ICCJ. Decizia nr. 2533/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2533/2013

Dosar nr. 4786/91/2012

Şedinţa publică din 2 septembrie 2013

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 283 din 19 decembrie 2012 Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe inculpatul G.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. pen. comb. cu art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 lit. i) C. pen.

Au fost interzise exerciţiul drepturilor inculpatului G.I., prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. urmând a se comunica prezenta după rămânerea definitivă în vederea prelevării de probe biologice potrivit art. 5 alin. (5) din Legea 76/2008.

A fost obligat inculpatul G.I. la plata sumei de 140,04 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Vrancea (contravaloarea transportului persoanei vătămate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani) şi 199,32 lei către partea civilă Spitalul S.P. Focşani reprezentând cheltuielile de spitalizare persoanei vătămate C.N.; la ambele sume inculpatul urmând a achita şi dobânda legală către fiecare parte civilă de la data efectuării transportului (16 mai 2012), respectiv a externării persoanei vătămate.

S-a luat act că persoana vătămată nu a solicitat despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul G.I. la plata sumei de 500 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

În ziua de 26 mai 2012, în jurul orei 15.30, a aplicat părţii vătămate C.N. trei lovituri cu securea în regiunea capului producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 7 - 8 zile îngrijiri medicale.

În timpul cercetării judecătoreşti s-au administrat probele solicitate de părţi pe care instanţa le-a găsit admisibile potrivit art. 67 C. proc. pen.

Astfel martorul L.V. a declarat că în data de 26 mai 2012, orele 14 - 15.00 a văzut partea vătămată C.N. deplasându-se pe şosea ducând un cal, dar din urma acestuia au venit inculpatul G.I. şi tatăl său G.Ş. Când inculpatul G.I. a ajuns lângă partea vătămată i-a luat securea din mâna acestuia şi a lovit-o odată peste mână şi apoi de două ori în cap; în urma acestor lovituri partea vătămată a căzut la pământ.

Inculpatul G.I. a prins pe partea vătămată, căzută la pământ, de picioare şi a încercat să-l arunce de pe pod, moment în care martorul şi tatăl său au strigat la el context în care inculpatul G.I. a lăsat partea vătămată căzută şi a plecat.

Ulterior partea vătămată a fost dusă la spital. În acelaşi sens este şi declaraţia martorului L.V. Cei doi martori menţinându-şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în care relatează aceleaşi împrejurări.

Martorul C.I. nu a văzut incidentul dintre părţi, ci doar pe partea vătămată ieşind cu un cal din curtea surorii sale, împrejurare care se coroborează cu declaraţiile celor doi martori menţionaţi.

Inculpatul G.I. audiat cu respectarea dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen. a arătat că în data de 16 mai 2012 l-a văzut pe partea vătămată C.N. că îi luase calul şi-l băgase în curtea surorii sale, ocazie cu care s-a dus să i-l ceară. Partea vătămată a refuzat să-i dea calul şi a plecat cu el către vale; inculpatul G.I. s-a dus după partea vătămată care la un moment s-a întors spre el şi a vrut să-l lovească cu o secure. Inculpatul G.I. s-a ferit, i-a luat securea părţii vătămate şi l-a lovit o dată în cap şi o dată peste mână. Conflictul s-a aplanat prin renunţarea părţii vătămate; inculpatul G.I. a luat calul, partea vătămată a rămas pe loc; incidentul a fost văzut de martorii L.V. şi L.M.

Partea vătămată a declarat că în 16 mai 2012, orele 14 - 15.00, a găsit în grădina surorii sale calul inculpatului G.I. pe care l-a luat să-l ducă la Primărie, la obor. Când a ajuns la podul din Dumitreşti inculpatul venind în urma sa împreună cu tatăl său G.Ş., i-a luat securea din mână şi l-a lovit în mâna stângă pe care o ridicase deasupra capului să se apere. În acest timp partea vătămată era imobilizată de G.Ş.; când a scăpat de acesta inculpatul G.I. a mai lovit partea vătămată o dată cu securea în cap, după care a căzut pe pod. Inculpatul G.I. şi tatăl său G.Ş. l-au prins de picioare ş l-au târât către balustrada podului cu intenţia să-l arunce, moment în care au intervenit verbal martorii L.V. şi L.M., ocazie cu care cei doi au abandonat partea vătămată.

