ICCJ. Decizia nr. 253/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 253/2013
Dosar nr. 2832/84/2011
Şedinţa din 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 23 din data de 18 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Sălaj, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului M.L., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, precum şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
În baza art. 85 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 392 din 09 octombrie 2007 a Judecătoriei Călăraşi, în Dosar nr. 4487/2007, pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, precum şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. art. 12 din Legea nr. 241/2005, privind interdicţia de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţii comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie a prezentei sentinţe, după rămânerea definitivă, s-a comunicat Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, pentru a se face menţiunile corespunzătoare în Registrul comerţului.
S-a constatat încetată capacitatea de folosinţă a părţii responsabile civilmente, SC M. SRL S.S., ca urmare a închiderii procedurii de lichidare judiciară şi radierii acesteia, dispusă de judecătorul sindic prin Sentinţa civilă nr. 814/2009, definitivă, pronunţată în Dosar nr. 2150/84/2008 a Tribunalului Sălaj.
S-a constatat că pretenţiile civile formulate de partea civilă A.N.A.F. -D.G.F.P. Sălaj, în sumă de 109.410 RON, reprezentând TVA şi 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, la care au fost calculate majorări legale de întârziere, de 55.403 RON şi respectiv de 50.056 RON, pretenţii în sumă totală de 306.996 RON, astfel cum au fost stabilite prin R.I.F. nr. 959 din 27 martie 2008, au format obiectul Dosarului nr. 3579/84/2008 al Tribunalului Sălaj iar prin Sentinţa civilă nr. 813 din 28 aprilie 2009, (menţinută prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj), judecătorul sindic a obligat, în solidar, ca o parte a pasivului debitoarei SC M. SRL, în valoare de 346.893 RON, să fie suportată de administratorii N.A.K. şi M.L.
În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. (vechi), s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Sălaj şi a fost obligat inculpatul în continuare, conf. art. 119 şi 120 C. proc. fisc., la plata dobânzilor legale aferente sumelor de 109.410 RON, reprezentând TVA şi 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, până la data executării integrale a obligaţiilor bugetare.
În baza prev. art. 11 din Legea 241/2005 şi art. 163 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, s-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01 iunie 2010, asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea inculpatului M.L., până la concurenţa sumei de 201.537 RON, actualizată cu dobânzile legale aferente.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul din data de 26 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, din Dosar nr. 187/P/2008, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.L. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în stare de recidivă postexecutorie şi în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În cuprinsul actului de sesizare a instanţei, s-a reţinut următoarea stare de fapt: învinuiţii M.L. şi N.A.K. au fost asociaţi şi administratori ai SC M. SRL S.S. încă de la constituirea societăţii în luna octombrie 2005. Fiecare dintre învinuiţi a deţinut un procent de 50% din părţile sociale ale societăţii, societatea având ca obiect principal de activitate "construcţii de clădiri şi lucrări de geniu - cod CAEN 4521".
În cursul lunii martie 2008, societatea administrată de către învinuiţi a făcut obiectul unei inspecţii fiscale generale efectuate de D.G.F.P. Sălaj - Activitatea de Inspecţie Fiscală, rezultatele verificării fiind materializate în raportul de inspecţie fiscală nr. 959 din 27 martie 2008. Potrivit constatărilor organelor de control, în cursul anului 2005, societatea a ridicat prin administratorul N.A.K. un bloc de facturi fiscale conţinând un număr de 50 formulare tipizate, având seria XXX de la nr. 502001 la nr. 502050 precum şi un bloc de chitanţe având seria YYY, de la nr. 6306751 la nr. 6306800. De asemenea, societatea a ridicat în anul 2006 alte două facturiere, de această dată prin intermediul învinuitului M.L., cele două blocuri având seria ZZZ de la nr. 9910451 la nr. 9910500, respectiv seria XYZ de la nr. 7372351 la nr. 7372400. Tot prin intermediul învinuitului M.L. a fost ridicat şi chitanţierul cu seria ZYX, cuprinzând un număr de 50 formulare cu regim special de la nr. 7330251 la nr. 7330300.
Practic, primul facturier şi chitanţierul aferent a fost ridicat de învinuitul N.A.K., iar celelalte două facturiere precum şi ultimul chitanţier, de către învinuitul M.L.
Învinuitul M.L. a fost somat în prealabil de organele de control, potrivit înscrisurilor înregistrate sub nr. 3224 din 09 octombrie 2007 şi 3464 din 30 octombrie 2007 să predea documentele contabile ale societăţii în vederea efectuării inspecţiei fiscale generale, cele două somaţii fiind expediate cu confirmare de primire la adresa învinuitului din loc. S.S., nr. 90, jud. Sălaj. De asemenea, la aceeaşi adresă s-a expediat o invitaţie, anterior emiterii celor două somaţii, dar în ciuda acestor demersuri, organele de control fiscal nu au putut intra în posesia documentelor contabile, astfel că s-a solicitat sprijinul organelor de poliţie. La solicitarea organelor de poliţie, învinuitul N.A.K. a predat facturierul pe care îl ridicase şi chitanţierul aferent, respectiv facturierul conţinând documentele cu regim special seria XXX de la nr. 502001 la nr. 502050 precum şi chitanţierul cu seria YYY de la nr. 6306751 la nr. 6306800. În urma verificărilor efectuate de organele fiscale s-a constatat faptul că din acest bloc de facturi au fost emise un număr de 16 facturi de către învinuitul N.A.K., iar dintre acestea doar una nu a fost înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii, respectiv factura 502016 din data de 26 februarie 2006, în valoare de 4165 RON, inclusiv TVA. Consecinţa fiscală a neînregistrării acestei facturi în evidenţele contabile ale societăţii, potrivit expertizei contabile efectuată în cauză, a constat în prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1225 RON compusă din impozit pe profit (560 RON) şi TVA (665 RON). Aceste sume au generat majorări de întârziere de 389 RON, aferente impozitului pe profit datorat şi 462 RON aferente TVA.
