ICCJ. Decizia nr. 2856/2013. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2856/2013

Dosar nr. 6253/102/2012

Şedinţa publică din 25 septembrie 2013

Deliberând asupra recursului penal de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 5 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală, printre altele, în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 74 şi art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V. la pedeapsa principală de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor în forma de participaţie a complicităţii.

În baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

În baza art. 33 lit. a) şi b) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită până la 8 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 8 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea pe durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi al arestării preventive, începând din 25 mai 2012 până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului B.V.

Prin aceeaşi hotărâre a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, sporită până la 11 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 174 C. pen., art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 217 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

De asemenea, în baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul K.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 81 şi 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.M.R. şi, în consecinţă: au fost obligaţi inculpaţii C.G. şi B.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile de 4.000 RON pentru daunele morale suferite; a fost obligat inculpatul C.G. la plata despăgubirilor civile de 300 RON pentru daunele materiale cauzate; s-a respins capătul de cerere privind obligarea inculpatului B.V. la plata despăgubirilor civile de 7.700 RON pentru daune materiale; s-a luat act de renunţarea părţii civile la capătul de cerere privind plata cheltuielilor de înmormântare.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.B.T., şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul C.G. la plata despăgubirilor civile de 2.000 RON cheltuieli de înmormântare, respingând cererea privind obligarea şi a inculpatului B.V. la plata acestor cheltuieli; au fost obligaţi inculpaţii C.G. şi B.V., în solidar, la plata sumei de 5.000 RON despăgubiri civile pentru daunele morale suferite.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.I., şi, în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii C.G. şi B.V., în solidar, la plata sumei de 5.000 RON despăgubiri civile pentru daunele morale suferite.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă T.F. şi, în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii C.G. şi B.V., în solidar, la plata sumei de 700 RON despăgubiri civile pentru daunele morale suferite.

S-a luat act de renunţarea la acţiunea civilă formulată de părţile civile B.I. şi B.R.

S-a luat act că părţile vătămate M.V.I. şi L.A.S. nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B.V. un topor cu coadă din lemn, ambalat în coletul nr. 18, înregistrat la poziţia nr. 12 din Registrul de valori şi corpuri delicte al Tribunalului Mureş.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C.G. parul din lemn decojit, cu lungimea de 114 cm, ambalat în coletul nr. 17, înregistrat la poziţia nr. 12 din Registrul de valori şi corpuri delicte al Tribunalului Mureş.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul C.G. a hainelor ambalate în coletele nr. 12 şi 13, înregistrate la poziţia nr. 12 din Registrul de valori şi corpuri delicte al Tribunalului Mureş, o haină de trening neagră şi o pereche de pantaloni blue jeans.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 24 mai 2012, în jurul orelor 18, 00, inculpaţii C.G., B.V., K.D. şi martorul P.V. s-au întâlnit în faţa unui magazin din satul Beica de Sus, cumpărând şi consumând băuturi alcoolice. După aceasta, având încă din băutura cumpărată, s-au deplasat la locuinţa inculpatului B.V., unde au continuat să bea. La un moment dat, s-a iscat o ceartă între inculpatul B.V. şi martorul P.V., acesta din urmă fiind lovit de mai multe ori cu o bâtă de către inculpatul B.V.

În timp ce inculpatul K.D. îl bandaja pe martorul P.V., inculpaţii C.G. şi B.V. s-au înţeles să se deplaseze la locuinţa părţii vătămate S.M.R. pentru a o bate pe aceasta, în semn de răzbunare, din partea inculpatului C.G. pentru că partea vătămată stabilise relaţii de concubinaj cu victima B.B., fosta concubină a inculpatului C.G., iar din partea inculpatului B.V. pe motiv că, în urmă cu câtva timp, ar fi fost bătut de S.R., care ar fi provocat şi distrugeri la locuinţa sa.

Cu privire la modul în care cei trei inculpaţi, C.G., B.V. şi K.D., au ajuns la locuinţa părţii vătămate, au pătruns în curte şi apoi în locuinţă, instanţa a reţinut că probele administrate sunt contradictorii.

Astfel, inculpatul K.D., ascultat iniţial în calitate de martor şi apoi ca învinuit, a arătat că, în timp ce îl bandaja pe martorul P.V., i-a auzit pe inculpaţii C.G. şi B.V. luând hotărârea de a se deplasa la locuinţa părţii vătămate S.R., pentru a o bate pe aceasta. A susţinut că cei doi au plecat, el rămânând să-l bandajeze pe martorul P.V., după care s-a îndreptat spre locuinţa părţii vătămate S.R. Ajungând în faţa casei, l-ar fi văzut pe inculpatul C.G. ieşind din locuinţă, cu o bâtă în mână, şi acesta i-ar fi cerut să vadă ce face victima B.B., pentru că o bătuse. A mai arătat că a intrat în locuinţă, găsind-o pe victimă plină de sânge, văzându-l şi pe inculpatul B.V. ieşind dintr-o cameră a locuinţei, cu un topor în mână.

În faza de judecată, inculpatul K.D. a înţeles să se folosească de procedura reglementată de art. 320¹ C. proc. pen.

Declaraţiile inculpatului C.G. au fost iniţial în sensul că el s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate S.R. doar împreună cu inculpatul B.V., înarmaţi cu o bâtă, respectiv cu o secure, după ce au luat împreună hotărârea de a o bate pe partea vătămată S.R., pentru că amândoi doreau să se răzbune: inculpatul C.G. pentru că partea vătămată îi datora bani şi îi luase concubina, inculpatul B.V. pentru că fusese bătut cu câtva timp înainte. A susţinut că inculpatul K.D. nu i-a însoţit, acesta venind la locuinţa părţii vătămate abia atunci când ei părăseau deja imobilul.

Dacă inculpatul C.G. a susţinut această variantă chiar şi cu ocazia confruntării sale cu inculpatul B.V., ulterior, cu ocazia examinării poligraf, precum şi în cuprinsul declaraţiei din 26 iulie 2012 a arătat că discuţia pe care a purtat-o cu inculpatul B.V. cu privire la agresarea părţii vătămate a fost auzită şi de inculpatul K.D., care i-a ajuns din urmă în timp ce se deplasau spre locuinţa părţii vătămate, a intrat împreună cu ei în curtea locuinţei, dar fără să fie înarmat şi fără să spargă vreun geam al casei, susţinând că nu are cunoştinţă dacă inculpatul K.D. s-a aflat în locuinţă pe perioada desfăşurării agresiunii la adresa victimei; a arătat că l-a observat pe acesta intrând în cameră abia după încetarea lovirii victimei, când, aşa cum a arătat şi într-o declaraţie anterioară, a procedat la verificarea stării acesteia.

Testul poligraf l-a indicat pe inculpatul C.G. ca fiind sincer, atunci când răspunde afirmativ la întrebarea dacă inculpatul K.D. a intrat împreună cu el şi cu inculpatul B.V. în curtea locuinţei părţii vătămate S.R.

Cu privire la propriile acţiuni şi ale inculpatului B.V., inculpatul C.G. a arătat în primele declaraţii că, din curtea locuinţei lui S.R., unde au pătruns fără a cere permisiunea cuiva, a intrat în locuinţă, fiind însoţit de inculpatul B.V., înarmaţi cu o bâtă, respectiv cu o secure. în locuinţă au găsit-o pe victima B.B., pe care inculpatul C.G. a întrebat-o unde este S.R., victima răspunzând că nu ştie. în aceste condiţii, inculpatul C.G. a lovit cu bâta candelabrul din camera în care se aflau, întrebând-o din nou pe victimă despre partea vătămată S.R. Primind acelaşi răspuns, a lovit-o cu bâta peste cap de vreo trei ori. în acest timp, inculpatul B.V. spărgea geamurile cu securea.

Inculpatul C.G. a arătat că a trecut apoi la căutarea părţii vătămate S.R. prin casă, în camere, în dulap, chiar şi în pod. Negăsind-o, s-a întors la victimă, întrebând-o din nou despre locul unde s-ar putea afla concubinul ei, victima răspunzându-i iar în sensul că nu ştie, la care inculpatul C.G. a reacţionat lovind-o cu bâta în cap de mai multe ori, continuând să o lovească chiar şi după ce a căzut la pământ. În acest timp, inculpatul B.V. spărgea geamurile, iniţial pe cele din camera în care victima a fost bătută şi în timp ce acesteia i se aplicau primele lovituri, ulterior trecând la geamurile celorlalte încăperi.

Inculpatul C.G. s-a referit şi la o intervenţie a inculpatului B.V. în favoarea victimei, relatând că după ce aceasta căzuse la pământ din cauza loviturilor aplicate, inculpatul B.V. i-a spus să nu o mai lovească pentru că o omoară.

Prima instanţă a mai reţinut că există şi declaraţii ale inculpatului C.G. în care acesta arată că scopul deplasării la locuinţa părţii vătămate ar fi fost acela de a o lua de acolo pe victima B.B. şi de a scăpa toţi trei de partea vătămată, propunerea făcută în acest sens fiind acceptată de victimă cu o zi înainte, urmând să plece împreună cu inculpatul B.V. în Ungaria, la muncă. Inculpatul mai arată că, cerându-i victimei să îşi ia hainele şi să plece cu el aşa cum stabiliseră, aceasta nu a vrut să se conformeze.

Aceste aspecte, a subliniat instanţa, se desprind din declaraţiile date de inculpatul C.G. în faza de urmărire penală, în faza cercetării judecătoreşti nefiind ascultat, în condiţiile în care s-a prevalat de prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

S-a mai reţinut că inculpatul B.V. a susţinut în cuprinsul declaraţiilor sale că a hotărât împreună cu inculpatul C.G. să-l prindă şi să îl bată bine pe S.R., sens în care s-au înarmat şi s-au deplasat la locuinţa acestuia, însoţiţi fiind şi de inculpatul K.D., care a intrat împreună cu ei în curtea locuinţei şi apoi în casa de locuit, chiar înaintea inculpatului B.V., şi a trecut la spargerea geamurilor. Conform susţinerilor inculpatului B.V., şi inculpatul K.D. era înarmat cu o bâtă.

Inculpatul B.V. a mai arătat că a început şi el să spargă geamurile cu securea pe care o avea asupra sa, timp în care inculpatul C.G. o lovea cu bâta în cap pe victima B.B. A susţinut că, la un moment dat, i-a atras atenţia inculpatului C.G. să nu o mai lovească pentru că este femeie, dar că acesta i-a răspuns că o omoară pentru că l-a înşelat. A precizat că lucrurile s-au derulat repede şi nu ar fi avut timpul necesar să îl oprească pe inculpatul C.G. din acţiunile sale. A considerat că nu este vinovat de săvârşirea complicităţii la omor, întrucât în drum spre locuinţa lui S.R. nu a discutat cu inculpatul C.G. despre uciderea victimei B.B., ci despre a-1 bate pe S.R., fiind o întâmplare că au găsit-o în locuinţă pe B.B.

Ascultat în faza de judecată, inculpatul B.V. a arătat că: au pornit spre locuinţa părţii vătămate S.R. pentru a o trage la răspundere pentru spargerea geamurilor la locuinţa inculpatului, faptă petrecută în februarie 2012; pentru că „i-a luat femeia inculpatului C.G.” şi pentru că l-a bătut pe inculpatul K.D.; că l-a auzit pe inculpatul C.G. cerându-i victimei să îşi facă bagajele şi să plece cu el în Ungaria; că nu a intrat deloc în camera în care cei doi se certau şi nici nu a văzut ca inculpatul C.G. să fi lovit victima, auzind-o doar pe aceasta că se văita şi gemea, de unde a dedus că este lovită; a considerat că nu poate interveni în familia altuia, apreciind că victima era „nevasta” inculpatului C.G.; că nu a conştientizat, cât timp s-au aflat în locuinţă, că viaţa victimei este în pericol, crezând că cei doi „se ceartă ca bărbatul cu femeia”; că nu l-a încurajat în nici un fel pe inculpatul C.G. în acţiunea îndreptată împotriva victimei; că a stat doar 1-2 minute în locuinţă, la plecare cerându-i inculpatului C.G. să nu mai lovească victima.

Referitor la acuzaţia privind săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere, inculpatul a arătat că era nervos şi beat, încercând să îşi facă singur dreptate.

Partea vătămată S.M.R. a declarat, în faza de urmărire penală că, în seara de 24 mai 2012, se afla la domiciliu împreună cu victima B.B. şi că, uitându-se pe geam, i-a văzut pe cei trei inculpaţi intrând în curtea locuinţei sale, după ce au lovit poarta cu piciorul, C.G. şi K.D. având asupra lor câte o bâtă, iar inculpatul B.V., o secure. A arătat că anterior avusese un conflict cu inculpatul B.V., pe care îl lovise, iar C.G., fostul concubin al victimei, era încă gelos, nerenunţând la ideea că victima s-ar putea întoarce la el. A susţinut că a apucat-o de mână pe victima B.B., intenţionând să fugă cu ea prin grădină, însă victima s-a împiedicat de treptele de la intrare şi a căzut, partea vătămată continuându-şi drumul, sărind gardul grădinii şi adăpostindu-se la un vecin pentru timpul nopţii. A arătat că în timp ce fugea, a auzit-o strigând pe victimă, precum şi zgomotul produs de spargerea geamurilor. A aflat dimineaţa că victima a fost omorâtă.

