ICCJ. Decizia nr. 258/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 258/2013
Dosar nr. 930/62/2009
Şedinţa nepublică din 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 241 din 28 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul P.V. - domiciliat în Bucureşti, str. Turda, sector 4, ca neîntemeiată.
A fost obligat revizuientul la 460 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 5 februarie 2009 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, cererea de revizuire a sentință penală nr. 370/S din 7 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 12576/2005, formulată de revizuientul P.V.
În motivarea cererii s-a arătat că în perioada în care au fost comise faptele pentru care a fost condamnat nu se afla în ţară, dovadă fiind în acest sens adresele din 22 august 2008 şi din 4 august 2008 ale Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Prin încheierea cu nr. 726 din 7 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2191/1/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de revizuientul P.V. şi a dispus strămutarea judecării cauzei cu nr. 930/62/2009 la Tribunalul Dolj.
Pe parcursul judecării cauzei, prin încheierea din 8 iulie 2009 Tribunalul Dolj a admis în principiu cererea de revizuire formulată de revizuientul P.V. şi a dispus suspendarea, în parte, a executării sentința penală nr. 370/S din 7 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 1257/2005, definitivă prin Decizie penală nr. 362 din 30 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la condamnatul P.V. până la judecarea definitivă a cauzei.
La termenul din data de 17 noiembrie 2010 prin apărătorul ales G.A. revizuientul a solicitat efectuarea unei expertize criminalistice a unei expertize contabile şi audierea mai multor persoane (C.H., D.G., S.C., Z.F., O.R., T.D., M.R., B.M., B.A., L.I., R.F. şi T.P.).
Prin încheierea din data de 15 decembrie 2010 instanţa a încuviinţat audierea inculpaţilor C.H. şi D.G.
La termenul din data de 20 aprilie 2010 instanţa a luat act de faptul că martorul C.H. nu poate fi audiat întrucât a decedat (conform certificatului de deces din 30 aprilie 2008) şi a renunţat la audierea condamnatei D.G. considerând că administrarea probei testimoniale încuviinţată anterior este inutilă, conform art. 329 alin. (3) C. proc. pen.
Examinând actele de la dosarul cauzei instanţa a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul cu nr. 101/P/2000 din data de 15 mai 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului P.V. că în cursul anului 1999 în calitate de asociat şi administrator al SC S.T. SRL Buftea - acţionar majoritar la SC F. SA Zalău - i-a determinat pe S.C., Z.F. şi N.Ş. să întocmească contracte economice şi facturi de livrare fictive pe care Ie-a predat ulterior lui C.H. şi D.G. pentru a fi depuse la B.C.R. - Suc. Sălaj, în vederea executării contractului de credit cu nr. 757 din 15 august 1999 având ca obiect suma de 10.000.000.000 lei, sumă din care a primit şi însuşit suma de 8.371.000.000 lei.
Soluţionând cauza, Tribunalul Braşov, prin sentința penală nr. 370/S din 7 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1257/2005 a dispus condamnarea inculpatului P.V. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare în regim de detenţie.
Hotărârea primei instanţe a rămas definitivă prin Decizie penală nr. 362 din 30 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 53/1/2007 prin care, cu privire la inculpatul P.V. s-a constatat că în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi a fost redusă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 10 ani la 7 ani închisoare.
Pe parcursul judecării cauzei inculpatul P.V. a negat săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, însă a recunoscut faptul că a primit „anumite sume de bani de la angajaţi a societăţii", „sau preluaţi din contul altor societăţi" la care era acţionar.
A susţinut totodată că, „la datele la care s-au transmis prin fax adresele către SC Fortuna eu cred că nu eram în ţară, în mod cert în Bucureşti, nu eram." (f. 188 Dosar nr. 2422/2003 al Tribunalului Zalău) şi a solicitat efectuarea unei expertize financiar contabile care să stabilească cine a ridicat sumele de bani virate de bancă şi cum au fost acestea plătite (f. 244 acelaşi dosar), cerere respinsă de instanţa de judecată prin încheierea din 12 noiembrie 2003 (f. 300 acelaşi dosar).
