ICCJ. Decizia nr. 2823/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2823/2013
Dosar nr. 2902/122/2011
Şedinţa publică din 23 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 253 din data de 20 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.
În baza art. 861, 862 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei închisorii de 4 ani sub supraveghere pe o durată de 7 ani termen de încercare.
În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
- să nu intre în legătură cu partea vătămată E.C. şi soţia acestuia E.I.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii referitoare la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată E.C. A fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate E.C. suma de 10.000 RON daune morale.
În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate E.C. suma de 2000 RON cheltuieli judiciare (onorariu avocat).
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1000 RON cheltuieli judiciare (700 RON urmărirea penală) şi 300 RON în faza de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 05 martie 2011, pe o uliţă din satul Podul Doamnei, comuna Clejani, judeţul Giurgiu, în urma unui conflict ce a început cu injurii adresate reciproc de partea vătămată E.C. şi inculpatul B.S., acesta din urmă a aplicat cu un cuţit, cu intenţia de a ucide, o lovitură într-o zonă vitală a părţii vătămate E.C., respectiv regiunea axială stângă, provocându-i grave leziuni traumatice, lovitura de cuţit aplicată de inculpat părţii vătămate conducând la secţionarea completă de arteră axială stângă şi secţiune parţială de venă axială stângă, pentru care s-a intervenit operator de urgenţă, partea vătămată E.C. având nevoie de circa 30 - 40 zile de îngrijire medicală de la producerea leziunilor, leziunea produsă punându-i viaţa în pericol.
S-a apreciat că declaraţiile inculpatului prin care nu a recunoscut că a lovit partea vătămată cu cuţitul, au fost contrazise de raportul de primă expertiză medico legală din 14 martie 2011 întocmit de SJML Giurgiu, raport în care a fost descrisă amănunţit leziunea prezentată de E.C. la data examinării sale medicale, leziunea fiind situată în regiunea axială stângă şi continuându-se cu regiunea pectorală torace stâng anterior, secţiune completă de arteră axială stângă şi secţiune parţială de venă, această leziune neputându-se produce ca urmare a unei înţepături accidentale, cum a susţinut inculpatul în faza de urmărire penală, leziunea poziţionată pe o linie fiind rezultatul doar al unei acţiuni directe de lovire, excluzând producerea accidentală a acesteia.
De altfel, declaraţiile inculpatului au fost contrazise şi de declaraţiile părţii vătămate E.C. date în cursul procesului penal, care a relatat că, apropiindu-se de inculpat, amândoi adresându-şi injurii, a ridicat ambele braţe în sus pentru a-l împinge pe inculpat, însă în momentul imediat următor, a simţit ceva cald sub braţul stâng şi a căzut, trezindu-se că mama inculpatului îl lovea cu un papuc în cap, partea vătămată neconfirmând susţinerile inculpatului potrivit cărora ar fi avut asupra sa vreun obiect în formă de semilună sau vreun alt obiect.
În opinia judecătorului fondului, relevantă a fost şi declaraţia martorei S.M.T., rudă cu inculpatul, ce a relatat că în timp ce partea vătămată şi inculpatul se îmbrânceau, a observat că partea vătămată E.C. a căzut, după care acesta s-a ridicat şi a spus că-i curge sânge, mai mult decât atât martora declarând în faza de urmărire penală că a văzut inculpatul şi partea vătămată îmbrâncindu-se şi apoi când partea vătămată a dus mâna dreaptă în partea stângă zicând "I. m-a înţepat". Martora a învederat în faza de judecată că asupra sa s-ar fi exercitat presiuni de orice natură de organele de poliţie cu ocazia audierii sale.
Martora E.M.Ş., fiica părţii vătămate, a relatat la rândul său în declaraţiile date, că a văzut în timp ce se afla lângă casă, când inculpatul l-a tăiat pe tatăl său cu cuţitul, care a căzut în urma loviturii aplicate, motiv pentru care şi-a alertat mama.
De asemenea, martora E.I., soţia părţii vătămate, a relatat la rândul său în declaraţiile date că pe data de 05 martie 2011, a fost alertată de fiica sa care i-a spus că tatăl său a fost tăiat de moldoveni, motiv pentru care a ieşit să vadă ce se întâmplă, ocazie cu care a observat partea vătămată tăiată şi căzută la pământ, cu această ocazie observând că inculpatul avea sub mânecă un cuţit.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa a reţinut că apărarea inculpatului potrivit căreia nu a lovit partea vătămată cu un corp tăietor-înţepător, la data de 05 martie 2011, ci, doar i-a aplicat o lovitură cu piciorul, este nefondată, probele administrate în cauză stabilind fără nici un dubiu vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor calificat, prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 52 C. proc. pen., în favoarea inculpatului, fiind astfel înlăturată.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite de inculpat, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte fapta comisă de inculpat, s-a reţinut că prezintă un grad de pericol social ridicat, având în vedere valoarea socială ocrotită prin incriminarea unei astfel de fapte şi anume viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, atribute esenţiale ale fiinţei umane şi cărora în cauză li s-a adus o atingere însemnată, partea vătămată intrând în şoc hemoragic urmare a loviturilor aplicate cu cuţitul de către inculpat, numai intervenţia chirurgicală de urgenţă salvându-i acesteia viaţa.
Referitor la persoana inculpatului, s-a constatat că acesta a dat dovadă de o periculozitate sporită, ce a rezultat din modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, inculpatul înarmându-se cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), deşi cunoştea că folosirea unui astfel de obiect poate produce leziuni extrem de grave, cum de altfel s-a şi întâmplat în cauză, partea vătămată suferind o plagă înjunghiată în regiune axială stângă, cu secţiune completă de arteră axilară stângă şi secţiune parţială de venă axilară stângă, hematom masiv axilar stâng, compresiv, contuzie ramuri plex brahial stâng dar şi din faptul că inculpatul a fost acela care a declanşat incidentul, acesta adresându-i injurii părţii vătămate.
S-a mai avut în vedere că inculpatul este la primul contat cu legea penală şi a cooperat cu organele judiciare, apreciindu-se că pot fi reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., împrejurări în care a fost stabilită o pedeapsă de 4 ani închisoare în condiţiile art. 811, 862 C. pen., singura în măsură să contribuie la reeducarea acestuia, raportat la situaţia familială deosebită a inculpatului care este singurul întreţinător al familiei sale.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor materiale formulată de partea vătămată, s-a reţinut că, prin declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, E.C. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 35.000 RON din care 25.000 RON despăgubiri materiale şi 10.000 RON daune morale.
În ceea ce priveşte suma de 25.000 RON solicitată de partea vătămată cu titlu de despăgubiri materiale, s-a constatat că aceasta nu a fost dovedită cu probele administrate în cauză pe latura civilă.
Deşi, în cauză au fost audiate martorele E.I. (soţia părţii vătămate), P.G. (cumnata părţii vătămate) şi N.V. (soacra părţii vătămate), martore ce au relatat că partea vătămată a cheltuit în jurul a 100 - 120 milioane lei vechi (P.G. şi N.V.), precizând că partea vătămată s-a împrumutat la diverse persoane şi că familia părţii vătămate a fost nevoită să-şi vândă bijuteriile, instanţa a reţinut că la dosarul cauzei nu s-a depus de către partea vătămată niciun înscris din cuprinsul căruia să rezulte că într-adevăr partea vătămată a deţinut bijuteriile la care s-a referit, materialul din care erau confecţionate, gramajul acestora, înscrisuri care să emane de la casele de amanet de unde partea vătămată a susţinut că le-a amanetat, necesare în condiţiile în care martorii au făcut referire la amanetarea unor bijuterii şi care se impuneau a fi depuse la dosar, în condiţiile în care martorele audiate pe latură civilă se află în strânse relaţii de rudenie cu partea vătămată, în acest fel putându-se înlătura orice suspiciune ce ar plana asupra declaraţiilor martorelor aflate în relaţii de rudenie cu partea vătămată.
Martorele audiate pe latură civilă au mai susţinut prin declaraţiile date că partea vătămată a fost nevoită să vândă şi tabla achiziţionată pentru a fi amplasată pe casă, însă nici în acest caz la dosar nu s-au depus înscrisuri care să ateste achiziţionarea tablei, cantitatea şi preţul de piaţă al acesteia şi nici înscrisuri care să facă dovada vânzării tablei şi a sumei reprezentând preţul tranzacţiei, înscrisuri nedepunându-se nici de la magazinul la care s-a făcut referire în declaraţii că partea vătămată a făcut datorii.
