ICCJ. Decizia nr. 2530/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2530/2013
Dosar nr. 11.918/99/2012
Şedinţa publică din 2 septembrie 2013
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 51 din data de 01 februarie 2013, Tribunalului Iaşi a dispus următoarele:
Respinge cererile formulate de inculpat, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice reţinută prin actul de sesizare al instanţei, din infracţiunea prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen., precum şi de reţinere a disp. art. 73 lit. b) C. pen.
Condamnă pe inculpatul H.P.L., fiul lui C. şi A., născut în Iaşi, domiciliat în sat Mănăstirea, com. Dagâţa, jud. Iaşi, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, studii 10 clase, ocupaţia - muncitor necalificat (dulgher), necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata de 5 ani.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului H.P.L., iar în baza disp. art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 noiembrie 2012 la zi.
Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul H.P.L., prin apărător.
Ia act că partea vătămată M.G., domiciliat în Braşov, str. S., precum şi persoanele vătămate M.V. domiciliat în Braşov, str. F., şi M.M., domiciliată în sat. Mănăstirea, com. Dagâţa, jud. Iaşi nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza disp. art. 189 C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300 lei (delegaţiile nr. 12788/2012 şi nr. 00339/2013) va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei (delegaţia nr. 12020/2012) va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Public, urmând a fi incluse în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza disp. art. 191 C. proc. pen. obligă inculpatul să plătească statului cheltuielile judiciare avansate, în cuantum de 2.475,85 lei, din care suma de 500 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu (din faza urmăririi penale precum şi din faza judecăţii).
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
"Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi cu nr. 1489P/2012 s-a dispus la data de 12 decembrie 2012 trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului H.P.L. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 04 noiembrie 2012, în jurul orelor 11,00, în timp ce se afla pe un drum de pe raza satului Mănăstirea, com. Dagâţa, jud. Iaşi, fără motiv, a aplicat numitului M.F. mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în cap şi în abdomen, cauzându-i astfel leziuni care au dus la decesul acestuia.
S-a reţinut prin actul de sesizare al instanţei că în fapt, inculpatul H.P.L. a lucrat în mun. Bucureşti, începând cu anul 2088, venind acasă odată la 2 - 3 luni. Astfel, la sfârşitul lunii septembrie 2012, inculpatul a revenit în satul Mănăstirea, la domiciliul părinţilor săi, pentru a-i ajuta la treburile casnice.
Atât inculpatul cât şi victima M.F., locuiau în acelaşi sat, pe aceeaşi stradă, şi până în luna noiembrie a anului 2012 nu au mai avut conflicte. La 1 noiembrie 2012, potrivit declaraţiilor inculpatului din cursul urmăririi penale, în jurul orelor 04,00, inculpatul ar fi zărit victima după momentul în care aceasta ar fi încercat să dea foc la porţii locuinţei mamei sale, inculpatul zărindu-l în timp ce acesta fugea la deal.
În dimineaţa zilei de 04 noiembrie 2012, în timp ce se deplasa cu căruţa în care se aflau doi dintre nepoţii de soră, pe care îi ducea acasă la mama lor, inculpatul s-a întâlnit cu victima pe uliţa satului, aceasta fiind însoţit de martora G.R. Inculpatul a coborât din căruţă s-a deplasat la victimă, şi fără a-i spune ceva a început să o lovească cu pumnii în cap, victima căzând la pământ. Inculpatul a continuat să lovească victima, aplicându-i mai multe lovituri cu picioarele peste corp, apoi s-a urcat pe abdomenul victimei cu picioarele sărind pe aceasta de câteva ori.
