ICCJ. Decizia nr. 2885/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2885/2013
Dosar nr. 28388/3/2012
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 743 din data de 30 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 288388/3/2012, s-au hotărât următoarele:
În temeiul disp. art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 a fost condamnat inculpatul B.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 71 din C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) din C. pen. (dreptul de a ocupa funcţiile de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare şi pe cea de consilier superior în cadrul aceleaşi instituţii).
În temeiul disp. art. 65 din C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) din C. pen. (dreptul de a ocupa funcţiile de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare şi pe cea de consilier superior) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 86 din C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 862 din C. pen.
În temeiul disp. art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
În temeiul disp. art. 863 din C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate de către consilierii de probaţiune la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de subzistenţă;
în temeiul disp art. 86 alin. (3) din C. pe s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte şi următoarele obligaţii:
a) să desfăşoare o activitate legală;
b) să nu intre în legătură cu denunţătorul N.A. şi familia acestuia. În temeiul disp. art. 86 din C. pen. i-a fost atrasă atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de neîndeplinire a obligaţiilor stabilite de instanţă sau a măsurilor de supraveghere.
În temeiul disp. art. 350 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul disp. art. 88 din C. pen. a fost computată prevenţia pentru inculpatul B.F. de la 6 iulie 2012 şi până la efectiva punere în libertate.
În temeiul disp. art. 191 din C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - nr. 79/P/2012 din data de 19 iulie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul B.F., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut în actul de inculpare că, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011 - 4 iulie 2012, inculpatul B.F. a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând iniţial 6 ha de teren cu vegetaţie forestieră, pretenţie redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetaţie forestieră tânără şi o parte cu vegetaţie forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite.
Situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal din 4 iulie 2012, de constatare acte premergătoare urmăririi penale, f. 3-4; denunţul formulat la data de 26 septembrie 2011 de N.A., înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, înaintat la prezenta unitate de parchet prin ordonanţa de declinare nr. 18251/P/2011 din 24 februarie 2012, f. 30; fotocopii sentinţa civilă nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, jud. Ilfov şi decizia civilă nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, f. 32-37; înscris datat 15 decembrie 2009, denumit „notificare - somaţie” formulat de N.A. către Direcţia Silvică Bucureşti, f. 38; cerere din 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti, f. 39; înscris datat 26 martie 2010, denumit „notificare - somaţie” formulat de N.A. către Comisia Judeţeană Ilfov de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Judeţului Ilfov, f. 40; cerere din data de 21 martie 2011, formulată de N.A. către Comisia Locală Fond Funciar a corn. Găneasa, jud. Ilfov, f. 41; contestaţie din data de 22 aprilie 2008, formulată de N.A. către Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii Fondului Funciar, f. 42; declaraţii olografe date de N.A. la data de 20 ianuarie 2012, f. 43; şi la data de 19 martie 2012, f. 76; fotocopii de pe actele depuse de denunţător la dosar cu ocazia audierii la data de 19 martie 2012: adresa nr. 31848 din 17 februarie 2007 emisă de Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul civil nr. 4501/94/2008/RJ al Judecătoriei Buftea şi anexele acestei expertize, f. 47-60; extrase de pe internet din datele de 13 martie 2012 şi 16 martie 2012 de pe site-ul oficial al Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti cu privire la funcţia numitului B.F. şi din data de 22 iunie 2012, de pe site-ul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, relativ la valoarea terenurilor din Jud. Ilfov, f. 61-63 şi 219-220; Proces-verbal din data de 04 aprilie 2012 de redare a convorbirii din ora 11 iunie 08; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 15.56.36; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din data de 23 martie 2012, ora 09.59.35; proces-verbal din 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 28 martie 2012, ora 09.41.26; proces-verbal din 14 mai 2012 de redare a convorbirii din 20 aprilie 2012, ora 16.56.37; proces-verbal din 11 mai 2012 de redare a convorbirii din 07 mai 2012, ora 15 decembrie 04; proces-verbal din 15 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08 aprilie 41; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08.28.36; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 10 mai 2012, ora 11.19.57; proces-verbal din 28 mai 2012 de redare a convorbirii din 24 mai 2012, ora 17.40.45; proces-verbal din 19 iunie 2012 de redare a convorbirii din 15 iunie 2012, ora 19.31.08; proces-verbal din 27 iunie 2012 de redare a convorbirii din 19 iunie 2012, ora 09 aprilie 45 şi proces-verbal din 29 iunie 2012 de redare a convorbirilor telefonice din 21 iunie 2012, ora 08 iulie 56; din 21 iunie 2012, ora 08 octombrie 05; din 22 iunie 2012, ora 08.45.47; din 22 iunie 2012, ora 09.25.43 şi a convorbirii din data de 29 iunie 2012, ora 09.00.48., proces-verbal de imprimare pe CD, filele 121-166; Adresa din 08 iunie 2012 prin care s-au solicitat informaţii relativ la titulari posturi telefonice şi răspunsul primit prin adresa din 11 iunie 2012, f. 224-225; Proces-verbal întocmit de D.N.A. - Serviciul Tehnic, la data de 09 mai 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. şi B.F. la data de 09 mai 2012 şi procesul-verbal de imprimare pe cd, f. 74-87; Proces-verbal întocmit de D.N.A. - Serviciul Tehnic, la data de 05 iulie 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. şi B.F. la data de 4 iulie 2012 şi procesul-verbal de imprimare pe cd, f. 91-119; Declaraţie inculpat B.F., f. 8-9; Adresa nr. 3501/06 iulie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti şi ordinul ataşat, f.226; Declaraţii martori S.C.L., f.231-232; N.O., f. 233; şi N.A., f. 67-69 ; Adresa nr. 2427 din 12 iulie 2012 emisă de Ocolul Silvic Brăneşti şi actele ataşate, f.262-284; Adresa nr. l 1288/ PC din 12 iulie 2012 emisă de Prefectura Jud. Ilfov şi actele ataşate, f. 286-318; Adresa nr. 2981 din 13 iulie 2012 emisă de Primăria Corn. Găneasa şi actele ataşate, f. 320-404, toate cu privire la actele efectuate în legătură cu cererile de imposedare formulate de N.A.; Suport optic ce conţine înregistrarea ambientală audio-video din data de 4 iulie 2012, suport optic ce conţine înregistrarea ambientală audio-video din data de 09 mai 2012 şi suport optic ce conţine convorbirile telefonice redate în procese-verbale, toate trei ataşate la dosarul cauzei.
În cursul cercetării judecătoreşti, a fost audiat inculpatul, martorii din acte şi s-au depus în apărarea acestuia acte în circumstanţiere şi totodată, a fost audiat martorul în circumstanţiere N.G.
Din declaraţia inculpatului, instanţa de fond a reţinut că acesta a solicitat aplicarea dispoz. art. 3201 C. proc. pen. învederând instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis in judecată, cerere ce a fost respinsă de instanţă prin încheierea din 16 august 2012, ca urmare a constatării recunoaşterii săvârşirii faptei într-o modalitate diferită de cea expusă în rechizitoriu.
Referitor la situaţia de fapt, inculpatul a declarat că în anul 2011, deţinea funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti şi în februarie 2011, denunţătorul a depus o notificare prin care cerea punerea în executare a sentinţei civile prin care i se retrocedase suprafaţa de 78 ha pădure. Inculpatul a declarat în continuare că, în momentul în care i s-a adus la cunoştinţă această notificare, în baza atribuţiilor de serviciu, stabilite în fişa postului a hotărât să-l contacteze telefonic pe denunţător, în vederea soluţionării acestei notificări, prin care se solicita punerea în posesie cu suprafaţa de 78 ha pădure ce-i fusese restituită. Prin urmare, l-a contactat telefonic pe denunţător şi i-a transmis să vină cu toate actele pe care le deţine, lucru pe care acesta din urmă l-a şi făcut, prezentându-i inculpatului mai multe acte, printre care şi sentinţa civilă, fără a fi legalizată şi investită cu formulă executorie.
În urma analizei actelor depuse de denunţător, inculpatul a observat că în sentinţa civilă respectivă era menţionată întinderea dreptului de proprietate în corn. Găneasa dar nu era specificat amplasamentul celor 78 ha. Astfel, inculpatul i-a comunicat denunţătorului că s-ar putea să aibă probleme în demersul său de punere în posesie şi i-a atras atenţia că poate să-şi rezolve problema mai repede, „în stil românesc”, aşa cum au procedat şi alte persoane care se aflau în această situaţie, şi pentru a nu aştepta 3-4 ani, pentru punerea în posesie, „au oferit ceva” comisiilor care se ocupau de caz, de obicei, în natură.
Inculpatul a mai declarat că nu i-a pretins denunţătorului în mod direct, 6 ha teren cu vegetaţie forestieră şi denunţătorul este persoana care a iniţiat convorbirile din care rezultă această propunere.
Referitor la convorbirile telefonice în care se face referire la suprafaţa de pădure ce urma a fi dată de către denunţător în vederea punerii sale în posesie, inculpatul a declarat că, de fapt, nu este vorba de a o acceptare a promisiunii pentru sine, ci de fapt, îi aducea la cunoştinţă denunţătorului ca 55 aşa trebuie să dea comisiei”, aspect ce constituia o practică, un obicei în cadrul instituţiei ce se ocupa cu punerea efectivă în posesie şi emiterea titlului de proprietate.
A mai subliniat inculpatul în declaraţia sa că, de fapt denunţătorul l-a abordat în mod emoţional, aducându-i la cunoştinţă că are o vârstă înaintată, iar inculpatul a acceptat să-l ajute întrucât îi cunoştea şi familia, dar fără vreo pretenţie materială de la acesta.
Tot din declaraţia inculpatului a mai rezultat că, toate convorbirile cu denunţătorul au avut loc la sediul instituţiei, ultima fiind din 4 iulie 2012, iar referitor la cele 3 ha de pădure tânără şi 1 ha pădure bătrână, inculpatul a precizat că nu le-a acceptat pentru sine, ci a făcut aceste afirmaţii pentru a-i aduce la cunoştinţa denunţătorului că „ trebuie să dea ceva membrilor comisiei” care se ocupau efectiv de punerea în posesie. Inculpatul a mai precizat că nu a promis denunţătorului că va lua legătura cu membrii comisiei în vederea soluţionării favorabile a solicitării de punere în posesie şi nu a pretins pentru sine, astfel cum se reţine în rechizitoriu, o parte din pădurea retrocedată lui N.A., şi nici că va interveni pe lângă un funcţionar în vederea întocmirii actelor necesare punerii în posesie.
Inculpatul a mai învederat că în discuţiile pe care le-a avut cu denunţătorul nu a făcut referire la funcţionarii ce făceau parte din comisia ce avea în atribuţii punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti referitoare la retrocedarea terenurilor.
În finalul declaraţiei, inculpatul a precizat că, de fapt, nu avea cum să intervină pe lângă funcţionarii abilitaţi de către primărie pentru că anexa nr. 37 conform H.G. nr. 890/2005, Regulamentul de aplicare a Legea nr. 247/2005 (în baza căreia se dă hotărârea de validare şi se întocmeşte procesul verbal de punere în posesie) era întocmită din toamna anului 2011 şi era înaintată la Prefectură.
Instanţa de fond a reţinut că din declaraţia martorului-denunţător N.A. rezultă că a formulat mai multe cererii la Primăria corn Găneasa ce aveau ca obiect punerea în posesie cu o suprafaţă de 79,5 ha pădure, aşa cum rezulta din actele pe care le deţinea dinainte de anul 1948.
În urma cererilor pe care le-a depus la Primărie, a fost chemat de inc. Băncilă, care deţinuse funcţia de şef al Ocolului Silvic în raza căreia se afla şi pădurea în speţă şi i-a prezentat acestuia hotărârea definitivă şi irevocabilă, prin care era îndreptăţit să fie pus în posesie cu suprafaţa de pădure menţionată. Ulterior, a mai purtat cu inculpatul B. discuţii telefonice şi au stabilit să se întâlnească cu acesta la Biroul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti. Denunţătorul a precizat că inculpatul i-a spus în mod direct că, pentru a fi pus în posesie trebuie să dea 6 ha, fără a face referire la vreo persoană căreia ar fi trebuit să-i revină aceste 6 ha, cu precizarea că şi în alte situaţii s-a procedat în mod asemănător, în sensul că şi alte persoane au dat 10 % din suprafaţă, tot fără a preciza persoanele care ar fi trebuit să intre în posesia acestor suprafeţe.
Ulterior, formulării denunţului la D.N.A., martorul N.A. a mai purtat discuţii cu inculpatul, la sediul instituţiei la care acesta lucra şi la sediul Primăriei com. Găneasa, iar acesta i-a comunicat că doreşte 4 ha pentru sine, în vederea punerii în posesie cu suprafaţa de pădure ce urma să-i fie retrocedată, conform hotărârii judecătoreşti. Martorul denunţător a precizat că toate întâlnirile pe care le-a avut cu inculpatul au avut loc în urma contactului telefonic, acesta din urmă fiind cel care a avut iniţiativa să-l contacteze.
