ICCJ. Decizia nr. 2788/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2788/2013
Dosar nr. 71689/3/2011
Şedinţa publică din 20 septembrie 2013
Deliberând asupra recursurilor formulate, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 672/F din 2 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 71689/3/2011, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului D.F., din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen., a condamnat inculpaţii S.R. şi D.F., la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare fiecare.
A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pentru fiecare inculpat.
În baza art. 65 C. pen., a interzis fiecărui inculpat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia fiecărui inculpat de la data de 19 mai 2011, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor S.R. şi D.F.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a admis cererile de constituire de parte civilă formulate de părţile vătămate S.D., , SC L.G. SRL, şi C.L., şi a obligat inculpaţii în solidar la plata sumelor de: 2.000 RON cu titlu de daune materiale şi 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă S.D., 65.000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale către partea civilă C.L., precum şi 341.942,40 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă SC L.G. SRL.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la câte 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 1520/P/2010 din 9 noiembrie 2011 au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii S.R. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a), alin. (3) C. pen. şi D.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a), alin. (3) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, în ziua de 20 aprilie 2010, inculpaţii S.R. şi D.F., pe b-dul C. din sectorul 2, cu ajutorul lui O.C., după ce au exercitat acte de violenţă asupra numitului S.D., şi-au însuşit cantitatea de 3,447 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON, un autoturism marca O. şi 1,8 kg verighete din aur, valoarea totală a prejudiciului depăşind suma de 200.000 RON.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, din actele de urmărire penală a reieşit faptul că inculpaţii au intenţionat să o deposedeze de bunuri doar pe partea vătămată C.L., neavând reprezentarea că în maşină se află şi bunuri care aparţineau altor persoane, motiv pentru care fapta acestora s-a apreciat că nu întruneşte elementele constitutive ale mai multor infracţiuni de tâlhărie, săvârşite în concurs ideal ci ale unei infracţiuni unice.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul O.C., prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei, dat fiind faptul că nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.
Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor cu privire la alte aspecte care rezultă din cauză, vizând săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului (de către C.R.), fals în declaraţii (de către Z.G.N.), respectiv instigare la fals în declaraţii (de către D.S., sora inculpatului D.F.), precum şi faţă de participarea unor alte persoane (neidentificate până la momentul actual) la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în calitate de complice.
Raportat la participarea numiţilor R.R. şi P.S. la urmărirea autoturismului părţii vătămate C.L., actele de urmărire penală efectuate au reliefat că aceştia au fost în eroare de fapt cu privire la scopul acestei activităţi, iar în momentul în care au realizat care era scopul au refuzat să mai participe la urmărire, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de complicitate la tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit a), alin. (3) C. pen.
De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia şi pentru infracţiunea de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută de art. 262 C. pen., dat fiind faptul că este incidenţă cauza de nepedepsire prevăzută de alin. (3) al art. 262 C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., deşi din actele de urmărire penală nu a reieşit că R.R. ar fi pretins de la inculpaţii S.R. şi O.C. altceva decât o compensaţie financiară pentru cheltuielile făcute cu ocazia urmăririi autoturismului, precum şi faptul că acesta invoca doar denunţarea faptei, nu o altă consecinţă, în condiţiile în care la dosarul cauzei a fost ataşată şi copia unui pretins bilet anonim de ameninţare, s-a dispus disjungerea cauzei, în vederea efectuării unor cercetări exhaustive cu privire la aceste aspecte.
Situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă fotografică; declaraţii de parte vătămată; declaraţii de martori;declaraţii de inculpaţi; procese-verbale şi planşe fotografice privind efectuarea unor recunoaşteri după fotografii; procese-verbale şi planşe fotografice privind efectuarea de percheziţii domiciliare, procese-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a dispus audierea inculpaţilor S.R. şi D.F., ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, au depus cerere de constituire de parte civilă numiţii S.D., C.L., au fost audiaţi aceştia, cu privire la situaţia de fapt, precum şi martorii P.C., C.R., D.M., D.G., J.M.L., S.D.A., B.A., Z.G.N., R.R., precum şi coinculpatul O.C., declaraţii ce au fost, de asemenea, depuse la dosarul cauzei.
În faza de urmărire penală SC L.G. SRL a declarat că se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 341.942,40 RON.
La solicitarea inculpatului S.R., la termenul din data de 25 mai 2012, Tribunalul a admis proba cu efectuarea unei expertize contabile având drept obiective:
- să se precizeze: dacă mărfurile menţionate în nota de intrare recepţie din 11 martie 2008 a SC L.G. SRL au fost recepţionate în mod real de către această societate, în fapt dacă există corespondenţă contabilă între menţiunile din această notă şi evidenţele contabile întocmite de către societate;
- dacă mărfurile menţionate în această notă de recepţie se mai aflau în patrimoniul societăţii SC L.G. SRL la data de 14 aprilie 2010;
- dacă aceste mărfuri se mai află în patrimoniul societăţii la momentul expertizării, iar dacă nu, care a fost modalitatea şi data ieşirii acestora din patrimoniu.
Raportul de expertiză contabilă judiciară a fost efectuat de expertul contabil T.V.F. şi a fost depus la dosarul cauzei la data de 18 iunie 2012.
De asemenea, Tribunalul a încuviinţat, la cererea inculpatului S.R., audierea CD-urilor în care este înregistrată în mediul ambiental, întâlnirea din data de 7 aprilie 2011, dintre martorul R.R., inculpatul S.R. şi martorul O.C. şi, drept urmare, la termenul din 22 iunie 2012, Tribunalul a procedat la desigilarea plicului ce conţinea cele două CD-uri şi la audierea înregistrării CD-ului, cu întâlnirea de la restaurantul „N.” din data de 7 aprilie 2011, în prezenţa unui specialist IT, din cadrul Tribunalului Bucureşti, însă calitatea acestei înregistrări a făcut imposibilă înţelegerea discuţiilor purtate, în mediul ambiental dintre persoanele menţionate mai sus.
Prin adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 1520/P/2010 din data de 3 iunie 2011 s-a învederat împrejurarea, că în faza de urmărire penală nu s-a efectuat redarea convorbirilor purtate în mediul ambiental, la restaurantul „N.” din Afumaţi, întrucât ordonanţa de interceptare a avut ca finalitate tehnică doar în ceea ce priveşte înregistrarea de imagini.
De fapt, aşa cum a învederat reprezentantul IT din cadrul Tribunalului Bucureşti, nu a fost posibilă audierea înregistrările menţionate, la termenul din 22 iunie 2012, datorită imposibilităţii înlăturării zgomotelor de fond.
În circumstanţiere, inculpatul S.R. a depus o caracterizare din partea SC S.I. SRL din care rezultă că începând cu data de 1 mai 2006, până la data arestării în prezenta cauză, acest inculpat a fost angajat în cadrul acestei societăţi în funcţia de magazioner.
Din partea inculpatului D.F. s-au depus copii după paşaport.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 20 aprilie 2010, în jurul orei 13:25, pe b-dul. C. din Bucureşti, inculpaţii S.R. şi D.F., după ce au scos-o cu forţa dintr-un autovehicul marca O., pe partea vătămată S.D., au sustras autovehiculul şi bunuri aflate în acesta, respectiv 3,447 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON şi 1,8 kg verighete din aur.
Astfel, p artea vătămată C.L., cetăţean turc, şi inculpatul O.C. s-au cunoscut în perioada 1990-1991, cu ocazia unei deplasări în Turcia a celui din urmă. Ulterior, după anul 2000, cei doi s-au întâlnit, în mod sporadic, în România.
La începutul lunii aprilie 2010, inculpaţii O.C. şi S.R. au hotărât să o deposedeze de bunuri pe partea vătămată C.L., inculpatul O.C. cunoscând că aceasta avea întotdeauna asupra sa o cantitate însemnată de bijuterii din aur, deoarece se ocupa cu comercializarea acestora, şi că se deplasa cu un autoturism marca O.
În consecinţă, cei doi inculpaţi au hotărât să-l urmărească pe C.L. în trafic, pentru a stabili itinerariul zilnic şi obiceiurile acestuia. Însă, dat fiind faptul că inculpatul O.C., zis „Judocanul”, nu putea participa la această activitate, deoarece era cunoscut de C.L., cei doi inculpaţi i-au solicitat concursul unui fost coleg de serviciu, R.R., pretextând că inculpatul O.C., zis „Judocanul”, are de recuperat o sumă de bani de la cetăţeanul turc.
În aceeaşi zi, inculpatul S.R. şi R.R. au şi urmărit în trafic autoturismul marca O., ocazie cu care inculpatul S.R. şi-a notat într-un carnet date despre traseu, pe care i le-a comunicat telefonic inculpatului O.C. Urmărirea s-a făcut cu autoturismul marca D., aparţinându-i lui R.R. După finalizarea urmăririi, cei doi s-au întâlnit din nou cu inculpatul O.C. şi au stabilit să reia activitatea în ziua următoare, locul de întâlnire fiind în localitatea A., judeţul Ilfov, localitate în care îşi avea reşedinţa C.L. Totodată, inculpatul O.C. i-a solicitat lui R.R. să mai aducă o persoană de încredere pentru a participa la urmărire.
A doua zi, R.R. s-a deplasat la locul de întâlnire din Afumaţi, însoţit de martorul P.S., unde s-au mai prezentat inculpatul S.R., cu un autoturism marca R., inculpatul O.C. şi inculpatul D.F., acesta din urmă cu un autoturism marca M. fără numere de înmatriculare. În continuare, după ce au reperat în trafic autoturismul cu care se deplasa C.L. au pornit în urmărirea acestuia, inculpatul O.C. coborând însă din maşină la scurt timp. Urmărirea a avut loc pe raza municipiului Bucureşti şi s-a încheiat în zona M1, unde autoturismul cetăţeanului turc nu a mai fost reperat, stabilindu-se să fie reluată în ziua următoare, tot din localitatea Afumaţi.
În ziua următoare, la întâlnirea din localitatea Afumaţi, P.S. i-a spus inculpatului O.C. că dacă se urmăreşte şi agresarea cetăţeanului turc el nu-i va mai însoţi. Cu aceeaşi ocazie, s-a stabilit şi ca urmărirea să fie reluată peste o săptămână, deoarece inculpatul O.C. cunoştea faptul că C.L. era plecat în provincie.
În perioada următoare, inculpatul O.C. şi S.R., cu ocazia unor întâlniri succesive, au încercat fără succes, să-l convingă pe R.R. să participe la agresarea cetăţeanului turc, spunându-i că acesta are întotdeauna aur şi bani asupra sa şi arătându-i o legitimaţie de poliţist falsă şi un pistol. Totodată, i-au spus că cetăţeanul turc a mai fost tâlhărit şi că nu se va duce la poliţie să reclame.
În ziua de 20 aprilie 2010, în jurul orei 12:00, partea vătămată C.L. s-a deplasat cu autoturismul marca O. în zona Obor, unde s-a întâlnit cu S.D., persoană pe care o folosea în mod frecvent drept şofer. După ce S.D. s-a urcat la volanul maşinii, cei doi s-au deplasat la sediul SC L.G. SRL, societate cu care C.L. colabora în activitatea de comercializare a bijuteriilor din aur.
În continuare, C.L. şi S.D. s-au deplasat pe b-dul C. din sectorul 2, la un magazin de bijuterii aparţinând SC R.M. SRL, unde C.L. a mers în magazin, iar S.D. a rămas la maşină.
În jurul orei 13:00, la portiera stângă a autovehiculului au venit inculpaţii S.R. şi D.F., care, după ce primul a strigat „Poliţia!” şi a prezentat o legitimaţie, l-au scos cu forţa pe S.D. din autovehicul. Inculpatul D.F. s-a urcat la volan şi a demarat în direcţia bulevardului B., în timp ce S.D. era imobilizat de inculpatul S.R. Acesta din urmă s-a îndreptat şi el în aceeaşi direcţie, după ce autoturismul s-a îndepărtat.
Speriat de cele întâmplate, S.D. l-a sunat pe C.L. şi i-a relatat incidentul, după care, împreună cu B.A., administratorul SC R.M. SRL, au mers pe străzile alăturate în căutarea autovehiculului sustras, fără succes însă.
În ziua de 21 aprilie 2010, organele de poliţie au localizat autovehiculul marca O., acesta fiind abandonat într-o parcare de pe b-dul B. Cu ocazia examinării autoturismului s-a constatat faptul că în interiorul acestuia nu se regăsesc bunurile menţionate în cuprinsul declaraţiilor date în ziua anterioară de către S.D. şi C.L., respectiv aproximativ 3,5 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON, precum şi o cantitate de verignete din aur (ulterior s-a precizat că erau 1,8 kg verighete din aur). Autoturismul marca O. şi suma de 65.000 RON îi aparţineau părţii vătămate C.L., în timp ce bijuteriile din aur aparţineau SC L.G. SRL, societate cu care C.L. colabora în activitatea de comercializare a bijuteriilor din aur.
Ulterior săvârşirii faptei, între R.R. şi inculpaţii O.C. şi S.R. au avut loc negocieri, directe sau intermediate de alte persoane (de ex. C.R., fost coleg de serviciu cu cei trei), pe parcursul cărora inculpaţii au încercat să-l determine pe R.R. să nu denunţe la organele de poliţie modalitatea în care a fost săvârşită fapta, în timp ce acesta din urmă a încercat să obţină compensaţii financiare pentru perioada în care a participat la urmărirea părţii vătămate C.L., însă nu s-a ajuns la un consens.
În faza de urmărire penală, declaraţiile părţilor vătămate S.D. şi C.L. s-au coroborat cu declaraţiile martorilor R.R., C.G., D.G., C.R., precum şi cu interceptările din mediul ambiental, din conţinutul cărora reiese că inculpatul O.C. (pentru care s-a disjuns cauza în vederea prezentării materialului de urmărire penală) şi inculpatul S.R. i-au solicitat lui C.R. să-l determine pe R.R. să se întâlnească într-un alt loc decât în casa acestuia, pentru a-l convinge să nu denunţe modalitatea în care a fost pregătită infracţiunea de tâlhărie, întâlnire care a avut loc, în aceeaşi zi, la Restaurantul „N.” din Afumaţi şi la care au participat O.C., S.R., R.R. şi C.G., aspect ce reiese din imaginile înregistrate la acest restaurant.
În acest sens, partea vătămată S.D. a declarat la data de 20 aprilie 2010, în faza de urmărire penală, următoarele:
„În ziua de 20 aprilie 2011 la orele 10:45 în timp ce mă aflam la locuinţa mea, domnul C.L. m-a sunat stabilind să ne întâlnim în zona Obor.
În jurul orelor 12:00, am ajuns pe şos. C1., unde după 15 min. a apărut şi domnul C.L. cu autoturismul O. venind dinspre oraşul Voluntari. Eu m-am urcat la volan, iar dânsul lângă mine, spunându-mi să mergem la sediul firmei din Piaţa M2. Când m-am urcat în maşină am observat că geanta din pânză albastră se afla în spatele scaunului şoferului pe podea, dar nu am văzut ce se afla în ea.
M-am deplasat pe şos. C1, am virat stânga pe şos. M.B., am intrat în pasajul M2, apoi la ieşirea din pasaj am întors pe şos. M.B. şi am parcat maşina pe şos. M.B. pe aleea dintre un părculeţ şi SC L.G. SRL.
Geanta din pânză albastră a rămas în spatele scaunului din stânga faţă pe podea, iar domnul C.L. a coborât, intrând în sediul firmei şi spunându-mi să-l aştept în maşină. După aproximativ 45 min-1 oră, domnul C.L. s-a întors cu mâinile goale şi s-a aşezat pe scaunul din dreapta faţă, spunându-mi să mergem la amanetul şi magazinul de bijuterii din b-dul. C., SC R.M. SRLL, fără să-mi dea alte explicaţii.
Am plecat pe şos. M.B. în jurul orelor 13:00, deasupra pasajului M2, am virat dreapta, şi am mers pe b-dul. B. către b-dul. C. Apoi imediat după Spitalul Judeţean Ilfov am virat stânga pe strada P., apoi am virat pe a II-a stradă la dreapta respectiv pe strada C2 şi am ieşit în b-dul. C. unde am virat stânga mergând spre şos. P1. Am întors maşina în dreptul Complexului de sănătate M3 şi am parcat autoturismul pe partea dreaptă, pe şosea în dreptul blocului din b-dul. C., în dreptul magazinului de pâine de lângă magazinul de bijuterii SC R.M. SRL.
Domnul C.L. mi-a spus să rămân în maşina şi să-l aştept, iar dânsul s-a dus la magazinul de bijuterii. Menţionez că portierele din faţă, stânga şi dreapta nu erau asigurate, fiind însă închise, iar ambele portiere din spate erau asigurate. După ce a coborât domnul C.L. am văzut că geanta din pânză albastră se afla pe podea în spatele meu.
După aproximativ 2 minute de la plecarea domnului C.L. au apărut lângă maşină, chiar lângă portiera stângă faţă doi indivizi necunoscuţi, care au tras imediat de portieră şi au deschis-o larg întrucât nu era asigurată; unul din ei mi-a arătat un portofel tip îmbrăcăminte din piele de culoare neagră pe care era aplicată la partea de sus o fotografie, iar la partea de jos o insignă cu contur lucios argintiu şi forma ovală strigând: „Poliţia, nu mişca, pune mâinile pe volan”. În acelaşi timp cel de-al doilea individ m-a strâns de gât cu ambele mâini, apucându-mă şi primul de braţe şi m-au tras afară din maşină, strigând „culcat”. Eu m-am aşezat pe vine.
Individul care mi-a arătat acea legitimaţie m-a imobilizat ţinându-mă cu mâinile de umeri pentru ca eu să nu mă ridic, iar celălalt s-a urcat la volanul maşinii O., s-a deplasat cu spatele, oprind brusc chiar lângă mine, moment în care individul care mă ţinea m-a tras spre trotuar astfel că celălalt a continuat să se deplaseze cu mare viteză în trombă pe b-dul. C. către b-dul. B., însă nu am văzut unde a dispărut fiind foarte speriat.
Între timp, individul care mă imobilizase s-a deplasat normal către magazinul de bijuterii, dar când a ajuns în dreptul magazinului de pâine alăturat, s-a întors şi s-a deplasat pe bdul. C. spre b-dul. B. pe aleea pentru pietoni din dreptul blocului, continuând să meargă normal, fără să fugă.
M-am uitat după acesta şi l-am văzut cum se îndepărta mergând normal aproximativ 150-200 m, timp în care la orele 13:26 l-am sunat pe domnul C.L. şi am aşteptat să vină la mine, şi să-mi spună ce hotărăşte.
Imediat domnul C.L. a ieşit afară din magazinul de bijuterii şi împreună cu patronul magazinului, ne-am urcat în maşina acestuia din urmă scotocind străzile din apropiere, dar nu l-am mai găsit nici pe individul care plecase pe jos mergând normal nici pe cel care luase maşina.
Cei doi indivizi care s-au prezentat a fi poliţişti aveau următoarele semnalmente: Cel care mi-a arătat legitimaţia cu fotografie şi insigna avea vârsta de aproximativ 35-37 ani, înălţimea 1,75 m constituţie atletică, faţa rotundă, cu tenul măsliniu, părul de lungime medie, negru, cu şapcă neagră pe cap, material textil, ochi negri, îmbrăcat cu o geacă neagră tip piele cu elastic la mijloc şi pantaloni jeans albaştri (n.n. inc. S.R.).
Nu am observat dacă acea legitimaţie era de poliţie sau dacă insigna avea însemnele oficiale de poliţie sau ale altei instituţii. Nu pot preciza nici dacă fotografia de pe acea legitimaţie era a unui bărbat sau femeie.
Cel de-al doilea individ care a fugit cu maşina avea următoarele semnalmente: vârsta 30-32 ani, înălţime 185-190 cm, atletic, faţă alungită cu tenul deschis nuanţă roşcată, părul tuns scurt, de culoare castaniu deschis, îmbrăcat cu pantaloni de culoare maron, un pulover culoare închisă şi deasupra o vestă fără mâneci de culoare maron cu mai multe buzunare exterioare, acesta fiind cel care m-a apucat de gât în maşină (n.n. inc. D.F.).
Cred că îi pot recunoaşte pe cei doi indivizi dacă mi-ar fi prezentaţi într-un grup de persoane, sau într-o planşă foto.
Precizez că la orele 13:31 am sunat la numărul de urgenţă 112 şi am anunţat cele întâmplate. Nu am strigat după ajutor şi nu m-am opus întrucât am fost surprins de cei doi şi m-au speriat foarte tare. Când s-a întâmplat acest incident am observat mai multe persoane în apropiere, respectiv trecători, dar nu le-am solicitat ajutorul datorită şocului.
L-am condus cu privirea pe individul care plecase pe jos, însă pe măsură ce se îndepărta nu l-am mai observat printre trecători. Nu cred că pot realiza un portret robot al celor doi agresori.
Sunt de acord să fiu supus la testul poligraf (detectorul de minciuni) în vederea aflării adevărului.
Precizez că sunt pensionat medical cu diagnosticul hipertensiune arterială şi până în anul 1998 am lucrat ca subofiţer de poliţie la D.G.P.M.B.
Când a venit la mine domnul C.L., după ce a ieşit din magazinul de bijuterii mi-a spus că în geanta din pânză albastră pe care o lăsase pe podea în maşina în spatele scaunului şoferului avea aproximativ 3,5 kg bijuterii din aur, pe care eu însă nu le-am văzut. Acea geantă avea model simplu cu două sau trei compartimente şi fermoar.”
Partea vătămată S.D. i-a recunoscut atât din planşă foto, cât şi din grup pe inculpaţii S.R. şi D.F., drept cele două persoane care l-au agresat în data de 20 aprilie 2010. De altfel, semnalmentele agresorilor, furnizate de S.D. la data de 20 aprilie 2010, imediat după săvârşirea faptei, au permis realizarea unor portrete robot relevante.
În declaraţia din data de 20 aprilie 2010, partea vătămată C.L. a afirmat următoarele:
„(...) acesta (n.n. B.A.) mi-a spus să intru într-un magazin alimentar de lângă casa de amanet, am mers în magazin lăsându-l în maşină şoferul meu, A. ne-a condus într-un birou mi-a servit apa şi imediat după ce am desfăcut am fost sunat de şoferul meu care mi-a spus să vin repede că au furat maşina. Am ieşit repede afară împreună cu A. şi l-am găsit pe şoferul meu stând pe trotuar. L-am întrebat ce s-a întâmplat acesta spunând că în timp ce stătea în autoturism au venit doi indivizi care s-au recomandat ca fiind poliţişti, arătând o legitimaţie, l-au scos din maşina, iar unul dintre ei s-a urcat la volan şi aplecat cu autoturismul, iar celalalt a plecat pe jos. L-am rugat pe A. să mergem să-i căutăm şi ne-am urcat toţi trei în maşina lui, spunându-i şoferului meu să anunţe poliţia. Am căutat pe străduţele din zona însă nu am găsit autoturismul meu şi ne-am întors la magazinul lui A., unde sosiseră organele de poliţie.
Partea vătămată C.L. a fost supusă detecţiei comportamentului simulat, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 noiembrie 2011 fiind în sensul că pentru răspunsurile la întrebările relevante în cauză (dacă în maşina marca O. se găseau în momentul sustragerii aprox. 3,5 kg de bijuterii din aur, 650.000.000 ROL şi aprox. 1,8 kg aur în verighete) este imposibil de formulat o concluzie de certitudine.
Testarea lui C.L. a fost efectuată în contextul în care acesta a precizat că suma de 65.000 RON pe care a reclamat-o ca fiind sustrasă a reieşit dintr-un calcul făcut, în sensul că dintr-o sumă de 72.000 RON, pe care a strâns-o pentru a cumpăra aur, a scăzut 7.000 RON pe care i-a cheltuit între timp.
Totodată, verighetele din aur i-au fost încredinţate de SC L.G. SRL fără întocmirea unui document în acest sens (sustragerea verighetelor din aur a fost confirmată de martorul R.R. în declaraţia din data de 10 mai 2011, menţionând că S.R. i-a spus că în autoturism erau multe verighete).
De asemenea, în ceea ce priveşte cantitatea de bijuterii din aur, mai puţin verighetele, acesta a declarat că nu-şi aminteşte dacă au fost cântărite cu ambalaj sau fără, menţionând că în situaţia în care au fost cântărite cu ambalaj ar fi rezultat un surplus de 100-200 gr. În privinţa acestei cantităţi de bijuterii a fost ataşat la dosarul cauzei avizul de însoţire a mărfii prin care, la data de 14 aprilie 2010, SC L.G. SRL i-a încredinţat lui C.L. cantitatea de 3447 gr bijuterii din aur. Prin adresa din data de 12 septembrie 2011, SC L.G. SRL a comunicat şi faptul că societatea are ca obiect de activitate comerţul bijuteriilor în regim en-gros, motiv pentru care în stoc nu sunt individualizate bijuteriile.
În declaraţia din 10 mai 2011, martorul R.R. a afirmat următoarele:
„La începutul lunii aprilie 2010, nu mai reţin data, m-am întâlnit în comuna Afumaţi întâmplător cu două cunoştinţe cu care am lucrat anterior la R.A.T.B., S.R. şi O.C. cu care am stat de vorbă. În cadrul discuţiei O.C. mi-a spus că are probleme cu un turc cu care a făcut afaceri şi că urmează să recupereze nişte bani de la el. M-a întrebat dacă pot să îl ajut să îl urmărească pe turc deoarece pe el îl cunoaşte, urmând să îl urmăresc eu cu S.R.
În acea zi, eram cu maşina mea, un L.
S.R. s-a urcat la mine în maşină să stăm de vorbă iar O.C. a plecat cu maşina lui un P2. Când eram la mine în maşină cu S.R. pe lângă noi a trecut un autoturism marca O., S.R. spunându-mi că asta e maşina turcului pe care O.C. vrea să-l urmărim. Am urmărit autoturismul în Bucureşti, observând că la volan se afla un turc.
Acesta a oprit în zona str. M.E. -Piaţa G., unde s-a întâlnit cu un bărbat mai în vârstă cu părul cărunt care s-a urcat la volan, iar cetăţeanul turc în dreapta. Aici înainte să plece turcul a intrat într-o bijuterie din zonă după care au plecat în zona Gării de Nord unde turcul a intrat într-un alt magazin de bijuterii, şoferul rămânând la volan. De aici au mers la un restaurant turcesc din zona Piaţa M4 unde au mâncat. După un timp au plecat cu autoturismul în zona Piaţa M2, unde turcul a intrat într-un cabinet stomatologic, şoferul aşteptând în maşină.
Pe tot traseul S.R. îşi nota ceva într-un carneţel şi vorbea cu O.C. la telefon când eram în staţionare, fără să aud convorbirile întrucât cobora din maşină.
Fiind opriţi în zona Piaţa M2 a venit O.C. care ne-a spus să ne întâlnim a doua zi lângă Biserica din Afumaţi, spunând că nu a ajuns unde trebuia. M-a întrebat dacă am vreun prieten de încredere care are maşină pentru a-l urmări pe turc în zilele următoare în aşa fel să nu îşi dea seama că e urmărit, l-am spus că am un prieten P.S. care are maşină şi care ar putea fi de acord dacă îl cinsteşte.
O.C. a fost de acord şi ne-am despărţit. M-am dus la P.S. şi i-am spus despre ce este vorba.
A doua zi, în jurul orei 9, P.S. a venit la mine cu maşina lui un W. Am plecat amândoi, fiecare cu maşina lui şi la Biserică ne-am întâlnit cu S.R. care era cu un R. alb, dar ştiu că e a fratelui său şi cu D.F. care era cu un M. albastru închis, fără numere de înmatriculare. De asemenea era acolo şi O.C. L-am prezentat pe P.S. lui O.C. şi în timp ce beam o cafea pe trotuar, O.C. a văzut O. turcului şi ne-a spus să-l urmărim. P.S. a plecat cu S.R., eu singur, iar D.F. cu O.C. Pe drum O.C. m-a sunat şi mi-a spus că el o să coboare la intersecţia A1 cu C1 unde eu o să-l iau în maşină pe S.R. şi să-l duc la maşina lui P.S.
L-am sunat pe P.S. care mi-a spus că e la Obor unde turcul era oprit. Am ajuns acolo şi eu şi D.F. şi am văzut că turcul s-a întâlnit din nou cu şoferul din ziua precedentă. Când a plecat maşina turcului, P.S. a plecat cu S.R., D.F. cu M., cu care venise, iar eu le-am spus că am probleme cu maşina şi că trebuie să caut alta.
Am ţinut legătura telefonic cu P.S. de la care am aflat că turcul a fost la mai multe magazine de bijuterii din Bucureşti şi că au ajuns la restaurantul din ziua precedentă unde au stat două ore.
De la P.S. am înţeles că la un moment dat turcul a scos din portbagaj o geantă maro cu verde cu mâner pe care a băgat-o în maşină. Mi-a mai spus că S.R. l-a sunat pe D.F. şi i-a spus ce a făcut turcul, iar S.R. l-a întrebat dacă are motorină pentru că s-ar putea să meargă la drum lung. L-am sunat pe O.C. care mi-a spus că e în zona restaurantului şi să vin şi eu acolo.
Nu am reuşit să ajung şi am vorbit la telefon cu Fane care mi-a spus că-l urmăreşte pe turc în cartierul M1 unde l-au pierdut şi am stabilit să ne întâlnim la Piaţa M2 unde eram eu. Au venit toţi mai puţin O.C. care m-a sunat să ne întâlnim a doua zi la Biserica din Afumaţi.
Ne-am întâlnit la ora 10:30. P.S. i-a spus lui O.C. faptul că dacă în afară de a-l urmări pe turc va trebui să intervină în forţă el nu se bagă. O.C. i-a spus că nu trebuie să-şi facă probleme pentru că el va fi în apropiere. O.C. mi-a spus că turcul este plecat în provincie şi va veni peste o săptămână.
În săptămâna următoare, cred că într-o zi de miercuri, m-a sunat S.R. care mi-a spus că trebuie să discute cu mine mai multe. A doua zi au venit la mine acasă O.C. şi S.R. care mi-au spus că turcul umblă la el cu o geantă în care ţine la el aur şi bani şi vor să îi ia geanta respectivă.
Mi-au spus că sunt pregătiţi să facă acest lucru S.R. arătându-mi un pistol şi o legitimaţie de poliţist. I-am spus lui O.C. că eu nu fac aşa ceva însă acesta a încercat să mă convingă spunându-mi că turcul a mai fost tâlhărit într-o parcare la Mall şi într-o scară de bloc, că umblă cu mult aur la el şi are mulţi bani şi că nu o să reclame la poliţie pentru că nici până acum nu a reclamat. Le-am spus că o să mă mai gândesc şi ne-am despărţit.
După câteva zile, cred că sâmbăta m-a sunat O.C. şi mi-a cerut să ne întâlnim să discutăm. Ne-am întâlnit pe şoseaua F. unde a încercat să mă convingă să merg cu el şi cu S.R. pentru a-i lua turcului geanta cu aur şi bani. Mi-a spus că or să reuşească pentru că S.R. are legitimaţie de poliţist şi pistol şi că urmează să facă acest lucru într-o parcare sau într-un alt loc unde turcul va staţiona, spunându-mi că turcului îi este frică de poliţie.
Arăt că atunci când au venit la mine S.R. mi-a arătat un pistol cu încărcător în care se aflau două cartuşe, spunând că nu are cocoşul de la pistol.
Pistolul părea de 9 mm, fiind nichelat şi îl ţinea în buzunarul de la geacă. Legitimaţia avea însemnele poliţiei şi a insignei pe care scria „Poliţia” însă era uşor sesizabil că erau contrafăcute.
După întâlnirea în care i-am spus lui O.C. că nu mă bag nu am mai vorbit câteva zile.
După circa 4-5 zile, fiind la o terasă am văzut la televizor la ştiri autoturismul turcului pe care îl urmărisem la solicitarea lui O.C., înţelegând din ştirea respectivă că unui turc i-a fost luată o geantă în care se aflau bani şi bijuterii iar autorii s-au recomandat poliţişti.
Am vorbit cu P.S. care m-a întrebat dacă am auzit ce s-a întâmplat şi i-am spus că nu am nici o legătură înţelegând că nici el nu are. L-am sunat pe O.C. cât şi pe S.R. dar nu mi-a răspuns nici unul.
După o oră, m-a sunat O.C. căruia i-am spus ce am văzut la televizor. Acesta m-a întrebat unde sunt, spunându-mi să rămân acolo că o să ajungă şi el imediat. A venit la scurt timp şi discutând cu el a încercat să mă convingă că nu ştie nimic, spunându-mi că a crezut că eu am comis fapta respectivă. I-am spus că nu îl cred întrucât s-a întâmplat exact cum mi-a spus el că va proceda pentru a-l jefui pe turc dar nu a recunoscut.
