ICCJ. Decizia nr. 2776/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.), abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.), abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIUŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2776/2013
Dosar nr. 8924/2/2012
Şedinţa publică din 19 septembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penale nr. 707 din data de 17 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 66354/3/2011, Tribunalul Bucureşti a hotărât următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata R.S.H., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 291, 292, 288, 215 alin. (1), (2), (5) şi art. 323 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul I.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, 248, 2481, 249 alin. (1), (2) şi art. 323 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, 248, 2481, 249 alin. (1), (2) şi art. 323 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul Ş.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, 248, 2481, 249 alin. (1), (2) şi art. 323 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul G.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 291, 292, 288, 215 alin. (1), (2), (5) şi art. 323 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 291, 292, 288, 215 alin. (1), (2), (5) şi art. 323 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata D.T.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 291, 292, 288, 215 alin. (1), (2), (5) şi art. 323 C. pen.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
S-a arătat că prin încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 25696/3/2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., admiterea plângerii formulate de petentul G.G. împotriva rezoluţiei nr. 91/P/2006 din data de 24 ianuarie 2011, menţinută prin rezoluţia nr. 65/II-2/2011 din data de 14 martie 2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi a reţinut cauza spre judecare, în complet legal constituit.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală sub nr. 25696/3/2011 la data de 11 aprilie 2011, petentul G.G. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., infirmarea rezoluţiei nr. 91/P/2006 din data de 24 ianuarie 2011 şi a rezoluţiei nr. 65/11-2/2011 din data de 14 martie 2011 ale Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata R.S.H. şi completarea probatoriului pentru lămurirea tuturor aspectelor ce reies din cuprinsul sentinţei penale nr. 630 din 27 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti.
S-a reţinut în motivarea plângerii că, la data de 07 aprilie 2005 petentul a formulat plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de mai multe persoane, printre care şi funcţionari publici, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 323 C. pen. şi anume: R.S.H., I.I., I.A., Ş.T., G.M., C.A. şi D.T.V.
Obiectul plângerii l-a constituit împrejurarea că intimata R.S.H., cu prilejul revendicării Palatului G.T. şi a terenului de 22 ha denumit generic „Moşia C." a indus şi menţinut în eroare autorităţile Administraţiei Publice, reprezentate de funcţionari publici: I.I., prefect în acel moment al Municipiului Bucureşti, I.A., director executiv în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei Municipiului Bucureşti, G.M. şi alţii, autorităţile judiciare şi cele bisericeşti cu privire la calitatea sa de Epitrop Legatar al Aşezământului G.G.V.
Prin sentinţa penală nr. 630 din 27 mai 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus admiterea plângerii petentului şi trimiterea cauzei înapoi la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale privindu-i pe intimaţii mai sus amintiţi şi a îndeplinirii mai multor acte procesual penale. Această soluţie a fost menţinută prin decizia penală nr. 1548 din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că rezoluţiile atacate de petent prin plângerea ce formează obiectul prezentului dosar trebuie desfiinţate în temeiul dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. şi, existând probe suficiente la dosar, a reţinut cauza spre judecare în complet legal constituit.
S-a precizat totodată că, în cauză nu este incidenţă decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, întrucât în prezentul dosar s-au administrat probe în sensul art. 63 şi urm. C. proc. pen. ca urmare a dispoziţiilor date de prima instanţă prin sentinţa penală nr. 630 din 27 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă, deci dosarul nu se află în situaţia în care procurorul, pentru a pronunţa rezoluţia atacată, a avut în vedere acte premergătoare, investigaţii prealabile, ci probe certe.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a dispus admiterea plângerii formulate de petentul G.G. împotriva rezoluţiei nr. 91/P/2006 din data de 24 ianuarie 2011, menţinută prin rezoluţia nr. 65/II-2/2011 din data de 14 martie 2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, a desfiinţat rezoluţiile atacate şi a reţinut cauza spre rejudecare în complet legal constituit.
Ulterior, având în vedere decizia nr. XV/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, preşedintele completului a formulat declaraţie de abţinere de la soluţionarea cauzei, abţinere ce a fost admisă prin încheierea de şedinţă din data de 17 octombrie 2011, dosarul fiind înaintat spre repartizare aleatorie.
Judecătorul fondului şi-a argumentat soluţia având în vedere următoarele considerente:
Plângerea petentului G.G. a vizat întreaga soluţie dispusă prin rezoluţia nr. 91/P/2006 din data de 24 ianuarie 2011, menţinută prin rezoluţia nr. 65/II-2/2011 din data de 14 martie 2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, petentul menţionând expresis verbis că toţi sunt vinovaţi din punct de vedere penal impunându-se efectuarea de cercetări faţă de aceştia şi pentru infracţiunea reclamată (asociere pentru săvârşirea de infracţiuni).
Tribunalul a apreciat, însă, că, în cauza dedusă judecăţii, absenţa urmăririi penale, fază procesuală obligatoriu a fi parcursă anterior fazei judecăţii, constituie un impediment în continuarea exercitării urmăririi penale în sensul art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
S-a arătat că într-adevăr, prin Legea nr. 386/2006 pentru modificarea şi completarea C. proc. pen., precum şi pentru modificarea altor legi a fost modificat art. 279 alin. (2) C. proc. pen. în sensul că „plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii", urmărirea penală devenind o fază obligatorie a cauzelor penale.
În consecinţă, singurele situaţii, de excepţie, prevăzute de legea procesual penală ce permit actualmente parcurgerea fazei judecăţii în absenţa urmăririi penale le constituie situaţiile vizând extinderea procesului penal pentru alte acte materiale prev. de art. 335 C. proc. pen., extinderea procesului penal pentru alte fapte prev. de art. 336 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. proc. pen. şi cea vizând extinderea procesului penal cu privire la alte persoane prev. de art. 337 alin. (2) raportat la art. 336 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. proc. pen., instituţii la care legiuitorul a renunţat în noua reglementare procesual penală consacrată de Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Urmărirea penală reprezintă prima fază a procesului penal şi, datorită obiectului său specific, nu poate lipsi din desfăşurarea nici unui proces penal.
Potrivit art. 224, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
Actele premergătoare au menirea fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.
Din modul de redactare a textului rezultă că actele premergătoare sunt facultative. Ele nu se efectuează dacă sesizarea conţine date suficiente pentru începerea urmăririi penale. În cazul în care se întreprind, actele premergătoare se limitează la îndeplinirea scopului urmărit. Îndată ce acest scop a fost atins, actele premergătoare nu mai pot fi efectuate în continuare, întrucât se eludează garanţiile procesuale asigurate participanţilor la procesul penal. Într-adevăr în faza actelor premergătoare persoanele vizate de ancheta penală în derulare nu sunt părţi într-un proces penal în sensul art. 23, 24 C. proc. pen., neputându-se vorbi nici despre învinuit în sensul art. 229 C. proc. pen., şi, în consecinţă nu au drepturi şi nici obligaţii procesuale.
Acesta este motivul pentru care în cursul efectuării actelor premergătoare nu pot fi luate măsuri preventive, măsuri asigurătorii, măsuri de siguranţă sau dispuse alte activităţi care presupun începerea urmăririi penale - percheziţia domiciliară, reţinerea şi predarea corespondenţei, efectuarea expertizei, etc.
În conformitate cu art. 224 alin. ultim C. proc. pen., actele premergătoare se consemnează într-un proces-verbal care poate constitui mijloc de probă. Începerea urmăririi penale este un moment procesual cu semnificaţii deosebite. Pe de o parte, marchează declanşarea procesului penal, iar pe de altă parte, ea implică drepturi şi obligaţii specifice atât pentru organul de urmărire penală cât şi pentru ceilalţi participanţi la proces.
Începerea urmăririi penale marchează momentul de pornire a activităţilor care formează obiectul urmăririi penale, dar şi a procesului penal.
După începerea urmăririi penale se naşte cadrul legal de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor procesuale recunoscute participanţilor la urmărirea penală.
În prezenta cauză, însă, anterior momentului admiterii plângerii, desfiinţării rezoluţiei nr. 91/P/2006 din data de 24 ianuarie 2011, menţinute prin rezoluţia nr. 65/II-2/2011 din data de 14 martie 2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA şi reţinerii cauzei spre judecată, cauza penală s-a aflat în faza actelor premergătoare, singurele lucrări efectuate în dosarul penal fiind depoziţii olografe ale persoanei vătămate şi ale făptuitorilor, înscrisuri fără valoare probatorie în absenţa procesului verbal menţionat în cuprinsul art. 224 alin. ultim C. proc. pen.