În ceea ce priveşte suma reprezentând o cotă parte din pensia încasată de soacra inculpatului cu privire la care s-a susţinut că ar fi fost cheltuită în vederea ajutorării părţii vătămate, s-a reţinut că această sumă a fost avansată ca o formă de ajutor de la soacră pentru ginerele său aflat într-o stare precară din punct de vedere medical şi nu ca un fel de împrumut ce ar fi trebuit returnat.
Întrucât, în cauză, declaraţiile martorelor menţionate nu s-au coroborat cu vreo altă probă care să conducă cu certitudine la stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale, probe necesare în condiţiile relaţiilor strânse de rudenie existente între partea vătămată şi martorele audiate pe latură civilă, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni cu privire la cele relatate de martore, instanţa de fond a reţinut că este nedovedită solicitarea părţii vătămate de acordare a daunelor materiale şi a respins-o, ca atare.
În schimb, în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale formulată de aceeaşi parte vătămată, instanţa a constatat că în cauză se impune acordarea de daune morale, având în vedere atât suferinţa fizică, dar şi cea îndurată pe plan mental de partea vătămată ca urmare a vătămării aduse integrităţii corporale a acesteia, în urma agresiunii fiindu-i afectată sănătatea pentru o perioadă îndelungată de timp, respectiv 30 - 40 zile, pentru care s-a intervenit operator de urgenţă, starea sănătăţii acesteia având repercusiuni asupra desfăşurării în condiţii optime şi a celei mai mici activităţi gospodăreşti sau a unor activităţi ce ţin de asigurarea bunei stări de sănătate, această diminuare a posibilităţilor părţii vătămate fiind cu atât mai greu de suportat cu cât partea vătămată este singurul susţinător al familiei sale, această suferinţă fizică a părţii vătămate având repercusiuni şi din punct de vedere economic, partea vătămată fiind nevoită să apeleze la alte persoane pentru asigurarea deplasării la spital, veniturile realizate de aceasta scăzând dramatic.
Aşa fiind, având în vedere necesitatea asigurării părţii vătămate şi a familiei acestuia a aceloraşi condiţii de viaţă ca cele anterioare producerii traumatismului corporal şi reluării vieţii sociale, suferinţa îndurată de aceasta conducând la retragerea de pe plan social, instanţa a apreciat că se impune acordarea de daune morale, un cuantum al acestora de 10.000 RON fiind în măsură să asigure împlinirea dezideratelor menţionate mai sus.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, inculpatul B.S. şi partea vătămată E.C.
Parchetul a invocat, în esenţă, greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în sensul că aceasta este prea blândă în raport de pericolul social ridicat al infracţiunii, natura şi circumstanţele de comitere a acesteia, urmările produse şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, reţinerea circumstanţelor atenuante nefiind justificată.
Partea vătămată E.C. a criticat sentinţa sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând majorarea acesteia, iar în privinţa laturii civile, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale şi a daunelor morale, în cuantumul solicitat.
Inculpatul B.S. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că, din materialul probator, nu rezultă că acesta a lovit partea vătămată cu un cuţit, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, sub aspectul laturii subiective. În subsidiar, inculpatul a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 73 lit. a), b) C. pen., iar în privinţa laturii civile, a considerat că nu s-a făcut dovada prejudiciului.
Prin Decizia penală nr. 71/A din 6 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 2902/122/2011 (419/2013), au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, inculpatul B.S. şi partea vătămată E.C., împotriva Sentinţei penale nr. 253 din data de 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
Au fost obligaţi inculpatul şi partea civilă la plata sumei de câte 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate de părţi, Curtea a apreciat că prima instanţă a reţinut corect că acuzarea a făcut pe deplin dovada situaţiei de fapt expuse în actul de sesizare, din materialul probator administrat în cauză, judicios analizat în considerentele sentinţei, rezultând indubitabil că, în ziua de 05 martie 2011, între inculpatul B.S. şi partea vătămată E.C. a avut loc o altercaţie, inculpatul aplicând părţii vătămate o lovitură cu un cuţit în zona axilară stângă, în urma căreia aceasta a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 - 40 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în pericol viaţa.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv moartea victimei E.C. şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, având în vedere obiectul întrebuinţat pentru atac, zona vitală în care a fost aplicată lovitura, intensitatea acesteia şi leziunile suferite de victimă.
Nu a fost primită de către instanţa de apel apărarea inculpatului potrivit căreia nu a lovit partea vătămată cu un corp tăietor-înţepător, ci doar i-a aplicat o lovitură cu piciorul, variantă fiind infirmată de concluziile raportului de primă expertiză medico-legală din 14 martie 2011 întocmit de SJML Giurgiu, care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate E.C. şi cele ale martorilor S.M.T., E.M.Ş. şi E.I.