Inculpatul G.I. şi partea vătămată C.N. şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Raportul de expertiză medico-legală relevă următoarele:

Aşa cum rezultă din actele medicale, medico-legale precum şi din reexaminarea medico-legală, numitul C.N. a prezentat la data de 16 mai 2012 un traumatism cranio-cerebral cu plăgi contuze parietal stânga şi occipital median şi traumatism antebraţ stâng cu echimoză discontinuă 1/3 distală.

Corelând datele de anchetă cu constatările medico-legale s-a apreciat că morfologia şi topografia leziunilor traumatice craniene pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu corp contondent cu suprafaţa alungită (posibil cu muchia sau coada de lemn a unei securi).

Criteriile medico-legale nu pot susţine ipoteza producerii leziunilor traumatice craniene cu tăişul unei securi.

Din punct de vedere medico-legal leziunea traumatică suferită la nivelul antebraţului stâng pledează pentru leziune de apărare.

Nu există date medicale care să ateste punerea în primejdie a vieţii victimei. Părţile nu au contestat concluziile raportului de expertiză medico-legală.

Conform disp. art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Conform art. 174 alin. (1) C. pen., uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări: în public se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 182 alin. (1) C. pen. fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Conform art. 334 C. proc. pen. dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului ca are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea. Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale în privinţa solicitării inculpatului G.I. de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen., prima instanţă a reţinut că se impune a fi respinsă, deoarece modalitatea şi împrejurările săvârşirii faptei (obiectul vulnerant folosit, zona anatomică vizată, caracterul repetitiv al acţiunii) pun în evidenţă poziţia subiectivă a inculpatului raportat la fapta sa, şi că, deşi nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului G.I. de a lovi partea vătămată de două ori în zona capului cu o secure cauzându-i leziuni traumatice, pierderea conştienţei, realizează sub aspectul obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Pe latura subiectivă, instanţa a reţinut intenţia indirectă a inculpatului G.I. în sensul art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen. vinovăţia acestuia fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin probele administrate.

Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut cu observarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen.: gradul de pericol social concret ridicat al faptei reţinută ca infracţiune în sarcina inculpatului exprimat în aceea că a vizat una dintre cele mai importante valori sociale - viaţa persoanei, condiţii în care a fost comisă în loc public şi în plină zi ceea ce denotă lipsa totală de respect pentru ordinea publică a inculpatului G.I.; toate acestea converg spre aplicarea unei pedepse cu închisoare la care se adaugă pedeapsa complementară.

Pe latura civilă, instanţa a constatat că partea vătămată nu a solicitat despăgubiri civile.

Cheltuielile de spitalizare şi de transport a părţii vătămate la unităţile sanitare de către Serviciul de Ambulanţă, nu au fost contestate nici în cuantum şi nici în existenţa lor de către inculpat, context în care instanţa a găsit întemeiate acţiunile civile ale unităţilor medicale, drept pentru care în condiţiile art. 1357 C. civ., a dispus reperarea prejudiciilor.

Împotriva Sentinţei penale nr. 283 din 19 decembrie 2012 a Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul G.I.

Prin motivele de apel formulate în scris, Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală şi ca netemeinică, sub următoarele aspecte:

- în mod greşit i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. e) C. pen.;

- întrucât securea cu care inculpatul a lovit victima aparţinea acesteia, trebuia să se dispună restituirea;

- în raport cu gravitatea faptei săvârşite, pedeapsa aplicată inculpatului este nejustificat de blândă.

Procurorul de şedinţă nu a mai susţinut motivul privind omisiunea restituirii către partea vătămată a obiectului vulnerant, deoarece la dosarul de urmărire penală există date (adresa nr. 8582/2011) din care rezultă că securea a fost restituită.

Apărătorul ales al inculpatului a invocat netemeinicia hotărârii apelate sub aspectul individualizării pedepsei, susţinând că anumite împrejurări referitoare la faptă şi la persoana acestuia pot fi reţinute drept circumstanţe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (1) lit. a) lit. b) şi alin. (2) C. pen., respectiv: buna conduită avută anterior, stăruinţa depusă pentru acoperirea prejudiciului cauzat părţii vătămate, conduita culpabilă a părţii vătămate şi starea de boală a inculpatului care suferă de epilepsie.

Totodată, inculpatul şi-a însuşit primul motiv de apel al Parchetului, cu privire la greşita aplicare a pedepsei complementare şi accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

Ambele apeluri au fost considerate fondate de către instanţa de apel.

Examinând cauza în raport cu motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, iar încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul G.I. a fost stabilită în concordanţă cu dispoziţiile legale.

Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că, în ziua de 16 mai 2012, pe fondul unui conflict, inculpatul G.I. i-a aplicat părţii vătămate C.N. două lovituri cu o secure în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice şi pierderea conştienţei.

Având în vedere elementele de fapt care relevă poziţia subiectivă a inculpatului în raport cu fapta săvârşită (respectiv: obiectul vulnerant folosit, zona anatomică vizată - de maximă vulnerabilitate şi caracterul repetitiv al acţiunii violente) în mod corect s-a reţinut că inculpatul a prevăzut posibilitatea rezultatului letal al faptei sale, şi că, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui.

Aşa fiind, s-a considerat, că fapta inculpatului C.N., săvârşită în modalitatea şi în împrejurările mai sus arătate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat - prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi la art. 175 lit. i) C. pen.

Hotărârea primei instanţe a fost apreciată, temeinică şi legală în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei principale aplicată inculpatului G.I., această operaţiune fiind efectuată cu deplina respectare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

În acest context, prima instanţă a ţinut cont de gradul concret de pericol social al faptei - care este unul ridicat, de natura şi importanţa valorii sociale lezate, de împrejurările în care fapta a fost comisă (în loc public şi în plină zi), de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum şi de conduita inculpatului imediat după săvârşirea faptei (după ce partea vătămată şi-a pierdut conştienţa, inculpatul a încercat să o arunce de pe pod, acţiune la care a renunţat ca urmare a intervenţiei verbale a martorilor L.M. şi L.V.).

În raport cu elementele de fapt, care relevă un grad ridicat de pericol social al faptei, instanţa de apel a apreciat că nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului, drept circumstanţe atenuante judiciare a unor împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen., cum ar fi: buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, acoperirea prejudiciului cauzat părţii vătămate sau starea de boală.

Aceste aspecte referitoare la persoana inculpatului nu au fost însă ignorate de prima instanţă, ci au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei, în contextul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., justificând aplicarea unei pedepse orientate spre limita minimă specială prevăzută de lege.

Prin urmare, s-a reţinut că pedeapsa principală, de 8 ani închisoare, este just dimensionată, fiind aptă să îndeplinească scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen.

Hotărârea primei instanţe a fost considerată însă netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei accesorii şi a pedepsei complementare. Astfel s-a reţinut că instanţa de fond i-a aplicat inculpatului G.I. pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., interdicţie care apare ca nejustificată, în condiţiile în care inculpatul nu s-a folosit de vreo funcţie sau profesie pentru săvârşirea infracţiunii.

Pentru acest ultim motiv, instanţa de apel, având în vedere dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de inculpatul G.I., a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 283 din 19 decembrie 2012 a Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare, a înlăturat dispoziţiile privind aplicarea pedepsei complementare şi accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. c).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate fiind înlăturate dispoziţiile privind aplicarea pedepsei complementare şi accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

Inculpatul G.I. a declarat recurs, în termenul legal, criticând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² şi 12 C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor inculpatul prin intermediul apărătorului ales a invocat şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14. C. proc. pen.

Apărătorul inculpatului G.I. a arătat cu ocazia dezbaterilor că, acest recurs nu a fost motivat în termen, conform noilor modificări aduse prin Legea nr. 2/2013.

În primul rând Curtea va examina dacă motivele de recurs au fost depuse în termenul prevăzut de lege, respectiv cu 5 zile înainte de primul termen al recursului.

Astfel motivele au fost depuse la instanţă în data de 27 august 2013, situaţie în care, având în vedere modul în care se calculează termenele procedurale de regresiune, s-a apreciat că acestea au fost depuse în termen.

Recursul fiind motivat în termen, Înalta Curte are posibilitatea de a examina criticile formulate şi din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. - ce are în vedere situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁶ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Curtea constată ca este nefondat.

Unul din aspectele criticate viza greşita încadrare juridică a faptei, invocată de apărătorul inculpatului din perspectiva art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. în opinia acestuia, încadrarea juridică corectă era cea prev. de art. 180 C. pen. cu art. 73 lit b) C. pen.

Trebuie precizat că, potrivit noilor reglementări, în temeiul art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., instanţa de recurs poate verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să aibă posibilitatea să procedeze la reaprecierea situaţiei de fapt.

Instanţa de fond şi de apel au reţinut că în ziua de 16 mai 2012, pe fondul unui conflict, inculpatul G.I. i-a aplicat părţii vătămate C.N. două lovituri cu o secure în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice şi pierderea conştienţei.

În aceste condiţii apreciem că fapta inculpatului C.N., săvârşită în modalitatea şi în împrejurările mai sus arătate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat - prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi la art. 175 lit. i) C. pen. astfel încât critica avută în vedere de inculpat este neîntemeiată.

Referitor la critica vizând reţinerea unei agravanţe prin luarea în considerare a unor "acte materiale noi", fără să se procedeze la extinderea procesului penal pentru alte fapte, critică care poate fi luată în considerare prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12, teza a doua, C. proc. pen., apreciem că aceasta nu are un fundament juridic corect.

Nu se poate vorbi de un act material distinct, cu relevanţă în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, atunci când ne referim la un element de fapt, ulterior actului material, care a făcut obiectul inculpării.

Astfel faptul că, după agresarea părţii vătămate, inculpatul a tras pe aceasta de picior cu intenţia de a o arunca de pe pod, nu este în sine un alt act material de natură să fie luat în considerare în mod separat, fiind vorba doar de un aspect de natură să conducă la întărirea convingerii instanţei cu privire la existenţa laturii subiective a infracţiunii, respectiv la existenţa intenţiei de a suprima viaţa victimei.

Considerăm că elementul de fapt arătat nu a fost de natură să afecteze unitatea naturală de infracţiune, nefiind în prezenţa unei acţiuni distincte, care să ne conducă la concluzia că ne aflăm în prezenţa unei unităţi legale de infracţiune caracterizată prin existenţa mai multor acţiuni, care ar putea realiza fiecare în parte conţinutul unor infracţiuni distincte.

De asemenea decizia atacată a mai fost criticată prin prisma motivului de casare prev. de art 385⁹ pct. 14, referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. Aici au fost avute în vedere două aspecte, primul referitor la pedeapsa în alte limite şi al doilea referitor la greşita individualizare a pedepsei prin prisma prev. art 72 C. pen.

Dacă primul aspect poate fi verificat de instanţă, cel de-al doilea, urmare modificării art 385⁹ pct. 14, C. proc. pen. prin Legea nr. 2 din 2013, nu poate fi luat în considerare, urmare eliminării componentei referitoare la aplicarea unor pedepse greşit individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen.

Curtea constată că nu sunt incidente dispoziţiile art 385⁹ pct 14, în legătură cu aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece pedeapsa de 8 ani aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel, este în limitele legale.

Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 76/A din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 septembrie 2013.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 2530/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 2/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2533/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2533/2013. Penal