţia sa D.M. în luna noiembrie 2008.

În declaraţia dată de inculpatul D.I. cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă acesta a declarat că, după despărţirea de soţia sa, fiica lor minoră, D.E.M. a rămas în grija sa şi a mamei sale (bunica paternă). Soţia sa nu a vrut să o ia cu ea pe minoră. Nu a recunoscut că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa minoră, D.E.M. şi nu cunoaşte motivul pentru care aceasta a declarat că inculpatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu ea încă de la vârsta de 10 ani. Nu este adevărat nici că i-ar fi adus fiicei sale minore diverşi bărbaţi acasă pentru a întreţine cu aceştia relaţii sexuale contracost. Nu este adevărat nici că la el în curte veneau bărbaţi. A precizat că nu îl cunoaşte pe numitul D.G.I. L-a văzut pe acesta pentru prima dată, pe 12 ianuarie 2012, când a fost la Parchet şi nu este adevărat că i-ar fi „vândut-o” acestuia pe fiica sa minoră în vederea practicării de către aceasta a prostituţiei (sau şi-ar fi dat acordul să fie exploatată sexual). Nu a prezentat-o pe fiica sa niciunui bărbat pentru ca acesta să o folosească pentru practicarea prostituţiei, iar el să obţină foloase de pe urma acestei activităţi. După ce s-a despărţit de soţie, fiica sa a dormit în cameră cu bunica, respectiv mama sa, în vârstă de 91 de ani şi, ca atare, nu putea să se ducă în cameră şi să întreţină cu fiica sa minoră relaţii sexuale. A mai susţinut că lucra la un unchi de-al său, pe nume L.A., pe tractor, iar acesta îl plătea pentru serviciile prestate. Fiica sa minoră a plecat prima dată de acasă în 2009, după care în anul 2010, când inculpatul a reuşit să o readucă acasă. Ultima dată a plecat în anul 2011, inculpatul nemaiputând să o readucă la domiciliu, deoarece nu cunoştea unde este.

Audiată ca martor în cursul urmăririi penale D.M., mama părţii vătămate a declarat că, la data de 01 noiembrie 2009, a fost alungată de la domiciliu de soţul său D.I. Nu cunoaşte, însă, dacă fiica sa, D.E.M., a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu D.I. sau cu alţi bărbaţi contra unor sume de bani. Ştie doar că fiica sa plecase de acasă la un băiat din satul Tântava, cu care dorea să rămână, dar D.I. a luat-o cu forţa de la domiciliul acestuia.

În cursul cercetării judecătoreşti aceeaşi martoră a declarat că nu a ştiut că fiica sa, D.E.M., a fost obligată să se prostitueze şi nu a auzit că D.I., tatăl acesteia, să o abuzeze sexual. A aflat despre aceasta când a fost declanşată ancheta împotriva acestuia.

În cursul urmăririi penale martorul G.N. a declarat că, de când D.M. a plecat de acasă, D.I. s-a lăudat că a dezvirginat-o pe fiica sa D.E. A mai arătat că, în curtea lui D.I. a văzut, seara, cum intrau diferiţi bărbaţi şi îi plăteau lui D.I. pentru ca aceştia să întreţină relaţii sexuale cu fiica acestuia, D.E. A mai afirmat că D.I. primea de la clienţi, pe lângă bani, ţigări şi băuturi şi că, „acest lucru îl cunoaşte tot satul”.

De asemenea, a afirmat că D.I. avea cunoştinţă despre faptul că D.G. o exploata sexual pe E., el dându-şi acceptul întrucât D.G.I. a venit la domiciliul inculpatului şi i-a dat bani, ţigări şi băutură, acest lucru văzându-l personal.

În fine, a declarat că ştie că D.I. a profitat sexual, regulat, de fiica sa pe care o obliga să meargă cu el la pescuit, unde întreţinea relaţii sexuale cu ea.

În cursul cercetării judecătoreşti martorul G.N. a revenit asupra celor declarate anterior, susţinând că nu cunoaşte ca inculpatul D.I. să fi primit bani, băuturi alcoolice sau ţigări pentru ca fiica lui D.E.M. să întreţină relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, nu a auzit ca D.I. să o fi abuzat sexual pe fiica lui D.E.M., nu a auzit ca inculpatul să fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa. A precizat că declaraţiile aflate la dosar sunt scrise de el, fiind declaraţii olografe, dar i-au fost dictate de un lucrător de poliţie. După ce i s-a citit declaraţia de la dosar a susţinut că cele scrise nu corespund adevărului şi că adevărul l-a declarat în instanţă.

În cursul urmăririi penale martorul P.I.A. a declarat că ştie de la T.G.I. şi C.C. că aceştia îi dădeau ţuică lui D.I. pentru a întreţine relaţii sexuale cu D.E.M., chiar în casă la D.I. Acelaşi martor a declarat că ştie tot satul faptul că D.I. a dezvirginat-o pe fiica sa D.E. şi a întreţinut relaţii sexuale cu ea o perioadă de timp.

În cursul cercetării judecătoreşti, martorul P.I.A. a declarat că nu ştie dacă partea vătămată întreţinea relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi. A auzit vorbindu-se prin sat că T.G.I. şi C. zis C., i-ar fi dat lui D.I. ţuică pentru a întreţine relaţii sexuale cu fiica acestuia. A precizat că nu a dat nici o declaraţie olografă şi nu a declarat în cursul urmăririi penale că D.I. ar fi dezvirginat-o pe fiica sa, sau că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, declaraţia fiind consemnată de unul dintre lucrătorii de poliţie. Nu ştie dacă D.I. consuma băuturi alcoolice, dar, de muncit ştie că mai muncea cu ziua pe la diverşi cetăţeni.

În cursul urmăririi penale martorul T.D.I. a declarat că, în sat se aude că D.I. a profitat sexual de E. şi că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa de două ori. De asemenea, tot în sat a auzit că D.I. a exploatat-o sexual pe fiica sa în schimbul unor sume de bani şi în schimbul băuturilor alcoolice (ţuică). Acest martor a afirmat că tot satul ştie că T.G.I., zis „O.” şi C.C. zis „C.” i-au dat lui D.I. ţuică şi, în schimb au întreţinut relaţii sexuale cu D.E.

În cursul cercetării judecătoreşti, martorul T.D.I. a declarat că nu ştie dacă D.I. a profitat sexual de fiica sa. Concret nu ştie ca inculpatul să o fi exploatat sexual pe fiica sa contra unor sume de bani sau băuturi alcoolice. A auzit totuşi că acesta ar fi făcut acest lucru. A precizat că declaraţia aflată la dosarul de urmărire penală este scrisă de el.

Audiaţi în cursul urmăririi penale martorii T.G.I. şi C.V.C. au declarat că nu au întreţinut niciodată relaţii sexuale cu partea vătămată D.E.M., iar pe tatăl acesteia D.I. îl cunosc din vedere şi nu au vorbit niciodată cu acesta.

