ICCJ. Decizia nr. 2531/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2531/2013
Dosar nr. 7230/105/2012
Şedinţa publică din 2 septembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 66 din 5 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul L.V.A. şi părţile civile N.C.E., I.V., V.V. şi L.I.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 18 iulie 2012 la zi.
Au fost obligaţi apelantul-inculpat şi apelantele-părţi civile la câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin Sentinţa penală nr. 10 din 15 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza disp. art. 183 C. pen. cu aplic. disp. art. 3201 alin. (1) - (4) şi (7) C. proc. pen., infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă din data de 7/8 iulie 2012 parte vătămată L.F.C., a fost condamnat inculpatul L.V.A., fiul lui L. şi M., născut în oraşul Băicoi, judeţul Prahova, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
S-au aplicat disp. art. 71 C. pen. raportat la disp. art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege.
Pedeapsa complementară urmează a se executa în condiţiile prev. de disp. art. 66 C. pen.
În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, măsură luată prin încheierea nr. 32 din Camera de Consiliu din data de 19 iulie 2012, de Tribunalul Prahova, pronunţată în Dosarul penal nr. 5456/105/2012 în baza căruia s-a emis pe numele inculpatului mandatul de arestare preventivă cu nr. 185/U/ 19 iulie 2012, de aceeaşi instanţă.
În temeiul disp. art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării sale preventive începând cu data de 18 iulie 2012, la zi.
Conform disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în condiţiile prevăzute de această lege, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza disp. art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. raportat la disp. art. 347 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea soluţionării acţiunii civile, fiind necesară administrarea de probatorii în vederea soluţionării acesteia şi s-a fixat termen de judecată sub acest aspect la data de 26 februarie 2012.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat conţinând şi contravaloarea raportului medico-legal autopsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Prahova, cheltuieli din faza de urmărire penală.
S-a dispus avansarea sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru partea vătămată minoră L.F.R., din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul de Avocaţi Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 805/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului L.V.A. - fiul lui L. şi M., născut în oraşul Băicoi, judeţul Prahova, domiciliat în comuna Măneşti, sat Măneşti, judeţul Prahova, pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., constând în aceea că în noaptea de 7/8 iulie 2012, pe raza localităţii Filipeştii de Târg, sat Filipeştii de Târg, judeţul Prahova, în apropiere de discoteca din localitate, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul L.V.A. i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul în zona feţei victimei L.F.C., iar urmare loviturii primite aceasta a fost proiectată pe carosabil suferind leziuni craniene grave, ce au necesitat internarea în spital, ducând la data de 17 iulie 2012 la decesul acesteia.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a reţinut această situaţie de fapt pe baza următoarelor probatorii administrate în faza de urmărire penală, respectiv: declaraţiile inculpatului, fişa de incident întocmită de organele de poliţie, proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor oculari P.N.A., M.A., A.B., P.M.Ş., planşe fotografice efectuate cu ocazia necropsiei cadavrului din data de 18 iulie 2012, declaraţiile martorilor D.C.I., V.V., C.C., raportul medico-legal de autopsie a cadavrului, fişa de cazier judiciar a inculpatului şi declaraţiile luate cu ocazia luării măsurii arestării preventive a acestuia.
La termenul de judecată din 11 ianuarie 2013 instanţa a pus în discuţia părţilor regularitatea actului de sesizare a acesteia, constatând că potrivit disp. art. 300 C. proc. pen., a fost legal sesizată cu soluţionarea cauzei, iar actul de sesizare (rechizitoriu) cuprinde toate menţiunile prevăzute de lege, iar instanţa este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.
În virtutea rolului activ, instanţa în baza art. 320 C. proc. pen. rap. la art. 76 C. proc. pen., a procedat la citarea parţilor civile iar instanţa a procedat la audierea acestora, respectiv au fost audiate părţile civile V.V., I.V., N.C.E., C.L.G. în calitate de reprezentant legal la minorei L.F.R., acestea depunând şi înscrisuri în dovedirea laturii civile a cauzei.
După consultarea cu apărătorul ales inculpatul L.V.A. a solicitat aplicarea în cauză a disp. art. 3201 C. proc. pen., privind judecata cauzei pe baza recunoaşterii vinovăţiei în comiterea faptei penale dedusă judecăţii.
Inculpatul a fost ascultat în condiţiile prev. de art. 3201 alin. (1), (2), (3) şi (7) C. proc. pen., acesta precizând personal, că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, în modalitatea descrisă în rechizitoriul parchetului, îşi însuşeşte în întregime probatoriile administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi pe baza cărora solicită să fie judecat, că nu solicită administrarea altor probatorii cu excepţia înscrisurilor în circumstanţierea personală a acestuia.