După ce ne-am despărţit, după o jumătate de oră, m-a sunat S.R. care m-a întrebat unde sunt şi să rămân acolo că o să vină şi el urgent şi să stau liniştit.
A ajuns repede şi a început să-mi povestească că împreună cu alţi indivizi fără să-mi dea nume, întrucât nu e bine, l-a deposedat pe turc de geanta cu bijuterii. Mi-a spus că împreună cu un altul s-au prezentat poliţişti şoferului în timp ce turcul se afla într-un magazin cu bijuterii pe colţ la B.S. (complexul de sănătate).
L-au dat pe şofer jos din maşină, unul dintre ei s-a urcat la volanul O. turcului, iar celălalt a plecat pe jos. Tot S.R. mi-a spus că de unde a luat maşina au mers înainte şi au făcut dreapta pe lângă blocuri şi după câteva străzi au oprit, au luat din interior o geantă în care se aflau bijuterii din aur, multe verighete şi din torpedou 63.000 RON şi câţiva dolari, după care au abandonat maşina.
Dintr-o altă sursă am aflat că ar fi luat 8,200 kg bijuterii din aur. S.R. mi-a spus că totul a durat foarte puţin, că turcul nu l-a văzut iar şoferul l-a văzut foarte puţin.
Mi-a spus că au fost recuperaţi de un BMW neînmatriculat căruia i-ar fi dat foc şi au şters orice urmă. Totodată S.R. mi-a spus că atunci când vor vinde bijuteriile îmi va da şi mie o sumă de bani să-mi cumpere tăcerea.
De atunci m-am mai întâlnit cu S.R. de câteva ori şi de fiecare dată m-a anunţat că nu au reuşit să vândă aurul. Mi-a spus că nu îl va prinde poliţia pentru că nu a lăsat amprente şi că aurul este ţinut undeva lângă domiciliul meu.
Până în prezent am fost căutat inclusiv la domiciliu de O.C., S.R. şi un individ care ştiu că se numeşte C.M., pe care îl cunosc de foarte mult timp, toţi trei încercând să mă determine să nu spun nimic mai ales poliţiei. (...) Arăt că după comiterea faptei C.M. şi-a terminat casa părinţilor din Sineşti, şi-a cumpărat un teren la Afumaţi, iar S.R. şi-a achitat datoriile, şi-a modernizat casa şi şi-a luat maşina.”
Martorul R.R. l-a recunoscut din planşa fotografică pe inculpatul D.F. ca fiind una dintre persoanele care au participat la urmărirea părţii vătămate C.L. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi nu a fost necesară o recunoaştere din planşă fotografică deoarece aceştia au fost nominalizaţi în cuprinsul declaraţiei (R.R., O.C. şi S.R. au fost colegi de serviciu la R.A.T.B.).
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2011 al Serviciului Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., răspunsurile lui R.R. la întrebările relevante ale cauzei nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
În declaraţia din 10 mai 2010, martorul P.S. a afirmat următoarele:
„În urmă cu aproximativ un an, în luna martie sau aprilie, nu reţin data exactă, am fost sunat la telefon de un amic R.R. care mi-a spus că are un prieten ce a făcut afaceri cu un cetăţean turc şi urmează să recupereze o sumă de bani de la el. În acest sens, R.R. mi-a spus să ne întâlnim a doua zi în Afumaţi. Am fost de acord şi dimineaţa următoare am mers cu maşina mea în Afumaţi şi m-am întâlnit cu R.R. care, din câte îmi amintesc, era cu un autoturism marca B2. Am observat că în apropiere era parcat un autoturism M., culoare închisă, în care se aflau mai mulţi indivizi, au coborât din el şi R.R. m-a prezentat acestora.
Cu această ocazie am înţeles că unul se numea S.R., altuia i se spunea O.C., iar pe cel de-al treilea îl cunoşteam de mai mult timp, ştiind că se numeşte D.F., el fiind şoferul M. Nu cunosc alte date despre ei, dar îi pot recunoaşte dacă îmi vor fi prezentaţi. Pe acest D.F. îl cunoşteam întrucât a venit de mai multe ori la o agenţie imobiliară unde eu lucram, în vederea vânzării unor terenuri. R.R. mi-a spus că urmează să aşteptăm şi să vedem când apare un autoturism marca O., pe care o să-l urmărim. În ziua respectivă nu a trecut acest autoturism pe acolo, iar după-amiază ne-am despărţit, stabilind să ne întâlnim a doua zi în acelaşi loc.
A doua zi, în jurul orei 10:00, ne-am întâlnit toţi, iar la un moment dat, S.R. mi-a spus că a trecut O. pe lângă noi şi am pornit în urmărirea acestuia, eu cu autoturismul meu, D.F. cu M. şi R.R. cu un B2. La un moment dat, m-a sunat R.R. şi mi-a spus că vine cu S.R. şi să-l iau la mine în maşină. Aceştia au sosit, S.R. a urcat la mine în maşină şi am continuat să urmărim autoturismul O. prin Bucureşti. Menţionez că O.C. venise cu un autoturism model sport, cu două uşi, culoare neagră, nu am reţinut numărul de înmatriculare.
Cu ocazia urmăririi autoturismului O., am observat că la un moment dat, la volan, se afla un şofer mai în vârstă, cu părul grizonat.
În timp ce urmăream acest autoturism, am fost sunat de R.R. care mă întreba pe unde sunt. Am observat în continuare că autoturismul O. a oprit în zona Piaţa G., Piaţa R1 şi pe o străduţă din apropierea Gării de Nord, la un restaurant turcesc. În timpul urmăririi, S.R. mi-a spus că trebuie să urmărim autoturismul până în afară din oraş unde să-l blochez şi să spun că sunt de la poliţie, lucru cu care nu am fost de acord.
În continuare, S.R. mi-a spus să produc o mică tamponare cu acel autoturism pentru a-l opri, însă nici cu acest lucru n-am fost de acord.
La un moment dat, am ajuns în Cartierul M1 unde, la ieşirea spre autostradă, am pierdut legătura vizuală cu autoturismul O., motiv pentru care ne-am întors în Afumaţi. După un timp, S.R. a observat din nou autoturismul respectiv trecând pe lângă noi, în direcţia Tunari, am pornit în urmărirea acestuia, însă l-am pierdut din nou.
Precizez că în perioada în care am urmărit O. cetăţeanului turc, S.R. cobora din autoturism când acesta oprea şi-l suna frecvent pe O.C., spunându-i unde se află şi ce face cetăţeanul turc. La un moment dat, l-am auzit pe S.R. spunându-i lui O.C. că dacă iese turcul din oraş trebuie bani pentru motorină. Arăt că S.R. era îmbrăcat cu o geacă din piele de culoare neagră în care bănuiesc că se afla un obiect greu în buzunarul din interior, întrucât aceasta era lăsată în mod evident pe partea stângă, în jos. Cu privire la D.F. precizez că este în vârstă de aproximativ 35-40 de ani, slab, şaten, tuns scurt, înălţimea peste 1,80 m. Cu acesta m-am mai întâlnit după aproximativ o lună la agenţia imobiliară unde lucram, ne-am salutat, am înţeles că avea de vânzare un teren în Frumuşani şi am observat că venise tot cu autoturismul M. cu care a participat la urmărirea autoturismului cetăţeanului turc. După ziua în care am urmărit O., m-am întâlnit cu R.R., i-am spus ce mi-a propus S.R. să-i facem cetăţeanului turc şi că nu sunt de acord cu acest lucru, cât şi faptul că nu doresc să particip la aşa ceva. R.R. mi-a spus că turcul are o geantă cu bijuterii din aur pe care S.R. şi O.C. vroiau să o sustragă.
După o perioadă de timp m-a sunat R.R. spunându-mi că băieţii cu care am fost noi să-l urmărim pe cetăţeanul turc au reuşit să facă ce şi-au propus, aflând acest lucru de la televizor, totodată spunându-mi că el nu a participat.”
Martorul P.S. i-a recunoscut din planşă fotografică pe inculpatul D.F., O.C. şi S.R. drept persoanele care au participat la urmărirea părţii vătămate C.L.
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 septembrie 2011 al Serviciului Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., răspunsurile lui P.S. la întrebările relevante ale cauzei nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
În declaraţia din 16 mai 2011, martorul C.G. a afirmat următoarele:
„În ziua de 7 aprilie 2011 am fost apelat telefonic de către R.R., acesta spunându-mi că după-amiază, în jurul orei 18:00 a stabilit să se întâlnească la restaurantul „N.” din Afumaţi pe şoseaua Bucuresti-Urziceni, cu O.C. şi S.R. pe care îi cunosc de mai mult timp. Totodată, R.R. m-a rugat să merg cu el la întâlnire, fapt cu care am fost de acord. În jurul 18:00, am ajuns la restaurant cu R.R., ne-am aşezat la o masa iar după câteva minte au sosit cei doi.
R.R. împreună cu cei doi au discutat o infracţiune comisă asupra unui cetăţean turc de către S.R. şi O.C., ce a fost deposedat de mai multe bijuterii din aur şi o suma de bani. Am înțeles de la O.C. faptul ca a fost chemat la Poliţia Capitalei pentru a da o declaraţie cu privire la cetăţeanul turc, cu aceeaşi ocazie fiindu-i prezentată o fotografie a lui R.R.
Din discuţiile purtate am înțeles că O.C. şi S.R. încercau să-l determine pe R.R. să nu declare organelor de Poliţie ce cunoaşte în legătura cu fapta comisă de cei doi asupra cetăţeanului turc. Am mai înțeles totodată că bijuteriile sustrase sunt păstrate de ei într-un loc sigur, iar banii s-au împărțit între cei care au participat la comiterea faptei.”
În declaraţia din 3 iunie 2011, martorul D.G. a afirmat următoarele:
„În urmă cu aproximativ două luni de zile m-am întâlnit la un bar din Voluntari cu cumnatul meu S.R. care m-a rugat sa vorbesc cu R.R., un fost coleg de serviciu, pe care îi cunosc şi eu şi stiu că locuieşte în Afumaţi. S.R. mi-a dat numărul de telefon al lui R.R. şi m-a rugat să-l sun pentru a stabili să se întâlnească cu el (...) la telefon mi-a răspuns R.R. i-am spus ca sunt D.G. şi i-am transmis ca S.R. vrea să se întâlnească cu el. (...) i-am transmis lui S.R. ce am discutat cu R.R. după care a plecat fără să-mi spună alte amănunte. După două sau trei zile a venit la mine acasă S.R. care m-a rugat sa merg cu el în Afumaţi la R.R. acasă să-l strig la poarta.”
În declaraţia din 8 iulie 2011, martorul C.R. a afirmat următoarele:
„După ce am stabilit cu R.R. să merg la el acasă m-am deplasat cu autoturismul lui O.C. împreună cu acesta şi cu S.R., iar când am ajuns la poarta casei cei doi mi-au spus să merg şi să-l chem afară pentru a discuta toţi trei. Am intrat în curte, după care am stat câteva minute într-o încăpere de vorbă cu R.R. spunându-i acestuia că cei doi sunt la poartă şi vor să discute cu el. R.R. a spus să-i chem în casă însă eu i-am spus că cei doi doresc să discute cu el afară, nu în locuinţă.”
În aceeaşi fază procesuală, inculpatul S.R. nu a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că la momentul comiterii faptei se afla la Spitalul G.A., unde era internat fiul său. Tot cu ocazia cercetărilor din faza de urmărire penală, inculpatul S.R., fiind supus testului cu aparatul poligraf, răspunsurile date de acesta legate fapta pentru care este cercetat au relevat modificări specifice comportamentului simulat, astfel cum se confirmă în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 25 mai 2011.
Inculpatul D.F. nu a recunoscut nici acesta săvârşirea faptei, în faza de urmărire penală afirmând faptul că nici nu-i cunoaşte pe O.C. şi S.R. (deşi acesta din urmă a declarat că-l cunoaşte de la fotbal).
Inculpatul a afirmat pe parcursul urmăririi penale că a fost plecat în Elveţia la data comiterii faptei, depunând în acest sens la dosar şi un tichet de rezervare a unei călătorii pe ruta Bucureşti-Geneva şi retur. Afirmaţiile sale au fost infirmate de răspunsul societăţii de transport în cauză, SC D.T.B. SRL, care a comunicat lista pasagerilor care s-au deplasat efectiv pe ruta menţionată, listă pe care nu se găseşte numele inculpatului, şi a detaliat procedura de consemnare a identităţii persoanelor care se deplasează în mod efectiv.
De asemenea, a susţinut în mod nesincer, începând cu declaraţia din data de 9 septembrie 2011, că la data de 20 aprilie 2010 nu deţinea autoturismul marca M. care ar fi fost folosit la urmărirea părţii vătămate C.L., intrând în posesia acestuia cu cca. o săptămână înainte de prima înmatriculare provizorie (n.n. 4 mai 2010). La data de 9 noiembrie 2011, a declarat însă faptul că a intrat în posesia autoturismului chiar în ziua în care a înmatriculat-o. Totodată, din cuprinsul declaraţiei din data de 19 mai 2011, reiese faptul că între intrarea în posesie şi înmatriculare a fost un interval de timp consistent.
În sprijinul versiunii că inculpatul a intrat în posesia maşinii în luna mai 2010, la dosarul cauzei a fost depusă declaraţia notarială a numitului Z.G.N., în care se consemna faptul că declaraţia a fost dată în aceste condiţii deoarece urma să plece în Franţa. Fiind audiat la data de 8 noiembrie 2011, martorul Z.G.N. a declarat că nu-şi mai aminteşte data la care a fost luat din detenţia sa autoturismul marca M., însă a afirmat în mod mincinos în faţa notarului public că maşina a fost luată la începutul lunii mai 2005 deoarece i-a fost sugerat de către sora inculpatului. Totodată, martorul a precizat faptul că nu-şi mai aduce aminte data exactă când a fost luată maşina în anul 2010.
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 25 mai 2011 al Serviciului Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., răspunsurile lui D.F. la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
De asemenea, este de reţinut faptul că, prin rechizitoriul nr. 1474/P/2010 din 21 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, s-a dispus trimiterea în judecată a lui D.F. pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat, din conţinutul rechizitoriului reieşind că inculpatul a folosit la săvârşirea acelei fapte autoturismul marca M. pe care-l deţinea, căruia i-au fost montate plăcuţe de înmatriculare ce aparţineau unui alt autovehicul.
Coroborând aceste probatorii cu cele administrate în faza de cercetare judecătorească, Tribunalul a mai reţinut următoarele:
Din declaraţia părţii civile C.L. rezultă că aceasta îl cunoştea pe O.C. întrucât au fost prieteni de familie, cunoscându-se din anul 1991, din Turcia. Partea civilă a mai menţionat că: „O.C. cunoştea că eu am obiceiul că eu las cantităţi importante de aur în maşină. Acesta mă şi ajuta din când în când, în sensul că conducea maşina mea, iar după întâmplarea din această cauză, acesta a continuat să mă mai ajute încă 4-5 luni de zile. În aprilie 2010, s-a săvârşit fapta din aceasta cauză, iar maşina mea O. era condusă de S.D. Pe data de 20 aprilie 2010, eu eram în maşina menţionată condusă de S.D. şi în zona P1, în str. S. am coborât pentru a discuta probleme de afaceri cu o cunoştinţă pe nume A., absentând din maşină aproximativ cinci minute, care a rămas parcată cu şoferul în ea. În timp ce eram la A. am fost sunat de S.D. care mi-a spus „vino că ne-au luat maşina!”. Acesta mi-a spus că două persoane au venit la el, îmbrăcate în poliţişti şi l-au tras din maşină cu forţa după care, o persoană a plecat cu maşina, iar altă persoană a plecat pe jos. Persoanele l-au imobilizat pe S.D., cheile erau în contact, întrucât acesta se afla pe scaunul şoferului la volan. În maşină se găsea cantitatea de 5 kg şi 200 gr sau 5 kg şi 300 bijuterii din aur, 1 kg 800 gr verighete şi restul inele, cercei, lănţişoare, brăţări, pentru care deţin documente legale, ce au fost prezentate în faza de urmărire penală. Mai precizez că în autoturismul dispărut se afla şi suma 650 milioane ROL şi o geantă cu obiecte de îmbrăcăminte ce aparţinea Iui S.D. Poliţia m-a anunţat a doua zi că maşina mea se află abandonată pe o stradă din preajma Stadionului N1, de unde eu mi-am recuperat-o. Maşina avea uşile descuiate şi cheile în contact, iar în interiorul său bunurile menţionate mai sus, dispăruseră, fiind găsite doar un cântar de bijuterii, de asemenea ce-mi aparţinea, precum şi telefonul mobil şi geanta cu îmbrăcăminte.
Cu R.R. m-am întâlnit prima dată la poliţia capitalei. Aurul menţionat aparţinea firmei SC L.G. SRL. Eu nu mă ocupam cu vânzarea aurului, eu prezentam aurul de la firma care se ocupa cu comercializarea. Din anul 1994, mă întâlneam cu O.C. şi mă ajuta întrucât eu l-am considerat prieten. În geanta cu obiecte de îmbrăcăminte se aflau pijamale, haine noi de schimb, medicamente, întrucât noi mergeam să prezentăm marfa şi în ţară şi rămâneam şi la hotel. În ziua dispariţiei aurului eu nu ştiam ce conţine geanta. Bijuteriile au fost introduse în autoturism în dimineaţa dispariţiei lor. Acestea au fost la domiciliul meu anterior şi în ziua respectivă le-am luat în maşină pentru că intenţionam să le prezint spre vânzare. Cu două săptămâni înainte de dispariţia aurului patronul societăţii SC L.G. SRL, dl. S.A. mi-a prezentat avizul de însoţire, ce a fost completat de secretarea firmei, respectiv O.A. Cu câteva zile înainte de dispariţie, am mers cu aurul la firmă şi am discutat cu S.A. să-l mai completăm şi cu alte modele, întrucât marfa a fost văzută de mai mulţi clienţi, care au solicitat acest lucru. Nu aveam nici un contract de colaborare cu SC L.G. SRL, dar mă cunosc cu patronul acestei firme şi lucram cu el pe bază de încredere.
S.D. ştia că aurul este în maşină, dar nu ştia despre ce cantitate este vorba şi nici despre ce sumă de bani întrucât eu nu îi spuneam întotdeauna acestuia realitatea şi nici el nu era curios.
Cu A. am discutat doar despre posibilitatea încheierii unei afaceri de aur, urmând ca după ce mă întorc să vorbesc concret cu acesta, nu era vorba despre aurul din maşină, iar în mintea mea, acesta părea un client foarte bun şi doream să colaborez cu el. S.D. este mai sănătos decât mine, face sport în fiecare dimineaţă. Poliţia a fost anunţată de către acesta de pe telefonul său. Aurul era de modele diferite sau de mărimi diferite chiar dacă aveau acelaşi model. Eu am declarat aceeaşi cantitate de aur de la început, nu am schimbat nimic.
Am menţionat la urmărire penală unde se afla depozitat aurul, precum şi banii. O.C. cunoştea modul meu în care îmi lăsam obiectele mele în maşină dar în ziua incidentului nu cunoştea ce traseu trebuia să urmez şi unde trebuia să ajung”.
Din declaraţia părţii civile S.D. Tribunalul a reţinut că aceasta a precizat că i-a recunoscut pe inculpaţii S.R. şi D.F. ca fiind persoanele care au atacat-o în aprilie 2010, în timp ce se găsea în maşina marca O., aparţinând prietenului său C.L., parcată pe str. S. din Bucureşti. S-a precizat că partea vătămată se afla pe scaunul şoferului cu cheile în contact, cu uşile neasigurate întrucât îl aştepta pe prietenul său C.L. care a coborât din maşină pentru a merge la un magazin de amanet, unde a întârziat aproximativ 5 minute. În acest timp, S.D. a mai precizat că s-a trezit cu cei doi inculpaţi la maşină, arătându-i o legitimaţia şi afirmând „nu mişca, Poliţia”. Până să se dezmeticească, partea vătămată a fost imobilizată de unul dintre inculpaţi, fără să-şi amintească care anume, punându-i o mână în gât, după care, amândoi inculpaţii, l-au luat de mâini şi de trup şi l-au extras cu forţa din maşină, punându-l jos lângă maşină, pe partea şoferului. Datorită repeziciunii cu care s-au petrecut aceste fapte, şi pierzându-se cu firea, partea vătămată a declarat că nu a ripostat şi nu a strigat, dar a văzut că inculpatul D.F., cel mai înalt, a urcat la volanul maşinii, a ieşit din parcarea unde se afla maşina, cu spatele spre stradă şi a demarat spre B-dul M2 iar celălalt inculpat, S.R. l-a ţinut imobilizat pe S.D., blocat jos, apăsând pe umerii şi pe gâtul acestuia, circa un minut, după care a plecat, mergând pe trotuar repede, dar nu în fugă. După acest moment, partea vătămată l-a sunat la telefon pe C.L., cu care a plecat cu altă maşină, în căutarea maşinii dispărute, timp în care au sunat şi la poliţie.
Partea vătămată a mai precizat că la întâlnirea iniţială pe care la avut-o cu C.L., acesta l-a avertizat să aibă grijă că în maşină sunt bijuterii şi bani, banii fiind depozitaţi într-o pungă sub scaunul din dreapta şoferului iar în spate fiind depozitat pachetul cu bijuterii, într-o geantă din material textil.
Partea vătămată a mai declarat că are cunoştinţă de la C.L. despre faptul că într-o geantă se aflau 3 kg şi jumătate de aur iar în alta 1 kg şi 800 gr de aur. De asemenea, aceasta a mai precizat că în maşină se mai aflau şi bunurile sale respectiv, un geamantan de voiaj şi obiecte de îmbrăcăminte.
În faza de cercetare judecătorească, martorul O.C. a menţinut în totalitate declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precizând că-l cunoaşte doar pe inculpatul S.R., care i-a fost coleg de serviciu, precum şi pe cetăţeanul turc C.L., din anul 1990, când ştie că avea închiriat un stand în Europa şi de când a început să aibă legături cu acesta.
De asemenea, acelaşi martor a mai precizat că în urmă cu 6-7 ani, a lucrat ca şi şoferul lui C.L., pentru a-l însoţi să distribuie diferite cantităţi de aur în magazine, în mai multe oraşe. Tot cu această ocazie, a observat că cetăţeanul turc contacta persoanele unde trebuia să lase aurul, prin telefon, şi după o înţelegere prealabilă, lăsa aurul la magazin sau acasă la clienţi. A mai observat că turcul nu avea nici o temere legată de provenienţa aurului şi la întrebările sale dacă nu îi este frică să meargă după el cu atâta aur, i-a spus că nu ştie nimeni ce conţine punga respectivă. De la C.L., martorul a spus că are cunoştinţă de împrejurarea că acesta nu era mulţumit de şofer, întrucât nu respecta înţelegerea pe care o aveau, respectiv, de a aştepta în maşină până când turcul intră în scara blocului şi ajunge la lift şi, datorită acestui fapt, într-o seară, la intrarea în scară şoferul nu a mai aşteptat, cum se înţeleseseră, iar C.L. a fost atacat de nişte persoane şi care i-au furat punga cu bijuterii, bănuindu-l pe şofer a fi de conivenţă cu atacatorii.
Din declaraţia martorului C.R., Tribunalul a reţinut că acesta îi cunoaşte pe O.C., S.R. şi R.R., pentru că în urmă cu mulţi ani au lucrat împreună la R.A.T.B.
Din convorbirea pe care a avut-o cu R.R. martorul ştia de o întâmplare trăită de un cetăţean turc căruia i se furase cantitatea de 5 kg de aur şi că şi R.R. încercase la început, să participe la această faptă, fiind supărat că a trebuit să plătească avocaţii când a fost chemat la poliţie să doreşte să-şi recupereze banii de la O.C. şi de la S.R. întrucât, acesta i-ar fi povestit că, „el a făcut-o”.
Din declaraţia dată de D.M. rezultă că, acesta are cunoştinţă de faptul că în anul 2009-2010, inculpatul D.F. a cumpărat o maşină ce fusese proprietatea martorului anterior, marca M., iar această maşină nu a fost folosită până la momentul cumpărării ei de către inculpat, avea defecţiuni când a fost vândută şi era înmatriculată în Franţa.
Din declaraţia martorului J.M.L., Tribunalul a reţinut că, acesta este coleg de serviciu cu inculpatul S.R. şi că de ziua copilului acestuia din urmă a fost, în anul 2010, la Spitalul G.A., unde copilul fusese operat şi unde în curtea spitalul, l-a găsit pe inculpat fumând o ţigară, în jurul prânzului, fără să precizeze ziua.
Din declaraţia martorei S.D.A., soţia inculpatului S.R., şi că înainte de arestarea soţului său, a fost contactată, atât ea cât şi fiica sa, de R.R. şi C.G. care i-au spus ca soţul său să-i contacteze că altfel „va înfunda puşcăria”.
Martorul Z.G.N. l-a recunoscut pe inculpatul D.F. ca fiind bărbatul care alături de un alt bărbat scund, a venit la el în curte de unde a preluat maşina marca M., de culoare albă, ce fusese depozitată la martor în curte de către numitul S.M.
Din declaraţia martorului R.R., Tribunalul a reţinut că, numitul O.C. a pretins că are o datorie la cetăţeanul turc şi i-a expus un plan pe care cei doi urmau să-l pună în aplicare, în vederea recuperării datoriei respective, dar, după câteva zile, martorul a abandonat acest plan.
Tot acest martor a mai precizat că inculpatul S.R. este cunoscut sub numele de S.R.
Din declaraţia martorului B.A., Tribunalul a reţinut următoarele:
În urmă cu doi ani, acesta a cunoscut un cetăţean turc sub numele de C.L., cu care a intrat în legătură pentru a derula afaceri legate de aur, întrucât deţinea în zona B-dului C., un magazin de ament. Îşi aminteşte că cetăţeanul turc a venit la discuţie cu el şi că avea în maşină 4 kg de bijuterii din aur deteriorate şi 20 sau 40 kg de aur bijuterii noi şi în timp ce stăteau de vorbă, a observat că turcul a fost sunat de şoferul său care i-a spus că i-a fost ridicată maşina. Ieşind în afara magazinului, martorul a văzut pe şofer, pe care-l cunoştea ca fiind un fost poliţist şi o persoană de încredere pentru turc, agitat şi povestindu-i cetăţeanului turc că a deschis geamul maşinii pentru a fuma o ţigară, că au venit la el doi indivizi, unul dintre ei l-a tras de gulerul de la cămaşă, a deschis portiera şi l-a tras afară din maşină. Acelaşi individ a intrat în maşină şi a plecat cu maşina care avea cheile în contact iar celălalt individ a părăsit locul faptei pe jos, în direcţia sensului în care dispăruse maşina.
Deşi cetăţeanul turc a cerut amănunte şoferului despre fizionomia celor doi, acesta nu i-a furnizat astfel de date motivând că nu le-a văzut faţa.
Inculpatul D.F. nu a recunoscut comiterea faptei pentru care este cercetat în prezenta cauză precizând că, pe data de 16 aprilie 2010 a plecat în Elveţia şi a revenit pe data de 26 aprilie 2010, fapt ce îl atestă cu biletul şi rezervarea la avion, revenind ulterior şi precizând că de fapt a plecat cu un autocar, din preajma Curţii de Apel Bucureşti.
A mai precizat că nu-l cunoaşte pe inculpatul S.R., că l-a întâlnit pentru prima dată în sala de judecată, că se ocupa cu administrarea unei firme de transport şi conducea şi camioane de marfă, atât intern cât şi internaţional. În timpul liber, inculpatul a precizat că mergea la pescuit, din când în când la fotbal, de obicei sâmbăta şi duminica, în Voluntari, dar la fotbal nu i-a întâlnit niciodată pe S.R. sau pe O.C.
Tribunalul a reţinut că acest inculpat a depus la dosarul cauzei, în faza de cercetare judecătorească, înscrisuri în dovedirea susţinerii că la data săvârşirii faptei era plecat în străinătate, dar, verificând copia paşaportului depus de acesta, rezultă că inculpatul D.F. a intrat în Republica Turcă la data de 31 martie 2010, prin punctul de Frontieră K. şi a ieşit la 2 aprilie 2010, prin punctul de Frontieră C.V., că a intrat la data de 13 aprilie 2010 tot în Republica Turcă, prin acest ultim punct de frontieră şi a ieşit la aceeaşi dată, 13 aprilie 2010, prin punctul de Frontieră K.K.H., că a plecat cu maşina prin centrul B.A.H., la data de 26 aprilie 2010, în Republica Arabă Siria şi că s-a aflat în Centrul de emigrări la data de 5 aprilie 2010 în Republica Arabă Siria.
Intervalul menţionat de acest inculpat, 16 aprilie 2010-26 aprilie 2010, că s-ar fi aflat în Elveţia, în care s-ar fi cuprins şi data de 20 aprilie 2010, data săvârşirii faptei, nu se regăseşte printre înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către inculpat.
Din declaraţia inculpatului S.R., Tribunalul a reţinut că acesta nu recunoaşte comiterea faptei pentru care este cercetat, dar precizează că-l cunoaşte pe inculpatul D.F. din cadrul echipei de fotbal unde juca, sub numele de „D.F.” iar pe O.C. îl cunoaşte întrucât au fost colegi de serviciu.
În zilele de 19-20 aprilie 2010, a fost la Spitalul G.A., unde era internat fiul său, unde a stat câteva ore în fiecare zi.
Coroborând aceste probatorii, Tribunalul a reţinut că inculpatul D.F. a dat dovadă de nesinceritate, încercând să inducă în eroare instanţa de judecată prin prezentarea unei împrejurări, nedovedită de probe, cum că nu s-a aflat în ţară pe data de 20 aprilie 2010, când a fost tâlhărită partea vătămată S.D.
Nesinceritatea acestuia relevă şi din împrejurarea susţinerii că nu-l cunoaşte pe inculpatul S.R. deşi, acesta din urmă a menţionat că se cunoşteau de la echipa de fotbal unde practicau împreună acest sport.
De asemenea, recunoaşterea sa de către partea vătămată S.D. ca fiind unul dintre cei doi inculpaţi ce au tâlhărit-o şi cel care a urcat la volan şi a plecat cu maşina în care se aflau bunurile părţii vătămate, atât de pe planşele fotografice, cât şi în faţa instanţei de judecată, la vederea sa în boxă, precum şi răspunsurile date cu ocazia testării cu aparatul poligraf ce au provocat modificări specifice comportamentului simulat, relevă încercarea acestui inculpat de a scăpa de rigorile legii.
De asemenea, şi inculpatul S.R. a dat dovadă de nesinceritate, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, încercând să acrediteze ideea că la data săvârşirii faptei, 20 aprilie 2010, s-a aflat la Spitalul G.A. unde era internat fiul său, dar, datele prezentate respectiv, împrejurarea relatată în declaraţia sa, că a stat la acest spital câteva ore în fiecare zi, precum şi împrejurarea relatată în declaraţia martorului J.M.L., cum că inculpatul S.R. s-a aflat în jurul prânzului, în curtea spitalului, în ziua când a fost internat fiul său, nu formează instanţei convingerea că pe data de 20 aprilie 2010, în jurul orelor 13:26 (oră rezultată din declaraţia părţii vătămate S.D. dată în faza de urmărire penală) inculpatul S.R. nu se afla la locul săvârşirii faptei.
A arătat Tribunalul că, dimpotrivă, toate probatoriile administrate conduc la ideea că, în ziua de 20 aprilie 2010, cei doi inculpaţi, S.R. şi D.F., în timp ce se aflau pe B-dul C., sector 2, Bucureşti, cu ajutorul lui O.C., după ce au exercitat acte de violenţă asupra numitului S.D., şi-au însuşit cantitatea de 3,447 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON, un autoturism marca O. şi 1,8 kg verighete din aur, valoarea totală a prejudiciului depăşind suma de 200.000 RON, săvârşind în acest fel fiecare, câte o infracţiune de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a), alin. (3) C. pen.
Fapta a fost săvârşită într-un loc public, de două sau mai multe persoane împreună şi a produs consecinţe deosebit de grave, având în vedere contravaloarea prejudiciului creat, relevată de înscrisurile depuse la dosar.
Având în vedere cererea formulată de apărătorul inculpatului D.F., de schimbare a încadrării juridice a faptei, în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. şi alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., Tribunalul a respins-o, ca nefondată, întrucât, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către partea civilă SC L.G. SRL a rezultat că prejudiciul suferit de aceasta este de 341.942, 40 RON, ceea ce face aplicabilă dispoziţia prevăzută la art. 211 alin. (3) C. pen., fapta săvârşită de cei doi inculpaţi producând consecinţe deosebit de grave .
De asemenea, fapta celor doi inculpaţi de a o acosta pe partea vătămată S.D., prin prezentarea unei legitimaţii şi prin afirmaţia „Stai, Poliţia” i-a creat acesteia convingerea că dacă va opune rezistenţă, se vor exercita violenţe împotriva sa, fapt ce justifică reacţia părţii vătămate de a nu alerta persoanele din jur, deşi era o oră când strada unde se afla era circulată, reacţie amplificată şi de împrejurarea că partea vătămată nu cunoştea dacă provenienţa şi plasarea aurului în magazinele de amanet era sau nu legală.
În acest fel, prin modul de desfăşurare a faptei, Tribunalul a apreciat ca dovedită intenţia coinculpaţilor ca, prin ameninţare, intimidare şi imobilizarea victimei să o deposedeze de autoturismul la volanul căruia se afla, în care se cunoştea că se află bunurile sustrase.
A mai arătat judecătorul fondului că intenţia inculpaţilor de a tâlhări rezultă din modul de elaborare a planului de acţiune, din cunoştinţele dobândite de la unii dintre martorii audiaţi în această cauză (aşa cum s-a văzut martorii O.C., R.R. cunoşteau că C.L. se deplasa cu cantităţi mari de aur în maşină), precum şi din combinarea acţiunii de lovire cu cea de furt, ceea ce duce la concluzia că cei doi au săvârşit o infracţiune complexă, săvârşită dintr-un singur patrimoniu, indiferent de numărul persoanelor agresate de inculpaţi, deoarece, unitatea infracţiunii complexe de tâlhărie este determinată de obiectul acţiunii principale, aceea de furt, infracţiunea de tâlhărie consumându-se când executarea acţiunii principale de furt a fost consumată.
În baza textului de lege menţionat, respectiv art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen., inculpaţii S.R. şi D.F. au fost condamnaţi la câte o pedeapsă cu închisoarea fiecare, la individualizarea căreia, Tribunalul a ţinut seama de prevederile art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de operare, în loc public, de două persoane împreună, după un plan bine elaborat şi organizat, provocând consecinţe deosebit de grave, determinate de valoarea prejudiciului cauzat, şi de persoana inculpaţilor care nu au dat dovadă de sinceritate, pe tot parcursul procesului penal, încercând să-şi construiască alibiuri, care au îngreunat ancheta şi cercetarea judecătorească.
Cu toate acestea, Tribunalul a avut în vedere împrejurarea că cei doi inculpaţi sunt de o vârstă tânără, au familii organizate, inculpatul S.R., având ca studii 10 clase şi Şcoală Profesională şi ocupaţia, magaziner, la SC S.I. SRL, din data de 1 mai 2007 până la data reţinerii în prezenta cauză, având o bună caracterizare din partea acestei societăţi, depusă la dosarul cauzei, iar inculpatul D.F. are ca studii, 8 clase şi a lucrat ca zilier în Spania, orientând astfel pedepsele ce au fost aplicate către limita minimă prevăzută de legea penală specială, având în vedere şi împrejurarea că niciunul dintre cei doi inculpaţi nu este cunoscut cu antecedente penale.
În consecinţă, instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului D.F., din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen. a condamnat pe inculpaţii S.R. şi D.F. la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare fiecare.
A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pentru fiecare inculpat.
În baza art. 65 C. pen. a interzis fiecărui inculpat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenţia fiecărui inculpat de la data de 19 mai 2011 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului S.R. şi D.F.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Tribunalul a constatat că cererea părţilor civile S.D., SC L.G. SRL şi C.L. este întemeiată, având în vedere că probatoriile admise în prezenta cauză, respectiv, dovezile depuse de partea civilă S.D. din care rezultă prejudiciul creat prin sustragerea bunurilor personale aflate într-o geantă, depozitată în maşina sustrasă de inculpaţi, respectiv, obiecte de îmbrăcăminte, precum şi dovezile depuse de către C.L. din care rezultă că prejudiciul suferit de acesta este în cuantum de 65.000 RON, iar prejudiciul suferit de SC L.G. SRL este în cuantum de 341.942,40 RON, conform adresei depuse de această societate la dosarul cauzei.
De asemenea, a arătat Tribunalul, se poate aprecia că părţile civile S.D. şi C.L. au suferit şi daune morale prin prejudiciul de imagine creat de cei doi inculpaţi, prin comiterea faptei, prima parte civilă, având calitatea de şofer, a avut de suferit ca urmare a neîncrederii ce a planat asupra sa şi care i-a îngreunat obţinerea unui loc de muncă, iar cea de-a doua parte civilă a suferit prejudiciul de imagine, prin împrejurarea că sfera clienţilor cu care intra în relaţii de afaceri s-a restrâns, majoritatea clienţilor evitând să o contacteze pentru colaborare, datorită problemelor create cu autorităţile române.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a admis cererile de constituire de parte civilă formulate de părţile vătămate S.D., SC L.G. SRL şi C.L. şi a obligat inculpaţii, în solidar, la plata sumelor de: 2.000 RON cu titlu de daune materiale şi 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă S.D., 65.000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale către partea civilă C.L., precum şi 341.942,40 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă SC L.G. SRL.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat fiecare inculpat la câte 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpaţii S.R. şi D.F.
Inculpatul S.R., personal şi prin apărătorul ales, a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând, în esenţă, că a fost condamnat greşit pentru infracţiunea de tâlhărie, în condiţiile în care nu există probe temeinice care sa demonstreze vinovăţia sa,că instanţa de fond nu a procedat la o evaluare temeinică a mijloacelor de probă, în scopul aflării adevărului, nerezultând cu claritate care au fost mijloacele de probă care au determinat formarea convingerii obiective a instanţei că a săvârşit infracţiunea pentru care este învinuit, nu a lămurit neconcordanţele fundamentale dintre probele administrate (în exercitarea rolului său activ, instanţa nu a lămurit declaraţiile contradictorii ale părţii vătămate S.D. Astfel, în faţa instanţei de fond, partea vătămată a spus că recunoaşterea inculpatului a făcut-o dintre mai multe persoane şi nu de pe planşa foto „cred că am indicat corect la realizarea portretelor robot fizionomia inculpaților”. Acesta a omis că la data de 9 martie 2011 l-a recunoscut pe calculator, prin sistemul image track, unde se prezenta bustul inculpatului S.R., fără şapca, iar după 3 luni, pe 20 mai 2011 a făcut recunoaşterea de grup în care bineînţeles că l-a recunoscut pe S.R. ca fiind unul din agresorii săi. Instanţa de fond a reţinut în motivarea sa descrierea făcută la câteva ore după săvârşirea faptei referitoare la inculpatul S.R. ca fiind o persoană de aproximativ 35-37 de ani, 1,75 m, constituţie atletică, faţa rotundă, ten măsliniu, ochi negri, îmbrăcat cu o geacă de piele, purtând o şapcă pe cap şi având părul de lungime medie, iar inculpatul S.R. este o persoană slabă, cu înălţimea de 1,64, având chelie şi vârsta de 44 de ani. Instanţa de fond a ignorat faptul că în cadrul cercetărilor prealabile Serviciul de Investigaţii Criminale, pe baza semnalmentelor descrise de partea vătămata a transmis la data de 27 aprilie 2010 portretele robot ale presupuşilor autori, unde se observă mari diferenţe între inculpatul apelant şi persoana identificată potrivit portretului robot. Mai mult, inculpatul apelant este sub 1,70 m conform pozei. Toate aceste neconcordanţe fundamentale, nu au fost lămurite de instanţa de fond. Aceasta era obligată să analizeze comparativ şi să reţină doar pe cele care reflecta adevărul, exprimându-se în mod explicit cu privire la cele pe care le înlătura pe considerentul că nu îndeplinesc această condiţie, nefiind permis ca o parte din probele existente în acest dosar să fie ignorate fără o justificare concretă), nu s-a pronunţat asupra unor nulităţi cum ar fi cele legate de înregistrările telefonice, probă susţinută în acuzarea sa (autorizaţia emisă la data de 6 aprilie 2011 nu justifică urgenţa în emiterea unei autorizaţii provizorii şi nu se încadrează în cazurile în care se poate încuviinţa autorizarea provizorie prin ordonanţă a procurorului. Expirarea termenului de 48 de ore de la limita termenului de interceptare pentru care s-a emis autorizaţia nu este sancţionată de către instanţa de fond care nu a observat confirmarea tardivă a interceptărilor, respectiv cele 48 de ore expirau la data de 10 aprilie 2011, iar solicitarea a fost făcută la 11 aprilie 2011 la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Această încălcare flagrantă a prevederilor procedurale care iradiază asupra întregului material de urmărire penală, constituind de asemenea o probă reţinută de instanţă în acuzarea inculpatului trebuia înlăturată ca fiind lovită de nulitate absolută), în mod greşit a reţinut în defavoarea sa proba testului poligraf şi a ignorat testul A.D.N. şi rezultatul acestuia, a omis să stabilească dacă martorii se află în relaţii de duşmănie cu vreunul dintre inculpaţi, inculpatul apelant aflându-se în relaţii de duşmănie cu principalul martor acuzator R.R., a acceptat o serie de probe efectuate în cadrul actelor premergătoare, încălcând astfel prevederile Curţii Constituţionale, cu referire la declaraţiile date de R.R. şi P.S. care se circumscriu acestei faze premergătoare şi, deci, nu pot fi reţinute de instanţă fiind lovite de nulitate absolută în lumina art. 197 C. proc. pen., nu a analizat în concret declaraţiile şi nu a făcut nici-o apreciere cu privire la depoziţiile martorilor S.D.A. şi J.M.L. care au confirmat un alibi al inculpatului pentru momentul săvârşirii infracţiunii, nu a lămurit certitudinea şi temeinicia prejudiciului material şi moral, invocat de părţile vătămate (deşi a încuviinţat efectuarea unei expertize în cauză în vederea stabilirii prejudiciului, instanţa de fond nu a făcut nici o referire la această probă şi a reţinut prejudiciul iniţial stabilit de organul de urmărire penală, nu a arătat temeiul în baza căruia s-a reţinut suma ca fiind prejudiciul cert, sentinţa pronunţată fiind contrară legii deoarece a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen. referitoare la conţinutul expunerii unei hotărâri, nu se justifică nicăieri pretenţiile materiale ale părţii vătămate C.L., aceasta pretinzând numai pe baza declaraţiei celeilalte părţi vătămate, respectiv S.D., faptul că ar fi avut bijuterii în valoare de 65.000 RON. Pretenţiile sale la daune materiale nu sunt justificate de nici un document, daunele materiale fiind supuse unei riguroase probaţiuni, iar a accepta plata unei sume de 65.000 RON cu titlul de daune materiale înseamnă încurajarea infracţiunii de evaziune fiscală a părţii vătămate C.L. întrucât acesta desfăşura o activitate ilegală de comerţ cu aur fără nici o autorizaţie în acest sens, el însuşi fiind un subiect potenţial al infracţiunii de evaziune fiscală prin ascunderea sursei impozabile, iar în ceea ce priveşte daunele morale acordate celor două părţi vătămate, persoane fizice, acestea nu sunt probate, ambii fiind persoane care desfăşurau activităţi ilicite. În ceea ce priveşte pretenţiile părţii vătămate SC L.G. SRL, acestea nu au fost pe deplin motivate de către instanţa de fond care a eludat dispoziţiile art. 287 C. proc. pen. prin aceea că a constatat terminată cercetarea judecătorească mai înainte de a proceda la administrarea în mod nemijlocit a tuturor probelor şi în mod special la discutarea în contradictoriu a expertizei contabile încuviinţate, fundamentală în încadrarea juridică a faptei inculpatului recurent).
În concluzie, s-a arătat că soluţia de condamnare se întemeiază pe o analiză superficială şi o confirmare a probelor administrate în faza de urmărire penală, hotărârea fiind practic nemotivată, nu au fost verificate apărările inculpatului şi nu au fost administrate toate probele necesare pentru a se forma convingerea fermă că soluţia dispusă are corespondent în probatoriul administrat, ceea ce echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei, solicitând, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită de apelantul inculpat.
Inculpatul D.F. personal şi prin apărătorul ales, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecând în fond achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care reiese că vizele sunt autentice.
Referitor la alibiul pe care ar fi încercat să şi-l facă, a precizat că din dosarul cauzei rezultă că aducea maşini din diferite ţări ale comunităţii europene, pe care le comercializa în România astfel încât aceste activităţi necesitau o prezenţă constantă în afara ţării ceea ce presupune că nu îşi aducea aminte locurile în care mergea, însă ceea ce este cert este că la momentul săvârşirii acestei infracţiuni nu era în România. De asemenea, s-a putut observa că pe paşaport când s-au aplicat vizele de către statul sirian la ieşirea din ţară spre Turcia, inculpatului i s-a aplicat o ştampilă de ieşire din ţară în care se preciza că a ieşit o maşină cu număr de înmatriculare, această ştampilă fiind aplicată pe paşaportul său. Astfel, există ştampile de intrare-ieşire Siria-Turcia, Turcia-Bulgaria, aceste ţări fiind la distanţe de zile între ele şi ca atare era imposibil pentru inculpat să realizeze o activitate de supraveghere în România.
A arătat că presupusa sa activitate infracţională nu este susţinută de probele aflate la dosarul cauzei, iar în ceea ce priveşte convorbirile ambientale inculpatul nu are legătură cu acestea, nu se face referire la el şi nu există martor care să spună că l-ar fi văzut pe inculpat.
De asemenea, referitor la autoturismul marca M., a menţionat că la acea dată maşina nu se afla în posesia inculpatului, în acest sens există declaraţia persoanei de la care a obţinut acel autoturism precum şi chitanţa de la patriarhie de unde rezultă că a fost naş la acea dată. Toate aceste aspecte nu pot conduce la stabilirea fără dubiu a vinovăţiei sale la săvârşirea infracţiunii, că el este persoana care a supravegheat maşina părţii vătămate, că a procedat la deposedarea autoturismului în care se afla partea vătămată S.D. şi că împreună cu celălalt inculpat au fost cei care au plecat cu autoturismul de la faţa locului.
Totodată, a precizat că există contradicţii în cuprinsul declaraţiilor părţii vătămate S.D. prin care acesta spune „nu am observat figura persoanelor care m-au deposedat”, iar ulterior a realizat recunoaşterea persoanelor.
A arătat că este condamnat şi pentru art. 211 alin. (3) C. pen., această încadrare fiind dată de contravaloarea bunurilor despre care partea vătămată C.L. a spus că le avea în interiorul autoturismului, însă din data de pe avizele de însoţire a mărfii depuse la dosarul cauzei nu rezultă cu certitudine că bunurile care se află pe avizele de însoţire a mărfii sunt aceleaşi cu cele care se aflau ipotetic într-o geantă de pe bancheta din spate, iar referitor la constatările în urma verificărilor în documentele contabile ale societăţii care a eliberat acel aviz de marfă, nu s-a putut stabili cu certitudine faptul că bijuteriile au fost înmânate lui C.L. pentru a se duce să le comercializeze, astfel încât există dubii cu privire la existenţa acelor bijuterii în interiorul autoturismului, context în care a susţinut cererea de schimbare a încadrării juridice formulată la instanţa de fond şi înlăturarea alin. (3) al art. 211 C. pen.
Cu ocazia judecării apelului, i-a fost încuviinţată inculpatului D.F., în apărare, proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei din 12 iunie 2012 a Ambasadei Republicii Arabe Siriene la Bucureşti, copie menţiuni paşaport aparţinând inculpatului D.F. şi copie de pe chitanţa din 2 mai 2010 emisă de Episcopia Sloboziei şi a Călăraşilor.
Prin decizia penală nr. 30 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus:
În baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii D.F. şi S.R. împotriva sentinţei penale nr. 672/F din data de 2 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 71689/3/2011.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen.cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.F. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a înlăturat obligarea, în solidar, a inculpaţilor S.R. şi D.F. la plata daunelor morale către părţile civile S.D. şi C.L.
S-au menţinut celelalte dispoziţii.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. şi art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor S.R. şi D.F.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate fiecărui inculpat timpul reţinerii şi arestării preventive de la data de 19 mai 2011 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.R., în cuantum de 200 RON, s-au suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa penală atacată, în conformitate cu dispoziţiile art. 361 şi urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:
Soluţia adoptată de prima instanţă, de condamnare a inculpaţilor S.R. şi D.F., este pe deplin justificată, fiind susţinută de întregul material probator existent la dosarul cauzei şi la care s-a făcut pe larg referire în hotărârea apelată.
Instanţa de fond a acordat semnificaţia cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului şi, printr-o interpretare şi apreciere obiectivă probelor administrate, a stabilit corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor D.F. şi S.R., precum şi încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii.