Denunţătorul a mai precizat că nu a fost niciodată de acord să cedeze cele 6 ha pădure din suprafaţa ce urma să-i fie retrocedată şi aşa cum a arătat, inculpatul nu a precizat cui ar fi trebuit să-i revină cele 6 ha ce-i fuseseră solicitate, în vederea punerii sale în posesie, dar, ulterior când a fost vorba de cele 4 ha, inculpatul a precizat că sunt pentru sine, spunându-i că actele referitoare la aceste 4 ha ce urmau să-i revină vor fi întocmite mai târziu, după ce martorul va intra în posesia suprafeţei de pădure.
S-a reţinut că tot din declaraţia martorului rezultă că acesta nu a formulat niciodată cerere la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti pentru punerea sa în posesie, ci doar la Primărie, dar a formulat mai multe reclamaţii ce vizau aspectul punerii sale în posesie, la mai multe instituţii. In cererile pe care le-a formulat la diferite instituţii ce aveau ca obiect retrocedarea pădurii, nu a menţionat şi numărul său de telefon şi nu a primit răspuns de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti.
Denunţătorul a declarat că l-a cunoscut pe inculpat înainte cu un an de la perioada la care se referă obiectul dosarului iar inculpatul i-a comunicat că l-a cunoscut pe fratele său cu care obişnuia să meargă la vânătoare şi, totodată, i-a adus la cunoştinţă că prezintă încredere, de fapt, încrederea în opinia martorului, se referea la faptul că trebuia să îi dea cele 4 ha de pădure.
În ceea ce priveşte cele 6 ha de pădure solicitate iniţial de inculpat, atitudinea martorului a fost de refuz pe care l-a manifestat în mod expres, iar ulterior, în legătură cu cele 4 ha, întrucât deja formulase şi denunţul la D.N.A., a mers pe ideea acceptării în scopul dovedirii faptelor săvârşite de inculpat.
De asemenea, s-a mai reţinut că tot din declaraţia denunţătorului, rezultă că împreună cu inculpatul s-a deplasat la Primăria com. Găneasa şi a asistat la discuţiile ce au avut loc între acesta şi persoana care se ocupa de cadastru şi a auzit când inculpatul i-a solicitat, în mod repetat, să nu măsoare şanţul ce reprezenta suprafaţa de protecţie a pădurii şi totodată, i-a comunicat că, în urmă cu 3 ani, s-ar fi tăiat şi suprafaţa de 15 ha din pădurea cu care martorul trebuia să fie pus în posesie.
În finalul declaraţiei, denunţătorul a precizat că inculpatul a făcut apel la încrederea pe care ar prezenta-o persoana sa şi familia sa, deoarece, în trecut, îl cunoscuse pe fratele denunţătorului.
Instanţa de fond a reţinut că din declaraţia martorei N.O. rezultă că în urmă cu aprox. 2-3 ani a primit un telefon de la o persoană de sex masculin, care iniţial nu s-a prezentat, dar în urma insistenţelor martorei, şi-a declinat numele precum şi calitatea pe care o avea şi locul de muncă, respectiv, Direcţia Silvică.
Martora a precizat că această persoană dorea să vorbească cu soţul său, martorul N.A., care în acel moment nu se afla acasă şi, ulterior, i-a comunicat soţului că a fost căutat de acea persoană şi îşi aminteşte că au mai primit încă 2-3 telefoane de la aceeaşi persoană.
S-a mai reţinut că tot din declaraţia martorei rezultă că soţul său nu i-a comunicat ce a discutat cu inculpatul şi nici nu i-a relatat problemele pe care le-a întâmpinat cu privire la punerea sa în posesie, şi nu cunoaşte dacă acesta a făcut alte sesizări la organele statului cu privire la punerea în posesie, în baza hotărârii judecătoreşti civile.
Instanţa de fond a reţinut că din declaraţia martorului S.C.L. rezultă că din anul 2002, a lucrat în Primăria corn. Găneasa, ca inginer de cadastru, şi, totodată, a făcut parte din Comisia de fond funciar care funcţionează în cadrai primăriei şi care are ca atribuţii retrocedarea terenurilor cu vegetaţie forestieră.
Martorul S.C.L. şi-a amintit că a existat o cerere formulată de martorul N.A. referitoare la retrocedarea suprafeţei de 78 ha de pădure, cerere formulată şi înregistrată în anul 2005, conform Legii nr. 247.
Martorul a învederat că îşi aminteşte că această cerere a fost discutată în Comisie în anul 2007, dar nu poate preciza ce soluţie s-a luat cu privire la obiectul cererii.
Martorul a mai învederat că îl cunoaşte pe inculpatul Băncilă din anul 2007, şi îşi aminteşte că, în luna aprilie 2012, acesta a venit la Primărie însoţit de denunţător şi au solicitat să vorbească cu secretarul primăriei şi cu primarul.
S-a mai reţinut că tot din declaraţia martorului rezultă că acesta a purtat discuţii cu inculpatul B.F. şi martorul denunţător referitoare la stadiul dosarului de punere în posesie, iar el i-a comunicat că acesta a fost trimis la Prefectură, iar Prefectura l-a returnat la primărie, pentru completare, în sensul depunerii unor adrese de la mai multe instituţii printre care şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti.
Martorul a precizat că nu a primit solicitări din partea inculpatului pentru a interveni în vreun fel în scopul urgentării rezolvării situaţiei, nici nu avea astfel de atribuţii, fiind un simplu membru al comisiei, alături de ceilalţi 13 membri. Tot în legătură cu discuţia ce a avut loc la sediul primăriei, martorul a mai precizat că denunţătorul şi-a luat angajamentul să depună un nou rând de acte, copii ale celor existente la dosar şi, în acel moment, inculpatul nu a mai făcut nicio precizare.
Martorul a mai precizat că a fost sunat de mai multe ori de către inculpat, care l-a întrebat despre stadiul dosarului şi a discutat în mod generic cu acesta.
În ceea ce priveşte punerea efectivă în posesie, martorul a declarat că a auzit o discuţie referitoare la un şanţ de protecţie al pădurii, ce fusese săpat în afara acesteia, astfel că denunţătorul nu avea cum să piardă vreo suprafaţă de teren pentru că în dosarul civil se efectuase o expertiză topografică care stabilise deja suprafeţele.
Instanţa de fond a reţinut că din declaraţia martorului în circumstanţiere N.G. rezultă că-l cunoaşte pe inculpat de mult timp, din anul 1975, şi că a lucrat din anul 1988 până în 2005 la Ocolul Silvic Brăneşti, în calitate de şef de ocol. A realizat o activitate conformă cu legea, iar din anul 2005 şi până în momentul arestării a ocupat funcţiile de inspector şef, consilier, şi inspector şef-adjunct. A mai declarat că cunoaşte că inculpatul era bun profesionist şi coleg, iar în familie avea un comportament bun, care putea constitui un model pentru alte persoane. Martorul a mai declarat că s-a ocupat permanent de integritatea fondului forestier, întocmind mai multe plângeri penale persoanelor care încălcau legea.