Învinuitul N.A.K., care a emis această factură fără însă a o înregistra în contabilitatea societăţii, a achitat în integralitate obligaţiile fiscale datorate, respectiv impozitul pe profit, TVA şi penalităţile aferente, depunând la dosar chitanţele doveditoare.
Organele de control fiscal au verificat şi operaţiunile derulate de învinuitul M.L., împrejurare în care au stabilit că, din blocul de facturi seria ZZZ de la nr. 9910451 la nr. 9910500, au fost utilizate un număr de 8 facturi fiscale, de la nr. 9910451 la nr. 9910458, care însă nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii. Aceste facturi au fost emise către SC C.A. SRL în luna decembrie 2006, însă nu au fost declarate ca bază de impozitare pentru anul 2006. Facturile au fost prezentate sintetic în anexa nr. 8 la raportul de inspecţie fiscală, înscris care relevă implicaţiile fiscale ale acestei operaţiuni în ceea ce priveşte impozitul pe profit, stabilindu-se faptul că prin neînregistrarea veniturilor celor 8 facturi, a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 9.328 RON reprezentând impozitul pe profit.
De asemenea, din blocul de facturi seria XYZ de la nr. 7372351 la nr. 7372400, s-a stabilit faptul că primele 10 facturi (de la nr. 7372351 la nr. 7372360) au fost identificate în urma unui control încrucişat, ca fiind înregistrate în contabilitatea SC C.A. SRL Zalău şi SC M.C. SRL Zalău (beneficiarii serviciilor facturate prin acestea), fără însă a fi fost înregistrate în evidenţele contabile ale emitentului SC M. SRL S.S. Cele 10 facturi au fost emise de către învinuitul M.L. în perioada 02 decembrie 2005 - 30 decembrie 2005, facturile fiind descrise sintetic în anexa nr. 5 la raportul de inspecţie fiscală. Organele de control au stabilit faptul că prin neînregistrarea celor 10 facturi fiscale, s-a prejudiciat bugetul de stat în ceea ce priveşte impozitul pe profit cu suma de 30.550 RON.
Examinând cele 10 facturi menţionate, s-a constatat faptul că două dintre acestea, respectiv factura nr. 7372354 din 09 decembrie 2005 şi factura nr. 7372356 din 14 decembrie 2005 au fost emise de SC M. SRL S.S. către beneficiarul SC M.C. SRL Zalău, iar celelalte 8 au fost emise către SC C.A. SRL Zalău.
De altfel, facturile detaliate valoric, cu menţionarea celor doi beneficiari, rezultă în anexa 1 la raportul de expertiză contabilă.
Totodată, în afara celor 10 facturi menţionate, cu ocazia controlului încrucişat au fost identificate un număr de 17 facturi fiscale emise în perioada mai - decembrie 2006 de către învinuitul M.L. în numele SC M. SRL, către beneficiarul SC C.A. SRL Zalău, cele 17 facturi fiscale nefiind înregistrate în evidenţele contabile ale SC M. SRL S.S. Situaţia acestor facturi este prezentată sintetic în anexa nr. 7 la raportul de inspecţie fiscală, potrivit căreia, prin neînregistrarea acestora de către învinuitul M.L., societatea s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 14.468 RON.
Din acelaşi bloc de facturi, s-a constatat că diferenţa de 23 facturi nu s-au regăsit la cotorul blocului de facturi, astfel că pentru acestea s-a calculat estimativ prejudiciul cauzat prin neînregistrarea veniturilor aferente. Cele 23 de facturi au fost prezentate în anexa nr. 6 la raportul de inspecţie fiscală, organele de control estimând prejudiciul cauzat bugetului de stat, cuantificat în impozitul pe profit stabilit suplimentar, în cuantum de 38.341 RON.
Aşadar, prin raportul de inspecţie fiscală, organele de control fiscal au stabilit faptul că învinuitul s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 92.687 RON, compus din sumele menţionate mai sus (9.328 RON, 30.550 RON + 14.468 RON + 38.341 RON).
Distinct de implicaţiile fiscale sub aspectul impozitului pe profit, generate de neînregistrarea în contabilitate a veniturilor aferente facturilor fiscale menţionate mai sus, organele de control fiscal au calculat pentru fiecare din cele 4 situaţii, consecinţele fiscale cu privire la taxa pe valoare adăugată.
Astfel, referitor la cele 8 facturi fiscale de la nr. 9910451 la nr. 9910459 emise în luna decembrie 2006, de către învinuitul M.L., în calitate de administrator al SC M. SRL către SC C.A. SRL Zalău, care nu au fost declarate organelor fiscale pentru a stabili baza de impozitare, organele de control fiscal au stabilit TVA suplimentar de 11.076 RON, situaţia sintetică fiind prevăzută în anexa 4 la raportul de inspecţie fiscală.
Cu referire la cele 10 facturi emise în luna decembrie 2005 de către învinuitul M.L. către beneficiarii SC C.A. SRL Zalău şi SC M.C. SRL Zalău, (de la nr. 7372351 la nr. 7372360) neînregistrate în evidenţele contabile ale emitentului, organele de control fiscal au stabilit TVA suplimentar în cuantum de 36.278 RON (anexa 1 la raportul de inspecţie fiscală).