De asemenea, analizând atitudinea părţilor pe toată durata conflictului a apreciat că nu se justifică reţinerea în beneficiul inculpatului a dispoziţiilor art. 73 lit. a), b) C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante ale depăşirii legitimei apărări şi provocării.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, evaluând coroborat aspectele reţinute de prima instanţă în detrimentul şi în beneficiul inculpatului, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în mod just au fost reţinute circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. iar scopul pedepsei, aşa cum este reglementat la art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, suspendarea executării în condiţiile art. 861 C. pen., fiind suficientă pentru atenţionarea şi responsabilizarea acestuia, în scopul evitării săvârşirii unor noi fapte similare.
Referitor la latura civilă, a reţinut ca pertinentă concluzia judecătorului fondului în sensul că este nedovedită solicitarea părţii vătămate de acordare a daunelor materiale, declaraţiile martorilor audiaţi în privinţa acestui aspect necoroborându-se cu vreo altă probă care să conducă cu certitudine la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, probe necesare în condiţiile relaţiilor strânse de rudenie existente între partea vătămată şi martori. În privinţa daunelor morale, sumele acordate părţii civile oferă, în aprecierea instanţei de apel, o satisfacţie echitabilă şi rezonabilă acesteia pentru suferinţele pricinuite de fapta inculpatului.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.S. şi partea vătămată E.C., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
Inculpatul B.S., întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen., a criticat decizia, în principal, sub aspectul greşitei sale condamnări pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat întrucât probatoriile administrate nu îi dovedesc vinovăţia, solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., existenţa unui dubiu ce profită inculpatului şi, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin reducerea cuantumului acesteia, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 73 lit. a) şi b) şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., şi menţinerea modalităţii de executare a pedepsei - suspendarea sub supraveghere.
Partea vătămată E.C., în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului, majorarea cuantumului pedepselor şi schimbarea modalităţii de executare - în regi privativ de libertate.
Circumscris aceluiaşi caz de casare, partea vătămată a criticat decizia şi sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, în sensul că daunele materiale solicitate au fost dovedite de declaraţiile a trei martori audiaţi în cauză şi, prin urmare, acestea trebuiau acordate.
Examinând recursurile declarate de inculpatul B.S. şi partea vătămată E.C. prin prisma dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de părţi, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 38510 alin. (2) şi (21) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod, prin urmare, verificarea instanţei de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.).
Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 6 martie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.
Raportat la aceste considerente şi stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile inculpatului şi ale părţii vătămate, Înalta Curte constată că deşi recurentul inculpat a invocat ca temei de drept cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., din expunerea motivelor care susţin această critică, în esenţă, rezultă că sunt critici ce vizează situaţia de fapt reţinută în privinţa sa de instanţele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească că a lovit partea vătămată cu un cuţit şi niciun martor nu a confirmat că inculpatul ar fi avut vreun obiect tăietor înţepător asupra sa, prin urmare criticile sale se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Or, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.
Referitor la criticile recurentului inculpat privind omisiunea instanţei de a face aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. a) şi b) C. pen., susţinute în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se constată că a fost invocat în termenul prev. de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi nu a suferit modificări de conţinut prin Legea nr. 2/2013, deşi în realitate, vizează greşita individualizare a pedepsei în sensul aplicării unor pedepse în alte limite decât cele legale, caz de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., prin urmare, urmează a fi analizate de către instanţa de recurs din această perspectivă.
Înalta Curte constată că cele două instanţe au realizat o analiză judicioasă a situaţiei de fapt, dând o interpretare corectă probatoriului administrat în cauză şi, ca urmare a coroborării probelor, au stabilit vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen., reţinându-se că la data de 5 martie 2011, în urma unor injurii adresate reciproc de inculpat şi partea vătămată, pe fondul unui conflict spontan în care ambele părţi implicate s-au îmbrâncit, inculpatul B.S. a aplicat părţii vătămate E.C. o lovitură cu un cuţit, secţionându-i complet artera axială stângă şi parţial vena axială stângă, provocându-i leziuni ce i-au pus în pericol viaţa şi care au necesitat pentru vindecare 30 - 40 zile de îngrijiri medicale, apreciind astfel, în mod întemeiat, că nu pot fi reţinute circumstanţele atenuante legale în favoarea inculpatului.
