ICCJ. Decizia nr. 2714/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2714/2013
Dosar nr. 2411/109/2013/a4
Şedinţa publică din 13 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 102/A din 5 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2411/109/2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe rol fiind apelul penal declarat de inculpata A.M.A., deţinută în Penitenciarul Colibaşi, împotriva sentinţei penale nr. 605 din data de 18 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 2411/109/2013, a luat în discuţie cererea de liberare provizorie formulată de inculpată, punând totodată, din oficiu, în discuţia părţilor prezente în temeiul dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelantei inculpate A.M.A.
Constatând că există probe, date, indicii, potrivit cărora inculpata, în stare de libertate, ar putea influenţa negativ desfăşurarea procesului penal în această fază, Curtea a respins ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelanta inculpată A.M.A., în prezent aflată în Penitenciarul Colibaşi.
Prin aceeaşi încheiere, cu privire la starea de arest a apelantei inculpate, instanţa de apel a constatat că temeiurile care au justificat aplicarea acestei măsuri respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., nu s-au schimbat, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpata A.M.A., în prezent aflată în Penitenciarul Colibaşi, pe care a menţinut-o.
Totodată, pe fondul cauzei, s-a acordat termen la data de 26 septembrie 2013.
În termen legal, inculpata A.M.A. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând punerea sa în libertate sub control judiciar.
În susţinerea recursului, a arătat că examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată, s-a făcut prin prisma temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, prelungirea şi menţinerea ei, iar dispoziţiile art. 160b C. proc. pen. enumeră condiţiile în care nu se poate acorda această liberare provizorie, exigenţe în raport de care se poate constata că are vocaţie la această instituţie.
În aceeaşi ordine de idei a precizat că obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen., în raport de situaţia sa şi stadiul procesual actual ar putea face ca cererea să fie încuviințată.
Astfel, a arătat că durata arestului preventiv în cuantum de 9 luni se situează la graniţa termenului rezonabil, iar cauza nu este așa complexă, fiind vorba de un singur inculpat, aplicându-i-se o pedeapsă de 4 ani închisoare la instanţa de fond, şi-a recunoscut fapta, iar parchetul nu a declarat apel în cauză.
În raport de toate argumentele prezentate a solicitat admiterea cererii, apreciind îndeplinite prevederile legale, ceea ce face ca cererea formulată să fie întemeiată, astfel că pe cale de consecinţă a solicitat punerea sa în libertate sub control judiciar.
Recursul declarat de inculpată nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatei de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din masurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatei poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există date că inculpata încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, precum şi că inculpata a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, potrivit art. 1602 şi urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecaţii instanţa poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, dacă consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 5 septembrie 2013 a constatat, pe de o parte, că există probe, date, indicii, potrivit cărora inculpata, în stare de libertate, ar putea influenţa negativ desfăşurarea procesului penal în această fază, astfel că a respins ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelanta inculpată A.M.A., iar, pe de altă parte, că temeiurile care au justificat aplicarea acestei măsuri respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., nu s-au schimbat, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpata A.M.A., în prezent aflată în Penitenciarul Colibaşi, pe care a menţinut-o.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, prin rechizitoriul nr. 137/P/2008, a dispus trimiterea în stare de judecată, în stare de arest preventiv a inculpatei A.M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpata în perioada 2008-2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pretins şi primit de la mai mulţi denunţători, diferite sume de bani, însumând valoarea de aproximativ 10.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor medici, funcţionari pentru a înlesni rezolvarea unor cereri ale denunţătorilor.
Tribunalul Argeş prin sentinţa penală nr. 605 din 18 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2411/109/2013, a condamnat-o pe inculpată la 4 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) A menţinut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatei şi a dedus din pedeapsă perioada executată.
De asemenea, a soluţionat şi alte aspecte ale cauzei penale referitoare la instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal, şi la restituirea unor sume de bani către martorii denunţători, dispunând confiscarea de la inculpată a sumei de 6.000 RON.
În această succesiune logico-juridică, Înalta Curte constată că este nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată, impunându-se astfel menţinerea măsurii preventive dispusă faţă de aceasta pentru buna desfăşurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, întrucât aşa cum rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi la instanţa de fond, inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în această cauză, prin influenţarea martorilor, existând în acest sens consemnate la dosar declaraţiile unor martori, precum şi alte probe.
În acest context, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpata până la pronunţarea unei hotărâri de condamnare şi până la rămânerea definitivă a acesteia, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Totodată, Înalta Curte Europeană constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatei pronunţată pe fond de Tribunalul Argeş nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, măsura preventivă luată faţă de inculpată este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate acesteia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere vătămarea adusă relaţiilor sociale, împrejurarea că inculpata, asistentă medicală în cadrul Cabinetului de Medicina Muncii, prin prisma calităţii sale a săvârşit faptele penale pentru care este judecată, încercând să profite de persoanele care doreau să aibă acces într-o formă sau alta la instituțiile statului.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că inculpata prin însăşi profesia şi activitatea pe care le desfăşura era obligată să lucreze în slujba oamenilor şi nu ca ajutându-se de profesie să denatureze scopul profesiei prin încălcarea legii.
De asemenea, s-a avut în vedere modul de săvârşire a faptei, comportamentul inculpatei, rezonanţa socială a infracţiunilor de corupţie, în general, precum şi a celei de faţă, în special şi, nu în ultimul rând, conduita inculpatei de a aservi instituţia unor interese economice pe parcursul săvârşirii faptei şi de a încerca să zădărnicească aflarea adevărului în această cauză, prin influenţarea martorilor, atât în faza de urmărire penală cât şi la instanţa de fond.
Așa după cum şi instanţa de apel a reţinut, un argument în plus ar fi şi acela că de la ultima cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată, respectiv 16 iulie 2013 a trecut o perioadă scurtă în care nu au apărut elemente noi care să justifice admiterea prezentei cereri cu care instanţa a fost, din nou, învestită.
În raport de toate argumentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus de către Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, respingerea ca nefondată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelanta inculpată A.M.A. şi, totodată, s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de aceasta, constatându-se legalitatea şi temeinicia măsurii.
Ca atare, încheierea pronunţată la 5 septembrie 2013 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpata A.M.A. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.M.A. împotriva încheierii de şedinţă din 5 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 2411/109/2013.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2713/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2739/2013. Penal → |
|---|