Instanţa a pus în discuţia părţilor admisibilitatea cererii inculpatului de a se judeca potrivit disp. art. 3201 C. proc. pen. şi constatând că nu există niciun impediment, a admis cererea de a judecare potrivit disp. art. 3201 C. proc. pen., pe baza recunoaşterii vinovăţiei făcute de inculpat şi a acordat cuvântul părţilor în dezbateri.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală aşa cum prevăd disp. art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., precum şi declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei de judecată în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa a reţinut vinovăţia acestuia în comiterea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei şi următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 7/8 iulie 2012 inculpatul L.V.A. se afla la o masă, pe terasă din faţa discotecii aparţinând SC P. SRL din comuna Filipeştii de Târg, sat Filipeşti de Târg, judeţul Prahova, împreună cu mai multe cunoştinţe, printre care martorii P.M., P.F., D.C.I. şi D.M., unde serveau băuturi alcoolice.
În timp ce aceştia se aflau la masă, victima L.F.C. a mers la aceştia, solicitându-i inculpatului să îi permită să se aşeze, lucru cu care acesta din urmă nu a fost de acord.
Faţă de acest dezacord, victima i-a aplicat inculpatului două palme peste faţă, acţiune urmată de o ripostă din partea celui din urmă, care a procedat la fel, lovindu-l o singură dată cu palma peste faţă.
Incidentul s-a încheiat la intervenţia persoanelor care asigurau paza şi a martorilor prezenţi, victima luând hotărârea de a pleca către domiciliul său.
Inculpatul a mai rămas în acel loc câteva minute, pentru a se spăla pe faţă şi enervat de atitudinea victimei a luat hotărârea de a se răzbuna, afirmând că se duce să o bată, fără a renunţa la hotărârea sa, deşi cei care îl însoţeau au insistat să se liniştească.
Inculpatul a pornit în urmărirea victimei, iar la o distanţă de cca 150 m de locul în care a avut loc primul incident şi la un interval de cca 10 - 15 minute, în zona şcolii generale din sat, acesta a ajuns-o din urmă şi a început să o insulte pe victimă, după care s-au insultat reciproc şi s-au îmbrâncit reciproc.
În aceste împrejurări, inculpatul a fost cel care a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în zona feţei, ceea ce a dus la dezechilibrarea acesteia şi căderea pe carosabil, suferind leziuni craniene grave, care ulterior au condus la decesul acestuia.
Faptul că inculpatul este cel care a avut iniţiativa de a lovi fără să fie în prealabil lovit de către partea vătămată a rezultat din declaraţiile martorilor oculari care s-au coroborat cu declaraţiile date ulterior de inculpat inclusiv în faţa instanţei de judecată când a precizat modul de comitere a faptei penale .
Imediat după această lovitură, victima a rămas în stare de inconştienţă fiindu-i acordat primul ajutor chiar de către martorul P.N.A. după care a plecat singură din acel loc.
Începând de a doua zi, victima L.F.C. s-a simţit din ce în ce mai rău, motiv pentru care la data de 9 iulie 2012 a solicitat intervenţia Ambulanţei, fiind internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, secţia Neurochirurgie, unde la data de 17 iulie 2012 a survenit decesul acesteia.
Deşi inculpatul a susţinut că a doua zi după incident, victima a făcut treabă în gospodărie (respectiv a tăiat lemne), acest aspect a fost infirmat de numita V.V. - mama victimei - care a susţinut că activităţile gospodăreşti s-au desfăşurat anterior momentului în care fiul său a plecat la discotecă.
Din raportul medico-legal (autopsie) nr. 362M din 18 iulie 2012 al SML Ploieşti a rezultat că moartea numitului L.F.C. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de craniu, hematom subdural, contuzie şi dilacerare cerebrală complicate în final cu bronhopneumonie.
Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu corp dur urmată de cădere şi lovirea capului de plan dur, între leziuni şi deces există o legătură indirectă de cauzalitate (traumatism - complicaţie - deces).
Examenul histopatologic efectuat la INML Bucureşti a confirmat prezenţa leziunilor traumatice şi a celor organice patologice.
În drept, fapta inculpatului L.V.A., constând în aceea că în noaptea de 7/8 iulie 2012, pe raza localităţii Filipeştii de Târg, sat Filipeştii de Târg, jud. Prahova, în apropiere de discoteca din localitate, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul în zona feţei victimei L.F.C., iar urmare loviturii primite aceasta a fost proiectată pe carosabil suferind leziuni craniene grave, ce au necesitat internarea în spital, ducând la data de 17 iulie 2012 la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. şi ped. de art. 183 C. pen.
Instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului, în principal pe baza declaraţiei acestuia care a recunoscut că a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă victimei, urmarea fiind că acesta a căzut cu capul pe carosabil, declaraţie care se coroborează atât cu concluziile din raportul de necropsie a victimei, care precizează că moartea victimei a fost violentă, urmare a hemoragiei datorate unui traumatism cranio-cerebral iar leziunile traumatice constatate s-au produs cu corp dur urmată de cădere şi lovirea capului de acest plan dur, între leziuni şi deces existând o legătură indirectă de cauzalitate, de genul traumatism - complicaţie - deces, precum şi cu declaraţia martorului ocular M.A. care a văzut când inculpatul i-a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în faţă, producând căderea victimei pe asfalt, probe ce se coroborează cu restul probatoriilor administrate în cauză şi anume, cercetare la faţa locului, planşe foto şi declaraţii de martori. În raport de cele arătate, instanţa a apreciat că fapta inculpatului care cu intenţie i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în zona feţei urmată de căderea acesteia pe asfalt, care i-a produs leziuni craniene grave, ce au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, inculpatul săvârşind cu intenţie acţiunea de lovire a victimei, care datorită gravităţii acesteia, a produs ulterior un rezultat mult mai grav decât cel urmărit şi anume decesul victimei, rezultat care urmează a fi imputat inculpatului din culpă, infracţiunea fiind comisă cu praeterintenţie.
În raport de considerentele expuse pe larg mai sus, instanţa a apreciat că inculpatul a comis infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, texte de lege în baza cărora instanţa va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.
La individualizarea sancţiunii, instanţa a avut în vedere limitele minime şi cele maxime ale pedepsei prevăzute de lege cu reţinerea în favoarea inculpatului a cauzei legale de reducere a pedepsei conform disp. art. 3201 alin. (1) - (4) şi (7) C. proc. pen., în modalitatea de comitere a infracţiunii, gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpat, determinat atât de modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii cât şi de urmările acesteia, lovitura aplicată de inculpat victimei conducând în final la decesul acesteia, încălcându-se un drept fundamental al persoanei şi anume dreptul la viaţă, chiar dacă acest rezultat s-a produs în final din culpă aşa cum s-a arătat mai sus.
Instanţa nu a reţinut în favoarea inculpatului şi circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., întrucât pe de o parte, circumstanţei prev. de art. 74 lit. c) C. pen. i s-a dat valenţă juridică prin aplicarea disp. art. 3201 alin. (1) - (4) şi (7) C. proc. pen., iar pe de altă parte, comportamentul bun al inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii nu justifică, faţă de gravitatea faptei comise, reducerea pedepsei aplicate acestuia sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare după reţinerea în cauză şi a cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 3201 (1) - (4) şi (7) C. proc. pen.
Instanţa de judecată având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat, împrejurările comiterii acesteia, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, a apreciat că se impune a se interzice acestuia cu titlul de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prev. de disp. art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, apreciind că nu se justifică în cauză interzicerea dreptului de a alege sau interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c). C. pen., în cauză inculpatul nefolosindu-se de profesia sa pentru săvârşirea infracţiunii şi nici interzicerea drepturilor părinteşti, întrucât pe de o parte, acesta nu are copii, iar pe de altă parte, în raport de criteriile arătate, nu se justifică interzicerea acestui drept pe viitor, mai ales că acesta ar putea dobândi calitatea de părinte după executarea pedepsei aplicate.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Hirst contra Marii Britanii) şi a apreciat, în raport de acelaşi criterii şi ţinând seama şi de principiul proporţionalităţii învederat în practica arătată, că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege al inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale şi nici după aceea, cu titlu de pedeapsă complementară.
Pentru aceleaşi argumente, instanţa a interzis cu titlu de pedeapsă complementară inculpatului numai drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pedeapsa complementară care se execută după executarea pedepsei principale aplicate inculpatului în condiţiile art. 66 C. pen.
În raport de gradul de pericol social deosebit al faptei penale comise de acesta, de rezonanţa socială a faptei penale, mai ales în rândul comunităţii din care provine, instanţa a apreciat ca subzistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere de instanţă cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului, motive pentru care în baza disp. art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a acestuia, luată faţă de acesta prin încheierea nr. 32 din 19 iulie 2012 din Camera de Consiliu a Tribunalului Prahova, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 185/U din 19 iulie 2012, de aceeaşi instanţă.
În baza disp. art. 88 C. pen., instanţa a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării sale preventive începând cu data de 18 iulie 2012 la zi.
În conformitate disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în condiţiile prevăzute de această lege, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
Potrivit disp. art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. raportat la disp. art. 347 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea soluţionării acţiunii civile, fiind necesară administrarea de probatorii în vederea soluţionării acesteia şi s-a fixat termen de judecată sub acest aspect la data de 26 februarie 2012, pentru când s-a dispus citarea părţilor.
Faţă de soluţia pronunţată în cauză, instanţa în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat conţinând şi contravaloarea raportului medico-legal autopsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Prahova, cheltuieli din faza de urmărire penală.
De asemenea a dispus avansarea sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru partea vătămată minoră L.F.R., din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul de Avocaţi Prahova.
Împotriva Sentinţei penale nr. 10 din 15 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, au declarat apel părţile civile N.C.E., I.V., V.V., L.I. şi inculpatul L.V.A.
În apelul părţilor civile s-a susţinut în esenţă că prima instanţă a aplicat o pedeapsă nejustificat de blândă inculpatului în raport de fapta comisă şi de consecinţele acesteia. Agresiunea comisă de inculpat asupra victimei a condus la decesul acesteia.
Mai mult, inculpatul este cunoscut în localitate ca o persoană violentă şi este cercetat în mai multe cauze.
S-a solicitat admiterea apelului declarat de părţile civile, desfiinţarea în parte a sentinţei în sensul aplicării inculpatului unei pedepse orientată spre maximul special prevăzut de lege.
Apelantul-inculpat prin avocat N.D.D., a solicitat admiterea apelului său, desfiinţarea în parte a sentinţei şi pe fond aplicarea disp. art. 861 C. pen.
S-a susţinut că instanţa de fond trebuia să dea o mai mare eficienţă dispoziţiilor art. 72 - 76 C. pen., să se aibă în vedere că inculpatul este la primul contact cu legea penală, şi-a câştigat cinstit existenţa, nu este un element antisocial, s-au depus caracterizări ale acestuia în acest sens, mai mult, inculpatul a acţionat de frică, pentru a se apăra de agresiunea victimei.
S-a arătat că incidentul a avut două faze şi anume: prima fază s-a petrecut în local iar ce-a de a doua fază s-a desfăşurat în afara localului, pe stradă şi că realitatea a fost că victima a lovit prima dată, iar din raportul de necropsie a reieşit că aceasta este într-o stare avansată de ebrietate ceea ce a dus poate la dezechilibrarea acesteia.
Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) comb. cu art. 372 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că apelurile sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele care succed:
Astfel, în raport de motivele de apel invocate, respectiv greşita individualizare a pedepsei, hotărârea este supusă desfiinţării atunci când se constată că, faţă de situaţia de fapt reţinută, prin hotărârea atacată s-au aplicat persoanei fizice sau juridice condamnate pedepse principale greşit individualizate faţă de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse prea grele sau prea uşoare în raport de aceste criterii sau, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedepse alternative, că pedeapsa alternativă aleasă nu se justifică în raport cu aceleaşi criterii.
Pornind de la aceste considerente, Curtea a constatat că, în privinţa stării de fapt, instanţa de fond a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reţinând în mod corect şi complet situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii, după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele şi lucrările dosarului.
S-a reţinut în acest sens, că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a declaraţiei inculpatului de recunoaştere în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, declaraţie dată conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Aşadar, coroborând materialul probator administrat, respectiv: declaraţiile inculpatului, fişa de incident întocmită de organele de poliţie, proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor oculari P.N.A., M.A., A.B., P.M.Ş., planşe fotografice efectuate cu ocazia necropsiei cadavrului din data de 18 iulie 2012, declaraţiile martorilor D.C.I., V.V., C.C., raportul medico-legal de autopsie a cadavrului, fişa de cazier judiciar a inculpatului şi declaraţiile luate cu ocazia luării măsurii arestării preventive a acestuia, rezultă atât existenţa faptei cât şi săvârşirea acesteia de către inculpat, cu vinovăţie în forma cerută de lege.
De asemenea, s-a constatat că instanţa de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute şi dispoziţiilor legale ce reglementează faptele deduse judecăţii.
Aşa fiind, reţinând că pronunţarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe şi decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpatului, Curtea a constatat că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea penală dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, criticată de apelanţi dar analizată şi de instanţa de control judiciar din oficiu, Curtea a reţinut că mecanismul de individualizare a pedepselor presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât şi a celor favorabile inculpatului, precum şi a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. care se referă la împrejurările săvârşirii faptelor, gravitatea acestora dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce dar şi cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.