În privinţa celor 17 facturi fiscale neînregistrate în contabilitatea SC M. SRL S.S., dar emise de învinuitul M.L. în numele acestei societăţi, în perioada mai - decembrie 2006 către beneficiarul SC C.A. SRL Zalău, facturi identificate cu ocazia controlului încrucişat efectuat la SC C.A. SRL Zalău, organele de control au calculat TVA suplimentar în cuantum de 17.181 RON (anexa nr. 3 la raportul de inspecţie fiscală).
Relativ la cele 23 facturi fiscale care nu au fost identificate în blocul de facturi ridicat de învinuitul M.L. în numele SC M. SRL S.S., organele de control fiscal au estimat că prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilind ca TVA suplimentar este în sumă de 1980 RON/factură, în total 45.540 RON, situaţia detaliată fiind prezentată la anexa nr. 2 la raportul de inspecţie fiscală.
Ca atare, organele de control au stabilit în raportul de inspecţie fiscală, faptul că prin neînregistrarea veniturilor aferente facturilor fiscale emise de învinuitul M.L. în condiţiile prezentate mai sus, consecinţa fiscală în ceea ce priveşte TVA a constat în sustragerea de la plata acestei taxe în valoare totală de 110.075 RON, compusă din sumele descrise anterior (11076 RON + 36278 RON + 17181 RON + 45540 RON).
Concluzionând, potrivit raportului de inspecţie fiscală, învinuitul M.L. a emis facturile fiscale menţionate în anexele 1 - 8, fără a le înregistra în contabilitatea SC M. SRL S.S., iar prin aceasta s-a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în cuantum de 202.762 RON constând în impozit pe profit şi TVA suplimentar (92.687 RON + 110.075 RON).
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar cu ocazia analizei documentelor contabile, au fost găsite şi puse la dispoziţia expertului 9 facturi emise de învinuitul M.L., dintre cele 23 care nu fuseseră iniţial găsite de organele de control fiscal la blocul de facturi.
Cu privire la aceste 9 facturi, organele de control stabiliseră prin estimare prejudiciul cauzat bugetului de stat, atât sub aspectul TVA, cât şi sub aspectul impozitului pe profit. Dintre cele 9 facturi, un număr de 4 au fost emise către SC C.I. SRL, respectiv cele cu nr. 7372394, 7372395, 7372397, 7372399, două au fost emise către SC M.C. SRL, respectiv cele cu nr. 7372363 şi 7372364, iar 3 au fost emise către SC P. SRL Jibou, respectiv cele cu nr. 7372365, 7372366, 7372367. De asemenea, au fost puse la dispoziţia expertului şi două facturi de cheltuieli emise de SC F. SRL şi chitanţele aferente, iar în lipsa unor probe din care să rezulte în mod cert că ele nu ar reflecta operaţiuni reale, expertul contabil le-a luat în considerare ca atare, acestea generând cheltuieli deductibile de 8804 RON şi TVA deductibil de 1531,12 RON care nu au fost avute în vedere de organele de control fiscal la întocmirea raportului de inspecţie fiscală.
Întrucât din cele 23 facturi apreciate iniţial de organele de control ca nefiind găsite, un număr de 9 au fost ulterior identificate şi puse la dispoziţia expertului, doar pentru diferenţa de 14 expertul a calculat veniturile prin estimare, precum şi consecinţa fiscală a neevidenţierii acestora, însă parametrii fiscali avuţi în vedere pentru estimare, s-au modificat ţinând cont de toate elementele prezentate mai sus. Astfel, expertul contabil a stabilit valoarea celor 14 facturi neidentificate prin media aritmetică simplă a facturilor identificate în cursul anului 2006, împărţind veniturile totale facturate (173.317,71 RON) la numărul facturilor emise (35), astfel că venitul mediu/factură a fost de 4.951,93 RON. Aşadar, valoarea veniturilor aferente celor 14 facturi, venituri determinate prin estimare a fost de 69.327,02 RON (4951,93 x 14).
Totodată, expertul a constatat faptul că în anul 2005 au fost înregistrate cheltuieli care nu au fost declarate în bilanţul la data de 31 decembrie 2005 iar în balanţa de verificare la 31 decembrie 2005 au fost înregistrate ca şi cheltuieli în avans. Cuantumul total al acestor cheltuieli a fost de 190.937 RON, exclusiv TVA, ele provenind din înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii a unui număr de 10 facturi fiscale emise în numele SC I.I. SRL Hârlău. Considerând iniţial că aceste facturi reflectă operaţiuni reale, expertul contabil a apreciat că respectivele cheltuieli sunt deductibile din punct de vedere fiscal şi a stabilit faptul că, prin neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor realizate, luându-se în considerare şi cheltuielile aferente celor 10 facturi emise în numele SC I.I. SRL Hârlău, societatea administrată de către învinuitul M.L. s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 37.373 RON, cu majorări aferente de 18.230 RON şi a TVA în cuantum de 44.149 RON, cu majorări în sumă de 21.,462 RON.
Din cercetările efectuate în cauză a reieşit faptul că cele 10 facturi fiscale emise în numele SC I.I. SRL Hârlău nu aveau la bază operaţiuni reale, facturile fiind fictive. Astfel, cele 10 facturi atestă prestarea unor servicii către SC M. SRL S.S. însă din declaraţia martorului F.I.G., administratorul SC I.I. SRL Hârlău a rezultat faptul că această societate nu a efectuat niciodată lucrări în beneficiul societăţii administrate de către învinuitul M.L. Martorul F.I.G. a declarat faptul că cele 10 facturi fiscale nu au fost scrise de el iar declaraţia sa se coroborează cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică din concluziile căruia a rezultat faptul că scrisul ce completează cele 10 facturi şi chitanţele aferente nu a fost executat de către F.I.G.
Un alt indiciu care a condus la concluzia potrivit căreia cele 10 facturi fiscale sunt fictive vizează împrejurarea că datele de identificare consemnate pe respectivele facturi nu corespund cu cele ale reprezentanţilor legali ai societăţilor implicate în operaţiunea de facturare. Astfel, codul numeric personal înserat pe facturi în dreptul reprezentantului furnizorului nu-i aparţine martorului F.I.G. iar seria cărţii de identitate consemnată în dreptul codului numeric personal aparţine unei alte persoane - C.P. din localitatea Şimleu Silvaniei care nu avea nicio legătură cu SC I.I. SRL Hârlău.
Nu în ultimul rând, s-a subliniat faptul că sub aspectul serviciului facturat, a datei facturării şi a sumei, cele 10 facturi sunt identice cu facturile detaliate în anexa nr. 1 la raportul de inspecţie fiscală şi în anexa nr. 1 la raportul de expertiză contabilă. Aceste din urmă facturi emise de SC M. SRL S.S. către SC C.A. SRL Zalău şi SC M.C. SRL Zalău, şi semnate de către învinuitul M.L., nu au fost înregistrate în contabilitatea societăţii emitentului. De remarcat este faptul că în unele dintre facturile emise în numele SC I.I. SRL Hârlău s-a făcut referire la un anumit contract 401/2005 sau 406/2005, în contextul în care între această societate şi societatea administrată de către învinuitul M.L. nu s-au derulat deloc raporturi comerciale şi nu s-au încheiat contracte comerciale.
Toate aceste aspecte s-a apreciat că sunt de natură a conduce la concluzia indubitabilă potrivit căreia facturile fiscale emise în numele SC I.I. SRL Hârlău nu reflectă operaţiuni reale. Ca atare, pe baza acestor date, expertul contabil a reconsiderat influenţele fiscale generate de neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate de SC M. SRL, făcând abstracţie de respectivele facturi care nu aveau la bază operaţiuni comerciale reale. În concluzie, expertul contabil a stabilit faptul că prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către învinuitul M.L., ca urmare a neînregistrării în integralitate a veniturilor realizate de SC M. SRL pe perioada 2005 - 2006, a fost de 148.350 RON din care 67.923 RON reprezenta impozit pe profit, iar 80.427 RON TVA. Expertul a calculat şi accesorii reprezentând majorări impozit pe profit în cuantum de 41.906 RON şi majorări TVA în cuantum de 49.577 RON, stabilind un prejudiciu total de 239.833 RON (cu aceste majorări incluse).
La stabilirea acestui prejudiciu s-au luat în considerare şi influenţele fiscale generate de neînregistrarea în contabilitate a facturii nr. 0502016 din data de 28 februarie 2006 emisă de către învinuitul N.A.K., valoarea totală a facturii fiind de 4.165 RON inclusiv TVA. Factura se regăseşte în anexa nr. 5 la raportul de expertiză contabilă, în care se detaliază facturile emise şi nedeclarate pe anul 2006.
Consecinţa fiscală a neînregistrării acestei facturi a fost detaliată în suplimentul raportului de expertiză contabilă, ea constând în prejudicierea bugetului de stat cu suma de 560 RON reprezentând impozit pe profit şi 665 RON reprezentând TVA, în total 1.225 RON. Aceasta a fost singura factură emisă de către învinuitul N.A.K. şi, implicit, singura operaţiune care i se poate imputa acestuia.
Celelalte facturi fiscale neînregistrate în contabilitatea S.C. M. SRL. au fost emise de către învinuitul M.L., consecinţa neevidenţierii veniturilor aferente respectivelor facturi, constând în prejudicierea bugetului de stat cu suma de 147.125 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA, sumă determinată prin scăderea din prejudiciul total în cuantum de 148.350 RON a sumei de 1.225 RON reprezentând prejudiciul cauzat exclusiv de învinuitul N.A.K., prin neînregistrarea facturii nr. 502016 din 26 februarie 2006.
Pentru dovedirea stării de fapt expusă în rechizitoriu au fost menţionate următoarele mijloace de probă: raport de inspecţie fiscală şi anexe aferente, raport de expertiză contabilă şi anexe, supliment expertiză contabilă şi anexe, raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică, mijloace materiale de probă, declaraţii învinuiţi, declaraţii martor, alte înscrisuri.
Inculpatul M.L. a. recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în cursul urmăririi penale.
Prima instanţă a mai reţinut că prin Sentinţa penală nr. 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj, inculpatul M.L. a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., instanţa constatând că a intervenit graţierea pedepsei aplicate, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002. Această condamnare realizează primul termen al recidivei postexecutorii în raport cu infracţiunile de evaziune fiscală săvârşite în perioada 2005 - 2006, constatându-se faptul că toate actele de executare s-au săvârşit după graţierea totală a pedepsei totale aplicate prin sentinţa penală 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj.