Analizând prin coroborare întregul material probator administrat în cauză, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 26 septembrie 2011, denunţătorul N.A., a invocat comiterea de fapte de corupţie în legătură cu refuzul autorităţilor competente (Ocolul Silvic Brăneşti, Jud. Ilfov; Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate din cadrul Instituţiei Prefectului, Jud. Ilfov şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, a Corn. Găneasa, Jud. Ilfov) de punere în aplicare a sentinţei civile nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, prin care el şi fratele său, N.N., au obţinut recunoaşterea dreptului de proprietate asupra a 14, 0667 ha teren forestier şi 64, 294 ha teren forestier, ambele suprafeţe situate pe raza Comunei Găneasa, Jud. Ilfov.
În primăvara anului 2011, B.F., adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare l-a chemat, pentru discuţii la biroul său, pe denunţătorul N.A., context în care i-a pretins acestuia 6 ha de pădure din totalul suprafeţelor pentru care trebuia pus în posesie, în schimbul intervenţiilor sale la funcţionarii competenţi în întocmirea actelor necesare imposedării denunţătorului cu imobilele menţionate în hotărârea judecătorească prin care a obţinut recunoaşterea dreptului de proprietate. O a doua discuţie între cei doi a avut loc tot în biroul lui B.F., la sediul autorităţii în care ocupa funcţie de conducere, la circa 2 săptămâni de la prima pretindere de pădure. La această a două discuţie din biroul său, B.F. a reiterat pretenţia sa ca denunţătorul să-i dea 6 ha de pădure în schimbul intervenţiilor sale la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie.
La aceste două discuţii din 2011 purtate în biroul lui B.F., acesta a afirmat denunţătorului că dacă nu este de acord să-i dea o parte din pădure nu va reuşi niciodată să fie pus în posesie întrucât funcţionarii competenţi în întocmirea actelor necesare imposedării pot găsi diverse pretexte pentru ocolirea legii. B.F. a afirmat în aceste două discuţii că, dacă denunţătorul îi va de cele 6 ha pretinse, el garantează pentru punerea în posesie, făcând şi menţiunea că a cerut mai puţin decât procentul de 10% care se practică în mod normal în astfel de situaţii, cei doi cunoscând că imposedarea viza două terenuri cu suprafaţa totală de circa 80 ha.
În cadrul aceleiaşi infracţiuni de traficare de influenţă prin pretindere de bunuri în modalitatea infracţiunii naturale cu pluralitate de acte materiale de executare, B.F., în discuţie purtată cu N.A. la data de 09 mai 2012 în biroul său de la sediul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti, a solicitat acestuia 3 ha de pădure bătrână sau 4 ha din care 2 ha pădure tânără şi 2 ha pădure bătrână, în schimbul intervenţiilor sale la funcţionarii competenţi din cadrul Prefecturii jud. Ilfov, pentru întocmirea actelor necesare punerii denunţătorului în posesie.
Tot în conţinutul aceleiaşi infracţiuni de trafic de influenţă, la data de 4 iulie 2012, B.F., în schimbul intervenţiilor la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului, a pretins acestuia 3 ha de pădure cu vegetaţie tânără şi 1 ha de pădure bătrână. Pretinderea din data de 4 iulie 2012, în parte diferită de cea din data de 09 mai 2012, fiind micşorată cu 1 ha solicitarea de pădure bătrână şi majorată cu 1 ha cererea de pădure tânără, s-a realizat în contextul în care N.A. s-a întâlnit cu B.F. în Comuna Brăneşti, Jud. Ilfov, ulterior l-a dus pe denunţător cu autoturismul la sediul Primăriei Găneasa, Jud. Ilfov, unde în mod efectiv a realizat intervenţii la funcţionarii cu atribuţii în emiterea actelor necesare punerii în posesie, după care l-a adus în Brăneşti în apropiere de staţia de microbuz. Discuţiile în cadrul cărora B.F. a formulat pretinderea a 4 ha de pădure s-au derulat în autoturismul condus de el şi la sediul Primăriei Corn. Găneasa, Jud. Ilfov, în intervalul orar 08.23 - 10 septembrie B.F. a comis infracţiunea de trafic de influenţă în modalitatea unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, realizată în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011-4 iulie 2012, prin pretinderea de bunuri imobile pentru sine, în vederea intervenţiei la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite prin hotărâre judecătorească.
Sesizarea din dosar (f. 30), formulată la data de 26 septembrie 2011, este pe o pagină ce cuprinde o primă parte cu afirmaţii ce au caracter general şi o a doua parte în care se menţionează fapte concrete de trafic de influenţă prin pretinderea unei părţi din pădure de către şeful Ocolului Silvic Brăneşti. Anterior declinării dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti prin ordonanţa nr. 18251/P/2011, din 24 februarie 2012, denunţătorul a fost audiat de organele de poliţie şi a precizat în detaliu date concrete cu privire la traficul de influenţă început de B.F. în primăvara anului 2011, prin pretinderea a 6 ha de pădure din cele 80 de ha atribuie prin hotărâre judecătorească, în schimbul intervenţiilor sale pentru punerea în posesie. în ce priveşte funcţia deţinută de B.F., denunţătorul a fost în confuzie în plângerea formulată, însă prin precizările făcute în prima declaraţie olografa dată în cauză (f. 43-45), s-a clarificat că sesizarea penală a fost formulată împotriva acestei persoane.
Din denunţul şi declaraţiile date în cauză de martorul N.A. a rezultă că în primăvara anului 2011, B.F. l-a chemat la biroul său şi i-a pretins 6 ha de pădure din totalul suprafeţelor pentru care trebuia pus în posesie, pentru a determina funcţionarii competenţi să efectueze activităţile necesare primirii de către denunţător a imobilelor menţionate în hotărârea judecătorească prin care a obţinut retrocedarea în natură.
N.A. a mai relatat că o a doua discuţie a avut loc tot în biroul lui B.F., la circa 2 săptămâni de la prima pretindere de pădure. La această a două discuţie din biroul său, B.F. a reiterat pretenţia sa ca denunţătorul să-i dea 6 ha de pădure în schimbul intervenţiilor sale la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie.
La aceste două discuţii din 2011 purtate în biroul lui B.F., acesta a afirmat denunţătorului că dacă nu este de acord să-i dea o parte din pădure nu va reuşi niciodată să fie pus în posesie, întrucât funcţionarii competenţi în întocmirea actelor necesare imposedării pot găsi diverse pretexte pentru ocolirea legii. N.A. a declarat că B.F. a precizat, în aceste două discuţii, că dacă îi va de cele 6 ha pretinse, el garantează pentru punerea în posesie, făcând şi menţiunea că a cerut mai puţin decât procentul de 10% care se practică în mod normal în astfel de situaţii, în condiţiile în care imposedarea viza două terenuri cu suprafaţa totală de circa 80 ha.
Instanţa de fond a mai reţinut că important în stabilirea rolului activ al inculpatului şi insistenţelor acestuia pentru obţinerea de foloase necuvenite, este că martorul a mai declarat că în anul 2011, B.F. a sunat la telefonul fix de la domiciliul său şi a vorbit cu soţia sa în momentul în care el nu era acasă. Denunţătorul a susţinut că inculpatul i-a transmis soţiei sale, N.O., că trebuie să-l caute, însă nu l-a mai contactat întrucât nu era de acord să-i dea o parte din pădure. N.A. a precizat că nu ştie de unde inculpatul a aflat numărul său de telefon mobil şi nici numărul telefonului fix de la domiciliu.
La dosar N.A. a ataşat acte ce atestă afirmaţiile sale că instanţele civile au dispus retrocedarea în natură a unei păduri din Jud. Ilfov şi că a efectuat, fără succes, demersurile necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia nr. 1995/ R 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, N.A. şi fratele său, N.N. (în prezent decedat, cu succesor soţia supravieţuitoare, cumnată a denunţătorului din dosar), au obţinut recunoaşterea dreptului de proprietate asupra 14, 0667 ha teren arabil şi 64, 294 ha teren forestier pe raza comunei Găneasa, jud. Ilfov.
Celelalte acte ataşate (înscris datat 11 decembrie 2009, denumit „notificare - somaţie” formulat de N.A. către Direcţia Silvică Bucureşti; cerere din 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti; înscris datat 26 martie 2010, denumit „notificare - somaţie” formulat de N.A. către Comisia Judeţeană Ilfov de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Judeţului Ilfov; cerere din data de 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Comisia Locală Fond Funciar a corn. Găneasa, jud. Ilfov; contestaţie din data de 22 aprilie 2008, formulată de N.A. către Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii Fondului Funciar; adresa nr. 31848 din 17 februarie 2007 emisă de Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor) dovedesc activităţile făcute de denunţător pentru punerea efectivă în posesie. Referitor la aceste înscrisuri instanţa de fond a reţinut că prin conţinutul lor acestea relevă că N.A. a efectuat toate diligentele necesare punerii sale în posesie, interesant în acest sens fiind şi răspunsul ce l-a primit de la Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor prin adresa din 17 februarie 2007, în sensul că, în acea perioadă, „Comisia comunală Găneasa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor întâmpină probleme cu Ocolul Silvic Brăneşti”.
În baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, în cauză au fost interceptate şi înregistrate convorbiri telefonice şi discuţii purtate în mediul ambiental.
- La data de 09 mai 2012, la iniţiativa lui B.F. şi în urma discuţiilor telefonice purtate între cei doi în zilele anterioare, N.A. a fost invitat în biroul inculpatului la sediul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti, din Şos. Pipera, Sector 2. In prima parte a convorbirii (fila 78), B.F., după alegaţii cu privire la obstacolele punerii denunţătorului în posesie asupra pădurii, a formulat o modalitate diplomată de pretindere, reieşind totodată că între cei doi au mai existat în trecut astfel de discuţii, anterior formulării sesizării din dosar. B.F. a afirmat denunţătorului că el poate să spună dacă lucrurile se rezolvă (subiectul clar este dorinţa lui N.A. de a fi împosedat cu terenurile atribuite de instanţă) şi la momentul în care are titlul în mână (este evident că este vizat acrul de proprietate), poate să fie „atent” cu el. B.F. i-a precizat denunţătorului că el trebuie să spună că-i va da ceva după finalizarea punerii în posesie, în schimbul intervenţiilor promise. Astfel, s-a constatat că aceste afirmaţii ale inculpatului au deschis practic discuţia cu denunţătorul, având rolul de introducere directă pe scopul Mâhnirii - pretinderea de pădure, înlăturându-se, totodată, şi temeinicia unor eventuale alegaţii pe tema provocării în realizarea elementului material al traficului de influenţă.
După această deschidere de subiect realizată de către B.F., denunţătorul l-a întrebat, în mod firesc, dat fiind pretinderea realizată de inculpat şi solicitarea ca N.A. să spună că-i va da ceva dacă „lucrurile se rezolvă”, care este obiectului pretenţie sale, dacă vrea bani sau dacă e vorba tot de 6 ha cum i-a pretins în primăvara anului 2011. Răspunsul lui B.F. a fost că nu vrea bani. Denunţătorul l-a întrebat ce suprafaţă de teren trebuie să-i dea şi dacă vrea tot 6 ha cum a pretins la discuţiile purtate în 2011. B.F. a răspuns că în raport de condiţiile actuale e mult 6 ha şi că sunt suficiente 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 tânără şi 2 bătrână. Din cele arătate mai sus a rezultat că pretinderea a fost formulată de inculpat într-un mod clar, direct şi fără echivoc, acesta nuanţând solicitarea prin stabilirea suprafeţei de pădure şi a categoriei, reieşind totodată că cererea s-a realizat pentru sine, aceste precizări fiind specifice unei persoane cu experienţă şi cunoştinţe în domeniul silvic, care prefigurează avantaje patrimoniale în favoarea sa. De subliniat că inculpatul a început discuţiile pe tema avantajelor patrimoniale ce i se cuvin în schimbul intervenţiilor sale, a stabilit clar că nu vrea bani şi a formulat solicitarea de a primi, după punerea în posesie a denunţătorului, 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 tânără şi 2 bătrână.
Instanţa de fond a reţinut că aceste afirmaţii ale inculpatului se coroborează cu declaraţiile denunţătorului că în primăvara anului 2011, B.F. i-a pretins 6 ha de pădure pentru a interveni pentru punerea sa în posesie. Chiar B.F., prin argumentele sale de micşorare a pretenţiei formulate în 2011, a atestat pretinderile anterioare a 6 ha de pădure: „Nu, e mult în condiţiile astea şase. V-o spun cinstit!. Deci şase e mult în condiţiile astea ”. Din afirmaţiile lui B.F. a reieşit că au avut loc pretinderi anterioare şi raportarea insistentă la prezent a solicitării de foloase necuvenite, afirmaţiile fiind clare şi apte să confirme susţinerile denunţătorului cu privire la traficul de influenţă început în primăvara anului 2011.
De asemenea, s-a reţinut că, după actualizarea în raport cu solicitările din 2011, a pretenţiei sale în sensul cererii clare a 3 ha de teren pădure bătrână ori 4 ha (2 ha tânără şi 2 ha bătrână), prin afirmaţii explicite cu privire la natura pădurii şi suprafaţa dorită, B.F. a precizat că el va interveni la Prefectura Jud. Ilfov în vederea punerii în posesie a denunţătorului, date ce prima instanţă a constatat că probează elementele constitutive ale traficului de influenţă reţinut în sarcina acestuia.
Pretinderea unei părţi din pădurea ce trebuia atribuită denunţătorului, formulată de B.F. faţă de N.A., în schimbul intervenţiilor sale la funcţionarii competenţi în întocmirea actelor necesare punerii în posesie, reiese şi din convorbirile telefonice purtate între cei doi.
Astfel, în convorbirea telefonică din data de 10 mai 2012, ora 11.19 (f. 143-145) denunţătorul, conform discuţiei ambientale din ziua precedentă şi solicitării exprese a inculpatului de a primi un răspuns, a spus acestuia că poate să înceapă demersurile de intervenţie la funcţionarii publici. B.F. a precizat că e bine că a primit un răspuns afirmativ ca să treacă la punerea în aplicare a influenţărilor promise, confirmând şi pretinderea anterioară de 4 ha de pădure din care 2 ha bătrână şi 2 ha tânără.
În discuţia telefonică din data de 24 mai 2012, ora 17.40 (f. 146-150) inculpatul l-a informat pe N.A. cu privire la actele efectuate în legătură cu cererea sa de punere în posesie şi intervenţii făcute în acest sens. La întrebarea denunţătorului unde să-i oprească cele 4 ha de pădure pretinse anterior, inculpatul a precizat că nu are nicio obligaţie faţă de el „la momentul ăsta”, după care şi-a expus temerea că este posibil ca telefoanele să fie ascultate, reiterând afirmaţia „ nu aveţi nicio obligaţie la momentul ăsta”. S-a observat că aceste date, deşi la prima vedere par a fi favorabile inculpatului, atestă în fond prefigurarea de către B.F. a primirii unei părţi din pădurea lui N.A., în viitor, după punerea acestuia în posesie.
Instanţa de fond a mai reţinut că la data de 15 iunie 2012, ora 19.31 (f. 151-154), inculpatul l-a pus la curent pe N.A. cu privire la intervenţiile realizate de la ultima discuţie şi i-a expus motivele pentru care imposedarea întârzie. B.F. a afirmat denunţătorului că a primit promisiuni de la un funcţionar cu atribuţii la punerea în posesie că va face demersurile necesare şi-l invită pe N.A. să vadă împreună pădurea şi să mai discute cu privire la împărţirea acesteia.
În ce priveşte discuţiile telefonice purtate de inculpat cu terţe persoane, s-a reţinut că la data de 21 iunie 2012, ora 08.10 (f. 161), acesta s-a interesat dacă au fost întocmite actele necesare punerii în posesie a lui N.A. B.F. a spus interlocutorului că vrea să grăbească această imposedare întrucât în trecut, cu privire la altă persoană în vârstă a făcut aceleaşi diligente (pretinderi de teren în schimbul intervenţiilor), dar aceasta a decedat şi nu a mai beneficiat de nimic, cei doi amuzându-se de posibilitatea decesului lui N.A. înainte de primirea pădurii pretinse. De precizat că N.A. are vârsta de 84 de ani, iar inculpatul cunoaşte vârsta înaintată a denunţătorului din convorbirile purtate între cei doi, redate în procesele-verbale din dosar.
Au mai reieşit intervenţii realizate de B.F. şi din discuţiile purtate cu terţe persoane cu atribuţii relativ la imposedare, la 21 iunie 2012, ora 08.07 (f. 160); 22 iunie 2012, ora 08.45 (f. 162) şi 29 iunie 2012, ora 09.00 (f. 164), din această din urmă convorbire rezultând clar cum inculpatul, la exprimarea de către interlocutor a intenţiei de a suna proprietarul îndreptăţit la restituirea în natură, a cerut ca el să rămână persoana de legătură între N.A. şi organul ce trebuie să realizeze punerea în posesie.
Din înregistrarea ambientală realizată la data de 4 iulie 2012 a reieşit cum B.F., în schimbul intervenţiilor la funcţionari cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului, a pretins acestuia 3 ha de pădure cu vegetaţie tânără şi 1 ha de pădure bătrână. Pretinderea din data de 4 iulie 2012, în parte diferită de cea din data de 09 mai 2012, fiind micşorată cu 1 ha solicitarea de pădure bătrână şi majorată cu 1 ha cererea de pădure tânără, s-a realizat în contextul în care N.A. s-a întâlnit cu B.F. în Comuna Brăneşti, Jud. Ilfov şi l-a dus pe denunţător cu autoturismul la sediul Primăriei Găneasa, Jud. Ilfov, unde în mod efectiv a realizat intervenţii la funcţionarii cu atribuţii în emiterea actelor necesare punerii în posesie (solicitările îndeplinirii actelor pentru imposedare s-au realizat, în prezenţa denunţătorului, faţă de inginerul topograf şi primarul comunei), după care l-a adus în Brăneşti în apropiere de staţia de microbuz. Din această înregistrare ambientală redată în dosar în procesul-verbal din data de 05 iulie 2012 (f. 93-119), mai reiese cum B.F. a afirmat denunţătorului că a făcut intervenţii şi la Prefectura Jud. Ilfov şi că are trecere la persoane cu funcţii de decizie din cadrul acestei instituţii şi Primăriei Comunei Găneasa, Jud. Ilfov, autorităţi publice cu atribuţii la punerea în posesie a lui N.A. cu terenuri ce i-au fost retrocedate, în mod irevocabil, prin hotărâri judecătoreşti din anul 2009.
S-a reţinut că discuţia ambientală din data de 4 iulie 2012 este structurată în trei părţi. Prima parte cuprinde convorbirea purtată în autoturismul condus de inculpat din Corn. Brăneşti la sediul Primăriei Corn. Găneasa şi vizează subiecte fără legătură cu prezenta cauza. Partea a doua conţine discuţiile purtate de inculpat în sediul Primăriei Corn. Găneasa, cu N.A., inginerul topograf şi primarul comunei, rezultând intervenţii categorice şi argumentate realizate de B.F. faţă de funcţionarii cu atribuţii în punerea în posesie a denunţătorului.