În cursul cercetării judecătoreşti martorul C.V.C. a declarat că nu ştie ca D.I. să o fi exploatat sexual pe fiica lui şi nici nu a auzit ca D.I. să fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica lui. Martorul a mai declarat că nu a întreţinut relaţii sexuale cu D.E.M. şi nu ştie nici alţi băieţi care să fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, dar a auzit că aceasta pleca des de acasă şi era adusă acasă de poliţie sau de un unchi, L.A.

Tot în cursul cercetării judecătoreşti martorul T.G.I. a declarat că nu cunoaşte nimic despre faptul că inculpatul ar fi exploat-o sexual pe fiica lui şi nici nu a auzit ca inculpatul să fi întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa. Martorul a mai susţinut că nu a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată şi nici nu i-a dat inculpatului băuturi alcoolice.

În cursul urmăririi penale martora C.F. a declarat că, după ce familia D. s-a destrămat, E. a rămas la tatăl său şi acesta primea în casă tot felul de bărbaţi care îi aduceau băutură şi, după ce îl îmbătau pe D.I. aceştia întreţineau relaţii sexuale cu E., fără voia ei. Aceiaşi martoră a declarat că ştie „din auzite” că D.I. a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, fără voia ei.

În instanţă, martora C.F. a declarat că, fiind vecină cu inculpatul a văzut de multe ori la poarta numitului D.I. diverse maşini din care coborau diverşi bărbaţi şi plecau cu partea vătămată D.E.M. şi că a văzut-o personal pe partea vătămată sărind geamul pentru a pleca cu diverşi bărbaţi. Personal, chiar a admonestat-o pe aceasta în sensul că i-a dat o palmă şi a dus-o la tatăl ei când a surprins-o, odată, încercând să fugă de acasă. Martora a mai arătat că partea vătămată a fugit de acasă de mai multe ori. Martora a mai susţinut că nu a auzit ca tatăl părţii vătămate să primească băuturi alcoolice şi ţigări de la diverşi bărbaţi pentru ca fiica acestuia să întreţină relaţii sexuale cu aceştia. A auzit, în sat, vorbindu-se că inculpatul ar fi profitat de fiica sa, în sensul că el fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, dar nu a crezut un asemenea zvon.

În cursul urmăririi penale martora C.G.A. a declarat că, tot satul ştie că D.I. a abuzat sexual de fiica sa D.E. şi că o obliga să întreţină relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani şi a băuturilor alcoolice (ţuică). Vecină fiind, a văzut mulţi bărbaţi care intrau şi ieşeau din curtea locuinţei lui D.I., însă nu ştie ce se întâmpla acolo. Nu ştie însă care sunt bărbaţii cu care E. era obligată de tatăl său să întreţină relaţii sexuale. De asemenea, a declarat că ştie tot satul că D.I. o obliga pe E. să meargă cu el la pescuit, unde abuza sexual de ea.

În cursul cercetării judecătoreşti aceiaşi martoră a declarat că, din auzite ştie că D.I. primea de la diferiţi cetăţeni băuturi alcoolice şi ţigări în scopul ca E. să întreţină relaţii sexuale cu respectivii bărbaţi. E. nu i-a povestit însă niciodată că a fost abuzată sexual de tatăl ei. A mai declarat că ştie că partea vătămată D.E. întreţinerea raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, fără ştiinţa tatălui ei. De multe ori aştepta ca tată ei să adoarmă, după care partea vătămată fugea de acasă în scopul de a întreţine relaţii sexuale cu alţi bărbaţi. Personal a văzut la poarta părţii vătămate diverse maşini cu care aceasta pleca cu diverşi bărbaţi. Nu ştie ca la domiciliul inculpatului să se fi organizat petreceri la care să fi participat alţi bărbaţi şi dacă se consumau băuturi alcoolice. Ştie că inculpatul consuma băuturi alcoolice, dar nu ştie dacă în exces.

În cursul urmăririi penale martorul T.M. a declarat că este de notorietate că partea vătămată D.E.M. întreţinea raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, iar tatăl acesteia D.I. lua de la aceste persoane ţigări, bani şi băutură. Din auzite ştie că D.I. a profitat sexual de fiica sa D.E.M.

În cursul cercetării judecătoreşti, martorul T.M. a declarat că a auzit aceste lucruri de la persoane minore, respectiv persoane de vârsta părţii vătămate.

În cursul urmăririi penale martorul A.S. a declarat că majoritatea oamenilor din sat cunosc faptul că D.I. lua de la diferiţi bărbaţi ţigări, băutură şi bani pentru ca aceştia să întreţină relaţii sexuale cu fiica sa, D.E. Nu îi cunoaşte pe aceşti bărbaţi dar, a auzit că erau din satul Podişon şi din Ogrezeni.

În cursul cercetării judecătoreşti, martorul A.S. a declarat că din auzite ştie că D.I. primea de la diverşi bărbaţi ţigări şi băutură pentru ca fiica lui să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi din Ogrezeni şi Podişoru. Nu a auzit însă ca D.I. să fi întreţinut raporturi sexuale cu propria fiică.

Şi în cursul urmăririi penale, şi în cursul cercetării judecătoreşti martorul G.A.F. a declarat că nu a auzit ca inculpatul D.I. să fi întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa, că nu a întreţinut relaţii sexuale cu D.E.M. şi nici nu a auzit ca această să fi întreţinut relaţii sexuale cu alţi bărbaţi.

În cursul urmăririi penale martorul M.G. a declarat că în toamna anului 2011 a cunoscut-o pe D.E. care locuia la D.G. (I.) vecin cu el şi aceasta i-a spus, în prezenţa lui D.G. şi D.M., că tatăl ei a violat-o la vârsta de 10 ani, iar apoi, în mod repetat, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. O lua cu forţa la pescuit şi pe malul apei o obliga să întreţină relaţii sexuale cu el.

Martorul L.A. a declarat că relaţia dintre inculpat şi fiica acestuia D.E.M. a fost o relaţie normală, ca orice relaţie între tată şi fiică. În octombrie 2008 inculpatul D.I. a fost părăsit de soţia sa, D.M., rămânând să se ocupe de fiica sa inculpatul şi bunica fetei, D.N., care are vârsta de 92 de ani. Datorită acestei situaţii partea vătămată s-a apropiat mai mult de soţia martorului, L.N., fiind într-o relaţie foarte apropiată. Prima problemă care a apărut a fost în anul 2009, când D.E. a dispărut de acasă timp de 3 zile şi au fost anunţaţi de Postul de poliţie Buturugeni că se află acolo. Martorul, împreună cu soţia sa şi inculpatul D.I. au mers împreună la Postul de poliţie Buturugeni unde au găsit-o pe minoră şi încă trei cetăţeni din care unul a declarat că D.E. a locuit la el timp de 3 zile. La postul de poliţie Ogrezeni i s-a luat declaraţie minorei, care a declarat că a făcut acest gest pentru că doreşte să se mărite, ea plecând împreună cu numita C.A., aceasta rămânând căsătorită cu unul dintre cei trei bărbaţi. La solicitarea inculpatului au mers împreună la S.J.M.L. Giurgiu unde minora a fost supusă unui control, constatându-se că este virgină. După această întâmplare din 2009 până în 2011 partea vătămată s-a comportat normal şi a urmat cursurile şcolii generale Ogrezeni. În anul 2011 cu 2-3 săptămâni înainte de încheierea anului şcolar minora D.E. a fugit din nou de acasă. Împreună cu tatăl minorei şi cu ajutorului şefului de post din Ogrezeni după ce au căutat-o pe minoră şi la mamei ei, în cele din urmă au găsit-o la un cetăţean din Ogrezeni în urma unei informaţii primită de la o vecină. După ce au găsit-o a avut o discuţie în familie la care au participat soţia martorului, inculpatul şi bunica minorei D.N. A doua zi martorul a mers la şcoală, a vorbit cu conducerea şcolii din Ogrezeni şi urma ca partea vătămată să meargă la şcoală pentru încheierea anului şcolar. Minora le-a pus o condiţie care martorului i s-a părut bizară, în sensul că după terminarea anului şcolar doreşte să se mărite. Dorind să afle de ce minora a luat o astfel de hotărâre a întrebat-o dacă are ceva de reproşat tatălui ei, iar aceasta a declarat că nu are ce să-i reproşeze tatălui ei. După ce a terminat clasa a VIII-a minora a plecat din nou de acasă şi au găsit-o în satul Tântava, comuna Grădinari, judeţul Giurgiu la un băiat şi le-a spus că s-a căsătorit cu acel băiat, refuzând practic să vină acasă. După circa o lună de zile a venit cu acel băiat la domiciliul tatălui ei, unde a locuit o perioadă de timp circa o lună de zile. În această perioadă de o lună de zile băiatul cu care minora a locuit în locuinţa tatălui său le-a spus că aceasta a fugit câteva seri de acasă noaptea şi el a hotărât să se întoarcă la domiciliul lui din satul Tântava. În ziua de 08 octombrie 2011 a venit inculpatul la muncă şi i-a spus că partea vătămată a dispărut iarăşi de acasă şi că a anunţat poliţia Ogrezeni, apoi nu a mai ştiut nimic de minoră până când a fost anunţat de D.G.P.C. Giurgiu că minora se află în grija acestei direcţii şi nici nu a văzut-o decât în ziua în care aceasta s-a prezentat la instanţă pentru a fi audiată. Martorul a mai declarat că, în urmă cu o săptămână, a venit la domiciliul său partea vătămată împreună cu doamna M.I., educator la Centrul de copii „Sf.M.”, pentru a lua actele minorei, respectiv certificatul de naştere carte de identitate şi foaia matricolă de la şcoală. Cu această ocazie minora a declarat, în prezenţa educatoarei, că tatăl ei este nevinovat şi că ar dori să schimbe poziţia procesuală. Martorul a mai declarat că nu a auzit ca partea vătămată să fi întreţinut raporturi sexuale cu complicitatea tatălui acesteia, D.I.

În cursul urmăririi penale martora D.N., bunica paternă a părţii vătămate, în vârstă de 92 de ani, a declarat că în anul 2008 nepoata sa E. a rămas în grija sa şi a tatălui ei D.I., deoarece D.M. a părăsit domiciliul pentru un alt bărbat. Cât timp E. a stat cu bunica paternă şi cu tatăl ei în curte nu au intrat bărbaţi, în afara băiatului din Tântava cu care E. a trăit în concubinaj. Martora a mai susţinut că E. a dormit tot timpul în aceiaşi cameră cu martora. A mai precizat că relaţia dintre băiatul său, D.I., şi nepoata D.E. era foarte bună şi că D.I. nu a profitat niciodată de fiica sa şi nici nu a adus niciodată bărbaţi în casă.

În cursul urmăririi penale au mai fost audiaţi martorii S.N. şi I.C., care au declarat că nu au fost niciodată în curte la D.I., nu au avut de-a face cu el sau cu fiica acestuia şi nu cunosc nimic despre relaţia dintre D.I. şi fiica acestuia.

Din analiza probelor administrate în cauză tribunalul a reţinut următoarele:

1. Cu privire la infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, constând în aceea că, în perioada 2009 - 2011, inculpatul D.I. a obligat-o pe fiica sa, minora D.E.M., în vârstă de 15 ani, la practicarea prostituţiei în folosul său.

Coroborând declaraţiile părţii vătămate D.E.M. (care a declarat că în această perioadă, tatăl său a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţii care veneau la ei acasă, contra unor sume de bani cu care inculpatul îşi cumpăra băutură şi a acceptat acest lucru de frică, întrucât tatăl său era violent, o bătea şi o ameninţa) cu declaraţiile martorilor P.I.A. (care a declarat că ştie de la T.G.I. şi C.C. că aceştia îi dădeau ţuică lui D.I. pentru a întreţine relaţii sexuale cu D.E.M., chiar în casă la D.I.), T.D.I. (care a declarat că a auzit că D.I. a exploatat-o sexual pe fiica sa în schimbul unor sume de bani şi în schimbul băuturilor alcoolice (ţuică), indicându-i pe T.G.I., zis „O.” şi C.C. zis „C.” ca fiind persoane care i-au dat lui D.I. ţuică şi, în schimb, au întreţinut relaţii sexuale cu D.E.), C.G.A. (care a declarat că D.I. o obliga pe fiica sa să întreţină relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani şi a băuturilor alcoolice, respectiv ţuică), T.M. (care a declarat că partea vătămată D.E.M. întreţinea raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, iar tatăl acestea D.I. lua de la aceste persoane, ţigări, bani şi băutură) şi A.S. (care a declarat că D.I. lua de la diferiţi bărbaţi ţigări, băutură şi bani pentru ca aceştia să întreţină relaţii sexuale cu fiica sa, D.E., şi a auzit că aceşti bărbaţi erau din satul Podişon şi din Ogrezeni), instanţa a reţinut că începând cu a doua parte a anului 2009 până în august 2011, inculpatul D.I. a exploatat-o sexual pe fiica sa minoră, D.E.M., obligând-o să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi de la care primea bani, băuturi sau ţigări. Deşi inculpatul nu a recunoscut aceste fapte, vinovăţia sa a fost dovedită cu declaraţiile martorilor mai sus arătaţi, care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate.