În concluziile scrise depuse pentru inculpatul P.V. s-a arătat de asemenea, că inculpatul nu este vinovat de faptele reţinute în sarcina sa întrucât contractele încheiate de SC F. SRL cu SC E.T. SA, SC O.T.C. SA, SC L.L.C. SRL şi SC G. SA şi facturile aferente nu au fost transmise prin fax pentru că nu conţin menţiunile care să identifice expeditorul şi destinatarul (f. 362 Dosar nr. 1257/2004 al Tribunalului Braşov).
Analizând cererea formulată prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi în baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei instanţa a constatat că este neîntemeiată.
S-a reţinut că revizuirea este o cale de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, erori datorate necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă, a unor fapte şi împrejurări în funcţie de care aceasta nu corespunde adevărului.
Conform art. 394 lit. a) din C. proc. pen. revizuirea unei hotărâri penale poate avea loc atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
S-a mai arătat că acest caz de revizuire nu se referă însă la descoperirea de probe noi, ci la fapte probatorii noi şi împrejurări noi pe care instanţa nu Ie-a cunoscut atunci când a pronunţat hotărârea definitivă şi pe care dacă le-ar fi cunoscut ar fi fost de natură să conducă la o altă soluţie
Privind prin prisma dispoziţiilor legale menţionate motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire formulate, instanţa a constatat că niciunul dintre acestea nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul dispoziţiilor art. 394 lit. a) din C. proc. pen. ci dimpotrivă constituie fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă la data pronunţării hotărârii sau lipsite de relevanţă sub aspectul săvârşirii faptei a autorului şi a vinovăţiei acestuia.
Astfel, analizând comparativ motivele pentru care s-a solicitat revizuirea sentința penală nr. 370/S din 7 iulie 2005 şi apărările formulate de inculpatul P.V. pe parcursul judecării cauzei, s-a constatat că acestea coincid.
În acest context, instanţa a concluzionat că nu se poate spune că suntem în prezenţa unor împrejurări sau fapte noi în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen. pe care instanţa nu Ie-a cunoscut atunci când a pronunţat hotărârea.
Dimpotrivă, rezultă că faptele menţionate au fost invocate însă instanţa de judecată a considerat că nu sunt relevante pentru soluţionarea cauzei şi nu atrag o altă soluţie.
S-a mai arătat că, deşi unele dintre probele solicitate pe parcursul judecării cererii de revizuire (expertiză criminalistică şi contabilă) nu au fost administrate cu ocazia soluţionării fondului cauzei, apreciindu-se că sunt inutile, administrarea acestora în calea de atac a revizuirii nu este posibilă, întrucât ar echivala cu o prelungire a probatoriului, fapt ce nu este permis într-o cale extraordinară de atac.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul P.V., care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi în principal trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond întrucât hotărârea instanţei de fond nu este motivată şi nu au fost respectate dispoziţiile art. 405 C. proc. pen., privind rejudecarea cauzei după admiterea în principiu, nefiind administrate probele solicitate pentru stabilirea corectă a stării de fapt (martori, expertiza criminalistică, expertiza contabilă solicitată). În subsidiar s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale, anularea sentinţei penale de condamnare şi pronunţarea unei soluţii de achitare a revizuentului în temeiul art 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap la art 10 lit a) C. proc. pen. întrucât faptele nu există, fiind dovedit cu probele administrate în cauză că revizuentul nu a comis faptele pentru care a fost condamnat, respectiv pentru care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenim prescripţiei; S-a susţinut în esenţă, că, starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare nu corespunde realităţii, nefiind administrate toate probele necesare pentru stabilirea corectă a stării de fapt, fapta revizuentului de instigare a coinculpaţilor C. şi D.G. de a induce în eroare B.C.R. Sălaj nu există întrucât revizuentul nu a avut nicio implicare în derularea activităţii infracţionale iar într-o altă teză se impune achitarea în temeiul art 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele se pot eventual circumscrie unui litigiu comercial, faptele nefiind prevăzute de legea penală. În susţinerea acestei ultime teze s-a solicitat în esenţă să se aibă în vedere că prejudiciul a fost acoperit iar partea civilă B.C.R. Sălaj a negat faptul că prejudiciul invocat ar fi fost cauzat prin manopere dolosive efectuate de S.F. SA, fiind eventual în prezenţa unei culpe comerciale.