În cauză nu a fost citată ca parte responsabilă civilmente SC M. SRL S.S., în cursul urmăririi penale şi nici în cursul judecăţii, întrucât această societate a fost radiată începând cu data de 17 iulie 2009. Partea vătămată A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Sălaj nu a precizat, în cursul urmăririi penale, dacă se constituie ca parte civilă în cauză.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01 iunie 2010, s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor învinuiţilor M.L. şi N.A.K., până la concurenţa sumei de 202.762 RON, ordonanţa fiind emisă cu titlu generic asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile. În consecinţă, a fost indisponibilizat imobilul aparţinând învinuitului N.A.K. situat în loc. D. nr. 295 jud. Sălaj şi s-a notat inscripţie ipotecară cu privire la acesta. Întrucât prejudiciul reţinut în sarcina învinuitului N.A.K. a fost integral recuperat, iar în beneficiul acestuia operează o cauză specială de nepedepsire, s-a dispus revocarea măsurii asigurătorii instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01 iunie 2010, întrucât scopul acesteia a fost acela de recuperare a prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Revocarea măsurii asigurătorii se impune şi prin prisma faptului că urmărirea penală este personală, situaţie în care - cât timp învinuitul N.A.K. beneficiază de o cauză de nepedepsire - nu se justifică menţinerea măsurii asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului cauzat de învinuitul M.L.
Trecând la soluţionarea cauzei, tribunalul a reţinut următoarele:
La termenul de judecată din data de 19 octombrie 2011, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Sălaj, a comunicat instanţei că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 306.996 RON, din care 109.410 RON reprezentând TVA iar 92.127 RON, impozit pe profit, sume la care au fost calculate majorări legale de întârziere de 55.403 RON şi respectiv 50.056 RON, cu precizarea că din suma totală de 309.072 RON, stabilită prin proces-verbal nr. 958 şi R.I.F nr. 959 din 27 martie 2008, inculpatul a achitat suma totală de 2.076 RON. Partea civilă a mai solicitat ca inculpatul să fie obligat la plata debitului menţionat, împreună cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, calculate până la data achitării efective a prejudiciului, în conf. cu prev. art. 119; 120 şi 1201 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată pentru a uza de de prev. art. 3201 C. proc. pen., privind reducerea limitelor legale de pedeapsă în cazul recunoaşterii vinovăţiei astfel că, după citirea actului de sesizare, conform prevederilor art. 322 C. proc. pen., s-a procedat la audierea tuturor martorilor propuşi prin actul de sesizare a instanţei: N.A.K., F.I.G., F.I., K.S.A., Ş.G.M., martori care nu au adus niciun element de noutate, reiterând şi menţinându-şi declaraţiile date şi în cursul urmăririi penale.
Expertiza contabilă judiciară solicitată în apărare, a fost respinsă de instanţă ca inutilă cauzei, având în vedere expertiza deja efectuată în cursul urmării penale, fără a fi contestată.
Coroborând materialul probator administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, tribunalul a constatat că starea de fapt dedusă judecăţii, astfel cum a fost prezentată pe larg în actul de sesizare a instanţei, este pe deplin dovedită, dincolo de orice dubiu, astfel că urmează a fi reţinută ca atare şi nu se mai justifică reiterarea acesteia.
Prin Sentinţa penală nr. 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj, inculpatul M.L. a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., instanţa constatând că a intervenit graţierea pedepsei aplicate, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Această condamnare s-a reţinut că realizează primul termen al recidivei postexecutorii în raport cu infracţiunile de evaziune fiscală săvârşite în perioada 2005 - 2006, constatându-se faptul că toate actele de executare s-au săvârşit după graţierea totală a pedepsei totale aplicate prin Sentinţa penală nr. 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj.
În drept, fapta inculpatului M.L., aflat în stare de recidivă postexecutorie, de a nu evidenţia în integralitate, în contabilitatea S.C. M. SRL. S.S., veniturile realizate pe perioada 2005 - 2006, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat consolidat cu suma de 147.125 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.
Sub aspectul laturii obiective, instanţa de fond a reţinut că elementul material al infracţiunii constă în omisiunea evidenţierii, în actele contabile şi în declaraţia privind veniturile realizate, a veniturilor obţinute în perioada anilor 2005 - 2006 de inculpatul M.L., în calitate de asociat şi administrator al S.C. M. SRL. S.S. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, caracterizându-se prin prejudiciul cauzat bugetului statului în sumă totală de 147.125 RON, iar legătura de cauzalitate dintre acţiunea de omisiune a evidenţierii veniturilor obţinute şi prejudiciul cauzat, rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.
S-a reţinut că sub aspectul laturii subiective, inculpatul M.L. a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., acesta având reprezentarea faptei sale, a consecinţelor păgubitoare asupra bugetului statului, a prevăzut rezultatul şi a urmărit producerea lui. Este cert că, prin neînregistrarea activităţilor efectuate, respectiv a veniturilor obţinute, inculpatul a urmărit să se sustragă în mod fraudulos de la îndatoririle fiscale, fiind astfel realizată latura subiectivă a infracţiunii.
Reţinând vinovăţia inculpatului M.L., instanţa a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în stare de recidivă post condamnatorie şi în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, precum şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.
La individualizarea sancţiunii şi proporţionalizarea acesteia, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi anume: gradul de pericol social concret al faptei săvârşite (determinat atât de modul de producere cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate şi urmarea produsă), persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Raportat la aceste criterii, instanţa a apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, infracţiunea a fost săvârşită în mod repetat, cu forma de vinovăţie a intenţiei şi a avut ca urmare producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind normala desfăşurarea a activităţii financiar contabile, respectiv a relaţiilor sociale care impun respectarea de către contribuabili a obligaţiilor fiscale însă, pe de altă parte, inculpatul a recunoscut şi regretat faptele săvârşite, încă din cursul urmăririi penale.