În drept, s-a apreciat că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, texte în baza cărora inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă principală cu închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei comisă de inculpat, persoana acestuia, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată şi completată), instanţa a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În ceea ce priveşte pericolul social al faptelor comise de inculpat, instanţa de fond a reţinut că este extrem de ridicat, pericolul faptelor rezultând din modul, mijloacele şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea, inculpatul profitând şi de autoritatea sa asupra părţii vătămate. Pericolul social ridicat al infracţiunii comise de inculpat rezultă şi din faptul că prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni se aduce atingere unor drepturi fundamentale ale fiinţei umane şi anume dreptul la libertatea sexuală şi chiar se aduce atingere integrităţii corporale.

Instanţa de fond a apreciat că o pedeapsă de 10 ani cu executare în regim de detenţie este de natură să asigure scopul de constrângere şi educativ al pedepsei şi inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare.

Raportat la natura şi gravitatea deosebită a faptelor, instanţa de fond, în lumina jurisprudenţei C.E.D.O. referitor la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F., în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 februarie 2012 la zi - 07 august 2012.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă inculpatului, având în vedere că parte din temeiurile avute în vedere la luare măsurii arestării preventive au continuat să subziste.

2) Cu privire la infracţiunea de trafic de miori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată (fapta din perioada august - decembrie 2011) constând în aceea că în perioada august - decembrie 2011 inculpatul D.I. şi-ar fi dat acordul ca fiica sa minoră să fie obligată la practicarea prostituţiei de către numitul D.G.I. s-a reţinut că, în cauză nu există probe care să justifice o asemenea acuzaţie. Partea vătămată a susţinut că tatăl său ştia despre faptul că locuia la D.G.I., care încasa diverse sume de bani de la bărbaţii cu care întreţinea raporturi sexuale, iar când a fost acasă la Ogrezeni, a aflat de la o vecină, D., care nu mai locuieşte în Ogrezeni şi de la C.F., că tatăl său primea bani de la D.G.I., care o exploata sexual. D.G.I. a susţinut că nu l-a cunoscut pe D.I. şi că l-a văzut prima oară când a fost audiat de procuror, iar din declaraţiile martorei C.F. nu rezultă că l-ar fi văzut pe D.G.I. dându-i bani inculpatului D.I. pentru a fi de acord ca acesta să o exploateze sexual pe D.E.M. Martorul G.N., care în cursul urmăririi penale declarase că l-a văzut pe D.G.I. aducându-i inculpatului D.I. ţigări, bani şi băutură pentru a-şi da acceptul ca fiica sa să fie exploatată sexual, în instanţă a revenit asupra declaraţiilor din cursul urmăririi penale motivat de faptul că declaraţiile aflate la dosar deşi sunt scrise de el, i-au fost dictate de un lucrător de poliţie.

3. Cu privire la infracţiunile de viol şi incest prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., raportat la alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza l-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 203 C. pen., instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că probatoriul administrat nu conduce la vinovăţia inculpatului.

În rechizitoriu se arată că în perioada 2009 - 2011, inculpatul D.I. a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere, în mod repetat cu fiica sa, minora D.E.M., în vârstă de 15 ani.

Declaraţiile părţii vătămate cu privire la aceste aspecte sunt oscilante. Astfel, partea vătămată a declarat în cursul urmăririi penale, în prima declaraţie, că imediat ce a plecat mama sa de la domiciliu, tatăl său, D.I., a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, acesta fiind bărbatul care a dezvirginat-o. Ulterior acesta „a mai profitat” de ea „o singură dată”.

În altă declaraţie, tot în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că, la scurt timp după ce mama sa a părăsit domiciliul conjugal, inculpatul a violat-o şi a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale prin constrângere, fiind virgină, iar acest lucru s-a întâmplat în mod repetat, neputându-se opune, întrucât venea noaptea peste ea în cameră. La finalul aceleiaşi declaraţii revine şi arată faptul că tatăl său, după ce a dezvirginat-o, a mai obligat-o doar o singură dată să întreţină raporturi sexuale cu el.

În cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată fiind audiată în prezenţa psihologului M.V., a declarat că părinţii săi s-au despărţit în anul 2006, iar la vârsta de 11 ani, în 2007, a fost violată de tatăl său care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice precizând că nu a mai fost violată altă dată de tatăl său. Partea vătămată a mai afirmat că nu este adevărat că a fost violată, în mod repetat, de tatăl său, în cursul anilor 2005-2011. A afirmat că „adevărul l-am spus acum în faţa instanţei”. De asemenea, partea vătămată a susţinut că nu a fost bătută sau ameninţată de tatăl său să întreţină relaţii sexuale cu el, dar i-a spus să nu spună la nimeni, atunci când a avut unicul raport sexual.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul D.I. ar fi întreţinut relaţii sexuale, prin constrângere sau liber consimţite, cu fiica sa D.E.M.

După ce în cursul urmăririi penale martorul G.I. a afirmat că inculpatul D.I. s-a lăudat că a dezvirginat-o pe fiica sa şi că ştie că D.I. a profitat sexual, regulat, de fiica sa, în cursul cercetării judecătoreşti a revenit asupra acestei declaraţii susţinând că nu a auzit ca D.I. să o fi abuzat sexual pe fiica lui, D.E.M., şi nici ca inculpatul să fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa. A motivat această revenire prin aceea că declaraţiile aflate la dosar i-au fost dictate de un lucrător de poliţie, iar cu privire la declaraţia de la dosar a susţinut că cele scrise nu corespund adevărului şi că adevărul l-a declarat în instanţă.

Tot astfel, martorii P.I.A. (care în cursul urmăririi penale declarase că ştie tot satul faptul că D.I. a dezvirginat-o pe fiica sa D.E. şi a întreţinut relaţii sexuale cu ea o perioadă de timp), T.D.I. (care în cursul urmăririi penale declarase că în sat se aude că D.I. a profitat sexual de E. şi că, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa de două ori), C.G.A. (care în cursul urmăririi penale declarase că tot satul ştie că D.I. a abuzat sexual de fiica sa D.E.) au revenit asupra declaraţiilor susţinând că nu au declarat astfel sau că nu ştiu ca D.I. să fi profitat sexual de fiica sa ori că „E. nu mi-a povestit niciodată că a fost abuzată sexual de tatăl ei (C.G.A.)”.

De asemenea, martorii C.F. şi T.M. au declarat că ştiu că D.I. a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa „din auzite”.

În fine, martorii A.S.D., G.A.F., S.N., I.C. nu au auzit ca inculpatul să fi întreţinut relaţii sexuale cu propria fiică sau nu cunosc nimic despre relaţia dintre inculpatul D.I. şi fiica sa, iar martorii, L.A. şi D.N. susţin că relaţia dintre inculpat şi fiica sa era o relaţie normală tată – fiică.

