ICCJ. Decizia nr. 2270/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2270/2013
Dosar nr. 1320/95/2012
Şedinţa publică din 26 iunie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, condamnatul I.C.D., deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 275 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 1939 din 12 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii a arătat că nu se face vinovat de vreo infracţiune având ca părţi vătămate pe numitele L.C.R. şi T.I., întrucât în perioada în care L.C.R. a sesizat că a fost transportată şi cazată în Grecia în scopul exploatării sexuale, el se afla împreună cu concubina sa R.T. în Serbia, iar instanţa de judecată, în mod neîntemeiat, l-a obligat la daune morale faţă de cea de-a doua parte vătămată, fără ca aceasta să fi fost audiată vreodată.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că va face dovada netemeiniciei hotărârii de condamnare prin paşaportul individual.
Făcând verificări D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Gorj a întocmit concluzii de respingere, revizuientul nefăcând dovada unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data judecăţii.
Prin sentinţa penală nr. 51 din 7 martie 2012, Tribunalul Gorj a respins cererea revizuientului condamnat şi l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr. 165 din 14 mai 2012 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de petentul revizuient, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare la instanţa de fond. În considerentele deciziei s-a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat sentinţa penală nr. 51 din 7 martie 2012 cu încălcarea dispoziţiilor art. 460 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd în mod expres că, în cazul situaţiilor din speţă, preşedintele dispune citarea părţilor interesate şi ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu, în cazurile prevăzute de art. 171 C. proc. pen. S-a reţinut, totodată, că în cauză asistenţa juridică este obligatorie, potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., iar sentinţa pronunţată este afectată de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
După reînregistrarea cauzei la Tribunalul Gorj, această instanţă a pronunţat sentinţa penală nr. 176 din 29 august 2012 prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petent, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 275 din 29 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă prin respingerea apelului şi a recursului, ca nefondată.
S-a reţinut că, în perioada 2003-2007, revizuientul împreună cu condamnatele R.T., M.R., C.M., S.G. şi P.M., iniţiind şi constituind un grup infracţional, a comis infracţiuni de trafic de persoane, proxenetism şi prostituţie, recrutând, transportând şi găzduind minore şi tinere în vederea prostituţiei în ţară şi străinătate, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra.
Referitor la minora L.C.R. instanţele au reţinut că, la îndemnul revizuientului şi a condamnatei R.T., profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, au determinat-o, asigurându-i transport şi cazare, atât în Rovinari, cât şi în Grecia, în anul 2007, să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani.
În atare situaţie, probatoriul constând în împrejurarea că revizuientul în perioada stabilită a comis infracţiunile ce au ca parte vătămată pe numita L.C.R., în sensul că se afla în Serbia, şi nu pe teritoriul Greciei, s-a reţinut că nu poate face dovada nevinovăţiei sale, în condiţiile în care inculpatul a arătat că a fost pe teritoriul Greciei în anii 2003-2004, iar instanţele au reţinut că partea vătămată a fost transportată şi cazată în Grecia în scop de exploatare sexuală, în anul 2007.
Mai mult, situaţia intrărilor şi ieşirilor din ţară şi tranzitarea mai multor state de către inculpat s-a reţinut că reies din probele administrate în cursul urmăririi penale, când inculpatul avea posibilitatea să prezinte şi paşaportul, iar faptul că acest act nu conţine vize pentru Grecia nu exclude posibilitatea inculpatului de a fi pătruns fraudulos în acea ţară.
Cea de-a doua împrejurare invocată de inculpat, care în viziunea sa, ar schimba radical soluţia, s-a reţinut că nu are suport real, partea vătămată T.I. fiind audiată în cauză şi stabilindu-se că cele susţinute de ea corespund adevărului. De altfel, prin hotărârea de condamnare, inculpatul nu a fost obligat la daune morale faţă de aceasta.
S-a reţinut că infracţiunile au fost comise în condiţiile art. 41-art. 42 C. pen., ceea ce exclude revizuirea unor acte materiale continuate, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cunoscut fiind că o asemenea revizuire ar determina stabilirea unei vinovăţii mai mici şi, implicit, o redozare a pedepsei, şi nu o soluţie diametral opusă, aşa cum cer dispoziţiile alin. (2) ale art. 394 C. proc. pen.
Faţă de cele arătate, având în vedere că motivele invocate de revizuient nu se constituie în împrejurări noi, în sensul legii, s-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
De asemenea, a fost respins ca nefondat apelul revizuientului împotriva acestei sentinţe, reţinându-se că motivele invocate de inculpat nu se încadrează în temeiurile legale pentru admiterea unei astfel de cerere.
Împotriva deciziei penale nr. 62 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, în termen legal, a declarat recurs revizuientul, de această dată invocând mărturii mincinoase, ale unor martori, fără a prezenta vreo dovadă.
Recursul este nefondat.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei instanţa urmând a reaprecia probelor deja administrate.
Verificând cererea de revizuire, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
Susţinerea revizuientului că în perioada anilor 2003-2004 în sensul că nu s-a aflat pe teritoriul Greciei aşa cum afirmă partea vătămată L.C.R., aspect ce poate fi dovedit cu paşaportul individual din care rezultă că se afla în Serbia nu poate fi încadrată în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât prin hotărârea de condamnare s-a reţinut în sarcina revizuientului cu privire la partea vătămată că a fost transportată în Grecia în anul 2007 şi nu în perioada 2003-2004 la care face referire revizuientul.
Cu privire la faptul că nu ar fi comis infracţiunile reţinute în sarcina sa deoarece în perioada în care se susţine că le-ar fi comis se afla la muncă pe teritoriul Serbiei, acestea au mai fost invocate în cuprinsul motivelor de apel din Dosarul Curţii de Apel Craiova nr. 4430/95/2010.
Aşa cum rezultă din întreg parcursul dosarului, revizuientul a introdus o cerere de revizuire inadmisibilă, corect respinsă de prima instanţă, soluţie menţinută în apel şi care va trebui menţinută şi de această instanţă, prin respingerea, ca nefondat a recursului revizuientului, declarat împotriva deciziei pronunţate în apel.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat I.C.D. împotriva deciziei penale nr. 62 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2268/2013. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2370/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
