ICCJ. Decizia nr. 259/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 259/2013
Dosar nr. 6541/3/2012
Şedinţa nepublica din 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 424 din data de 18 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6541/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 4082 alin. (5) C. proc. pen. În referire la art. 4081 alin. (1) teza a ll-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul P.E. (fiul lui C. şi O., deţinut în Penitenciarul Bucureşti - Rahova) cu privire la sentinţa penală nr. 376 din 21 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 3466/3/2009. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuientul a fost obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei (cuvenit doar pentru studiul dosarului şi asistenţa judiciară acordată până la prezentarea apărătorului ales), s-a dispus să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Prin încheierea de şedinţă - din Camera de Consiliu - din data de 30 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 641/302/2012, în baza art. 397 alin. (4) C. proc. pen., a fost scoasă de pe rol cererea de revizuire formulată de revizuientul P.E. (cu datele personale cunoscute) împotriva sentinţei penale nr. 376/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală şi a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru competentă soluţionare. În baza art. 192 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această încheiere, Judecătoria a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, revizuientul P.E. a solicitat revizuirea sentinţei penale prin care a fost condamnat, respectiv sentinţa penală nr. 376/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, în motivarea cererii, arătând că hotărârea de condamnare este nefondată, întrucât ultima instanţă nu a avut în vedere aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen.
S-a ataşat la dosarul cauzei copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 636/2011 emis de Tribunalul Bucureşti.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că potrivit art. 397 alin. (1), (2) C. proc. pen., „cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă; cererea se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.". De asemenea, a reţinut că potrivit alin. (4) al art. 397 C. proc. pen., „cererea de revizuire adresată direct instanţei se trimite pe cale administrativă procurorului competent.".
Cu adresa din 23 februarie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a trimis - spre competentă soluţionare - conform art. 4082 alin. (3) C. proc. pen., cele trei cereri de revizuire formulate de revizuientul P.E. (fiul lui C. şi O., deţinut în Penitenciarul Bucureşti - Rahova) şi privind sentinţa penală nr. 376 din 21 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 3466/3/2009, respectiv: cererea din Dosarul nr. 641/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală (datată 12 ianuarie 2012) şi două cereri olografe datate 09 februarie 2012 şi 15 februarie 2012 (filele 5-7, 8-9), însoţite de referatul întocmit de procuror la data de 20 februarie 2012 (filele 2, 3-4).
Ca atare, la data de 05 martie 2012, sub nr. 6541/3/2012, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Din dispoziţia instanţei de fond, s-au ataşat la dosar următoarele: copia M.E.P.Î. nr. 636 din 04 mai 2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală (filele 26-27), copia sentinţei penale nr. 376/21 mai 2010 în baza căreia a fost emis, cu referat din partea Biroului Executări Penale (filele 29-53), Dosarul nr. 3466/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.
La al doilea termen de judecată, cel din data de 20 aprilie 2012 (fila 59), a fost audiat revizuientul P.E. (fila 58).
Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 376 din 21 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 3466/3/2009 (modificată prin Decizia penală nr. 242/ A din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi definitivă prin Decizia penală nr. 1788/R din 03 mai 2011), revizuientul P.E. a fost condamnat la pedeapsa (rezultantă) de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea a 10 infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. şi a 10 infracţiuni de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., cu aplic, art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., emiţându-se M.E.P.Î. nr. 636 din 04 mai 2011.
De asemenea a reţinut că prin trei cereri scrise, toate axate pe acelaşi motiv, revizuientul P.E. a invocat dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. privind revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale, în referire la Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011 (general obligatorie), în care, printre altele, în majoritate, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, constatând astfel că alineatul final al art. 3201 C. proc. pen. este neconstituţional.
Totodată, din motivarea cererii de revizuire dedusă judecăţii s-a mai reţinut că în opinia revizuientului condamnat, situaţia sa juridică se circumscrie ipotezelor vizate de decizia invocată, deoarece a fost condamnat definitiv după ce a intrat în vigoare art. 3201 C. proc. pen. - la data de 25 noiembrie 2010 - chiar dacă sesizarea instanţei şi începerea cercetării judecătoreşti au avut loc mai devreme, iar pe tot parcursul procesului penal a recunoscut toate faptele ce i s-au imputat. în plus, potrivit susţinerilor petentului revizuient, în prima dintre cereri, dar şi în ultimul cuvânt, şi-a exprimat nemulţumirea şi în legătură cu faptul că nu i-au fost reţinute în favoare circumstanţe atenuante, apreciind că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare.
Soluţionând cererea de revizuire cu care a fost sesizat, Tribunalul a arătat că potrivit art. 4082 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, iar cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în M. Of. al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale.
în speţă, din examinarea dosarului de fond, apel şi recurs, Tribunalul a observat că nu a fost invocată vreo excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., introdus prin art. 18 pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010).
Totodată, Tribunalul a apreciat că depunerea la dosar, după rămânerea cauzei în pronunţare (filele 62-66), pro causa, a unui înscris olograf prin care revizuientul invocă excepţia de neconstituţionalitate a art. 4082 C. proc. pen., nu suplineşte lipsa învederată şi nu atrage suspendarea judecăţii faţă de actualele dispoziţii ale Legii nr. 47/1992.
Nu în ultimul rând, s-a considerat a fi demn de reţinut faptul că revizuientul P.E. a arătat - în declaraţia dată la 20 aprilie 2012 - că a recunoscut săvârşirea faptelor „cu o singură diferenţiere" - aspect ce exclude oricum aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte nemulţumirea petentului revizuient vizând cuantumul pedepsei, s-a apreciat de către judecătorul fondului că aceasta excede cererii de revizuire.
Aşa fiind, Tribunalul, în temeiul art. 4082 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 4081 alin. (10) teza a ll-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul P.E.; în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe revizuient la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat; în temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei (cuvenit doar pentru studiul dosarului şi asistenţa judiciară acordată până la prezentarea apărătorului ales), s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal (la data de 25 mai 2012), revizuientul - condamnat P.E. fără a indica la acel moment şi motivele pentru care a înţeles să conteste hotărârea dată asupra fondului cauzei.
Cu prilejul dezbaterilor orale ce au avut loc în şedinţa publică din data de 02 iulie 2012, apărătorul ales al apelantului revizuient condamnat, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în sensul de a se constata incidenţa în cauza a cărei revizuire se solicită a dispoziţiilor art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. şi de a se da eficienţă dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. ca lege penală mai favorabilă, având în vedere faptul că aceste prevederi legale au fost adoptate mai înainte de condamnarea definitivă a petentului revizuient.
În aceleaşi împrejurări, apărătorul ales al apelantului revizuient condamnat a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4082 C. proc. pen., excepţie invocată de revizuientul condamnat P.E. prin cererea scrisă depusă la dosarul cauzei la data de 18 mai 2012, după reţinerea cauzei în pronunţare de către instanţa fondului (filele 62-66 dosar fond).
Analizând actele şi lucrările dosarului, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul revizuient condamnat, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul dedus judecăţii este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Instanţa de fond, respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire cu care a fost sesizată, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, întrucât actele şi lucrările dosarului nu relevă împrejurarea că în cauză s-ar regăsi vreo situaţie care să se circumscrie ipotezei instituite prin dispoziţiile art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., în sensul de a fi fost declarate neconstituţionale anumite dispoziţii legale pe care s-ar fi întemeiat soluţia pronunţată în cauza a cărei revizuire se solicită.
Astfel, a reţinut că potrivit art. 4082 C. proc. pen.: „Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituiionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."
Din modul de redactare a art. 4082 C. proc. pe. şi interpretarea restrictivă a dispoziţiilor sale (impusă de necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat), rezultă că pentru a putea atrage revizuirea, neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale trebuie să fi fost declarată ca urmare a invocării excepţiei în dosarul pentru care se solicită revizuirea, legiuitorul folosind tocmai sintagmele „în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie" şi „prevederile menţionate în sesizare".
Astfel, a mai reţinut că prima condiţie prevăzută de art. 4082 C. proc. pen. este ca, în cauza pentru care se formulează dererea de revizuire, să se fi invocat o excepţie de neconstituţionalitate în timpul soluţionării în primă instanţă, apel sau/şi recurs, iar ulterior rămânerii definitive a hotărârii, excepţia să fie admisă de Curtea Constituţională.
Dimpotrivă, în cauzele în care instanţele judecătoreşti au aplicat legea declarată neconstituţională, însă părţile nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate, revizuirea nu poate fi exercitată.
Această concluzie rezultă şi din faptul că dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. au fost introduse, prin Legea nr. 177/2010, ca un mijloc pentru a contrabalansa/compensa înlăturarea efectului suspensiv al invocării excepţiei de neconsituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, aşa cum rezultă din expunerea de motive a actului normativ. Ca urmare a modificării art. 29, alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi abrogării art. 3031, alin. (6) C. proc. pen., a fost introdus un nou caz de revizuire, atât în materie civilă, cât şi în materie penală, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil al părţilor care invocă o excepţie de neconstituţionalitate în cursul unui proces, judecata continuă, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, excepţia este admisă de Curtea Constituţională.
În acelaşi sens a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 177/2010 (publicată în M.O. nr. 672 din 4 octombrie 2010): „admisibilitatea cazului de revizuire, reglementat expres în noua lege, rezidă în însăşi existenţa unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se admite o excepţie de neconstituţionalitate invocată de o parte în cauza soluţionată prin hotărârea definitivă supusă revizuirii. Reglementarea legislativă este firească şi echitabilă, atâta vreme cât, în cauza respectivă, părţile, dând dovadă de diligentă, au invocat excepţia de neconstituţionalitate, înţelegând să se folosească de acest mijloc de apărare în scopul valorificării drepturilor şi intereselor lor legitime. Dimpotrivă, lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât ar fi pus părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, împrejurarea ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora."
Or, în Dosarul nr. 4366/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, inculpatul P.E. (revizuient în prezenta cauză) nu a invocat neconstituţionalitatea art. 3201 C. proc. pen., deşi a avut această posibilitate în faţa instanţei de recurs (anterior acestui moment procesual, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nefiind încă în vigoare).
În consecinţă, s-a reţinut că, prima condiţie prevăzută de art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. nu este îndeplinită.
În al doilea rând, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."
Prin această dispoziţie, principiul constituţional al neretroactivităţii (art. 15 alin. (2) C. pen.) a fost extins şi guvernează şi asupra efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, întrucât ele privesc nemijlocit legitimitatea constituţională a legii.
În acelaşi sens, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a statuat: „De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii (erga omnes) şi nu limitate doar la părţile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia (inter partes) şi au putere numai pentru viitor. Efectele juridice produse de dispoziţiile legale anterior constatării neconstituţionalităţii lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp." (de exemplu, Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010).
Aşadar, în cazul unei decizii prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi, există un conflict în timp între legea neconstituţională şi aceeaşi lege, din perioada anterioară înlăturării prezumţiei de constituţionalitate.
În raport de momentul publicării deciziei de neconstituţionalitate, raporturile juridice deduse judecăţii, născute sub imperiul legii care este declarată neconstituţională, se încadrează în una din următoarele situaţii posibile: - raporturi juridice soluţionate definitiv, înaintea publicării deciziei;- raporturi juridice în cursul judecăţii cărora a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate;- raporturi juridice ulterioare publicării deciziei.
Or, în conformitate cu principiul neretroactivităţii, este evident că soluţia cu privire la prima categorie este inaplicabilitatea deciziei de neconstituţionalitate.
Aceeaşi este şi situaţia în prezenta cauză, întrucât Dosarul nr. 4366/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală a fost soluţionat definitiv /a data de 03 mai 2011 (prin Decizia penală nr. 1788/ R din 03 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), iar decizia prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. a fost publicată în M. Of. al României nr. 853 din 02 decembrie 2011,
Conform principiului activităţii legii, cauza privind pe inculpatul P.E. a fost soluţionată prin aplicarea dispoziţiilor legale în forma în vigoare la momentul desfăşurării procedurii, între care şi prevederile art. 3201, alin. (1) C. proc. pen. ce limitau aplicabilitatea recunoaşterii de vinovăţie până la începerea cercetării judecătoreşti. Această normă era în vigoare şi la momentul judecării recursului, declararea ei ca neconstituţională (Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale) şi modificarea textului (prin O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011) intervenind după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Or, faţă dispoziţiile ari. 147 alin. (4) din Constituţie (care nu reglementează nicio excepţie de la principiul instituit), neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, declarată după soluţionarea definitivă a unei cauze, nu poate fi aplicată în aceea cauză.
Ca atare, situaţia juridică stabilită definitiv prin Decizia penală nr. 1788/R din 03 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală nu mai poate fi modificată în urma declarării ca neconstituţionale a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
Altfel spus, Decizia nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă situaţiei juridice a condamnatului P.E.
Prin Decizia nr. 197 din 2 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat P.E. împotriva sentinţei penale nr. 424/ F din data de 18 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 6541/3/2012.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4082 C. proc. pen., invocată de revizuientul condamnat P.E. prin cererea scrisă depusă la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de fond (filele 62-66 dosar fond) şi reiterată cu prilejul dezbaterilor din apel, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că aceasta este admisibilă, întrucât nu este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată.
Astfel, excepţia în discuţie priveşte o dispoziţie dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, deoarece cererea de revizuire ce formează obiectul cauzei se întemeiază în mod explicit pe însăşi dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., defăimate ca fiind neconstituţionale.
De asemenea, excepţia a fost invocată de către o parte din proces în faţa instanţei de judecată legal învestită cu judecarea cererii de revizuire formulată de aceasta.
În sfârşit, dispoziţia legală ce face obiectul excepţiei nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În consecinţă, având în vedere şi dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea a constatat că se impune sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ce a fost invocată de apelantul revizuient condamnat P.E. în Dosarul nr. 6541/3/2012.