Având în vedere circumstanţele reale şi personale ale cauzei şi ale inculpatului, precum şi limitele de pedeapsă stabilite de lege, care este închisoare de la 2 la 8 ani, instanţa de fond a apreciat că în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special, ţinând cont de faptul că prejudiciul creat se află sub limita de 50.000 euro, pentru care intervine o impunitate legală, în cazul recuperării sale.
Astfel, s-a luat în considerare faptul că Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prevede atât agravarea pedepselor, a căror limite se majorează cu 2 ani şi respectiv 3 ani închisoare, în cazul producerii unor prejudicii bugetului de stat care depăşesc valoarea totală de 100.000 euro şi respectiv 500.000 euro [art. 9 alin. (2) şi (3)] cât şi cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepselor, în situaţia în care prejudiciul produs este recuperat în totalitate în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată (art. 10), ceea ce înseamnă că acest act normativ are un dublu scop preventiv-sancţionator: pe de o parte combaterea fermă a marii evaziuni, iar pe de altă parte, încurajarea tuturor evazioniştilor să repare prejudiciul adus bugetului de stat. Prin prisma acestor criterii, în speţă se constată că prejudiciul adus bugetului de stat este sub limita de 50.000 euro, adică se încadrează la mica evaziune, raportat la criteriile stabilite chiar de legiuitor, în ce priveşte tratamentul sancţionator al acestei infracţiuni.
Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electivă, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., fiind justificată îndepărtarea acestuia, de la activităţi ce presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii, pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale a închisorii, aceleaşi considerente fiind avute şi cu privire la interzicerea respectivelor drepturi pe perioada executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă accesorie. Cât priveşte interzicerea desfăşurării unei activităţi de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul la săvârşirea infracţiunii, conf. art. 64 lit. c) C. pen., nu este cazul întrucât se va face aplicarea de drept a normei speciale, prev. de art. 12 din Legea nr. 241/2005, privind interdicţia de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
La aplicarea pedepselor complementare şi accesorii s-au avut în vedere criteriile de apreciere prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen., precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabou şi Pîrcălab c. României şi Hirst c. Marii Britanii) şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 74 din 05 noiembrie 2007. Astfel, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, lit. d) şi e) C. pen., deoarece astfel de interdicţii ar constitui măsuri disproporţionate faţă de natura infracţiunii săvârşite de inculpat şi de persoana acestuia.
S-a mai reţinut că inculpatul M.L. a mai fost condamnat de către Judecătoria Călăraşi, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, situaţie în care sunt aplicabile, prev. art. 85 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. sau după caz, la art. 37 lit. a) C. pen., privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi aplicarea, după caz, a regulilor privind concursul real de infracţiuni sau recidiva postcondamnatorie. Din fişa de cazier depusă la dosar rezultă că prin Sentinţa penală nr. 392 din 09 octombrie 2007 a Judecătoriei Călăraşi, pronunţată în Dosar nr. 4487/2007, inculpatul M.L. a fost condamnat, în baza art. 861 din O.U.G nr. 63/2006 şi art. 81 şi 82 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, deci după săvârşirea faptelor din anii 2005 - 2006, care fac obiectul prezentului proces. Termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni, prev. de art. 82 C. pen., a expirat cel mai devreme la data de 09 aprilie 2010, iar faptele din prezentul dosar au fost descoperite cel mai târziu la data de 17 martie 2008, când a început urmărirea penală, deci înăuntrul termenului de încercare, astfel că prev. art. 85 alin. (2) C. pen. nu sunt aplicabile, aşa cum a susţinut apărătorul inculpatului, în şedinţa de azi.
Prin urmare, tribunalul, în baza art. 85 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare, aplicată inculpatului M.L., prin Sentinţa penală nr. 392 din 09 octombrie 2007 a Judecătoriei Călăraşi, în Dosar nr. 4487/2007, pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, precum şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.
Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond a constatat că raportat la antecedentele inculpatului în speţă nu sunt aplicabile prev. art. 81 respectiv art. 861 C. pen. privind suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cum de asemenea a solicitat apărătorul inculpatului în şedinţa de azi, cu ocazia dezbaterilor.
Astfel fiind, în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
De asemenea, în baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a atras atenţia inculpatului privind interdicţia de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţii comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie a prezentei sentinţe, după rămânerea definitivă, s-a dispus a fi comunicată Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, pentru a se face menţiunile corespunzătoare în Registrul Comerţului.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat din oficiu că pretenţiile băneşti formulate de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Sălaj, în sumă de 109.410 RON, reprezentând TVA şi 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, la care au fost calculate majorări legale de întârziere, de 55.403 RON şi respectiv de 50.056 RON, pretenţii în sumă totală de 306.996 RON, astfel cum au fost stabilite prin R.I.F. nr. 959 din 27 martie 2008, au format obiectul Dosarului nr. 3579/84/2008 a Tribunalului Sălaj iar prin Sentinţa civilă nr. 813 din 28 aprilie 2009, (menţinută prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj), judecătorul sindic a obligat, în solidar, ca o parte a pasivului debitoarei SC. M. SRL, în valoare de 346.893 RON, să fie suportată de administratorii N.A.K. şi M.L., respectiv, inculpatul din prezentul dosar.