Pentru a putea fi reţinute dispoziţiile art. 73 lit. a) şi b) C. pen., respectiv depăşirea limitelor legitimei apărări şi starea de provocare, se impune a se stabili în baza probatoriului administrat că inculpatul a acţionat sub stăpânirea unei stări de tulburare sau temere, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită (excesul scuzabil de apărare) sau că a comis fapta urmare acţiunii de provocare iniţiată de partea vătămată (atacul consumat).
Fără a face o analiză teoretică şi jurisprudenţială a celor două situaţii, Înalta Curte reţine însă că dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen. reglementează excesul scuzabil de apărare şi desemnează acea ripostă exagerată care nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac, ci de sentimentul de indignare, mânie, revoltă în faţa violenţei nejustificate, iar dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. relevă acel comportament al făptuitorului ca răspuns la însuşi comportamentul victimei, fiind întotdeauna consecinţa unui atac care s-a produs deja, deci care nu mai este actual.
Pornind de la aceste consideraţii şi având în vedere probatoriul administrat ce a conturat o situaţie de fapt corectă, se constată că inculpatul B.S. a acţionat în contextul în care între acesta şi partea vătămată a intervenit un conflict verbal determinat de un incident petrecut la şcoală între copiii lor, cei doi adresându-şi injurii din curtea casei unde locuiau, după care, ieşind în stradă, s-au îmbrâncit reciproc, moment în care inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în zona axilei cu un obiect tăietor înţepător (cuţit) pe care îl avea asupra sa, fapt ce a dus la căderea părţii vătămate la pământ, ulterior aceasta fiind dusă în curte de către soţia sa.
Din situaţia de fapt reţinută, astfel cum a fost expusă anterior, nu rezultă că acţiunea violentă a inculpatul B.S., ar fi fost rezultatul stării de indignare, de revoltă declanşat de victimă printr-un atac injust, dimpotrivă, partea vătămată a adresat inculpatului injurii şi l-a îmbrâncit, acţiuni realizate şi de către inculpat în raport de partea vătămată, în aceleaşi împrejurări, nu a avut asupra sa vreun obiect care să pună în pericol grav persoana inculpatului şi care să justifice intensitatea atacului exercitat de inculpat.
Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen., critica recurentului inculpat fiind neîntemeiată sub acest aspect.
Totodată, nu rezultă că suntem în prezenţa unui atac material consumat realizat de partea vătămată, constând în acţiuni fizice care să pericliteze integritatea fizică a inculpatului, acţiunea de îmbrâncire fiind reciprocă. Totodată, acţiunea părţii vătămate nu se circumscrie nici sferei unui atac direct, imediat şi injust care să nu poată fi înlăturat în vreun alt mod, după cum nici nu era susceptibil de a pune în pericol grav persoana celui atacat, având în vedere că partea vătămată nu avea asupra sa niciun alt obiect care să justifice reacţia violentă a inculpatului, acţiunile sale limitându-se la îmbrâncirea cu mâna a inculpatului, în contextul acţiunilor exercitate şi de către inculpat, în aceiaşi modalitate.
În consecinţă, susţinerea inculpatului privind săvârşirea faptei în stare de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză şi, prin urmare, criticile recurentului sunt neîntemeiate şi sub acest aspect. În ceea ce priveşte criticile părţii vătămate E.C., circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., cu referire la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului şi schimbarea modalităţii de executare, Înalta Curte constată că, în esenţă, acestea vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate - aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Or, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi conţinutul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În cauză, parte vătămată E.C. a criticat sentinţa şi decizia penală sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, atât sub aspectul cuantumului pe care l-a apreciat neîndestulător în raport cu gravitatea faptei, cât şi a modalităţii de executare determinat de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele personale ale inculpatului, situaţii ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. invocat de partea vătămată, în sensul neacordării daunelor materiale de către cele două instanţe în condiţiile în care din declaraţiile a trei martori rezultă cheltuielile efectuate de aceasta, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârilor ci o eroare gravă de fapt în soluţionarea laturii civile, critică care se circumscrie cazului de casare de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi care nu mai poate face obiectul verificării instanţei de recurs, fiind abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.S. şi partea vătămată E.C.
În temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., având în vedere că aceştia sunt cei care se află în culpă procesuală, îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.S. şi de partea vătămată E.C.
Împotriva Deciziei penale nr. 71/A din 06 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul parte vătămată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2793/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2855/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