Analizând dosarul cauzei, Curtea a constatat că, din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă fără dubiu, contrar celor susţinute de apelanţii inculpaţi, prin motivele de apel invocate, că, la data de 20 aprilie 2010, în jurul orelor 13:25, pe b-dul C. din municipiul Bucureşti, inculpaţii S.R. şi D.F., după ce au scos-o cu forţa dintr-un autovehicul marca O. pe partea vătămată S.D., au sustras autovehiculul şi bunurile aflate în acesta, respectiv 3,447 kg bijuterii din aur şi suma de 65.000 RON, valoarea totală a prejudiciului depăşind suma de 200.000 RON.
Astfel, este adevărat că inculpaţii S.R. şi D.F., constant, au negat săvârşirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată şi condamnarea de către prima instanţă.
Inculpatul S.R. a declarat că la data şi momentul săvârşirii faptei deduse judecăţii se afla în Spitalul G.A. din municipiul Bucureşti, pentru că în această unitate spitalicească era internat fiul său, a cărui zi de naştere era la data de 20 aprilie 2010, iar inculpatul D.F. a susţinut că, la data de 20 aprilie 2010, nu se afla în ţară, fiind plecat în străinătate, precizând iniţial că era în Elveţia, pentru ca apoi să susţină că s-a deplasat în Republica Arabă Siria.
Însă, materialul probator existent la dosarul cauzei dovedeşte cu certitudine săvârşirea faptei deduse judecăţii de către cei doi apelanţi inculpaţi, în modalitatea descrisă în hotărârea atacată, probele administrate în apărare nefiind în măsură să confirme alibiurile apelanţilor inculpaţi S.R. şi D.F. şi pe cale de consecinţă să justifice achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că partea vătămată S.D. a fost audiată, atât în cursul urmăririi penale, de mai multe ori, cât şi în faţa instanţei de judecată, ocazie cu care şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală şi a descris amănunţit modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptei deduse judecăţii de către cei doi apelanţi inculpaţi, astfel cum au fost, de altfel, reţinute şi descrise, atât în actul de sesizare a instanţei, cât şi în sentinţa penală atacată.
De asemenea, în cursul urmăririi penale, partea vătămată S.D. a realizat o descriere a celor doi autori ai infracţiunii de tâlhărie şi a recunoscut după planşe foto şi din grup pe inculpaţii D.F. şi S.R., ca fiind cele două persoane care au comis fapta de tâlhărie dedusă judecăţii.
După efectuarea acestor recunoaşteri, partea vătămată S.D., fiind audiată, a arătat că i-a recunoscut fără ezitare pe cei doi inculpaţi, după trăsăturile feţei şi conformaţia corpului.
Împrejurarea că descrierea celor doi apelanţi inculpaţi realizată de partea vătămată S.D. şi menţionată în declaraţiile date, ca şi portretele robot efectuate în cauză, nu corespund întru-totul cu caracteristicile fizice ale inculpaţilor D.F. şi S.R. (exemplu: înălţime, vârstă) este, în opinia Curţii, lipsită de relevanţă, în condiţiile în care partea vătămată S.D. a recunoscut, ulterior, fără dubiu, pe cei doi inculpaţi, după planşa foto şi din grup, ca fiind autorii infracţiunii de tâlhărie sesizate, iar modalitatea de descriere şi de realizare a portretelor robot reprezintă, în fapt, percepţia personală, subiectivă, cu privire la semnalmentele şi trăsăturile fizice ale acestora, pe de o parte atât a părţii vătămate S.D., iar pe de altă parte a persoanei care a realizat portretele robot şi, evident, care a transpus, tot într-o manieră personală, într-un desen, descrierea realizată de partea vătămată, transpunere care evident poată să reprezinte o imagine mai mult sau mai puţin fidelă realităţii.
De asemenea, în cursul urmăririi penale a fost audiat şi martorul asistent M.A. care a confirmat recunoaşterea de către partea vătămată S.D. după planşe foto a inculpaţilor S.R. şi D.F.
Totodată, din declaraţiile date de martorul R.R., în cursul urmăririi penale, rezultă că, la începutul lunii aprilie 2010, la solicitarea martorului O.C., împreună cu inculpatul S.R., pe care îl cunoştea de mai mult timp, le-au urmărit pe părţile vătămate S.D. şi C.L., că inculpatul S.R. îşi nota ceva într-un carnet, că la această urmărire a participat şi inculpatul D.F., cu o maşină marca M., fără număr de înmatriculare, că inculpatul S.R. şi martorul O.C. i-au spus că turcul umbla la el cu aur şi bani şi că vor să îi ia geanta, inculpatul S.R. arătându-i un pistol şi o legitimaţie de poliţist, martorul arătând că, la propunerea martorului O.C., le-a spus că nu doreşte să participe la faptă, că după săvârşirea faptei inculpatul S.R. i-a povestit că, împreună cu alte persoane, cărora nu le-a dat numele, l-au deposedat pe turc de geanta cu bijuterii, povestindu-i comiterea faptei, în modalitatea descrisă şi de partea vătămată S.D., spunându-i de bijuterii din aur, suma de 63.000 RON şi câţiva dolari şi că inculpatul S.R., ulterior comiterii faptei, şi-a achitat datoriile şi şi-a modernizat casa şi şi-a luat maşină.
În cursul urmăririi penale, martorul R.R. l-a recunoscut, fără nici un dubiu, după fotografie, pe inculpatul D.F. ca fiind persoana care, cu autoturismul marca M., a participat la urmărirea celor două părţi vătămate anterior comiterii faptei deduse judecăţii.
Cu ocazia audierii sale de către instanţa de fond, martorul R.R. a arătat că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, precizând că, la momentul săvârşirii faptei nu se afla în relaţii de duşmănie cu inculpatul D.F.
Declaraţiile martorului R.R. sunt confirmate şi de interceptările audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental şi de interceptările şi înregistrările convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate în cauză, Curtea având în vedere interceptările şi înregistrările telefonice şi a celor în mediul ambiental efectuate potrivit legii, astfel cum au fost dispuse prin ordonanţele nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi autorizate prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 460/A.I./2011, din data de 12 aprilie 2011.
În ceea ce priveşte presupusele relaţii de duşmănie ale martorului R.R. cu inculpatul S.R., din actele dosarului, nu rezultă existenţa acestora, cel puţin la momentul audierii martorului de către organele de urmărire penală, inculpatul S.R. şi martorul cunoscându-se de mai mult timp, întrucât fuseseră colegi la acelaşi loc de muncă, fiind posibil ca astfel de relaţii (de duşmănie) să apară ulterior, tocmai datorită poziţiei procesuale a acestui martor.
Participarea inculpaţilor S.R. şi D.F. la urmărirea părţilor vătămate S.D. şi C.L., anterior comiterii faptei deduse judecăţii, evident cu scopul de a stabili traseul acestora, în vederea realizării activităţii infracţionale, rezultă şi din declaraţiile date de martorul P.S. în cursul urmăririi penale, care i-a recunoscut pe cei doi inculpaţi, fără dubiu, după planşa foto.
De asemenea, martorul P.S. a precizat că inculpatul D.F. a condus, cu acea ocazie, un autoturism marca M., că inculpatul S.R., de câte ori oprea autoturismul marca O., în care se aflau părţile vătămate, îl suna pe „O.C.”, recunoscut ca fiind martorul O.C., că inculpatul S.R. i-a propus să blocheze autoturismul părţilor vătămate sau să-l tamponeze uşor, martorul nefiind de acord cu această solicitare, că după câteva zile, martorul R.R. i-a spus că turcul are o geanta cu bijuterii din aur, pe care S.R. şi O.C. vroiau să o sustragă şi că, după o perioadă de timp, a fost sunat de R.R., care i-a spus că băieţii cu care au fost să-l urmărească pe cetăţeanul turc au reuşit să facă ce şi-au propus, precizându-i că nu a participat la această faptă.
Între martorul P.S. şi inculpatul D.F., organele de urmărire penală au efectuat şi o confruntare, ocazie cu care martorul P.S. şi-a menţinut poziţia procesuală.
Totodată, în cauză, în cursul urmăririi penale, a fost audiat şi martorul C.G., din a cărui declaraţie rezultă că, în ziua de 7 aprilie 2011, a participat la o întâlnire între martorii R.R. şi O.C. şi inculpatul S.R., în cadrul căreia cei trei au discutat în legătură cu o infracţiune comisă asupra unui cetăţean turc de către inculpatul S.R. şi martorul O.C., ce a fost deposedat de mai multe bijuterii din aur şi o sumă de bani, că din discuţiile purtate a înţeles că inculpatul S.R. şi martorul O.C. încercau să-l determine pe martorul R.R. să nu declare organelor de poliţie ce cunoaşte în legătură cu fapta comisă de cei doi asupra cetăţeanului turc şi că, în luna decembrie 2010, martorul R.R. i-a spus că, în luna aprilie, a aceluiaşi an, inculpatul S.R. şi martorul O.C. l-au rugat să-i ajute să urmărească autoturismul unui cetăţean turc, că a făcut acest lucru şi că atunci când a înţeles că aceştia urmau să-l tâlhărească, pentru a-l deposeda de o geantă cu bani şi bijuterii, nu a fost de acord cu aşa ceva.
De asemenea, contactarea martorului R.R. şi întâlnirea sau încercarea de contactare şi întâlnire a acestuia cu inculpatul S.R. şi martorul O.C., în primăvara anului 2011, rezultă şi din declaraţiile martorilor C.R. şi D.G., audiaţi atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, fiind evidentă încercarea inculpatului S.R. de a preîntâmpina declararea de către martorul R.R. a aspectelor pe care acesta le cunoştea în legătură cu fapta dedusă judecăţii.
Martorii C.R. şi D.G. au fost audiaţi şi în cursul judecăţii, ocazie cu care şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, din depoziţia martorului C.R. rezultând că martorul R.R. i-a spus că inculpatul S.R. i-a povestit că a comis fapta.
În cauză, au fost efectuate şi constatări tehnico-ştiinţifice asupra comportamentului simulat atât al inculpaţilor S.R. şi D.F., cât şi al martorilor R.R. şi P.S.
Astfel, din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă că răspunsurile inculpaţilor S.R. şi D.F. la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat şi că răspunsurile martorilor R.R. şi P.S. la întrebările relevante ale cauzei nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., constatarea tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat nu reprezintă o probă, însă astfel de constatări pot fi avute în vedere de instanţa de judecată, în contextul întregului material probator, pentru a-şi forma propria convingere cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea inculpaţilor şi a martorilor audiaţi, în opinia Curţii, în prezenta cauză, aceste constatări tehnico-ştiinţifice fiind relevante, în raport cu probele anterior menţionate, în aprecierea vinovăţiei celor doi apelanţi inculpaţi.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată S.D., deşi acesta a fost de acord cu efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice asupra comportamentului simulat, din adresa din 13 iulie 2011 a D.G.P.M.B., Serviciul Criminalistic, rezultă că numitul S.D. este inapt pentru o examinare poligraf, deoarece prezintă afecţiuni medicale.
În contextul celor arătate, Curtea a apreciat că probele la care anterior a făcut referire sunt în măsură pe deplin să susţină soluţia de condamnare a inculpaţilor D.F. şi S.R. adoptată de instanţa de fond şi să formeze instanţei de judecată convingerea fermă că fapta de tâlhărie, pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată, a fost comisă de cei doi apelanţi inculpaţi în modalitatea şi împrejurările reţinute, astfel cum au fost descrise în hotărârea atacată.
Referitor la raportul de expertiză medico-legală din data de 22 august 2011 al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, este adevărat că prin acesta s-a concluzionat că analiza genetică a urmelor de contact prelevate din interiorul autoturismului O., nu a condus la evidenţierea de profile genetice datorită, fie absenţei materialului genetic de origine umană, fie cantităţii extrem de mici de ADN uman.
Însă, împrejurarea că această analiză genetică nu a condus la evidenţierea de profile genetice, în speţă a profilelor genetice ale inculpaţilor S.R. şi D.F., printre altele datorită cantităţii extrem de mici de ADN uman, nu poate, evident, conduce la concluzia nevinovăţiei apelanţilor inculpaţi, această probă neputând fi interpretată singular, ci în contextul întregului material probator administrat în cauză.
Or, probele la care Curtea a făcut anterior referire, dovedesc prezenţa inculpaţilor S.R. şi D.F. la locul şi momentul săvârşirii faptei pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată şi a comiterii acestei fapte în modalitatea reţinută şi descrisă în hotărârea primei instanţe, neavând, în opinia Curţii, relevanţă că printr-o probă, este adevărat ştiinţifică, nu s-au evidenţiat profile genetice în autoturismul O., potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., nici-o probă neavând o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe realizându-se de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În ceea ce priveşte apărările formulate de apelanţii inculpaţi S.R. şi D.F., astfel cum au fost anterior menţionate, Curtea a constatat că acestea nu sunt confirmate de probele administrate în acest sens.
Astfel, este adevărat că, la data de 20 aprilie 2010, era ziua de naştere a fiului inculpatului S.R. şi că acesta se afla internat în Spitalul Clinic de urgenţă pentru copii „G.A.” din municipiul Bucureşti.
De asemenea, este adevărat că martorul J.M.L., atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, a declarat că, la data de 20 aprilie 2010, inculpatul S.R. s-a aflat la Spitalul Clinic de urgenţă pentru copii „G.A.”, însă, pe baza declaraţiilor acestui martor, nu se poate stabili că într-adevăr apelantul inculpat S.R., la ora la care s-a comis fapta dedusă judecăţii, respectiv ora 13:30, era prezent în incinta unităţii spitaliceşti susmenţionate, astfel cum susţine apelantul inculpat.
Singura persoană care a confirmat alibiul inculpatului S.R. şi a precizat în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe că acesta s-a aflat la Spitalul Clinic de urgenţă pentru copii „G.A.”, între orele 10:00-16:00 este martora S.D.A., soţia inculpatului S.R.
Însă, în contextul întregului material probator administrat, Curtea a apreciat declaraţiile martorei S.D.A. ca fiind nesincere, dată fiind şi calitatea acesteia de soţie a apelantului inculpat, nefiind în măsură să convingă instanţa cu privire la veridicitatea celor declarate.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.F., nici apărările acestuia, în sensul că la data de 20 aprilie 2010 s-a aflat în străinătate, nu au fost confirmate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Astfel, din actele dosarului, nu rezultă că apelantul inculpat D.F. la data de 20 aprilie 2010 s-a aflat în Elveţia, cum a declarat iniţial.
Totodată, nici adresa din data de 12 iunie 2012 a Ambasadei Republicii Arabe Siriene la Bucureşti şi copia paşaportului inculpatului D.F. depuse de apelantul inculpat la dosarul cauzei, nu susţin apărările acestui inculpat, în sensul că, la data de 20 aprilie 2010 şi în cursul lunii aprilie nu se afla pe teritoriul României şi, prin urmare, se afla în imposibilitate atât de a participa la comiterea faptei deduse judecăţii, cât şi la urmărirea părţilor vătămate anterior săvârşirii faptei, în condiţiile în care, din aceste înscrisuri rezultă că apelantul inculpat a intrat pe teritoriul Republicii Turcia la data de 31 martie 2010 şi a ieşit de pe teritoriul aceluiaşi stat la data de 2 aprilie 2010; a intrat şi a ieşit de pe teritoriul Republicii Turcia la data de 13 aprilie 2010, că la data de 5 aprilie 2010 şi 13 aprilie 2010 s-a aflat la Centrul de Emigrare şi Paşapoarte al Republicii Arabe Siria, la 13 aprilie 2010 la plecări B.A.H. şi că la data de 26 aprilie 2010 a plecat cu maşina prin acelaşi Centru B.A.H., distanţa dintre municipiul Bucureşti România şi Republica Arabă Siria fiind de 2094 km, distanţă ce poate fi parcursă în aproximativ o zi şi trei ore.
De asemenea, inculpatul D.F. a susţinut că autoturismul marca M. cu care se reţine că a participat la urmărirea celor două părţi vătămate nu se afla în posesia sa în luna aprilie 2010.
Este adevărat că la dosarul cauzei au fost depuse contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului marca M., din data de 4 mai 2010 şi cererea de înmatriculare provizorie tot din data de 4 mai 2010, însă din declaraţiile martorilor R.R. şi P.S., rezultă că inculpatul D.F. a luat parte la urmărirea celor două părţi vătămate cu un autoturism marca M. care nu avea numere de înmatriculare, astfel cum rezultă din declaraţiile martorului R.R.