Inculpatul a abandonat apoi victima în acel loc, afirmând "acum nu ai să te mai duci la mama", a urcat în căruţă şi a plecat. Urmare a loviturilor primite, în scurt timp, victima a decedat. Această situaţie de fapt a fost reţinută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto; declaraţiile martorei G.R., care a declarat că în timp ce se deplasa cu victima M.F. spre casă s-au întâlnit cu inculpatul, care se afla în căruţă deplasându-se spre satul Dagâţa. În momentul când a ajuns în dreptul victimei "inculpatul a sărit din căruţă, s-a dus direct la aceasta şi l-a luat la pocnit pe M.F. Mai întâi inculpatul l-a lovit cu pumnii în cap, de mai multe ori, cu o viteză şi forţă foarte mare. În urma acestor lovituri M.F. a căzut la pământ cu faţa în sus, dar inculpatul a continuat să îl lovească cu picioarele, după care s-a urcat pe pieptul victimei sărind cu picioarele de sus până jos, spunând " de acum nu ai să mai vii la mama, apoi s-a oprit, a urcat în căruţă şi a plecat". Declaraţiile martorului C.D. ce locuieşte în imediata apropiere a locului conflictului, spunând că el a văzut doar începutul conflictului "când H.P.L. l-a lovit cu pumnii în faţă pe M.F. şi apoi, pe acesta căzut la pământ"; raportul medico-legal de necropsie din care rezultă că moartea lui M.F. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă hemoperitoneului masiv produs în cadrul unui traumatism toraco-abdominal cu ruptură de ficat şi fracturi costale bilaterale. Topografia şi morfologia leziunilor pledează pentru producerea acestora prin loviri active cu obiecte contondente şi comprimare toraco-abdominală, între leziuni şi deces existând directă legătură de cauzalitate; raportul de expertiză medico-legală din 03 decembrie 2012, prin care s-a concluzionat că inculpatul nu a prezentat la data comiterii faptei modificări psihice şi că sus-numitul a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei de care este învinuit, acţionând cu discernământ, declaraţiile inculpatului H.P.L., care a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că întâlnindu-se cu victima a luat hotărârea de a-l bate, fără a avea intenţia de a-l omorî."
S-a apreciat prin actul de sesizare al instanţei că materialul probator administrat, evidenţiază în mod concret activitatea infracţională a inculpatului H.P.L., iar actele concrete de executare reflectă împrejurarea că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia prin săvârşirea faptei, acţionând cu intenţie directă.
Învestită cu soluţionarea cauzei de faţă, instanţa, la termenul din 14 ianuarie 2013, primind concluziile părţilor, a constatat în baza art. 300 C. proc. pen. regularitatea actului de sesizare, rechizitoriul nr. 1489/P/2012.
Inculpatul H.P.L. a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., text introdus prin Legea 202/2010.
La data de 28 ianuarie 2013, după citarea tuturor persoanelor vătămate, audiat fiind inculpatul a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei şi nu solicită administrarea altor probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere. A declarat acesta că nu a avut nici un motiv să lovească partea vătămată şi că îi pare rău de fapta comisă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în procedura simplificată, prev. de art. 3201 C. proc. pen., instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, faţă de poziţia procesuală adoptată de inculpat, văzând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt cu cea reţinută de parchet prin actul de sesizare.
Astfel, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 04 noiembrie 2012, în jurul orelor 10, în timp ce se deplasa cu căruţa în care se aflau doi dintre nepoţii de soră, pe care îi ducea acasă la mama lor, inculpatul s-a întâlnit cu victima pe uliţa satului, aceasta fiind însoţit de martora G.R. Inculpatul a coborât din căruţă s-a deplasat la victimă, şi fără un motiv aparent, fără a-i reproşa ceva victimei a început să o lovească cu pumnii peste cap, până când victima a căzut la pământ. Şi după acest moment, inculpatul a continuat să lovească victima, aplicându-i mai multe lovituri cu picioarele peste corp, urcându-se apoi pe abdomenul victimei cu picioarele, începând să sară pe corpul acesteia, după care inculpatul a abandonat victima în acel loc, afirmând "acum nu ai să te mai duci la mama", a urcat în căruţă şi a plecat. Inculpatul s-a uitat în spate văzând că victima nu s-a mai ridicat.
Victima a rămas căzută în acel loc, unde de altfel în scurt timp a decedat.