Prin Decizia penală nr. 19 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de revizuientul P.V., împotriva sentinţei penale nr. 241 din 28 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 930/62/2009, ca nefondat.
Pentru a hctărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect, instanţa de fond, analizând fiecare din împrejurările invocate de revizuent în susţinerea cererii de revizuire a apreciat coreei că acestea constituie apărări ce au fost analizate de instanţă cu ocazia soluţionării fondului cauzei şi cu ocazia promovării căilor ordinare de atac, criticile formulate de revizuent referitoare la nemotivarea hotărârii instanţei de fond fiind neîntemeiate.
Împrejurarea că cererea de revizuire a fost admisă în principiu nu conduce automat la concluzia că revizuirea este întemeiată şi că hotărârea ar trebui reformată. După admiterea în principiu a cererii de revizuire, se trece la stadiul rejudecării cauzei supuse revizuirii şi deci implicit la verificarea temeiniciei sau netemeiniciei cererii de revizuire.
Totodată, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, nu este obligatorie administrarea tuturor probelor solicitate de revizuent, instanţa având posibilitatea şi nu obligaţia administrării acestor probe, în măsura în care apreciază că sunt concludente şi utile cauzei.
împrejurarea că după admiterea în principiu o parte din probe a fost încuviinţată de instanţa de fond, după admiterea în principiu, la termenul de judecată din data de 15 decembrie 2010, respectiv audierea martorilor C.H. şi D.G., nu are relevanţă, întrucât conform dispoziţiilor ari 329 C. proc. pen., instanţa poate reveni oricând, motivat, asupra unei cereri încuviinţate, atunci când nu mai apreciază concludentă şi utilă cauzei administrarea acestei probe.
În speţă, instanţa a revenit justificat asupra deciziei de administrare a acestor probe, având în vedere că martorul C.H. a decedat, fiind deci imposibilă audierea acestuia (la dosar fiind depus certificatului de deces din 30 aprilie 2008) iar cu privire la martora D.G., s-a apreciat corect administrarea probei este inutilă, conform ari. 329 alin. (3) C. proc. pen.
De altfel solicitarea apelantului revizuent de a se dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond pentru motivele invocate (nemotivarea hotărârii instanţei de fond şi neadministrarea probei solicitate) - este neîntemeiată, aceste motive nefiind de natură să conducă la trimiterea cauzei pentru rejudecare, întrucât nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de ari 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În plus, toate probele solicitate la instanţa de fond, şi care nu au fost administrate, au fost solicitate acestei instanţe, în baza efectului devolutiv al apelului.
La fel ca şi instanţa de prim grad, curtea de apel a apreciat că nu este utilă cauzei administrarea probelor solicitate de revizuent (expertiză contabilă, expertiză criminalistică, audierea martorilor) întrucât au fost administrate cu ocazia soluţionării cauzei în cadrul primei judecăţi şi în căile de atac ordinare toate probele necesare, nefiind utilă cauzei suplimentarea probaţiunii pentru dovedirea aceloraşi împrejurări lămurite deja pe baza acestor probe.
După cum a reţinut prima instanţă, într-adevăr o parte din probe nu au fost administrate nici cu ocazia judecării fondului cauzei şi nici cu ocazia soluţionări căilor ordinare de atac (expertiza contabilă şi expertiza criminalistică, aceasta din urmă pentru a se stabili dacă înscrisurile depuse la dosar reprezintă corespondenţe expediate prin fax sau copii expediate prin poştă), însă dat fiind că aceste probe sunt solicitate pentru dovedirea aceloraşi împrejurări care au fost elucidate cu ocazia soluţionării fondului cauzei, probele fiind solicitate şi cu ocazia promovării căilor ordinare de atac, fiind apreciat la acel moment că nu este utilă cauzei administrarea acestora faţă de ansamblul probator deja administrat, - corect s-a apreciat de tribunal că nu este utilă cauzei administrarea acestor probe în calea de atac extraordinară a revizuirii, practica judiciară statuând constant că aceasta ar echivala cu o prelungire a probaţiunii care nu este admisibilă în calea de atac a revizuirii, întrucât s-ar afecta principiul securităţii raporturilor juridice şi implicit dreptul la un proces echitabil.
S-a reţinut că revizuentul contestă valoarea prejudiciului, solicitând o nouă expertiză contabilă pentru a se preciza valoarea acestuia, sumele obţinute de revizuent ca persoană fizică şi respectiv în numele societăţilor conduse de acesta, dacă sumele au fost virate în baza unor contracte economice şi cine a dispus efectuarea plăţilor, -elemente care au fost lămurite cu ocazia soluţionării fondului cauzei, acestea constituind apărări verificate şi cu ocazia soluţionării căilor ordinare de atac, şi care oricum nu. ar fi de natură să conducă la o soluţie de achitare pentru a fi incidente dispoziţiile art 394 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată efectuarea expertizei criminalistice a fost constant solicitată la fondul cauzei şi în căile ordinare de atac pentru dovedirea aceloraşi apărări constante ale revizuentului în sensul că respectivele înscrisuri (contracte, facturi transmise către S.F.) reprezintă copii transmise prin poştă şi nu documente transmise prin fax.
A mai reţinut instanţa de apel că efectuarea unei expertize cu aceleaşi obiective s-a solicitat în calea de atac ordinară a apelului, proba fiind respinsă ca nefiind utilă cauzei. În faza de atac a revizuirii efectuarea acestei expertize pentru a se stabili modul de transmitere a contractelor şi facturilor nu este utilă cauzei întrucât se solicită pentru dovedirea aceloraşi împrejurări verificate, în condiţiile în care nu a intervenit nicio împrejurare nouă care să justifice administrarea acestei probe. Astfel, nu este utilă cauzei efectuarea unei expertize criminalistice pentru a se stabili modul de transmitere a documentelor, esenţial fiind că respectivele contracte şi facturi încheiate de S.F. cu societăţile furnizoare de mărfuri şi ambalaje şi cu coinculpatul B.S. sunt fictive, tranzacţiile nefiind încheiate în realitate, iar probele administrat, respectiv declaraţiile martorilor, declaraţiile celorlalţi coinculpaţi au dovedit că revizuentul a fost cel care a coordonat întreaga activitate infracţională, a stabilit modul de derulare a acestor aparente relaţii comerciale şi cel care a decis ca documentele să fie depuse la bancă de către coinculpaţii D. şi C., în scopul de a menţine în eroare partea civilă B.C.R. Sălaj cu prilejul executării contractului de credit, sumele de bani fiind achitate de bancă direct societăţilor furnizoare, care erau controlate tot de revizuent (la SC O. şi SC E. fiind acţionar majoritar iar la S.L. având putere de decizie), astfel că sumele de bani, în final au ajuns la dispoziţia revizuentului. Cu privire la acest ultim aspect al însuşirii sumelor de bani de către revizuent s-a susţinut constant de revizuent la soluţionarea fondului cauzei şi în căile ordinare de atac, că nu şi-a însuşit nicio sumă de bani iar în ce priveşte înscrisurile ce atestă primirea sumei de 650 milioane lei de la inculpatul Z.F., a afirmat că deşi acel înscris poartă semnătura sa, în realitate textul a fost redactat ulterior aplicării unei semnături în alb. Pentru dovedirea acestei situaţii s-a solicitat în faza de revizuire, atât la prima instanţă