Instanţa de fond a reţinut că declaraţia părţii vătămate, din faza de judecată, este uşor diferită, în cuprinsul acesteia relevând faptul că înainte spărsese şi el geamurile locuinţei inculpatului B.V., în urma unor conflicte. De asemenea, în această declaraţie a arătat că doar doi dintre cei trei inculpaţi care intraseră în curtea locuinţei sale erau înarmaţi, unul cu o secure şi un alt inculpat cu o bâtă, fără a-i putea indica nominal.

Partea vătămată a arătat că după ce a stabilit relaţii de concubinaj cu victima, relaţiile dintre aceasta şi inculpatul C.G. nu au fost tocmai bune, inculpatul bătând-o pe victimă cu puţin timp înainte de 24 mai 2012, pe stradă, ocazie cu care acesteia i s-a eliberat şi un certificat medico-legal.

Cu privire la relaţia dintre victimă şi inculpatul B.V., partea vătămată a arătat că aceasta era bună.

Martorul P.V. a relatat că, în după-masa zilei de 24 mai 2012, a consumat băuturi alcoolice cu cei trei inculpaţi, la locuinţa inculpatului B.V., fiind bătut de către acesta, pe marginea unui conflict mai vechi. După ce a fost bandajat de inculpatul K.D., cei trei inculpaţi au plecat, închizând uşa locuinţei cu un lacăt, martorul reuşind să părăsească locuinţa prin spargerea uşii, apelând apoi salvarea. În dimineaţa zilei următoare, plecând din spital, s-a întâlnit cu partea vătămată S.R., aflând de decesul victimei; martorul a arătat că partea vătămată era desculţă, relatându-i că a fugit de acasă pentru că au vrut să-l bată.

Martora B.B.A.V., soţia unuia dintre fraţii victimei, a fost anunţată despre decesul acesteia şi s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate în seara de 24 mai 2012, unde l-a văzut pe inculpatul K.D., care dădea declaraţii poliţiştilor; vorbind cu acesta, inculpatul i-a relatat că se afla în trecere pe acolo, inculpatul C.G. cerându-i să intre pentru a vedea dacă victima mai trăieşte; inculpatul K.D. a intrat, i-a verificat pulsul şi i-a şters sângele de pe faţă.

Martora a mai declarat că inculpatul C.G. nu era în relaţii bune cu victima pentru că se despărţiseră cu puţin timp în urmă; iar inculpatul spunea tuturor că o omoară.

Instanţa a reţinut din declaraţiile martorei B.M. că inculpatul K.D., în seara de 24 mai 2012, a apelat la ajutorul ei pentru a fi anunţată telefonic Salvarea, spunându-i că B.B. a fost bătută.

Din declaraţiile martorului C.A. s-a reţinut că victima B.B. a fost bătută de inculpatul C.G. pe parcursul convieţuirii cu acesta, astfel cum martorul a auzit de la mai multe persoane din sat.

Potrivit declaraţiilor martorului B.V., în seara de 24 mai 2012, auzind că se sparg geamurile unei locuinţe din apropiere, a ieşit în curtea casei sale, unde a găsit-o pe partea vătămată S.R., care i-a cerut: „du-te să vezi, a omorât-o?”, fără a-i explica la cine se referă. în acele împrejurări, martorul l-a văzut pe inculpatul B.V. deplasându-se pe stradă. După aceea, ieşind din curtea locuinţei sale, l-a ajutat pe inculpatul K.D. să sune la Salvare de pe un telefon mobil, inculpatul relatându-i cu această ocazie că inculpaţii C.G. şi B.V. au bătut-o pe B.B.

Prima instanţă a reţinut că martora T.N. este fiica victimei, care a relatat că în seara de 24 mai 2012 a fost anunţată de vecini despre faptul că mama ei a fost bătută; a intrat în locuinţă şi a găsit-o căzută, plină de sânge; l-a văzut pe inculpatul K.D. ieşind din locuinţa victimei, cu o bâtă în mână, care a fost predată apoi poliţiei.

În ce priveşte comportamentul inculpatului C.G. din perioada convieţuirii cu victima, martora a arătat că aceasta i s-a plâns că inculpatul o ceartă, o bate şi că a alungat-o în repetate rânduri din locuinţă. Martora a declarat că, după părăsirea inculpatului şi mutarea la partea vătămată S.R., victima a fost ameninţată de mai multe ori de inculpat, fiind chiar bătută cu câteva săptămâni înainte de cele întâmplate la data de 24 mai 2012. Cu acea ocazie, victima s-a prezentat şi la medicul legist, formulând şi o plângere penală; pe marginea acestui episod a fost ameninţată chiar şi prin intermediul martorei, inculpatul transmiţându-i să îşi retragă plângerea pentru că altfel o omoară, spunându-i textual martorei: „pregăteşte-ţi bani de înmormântare că o omor pe mama ta!”

În consecinţă, instanţa de fond a arătat că probele administrate permit a se reţine, sub aspectul stării de fapt, că inculpaţii C.G. şi B.V., în seara de 24 mai 2012, au luat hotărârea de a-l bate pe S.R., sens în care s-au înarmat, primul cu o bâtă din lemn şi celălalt cu o secure, deplasându-se la locuinţa acestuia din satul Beica de Sus, fiind însoţiţi de inculpatul K.D., care a auzit discuţia celor doi.

S-a constatat că inculpatul K.D. a negat faptul că ar fi intrat în curtea locuinţei lui S.R. împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, arătând că s-a dus la acea locuinţă singur, la un moment când ceilalţi doi inculpaţi părăseau deja imobilul. Această susţinere, a reţinut instanţa, a fost contrazisă de coinculpaţi, în condiţiile în care, inculpatul B.V. de la început, iar inculpatul C.G. spre finalul urmăririi penale, au confirmat varianta pătrunderii în curte împreună cu inculpatul K.D.; de asemenea, a arătat instanţa, şi partea vătămată S.R. i-a indicat pe toţi trei că ar fi pătruns împreună în curtea locuinţei sale.

Cât priveşte înarmarea inculpaţilor, s-a arătat că s-a stabilit de la început că inculpaţii C.G. şi B.V. aveau asupra lor o bâtă din lemn, respectiv o secure. În ce-l priveşte pe inculpatul K.D., singurul care a susţinut în mod constant varianta înarmării acestuia cu o bâtă din lemn a fost inculpatul B.V. Declaraţia sa sub acest aspect a rămas singulară, în condiţiile în care inculpatul C.G. a arătat că nu a sesizat ca acest inculpat să fi avut asupra sa vreun asemenea obiect, iar partea vătămată S.R., în faza cercetării judecătoreşti a susţinut că doar doi dintre cei trei inculpaţi erau înarmaţi, dar fără a-i putea indica nominal. în consecinţă, coroborând probele administrate, s-a reţinut că inculpatul K.D. nu era înarmat la momentul intrării în curtea locuinţei părţii vătămate.

Instanţa a reţinut că, prin rechizitoriu, s-a apreciat că declaraţia părţii vătămate, care a susţinut că i-a văzut pe cei trei inculpaţi intrând în curte, după care, dându-şi seama că au venit cu intenţia de a-i face rău, a fugit prin grădină, abandonând-o pe victima care s-a împiedicat de trepte şi a căzut, este nesinceră.

S-a arătat că nu s-au văzut motivele pentru care nu s-ar putea accepta că lucrurile s-au derulat în acest fel; faptul că inculpaţii nu au sesizat prezenţa şi apoi fuga părţii vătămate nefiind de natură să conducă la concluzia sus-amintită.

De asemenea, instanţa a menţionat că nu s-a sesizat motivul pentru care partea vătămată ar susţine fără suport real acest lucru, şi s-a avut în vedere şi declaraţia martorului P.V., care s-a întâlnit cu partea vătămată în dimineaţa de 25 mai 2012, devreme, pe stradă, partea vătămată fiind desculţă şi relatându-i că a fugit de acasă cu o seară înainte pentru că au vrut să-l bată.

Prima instanţă de fond a considerat că este foarte clar că ulterior pătrunderii în curte, inculpaţii C.G. şi B.V. au intrat imediat în casa de locuit a părţii vătămate. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul K.D., s-a reţinut că în propriile declaraţii s-a susţinut varianta intrării atât în curte cât şi în locuinţă abia la plecarea celorlalţi doi inculpaţi; inculpatul C.G. a declarat în sensul că nu a sesizat prezenţa în locuinţă a inculpatului K.D., observându-l că intră abia atunci când el a încetat să mai lovească victima; inculpatul B.V. a susţinut însă că au intrat toţi trei împreună, trecând şi inculpatul K.D. la spargerea geamurilor. Fiind singulară sub acest aspect, susţinerea inculpatului B.V. a fost înlăturată, faţă de prevederile art. 69 C. proc. pen.

Instanţa a precizat că, oricum, prin pătrunderea fără drept a trei persoane, dintre care două înarmate, în curtea împrejmuită, fără consimţământul părţii vătămate S.R. sau a victimei, infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a consumat cu referire la flecare din cei trei inculpaţi. Faptul că imediat după acest moment doar inculpaţii C.G. şi B.V. au intrat şi în locuinţă, inculpatul K.D. rămânând probabil în curte, nu interesează, a reţinut instanţa, decât sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

Prin urmare, instanţa a considerat că, astfel cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor C.G. şi B.V., din declaraţiile părţii vătămate S.R., ale martorilor B.A., B.V. şi B.A., din planşa fotografică aflată la dosar urmărire penală, inculpaţii C.G. şi B.V. au săvârşit şi infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., având ca obiect material un candelabru în cazul primului inculpat, şi mai multe geamuri în cazul celui de-al doilea. S-a reţinut că rechizitoriul se referă doar la aceste bunuri ca formând obiectul infracţiunilor de distrugere, deşi partea vătămată S.R. reclamă distrugerea şi a altor bunuri, obiecte de mobilier, veselă.

Prima instanţă a constatat că din materialul probator administrat se desprind clar elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzute de art. 174 C. pen., săvârşită de inculpatul C.G. în calitate de autor. Astfel, după cum a recunoscut chiar inculpatul, acesta i-a aplicat lovituri repetate victimei B.B., cu o bâtă din lemn, în special în zona capului. La rândul său, inculpatul B.V. a arătat că, din reacţia victimei, care se văita şi gemea, şi-a dat seama că aceasta este bătută de inculpatul C.G. Aceste declaraţii s-au coroborat cu concluziile raportului de autopsie medico-legală, conform cărora victima prezenta multiple leziuni traumatice care s-au putut produce prin mecanismul de lovire directă, repetată cu corp dur contondent de formă alungită (posibil bâtă din lemn), între leziunile traumatice şi decesul victimei existând legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul C.G. a prevăzut rezultatul socialmente periculos al acţiunii sale, în raport de numărul mare al loviturilor aplicate şi zonele corpului vizate, în special capul victimei, rezultat pe care l-a urmărit.

Tot aici s-a reţinut, din declaraţiile martorilor B.V.M. şi T.N., precum şi ale părţii vătămate S.R., că relaţiile dintre victima B.B. şi inculpatul C.G. nu erau bune, inculpatul, după ce victima l-a părăsit, spunând tuturor că o omoară, a ameninţat-o de mai multe ori, victima fiind chiar bătută de inculpat în luna aprilie 2012, din certificatul medico-legal nr. 1117 din 20 aprilie 2012 eliberat de I.M.L. Tg. Mureş rezultând că a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 17 aprilie 2012, prin loviri directe repetate, posibil cu pumnul şi corp dur, contondent, pentru vindecare necesitând 16-18 zile de îngrijiri medicale. Pentru că a depus plângere penală împotriva inculpatului, victima a fost ameninţată de inculpatul C.G. chiar prin intermediul martorei T.N., că în cazul în care nu îşi retrage plângerea, o omoară.

În ce priveşte situaţia inculpatului B.V., instanţa a reţinut că acesta s-a apărat spunând că hotărârea pe care a luat-o împreună cu inculpatul C.G. viza corecţia care urma să i se aplice părţii vătămate S.R., şi nu omorârea victimei B.B.

Instanţa a arătat că este adevărat că înţelegerea verbală din seara de 24 mai 2012, atunci când inculpaţii au pornit spre locuinţa părţii vătămate S.R., viza persoana acesteia, însă legea nu ocroteşte numai o singură persoană, ci persoana, în general. Chiar dacă s-ar considera că acţiunile violente desfăşurate faţă de persoana victimei presupuneau luarea unei noi hotărâri infracţionale, momentul luării acestei hotărâri de către inculpatul C.G. fiind acela în care a găsit-o în locuinţă pe fosta lui concubină, instanţa a constatat că legătura psihică între inculpaţi s-a realizat şi raportat la această nouă hotărâre. Rămânând alături de inculpatul C.G. şi după ce nu au găsit partea vătămată la domiciliu, în condiţiile în care a văzut şi a auzit că inculpatul C.G. a început să o lovească pe victima B.B., s-a apreciat că legătura subiectivă între cei doi participanţi s-a realizat tacit, pe parcursul executării activităţii infracţionale.

S-a arătat că asistenţa în timpul executării faptei constituie o formă de complicitate morală, întrucât prezenţa unei persoane în timpul săvârşirii faptei la locul comiterii acesteia reprezintă un stimulent şi o încurajare a autorului, creează o stare psihologică propice săvârşirii faptei, dându-i curaj şi susţinându-l moral.

Instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului B.V. care, după o prealabilă înţelegere cu autorul omorului, l-a însoţit pe acesta, amândoi fiind înarmaţi, inculpatul C.G. cu o bâtă din lemn, iar inculpatul B.V. cu o secure, şi au intrat în locuinţa părţii vătămate S.R. şi a victimei B.B., după care inculpatul B.V. a început să spargă geamurile locuinţei, începând cu cele din încăperea în care se afla victima, în timp ce inculpatul C.G. aplica lovituri cu parul în capul victimei pe care a omorât-o astfel, constituie complicitate la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

S-a reţinut că, acţionând în modul sus-arătat, chiar dacă inculpatul B.V. nu a participat direct la omorârea victimei, a dat sprijin moral autorului omorului, prin încurajarea şi prin întărirea intenţiei acestuia de a ucide.

Pentru realizarea acestei forme de complicitate, a subliniat instanţa, autorul trebuie să aibă cunoştinţă în mod obligatoriu de prezenţa complicelui şi posibilitatea intervenţiei sale în vederea înlăturării unor eventuale dificultăţi, ceea ce în speţă s-a realizat, inculpaţii C.G. şi B.V. declarând în mod constant că au luat împreună hotărârea de a se deplasa la locuinţa părţii vătămate S.R. pentru a-i aplica acestuia o corecţie, fiecare dintre cei doi invocând motive care, în accepţiunea lor, ar fi justificat un asemenea demers. De asemenea, din declaraţiile celor trei inculpaţi şi ale părţii vătămate S.R. rezultă că inculpaţii au intrat împreună în curte, şi apoi inculpaţii C.G. şi B.V. în locuinţă, unde, găsind-o pe victima B.B., inculpatul C.G. a trecut la acte de violenţă fizică asupra acesteia, iar inculpatul B.V. a început să spargă geamurile locuinţei, în imediata lor apropiere.

Susţinerea inculpatului B.V. în sensul că nu s-ar fi aflat deloc în încăperea în care a avut loc agresarea victimei, a reţinut instanţa că este contrazisă de declaraţiile inculpatului C.G., care a arătat că B.V. a spart geamuri atât în camera în care victima a fost bătută, cât şi în alte încăperi ale locuinţei. Chiar acceptând această susţinere a inculpatului B.V., s-a reţinut că tot acesta a declarat că a auzit-o pe victimă văitându-se şi gemând, dându-şi seama că este bătută. Apoi, tot din declaraţiile celor doi inculpaţi rezultă că inculpatul B.V. i-a spus la un moment dat inculpatului C.G. să nu o mai lovească pe victima B.B. pentru că o omoară.

Referitor la afirmaţia inculpatului B.V. că evenimentele s-au derulat repede (1-2 minute), el neavând timpul necesar să intervină în acţiunea inculpatului C.G. în sensul stopării acesteia, au a fost acceptată de instanţă în condiţiile în care inculpaţii au petrecut ceva timp în locuinţa lui S.R., căutându-l pe acesta în camere, în dulapuri, chiar şi în pod, căutare ce presupune un timp mai îndelungat, mai ales că nu s-au limitat doar la această acţiune, ci au întreprins şi acţiuni violente la adresa victimei, inculpatul C.G., dar şi a bunurilor din casă - atât inculpatul C.G., cât şi inculpatul B.V.

Prin urmare, a reţinut instanţa, este în afara oricărui dubiu că inculpatul C.G. a avut cunoştinţă de prezenţa inculpatului B.V. la locul săvârşirii faptei şi, văzându-1 violent, se putea considera asigurat de intervenţia acestuia în vederea înlăturării eventualelor dificultăţi.

De asemenea, s-a apreciat că inculpatul B.V. şi-a putut da seama că inculpatul C.G. ar putea comite infracţiunea de omor asupra victimei B.B., în condiţiile în care a auzit-o pe aceasta văitându-se şi gemând, şi ştiind că inculpatul C.G. era înarmat cu o bâtă din lemn. Inculpatul B.V. cunoştea bine faptul că inculpatul C.G. era nemulţumit de faptul că victima B.B. îl părăsise, mutându-se la partea vătămată S.R., că relaţiile dintre inculpatul C.G. şi victimă erau tensionate, inculpatul bătând-o pe aceasta cu puţin timp în urmă şi ameninţând-o cu moartea.

Totodată, s-a considerat că a avut reprezentarea efectului prezenţei sale asupra hotărârii inculpatului C.G. şi a acceptat producerea rezultatului acţiunii acestuia, spre sfârşit atrăgându-i atenţia să înceteze agresiunea pentru că victima ar putea muri, dar fără a întreprinde ceva pentru a-l opri.

Dovada actelor de complicitate morală ale inculpatului B.V., prin faptul că acest inculpat a perceput posibilitatea producerii rezultatului periculos (decesul victimei), a reţinut prima instanţă că rezultă din următoarele circumstanţe:

- inculpatul B.V. ştia că inculpatul C.G. este înarmat cu o bâtă din lemn; ştia că în casa vizată locuiau atât partea vătămată S.R. cât şi concubina acestuia, victima B.B., existând toate şansele de a-i găsi acasă fie pe amândoi, fie numai pe unul dintre ei; a prevăzut posibilitatea ca inculpatul C.G. să aibă o comportare violentă faţă de locatarii imobilului, ştiind că se află în relaţii tensionate atât cu victima cât şi cu partea vătămată S.R.; a fost la faţa locului atunci când victima B.B. a suferit leziunile grave care i-au cauzat decesul, deci l-a asistat pe inculpatul C.G. în actele de ucidere a victimei, aflându-se până la final la locul faptei. Inculpatul K.D. a arătat chiar că primul care a părăsit locuinţa a fost inculpatul C.G., abia apoi ieşind inculpatul B.V.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de judecată s-a condus după criteriile generale şi obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen.

Relativ la inculpatul B.V. s-a constatat că nu a uzat de prevederile art. 320¹ C. proc. pen., însă, în esenţă, a recunoscut faptele reţinute în rechizitoriu, fără a accepta, însă, că o parte a activităţii descrise ar putea îmbrăca forma complicităţii la infracţiunea de omor. Pe acest considerent, stabilind pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în favoarea inculpatului s-a reţinut circumstanţa atenuantă constând în recunoaşterea săvârşirii faptei, pentru a putea da expresie criteriului înscris în art. 27 C. pen., constând în contribuţia la săvârşirea faptei, contribuţia acestui inculpat fiind mult mai redusă decât cea a autorului, în cazul căruia, însă, s-a pornit de la limite de pedeapsă reduse ca efect al prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., în consecinţă, s-au aplicat prevederile art. 74 C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. S-a mai reţinut că inculpatul a săvârşit faptele sub influenţa băuturilor alcoolice şi că nu a fost de acord cu obligarea sa la plata vreunei despăgubiri civile.

Prin sentinţă, au mai fost arătate considerentele care au determinat soluţia pronunţată pe latură civilă.

Împotriva sentinţei au formulat apel inculpaţii C.G. şi B.V., acest din urmă inculpat solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru complicitate la infracţiunea de omor, iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepselor aplicate.

Prin decizia penală nr. lS/ A din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul arţ.379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii-apelanţi C.G. şi B.V. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Mureş.

În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen, s-a dedus din pedeapsa rezultantă în cazul fiecărui inculpat şi durata arestării preventive din 21 ianuarie 2013 până la zi.

În baza art. 383 alin. (I¹) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor C.G. şi B.V.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că, sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută, pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe, hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la condamnarea fiecărui inculpat, la contopirea pedepselor şi a stabilirii modalităţii de executare în regim de detenţie a fiecărei pedepse rezultante.

De asemenea, s-a constatat că şi sub aspectul laturii civile, prima instanţă a soluţionat acţiunile civile, respectiv a luat act de renunţarea la acţiunea civilă şi de faptul că două părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar a considerat că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că fiecare inculpat se face vinovat de comiterea faptelor penale în modalitatea descrisă.

Analizând apelul inculpatului B.V., cu referire la primul motiv de apel constând în cererea de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., de sub acuza săvârşirii infracţiunii de omor, sub forma complicităţii, Curtea de apel a arătat că s-a dovedit mai presus de orice dubiu că la data de 24 mai 2012, în jurul orelor 20,30 - 21,30, inculpatul B.V. l-a ajutat cu intenţie pe inculpatul C.G. să o ucidă pe victima B.B., înarmându-se cu un topor şi deplasându-se la locuinţa numitului S.R., pătrunzând în curtea şi în locuinţa în care se afla victima. înarmat cu acest obiect, a avut un comportament extrem de violent, spărgând cu securea geamurile locuinţei, în timp ce coinculpatul C.G. agresa victima. Prin comportamentul său, a apreciat instanţa, inculpatul B.V. l-a încurajat pe inculpatul C.G., contribuind inclusiv la înfrângerea oricăror posibilităţi de apărare ale victimei.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de apel, privind achitarea inculpatului de sub această acuză, în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., în temeiul căruia s-a susţinut că nu ar fi îndeplinite cerinţele privind complicitatea morală, deoarece nu a existat între inculpaţi o legătură subiectivă bilaterală, nu au discutat pe drum şi nici nu s-a realizat tacit o asemenea legătură subiectivă, întrucât inculpatul B.V. ar fi spart doar geamurile şi nu cunoştea intensitatea loviturilor aplicate de coinculpat victimei şi chiar i-a cerut acestuia să se oprească, instanţa de apel a considerat că şi aceste apărări sunt nefondate.

În acord cu prima instanţă, Curtea a constatat că prin acţiunile sale, chiar dacă nu a participat direct la omorârea victimei, inculpatul B.V. a dat inculpatului C.G. un sprijin moral, prin încurajarea şi prin întărirea intenţiei acestuia de a ucide.

Pentru realizarea acestei forme de complicitate, a arătat instanţa, autorul trebuia să aibă cunoştinţă, în mod obligatoriu, de prezenţa complicelui şi posibilitatea intervenţiei sale în vederea înlăturării unor eventuale dificultăţi, ceea ce în speţă s-a realizat, inculpaţii C.G. şi B.V. declarând în mod constant că au luat împreună hotărârea de a se deplasa la locuinţa părţii vătămate S.R. pentru a-i aplica acestuia o corecţie, fiecare dintre cei doi invocând motive care, în accepţiunea lor, ar fi justificat un asemenea demers. De asemenea, din declaraţiile celor trei inculpaţi şi ale părţii vătămate S.R. a rezultat că inculpaţii au intrat împreună în curte, şi apoi inculpaţii C.G. şi B.V. În locuinţă, unde, găsind-o pe victima B.B., inculpatul C.G. a trecut la acte de violenţă fizică asupra acesteia, iar inculpatul B.V. a început să spargă geamurile locuinţei, în imediata lor apropiere.

Alături de motivele prezentate de prima instanţă, în sensul existenţei formei de participaţie a complicităţii la comiterea infracţiunii de omor din partea inculpatului B.V., instanţa de apel a mai reţinut că legătura subiectivă a existat între cei doi şi rezultă atât din acţiunile lor anterioare (discuţiile de la casa inculpatului B.V. şi din timpul deplasării, înarmarea lor cu bâta şi toporul), cât şi din acţiunile de la locuinţa victimei (intrarea în curte şi în casă, căutarea inclusiv în pod a numitului S.R. şi distrugerea încăperilor, a lucrurilor şi a geamurilor din casă).

Instanţa de control judiciar a precizat că nu s-a putut reţine că inculpatul B.V. nu ar fi avut cunoştinţă despre intensitatea loviturilor aplicate victimei, deoarece chiar în susţinerea apelului a arătat că a auzit-o pe victimă ţipând şi i-a cerut coinculpatului să se oprească din lovituri, că o omoară. Ori, chiar şi această afirmaţie a inculpatului, a considerat instanţa, dovedeşte că el a conştientizat nu numai intensitatea, dar şi gravitatea şi mai ales posibilele urmări ale loviturilor aplicate victimei, inclusiv uciderea acesteia. La această conştientizare a intensităţii loviturilor, se adaugă şi împrejurarea că inculpatul B.V. nu a făcut nici un demers de a-l opri pe inculpatul C.G. să lovească victima, ceea ce confirmă inclusiv existenţa formei de vinovăţie cerute de lege pentru infracţiunea de omor, respectiv cel puţin intenţia indirectă.

Actele de distrugere comise de către inculpatul B.V. au fost de natură să înlesnească şi să ajute la realizarea laturii subiective (psihice) a faptei săvârşite (sprijinirea cauzalităţii psihice).

Instanţa de apel a arătat că, deşi înţelegerea prealabilă dintre autor şi complice nu este o condiţie cerută de lege pentru existenţa complicităţii, discuţiile anterioare dintre inculpaţi, luarea hotărârii infracţionale, înarmarea lor şi deplasarea la locuinţa părţii vătămate (chiar dacă ei căutau o altă persoană), vin să confirme, pe de o parte, existenţa complicităţii, iar pe de altă parte reprezintă împrejurări care se regăsesc în stabilirea cuantumului pedepselor.