Exprimându-şi opinia asupra acestei excepţii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât, prin limitarea posibilităţii invocării efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat asupra neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale exclusiv îa cauzele în care respectiva excepţie de neconstituţionalitate â fost ridicată mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, nu se aduce atingere principiului constituţional al egalităţii in drepturi, consacrat prin dispoziţiile art. 16 din Constituţie deoarece, aşa cum în mod constant s-a statuat in jurisprudenţa Curţii Constituţionale, acesta nu presupune uniformitate, ci impune ca la situaţii egale sa corespunda un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit.
Faţă de considerentele expuse, Curtea, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4082 C. proc. pen., invocată de revizuientul condamnat P.E. în Dosarul nr. 6541/3/2012.
Împotriva Deciziei penale nr. 197 din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, criticând decizia atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele invocate şi consemnate în practicaua prezentei decizii, care nu vor mai fi reluate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 6541/3/2012. Analizând recursul declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, dar nu pentru motivele invocate în considerentele hotărârii atacate ci pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:.
Înalta Curte, cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, constată că soluţia primei instanţe este corectă, pentru două motive şi anume, pentru faptul că dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. se referă la situaţiile în care instanţele au avut în vedere un text de lege şi s-au pronunţat în baza lui, iar nu şi situaţia inversă cum este în cauza de faţă; şi pe de altă parte, cererea este inadmisibilă şi pentru că în principiu revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se urmăreşte îndreptarea unor erori de judecată, atât erori de drept comun, cât şi cea prevăzută de textul art. 4001 C. proc. pen., care păstrează această natură a căii de atac. Atunci când legiuitorul arată că „soluţia a fost pronunţată în baza unui text." vorbeşte de soluţia asupra procesului penal, cea prevăzută de art. 345 C. proc. pen., respectiv de condamnare, achitare, încetare a procesului penal. Or, soluţia de condamnare a recurentului nu este nici întemeiată şi nici nu s-ar fi putut întemeia pe dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., care serveau eventual la un alt cuantum al pedepsei.
Nici dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen. nu sunt incidente, întrucât ar tinde la o modificare a pedepsei, iar revizuirea trebuie să privească exclusiv hotărârile pronunţate în soluţionarea acţiunii penale, termenul „soluţie" trebuind a fi privit prin prisma dispoziţiilor art. 345 C. proc. pen.
Potrivit art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi discutate de prevederile menţionate în sesizare.
Într-adevăr, revizuentul a solicitat, în cadrul procesului finalizat cu sentinţa a cărei revizuire se cere, aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. ca lege penală mai favorabilă, acesta recunoscând faptele săvârşite, - cererea fiind invocată în faza de judecată a recursului care i-a fost respinsă faţă de considerentele reţinute în cuprinsul Deciziei nr. 1788 din 3 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3466/3/2009 - însă declararea disp. art. 3201 ca fiind neconstituţionale nu poate avea drept consecinţă posibilitatea rejudecării tuturor cauzelor în care inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor, aceasta însemnând practic punerea la îndoială a tuturor hotărârilor pronunţate anterior declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, sau, nesocotirea caracterului definitiv al hotărârilor pronunţate în acest interval, încălcarea autorităţii de lucru judecat în toate aceste cauze, ceea ce, desigur, nu a fost în intenţia celor care au admis excepţia în sensul arătat.
Potrivit considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi si care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aşadar situaţia avută în vedere de Curtea Constituţională a fost alta şi reglementează situaţii juridice diferite de cea în care se află revizuentul, astfel încât nu pot fi reţinute susţinerile apărătorului acestuia în sensul că îi sunt aplicabile disp. art. 3201 în procedura revizuirii.
Astfel, din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, rezultă că hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv, este necesar să se constate îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o hotărâre definitivă pronunţată în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate, soluţia pronunţată în cauză să se fi întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată în cauză, aceasta nu poate avea decât înţelesul soluţiei prin care instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, în sensul art. 345 C. proc. pen., respectiv soluţionează acţiunea penală şi civilă şi pronunţă o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
În cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, s-a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpatului, însă dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu au constituit temei legal al hotărârii. Este adevărat că aceste dispoziţii au fost invocate de inculpat, în faza de judecată a recursului, care a solicitat reţinerea lor, iar instanţa de recurs a constatat că nu sunt aplicabile, însă şi în situaţia în care le-ar fi reţinut, soluţia pronunţată în cauză nu avea ca temei aceste dispoziţii, al căror efect procesual se produce doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.
Pentru aceste considerente, în mod corect instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul P.E. împotriva Deciziei penale nr. 197 din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.E. împotriva Deciziei penale nr. 197 din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 272/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1101/2013. Penal → |
|---|