Fiind aşadar în prezenţa unui titlu executor în ce priveşte datoria principală faţă de bugetul de stat, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. (vechi), prima instanţă a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Sălaj, în sensul că l-a obligat în continuare pe inculpat, conf. art. 119 şi 120 C. proc. fisc., doar la plata dobânzilor legale aferente sumelor de 109.410 RON, reprezentând TVA şi 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, până la data executării integrale a obligaţiilor bugetare.
Totodată, în vederea reparării pagubei produsă prin infracţiune, în baza prev. art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 163 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., tribunalul a menţinut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01 iunie 2010, asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea inculpatului M.L., până la concurenţa sumei de 201.537 RON, actualizată cu dobânzile legale aferente.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul M.L. şi partea civilă D.G.F.P. Sălaj au formulat apeluri, în termen legal.
Declaraţia de apel a inculpatului M.L. nu a fost motivată în scris, iar acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-l susţine, condiţii în care apelul inculpatului va fi examinat prin prisma disp. art. 371 C. proc. pen. S-a mai formulat în scris de către apelant o solicitare în probaţiune care a fost respinsă.
S-a reţinut că prin apelul declarat, partea civilă D.G.F.P. Sălaj, în nume propriu şi în numele A.N.A.F., a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul laturii civile, arătând că în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că se solicită în fapt executarea de două ori a aceleiaşi creanţe, constituirea de parte civilă din prezenta cauză neavând legătură cu obiectul dosarului comercial nr. 3579/84/2008 al Tribunalului Sălaj, solicitând pe cale de consecinţă admiterea în totalitate a acţiunii civile formulate în cauză.
Instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza actelor de la dosar, a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi readministrat în cursul judecăţii, din care reiese dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia inculpatului sub aspectul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, vinovăţie recunoscută de altfel de inculpat care a contestat doar cuantumul prejudiciului în faţa primei instanţe şi, prin scriptele depuse în faţa Curţii, implicit şi în faţa instanţei de apel.
Fără a relua considerentele cuprinse în hotărârea apelată pe baza cărora prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului, considerente pe care Curtea de Apel Cluj şi le-a însuşit în totalitate, instanţa de apel a constatat sub aspectul laturii penale a cauzei că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, prin prisma considerentelor cuprinse în conţinutul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere şi persoana inculpatului care este recidivist, precum şi cuantumul ridicat al prejudiciului. Din acest punct de vedere nu s-a impus o reindividualizare a pedepsei aplicate, modalitatea de executare a acesteia neputând fi decât executarea în regim de detenţie având în vedere starea de recidivă în care a fost comisă prezenta infracţiune.
Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea de Apel Cluj a constatat că atât apelul inculpatului cât şi apelul părţii civile sunt nefondate din următoarele considerente:
În primul rând, solicitarea formulată în faţa primei instanţe, de efectuare a unei noi expertize contabile, a fost respinsă motivat la data de 21 martie 2012 având în vedere atât faptul că solicitarea în probaţiune nu a fost însoţită de niciun înscris doveditor, cât şi faptul că aspectele de nelegalitate invocate de către apărare şi referitoare la motivele de eventuală nulitate a expertizei efectuate în faza de urmărire penală, nu erau întemeiate. De altfel, inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, inclusiv conţinutul şi concluziile acestei expertize la data de 14 iunie 2011, acesta neavând niciun fel de obiecţiuni de formulat şi nici alte probe de propus în apărare.
De altfel, acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care Curtea a respins aceeaşi cerere reiterată de inculpat în apel, raportat şi la împrejurarea că înscrisurile noi depuse în apel au fost avute în vedere de către expertul contabil care a efectuat expertiza contabilă în faza de urmărire penală.
Astfel, din conţinutul raportului de expertiză contabilă reiese că expertul contabil a luat în considerare facturile fiscale nr. 7372364 şi 7372363 emise către SC M.C. SRL şi s-a considerat, ca atare, că acestea au generat cheltuieli deductibile de 8804 RON şi TVA deductibil de 1531,12 RON care nu au fost avute în vedere de organele de control fiscal la întocmirea raportului de inspecţie fiscală.
Referitor la apelul declarat de către partea civilă, s-a reţinut că există deja un titlu executor în ceea ce priveşte datoria principală faţă de bugetul de stat, acesta constând în Sentinţa civilă nr. 813 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, procedura insolvenţei faţă de debitorul S.C. M. SRL. fiind închisă irevocabil şi dispunându-se radierea debitorului din registrul comerţului.
S-a reţinut că apelul declarat de către partea civilă tinde către obţinerea unui titlu executor pentru aceeaşi creanţă, sens în care, în mod corect, prima instanţă a admis doar în parte acţiunea civilă, obligând pe inculpat în continuare doar la plata dobânzilor legale aferente sumelor de 109.410 RON reprezentând TVA şi 92.127 RON reprezentând impozit pe profit.
S-a mai constatat că, criticile părţii civile apelante în sensul că faţă de numitul N.A.K. nu s-a stabilit nicio obligaţie de plată în prezentul proces penal sunt nefondate, deoarece faţă de acesta, prin rechizitoriu, s-a dispus încetarea urmăririi penale în temeiul prev. art. 10 lit. i1) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
Prin Decizia penală nr. 151/A/2012 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul M.L., şi de partea civilă D.G.F.P. Sălaj împotriva Sentinţei penale nr. 23 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Sălaj.
Împotriva Deciziei penale nr. 151/A/2012 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj.