cât şi în apel, efectuarea unei expertize criminalistice pentru a se stabili dacă semnătura pe înscrisurile contestate (actul adiţional la contractul din 15 august 1999 şi declaraţia prin care se atestă primirea sumei de 650 milioane lei de la Z.F.), au fost executate înainte sau după redactarea înscrisului. La fel ca instanţa de prim grad, instanţa de apel a apreciat că nu este utilă cauzei efectuarea expertizei în această fază procesuală, în condiţiile în care la dosarul de urmărire penală se regăseşte raportul de expertiză criminalistică nr. 61/2003 prin care s-a răspuns la acest obiectiv, precizându-se că semnăturile au fost executate ulterior redactării textului respectivelor acte, nefiind dovedită existenţa unei împrejurări noi care să justifice efectuarea unei noi expertize cu aceleaşi obiective, pentru dovedirea aceloraşi împrejurări, lămurite cu ocazia soluţionării fondului cauzei. În ce priveşte cererea de audiere a martorilor, faţă de împrejurările ce se cer a fi lămurite, respectiv modul de derulare a negocierilor în vederea încheierii contractului de credit, modul de plată a tranşelor şi documentele în baza cărora au fost plătite, s-a constatat că şi aceste aspecte au fost elucidate cu ocazia soluţionării fondului şi în faza ordinară de atac a apelului, nefiind admisibil ca în faza extraordinară de atac a revizuirii să se readministreze şi reaprecieze probatoriile pentru dovedirea unor împrejurări care nu sunt noi, ci au fost lămurite pe baza probelor administrate şi în condiţiile în care nu au fost descoperite împrejurări necunoscute la acea dată şi care să justifice readministrarea acestor probe.
S-a mai reţinut că şi împrejurarea că prejudiciul a fost achitat de S.F. pe parcursul procesului constituie o apărare ce a fost verificată de instanţă, din moment ce în faza ordinară de atac a apelului s-a luat act prin decizie că prejudiciul cauzat B.C.R. Sucursala judeţeană Sălaj a fost achitat în întregime, astfel că adresa din 29 ianuarie 2007 depusă la dosarul Curţii de Apel Craiova (fila 121) în soluţionarea cererii de revizuire, din care rezultă că prejudiciul este acoperit, nu reprezintă o împrejurare nouă, necunoscută instanţei. La dosarul instanţei de apel - la Curtea de Apel Braşov, se află adresa B.C.R. Sălaj prin care s-a comunicat că prejudiciul a fost recuperat de SC F. Zalău în procedura de reorganizare a acesteia, aspectele fiind deci cunoscute, şi oricum achitarea prejudiciului pe parcursul procesului penal în procedura executării silite nu ar putea constitui temei pentru a se dispune o eventuală soluţie de achitare.
De asemenea, susţinerea revizuentului că la data transmiterii contractelor şi facturilor către S.F., sau în perioada imediat anterioară încheierii acestora, nu s-ar fi aflat în ţară şi respectiv că nu a transmis coinculpaţilor C. şi D. niciun contract sau factură cu date fictive pentru justificarea tranşelor de credit, a reprezentat o apărare constantă a revizuentului, aceste aspecte fiind învedereate încă de la data soluţionării fondului (fila 188 Dosar nr. 2422/2003 al Tribunalului Sălaj).