În partea a doua, convorbirile ambientale sunt axate pe subiectul pădurii ce trebuie atribuită lui N.A., starea acestora, locul unde sunt situate şi vecinătăţi. După aceste discuţii din partea a doua a înregistrării ambientale, relevante pentru stabilirea infracţiunii reţinute în cauză prin probarea unora dintre intervenţiile realizate şi interesului pentru obiectul material al pretenţiei, urmează a treia parte, ce cuprinde convorbirea purtată între denunţător şi inculpat pe drumul de întoarcere la staţia de microbuz din Corn. Brăneşti.
În partea a treia a convorbirilor, denunţătorul aminteşte inculpatului că la ultima discuţie purtată în biroul lui i-a cerut 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 cu vegetaţie forestieră tânără şi 2 ha bătrână. B.F. a confirmat clar această pretindere anterioară şi a precizat că, dat fiind că în realitate suprafaţa ce trebuie atribuită denunţătorului are o pondere redusă de pădure bătrână, acesta trebuie să dea 1 ha de pădure bătrână şi 3 ha de pădure tânără. Această modificare de pretenţie a inculpatului a avut la bază şi studierea, cu câteva minute în urmă, a hărţilor şi actelor cu pădurea, realizată în biroul inginerului topograf din cadrul Primăriei Corn. Găneasa.
S-a observat că realizarea pretinderii din data de 4 iulie 2012, se relevă chiar dacă inculpatul a afirmat (f. 115) „vom da un hectar de aia bătrână şi restul de-astalaltă care este acolo”, având în vedere ansamblul discuţiei şi în special afirmaţiile de confirmare clară a pretinderii anterioare, precizarea lui B.F. că nu negustoreşte pe acest domeniu lăsând denunţătorului posibilitatea de opţiune pentru categoriile de pădure din cele 4 ha şi concluzionarea celor doi că inculpatul va primi pe o latură a pădurii un lot compact şi nu hectare ce nu se învecinează, respectiv 1 ha de pădure bătrână şi 3 ha de pădure tânără.
După aceste clarificări, inculpatul a epatat cu trecerea ce o are la Prefectura Jud. Ilfov şi Primăria Corn. Găneasa, precizând detalii cu privire la persoanele cu funcţii de conducere din aceste autorităţi publice şi influenţa ce o are asupra lor, relevantă fiind şi afirmaţia: „Păi, avem intrare şi la actuala prefectură”
Martora N.O., soţia denunţătorului, a declarat (f. 233) că o singură dată, în vara anului 2010, când N.A. nu era acasă, a fost contactată la telefonul fix de la domiciliu de un bărbat care s-a recomandat ca fiind Băncilă de la Direcţia Silvică. Martora a precizat că această persoană a cerut să vorbească cu N.A. şi aflând că nu era acasă, i-a spus să-i transmită soţului să-l caute.
N.O. a mai relatat că, în anul 2011, nu şi-a amintit perioada exactă, a mai avut o discuţie la telefonul fix de la domiciliu cu aceeaşi persoană de sex masculin care s-a recomandat ca fiind Băncilă şi care s-a interesat iar de N.A. cu care vroia să vorbească. Martora a arătat că şi de această dată soţul ei nu era acasă şi interlocutorul i-a precizat că N.A. trebuie să-l caute.
S-a observat că aceste date se coroborează cu afirmaţiile denunţătorului că, după pretinderile de pădure din primăvara anului 2011, B.F. l-a căutat la telefon, însă el a refuzat să intre cu acesta în discuţii deoarece nu era de acord să-i dea o parte din teren.
După intrarea dosarului în lucru la D.N.A. şi audierea olografa a denunţătorului, în mod firesc, pentru a verifica veridicitatea afirmaţiilor sale, după obţinerea autorizaţiilor emise de instanţă, N.A. a reluat discuţiile cu B.F. aşa cum rămăseseră din primăvara anului 2011, scopul fiind administrarea probelor pentru stabilirea faptului dacă s-au comis sau nu infracţiuni. Ulterior, discuţiile purtate şi întâlnirile derulate între denunţător şi inculpat au avut ca principale cauze iniţiativa şi dorinţa lui B.F. de a primi o parte din pădure după punerea în posesie a lui N.A.
Martorul S.C.L., inginer topograf în cadrul Primăriei Corn. Găneasa, Jud. Ilfov, a precizat (f.232) că-l cunoaşte pe B.F. de circa 4-5 ani şi că acesta, în ultimele săptămâni, l-a contactat telefonic de mai multe ori, interesându-se de stadiul dosarului de punere în posesie a lui N.A.
Martorul a arătat că inculpatul a întrebat ce acte mai sunt necesare pentru imposedarea efectivă a denunţătorului şi că acesta a venit cu N.A. la biroul său din cadrul primăriei unde s-a discutat mai mult cu privire la pădurea retrocedată prin hotărâre judecătorească, localizarea şi structura acesteia.
S.C.L. a declarat, în legătura cu discuţia din biroul său din data de 4 iulie 2012, că le-a explicat celor doi ce acte le-au fost cerute de Prefectura Jud. Ilfov şi că acestea se aflau şi în sediul primăriei încuiate în biroul secretarului care se afla în concediu medical, neexistând la acel moment posibilitatea de luare a lor. Martorul i-a solicitat denunţătorului să mai trimită o dată actele respective întrucât nu puteau fi preluate de la secretarul primăriei.
Martorul a detaliat în ce constă procedura de punere în posesie în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, reieşind că mai multe autorităţi publice (primăria, prefectura, ocolul silvic, direcţia silvica, oficiul de cadastru) trebuia să emită diverse înscrisuri şi aprobări pentru cazuri în care, de fapt, clarificările s-au făcut în proces civil, relevându-se etape administrative lente şi stufoase, ce implică acte cu utilitate, menire şi relevanţă discutabile.
Inculpatul B.F. a confirmat discuţiile purtate cu N.A. în legătură cu pădurea ce trebuie să fie atribuită acestuia, însă a negat că ar fi pretins bunuri imobile în schimbul intervenţiilor sale.
B.F. a declarat (f. 8-9), la data de 06 iulie 2012, că a spus denunţătorului, în urmă cu 1 an şi 6 luni, că „uneori se practică ca persoanei îndreptăţite la restituirea în natură de pădure să i se ceară 10% din pădure”, făcând precizarea că se referea la drepturi litigioase. Inculpatul a reiterat afirmaţia că procentul arătat mai sus, despre care a făcut menţiune în discuţiile purtate cu N.A., viza partea ce se cuvine celor ce se ocupă de drepturi litigioase.
S-a observat că aceste afirmaţii ale inculpatului întăresc relatările denunţătorului că cei doi au discutat în primăvara anului 2011 în legătură cu pădurea ce i-a fost atribuită prin hotărâre judecătorească şi se coroborează cu discuţia ambientală din data de 09 mai 2012 în care B.F. recunoaşte pretinderile de pădure formulate faţă de N.A. în 2011, reducând obiectul foloaselor vizate în raport de „situaţia actuală”.