Momentul a fost surprins de martora G.R., care imediat după ce inculpatul a plecat, a părăsit şi ea victima plecând la domiciliul său şi de martorul C.V. care a asistat la prima parte a conflictului văzând cum inculpatul a aplicat mai multe lovituri victimei cu pumnii până ce aceasta a căzut la pământ, moment în care martorul a intrat în locuinţa sa.
La întoarcerea sa de la domiciliul surorii, inculpatul a trecut prin locul în care victima a rămas căzută, putând constata prezenţa organelor de poliţie, ocazie cu care a aflat că victima a decedat, după care a fost condus de organele de poliţie la sediul postului de poliţie.
Inculpatul şi-a însuşit în faţa instanţei materialul probator administrat în faza urmăririi penale, recunoscând integral comiterea faptei reţinute în sarcina sa.
Instanţa a reţinut că analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, dovedeşte că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Astfel, martorii audiaţi în cauză au putut percepe direct, agresiunea inculpatului asupra victimei, intensitatea loviturilor aplicate şi împrejurările comiterii faptei ca şi conduita inculpatului ulterior comiterii faptei. Raportul de expertiză medico-legală privind necropsia victimei a stabilit că între leziunile prezentate de victimă şi deces există o legătură directă de cauzalitate, aspect care nu a fost de altfel negat de inculpat, care a recunoscut agresiunea comisă, împrejurarea că urmare a loviturilor aplicate victima a rămas la pământ, unde de altfel a şi decedat, la scurt timp, iar raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului a relevat împrejurarea că acesta a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei de care este învinuit acţionând cu discernământ.
În drept, instanţa a reţinut că fapta inculpatului H.P.L. care, în ziua de 04 noiembrie 2012, în jurul orelor 10,00, în timp ce se afla pe un drum de pe raza satului Mănăstirea, com. Dagâţa, jud. Iaşi, a aplicat numitului M.F. mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în cap şi în abdomen, cauzându-i astfel leziuni care au dus în scurt timp la decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de disp. art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Instanţa nu a primit concluziile apărătorului inculpatului, de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, pe motiv că acesta a acţionat doar cu pumnii şi picioarele asupra victimei şi că nu ar fi urmărit producerea decesului victimei pentru următoarele considerente:
Conduita inculpatului de a aplica numeroase lovituri victimei, de mare intensitate (a se vedea declaraţia martorei G.R.) în zone vitale, cum ar fi capul, de a continua aplicarea de lovituri victimei cu picioarele şi după ce aceasta a căzut la pământ, culminând cu urcarea inculpatului cu picioarele pe victimă şi efectuarea de sărituri pe corpul acesteia, gravitatea leziunilor cauzate victimei - în principal a celor cauzate prin săriturile efectuate pe abdomenul victimei constând în traumatismul toraco-abdominal cu ruptură de ficat şi fracturi costale bilaterale, care au provocat insuficienţa cardio-respiratorie acută - cauza decesului, atitudinea ulterioară a inculpatului care a abandonat victima în locul în care se afla fără a lua vreo măsură de ajutorare a acesteia, conturează cu certitudine că inculpatul H.P.L. a urmărit uciderea victimei (acţionând cu intenţie directă) sau că, cel puţin, şi-a asumat producerea acestui rezultat (intenţie indirectă).
În aceste împrejurări instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, ce presupune existenţa intenţiei inculpatului de a agresa partea vătămată, dar culpa în ce priveşte rezultatul mai grav produs, fapt ce nu poate fi reţinut în speţă.
Împrejurarea susţinută de inculpat, că ar fi fost provocat de către victimă, în condiţiile în care aceasta, în urmă cu câteva zile a dat foc porţii de la imobilul părinţilor săi, pe de o parte, nu a fost obiectivată la nivel probator, iar pe de altă parte nu poate servi, chiar dacă ar fi reală, ca element circumstanţial în reţinerea stării de provocare ca circumstanţă atenuantă, în condiţiile în care de la momentul pretinsului eveniment provocator au trecut un interval suficient de timp, în care nu se mai poate presupune starea de puternică tulburare sau temere cauzată de acţiunea victimei. De altfel, aşa cum relevă martorii audiaţi în cauză şi după cum însuşi inculpatul a admis în faţa instanţei, inculpatul nu a adresat nici un reproş victimei, acţionând asupra acesteia, fără nici o motivaţie.
La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului de executare a acesteia, pentru inculpatul H.P.L., instanţa, ţinând seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale (fiind la prima abatere) dar care (aşa cum rezultă din expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză) a mai avut accese de violenţă - săvârşind agresiuni fizice asupra tatălui său şi asupra unui vecin, de poziţia procesuală corespunzătoare a inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei (încercând însă să-şi atenueze răspunderea penală prin nuanţarea împrejurărilor comiterii faptei şi diminuarea urmărilor acesteia), precum şi cauzele legale de reducere a pedepselor prev. de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., constatate ca fiind aplicabile în speţă, s-a apreciat că reeducarea inculpatului se va putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea a cărei cuantum va fi stabilit sub minimul special prevăzut de lege.
Instanţa, văzând limitele de pedeapsă, natura şi gravitatea faptei, precum şi caracterul obligatoriu, prevăzut de lege în art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în limitele prevăzute de art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv pe o durată de 5 ani.
Având în vedere că pedeapsa accesorie însoţeşte în mod obligatoriu pedeapsa închisorii, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. şi b) C. pen., motivat de natura infracţiunii comise, care îl face incompatibil pe inculpat cu exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Astfel, având în vedere hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, Hirst contra Marii Britanii din 06 octombrie 2005, prin care s-a hotărât că interzicerea de drept a drepturilor electorale încalcă art. 3 din Protocolul nr. 1, tribunalul constată că nu se mai poate face aplicarea directă, de drept şi fără vreo motivaţie a art. 71 - 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Aşadar, în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie Tribunalul reţine că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor infracţionale duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. Dacă în privinţa dreptului de a fi ales, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, existenţa unei condamnări este de natură să producă o incompatibilitate a inculpatului care este evidentă, impunându-se restrângerea acestuia pe durata executării pedepsei, dreptul de a alege, prev. de art. 64 lit. a) teza I este un drept fundamental al cetăţeanului şi care nu se impune a fi restricţionat, fără existenţa unor motive temeinice, care să rezide din natura faptei penale săvârşite, cum este cazul în speţă.
Astfel, în baza art. 71 C. pen., instanţa a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei.
Instanţa nu a dispus interzicerea şi a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârşirea faptei de vreo funcţie, profesie sau activitate.
Având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului H.P.L. nu s-au schimbat şi nici nu au încetat şi că scopul pedepsei va fi atins doar prin executarea în regim privativ de libertate a inculpatului, instanţa a hotărât ca menţinerea stării de arest a inculpatului, în conformitate cu disp. art. 350 C. proc. pen., iar în temeiul disp. art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 22 noiembrie 2012 la zi.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că rudele victimei M.F., nu s-a constituit parte vătămată sau/şi civilă în cauză.
Astfel, M.G., fratele victimei M.F. care a suportat împreună cu cumnata sa M.M. cheltuielile de înmormântare a victimei, nu s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând doar tragerea la răspundere penală a inculpatului. Numita M.M., deşi legal citată în cauză, nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi preciza poziţia procesuală, iar numitul M.V., fratele victimei, a înaintat la dosarul cauzei un înscris din care rezultă că nu are nici un fel pretenţii de la inculpat, instanţa luând acte de poziţia acestora.
Instanţa a obligat inculpatul, în temeiul art. 191 C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În termenul prev. de art. 363 C. proc. pen., hotărârea Tribunalului Iaşi fost apelată de către inculpatul H.P.L., care a criticat-o sub aspectul temeiniciei, invocând faptul că pedeapsa aplicată este prea mare, raportat la poziţia sa de recunoaştere şi regret manifestată pe tot parcursul procesului penal şi la lipsa antecedentelor penale.
Totodată, în cauză inculpatul consideră că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., urmând a se constata că s-a prezentat de bunăvoie pe data de 04 noiembrie 2012 la poliţie, iar ulterior, pe 22 noiembrie 2012, s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
În final, a solicitat a se reindividualiza cuantumul pedepsei spre limita minimă, aşa cum este reprezentat în art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de apel a constatat că, în cauză, instanţa de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reţinându-se în mod corect atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatului, dându-se în drept o justă încadrare juridică a faptelor.
Constatând întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală, instanţa de fond a hotărât, în mod corect, în opinia instanţei de apel, condamnarea inculpatului H.P.L. pentru comiterea infracţiunii de "omor calificat", reţinând în sarcina acestuia, în esenţă, următoarele: ziua de 04 noiembrie 2012, în jurul orelor 10,00, în timp ce se afla pe un drum de pe raza satului Mănăstirea, com. Dagâţa, jud. Iaşi, a aplicat numitului M.F. mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în cap şi în abdomen, cauzându-i astfel leziuni care au dus în scurt timp la decesul acestuia, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen.
În baza propriului examen instanţa de apel, a constatat că inculpatul a avut o poziţie procesuală oscilantă, în prima declaraţie dată în faţa organului de urmărire penală, în data de 04 noiembrie 2012, declarând că a lovit victima doar de două ori cu palma peste faţă, lovituri ce nu puteau determina moartea acestei, după care, la data de 22 noiembrie 2012, după finalizarea raportului medico-legal de necropsie, a revenit şi a declarat că a lovit victima, fără ca aceasta să-l provoace ori să-i adreseze vreun cuvânt, cu pumnul în faţă, după care aceasta a căzut la pământ, unde s-a urcat cu genunchii pe pieptul acesteia şi a lovit-o de mai multe ori cu pumnii în faţă, iar în următoarele declaraţii, inclusiv în cea dată cu ocazia soluţionării propunerii de arestare a mai adăugat că a lovit victima şi cu picioarele, după care s-a urcat cu picioarele pe aceasta, poziţie procesuală ce şi-a menţinut-o şi în faţa instanţei de fond.
S-a considerat că vinovăţia inculpatului este dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind: declaraţiile date de inculpat, inclusiv cea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.; raportul de necropsie medico-legală, declaraţiile martorilor oculari G.R. şi C.D., persoane care au văzut momentul în care inculpatul a lovit, în mod repetat, victima.
Referitor individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii, ce a fost criticată prin recursul de faţă, curtea a constatat că pedeapsă aplicată inculpatului apelant H.P.L. a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cum, limitele speciale de pedeapsă în cazul infracţiunii de "omor calificat", prev. de 174 - 175 alin. (1), lit. i) C. pen., astfel cum au fost reduse cu o treime, ca urmare a aplicării disp. art. 3201 C. proc. pen., sunt de la 10 ani la 16 ani şi 8 luni, instanţa de apel a constatat, că pedeapsa aplicată de 12 ani închisoare a fost corect individualizată către mediul acestor limite speciale ale pedepsei.
În mod fondat, instanţa de fond la individualizarea judiciară a pedepsei nu a reţinut ca şi circumstanţă atenuantă şi poziţia procesuală a inculpatului, întrucât în faza de urmărire această a fost doar parţial sinceră, inculpatul T.C. încercând să minimizeze, în prima declaraţie, contribuţia sa la comiterea faptei, iar recunoaşterea din faţa primei instanţe a fost fructificată prin reducerea limitelor pedepsei cu o treime în cadrul procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de gravitatea deosebită a faptei săvârşite de către inculpat, ce rezultă din împrejurările concrete de comitere a acesteia, respectiv inculpatul H.P.L. a agresat o persoană pentru a se răzbuna (victima, potrivit declaraţiei inculpatului ar fi încercat într-una din zilele anterioare să dea foc porţii locuinţei mamei sale), prin lovirea repetată şi puternică în zone vitale ale corpului, lovituri ce au continuat şi după ce aceasta era căzută la pământ şi nu opunea rezistenţă, victima fiind lăsată în agonie în drumul comunal, s-a apreciat că o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularităţile cauzei, pedeapsa aplicată fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
În cauză nu sunt întrunite condiţiile circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen., având în vedere că atitudinea agresivă a inculpatului nu este una singulară, acesta fiind în evidenţele poliţiei cu un istoric de agresiuni fizice atât asupra tatălui cât şi asupra unui vecin.