În motivele scrise de recurs recurenta a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de apel sub aspectul nelegalităţii solicitând desfiinţarea acesteia în sensul obligării inculpatului M.L. şi la plata debitelor neachitate în sumă de 201.537 RON reprezentând plata TVA în sumă de 109.410 RON şi impozit pe profit în sumă de 92.127 RON sume ce reprezintă prejudiciu produs prin săvârşirea unor fapte de natură penală, alături de dobânzile şi majorările de întârziere aferente.
Recurenta a mai criticat hotărârea pronunţată de instanţa de apel sub aspectul obligării, în mod greşit, a A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj a sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat susţinând că statul fiind cel care efectuează demersurile în dosarele pentru recuperarea creanţelor prin organele fiscale, prin îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, nu se poate imputa tot statului de a face cheltuieli ce vor fi suportate tot de către stat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 3832/84/2011.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, este fondat dar numai în ceea ce priveşte obligarea părţii civile la plata cheltuielilor judiciare către stat şi rejudecând în aceste limite va înlătura dispoziţia de obligare a părţii civile A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pentru considerentele ce vor fi descrise în continuare.
I. Înalta Curte constată că nu este întemeiată prima critică a recurentei privind obligarea inculpatului M.L. la plata debitelor neachitate în sumă de 201.537 RON reprezentând plata TVA în sumă de 109.410 RON şi impozit pe profit în sumă de 92.127 RON sume ce reprezintă prejudiciu produs prin săvârşirea unor fapte de natură penală, alături de dobânzile şi majorările de întârziere aferente.
Recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, s-a constituit parte civilă prin Adresa nr. 21256 din 07 octombrie 2011 precizând că din prejudiciul iniţial de 309.072 RON suma de 2.076 RON a fost achitată (1.225 RON debite şi 851 RON majorări aferente) iar din prejudiciul stabilit prin procesul-verbal nr. 958/27.03/2008 şi raportul de Inspecţie fiscală nr. 959 din 27 martie 2008, inculpatul M.L. are de achitat debitele în sumă de 201.537 RON, împreună cu dobânzile, majorările şi penalităţile de întârziere aferente - 105.459 RON, care vor fi calculate în continuare până la data achitării prejudiciului.
Prin Sentinţa civilă nr. 813 din 28 aprilie 2009 Dosarului nr. 3579/84/2008 a Tribunalului Sălaj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, judecătorul sindic a obligat, în solidar, ca o parte a pasivului debitoarei SC. M. SRL, în valoare de 346.893 RON, să fie suportată de administratorii N.A.K. şi M.L., astfel încât în mod judicios ambele instanţe în cauza dedusă judecăţii au admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă şi au constatat că pretenţiile civile formulate de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Sălaj, în sumă de 109.410 RON, reprezentând TVA şi 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, la care au fost calculate majorări legale de întârziere, de 55.403 RON şi respectiv de 50.056 RON, pretenţii în sumă totală de 306.996 RON, astfel cum au fost stabilite prin R.I.F. nr. 959 din 27 martie 2008, au format obiectul dosarului mai sus arătat.
În raport cu cele menţionate anterior, Înalta Curte constată că această primă critică formulată de partea civilă în cadrul motivelor de recurs este neîntemeiată.
Cu privire la adăugarea penalităţilor şi majorărilor de întârziere până la data efectuării integrale a plăţii se constată că acestea nu au caracterul unui prejudiciu cert deoarece în cazul obligaţiilor fiscale stabilite prin hotărâre judecătorească plata devine exigibilă după rămânerea definitivă a hotărârii - termenul de scadenţă constituind, potrivit prevederilor art. 120 şi 1201 C. proc. fisc., momentul în raport cu care se calculează dobânzile şi penalităţile, până la data stingerii datoriei.
Astfel, Înalta Curte mai reţine că una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile este aceea ca prejudiciul să fie cert, condiţie care impune ca acţiunea civilă să fie exercitată pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atât sub aspectul existenţei sale cât şi sub aspectul posibilităţilor de evaluare. Prejudiciul este cert în cazul în care este constatat şi este actual. Nu se omite aprecierea cu privire la faptul că poate fi cert însă şi un prejudiciu viitor în ipoteza în care este susceptibil de evaluare.
II. Înalta Curte constată că este întemeiată critica invocată în motivele de recurs cu privire la obligarea părţii civile la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.
Dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146 /1997, privind taxele judiciare de timbru, prevăd că sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public şi Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
Prin analogie şi pentru identitate de raţiune, nu pot fi obligate la cheltuieli judiciare către stat instituţiile care au promovat acţiuni în faţa instanţelor de judecată care au ca obiect venituri publice.
În cauza de faţă, recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, a fost obligată de instanţa de apel la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, cauza având ca obiect recuperarea datoriilor fiscale către bugetul de stat, măsuri dispuse în sarcina inculpatului reprezentând impozit pe profit şi TVA, astfel încât prin raportare la considerentele anterior amintite, critica recurentei este întemeiată sub acest aspect.
Pentru aceste considerente în baza art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj împotriva Deciziei penale nr. 151 /A/2012 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va casa, în parte, decizia atacată numai în ceea ce priveşte obligarea părţii civile la plata cheltuielilor judiciare către stat şi rejudecând în aceste limite va înlătura dispoziţia de obligare a părţii civile A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Constată că în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului părţii civile, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj împotriva Deciziei penale nr. 151/A/2012 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează, în parte, decizia atacată numai în ceea ce priveşte obligarea părţii civile la plata cheltuielilor judiciare către stat şi rejudecând în aceste limite înlătură dispoziţia de obligare a părţii civile A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat M.L. în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 251/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 254/2013. Penal. Traficul de minori (Legea... → |
|---|