Cu privire la data la care D.M., mama părţii vătămate, a plecat sau a fost alungată de la domiciliu, datele sunt contradictorii. Partea vătămată a susţinut în declaraţia de la dosar, că acest lucru s-a petrecut în anul 2005, iar în declaraţia de la dosar, că acest lucru s-a petrecut la vârsta de 11 ani (adică în 2006), inculpatul D.I. susţine că soţia sa a plecat de acasă în anul 2007 (martorul L.A. susţine că acest lucru s-a petrecut în 2008, iar D.M., mama părţii vătămate, susţine că în anul 2009, mai precis în data de 01 noiembrie 2009 a fost alungată de la domiciliu de inculpat).

Or, din raportul medico – legal nr. 249/ E/II din 23 iunie 2009 întocmit de S.M.L. Giurgiu la solicitarea Postului de Poliţie Ogrezeni, a rezultat că, la data de 23 iunie 2009, a fost examinată minora D.E.M., de 13 ani, care s-a prezentat însoţită de tatăl ei D.I., iar în urma examinării nu s-au constatat leziuni traumatice genito – anale sau corporale, concluzionându-se că „minora D.E.M. este virgină”.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, având în vedere că aceste acuzaţii nu sunt susţinute de un probatoriu suficient, de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond l-a achitat pe inculpatul D.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, viol şi incest, fapte prevăzute şi pedepsite de art. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a ll-a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată (fapta din perioada august - decembrie 2011), art. 197 alin. (1) C. pen., raportat la alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza l-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Latura civilă

Deşi partea vătămată D.E.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză, instanţa având în vedere dispoziţiile art. 17 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu, când partea vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu şi ale alin. (3) al aceluiaşi articol, potrivit cărora instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale şi văzând că în cauză mama părţii vătămate, D.M., în calitate de reprezentant legal al minorei D.E.M., nu s-a constituit parte civilă în numele acesteia, instanţa, în baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 348 C. proc. pen. şi art. 1349 din Noul C. civ., l-a obligat pe inculpat să plătească minorei D.E.M., asistată de reprezentat legal, suma de 3.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul D.I. a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. cât şi inculpatul D.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ministerul Public a solicitat condamnarea inculpatului pentru toate infracţiunile cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv trafic de minori, viol şi incest, arătându-se, în dezvoltarea motivelor de apel, că instanţa de fond nu a coroborat şi interpretat, în mod judicios şi corect, probele administrate, pronunţând o soluţie netemeinică şi nelegală de achitare a inculpatului D.I. în condiţiile în care materialul probator existent la dosar dovedeşte, dincolo de orice dubiu, vinovăţia inculpatului.

Inculpatul a solicitat achitarea sa pentru toate infracţiunile, susţinând că este nevinovat.

La instanţa de apel a fost audiat inculpatul, partea vătămată (în prezenţa psihologului) şi martorii C.F., C.G.A., G.N. şi M.G.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a probelor noi administrate în faţa instanţei de apel, Curtea a apreciat că este fondat apelul inculpatului D.I. şi nefondat apelul Parchetului, pentru considerentele care urmează:

Apreciind probele administrate, în ansamblul lor, instanţa de judecată trebuie să conchidă cu privire la temeinicia sau netemeinicia acuzării, concluzie care trebuie să concorde cu adevărul. Această operaţiune este supusă principiului liberei aprecieri a probelor, consacrat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

Formarea convingerii instanţei nu poate fi rezultatul exclusiv al intuiţiei, ci trebuie să se fundamenteze pe raţionament şi să genereze certitudine cu privire la faptele imputate.

Reglementând prezumţia de nevinovăţie [(art. 123 alin. (11) din Constituţie, republicată, şi art. 66 C. proc. pen.)], legea prevede că aceasta nu poate fi răsturnată decât prin probe de vinovăţie. Evident că acestea trebuie să fie certe, în caz contrar, în virtutea regulii in dubio pro reo, instanţa nu poate conchide cu îndoială decât în concordanţă cu prezumţia legală de nevinovăţie.

În speţă, probele invocate în acuzarea inculpatului (îndeosebi declaraţiile părţii vătămate şi ale unor martori) sunt nesigure şi parţial contradictorii, creând o îndoială raţională cu privire la veridicitatea lor, situaţie în care nu se poate susţine, cu deplină certitudine, existenţa faptelor imputate inculpatului.

I. Cu privire la apelul inculpatului referitor la infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, constând în aceea că, în perioada 2009 - 2011, inculpatul D.I. ar fi obligat-o pe fiica sa minoră D.E.M., în vârstă de 15 ani, la practicarea prostituţiei, Curtea reţine următoarele:

Dacă în faza de urmărire penală partea vătămată D.E.M. a declarat că „de la vârsta de 11 ani de când mama mea s-a despărţit de tatăl meu şi a plecat de acasă, tatăl meu aducea la domiciliu mai mulţi bărbaţi de vârsta lui, cu care consuma băuturi alcoolice, după care mă obligau să întreţin relaţii sexuale cu aceştia, iar eu de câte ori nu eram de acord, tatăl meu mă bătea foarte rău. Tatăl meu îmi spunea să nu mă împotrivesc, deoarece bărbaţii cu care întreţin relaţii sexuale îi dă lui bani şi din acei bani mă întreţine pe mine”, la instanţa de fond a susţinut că „Nu am fost obligată de nimeni să întreţin relaţii sexuale cu alţi bărbaţi cu care consuma băuturi alcoolice (…). La urmărirea penală am indicat mai mulţi bărbaţi care au avut relaţii cu mine din cauza emoţiilor, nu mi-a sugerat nimeni să indic acele persoane”, iar la instanţa de apel a declarat că „Nu este adevărat că tatăl meu ar fi primit ţigări şi alcool de la persoane de sex masculin, care s-ar fi întreţinut cu mine, toate acestea sunt poveşti inventate de vecinii noştri (…). Este adevărat că tatăl meu consuma alcool, însă rareori era în stare de ebrietate. Avea loc de muncă şi se ocupa de mine, însă nu m-a ajutat să îmi continui şcoala (…). De la vecini am aflat că acel D.G.I. i-ar fi dat tatălui mei sume de bani, însă eu nu ştiu să se fi cunoscut cu tatăl meu. (…)”.

Partea vătămată a explicat revenirea sa asupra declaraţiilor iniţiale datorită „emoţiilor” şi „ameninţărilor numitului D.G.I.”.

Poziţia procesuală contradictorie a părţii vătămate este pusă în evidenţă şi de faptul că, deşi iniţial a susţinut că de la vârsta de 11 ani tatăl său o obliga să întreţină relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, în schimbul unor foloase materiale, fiind examinată medico-legal la data de 23 iunie 2009 s-a constatat că „nu prezintă leziuni traumatice genito-anale sau corporale, fiind virgină”.

