ICCJ. Decizia nr. 2801/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2801/2013
Dosar nr. 8275/2/2012
Şedinţa publică din 20 septembrie 2013
Deliberând,
Asupra recursului penal de faţă constată şi reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 190/f din 22 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a dispus:
A admis contestaţia la executare formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 271 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Il-a Penală dată în dosarul nr. 2998/2/2011, definitivă prin decizia penală nr. 3908 din 3 noiembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 257 alin. (2) cu referire la art. 163 alin. (6) C. proc. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul S.V. a sumei de 3.500 euro şi 10.300 lei ce au fost depuse pe numele acestuia în cont, deschise Ia CEC Bank SA, Agenţia Ştirbei Vodă, în urma instituirii sechestrului asigurător.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 Iei fiind suportat din fondul Ministerului Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Prin contestaţia Ia executare formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - în temeiul art. 461 lit. c) C. proc. pen. împotriva sentinţei penale nr. 271 din 02 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală pronunţate în dosarul nr. 2998/2/2011, definitivă prin decizia penală nr. 3908 din 03 noiembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a solicitat confiscarea sumelor de 3.500 euro şi 10.300 lei depuse pe numele condamnatului-inculpat S.V. în conturile CEC BANK SA, Agenţia Ştirbei Vodă.
S-a învederat de către Parchet, atât scris, cât şi oral, prin reprezentantul său, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 271 din 02 noiembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 2998/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală a dispus următoarele:
În baza art. 63 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 3201 alin. (8) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) şi c) C. pen.
În conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia inculpatului de la 06 martie 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la 20.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr. 3908 din 3 noiembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a fost condamnat inculpatul S.V. la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) şi c) C. pen.
În conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia inculpatului de la 06 martie 2011 la 03 noiembrie 2011.
A fost respins, ca nefondat, recursul inculpatului care a fost obligat la 900 lei cheltuieli judiciare.
Prin hotărârile judecătoreşti menţionate anterior, deşi s-a stabilit vinovăţia inculpatului, instanţele nu au dispus nimic cu privire la sumele de 3.500 euro şi 10.300 lei ce au fost primite de acesta în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
S-a arătat că, conform art. 257 alin. (2) C. pen., confiscarea acestor sume este obligatorie, însă, deşi textul legal impune acest lucru, măsura nu poate fi adusă la îndeplinire în lipsa unei dispoziţii exprese în hotărârea de condamnare.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că acesta a pretins suma de 6.000 euro, primind suma de 3.500 euro şi 10.300 lei, de la familia coinculpatului G.I.A. pentru a interveni pe lângă un angajat din cadrul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici", cu scopul de a obţine un rezultat al alcoolemiei care să-l favorizeze pe acesta în dosarul în care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra acestei persoane.
Faţă de dispoziţiile imperative ale art. 257 alin. (2) C. proc. pen., care obligă instanţa de judecată să confişte banii primiţi de inculpatul S.V. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa de fond a considerat incidente dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., admiţând contestaţia la executare formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 271 din 02 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală, dispunând confiscarea de la condamnatul S.V. a sumelor de bani ce au fost depuse pe numele acestuia la CEC Bank SA, în urma instituirii sechestrului asigurător.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatorul S.V. care a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., motivat de faptul că în mod nelegal instanţa fondului a dispus pentru prima dată confiscarea sumelor de 3500 euro şi 10300 lei pe calea unei contestaţii la executare întrucât dispozitivul unei hotărâri nu poate fi modificat, completat sau reîntregit în acest mod.
Înalta Curte analizând recursul formulat, apreciază ca fiind incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 172 pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 357 C. proc. pen., reglementează expres în capitolul intitulat "conţinutul dispozitivului", care sunt dispoziţiile ce în mod obligatoriu trebuie să le cuprindă o hotărâre judecătorească iar alin. (2) lit. c) al aceluiaşi articol, reglementează obligaţia expresă atunci când se pronunţă o hotărâre după caz şi în funcţie de datele concrete ale cauzei; instanţele să se pronunţe prin dispozitivul unei hotărâri şi nu în alt mod şi asupra măsurilor asigurătorii.
Toate aceste dispoziţii reglementate expres şi necondiţionat de legiuitor se circumscriu etapei judecării unei cauze pe fondul ei şi trebuie avute în vedere la momentul deliberării şi pronunţării unei hotărâri judecătoreşti.
În prezenta speţă, judecătorul fondului, care a dispus prin sentinţa penală nr. 271 din 02 noiembrie 2011 condamnarea contestatorului din prezenta cauză pentru infracţiunea de trafic de influenţă nu a dispus în nici un mod cu privire la sumele de 3500 euro şi 10300 lei ce au fost primite de acesta la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat şi nici nu a cuprins în considerentele hotărârii vreo menţiune în acest sens, sentinţa rămânând definitivă în această formă prin decizia penală nr. 3908 din 3 noiembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior, completând hotărârea pronunţată, instanţa fondului în mod nepermis a dispus confiscarea sumelor de bani pe calea unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., considerând că dispoziţiile imperative ale art. 257 alin. (2) C. pen. pot fi aduse la îndeplinire pe această cale.
Înalta Curte constată că an mod nelegal s-a întregit hotărârea de condamnare a contestatorului S.V., prin acest mod, scopul şi efectele masurilor asigurătorii pot fi aduse la îndeplinire doar în cadrul procesului penal indiferent de forma acestora), iar cu referire expresă la cazul analizat, doar prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a analizat fondul cauzei; pronunţarea pentru prima dată asupra confiscării unor sume de bani pe calea contestaţiei la executare fiind nepermisă.
Practic instanţa fondului, a uzat de această instituţie, pronunţându-se din nou pe fondul cauzei şi motivând lapidar că se impune confiscarea acestor sume ca urmare a instituirii măsurii sechestrului asigurător.
Înalta Curte constată însă că nici cu privire la această măsură ce a fost instituită în cursul urmăririi penale nu s-au pronunţat în nici un mod cele două instanţe, astfel că scopul acestei măsuri asigurătorii a fost adus la îndeplinire cu încălcarea dispoziţiilor legii aşa cum, de altfel, corect a arătat şi contestatorul.
În raport de toate argumentele expuse, înalta Curte constată ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., sens în care va admite recursul formulat, va casa sentinţa penală atacată şi în rejudecare va respinge contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de contestatorul S.V. împotriva sentinţei penale nr. 190/F din 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond respinge contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2743/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2803/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