În cauză a fost audiat în calitate de martor D.M., atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faza de urmărire penală, din declaraţiile acestuia rezultând cumpărarea maşinii M. de către inculpatul D.F. în luna aprilie sau mai 2010.
Curtea a apreciat nesincere susţinerile inculpatului D.F. având în vedere declaraţiile martorilor R.R. şi P.S., precum şi declaraţiile martorului Z.G.N. din faza de urmărire penală, din depoziţiile acestuia rezultând încercarea de preconstituire de probe cu privire la data la care autoturismul marca M. a intrat în posesia inculpatului D.F.
Referitor la chitanţa emisă de Patriarhia Română şi depusă la dosarul cauzei în apărare, Curtea a constatat că acesta a fost emisă la data de 2 mai 2010,pentru suma de 1.000 RON reprezentând „ajutor biserică”, nefiind, prin urmare, în măsură să confirme apărările apelantului inculpat D.F.
În ceea ce priveşte critica referitoare la actele premergătoare începerii urmăririi penale, Curtea a constatat că în cauză s-a început urmărirea penală „in rem” la data de 21 aprilie 2010, ora 10:30, deci a doua zi după data comiterii faptei, toate probele la care Curtea a făcut anterior referire, inclusiv la declaraţiile martorilor R.R. şi P.S., şi care conduc la concluzia fermă că fapta dedusă judecăţii a fost comisă de apelanţii inculpaţi, fiind administrate după această dată şi nicidecum în faza actelor premergătoare, cum susţine apelantul inculpat S.R., prin motivele sale de apel.
La data de 20 aprilie 2010, anterior începerii urmăririi penale, au fost audiate în faza actelor premergătoare părţile vătămate S.D. şi C.L. şi efectuată cercetarea la faţa locului, declaraţii menţinute de părţile vătămate şi după începerea urmăririi penale, acestea fiind audiate şi în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond.
Referitor la critica ce vizează interceptările şi înregistrările telefonice, Curtea, de asemenea, a constatat că sunt nefondate.
Astfel, prin ordonanţa nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în temeiul art. 911, art. 912, art. 914 şi art. 915 C. proc. pen., s-a dispus interceptarea şi înregistrarea audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către numitul R.R., pe o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 6 aprilie 2011, ora 16:00, până la data de 8 aprilie 2011, ora 16:00.
De asemenea, prin ordonanţa nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus, în temeiul art. 911, art. 912 şi art. 914 C. proc. pen., interceptarea, localizarea şi înregistrarea pe suport magnetic sau pe orice alt suport a convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate pe numerele de telefon X1; X2 şi X3, precum şi pe terminalele mobile Y1 şi Y2, pe o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 6 aprilie 2011, ora 16:00, până la data de 8 aprilie 2011, ora 16:00.
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 460/A.I./2011, din data de 12 aprilie 2011 au fost confirmate măsurile dispuse prin ordonanţele susmenţionate şi au fost emise pentru o perioadă de 20 de zile, de la 12 aprilie 2011, la 1 mai 2011, autorizaţiile, privind interceptarea şi înregistrarea audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către numitul R.R. şi interceptarea, localizarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate pe numerele de telefon X1; X2 şi X3, precum şi pe terminalele mobile Y1 şi Y2.
Conform dispoziţiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului dacă sunt date şi indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu.
Potrivit art. 911 alin. (2) C. proc. pen., în caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizaţiei prevăzute în art. 911 alin. (1), (2) şi (8) ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pe o durată de cel mult 48 de ore.
De asemenea, conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, procurorul în termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. (2), prezintă ordonanţa împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează urmărirea penală, în vederea confirmării, iar judecătorul se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei, în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu.
În prezenta cauză, procurorul, prin referatul din data de 10 aprilie 2010, a solicitat instanţei de judecată confirmarea ordonanţelor nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 anterior menţionate şi reînnoirea autorizării interceptării audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către numitul R.R. şi a interceptării, localizării şi înregistrării convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate pe numerele de telefon X1; X2 şi X3, precum şi pe terminalele mobile Y1 şi Y2, fiind, prin urmare respectat termenul de 48 de ore prevăzut de art. 911 alin. (3) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia ordonanţelor nr. nr. 1520/P/2010 din data de 6 aprilie 2011 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, acestea au fost constatate de instanţa de judecată prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 460/A.I./2011, din data de 12 aprilie 2011, prin aceeaşi încheiere instanţa apreciind că se impunea autorizarea de către procuror, în regim de urgenţă a interceptării audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către numitul R.R. şi a interceptării, localizării şi înregistrării a convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate pe numerele de telefon X1; X2 şi X3, precum şi pe terminalele mobile Y1 şi Y2 şi că întârzierea obţinerii acestor măsuri, conform art. 911 alin. (1) şi (2), art. 914 şi art. 915 ar fi putut aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală, consideraţii cu privire la care Curtea, având în vedere modalitatea şi împrejurările concrete ale comiterii faptei deduse judecăţii şi specificul acestei cauze, este întrutotul de acord.
De asemenea, contrar celor susţinute de apelantul inculpat S.R., Curtea a constatat că în prezenta cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului şi soluţionării juste a cauzei.
De altfel, în faţa instanţei de apel a fost solicitată de apărătorii aleȘi ai inculpaţilor D.F. şi S.R. reaudierea părţii vătămate S.D., probă respinsă de Curte în condiţiile în care această parte vătămată a fost audiată în faţa instanţei de fond în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, precum şi proba cu înscrisuri de către acelaşi inculpat, ce a fost admisă.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 211 alin. (3) C. proc. pen., din materialul probator administrat rezultând că prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către cei doi apelanţi inculpaţi a faptei de tâlhărie deduse judecăţii este mai mare de 200.000 RON.
Curtea a avut în vedere în acest sens declaraţiile părţilor vătămate S.D. şi C.L., constituite părţi civile, din care rezultă că în autoturismul sustras de cei doi inculpaţi se afla suma de 65.000 RON aparţinând părţii vătămate C.L. şi cantitatea de cca 3,5 kg bijuterii din aur ce aparţinea părţii civile SC L.G. SRL.
Declaraţiile celor două părţi vătămate se coroborează cu declaraţiile martorului R.R. din care rezultă că inculpatul S.R. i-a povestit că, împreună cu alte persoane, cărora nu le-a dat numele, l-au deposedat pe turc de geanta cu bijuterii, povestindu-i comiterea faptei, spunându-i de bijuterii din aur, suma de 63.000 RON şi câţiva dolari, cu interceptările audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental şi de interceptările şi înregistrările convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate în cauză şi cu declaraţia martorului C.G.
De asemenea, numita V.O.G., angajată la SC L.G. SRL, a confirmat prin declaraţia din faza de urmărire penală că la data de 14 aprilie 2010, partea vătămată C.L. a intrat în posesia cantităţii de cca 3,5 kg bijuterii din aur pentru a identifica potenţiali clienţi şi pentru a prezenta marfa, bijuteriile din aur aparţinând acestei societăţi, fiind întocmit în acest sens un aviz de însoţire a mărfii.
Totodată, din adresa din 5 iulie 2011 a SC L.G. SRL rezultă că prejudiciul creat firmei datorită faptei din data de 20 aprilie 2010 este de 341 942,40 RON.
În acest context, Curtea a apreciat că în mod corect a fost respinsă de către instanţa de fond cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.F., prin apărător şi s-au reţinut dispoziţiile art. 211 alin. (3) C. pen., valoarea prejudiciului, cert dovedit prin probele existente la dosarul cauzei, anterior menţionate, fiind mai mare de 200.000 RON.
În ceea ce priveşte pedepsele aplicate celor doi apelanţi inculpaţi S.R. şi D.F., Curtea a apreciat că au fost greşit individualizate, fiind excesiv de severe, sub aspectul cuantumului.
Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Pedeapsa nu-şi poate îndeplini integral funcţiile, nu-şi poate realiza scopul decât dacă este adaptată cazului individual concret, adică gradului de pericol social al faptei şi al făptuitorului şi necesităţilor reale de îndreptare şi reeducare a acestuia.
Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal şi se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracţiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acţioneze pedeapsa prin funcţiile sale.
Aptitudinea funcţională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se ţinea seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conştiinţei sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conştiinţa sa mentalitatea şi deprinderile antisociale şi deci de probabilitatea că în viitor el să săvârşească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament şi de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacţiona sub influenţa pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularităţi ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcţională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea şi executarea ei.
În prezenta cauză, Curtea a considerat că se justifică reţinerea în favoarea celor doi apelanţi inculpaţi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
Aplicarea dispoziţiilor art. 74 că nu este obligatorie pentru instanţa de judecată, însă în procesul complex al individualizării pedepsei, instanţa de judecată este singura în măsură să stabilească dacă o anumită împrejurare merită să fie calificată ca atare, pe baza cunoaşterii influenţei concrete pe care o împrejurare sau alta o are asupra gravităţii faptei şi pericolului social al infractorului, conform cu adevărul şi potrivit intimei sale convingeri.
În această cauză, este adevărat că nici unul dintre apelanţii inculpaţi nu au recunoscut comiterea faptei deduse judecăţii şi nici unul nu este la prima încălcare a legii penale, însă inculpatul S.R. a suferit o condamnare de 3 luni închisoare în Germania în anul 2005 pentru intrare şi şedere ilegală în ţară, dar care evident nu atrage starea de recidivă, iar inculpatul D.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 861 C. pen., prin sentinţa penală nr. 170 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Lehliu Gară, definitivă la data de 16 martie 2011, pentru o infracţiune concurentă cu cea din prezenta cauză.
Însă, din actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul S.R. este căsătorit, are doi copii şi a avut un loc de muncă, fiind angajat la SC S.I. SRL din anul 2006, în funcţia de magaziner, la locul de muncă fiind un angajat foarte bun, conştiincios, corect, care şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, neavând nici-un fel de probleme.
De asemenea, inculpatul D.F. este căsătorit, are un copil minor, a constituit împreună cu sora sa o firmă, SC N.T. SRL şi are un comportament corespunzător în societate şi în familie.
Curtea a apreciat că toate aceste date favorabile legate îndeosebi de persoana fiecărui apelant inculpat, justifică aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi stabilirea unor pedepse într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege, care să fie în măsură să-şi realizeze funcţiile şi scopul prevăzute în art. 52 C. pen.
În prezenta cauză, Curtea a considerat că, aplicând fiecăruia dintre inculpaţii S.R. şi D.F. o pedeapsă de 7 ani închisoare, se realizează o justă individualizare a sancţiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise şi periculozitatea autorilor acesteia, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului, în opinia Curţii îndreptarea apelanţilor inculpaţi fiind posibilă cu ajutorul unei pedepse mai reduse.
La stabilirea şi aprecierea acestor pedepse, Curtea a avut în vedere modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei deduse judecăţii, astfel cum au fost descrise în hotărârea atacată şi datele ce caracterizează favorabil persoana inculpaţilor, anterior menţionate.
În opinia Curţii, cuantumul ridicat al prejudiciului material produs prin săvârşirea infracţiunii de către cei doi apelanţi inculpaţi, în condiţiile în care, prin fapta acestora nu au fost produse vătămări corporale părţilor vătămate, nu justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum atât de ridicat, de 15 ani închisoare, comparabile cu pedepse aplicate în cazul unor infracţiuni de omor.
În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, Curtea a constatat că au fost corect stabilite de instanţa de fond.
Referitor la pedeapsa accesorie , Curtea s-a raportat la natura faptei săvârşite şi la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiţionale şi la jurisprudenţa C.E.D.O. în materie (ex.cauzele Hirst c.Marii Britanii, Sabău şi Pîrcălab c. României s.a) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) şi la art. 20 din Constituţie fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenţiei de către România prin Legea nr. 30/1994, dar şi la decizia nr. 74/2007 pronunţată de secțiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.
Potrivit art. 211 alin. (3) C. pen. tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, prevederile art. 65 alin. (2) C. pen., precum şi pedepsele principale stabilite pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen., Curtea a menţinut pedepsele complementare stabilite de instanţa de fond, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana inculpaţilor.
Referitor la infracţiunea pentru care apelantul inculpat D.F. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 170 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Lehliu Gară, definitivă la data de 16 martie 2011, Curtea a constatat că este concurentă cu cea pentru care acesta a fost condamnat în prezenta cauză.
Însă, dat fiind decizia nr. 70 din 15 octombrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în soluţionarea recursului în interesul legii, obligatorie, Curtea, investită cu judecarea apelurilor, nu poate dispune direct în calea de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedeapsa aplicată inculpatului D.F. prin sentinţa penală nr. 170 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Lehliu Gară, definitivă la data de 16 martie 2011.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a admis cererile de constituire de parte civilă formulate de părţile vătămate S.D., SC L.G. SRL şi C.L. şi a obligat inculpaţii, în solidar, la plata sumelor de 2.000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă S.D., 65.000 RON daune materiale către partea civilă C.L., precum şi 341.942,40 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă SC L.G. SRL.
Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate S.D. şi C.L., declaraţiile martorului R.R. şi interceptările audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental şi interceptările şi înregistrările convorbirilor şi comunicărilor telefonice, avizul de însoţire a mărfii emis de SC L.G. SRL, pentru cantitatea de 3,447 kg bijuterii, adresele SC L.G. SRL, de constituire parte civilă şi declaraţia numitei V.O.G., angajată a SC L.G. SRL, rezultă existenţa şi întinderea prejudiciului cert cauzat fiecăreia dintre părţile vătămate S.D., C.L. şi SC L.G. SRL, astfel cum a fost menţionat şi reţinut.
Împrejurarea că partea vătămată C.L. desfăşura activităţi infracţionale, respectiv evaziune fiscală, din care ar proveni suma de 65.000 RON, astfel cum se menţionează în motivele de apel ale inculpatului S.R., excede prezentului cadru procesual şi, în niciun caz, nu justifică respingerea acţiunii civile formulate de partea civilă C.L., în condiţiile în care, din probele anterior menţionate, rezultă cu certitudine sustragerea de către cei doi apelanţi inculpaţi şi a sumei de 65.000 RON ce aparţine acestei părţi civile.
În ceea ce priveşte raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul judecăţii şi în care se menţionează că nu se poate stabili dacă mărfurile din avizul de însoţire a mărfii din 14 aprilie 2010 emis de SC L.G. SRL sunt aceleaşi cu mărfurile din nota de intrare recepţie din 11 martie 2008 sau cele din declaraţia vamală de import din 14 martie 2008, având în vedere că în avizul de însoţire a mărfii din 14 aprilie 2010 emis de SC L.G. SRL mărfurile nu sunt detaliate pe denumire produse şi cantitate, este adevărat că instanţa de fond nu a făcut nicio referire la această probă, însă, în opinia Curţii, această probă nu este în măsură în contextul întregului material probator administrat, să influenţeze modalitatea de soluţionare a laturii civile, în ceea ce priveşte daunele materiale şi să conducă la respingerea acţiunii civile formulate de partea civilă SC L.G. SRL
De altfel, numita V.O.G., angajată a SC L.G. SRL a precizat că bijuteriile de aur sunt înregistrate în evidenţele firmei ca şi cantitate totală, nefiind descrise în amănunt.
Referitor la daunele morale, Curtea a apreciat că, în mod greşit, nejustificat, au fost obligaţi apelanţii inculpaţi S.R. şi D.F., în solidar, la plata daunelor morale către părţile civile S.D. şi C.L.
Daunele morale au fost definite ca fiind consecinţe de natura nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial, iar la aprecierea prejudiciului moral se are în vedere importanta valorii lezate ca urmare a faptei comise, repercursiunile prejudiciului asupra situației sociale a persoanei vătămate.
În prezenta cauză, Curtea a avut în vedere că părţile vătămate S.D. şi C.L. nu au suferit nici un fel de vătămări corporale, iar susţinerile în sensul că cele două părţi civile au suferit prejudicii de imagine, în sensul că partea civilă S.D. a avut de suferit ca urmare a neîncrederii ce a planat asupra sa şi care i-a îngreunat obţinerea unui loc de muncă, iar parte civilă C.L. prin împrejurarea că sfera clienţilor cu care intra în relaţii de afaceri s-a restrâns, majoritatea clienţilor evitând să o contacteze pentru colaborare, datorită problemelor create cu autorităţile române, nu sunt confirmate de actele şi lucrările dosarului.
