ICCJ. Decizia nr. 2438/2013. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 2438/2013

Dosar nr. 5786/121/2012/a11

Şedinţa publică din 31 iulie 2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.V., constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 18 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5786/121/2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 3002 C. proc. pen., în ref. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B.V. şi a menţinut-o.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel, a constatat următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 225 din 23 mai 2013, Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada aprilie 2009 - 18 mai 2012 a întreţinut, în mod repetat, raporturi sexuale cu fiica sa vitregă M.L., prin ameninţare şi profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.V.

Verificarea din oficiu, conform art. 3002 C. proc. pen., a măsurii arestării preventive a inculpatului B.V., a condus Curtea de Apel la aprecierea că temeiurile ce au stat la baza luării acesteia se menţin şi impun în continuare privarea lui de libertate.

Din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de cercetare judecătorească rezultă indicii temeinice de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen.

În cauză sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciate astfel şi la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Astfel, Curtea de Apel a reţinut că pentru infracţiunea de viol presupus a fi comisă de inculpat, legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani, fiind îndeplinită prima condiţie prevăzută de textul de lege mai sus menţionat.

Având în vedere gravitatea deosebită a faptei, modalitatea şi împrejurările în care se reţine că a fost săvârşită, asupra unei persoane vulnerabile, care este fiica soţiei sale, natura şi importanţa relaţiilor sociale lezate, privind libertatea sexuală - Curtea de Apel a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că este îndeplinită în continuare şi cea de a doua condiţie prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Totodată, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată şi din perspectiva prevederilor art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a-l împiedica pe inculpat să se sustragă judecăţii şi executării pedepsei.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul B.V. a declarat recurs şi a solicitat revocarea măsurii preventive, întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică şi nu se va sustrage judecării cauzei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de Apel a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol "când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive".

Inculpatul B.V. este bănuit că în perioada aprilie 2009 - 18 mai 2012 a întreţinut, în mod repetat, raporturi sexuale cu fiica sa vitregă minoră, prin ameninţare şi profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa.

Probele administrate în cauză relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele prevăzute de legea penală.

Totodată se constată că sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea acestei ultime condiţii Înalta Curte are în vedere modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor presupus a fi comise de inculpat, gravitatea acestora (violarea repetată prin ameninţare timp de mai mult de 3 ani a fiicei vitrege), sentimentul de teamă şi insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societăţii civile (comiterea infracţiunii repetate de viol timp îndelungat asupra persoanei de a cărei ocrotire inculpatul trebuia să se îngrijească), aspecte care denotă periculozitate şi impun o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în continuare un pericol social concret pentru ordinea publică.

Împrejurarea că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu alterează prezumţia de nevinovăţie a inculpatului B.V., limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii fiind totodată şi în concordanţă cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Cum temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menţinută în continuare faţă de inculpat, pentru buna desfăşurare a judecăţii şi aflarea adevărului în cauză.

Astfel, Înalta Curte, apreciind că recursul inculpatului B.V. este nefondat, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge şi va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva încheierii de şedinţă din 18 iulie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 5786/121/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.

Procesat de GGC - NN

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2438/2013. Penal