Este adevărat că legea nu dă preferinţă probelor administrate în faţa instanţei, faţă de cele de la urmărirea penală, aprecierea lor urmând a se face în contextul întregului material probator, fără a contrazice lipsa unei ierarhizări legale a probelor, nu trebuie însă ignorate garanţiile procesuale suplimentare pe care le oferă faza de judecată, guvernată de oralitate, publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate, unde partea vătămată a fost asistată de avocat din oficiu şi a fost audiată în prezenţa psihologului.

Cât priveşte declaraţiile martorilor, Curtea a constatat că P.I.A. a declarat că a auzit de la T.G.I. şi de la C.C. că aceştia îi dădeau ţuică lui D.I., pentru a întreţine relaţii sexuale cu fiica sa.

Martorul T.D.I. a susţinut în faza de urmărire penală că „în sat am auzit că D.I. o exploata sexual pe fiica sa contra unor sume de bani şi în schimbul băuturilor alcoolice” şi că „Tot satul ştie că T.G.I. (…) şi C.C. (…) i-au dat lui D.I. ţuică şi în schimb au întreţinut relaţii sexuale cu D.E.” La instanţa de fond a susţinut aceleaşi aspecte, precizând” „Concret, eu nu ştiu ca inculpatul să o fi exploatat sexual pe fiica sa contra unor sume de bani sau băuturi alcoolice”.

Martorul T.G.I. a susţinut însă că o cunoaşte pe D.E., dar că nu a stat niciodată de vorbă cu această fată, nu a întreţinut relaţii cu ea şi că pe tatăl fetei îl cunoaşte din vedere şi nu a stat de vorbă cu el niciodată. De asemenea, martorul C.V.C. a susţinut că nu a întreţinut niciodată relaţii sexuale cu D.E. şi nu a vorbit niciodată cu tatăl acesteia.

De menţionat însă că fiind supuşi unei examinări cu tehnica poligraf, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 84052 din 12 martie 2012 reţine că răspunsurile celor două persoane la întrebările relevante evidenţiază „modificări psihofizice care sunt interpretate ca indici ai comportamentului simulat”.

Concluziile acestui procedeu probatoriu însă se supun aprecierii în raport de ansamblul probator al cauzei, neputând fi valorificate izolat.

Şi în faţa primei instanţe martorii T.G.I. şi C.V.C. şi-au menţinut relatările anterioare.

De asemenea, instanţa de fond şi-a întemeiat condamnarea inculpatului pentru această infracţiune pe declaraţiile martorilor C.G.A., T.M. şi A.S.

Martora C.G.A. a declarat, în faza de urmărire penală că „Tot satul ştie că D.I. a abuzat sexual pe fiica sa D.E. şi mai mult o obliga să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi în schimbul unor sume de bani şi a băuturilor alcoolice (ţuică)”.

La instanţa de fond martora subliniază că „din auzite” ştie că inculpatul primea de la diferiţi cetăţeni băuturi alcoolice şi ţigări pentru ca fiica sa E. să întreţină relaţii sexuale cu respectivii bărbaţi, declaraţie menţinută şi la instanţa de apel, unde a precizat că ea nu crede în cele ce se vorbea în sat, respectiv că inculpatul a comis fapte penale împotriva victimei.

Martorul T.M. a declarat iniţial că „Este de notorietate în com. Ogrezeni faptul că tatăl ei D.I. lua de la diferiţi bărbaţi ţigări, băutură şi bani pentru ca aceştia să întreţină relaţii sexuale cu fiica sa, D.E.”. La instanţa de fond a susţinut că a auzit de la persoane minore, de vârsta părţii vătămate, că aceasta întreţinerea raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, iar tatăl său D.I. lua de la aceste persoane ţigări, bani şi băutură. De menţionat că martorul nu a indicat numele persoanelor de la care pretinde că a aflat aceste lucruri.

Martorul A.S. a declarat că „(…) majoritatea oamenilor din sat cunosc faptul că tatăl său D.I. lua de la diferiţi bărbaţi ţigări, băutură şi bani pentru ca aceştia să întreţină relaţii sexuale cu fiica sa, D.E.”, dar că el nu cunoaşte bărbaţii cu care D.E. a întreţinut relaţii sexuale. În declaraţia dată la instanţa de fond susţine că: „Din auzite ştiu că D.I. primea de la diverşi bărbaţi ţigări şi băutură pentru ca fiica lui să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi din Ogrezeni şi Podişoru”.

Cât priveşte celelalte depoziţii se constată că, martorul G.N., în faza de urmărire penală a declarat că în curtea lui D.I. a văzut seara cum intrau diferiţi bărbaţi care îi plăteau acestuia pentru a întreţine relaţii sexuale cu D.E. şi că tot satul ştie despre aceste lucruri, declaraţii pe care şi le-a schimbat ulterior, declarând la Tribunalul Giurgiu că nu cunoaşte ca D.I. să fi primit bani, băuturi sau ţigări pentru ca fiica lui să întreţină relaţii sexuale cu alţi bărbaţi.

Martora D.M. a declarat că ştie de la D.E. că tatăl său o obliga să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, care plăteau în băutură şi ţigări.

Martora C.F. a declarat în faza de urmărire penală că inculpatul „(…) primea, în casă tot felul de băieţi care îi aduceau băutură şi după ce îl îmbătau pe D.I., aceştia întreţineau relaţii sexuale cu D.E., fără voia ei”, pentru ca în faţa instanţei de fond şi a celei de apel să revină asupra acestor susţineri.

Martorul D.G.I. a declarat că ştie de la D.E. că tatăl său o obliga să se culce cu bărbaţi contra unor sume de bani.

Martora D.M. (mama părţii vătămate) a declarat că nu cunoaşte ca fiica sa să fi întreţinut relaţii sexuale cu D.I. sau cu alţi bărbaţi, contra unor sume de bani, iar martora D.N. (mama inculpatului) a declarat că relaţia dintre inculpat şi partea vătămată era foarte bună şi inculpatul niciodată nu i-a adus fiicei sale D.E., bărbaţi în casă.

Unii dintre martori şi partea vătămată au declarat că inculpatul obţinea venituri din muncile ocazionale pe care le presta.

În ceea ce priveşte poziţia inculpatului, acesta a negat în permanenţă că ar fi comis vreuna dintre infracţiunile ce formează obiectul prezentului dosar.

În ceea ce priveşte testarea la poligraf a inculpatului, faţă de împrejurarea că acesta nu a fost asistat de avocat pe parcursul examinării se constată că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 C. proc. pen., precum şi art. 6 din C.E.D.O.L.F. (astfel cum au fost interpretate în cauza B. contra României), situaţie în care Curtea a înlăturat concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică. De altfel, aceste concluzii, în măsura în care ar fi acceptate, ar trebui interpretate în contextul tuturor probelor dosarului.

