ICCJ. Decizia nr. 2743/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2743/2013

Dosar nr. 956/45/2012

Şedinţa publică din 17 septembrie 2013

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P.H.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 198 din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen.

În motivare, a susţinut că sentinţa penală pronunţată este nelegală şi netemeinică întrucât pentru termenul din 15 noiembrie 2012, când s-a judecat cauza, nu a fost legal citat, aflându-se în Penitenciarul Iaşi, în executarea pedepsei de 5 ani închisoare la care fusese condamnat prin sentinţa penală nr. 208/D/2008 a Tribunalului Bacău, procedura de citare fiind nelegal îndeplinită.

Prin sentinţa penală nr. 5 din 18 ianuarie 2013 Curtea de Apel Iaşi în baza art. 42, art. 386 lit. a) şi 389 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de P.H.A. împotriva sentinţei penale nr. 198 din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen de judecată la data de 17 septembrie 2013, când prezent personal în faţa instanţei, contestatorul P.H.A. a precizat că doreşte să-şi retragă contestaţia în anulare.

Înalta Curte are în vedere că prin sentinţa penală nr. 198 din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului P.H.A. împotriva rezoluţiei din 23 iulie 2012 dată în Dosar nr. 521/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a fost menţinută rezoluţia atacată.

Potrivit dispoziţiilor art. 389 C. proc. pen., instanţa competentă să soluţioneze contestaţia în anulare este instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.

Potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., hotărârea penală pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.

În speţă, sentinţa penală nr. 198 din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi este o hotărâre definitivă, fără să fie prevăzută pentru aceasta calea de atac a recursului.

Se apreciază că instanţa competentă să judece contestaţia în anulare formulată în baza dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva unei sentinţe definitive pronunţate în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., este instanţa care a pronunţat sentinţa definitivă împotriva căreia se exercită calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, respectiv Curtea de Apel Iaşi.

În consecinţă, Înalta Curte va trimite contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.H.A. împotriva sentinţei penale nr. 198 din 15 noiembrie 2012 la Curtea de Apel Iaşi, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite la Curtea de Apel Iaşi cererea de contestaţie în anulare formulată de P.H.A. împotriva sentinţei penale nr. 198 din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2743/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs