ICCJ. Decizia nr. 2899/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2899/2013
Dosar nr. 752/40/2013
Şedinţa publică din 27 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentin ţa penală nr. 42 din data de 27 februarie 2013 pronunţata de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 752/40/2013, s-a admis cererea formulată de inculpatul G.C. privind judecarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
A fost condamnat inculpatul G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3), teza a II-a C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 16 (şaisprezece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
S-a f ăcut în cauză aplicarea art. 71 alin. (2) şi 64 lit. a) teza II-a, b) C. pen.
În temeiul art. 350 rap.la art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 10 septembrie 2012 la zi.
A fost obligat inculpatul s ă plătească părţilor civile A.G. şi S.R. sumele de 15.000 lei daune materiale şi 50.000 lei daune morale.
A fost obligat inculpatul s ă plătească statului suma de 1500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hot ărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din 25 ianuarie 2013, Dosar nr. 394/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3), teza a II-a C. pen.
S-a re ţinut că, în ziua de 09 septembrie 2012, cu un faeton, inculpatul G.C. a transportat un aragaz la locuinţa victimei G.G., în vârstă de 72 de ani, din com. Coţuşca, judeţul Botoşani şi, după ce a consumat băuturi alcoolice în casa acesteia, prin întrebuinţarea de violente fizice, a întreţinut raport sexual normal cu victima. In urma leziunilor suferite, victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani şi, de aici, la Spitalul Clinicele Urgenţă „Prof. Dr. N. O."Iaşi, unde, pe data de 16 septembrie 2012.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, instanţa i-a adus la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii în totalitate a vinovăţiei, iar inculpatul, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, a arătat că recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, arătând că este de acord să despăgubească părţile civile .
Situa ţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: plângerea victimei (fila 7), declaraţiile părţilor civile A.G. (filele 62-63) şi S.R. (fila 64 dosar), procesul verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile efectuate cu această ocazie (filele 9-13), procesele verbale şi fotografiile efectuate cu ocazia examinării hainelor victimei şi ale inculpatului (filele 14-61), raportul de constatare medico-legală nr. 1289/ D din data de 08 octombrie 2012 al S.M.L. Botoşani (filele 68-69), raportul medico-legal de necropsie nr. 1543 din data de 29 octombrie 2012 al I.M.L. Iaşi (filele 82-86), declaraţiile martorilor B.D. (filele 118-119), F.E. (filele 105-106, 116-117), H.I. (filele 107-108), R.I. (filele 109-111), S.M. (filele 112-113), C.M. (filele 114-115) precum şi declaraţiile inculpatului G.C. (filele 88-102 dos. urm. pen., fila 23 dos. inst.), care, în cursul judecăţii, a recunoscut fapta, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu şi reţinută de instanţă.
Curtea de Apel Suceava, sec ţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 50 din 15 aprilie 2013 a admis apelul declarat de inculpatul G.C., cu domiciliul în satul Ciocîrlia, com. Ciocîrlia, judeţul Constanţa, cu reşedinţa în satul Mihail Kogălniceanu, com. Coţuşca, judeţul Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 27 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 752/40/2013.
A desfiin ţat în parte sentinţa penală mai sus-menţionată şi în rejudecare:
A condamnat pe inculpatul G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (3) teza a-II-a C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa principală de 13 (treisprezece) ani şi 6 (şase) luni închisoare (în loc de 16 ani închisoare).
Pedeaps ă principală de executat pentru inculpat 13 (treisprezece) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
A men ţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul art. 381 alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus în continuare din pedeapsa de executat durata arestării preventive de la data de 27 februarie 2013 la zi şi în temeiul art. 383 alin. (1)1 raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului G.C.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul G.C. pentru cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., susţinând că deşi la dosar motivarea recursului formulata în scris se întemeiază pe cazul de casare prev. de pct. 14 al articolului ante-menţionat, consideră că sunt incidente disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., sens în care solicită reţinerea disp. art. 74 lit. a) şi c) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că a recunoscut şi regretat sincer fapta.
În rap. de aspectele învederate a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate, prin reţinerea disp. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen.
Examin ând recursul declarat de inculpatul G.C. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozi ţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859din acelaşi cod.
Decizia recurat ă a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 15 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există şi o altă limitare, prevăzută de art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen, potrivit căreia instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. 3 C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verific ând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a depus motivele de recurs la dosar, la data de 24 aprilie 2013, însă a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen, solicitând reducerea cuantumului pedepsei prin reţinerea de circumstanţe atenuante, în raport de faptul că a fost sincer şi a colaborat cu organele de anchetă. Ulterior, în cursul dezbaterilor, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen, menţinând însă aceleaşi solicitări.
În motivarea recursului recurentul inculpat nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziţii legale, criticile sale nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii."
Reindividualizarea pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstan ţelor comiterii faptei şi a datelor sale personale şi nu verificarea încălcării unei dispoziţii legale în procesul de aplicare a pedepsei, prin urmare nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat de recurentul inculpat.
Pe de alt ă parte, cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172C. proc. pen., a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de recurs, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verific ând îndeplinirea acestor cerinţe, Curtea a constatat că inculpatul nu a respectat obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385l0 alin. (2) C. proc. pen., de a depune motivele de recurs viz ând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859C. proc. pen., nici nu ar putea examina criticile recurentului prin prisma acestui caz de casare, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 385l0 alin. (2) C. proc. pen.
Critica recurentului privind aplicarea unei pedepse prea aspre nu mai poate fi examinat ă nici prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 2/2013 fost modificat stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul redozării acesteia prin reţinerea de circumstanţe atenuante, situaţie exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Fa ţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C., urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
V ăzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva Deciziei penale nr. 50 din data de 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 septembrie 2012 la 27 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2898/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2917/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