Având în vedere că partea vătămată nu-şi mai menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, că martorii P.I.A. şi T.D.I. i-a indicat pe martorii T.G.I. şi C.C. că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu D.E. în schimbul băuturilor alcoolice pe care le dădeau inculpatului, că aceştia din urmă doi martori au negat constant că lucrurile s-ar fi petrecut altfel, că martorii C.G.A., T.M., A.S., D.M. şi D.G.I. ştiu din auzite (din sat sau, după caz, de la partea vătămată) aspectele relatate, că martorii G.N. şi C.F. nu-şi menţin declaraţiile iniţiale, că martora D.N. a declarat în favoarea inculpatului, Curtea a apreciat că există serioase dubii în ceea ce priveşte situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu şi, respectiv, hotărârea de condamnare, dubii care profită inculpatului, ce se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Declaraţiile date în faţa instanţelor de judecată de către partea vătămată se coroborează cu declaraţiile inculpatului şi cu unele dintre declaraţiile martorilor, conform precizărilor de mai sus.

II. Referitor la apelul Parchetului privitor la greşita achitare a inculpatului D.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minor (fapta din perioada august-decembrie 2011), viol şi incest, Curtea apreciază că, în mod legal şi temeinic a procedat prima instanţă, coroborând probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza judecăţii de fond, dând relevanţa cuvenită declaraţiilor din timpul cercetării judecătoreşti. Mai mult, constatările tribunalului sub acest aspect sunt confirmate şi cu aspecte deduse din depoziţiile date la instanţa de apel.

1. Cu privire la infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată (fapta din perioada august-decembrie 2011), constând în aceea că, în perioada menţionată mai sus inculpatul D.I. şi-ar fi dat acordul ca fiica sa minoră să fie obligată la practicarea prostituţiei de către numitul D.G.I., în mod corect a apreciat tribunalul că probele administrate nu justifică o asemenea acuzaţie.

Astfel, partea vătămată a declarat că D.G.I. a adus-o acasă la Ogrezeni, ocazie în care a aflat de la martora C.F. şi de la o altă vecină, pe nume D. (rămasă neidentificată), că D. îi dădea bani inculpatului pentru a fi exploatată sexual. La instanţa de apel a precizat însă că nu ştie ca D.G.I. să se fi cunoscut cu inculpatul.

Martora C.F. a declarat că nu are cunoştinţă „(…) ca inculpatul să-şi fi agresat sexual fiica sau să o fi exploatat în scopuri sexuale”.

Martorul D.G.I. a declarat că nu l-a cunoscut pe inculpat şi că l-a văzut prima dată cu ocazia audierii la procuror.

În ceea ce priveşte poziţia martorului G.N., după ce în faza de urmărire penală a declarat că l-a văzut personal pe D.G. când i-a dat inculpatului ţigări, bani şi băutură, la instanţa de fond a revenit asupra acestor aspecte, motivând că declaraţiile anterioare i-au fost dictate şi nu corespund adevărului.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea acestei infracţiuni, iar ultima declaraţie a părţii vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus.

2-3. Cu privire la infracţiunile de viol şi incest constând în aceea că, în perioada 2009-2011, inculpatul D.I. ar fi obligat-o pe fiica sa minoră să întreţină cu el, în mod repetat, relaţii sexuale, probele administrate nu conduc în mod cert la concluzia existenţei faptelor.

Şi sub acest aspect, declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii, în sensul că dacă iniţial a susţinut că inculpatul a profitat de ea o singură dată (ocazie cu care a fost dezvirginată), la 24 ianuarie 2012 a declarat că tatăl său a abuzat de ea în mod repetat, în perioada 2005-2011. În declaraţia dată la instanţa de fond a susţinut că în 2007, când avea 11 ani, a fost violată de tatăl ei, o singură dată şi că nu este adevărat că a fost violată în mod repetat în cursul anilor 2005-2011. La instanţa de apel, partea vătămată a negat că ar fi fost abuzată sexual vreodată de către inculpat, susţinând că declaraţiile anterioare sunt efectul ameninţărilor exercitate de numitul D.G.I.

Niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu au perceput direct săvârşirea acestor infracţiuni, ci au aflat fie de la partea vătămată, fie din „zvon public”, întrucât „tot satul vorbea despre acest subiect”. Mai mult, unii martori au revenit asupra celor declarate iniţial.

Se află în situaţia de mai sus, după caz, martorii G.I., P.I.A., T.D.I., C.G.A. şi C.F.

Alte persoane audiate în calitate de martori au susţinut normalitatea relaţiilor dintre inculpat şi partea vătămată (martorii D.N. şi L.A.), în vreme ce martorii I.C., A.S., G.A.F. şi S.N. nu au auzit ca inculpatul să fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa ori nu cunosc nimic despre aceste aspecte.

Sunt contradictorii şi relatările privitoare la data când se pretinde că inculpatul a început să întreţină relaţii sexuale cu fiica sa.

În afara susţinerilor oscilante ale părţii vătămate privitoare la acest aspect (reproduse mai sus), sunt de subliniat şi cele declarate de martorii D.M. (care susţine că partea vătămată i-a povestit că tatăl său a violat-o încă de la vârsta de 10 ani, când mama sa era încă acasă), D.G.I. (care susţine aceeaşi variantă), M.G. (care susţine aceeaşi variantă) şi C.F. (care, la data de 17 ianuarie 2012, a susţinut că, din auzite, ştie că unul dintre motivele plecării mamei E. de acasă este că aceasta l-a surprins pe soţul său D.I. întreţinând relaţii sexuale cu fiica sa minora E.).

De menţionat că, la solicitarea Postului de Poliţie Ogrezeni, la data de 23 iunie 2009, partea vătămată (născută la data de 21 aprilie 1996) a fost supusă unei examinări fiind întocmit raportul medico-legal nr. 249/ E/II din 23 iunie 2009 din care rezultă, în esenţă, că nu prezintă leziuni traumatice genito-anale sau corporale, fiind virgină.

Faţă de cele reţinute mai sus, în mod corect instanţa de fond a dat prioritate îndeosebi probelor administrate în faza de judecată, constatând că nu rezultă cu certitudine săvârşirea acestor fapte penale de către inculpat, concluzie însuşită de către instanţa de apel având în vedere şi probele administrat nemijlocit în acest ciclu procesual.

Pentru toate aceste motive, prin decizia penală nr. 4 din 8 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a a admis apelul declarat de inculpatul D.I., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 339 din 7 august 2012 a Tribunalului Giurgiu şi, rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată.

A înlăturat pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie.

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D.I. dacă nu este arestat în altă cauză.

A respins acţiunea civilă în privinţa părţii vătămate D.E.M.

A înlăturat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins, ca nefundat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu.

Onorariile pentru avocaţii din oficiu pentru inculpat şi partea vătămată de câte 200 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare la instanţa de apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 4 din 8 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului D.I. pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

În motivarea recursului se arată de către parchet că în mod eronat instanţele au reţinut că faptele nu există, nu au coroborat probele testimoniale şi nu au luat în considerare declaraţiile tuturor persoanelor audiate în calitate de martori, date în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

De asemenea, instanţa de apel a luat în considerare doar declaraţiile anumitor martori, doar cei pe care i-a reaudiat în judecarea apelului şi anume G.N., C.F. şi C.G. şi nu întregul material testimonial.

Săvârşirea infracţiunilor de către inculpat rezultă din declaraţiile martorilor G.N., C.F., T.M., A.S.D., C.G.A., P.I.A., T.D.I., M.G. ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate D.E.M.

De asemenea, instanţa a înlăturat în mod nejustificat concluziile testării poligraf, pe motivul că, inculpatul nu a fost asistat de avocat, însă nici inculpatul şi nici apărătorul ales nu au solicitat acest lucru. Rezultatul examinării nu poate fi însă înlăturat pe simplul motiv al absenţei apărătorului, întrucât răspunsurile la întrebările adresate au aparţinut exclusiv persoanei examinate, avocatul neputând interveni nici dacă ar fi fost prezent. Concluziile acestui raport ar fi trebuit avute în vedere pentru aprecierea gradului de sinceritate al inculpatului şi anumitor martori, în ceea ce priveşte declaraţiile date.

Pentru toate argumentele expuse se solicită condamnarea inculpatului D.I. pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Instanţa de apel a făcut o corectă evaluare a materialului probator administrat în ambele faze procesuale, reţinând că există serioase dubii cu privire la realitatea situaţiei de fapt descrisă în rechizitoriu, dubiu care îi profită inculpatului.

Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de apel, că probele acuzării nu au reuşit să demonstreze dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Cu privire la fapta de trafic de minori prevăzut de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (august-decembrie 2011), în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul şi-a dat acordul ca fiica sa minoră să fie obligată la practicarea prostituţiei de către numitul D.G.I.

Audiat fiind în calitate de martor, D.G.I. a arătat că nu l-a cunoscut pe inculpat, văzându-l prima dată cu ocazia audierii la procuror.

Martora C.F. a declarat că nu are cunoştinţă ca inculpatul să-şi fi exploatat fiica în scopuri sexuale.

Numai martorul G.N. a declarat la urmărirea penală că l-a văzut personal pe D.G. când i-a dat inculpatului ţigări, bani şi băutură, însă la cercetarea judecătorească martorul a revenit asupra declaraţiei date la urmărirea penală, care nu se coroborează cu declaraţiile altor martori sau cu declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate.

Referitor la infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul, în perioada 2009-2011, a obligat-o pe fiica sa minoră, în vârstă de 15 ani, la practicarea prostituţiei în folosul său.

Nici această faptă nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu, declaraţiile martorilor audiaţi şi ale părţii vătămate fiind contradictorii.

Chiar partea vătămată D.E.M. revine asupra declaraţiei date la urmărirea penală în care arată că tatăl său aducea mai mulţi bărbaţi la domiciliu, cu care consuma băuturi alcoolice, după care o obliga să întreţină relaţii sexuale cu aceştia, spunându-i să nu se împotrivească deoarece aceştia îi dau bani, din care o întreţine şi pe ea.

În cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată a relatat că nu a fost obligată de tatăl său să întreţină relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, acesta nu a primit ţigări şi alcool de la diverşi bărbaţi pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea.

Aprecierea declaraţiilor părţii vătămate trebuie făcută şi prin coroborare cu concluziile raportului medico-legal nr. 249/ E/II-23 iunie 2009 întocmit de S.M.L. Giurgiu, din care rezultă că la data de 23 iunie 2009 partea vătămată era virgină şi nu prezenta leziuni traumatice genito-anale sau corporale.

Martorii C.A.G., T.M. şi A.S., pe declaraţiile cărora şi-a întemeiat prima instanţă soluţia de condamnare, nu au perceput faptele în mod direct, aceştia relatând despre zvonurile din sat, referitoare la inculpat.

Martorii au arătat că ştiu „din auzite”, din ceea ce se vorbea în sat, inclusiv ceea ce vorbeau persoanele minore, de vârsta părţii vătămate, însă martorii personal nu au putut indica în concret nici un bărbat care să-i ofere inculpatului bani şi băutură pentru a întreţine relaţii sexuale cu partea vătămată.

În declaraţiile sale, martorul T.D.I. a susţinut la urmărirea penală că în sat se cunoaşte faptul că T.G.I. şi C.V.C. i-au dat inculpatului ţuică şi, în schimb, au întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, or această declaraţie asupra căreia martorul a revenit la cercetarea judecătorească este infirmată de declaraţiile martorilor T.G.I. şi C.V.C. care au arătat că nu au întreţinut niciodată relaţii sexuale cu partea vătămată, nu au vorbit cu inculpatul pe care îl cunosc numai din vedere.

Martorii D.M. şi D.G.I. au declarat că ştiu de la partea vătămată că tatăl său a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, aceştia plătindu-i inculpatului în băutură şi ţigări sau diferite sume de bani.

În mod corect instanţa de apel nu a luat în considerare declaraţiile acestor martori la stabilirea situaţiei de fapt, având în vedere că martorii au relatat cele aflate de la partea vătămată care, aşa cum s-a arătat, a revenit asupra celor declarate iniţial.

Martorele D.M. şi D.N. nu au confirmat cele reţinute în actul de sesizare.

Cât priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 84052 din 12 martie 2012 întocmit de I.P.J. Giurgiu la care se face referire în motivarea recursului declarat de procuror, într-adevăr acesta oferă indicii importante pentru aprecierea gradului de sinceritate al inculpatului, însă concluziile sale referitoare la comportamentul simulat al inculpatului trebuie interpretate în contextul probelor administrate şi din care nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele deduse judecăţii.

Prin actul de sesizare, în sarcina inculpatului s-a mai reţinut şi săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest, constând în aceea că inculpatul ar fi întreţinut cu fiica sa minoră, în mod repetat, relaţii sexuale.

Nici aceste fapte nu au fost dovedite prin probele administrate. Declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii şi nu se coroborează cu alte probe care să formeze convingerea instanţei că într-adevăr inculpatul a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale astfel cum se reţine în rechizitoriu.

Martorii audiaţi au relatat că au auzit aceste aspecte din „zvon public”, fiind contradictorii şi relatările cu privire la data la care inculpatul a început să întreţină relaţii sexuale de fiica sa.

Pentru toate aceste aspecte, precum şi pentru cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că recursul declarat de procuror este nefondat, urmând ca în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să îl respingă.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 8 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul inculpat D.I.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei şi pentru intimata parte vătămată D.E.M., în sumă de 150 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 212/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2214/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2153/2013. Penal