În consecinţă inculpaţii din prezenta cauză nu au fost informaţi de îndată şi înainte de a fi audiaţi despre fapta pentru care sunt cercetaţi, nu li s-a asigurat posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării, a prezentării propriei versiuni asupra celor reclamate în cuprinsul plângerii penale sau a exercitării dreptului la tăcere, nu au avut posibilitatea exercitării drepturilor prev. de art. 172 C. proc. pen., nu au luat cunoştinţă de materialul probator administrat în cauză, toate acestea întrucât în cauză nu s-a atins momentul procesual al începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. b) şi g) C. proc. pen.
Tribunalul a apreciat că pronunţând o soluţie de încetare a procesului penal faţă de inculpaţi în temeiul dispoziţiilor art. ll pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu nesocoteşte dispoziţiile art. 38515 C. proc. pen. „instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului” întrucât potrivit dispozitivului deciziei penale nr. 806 din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prezenta cauză penală a fost retrimisă primei instanţe de judecată în vederea soluţionării pe fond a acesteia, soluţia de încetare a procesului penal fiind o modalitate de rezolvare a acţiunii penale în sensul art. 345 C. proc. pen.
În plus, instanţa de fond a considerat că nici nu s-ar putea susţine că pronunţând o astfel de soluţie, s-ar prejudicia interesele părţii vătămate, fără culpă procesuală, întrucât potrivit dispoziţiilor 10 alin. (2) C. proc. pen.; „în cazul prevăzut la lit. f) acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior în condiţii legale". În consecinţă, s-a constatat că nu s-ar putea susţine că prezenta soluţie ar avea autoritate de lucru judecat întrucât orice dispoziţie a instanţei trebuie interpretată în lumina considerentelor sale, or este evident că în situaţia în care s-ar proceda la o nouă sesizare a organului de urmărire penală, acesta ar putea proceda la pronunţarea oricărei soluţii pe care ar considera-o temeinică şi legală cu posibilitatea cenzurării sale fie în cadrul procedurii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. în cazul în care soluţia ar fi una de netrimitere în judecată, fie prin parcurgerea fazei judecăţii şi soluţionarea acţiunii penale potrivit dispoziţiilor, art. 345 C. proc. pen.
Reiterând solicitarea şi motivarea făcută Ia instanţa de fond, partea vătămată, G.G., a formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 707 din 17 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, considerentele susţinute oral de avocatul său ales fiind consemnate in extenso în practicaua prezentei hotărâri.
Prin decizia penală nr. 49/A din 21 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul parte vătămată, G.G., împotriva sentinţei penale nr. 707 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 66354/3/2011.
A fost obligată partea vătămată la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizia, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Examinând cauza în baza propriei analize a datelor cauzei prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a considerat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, bazându-se pe o riguroasă şi exhaustivă evaluare a tuturor împrejurărilor şi probelor existente la dosar şi pe decizia nr. XLVIII (48)/2007 (publicată în M. Of. nr. 574 din 30 august 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei sau ordonanţei de neîncepere sau de clasare a cauzei, stabilind că dispoziţiile acestei text se interpretează în sensul că: „instanţa investită nu poate pronunţa soluţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.
De asemenea, similar primei instanţe, Curtea a considerat că soluţia prevăzută de aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu-i prejudiciază interesele procesuale ale părţii vătămate în exercitarea unei alte plângeri penale întemeiate pe dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs partea vătămată criticând hotărârea instanţei de apel cu privire la nelegalitatea măsurii de încetare a procesului penal împotriva inculpaţilor.
A arătat că hotărârea atacată nu este motivată, iar inculpaţii nu au solicitat niciodată să se constate lipsa urmăririi penale, ci doar să se constate că măsurile luate procuror sunt legale şi temeinice.
Recursul declarat de partea vătămată nu este fondat. Potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Potrivit alin. (21) al aceluiaşi text de lege, în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) se iau în considerare din oficiu.
În cauza de faţă, recurenta parte vătămată a depus la dosar motivele de recurs la data de 3 iunie 2013, respectiv cu 3 zile înaintea primului termen de judecată, nu cu 5 zile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., aşa încât nu vor mai fi analizate.
Întrucât motivele invocate nu sunt dintre cele care se iau în considerare din oficiu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de partea vătămată este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată G.G. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 21 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii R.S.H., Ş.T., G.M., D.T.V., C.A., I.A. şi I.I.
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 400 RON onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Ş.T. şi I.I. şi câte 100 RON onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi R.S.H., G.M., D.T.V., C.A. şi I.A.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2717/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2785/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
