ICCJ. Decizia nr. 2803/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2803/2013
Dosar nr. 4404/2/2013
Şedinţa publică din 20 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 314/F din 17 iulie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe l ângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Italia, referitor la numitul R.I.
A recunoscut sentinţa penală nr. 265 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul din Asti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1377 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Torino şi decizia penală nr. 37236/2011 a Curţii Supreme de Casaţie prin care persoana transferabilă R.I. a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi la 10.000 euro amendă pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 100 C. pen. italian şi art. 3, 4, 4 nr. l şi 7 din Legea nr. 75/58 care corespund incriminării legislaţiei române în art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, trafic de persoane, cu aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A dispus transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate începute la data de 12 aprilie 2010, luând act de acordul acesteia.
A computat prevenţia şi perioada executată din pedeapsă de la 12 aprilie 2010 la zi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat următoarele:
La data de 20 iunie 2013 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sesizarea formulată în baza art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanţă, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a unei sentinţe penale pronunţate de instanţele italiene împotriva cetăţeanului român R.I., privind transferarea celui în cauză într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
A fost ata şat Dosarul nr. 608/II-5/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Cel în cauză a fost citat şi i s-a desemnat un avocat din oficiu, iar prin memoriul adresat Curţii la data de 8 iulie 2013 a solicitat soluţionarea cât mai urgentă a procedurii, în sensul transferării sale într-un penitenciar din România.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin adresa din 28 februarie 2013, Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare judiciară în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit prevederilor Legii nr. 302/2004, solicitarea omologului său italian vizând transferarea condamnatului R.I., cetăţean român, deţinut în penitenciarul Ivrea, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 10.000 euro amendă, aplicată de instanţele italiene.
Cererea a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, inclusiv declaraţia de consimţământ la transfer a celui în cauză.
Sub un prim aspect, Curtea a reţinut că din verificările efectuate a rezultat că numitul R.I., este cetăţean român.
Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia de la Strasbourg 1983 şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din documentele aflate la dosarul cauzei mai rezult ă că prin sentinţa penală nr. 265/2010 din 26 octombrie 2010 a Judecătorului pentru şedinţa preliminară din cadrul Tribunalului din Asti, confirmată prin decizia nr. 1377/2011 la 18 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel din Torino, rămasă definitivă la 14 martie 2012, în urma declarării ca inadmisibil a recursului de către Suprema Curte de Casaţie prin decizia nr. 37236/2011, a condamnat pe numitul R.I. la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 10.000 euro amendă pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 110 C. pen. italian şi art. 3, 4, 4 nr. 1 şi 7 din Legea nr. 75/1998. S-a reţinut că împreună cu o altă persoană a îndemnat şi favorizat practicarea prostituţiei de către trei persoane de sex feminin, ocupându-se iniţial de recrutarea acestora în România. De asemenea, în perioada 9 martie 2010-12 aprilie 2010, prin violenţă şi ameninţarea cu moartea, a forţat cele trei persoane să practice prostituţia.
S-a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia Strasbourg 1983 şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În ceea ce priveşte situaţia executării pedepsei, s-a constatat că R.I. început executarea acesteia la 12 aprilie 2010, expirarea ei urmând să aibă loc la 11 decembrie 2014. În consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 3 lit. c) din Convenţia menţionată şi de art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Referitor la condi ţia dublei incriminări, prevăzute de art. 3 lit. e) din Convenţie şi art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, faptele reţinute în sarcina numitului R.I. au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Statul italian, prin declara ţia dată, folosindu-se de dreptul acordat de art. 3 parag. 3 din Convenţia de la Strasbourg, a exclus procedura conversiunii condamnării, prevăzută de art. 159 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Conform procesului-verbal din 18 octombrie 2012, cel în cauză şi-a exprimat acordul la transfer, adresându-se ulterior şi Curţii, aşa cum s-a arătat, cu o astfel de solicitare, arătând că doreşte să fie mai aproape de familie; în consecinţă, se constată şi îndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă R.I., solicitând admiterea recursului şi, pe fond, să se ia act că a renunțat la acordul său la transfer întrucât mai are de executat aproximativ 3 luni din pedeapsă.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin adresa din 28 februarie 2013, Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare judiciară în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit prevederilor Legii nr. 302/2004, solicitarea omologului său italian vizând transferarea condamnatului R.I., cetăţean român, deţinut în Penitenciarul Ivrea, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 10.000 euro amendă, aplicată de instanţele italiene.
Cererea a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, inclusiv declaraţia de consimţământ la transfer a celui în cauză.
Din verificările efectuate în cauză rezultă că numitul R.I. este cetăţean român.
Prin sentinţa penală nr. 265/2010 din 26 octombrie 2010 a Judecătorului pentru şedinţa preliminară din cadrul Tribunalului din Asti, confirmată prin decizia nr. 1377/2011 la 18 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Torino, rămasă definitivă la 14 martie 2012, în urma declarării ca inadmisibil a recursului de către Suprema Curte de Casaţie prin decizia nr. 37236/2011 a condamnat pe numitul R.I. la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 10.000 euro amendă pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 110 C. pen. italian şi art. 3, 4, 4 nr. 1 şi 7 din Legea nr. 75/1998.
S-a reţinut că împreună cu o altă persoană a îndemnat şi favorizat practicarea prostituţiei de către trei persoane de sex feminin, ocupându-se iniţial de recrutarea acestora în România, iar în perioada 9 martie 2010-12 aprilie 2010, prin violenţă şi ameninţare cu moartea a forţat cele trei persoane să practice prostituţia.
Prin urmare, Înalta Curte, constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenţia de la Strasbourg 1983 şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv de art. 3 lit. b) din Convenţia de la Strasbourg 1983 şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Referitor la executarea pedepsei, în cauză s-a reţinut că recurentul a început executarea acesteia la 12 aprilie 2010, urmând a se finaliza la 11 decembrie 2014, fiind incidente dispoziţiile art. 3 lit. c) din Convenţia de la Strasbourg 1983 şi de art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
De asemenea, este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 3 lit. e) din Convenţia din Strasbourg 1983 şi art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, faptele reţinute în sarcina recurentului având corespondent în legislaţia penală română, respectiv infracţiunea de trafic de persoane.
Prin procesul-verbal întocmit la 18 octombrie 2012, numitul R.I. şi-a exprimat acordul la transfer, adresându-se, ulterior şi Curţii cu această solicitare, motivată de faptul că doreşte să fie mai aproape de familie, fiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite cumulativ cerinţele legale şi convenţionale privind transferarea celui în cauză într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, hotărârea pronunţată fiind legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă R.I. împotriva sentinţei penale nr. 314/F din 16 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de persoana transferabilă R.I. împotriva sentinţei penale nr. 314/F din 16 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2801/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2824/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