Pedeapsa stabilită pentru fiecare infracţiune trebuie în acelaşi timp individualizată pentru a răspunde principiului proporţionalităţii în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între fapta comisă şi răspunderea penală şi a unei corecte, necesare şi corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condiţiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic şi legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situaţia de fapt reţinută şi datele care caracterizează persoana inculpatului, Curtea a constatat că sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, precum şi a modalităţii de executare a acesteia, prima instanţă a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanţă gradului de pericol social în concret al faptei comise, circumstanţelor reale în care acesta a săvârşit fapta, consecinţele produse şi circumstanţelor personale ale acestuia, motivând amplu şi convingător atât cuantumul pedepsei aplicată inculpatului, cât şi modalitatea de executare a acesteia.
Astfel, contrar opiniei apelanţilor-părţi civile, a fost avut în vedere gradul de pericol concret al faptei comise, dedus din cuantumul pedepsei aplicate, de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, în contextul în care s-a reţinut şi cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei rezultat din modalitatea de comitere a faptei, de urmările produse, lovitura aplicată victimei conducând la decesul acesteia.
În acelaşi timp, tocmai pentru că este vorba despre un act de justiţie imparţial, nu pot fi ignorate anumite circumstanţe personale care sunt valorificate în cazul fiecărei persoane inculpate, respectiv că este o persoană tânără, fără antecedente penale şi a recunoscut fapta dedusă judecăţii, aspecte care se reliefează în cuantumul pedepsei.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi referitor la comportamentul infractorului care trebuie astfel să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea sa şi să evite pe viitor comiterea unor alte fapte antisociale.
În contextul concret al cauzei, aşa cum în mod just a reţinut şi prima instanţă, nu s-a putut reţine, în cadrul individualizării, circumstanţe atenuante aşa cum a solicitat apelantul-inculpat.
Astfel, faţă de gravitatea faptei, nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar faţă de reţinerea cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., nu s-a dat valenţă circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. De asemenea, în cauză nu se regăsesc alte împrejurări care raportate la cauză, respectiv la faptă şi la persoana inculpatului, pot dobândi prin aprecierea instanţei valenţe atenuante. Astfel, recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret satisface imperativul justei individualizări. Or, în raport de gravitatea faptei şi urmarea dramatică pe care a avut-o, constând în decesul victimei, nu se justifică reţinerea unor asemenea circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime conform disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Pentru aceleaşi considerente, nu au putut fi reţinute criticile apelantului-inculpat cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, în mod corect stabilindu-se ca pedeapsa să fie executată în regim privativ de libertate.
Toate aceste circumstanţe reale şi personale determină concluzia că aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare, ţinând seama şi de limitele prevăzute de textul incriminator, dar şi de cauza de reducere corect reţinută de prima instanţă, asigură realizarea corespunzătoare a funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.
Aşadar, Curtea nu a avut în vedere criticile formulate de către apelanţii părţi-civile şi apelantul inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei, nici cu privire la cuantum şi nici cu privire la modalitatea de executare, întrucât, în cauză, prima instanţă a apreciat în mod coroborat toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficienţă în mod corect, în funcţie atât de împrejurările concrete ale cauzei, cât şi de cele privind persoana inculpatului, respectând prin cuantumul stabilit şi modalitatea de executare şi principiul proporţionalităţii, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, astfel încât nu se impune nici coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cum solicită inculpatul, respectiv schimbarea modalităţii de executare a pedepsei şi nici majorarea cuantumului pedepsei, aşa cum solicită părţile civile, cele stabilite de instanţa de fond fiind în măsură să asigure realizarea funcţiilor pedepsei, aşa cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul, criticând soluţia ca nelegală, întrucât nu i-au fost reţinute circumstanţe atenuante, iar pedeapsa aplicată este prea mare.
A fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma cazului de casare invocat, cât şi prin a celor care, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Critica formulată de recurent, privind cuantumul pedepsei, nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. care devine incident "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii" deoarece pedeapsa aplicată se înscrie în limitele legale.
Modificările introduse prin Legea nr. 2/2013 privind cazurile de casare nu permit o cenzurare a cuantumului pedepsei în faza recursului, dacă aceasta este legală, neexistând nici un caz de casare care să permită o astfel de analiză.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să îl oblige la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 66 din 5 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 iulie 2012 la 2 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 septembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2300/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2537/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