Referitor la această apărare, s-a constatat că, adresele depuse la Dosarul Tribunalului Braşov nr. 930/62/2009, în susţinerea cererii de revizuire, înainte de strămutarea cauzei, emise de I.G.P. de Frontieră privind ieşirile şi intrările revizuentului din ţară, nu sunt relevante pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută prin soluţia de condamnare şi nu aduc nimic nou pentru dovedirea stării de fapt, în condiţiile în care la data încheierii contractului încheiat cu S.V. din data de 25 octombrie 1999, revizuentul era în ţară, figurând la rubrica intrări în ţară la data de 24 octombrie 1999, următoarea ieşire fiind la 12 noiembrie 1999 (adresa I.G.P. de Frontieră, fila 10 dos. Tribunalul Braşov); la data încheierii contractului cu S.L. datat 15 august 1999, revizuentul nu a efectuat intrări/ieşiri din ţară; la data 24 august 1999 când s-a încheiat contractul cu S.O. revizuentul figurează că a intrat în ţară chiar la acea dată ora 10.10; la data contractului încheiat cu S.E. din 02 noiembrie 1999, revizuentul se afla în ţară, data intrării 24 octombrie 1999, următoarea ieşire fiind la 12 noiembrie 1999 iar contractul cu S.G. este încheiat la 29 noiembrie 1999, la o zi după revenirea în ţară; singurul contract care apare încheiat la o dată când revizuentul nu era în ţară este contractul încheiat cu B.S., la data de 14 octombrie 1999, însă aceste aspecte au fost lămurite cu ocazia soluţionării fondului şi cu ocazia promovării căilor ordinare de atac, stabilindu-se că acest contract s-a încheiat la îndemnul revizuentului în toamna anului 1999 privind achiziţia unei cantităţi de fructe, care în realitate nu s-a aflat niciodată în posesia societăţii respective, semnat de o persoană fără calitate în acea tranzacţie, acest contract stabilindu-se că este fals, aspecte lămurite deja, astfel că în opinia instanţei de apel, nu constituie o împrejurare nouă de natură să conducă la o soluţie contrară faptul că revizuentul nu era în ţară la data care apare menţionată pe un contract reţinut în integralitatea lui ca fiind fals.
Pentru toate considerentele expuse anterior şi având în vedere că toate motivele invocate de revizuent în susţinerea temeiniciei cererii de revizuire constituie apărări constante pe tot parcursul procesului penal, verificate şi cu ocazia soluţionării căilor ordinare de atac, (relevante în acest sens fiind şi motivele" de apel depuse în calea de atac ordinară a apelului, filele 263-270 dos Curţii de Apel Braşov), instanţa de apel a reţinut că în mod corect s-a apreciat de instanţa de fond că cererea de revizuire, deşi admisă în principiu este totuşi neîntemeiată, întrucât aceste apărări nu constituie împrejurări necunoscute la data pronunţării soluţiei de condamnare, nu sunt împrejurări relevante pentru soluţionarea cauzei şi nu sunt de natură să atragă o altă soluţie.
Împotriva Deciziei penale nr. 19 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs revizuinetul P.V. care a solicitat casarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, apărările fiind consemnate în practicaua prezentei decizii, care nu vor mai fi reluate.
În plus, în motivele de recurs formulate, în scris, recurentul a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri şi rejudecând, admiterea cererii de revizuire a sentinţei nr. 370/S/2005 a Tribunalului Braşov, anularea sentinţei şi achitarea revizuientului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi în subdsidiar a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru aceeaşi infracţiune.
În ceea ce priveşte latura civilă a solicitat respingerea ambelor acţiuni civile exercitate în cauză.
Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză revizuientul P.V. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunţate în apel şi, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată şi formulată, şi s-a precizat anterior.
Înalta Curte constată că instanţa de fond şi instanţa de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de reviziuient este neîntemeiată şi respectiv apelul împotriva acesteia este nefondat şi că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen. reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau de recurs şi care au fost valorificate de revizuient în căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care instanţele le-au avut în vedere la pronunţarea hotărârilor.
Totodată, Înalta Curte constată că, prin motivele invocate recurentul revizuient solicită, de fapt, o suplimentare a probatoriului administrat la judecarea cauzei pe fond, prin cereri care, în fapt, au fost respinse de instanţe în cursul desfăşurării procesului penal, pe fond, respectiv, audiere de martori, administrarea de expertize criminalistice şi contabile, instanţele motivând respingerea administrării acestor probatorii.
În ceea ce priveşte motivul de casare invocat de recurent, în subsidiar, prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi analizat având în vedere că obiectul cauzei care a constituit învestirea instanţei de recurs îl reprezintă cererea de revizuire, iar pe de altă parte, reţinându-se că se apreciază nefondat motivul invocat în principal, respectiv, art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., astfel încât nu se poate trece la analizarea motivul de casare solicitat în subsidiar, motiv care vizează achitarea recurentului revizuient pentru faptele pentru care a fost condamnat pe fond.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut că, motivele invocate de către revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 224/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 450/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
