ICCJ. Decizia nr. 2785/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2785 /20 13
Dosar nr. 4598/1/2013
Şedinţa publică din 19 septembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 septembrie 2013 pronuţată de Curtea de Apel Ploieşti, în baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii C.A.C. şi Z.C.R., ambii aflaţi în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni şi s-a dispus menţinerea acestei măsuri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a arătat că în conformitate cu art. 300 C. proc. pen. instanţa în cauzele în care inculpatul este arestat preventiv este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
În prezenta cauză măsura arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale faţă de inculpaţii C.A.C. şi Z.C.R. a fost verificată în data de 17 iulie 2013, moment în care s-a constatat în baza art. 3001 C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia acestei măsuri şi s-a dispus menţinerea măsurii preventive.
Aşa cum rezultă din rechizitoriul nr. 61/D/P/2013 din 16 iulie 2013, inculpatul C.A.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu în formă continuată prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. iar celălalt inculpat arestat preventiv, Z.C.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu în formă continuată prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată şi inculpaţii M.D. şi N.C. pentru acelaşi gen de infracţiuni.
Inculpaţii C.A.C. şi Z.C.R. au fost arestaţi preventiv prin încheierea nr. 26 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa, reţinându-se existenţa unor indicii temeinice din care să rezulte că pot fi autorii infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi dar şi un pericol concret ce l-ar reprezenta cercetarea lor în stare de libertate, pericol ce rezultă în principal din rezonanţa faptelor penale comise, modalitatea în care a fost afectat echilibrul social firesc dar şi un sentiment de insecuritate şi nelinişte publică care l-ar determina lipsa unei reacţii preventive imediate şi ferme din partea autorităţilor faţă de aceştia.
Aşa cum s-a precizat anterior, această măsură preventivă a fost prelungită şi în continuare menţinută de Curtea de Apel Ploieşti.
Prin încheierea de menţinere a măsurii arestării preventive a reţinut această din urmă instanţă în raport de disp. art. 143 cu referire la art. 68 C. proc. pen. presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar putea fi autorii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, constând în aceea că în cursul anului 2013, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale s-au ocupat cu comercializarea de droguri de risc, respectiv cannabis către diverşi tineri consumatori de pe raza municipiului Târgovişte împreună cu alţi inculpaţi şi au deţinut aceleaşi droguri de risc în vederea consumului propriu.
S-a arătat că situaţia descrisă anterior a fost reţinută pe baza de probe şi mijloace de probă şi anume: convorbirile telefonice interceptate, convorbiri purtate între inculpaţi sau de către aceştia cu alte persoane, percheziţiile domiciliare efectuate la data de 13 iunie 2013 la locuinţele inculpaţilor, la raportul preliminar din 14 iunie 2013 întocmit de Laboratorul Centrului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R, procesele-verbale de stabilire a unor situaţii de fapt, declaraţiile inculpaţilor, ale învinuitei A.I.F. şi declaraţiile martorilor F.A.I., M.A.C., I.S. -martor cu identitate protejată.
De asemenea, s-a făcut vorbire despre modul în care inculpaţii au acţionat şi rezultatul pe care şi l-au dorit, apreciind că prin această activitate s-a creat fără putinţă de tăgadă o stare de indignare, de dezaprobare publică şi insecuritate, deoarece ordinea publică, aşa cum jurisprudenţa statuează, înseamnă acel climat social optim şi firesc care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri ce trebuie respectate în vederea bunei funcţionări a instituţiilor statului cu scopul de a menţine liniştea cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Or, raportat la împrejurările şi modalitatea de comitere a faptelor din prezenta cauza este evident că acestea sunt de natură să prezinte un grad de pericol social concret prin aceea că lăsaţi în liberate, inculpaţii ar putea continua activitatea infracţională, cu serioase consecinţe asupra sănătăţii populaţiei, în special a celei tinere, consumatoare de droguri de risc.