S-a arătat că au fost înlăturate, ca nesincere, declaraţiile date de cei doi inculpaţi, în faţa instanţei de apel, apreciindu-se că nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză. Inculpatul C.G. a urmat procedura simplificată prevăzută de art. 320¹C. proc. pen., dar în apelul coinculpatului B.V. a dat o declaraţie, prin care, instanţa a considerat că a denaturat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă (şi recunoscută chiar de el în faţa judecătorului fondului) cu privire la participarea inculpatului B.V. Astfel, a arătat instanţa, dacă inculpatul B.V. a declarat că el nu a vorbit cu nimeni în casă, dar a auzit victima că se văita (deşi nu s-a gândit, că celălalt o bate) şi, pentru că îi era teamă, a plecat acasă, inculpatul C.G. a relatat o altă versiune, respectiv că în momentul în care a ieşit din casă nu 1-a mai văzut pe B.V., fiind plecat acasă, pentru ca în alineatul următor să arate că a ieşit pe hol, uşa era întredeschisă, a discutat cu B.V. care l-a întrebat ce se întâmplă, acesta a auzit scandalul şi i-a cerut să nu mai dea în victimă şi să îşi vadă de treabă.

Curtea de apel a reţinut că contradicţiile sunt evidente nu numai între cele două declaraţii, ci şi între afirmaţiile făcute în cadrul aceleiaşi declaraţii.

Aşadar, a arătat instanţa de apel, o soluţie de achitare a inculpatului B.V. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de complicitate la omor nu a putut fi dispusă nici în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi nici în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Referitor la solicitarea subsidiară a inculpatului B.V., de reducere a cuantumului pedepselor stabilite de prima instanţă, s-a constatat că au fost analizate criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen., Curtea apreciind că, prin modalitatea concretă în care a acţionat, prin pătrunderea împreună cu celălalt inculpat în curtea şi locuinţa unde se afla victima, pe timp de noapte, distrugând lucrurile din casă şi geamurile locuinţei cu o secure, în timp ce coinculpatul C.G. îi aplica lovituri victimei şi prin acţiunile sale i-a întărit hotărârea de a o ucide pe victimă, fără să intervină între aceştia pentru a salva victima, B.V. a dat dovadă de o periculozitate sporită.

S-a mai reţinut că, deşi nu a săvârşit faptele în stare de recidivă, din menţiunile înscrise în fişa de cazier judiciar, rezultă că acesta a fost condamnat anterior la pedeapsa amenzii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi ameninţare, astfel că instanţa de apel a considerat că nu-i poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Totodată, s-a constatat că nu a fost de acord cu plata despăgubirilor solicitate de părţile civile, astfel încât nu-i poate fi reţinută circumstanţa prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen.

S-a constatat că, chiar dacă inculpatul B.V. a avut o atitudine oscilantă pe parcursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe, judecătorul fondului i-a reţinut circumstanţa prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. S-a arătat că, în apel, inculpatul nu a recunoscut participarea sa ca şi complice, însă fiind sesizaţi doar cu apelul inculpaţilor, instanţa a precizat că nu i se poate agrava situaţia în propria-i cale de atac prin înlăturarea circumstanţei atenuante, potrivit dispoziţiilor art. 372 alin. (1) C. proc. pen.

Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat că, în pofida stării de concurs real în care au fost comise faptele penale, prima instanţă a apreciat că elementele legate de persoana inculpatului, respectiv contribuţia acestuia mult mai redusă decât a autorului (în cazul căruia, însă, limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime conform dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.), dar şi săvârşirea faptelor sub influenţa băuturilor alcoolice, au condus la coborârea pedepsei sub minimul special, ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., pentru complicitatea la omor, respectiv la orientarea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege, pentru celelalte două infracţiuni.

Motivele de apel (starea de beţie, perioada de concubinaj a coinculpatului cu victima, faptul că între victimă şi inculpatul C.G. ar fi existat anterior o înţelegere de plecare în Ungaria, ori că şi victima consuma alcool), a apreciat instanţa de control judiciar, nu pot conduce la stabilirea unor pedepse mai mici decât cele aplicate de judecătorul fondului.

Curtea de apel a subliniat că, în lipsa altor circumstanţe atenuante judiciare care să poată fi reţinute în favoarea inculpatului, pedepsele stabilite de prima instanţă nu au mai putut fi reduse.

Împotriva deciziei a promovat recurs inculpatul B.V. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, pct. 17² coroborat cu pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în esenţă: achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru complicitate la. omor deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective şi actele sale nu sunt specific complicităţii morale; aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare pentru toate infracţiunile de care este acuzat şi stabilirea unor pedepse în cuantum legal; reducerea pedepselor aplicate pentru distrugere şi violare de domiciliu (în ipoteza respingerii cererii de achitare, şi pentru complicitate la omor) prin reţinerea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate de inculpat, precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu prioritate, instanţa de recurs constată că, prin criticile formulate, recurentul inculpat a solicitat achitarea invocând pe de-o parte, că nu se poate reţine participaţia sa penală sub forma complicităţii morale, motiv de recurs pe care instanţa îl va analiza din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen., iar pe de altă parte că nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, motiv de casare încadrabil în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

Din analiza materialului probator administrat în cauză reiese că recurentul inculpat B.V. s-a deplasat la imobilul unde locuia şi victima, împreună cu inculpatul C.G., având asupra lor obiecte contondente (bâtă, secure).

Potrivit declaraţiilor inculpatului C.G., care a optat pentru procedura simplificată de judecată prevăzută de art. 320¹C. proc. pen., recunoscând situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei, în timp ce el a agresat-o fizic pe victima B.B., recurentul inculpat B.V. a folosit securea pentru a sparge geamurile din locuinţă, atât din încăperea în care se afla victima, cât şi din alte încăperi. Totodată, inculpatul C.G. a susţinut că a lovit victima în zona capului, iar după ce a aceasta a căzut la pământ a mai lovit-o de două ori, când recurentul inculpat B.V. i-a cerut să înceteze agresiunea.

În faza de urmărire penală, recurentul inculpat a declarat că a auzit şi l-a văzut pe inculpatul C.G. în timp ce o lovea pe B.B. în zona capului, şi că, după ce a spart geamurile, i-a zis lui C.G. să o lase şi au plecat.

Fiind audiat în timpul cercetării judecătoreşti, recurentul inculpat B.V. a menţionat că au plecat să-l caute pe S.R., printre altele, pentru că „i-a luat muierea inculpatului C.G.”, că pe perioada cât a fost în locuinţa victimei B.B., a auzit-o pe aceasta certându-se cu inculpatul C.G. şi văitându-se ca atunci când cineva este bătut, lovit, precizând totodată că la plecarea sa din locuinţă a considerat că victima nu era decedată pentru că a auzit-o gemând. A mai declarat că şi-a dat seama că victima este bătută din cauza strigătelor ei şi că i-a cerut inculpatului C.G. să nu o mai lovească.

