ICCJ. Decizia nr. 2370/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2370/2013
Dosar nr. 6769/2/2012
Şedinţa publică din 17 iulie 2013
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 423 din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 6769/2/2012 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost recunoscută sentinţa nr. 12Hv 52/11z-52 din 5 iulie 2011 a Tribunalului de Land Leoben definitivă prin decizia nr. 8 Bs 502/11a a Curţii de Apel Graz-Secţia 8 din 21 decembrie 2011 de condamnare a numitului C.N.
S-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea pedepsei de 4 ani închisoare prin sentinţa mai sus menţionată.
S-a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29 august 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată s-a solicitat recunoaşterea sentinţei penale nr. 12Hv 52/11z-52 din 5 iulie 2011 a Tribunalului de Land Leoben definitivă prin decizia nr. 8 Bs 502/11a a Curţii de Apel Graz-Secţia 8 din 21 decembrie 2011.
Şi transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Au fost ataşate la dosar adresa Ministerului Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate prin care se solicita efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 din Legea nr. 302/2004 cerere formulată de către condamnat cu care acesta nu este de acord cu transferul sau deciziei penale de condamnare, traducere legalizată extras din legislaţia penală austriacă, referitor la dispoziţiile legale aplicabile în cauză extras C. pen. român, privind infracţiunile corespunzătoare celor pentru care numitul C.N. a fost condamnat în Austria, adresa referitoare la domiciliul din România a persoanei condamnate.
Conform art. 164 raportat la art. 152 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (astfel cum a fost republicată în M. Of. nr. 377/31.01.2011), persoana condamnată a fost citată la locul de deţinere din Austria, fiind depusă la dosar dovada de comunicare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 12 Hv 52/11z-52 pronunţată la 5 iulie 2011 de Tribunalul de Land Leoben recurentul C.N. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav în mod profesional în formă continuată şi tentativă prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (1) şi alin. (4), art. 130 varianta 4 cu aplicarea art. 15 alin. (1) C. pen. austriac.
În fapt s-a reţinut de către instanţele judiciare austriece că recurentul C.N. a sustras din posesia altora bunuri mobile cu valoare totală de peste 3.000 euro, acţionând parţial, pătrunzând prin efracţie într-o clădire, prin spargerea de recipiente, parţial în formă continuată, parţial rămasă la forma de tentativă, având intenţia să obţină prin aceste acţiuni un folos material injust şi să-şi creeze o sursă continuă de venituri prin comiterea faptelor.
Curtea a susţinut că sunt îndeplinite atât condiţia dublei incriminări deoarece faptele pentru care numitul C.N. a fost condamnat în Austria au corespondent cu legislaţia penală română, fiind vorba de un furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. (1), alin. (2) şi art. 209 alin. (1), lit. a), lit. e) şi alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât şi faptul că este cetăţean român cu domiciliul în România, hotărârea de condamnare este definitivă.
Condamnatul a declarat că nu doreşte să fie transferat în România în vederea continuării restului de pedeapsă.
Pe de altă parte s-au reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 224/2006, privind refuzul opţional al transferării.
Drept urmare, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea, a recunoscut hotărârea de condamnare şi a dispus transferarea condamnatului C.N. în vederea continuării executării pedepsei.
Împotriva sentinţei sus menţionată a declarat recurs persoana transferabilă C.N.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că din adresa emisă de Ministerul Justiţiei din Austria condamnatul C.N. nu poate fi transferat în România, întrucât urmează să fie pusă în executare măsura expulzării după libertate în conformitate cu art. 133 din Legea privind executarea penală, având în vedere interdicţia de şedere emisă împotriva acestuia.
Pentru acest motiv Ministerul Federal al Justiţiei a învederat că nu-şi menţine cererea, având ca obiect preluarea executării pedepsei privative de libertate privind pe inculpatul C.N., aceasta urmând a fi executată în România.
Raportat la conţinutul acestor înscrisuri noi ulterioare hotărârii de admitere a sesizării parchetului de recunoaştere a hotărârii de condamnare a Tribunalului pentru cauze penale din Land Leoben şi a dispus transferarea condamnatului C.N., în vederea continuării pedepsei, Înalta Curte constată, având în vedere dispoziţiile art. 144 din Legea nr. 302/2004 republicată nu mai subzistă cererea de transferare acordată iniţial autorităţilor statului român, motiv pentru care va lua act de renunţare la cererea de transfer formulată de Ministerul Federal al Justiţiei din Austria.
Faţă de considerentele mai sus arătate Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă C.N. împotriva sentinţei penale nr. 423 din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va casa în totalitate sentinţa penală atacată şi, rejudecând va lua act de renunţare la cererea de transfer formulată de Ministerul justiţiei al Republicii Austria.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă C.N. împotriva sentinţei penale nr. 423 din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa penală recurată şi rejudecând:
Respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea sentinţei nr. 12Hv 52/11z-52 din 5 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul de Land Leoben, definitivă prin decizia nr. 8 Bs 502/11a a Curţii de Apel Graz, secţia 8, din 21 decembrie 2011, privind transferul persoanei condamnate C.N. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 4 ani închisoare.
Cheltuielile judiciare în fond şi în recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2270/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2619/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