Verificând necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi, instanţa a considerat că temeiurile avute în vedere la momentul când s-a luat această măsură nu au dispărut.
Mai mult, prin încheierea din data de 14 august 2013 s-a verificat şi solicitarea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul Z.C.R., aceasta fiind apreciată ca nefondată, deoarece la acel moment dat nu se impunea această liberare în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat, întrucât aspectele semnalate au fost cercetate anterior prin încheierea din data de 17 iulie 2013.
Se mai observă că de fiecare dată inculpatul Z.C.R. în solicitarea sa de a fi cercetat în stare de libertate a precizat că şi-ar putea găsi un loc de muncă, el fiind angajat anterior luării împotriva sa a măsurii arestării preventive, precum şi faptul că ar recunoaşte comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Cel din urmă aspect a fost relatat şi de către inculpatul C.A.C.
Singurul aspect ce ar putea fi invocat de către inculpaţi că s-a modificat de la momentul arestării preventive este trecerea timpului şi reducerea rezonanţei pe care faptele comise de către aceştia a avut-o în rândul opiniei publice.
Cu toate că de la momentul arestării preventive a trecut o perioadă de aproximativ trei luni iar la de data verificării acestei măsuri pentru prima dată de către instanţele de judecată aproximativ două luni amânările pe care le-a suferit cauza în zilele de 21 august 2013 şi 11 septembrie 2013 nu sunt imputabile autorităţilor judiciare, ci inculpatului N.C., care a solicitat de fiecare dată amânarea judecării cauzei pentru a i se respecta dreptul la o apărare exprimată şi efectuată de către un avocat ales.
Chiar dacă aceste amânări nu s-au produs din culpa sau la solicitarea celor doi inculpaţi arestaţi preventiv, din ansamblul situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu s-a constatat că aceasta priveşte o activitate comună a tuturor celor patru inculpaţi trimişi în judecată şi s-ar impune soluţionarea cauzei printr-o singură hotărâre judecătorească, aceasta, evident în cazul în care alte dispoziţii legale nu impun disjungerea şi soluţionarea separată pentru fiecare inculpat.
Reţinând cele de mai sus, instanţa a apreciat că în prezent se impune menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Z.C.R. şi C.A.C., motiv pentru care a dispus astfel, având în vedere prevederile art. 3002 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.A.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai menţin.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul C.A.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu în formă continuată prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că în cursul anului 2013, în mod repetat în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alţi inculpaţi s-a ocupat cu comercializarea de droguri de risc, respectiv cannabis către diverşi tineri consumatori de pe raza Municipiului Târgovişte şi au deţinut aceleaşi droguri în vederea consumului propriu.
Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus prin încheierea din 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, constatându-se îndeplinite cerinţele art. 1491 C. proc. pen., art. 146 alin. (10) şi (11) C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen., art. 151 C. proc. pen. şi art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că la acest moment sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile presupus a fi săvârşite de inculpat, mai mare de 4 ani, cât şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanşa reacţii puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat. În cadrul examinării acestei cerinţe a pericolului social trebuie avut în vedere natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, împrejurările în care inculpatul a acţionat şi urmările produse asupra sănătăţii publice, în special asupra unor tineri.
În prezenta cauză, având în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost săvârşite de inculpat, modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acestora, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce sentimentul puternic de teamă şi insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societăţii civile, în condiţiile în care dreptul la viaţă şi sănătate reprezintă valori importante ocrotite de lege, impun şi justifică în continuare o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului în scopul protejării sănătăţii publice şi pentru a asigura şi buna desfăşurare a procesului penal.
Înalta Curte apreciază că la acest moment, infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin gravitatea acestora şi reacţia publicului, creează o stare de nelinişte capabilă să justifice menţinerea arestării preventive, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului nefiind în măsură să estompeze rezonanţa socială negativă a faptelor deduse judecăţii şi să justifice lăsarea în libertate a acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că încheierea pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.C.
Împotriva încheierii din 11 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 560/42/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2776/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2788/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
---|