Comportamentul agresiv al inculpatului C.G. faţă de victimă era cunoscut în comunitatea unde locuiau părţile. Astfel, martorul C.A. a relatat că, din câte a auzit de la alte persoane din sat, victima a fost bătută de inculpatul C.G. pe durata relaţiei de 10 ani pe care a avut-o cu acesta. Fiica victimei, martora T.N. a menţionat că inculpatul C.G. a ameninţat-o şi bătut-o pe victimă cu câteva săptămâni înainte de data omorului, fapt relatat şi de martorul S.M.R. şi susţinut prin certificatul medico - legal eliberat de I.M.L. Târgu Mureş, la 20 aprilie 2012, prin care s-a concluzionat că B.B. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la 17 aprilie 2012 prin loviri directe repetate posibil cu pumnul şi cu corp dur contondent, având nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Despre ameninţările cu moartea aduse victimei de inculpatul C.G. a relatat martora B.B.A.V. ce a declarat în faţa instanţei că inculpatul spunea tuturor că o va omorî pe victimă.

Prin urmare, ţinând seama de material probator administrat în cauză, se reţine că recurentul inculpat B.V. a avut, în raport de fapta de omor a cărei victimă a fost B.B., o contribuţie specifică complicelui moral, acţionând cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte. Astfel, având anterior un conflict personal cu martorul S.R. şi cunoscând şi faptul că inculpatul C.G. este profund nemulţumit că victima B.B. l-a părăsit şi trăieşte în concubinaj cu S.R., recurentul inculpat B.V. a plecat de acasă împreună cu inculpaţii C.G. şi K.D., fiind înarmaţi, el cu o secure iar C.G. cu un par, instrumente apte a suprima viaţa unei persoane, pentru a-l agresa pe S.R. şi, ajunşi la locuinţa acestuia din urmă, pe care nu l-au găsit acasă, inculpatul C.G. a bătut-o cu parul pe victima B.B. în timp ce recurentul inculpat a spart geamurile încăperilor casei, auzind victima văitându-se, strigând şi, în final, gemând, când i-a cerut inculpatului C.G. să nu o mai lovească şi să părăsească locul faptei.

Recurentul inculpat B.V. a avut o participaţie indirectă, mediată la săvârşirea infracţiunii de omor, desfăşurând activităţi menite să îl ajute pe inculpatul C.G. la suprimarea vieţii victimei, prin acţiunile sale întărind şi menţinând hotărârea infracţională a autorului infracţiunii de omor, inculpatul C.G.

Sub aspectul laturii subiective, probele dovedesc că recurentul inculpat a prevăzut rezultatul faptei sale şi a acceptat producerea acestuia, faţă de care a manifestat o atitudine indiferentă.

În consecinţă, este neîntemeiată cererea recurentului inculpat de achitare sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de omor.

Înalta Curte, însă, constată întemeiat motivul de recurs prin care inculpatul B.V. critică omisiunea reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. (astfel cum a fost indicată în drept de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel), în raport de infracţiunile de distrugere prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen. şi violare de domiciliu prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

Sub acest aspect, se observă că prima instanţă a dat eficienţă juridică dispoziţiilor prevăzute de art. 74 C. pen. (constând în atitudinea procesuală, contribuţia la comiterea faptei de omor, săvârşirea faptelor sub influenţa băuturilor alcoolice), în procesul de individualizare a pedepsei, numai pentru complicitate la infracţiunea de omor prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 C. pen., coborând în mod legal pedeapsa aplicată sub minimul special de 10 ani prevăzut de lege pentru această infracţiune.

Prin natura sa, însă, aceste circumstanţe atenuante judiciare sunt circumstanţe personale deoarece caracterizează persoana recurentului inculpat, aşa încât se răsfrâng asupra tuturor infracţiunilor pentru care este judecat acesta. Ca atare, în mod legal, dispoziţiilor art. 74 C. proc. pen., trebuia să li se dea eficienţă juridică şi în cazul infracţiunilor de distrugere prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen. şi violare de domiciliu prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

Întrucât această nelegalitate este comună ambelor hotărâri pronunţate de instanţele de fond, sentinţa şi decizia vor fi casate, în parte, urmând a se reduce, pedepsele aplicate, sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile de distrugere şi violare de domiciliu, în formele comise de recurentul inculpat.

Înalta Curte va înlătura sporul de 6 luni închisoare aplicat de prima instanţă pentru concursul real de infracţiuni, ca expresie a aplicării legale a legii, urmare reducerii pedepselor pentru distrugere şi violare de domiciliu, în condiţiile în care, pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., ţinând seama de minimul special de o lună închisoare, în conformitate cu art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., efectele circumstanţelor atenuante presupun aplicarea unei amenzi care nu poate fi mai mică de 200 lei.

Această din urmă critică examinată se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen.

Analizând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., în funcţie de motivele de recurs susţinute de inculpatul B.V., se constată că referirea la aceste dispoziţii legale nu este în concordanţă cu conţinutul actual al textului legal menţionat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Cazul de casare în discuţie îşi găseşte aplicabilitatea numai dacă pedeapsa este în alte limite decât cele prevăzute de lege, situaţie care nu se regăseşte în speţă, cât timp pentru infracţiunea de omor, prin reţinerea art. 74 C. pen., pedeapsa a fost redusă sub minimul de 10 ani închisoare, în temeiul art. 76 alin. (2) C. pen.

După cum s-a expus anterior, omisiunea reţinerii art. 74 C. pen., pentru toate infracţiunile reţinute în actul de acuzare în sarcina recurentului inculpat, se încadrează altui caz de casare, fiind evident că în lipsa acestor circumstanţe atenuante judiciare, pedepsele se situau în limitele legale pentru infracţiunile de distrugere şi violare de domiciliu.

Solicitarea recurentului inculpat B.V. privind reindividualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare nu se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., cât timp acesta vizează exclusiv legalitatea pedepsei. De altfel, dat fiind cuantumul pedepsei aplicate pentru complicitate la infracţiunea de omor, singura modalitate legală de executare a pedepsei este cea cu executare în stare de detenţie.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 15/ A din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 5 din 21 ianuarie 2013 a Tribunalului Mureş, secţia penală şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi va înlătura sporul de 6 luni închisoare, repunând pedepsele în individualitatea lor.

Va face aplicarea art. 74 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 74 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (l) C. pen., de la un an şi 6 luni închisoare la 300 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. d) C. pen., va contopi pedepsele aplicate şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

Va face aplicarea art. 71 şi 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 mai 2012 la 25 septembrie 2013.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 15/ A din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 5 din 21 ianuarie 2013 a Tribunalului Mureş, secţia penală şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi înlătură sporul de 6 luni închisoare, repunând pedepsele în individualitatea lor.

Face aplicarea art. 74 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (l) şi (2) C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 74 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (l) C. pen., de la un an şi 6 luni închisoare la 300 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 mai 2012 la 25 septembrie 2013.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2837/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 2877/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2837/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2877/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). şantajul (art.194 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), proxenet ICCJ. Decizia nr. 2893/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2898/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2899/2013. Penal