Totodată, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a reţinut că inculpatul are o toleranţă redusă la frustrare cu iritabilitate, impulsivitate şi heteroagresivitate, relevând la examenul psihologic agresivitate, agitaţie fizică şi psihică, interpretativitate de relaţie, cu nuanţe paranoide, ostilitate, forme şi elemente compulsive, toate acestea demonstrând un potenţial criminogen ridicat ce impune o individualizare spre mediul special al limitelor de pedeapsă.
Instanţa de apel a constatat că pedeapsa individualizată de instanţa de fond răspunde atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei cât şi scopului prev. de art. 52 C. pen., avându-se în vedere infracţiunea săvârşită - omor calificat -, precum şi urmările produse concretizate în lezarea unui drept fundamental al victimei, respectiv dreptul al viaţă.
Întrucât criticile formulate în apel nu au fost considerate fondate, iar din actele dosarului nu a rezultat existenţa unor motive de nelegalitate şi netemeinicie, ce pot fi constatate din oficiu, instanţa de apel a respins, în baza disp. art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul H.P.L. împotriva Sentinţei penale nr. 51 din 01 februarie 2013 a Tribunalului Iaşi, care a fost menţinută ca legală şi temeinică
În ceea ce priveşte măsura preventivă a arestării inculpatului H.P.L., s-a constatat că temeiurile care au determinat luarea acesteia şi, ulterior, prelungirea şi menţinerea, nu s-au schimbat, ci dimpotrivă ele subzistă, au fost consolidate prin condamnarea inculpatului de către prima instanţă şi prin respingerea apelului, se impun în continuare, pentru motivele prezentate mai sus ce privesc gravitatea faptei şi a făptuitorului, privarea de libertate a inculpatului, drept pentru care s-a dispus, în baza disp. art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpatului şi respingerea cererii acestuia de revocare a măsurii preventive.
S-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului H.P.L. a perioadei arestării preventive de după 01 februarie 2013 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat recurs inculpatul H.P.L. fără să expună motivele în cuprinsul declaraţiei de recurs şi nici până la primul termen de judecată.
Apărătorul inculpatului H.P.L., cu ocazia dezbaterilor, a invocat iniţial cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172, C. proc. pen. şi ulterior, cazul de casare prev de art. 3859, pct. 14 C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Curtea constată că este nefondat.
În condiţiile în care recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art, 38510 alin. (1) şi (2), C. proc. pen., Curtea va examina cauza cu privire la cazurile care pot fi avute în vedere din oficiu, inclusiv cazul prevăzut la pct 14, invocat de apărătorul inculpatului.
Urmare verificării se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct 14, în legătură cu aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece pedeapsa de 12 ani aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel, este în limitele legale, având în vedere că acestea sunt reduse cu o treime, urmare aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., noile limite fiind cuprinse între 10 - 16 ani şi 8 luni închisoare.
Curtea constată că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 3859 pct. 1, 6, 13 şi 15 C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, referitoare la respectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau calitatea persoanei, compunerea şi continuitatea completului de judecată, cazurile de incompatibilitate, publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului, avocatului sau a inculpatului la judecată, precum şi dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În raport de considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de către inculpatul H.P.L.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.P.L. împotriva Deciziei penale nr. 44/2013 din 21 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 noiembrie 2012 la 2 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 septembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2442/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2533/2013. Penal → |
|---|
