ICCJ. Decizia nr. 2764/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2764/2013
Dosar nr. 49774/3/2012
Şedinţa publică din 18 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 13 din 14 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către petentul I.R.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1154 din 24 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 100 din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 3037 din 7 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), inculpatul I.R.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în esenţă că la data de 3/4 aprilie 2009, inculpatul, împreună cu alte persoane, a fost implicat într-o tranzacţie implicând cantitatea de 2,770 kg heroină.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
De asemenea, conform art. 394 alin. (3) C. proc. pen., cazul de revizuire prevăzut la lit. c) constituie motiv de revizuire, dacă a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar potrivit art. 395 C. proc. pen., situaţia care constituie motiv de revizuire se dovedeşte prin hotărâre judecătorească sau ordonanţa procurorului dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei, urmând ca în cazul în care nu s-a putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate să fie constatate în cadrul procedurii de revizuire.
În urma analizei cererii de revizuire formulate, Tribunalul a constatat inadmisibilitatea acesteia. Astfel, petentul nu a indicat în cuprinsul cererii înscrisurile declarate false şi cu atât mai puţin modalitatea în care s-ar fi făcut aceasta. Practic, motivele invocate în cererea sa ar fi putut fi invocate cel mult într-o cale ordinară de atac declarată împotriva hotărârii de condamnare.
Tribunalul a reţinut că petentul a încercat să extindă înţelesul noţiunii de "înscris fals" menţionată la art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru a cuprinde şi actele încheiate, în opinia sa, cu nerespectarea dispoziţiilor legale. În mod evident, o astfel de opinie nu poate fi împărtăşită de instanţă, prin "înscris fals" în sensul legii neputând fi înţeles decât un document care face obiectul uneia din infracţiunile prev. la art. 288 - 294 C. pen. sau un înscris sub semnătură privată care conţine menţiuni nereale şi nu se încadrează în disp. art. 290 C. pen.
Nu pot fi incluse în categoria "înscrisurilor false" acte care nu ar fi fost încheiate cu respectarea cerinţelor de fond sau de formă prevăzute de lege (de exemplu, procesul-verbal de substituire a drogurilor nesemnat de martori asistenţi, menţionat de petent în cererea de revizuire).
Drept urmare, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se reţine incidenţa motivului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. De asemenea, împrejurările invocate de petent în cererea sa nu pot fi circumscrise nici vreunui alt caz de revizuire şi, de altfel, au fost pe larg analizate în Decizia penală nr. 3037 din 7 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost soluţionat recursul declarat de numitul I.R.M. împotriva Deciziei penală nr. 100 din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti (legalitatea interceptărilor, restrângerea apelului procurorului, presupusa provocare a inculpaţilor de investigator).
În fine, Tribunalul a reţinut şi că, deşi fusese condamnat încă de la prima instanţă pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri - e adevărat, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei - la acel moment petentul nu a înţeles să declare apel, părând a accepta faptul că a săvârşit o infracţiune. Totodată, cu ocazia ultimului cuvânt la instanţa de fond (Dos. 32682/3/2009 al Trib. Bucureşti), numitul I.R.M. a arătat că "regretă fapta săvârşită".
Împotriva hotărârii a declarat apel petentul, solicitând desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile apelantului, dar şi de exigenţele art. 394 C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Din prevederile art. 394 C. proc. pen. rezultă că "revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia".
Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.
Cum în etapa admiterii în principiu instanţa nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecăţii, soluţia dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen. (a se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. LX din 24 septembrie 2007 ).
Or, în speţă, susţinerile revizuentului nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute în textul de lege invocat, cum în mod corect a stabilit instanţa de fond.
Având în vedere cele expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins apelul ca nefondat şi a făcut aplicarea dispoz.art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii condamnatul revizuent I.R.M. a declarat recurs.
La termenul din data de 18 septembrie 2013, recurentul revizuent condamnat I.R.M., prezent la instanţa de recurs, aflat în stare de deţinere şi asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat ca instanţa să ia act de retragerea recursului declarat în cauză.
Înalta Curte, faţă de declaraţia recurentului, în sensul retragerii recursului declarat, aceasta reprezentând manifestarea sa de voinţă, în baza art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul revizuent condamnat I.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 102 R din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de declaraţia de retragere a recursului declarat de revizuentul condamnat I.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 102 R din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2763/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2765/2013. Penal → |
|---|