De asemenea, Curtea a apreciat că nu se justifică acordarea daunelor morale, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului, reiese că afacerile părţii civile C.L. nu se derulau tocmai cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, acesta asumându-şi riscul pe care îl presupune desfăşurarea unor astfel de activităţi, aspecte pe care partea civilă S.D. le cunoştea foarte bine, acesta fiind şi motivul, în opinia Curţii, pentru care partea civilă S.D. nu a anunţat organele de poliţie imediat după comiterea faptei, ci a contactat mai întâi pe partea civilă C.L., aşteptând mai întâi să vadă care este decizia acestuia şi motivul pentru care inculpaţii au ales să tâlhărească cele două părţi vătămate, aceştia cunoscând că partea vătămată C.L. mai fusese victima unei astfel de fapte, în urma căreia nu a depus plângere penală.
Ca atare, pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii D.F. şi S.R. împotriva sentinţei penale nr. 672/F din data de 2 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 71689/3/2011.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.F. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
A înlăturat obligarea, în solidar, a inculpaţilor S.R. şi D.F. la plata daunelor morale către părţile civile S.D. şi C.L.
A menţinut celelalte dispoziţii.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. şi art. 350 C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor S.R. şi D.F.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a apelanţilor inculpaţi D.F. şi S.R. [art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.] nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
Curtea a avut în vedere în acest sens materialul probator existent la dosarul cauzei şi la care a făcut anterior referire şi care justifică soluţia de condamnare a celor doi inculpaţi, pedepsele stabilite în raport de modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei deduse judecăţii, sentimentul puternic de teamă şi insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societăţii civile şi împrejurarea că infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată apelanţii inculpaţi, prin gravitatea acesteia şi reacţia publicului, creează o stare de nelinişte capabilă să justifice menţinerea arestării preventive, fiind satisfăcute şi cerinţele art. 5 parag. 1 lit. c) şi parag. 3 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate fiecărui inculpat timpul reţinerii şi arestării preventive de la data de 19 mai 2011 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel BucureȘti Și inculpații S.R. Și D.F.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel BucureȘti a solicitat în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) şi art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi menţinerea sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Bucureşti sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei ca şi cuantum al pedepsei întrucât în mod netemeinic s-a redus pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 7 ani închisoare prin reţinerea circumstanţelor atenuante care practic nu sunt dovedite de actele dosarului, raportat la conduita inculpaților atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată şi anterior săvârşirii faptei, astfel încât cuantumul pedepsei stabilit şi aplicat de instanţa de fond este cel corect.
Apărătorul ales al recurentului inculpat S.R. a solicitat admiterea recursului invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi pct. 12 C. proc. pen.
A criticat decizia Curţii de Apel Bucureşti dar şi sentinţa Tribunalului Bucureşti apreciind că în mod greşit s-au reţinut în sarcina inculpatului dispoziţiile alin. (3) al art. 211 C. pen. referitoare la „consecinţele deosebit de grave” întrucât prejudiciul nu a fost riguros probat.
A arătat că instanţa de fond, în dovedirea acestui prejudiciu a încuviinţat efectuarea unei expertize dar în motivarea sentinţei nu au fost avute în vedere concluziile formulate de expert, respectiv imposibilitatea probării cu certitudine a existenţei prejudiciului, a unei legături între marfa care se presupune a fi fost jefuită şi ieşirea din cadrul societăţii SC L.G. SRL.
Având în vedere faptul că prejudiciul nu a fost riguros probat nu se poate accepta existenţa consecinţelor deosebit de grave ale încadrării juridice a faptei aşa cum nu se pot accepta nici pretenţiile părţii vătămate C.L., respectiv faptul că acesta deţinea suma de 65.000 RON întrucât nu există nicio dovadă a existentei certe a sumei respective în afară de propria sa declaraţie precum şi datorita faptului că organul de urmărire penală nu a luat niciodată măsura unui sechestru asigurător pentru repararea prejudiciului. De asemenea, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii, ceea ce demonstrează că asupra prejudiciului material planează un mare semn de întrebare.
Plecând de la aceste considerente, a apreciat că latura civilă nu este corect soluţionată nici de instanţa de fond şi nici de cea de apel, soluţionarea laturii civile fiind fundamentală în calificarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului recurent fapt pentru care a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea dosarului spre rejudecare de prima instanţă.
Cu privire la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen. a apreciat că inculpatul a fost greşit condamnat de instanţa de fond şi de cea de apel, în condiţiile în care nu există probe temeinice care să demonstreze vinovăţia sa Și a criticat modul de interpretare al probelor de către cele două instanțe.
Apărătorul inculpatului D.F. a solicitat admiterea recursului în temeiul dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A arătat că nu s-au avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar de către inculpat, iar referitor la alibiul acestuia a precizat că activitatea de a aduce maşini din străinătate spre vânzare în România presupunea deplasarea inculpatului în străinătate. A arătat că pe paşaportul inculpatului există vize de intrare şi ieşire din ţară, inculpatul susţinând că la data săvârşirii faptei nu se afla în ţară Și de asemenea a criticat modul în care instanțele au coroborat şi interpretat probele.
Înalta Curte analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate apreciază că acestea sunt nefondate în raport de următoarele considerente:
Criticile aduse deciziei recurate de către cei doi inculpați Și circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi pct. 12 C. proc. pen. Și respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. vizează în esență greȘita lor condamnare şi reprezintă practic o reiterare a motivelor de apel formulate în cauză şi care din punctul de vedere al Înaltei Curți nu se regăsesc în actele dosarului.
DeȘi inculpatul S.R. a criticat decizia recurată, pornind de la modul în care a fost soluționată latura civilă ce a atras reținerea alineatului 3 a dispozițiilor art. 211 C. pen., la analiza motivelor de recurs invocate de acest inculpat Și care practic se identifică sub aspectul greȘitei condamnări cu motivele invocate Și de către inculpatul D.F., Înalta Curte va proceda la analizarea contextului faptic care a atras condamnarea celor doi inculpați Și care a generat implicit prin urmările sale reținerea variantei agravante a infracțiunii de tâlhărie.
Înalta Curte, apreciază că deȘi ambii inculpați au susținut prin apărătorii lor că sunt nevinovați şi că hotărârea de condamnare a lor este greȘită, probele cauzei relevă contrariul şi demontează punctual, tehnic Și motivat că apărările acestora reprezintă doar interpretări subiective nesusținute probator.
Ambele instanțe au constatat, în mod corect, în momentul în care au procedat la stabilirea situației de fapt existente în cauză că inculpații Și-au pregătit minuțios terenul infracțional că au cules date Și informații în acest sens şi că s-au ajutat de alte persoane care, cu bună Știință, cum este inculpatul O.C. sau, induse în eroare, cum a fost cazul martorilor R.R. şi P.S. i-au ajutat la pregătirea infracțiunii ce a fost comisă.
Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi ignorate o multitudine de aspecte certe ale cauzei de natură să confere argumente suficiente în a concluziona asupra vinovăţiei inculpaţilor; relevante în acest sens fiind declarațiile părților civile S.D., C.L., a martorilor P.C., C.R., D.M., D.G., J.M.L., S.D.A., B.A., Z.G.N., R.R., precum şi a coinculpatului O.C., care relevă neechivoc activitatea infracțională reținută în sarcina acestora, respectiv faptul că la data de 20 aprilie 2010, în jurul orei 13:25, pe b-dul. C. din Bucureşti, inculpaţii S.R. şi D.F., după ce au scos-o cu forţa dintr-un autovehicul marca O., pe partea vătămată S.D., au sustras autovehiculul şi bunuri aflate în acesta, respectiv 3,447 kg bijuterii din aur, suma de 65.000 RON şi 1,8 kg verighete din aur.
Totodată actele cauzei relevă şi încercarea acestora de a-l determina pe R.R. să nu denunţe la organele de poliţie modalitatea în care a fost săvârşită fapta Și pregătită activitatea infracțională în timp ce acesta din urmă a încercat să obţină compensaţii financiare pentru perioada în care a participat la urmărirea părţii vătămate C.L. şi nu s-a ajuns la un consens, aspect reliefat neechivoc de înregistrările în mediu ambiental.
Practic inculpații S.R. Și D.F. astfel cum corect au stabilit ambele instanțe au stabilit un adevărat scenariu, anticipând Și pregătindu-se pentru fiecare situație în parte ce se putea ivi câte o „ipoteză de lucru”, Și au încercat să-Și asigure alibiuri fără ca acestea să poată fi şi dovedite.
Faptul că aceȘtia au avut constant o atitudine de nerecunoaȘtere reprezintă doar o reacție a modului în care aceȘtia au înțeles să se apere în momentul în care probele administrate în cauză au căpătat caracter de certitudine şi nu poate fi interpretată ca o dovadă a nevinovăției lor, atâta timp cât s-a dovedit fără putință de tăgadă că aceştia sunt autorii infracțiunii de tâlhărie pentru care corect au fost condamnați.
Alibiurile invocate de apărare de cei doi inculpați au avut ca scop să ducă în eroare organele judiciare, însă ele sunt contradictorii Și controversate, inculpatul D.F. în declaraţiile date în faza de urmărire penală şi apoi în faţa primei instanţe a încercat să inducă în eroare organele judiciare în sensul că a arătat că la data săvârşirii faptei se afla, fie în Siria fie în Elveţia, de asemenea, inculpatul S.R. a arătat că la momentul săvârşirii faptei se afla în unitatea spitalicească unde era internat fiul său fiind ziua acestuia, la dosarul cauzei neexistând vreo dovadă a existenţei internării copilului în acea unitate spitalicească.
Înalta Curte, apreciază că nu pot fi primite apărările inculpaților în sensul că au fost condamnați doar pe baza declarațiilor părții vătămate; aȘa cum s-a arătat inculpații au fost condamnați în temeiul unui întreg lanț probator care, coroborat piesă cu piesă, au evidențiat implicarea infracțională a acestora.
Înalta Curte apreciază că în cauză ne aflăm în prezența unor probe certe Și temeinice de vinovăție, că nu există nici un fel de îndoială care să profite inculpaților iar probele ce le-au fost admise inculpaților în apărare tocmai pentru a-Și demonstra nevinovăția relevă aceleaȘi aspecte.
Nu poate fi primită nici apărarea inculpaților că s-a dispus condamnarea lor doar în baza testului poligraf, apărare susținută în principal de inculpatul S.R. Și că testul ADN relevă neimplicarea lor infracțională.
AȘa cum s-a precizat testul poligraf nu a constituit piesa determinantă ce a stat la baza condamnării inculpatului S.R. ci a făcut parte din ansamblul probator ce a dus la stabilirea vinovăției Și implicit condamnarea acestuia iar cu referire directă la testul ADN acesta nu reflectă nicicum nevinovăția inculpaților atâta timp cât obiectiv el nu a putut fi realizat Și ca atare nu a furnizat nici un fel de informație de natura a putea fi utilizată într-un sens sau altul.
Faptul că inițial urmărirea penală a fost începută in rem iar ulterior in personam nu reprezintă în opinia Înaltei Curți vreo încălcare a dreptului la apărare cu consecința imposibilității administrării de probe, astfel cum greȘit s-a încercat a se susține, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreȘti toate probele solicitate de inculpați a fi administrate în apărarea lor au fost admise Și administrate fără însă a releva o situație diferită.
Înalta Curte în raport de toate argumentele prezentate Și fără a înfăptui o nouă judecată astfel cum au încercat inculpații să obțină prin dezvoltarea motivelor de recurs, ignorând rolul acesteia ca şi cale de atac „de drept” apreciază că în prezenta cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului şi justei soluționări a cauzei, vinovăția inculpaților fiind pe deplin dovedită, astfel încât solicitarea acestora de achitare pe motiv că nu au comis faptele în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., este nefondată.
Cât priveȘte soluționarea laturii civile şi care a generat sub aspectul încadrării juridice reținerea alin. (3) referitor la „consecințe deosebit de grave”, sens în care s-a solicitat casarea cu rejudecare a cauzei, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica adusă de inculpatul S.R. prin apărătorul său.
Nu poate fi admisă lipsa de temeinicie la soluționarea laturii civile, ba dimpotrivă prejudiciul la care inculpații au fost obligați Și care reprezintă consecința directă a activității lor infracționale a fost clar, cert şi corect stabilit atât sub aspectul întinderii cât Și sub aspectul cuantumului său valoric.
Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a constatat că cererea părţilor civile S.D., SC L.G. SRL şi C.L. este întemeiată, având în vedere că probatoriile admise în prezenta cauză, respectiv, dovezile depuse de partea civilă S.D. din care rezultă prejudiciul creat prin sustragerea bunurilor personale aflate într-o geantă, depozitată în maşina sustrasă de inculpaţi, respectiv, obiecte de îmbrăcăminte, precum şi dovezile depuse de către C.L. din care rezultă că prejudiciul suferit de acesta este în cuantum de 65.000 RON, iar prejudiciul suferit de SC L.G. SRL este în cuantum de 341.942,40 RON, conform adresei depuse de această societate la dosarul cauzei.
La stabilirea prejudiciului, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele au coroborat declaraţiile celor două părţi vătămate cu declaraţiile martorului R.R. din care rezultă că inculpatul S.R. i-a povestit că, împreună cu alte persoane, cărora nu le-a dat numele, l-au deposedat pe turc de geanta cu bijuterii, povestindu-i comiterea faptei, spunându-i de bijuterii din aur, suma de 63.000 RON şi câţiva dolari, cu interceptările audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental şi de interceptările şi înregistrările convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate în cauză şi cu declaraţia martorului C.G.
De asemenea, corect s-a dat valoare depoziției numitei V.O.G., angajată la SC L.G. SRL care a confirmat prin declaraţia din faza de urmărire penală că la data de 14 aprilie 2010, partea vătămată C.L. a intrat în posesia cantităţii de cca 3,5 kg bijuterii din aur pentru a identifica potenţiali clienţi şi pentru a prezenta marfa, bijuteriile din aur aparţinând acestei societăţi, fiind întocmit în acest sens un aviz de însoţire a mărfii.
Totodată, din adresa din 5 iulie 2011 a SC L.G. SRL a rezultat că prejudiciul creat firmei datorită faptei din data de 20 aprilie 2010 este de 341 942,40 RON.
Faptul că instanțele nu au putut valorifica expertiza contabilă efectuată în cauză datorită lipsei actelor necesare, nu afectează în opinia Înaltei Curți modalitatea de calcul a prejudiciului stabilit ca fiind creat prin fapta inculpaților, rigurozitatea şi raționamentul logic prezentat de ambele instanțe relevă soluționarea judicioasă a laturii civile.
Toate aceste aspecte relevă în opinia Înaltei Curți în contradicție cu criticile aduse că latura civilă a cauzei, cu consecința directă asupra încadrării juridice a fost corect soluționată şi temeinic probată, că s-a făcut pe deplin dovada existenței certe a prejudiciului la care au fost obligați inculpații, simplu fapt că nu s-a luat niciodată măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților nu este de natură să creeze îndoială asupra prejudiciului creat sau al întinderii sale aȘa cum au încercat aceȘtia să susțină şi nu este de natură să atragă casarea cu rejudecare.
Raportat la incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Și în raport de care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel BucureȘti a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi menţinerea sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Bucureşti sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei ca şi cuantum al pedepsei, Înalta Curte apreciază că nu-Și găseȘte aplicabilitatea cu următoarea argumentare:
În mod corect instanța de apel a redus pedepsele aplicate celor doi inculpați, realizând astfel un echilibru între funcția de coerciție şi cea de reeducare astfel că Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de apel a valorificat şi a dat eficiență în mod corect atât circumstanțelor reale cât şi celor personale Și a avut în considerare atât contextul faptic cât Și persoana inculpaților Și aptitudinile lor de reintegrare în societate într-o perioadă relativ rezonabilă şi care să nu-i excludă pe deplin din societate.
Majorarea pedepselor sub aspectul cuantumului nu ar face altceva decât să se acorde o valoare nepermisă funcției de coerciție a pedepsei în defavoarea celei de reeducare Și astfel scopul Și funcția pedepsei nu ar mai putea fi atinsă astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În cazul concret faţă de toate aspectele expuse Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpaților sub aspectul înlăturării circumstanțelor atenuante solicitate respectiv al majorării pedepselor, prin operaţiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hotărârea pronunţată asigură sub acest aspect justul echilibru dintre gravitatea faptei şi pedeapsa aplicată aşa încât constată că pedepsele au fost corect individualizate, motiv pentru care față de toate considerentele expuse Și analizate în cauză, va respinge solicitarea de reformare a hotărârilor sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii S.R. şi D.F. împotriva deciziei penale nr. 30 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 mai 2011 la 20 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat S.R. la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat D.F. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2785/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2818/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