Instanţa de fond a constatat că, în general, inculpatul a negat comiterea infracţiunii prezentând o versiune prin care a încercat disimularea realităţii. Denunţătorul a obţinut din anul 2009 hotărâre judecătorească irevocabilă de retrocedare în natură de terenuri cu vegetaţie forestieră. S-a observat că din conţinutul actelor trimise de acesta către diverse autorităţi (ataşate la prezentul dosar, precizate la pct. 2), toate fiind anterioare traficului de influenţă început de inculpat în primăvara anului 2011, reiese lipsa cu desăvârşire a vreunei referiri la drepturi litigioase, fiind vizate drepturi consacrate irevocabil de instanţele civile. Totodată, s-a mai observat că din niciuna din convorbirile purtate de B.F. cu denunţătorul ori cu terţe persoane, nu reiese vreo referire la drepturi litigioase. Mai mult, intervenţiile clare făcute de inculpat la funcţionarii cu atribuţii în emiterea actelor necesare imposedării denunţătorului şi argumentele folosite că se impune finalizarea acestei proceduri, exclud ipoteza că B.F. ar fi avut convingerea că demersurile sale vizau de fapt drepturi litigioase.
Mai mult, instanţa de fond a arătat că este de notorietate că autorităţile administrative nu pot proceda la puneri în posesie în baza unor drepturi litigioase, adică a unor pretenţii civile ce fac obiectul unor procese în curs de soluţionare, fiind imposibilă emiterea de acte prealabile imposedării cu privire la terenuri ai căror proprietari nu au fost recunoscuţi în mod oficial.
Deşi inculpatul B.F. a declarat în faţa instanţei că recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată, Tribunalul a constatat că declaraţia acestuia de recunoaştere a fost parţială, în sensul că a existat o pretindere a suprafeţei de 4 ha teren, respectiv 2 ha de pădure bătrână şi 2 ha pădure tânără, pretindere care nu a fost făcută pentru sine ci doar pentru a încunoştinţa martorul denunţător că numai în acest mod (prin oferirea suprafeţei menţionate) va putea intra efectiv în posesia suprafeţei de 78 ha de pădure.
Prima instanţă a constatat că din probatoriul administrat în cauză, rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în sensul că în perioada cuprinsă în primăvara anului 2011-4 iulie 2012, a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând iniţial 6 ha de teren cu vegetaţie forestieră, pretenţie redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetaţie forestieră tânără şi o parte cu vegetaţie forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite.
Astfel, s-a constatat că din declaraţiile date de martorul denunţător atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, rezultă pretinderea iniţială a suprafeţei de 6 ha pădure pentru punerea în posesie a martorului denunţător, şi totodată, aspectul că iniţiativa de a solicita această suprafaţă în scopul punerii în posesie a aparţinut inculpatului.
Astfel, martorul - denunţător a declarat că la iniţiativa inculpatului şi în urma apelurilor telefonice pe care le-a primit de la acesta, a acceptat să se întâlnească cu inculpatul la sediul I.T.R.S.V., unde au avut loc discuţii cu privire la dificultatea pe care o întâmpina denunţătorul în demersul său de punere în posesie cu suprafaţa de 78 ha pădure stabilită prin hotărârea judecătorească, inculpatul fiind acela care a formulat, într-o modalitate diplomată, pretinderea unei suprafeţe de pădure.
De asemenea, s-a constatat C. pen. din discuţiile ce au avut loc între inculpat şi denunţător, ce au fost interceptate, rezultă că inc. Băncilă i-a precizat denunţătorului că el trebuie să-i spună că îi va da ceva după finalizarea punerii în posesie în schimbul intervenţiilor promise.
S-a mai constatat că tot din aceleaşi convorbiri rezultă că afirmaţiile iniţiale ale inculpatului şi modalitatea în care a condus discuţia au creat cadrul propice pentru ca denunţătorul N.A. să afirme că-i va da ceva dacă „ lucrurile se rezolvă”, acesta, întrebându-1 care este obiectul pretenţiilor sale, adică dacă solicită o sumă de bani sau dacă solicită cele 6 ha pădure cum a pretins în primăvara anului 2011. Astfel, denunţătorul l-a întrebat ce suprafaţă de teren trebuie să-i dea pentru a fi pus în posesie şi dacă trebuie să-i dea tot 6 ha, aşa cum discutaseră, iar inc. Băncilă i-a răspuns că, în condiţiile actuale este mult 6 ha, şi că sunt suficiente 3 ha de pădure bătrână, ori 4 ha, din care 2 ha pădure tânără si 2 ha bătrână.
S-a arătat că aspectul că pretinderea a fost formulată de inculpat, în mod cert pentru sine, rezultă atât din declaraţia denunţătorului cât şi din discuţiile purtate în mediul ambiental între cele două persoane.
Astfel inculpatul a început discuţiile pe tema avantajelor patrimoniale şi a stabilit clar că nu vrea nicio sumă de bani formulând solicitarea de a primi, după punerea în posesie a denunţătorului, 3 ha de pădure bătrână, ori 4 ha, din care 2 ha pădure tânără şi 2 ha bătrână.
Aceste aspecte au fost confirmate de declaraţia martorului denunţător, care a învederat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti că inculpatul i-a pretins în mod direct, iniţial, suprafaţa de 6 Ha şi ulterior i-a precizat că doreşte 4 ha pentru sine în scopul punerii sale în posesie.
Astfel, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul denunţător a precizat că, în urma cererilor pe care le-a depus la Primărie, a fost chemat de inc. Băncilă, care deţinuse funcţia de şef al Ocolului Silvic în raza căreia se afla şi pădurea în speţă şi i-a prezentat acestuia hotărârea definitivă şi irevocabilă, prin care era îndreptăţit să fie pus în posesie cu suprafaţa de pădure menţionată. Ulterior, a mai purtat cu inculpatul Băncilă discuţii telefonice şi au stabilit să se întâlnească, iar întâlnirea cu acesta a avut loc la Biroul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti. Denunţătorul a precizat că inculpatul i-a spus în mod direct că, pentru a fi pus în posesie trebuie să dea 6 ha, fără a face referire la vreo persoană căreia ar fi trebuit să-i revină aceste 6 ha, cu precizarea că şi în alte situaţii s-a procedat în mod asemănător, în sensul că şi alte persoane au dat 10 % din suprafaţă, tot fără a preciza persoanele care ar fi trebuit să intre în posesia acestor suprafeţe.
Ulterior formulării denunţului la D.N.A., martorul N.A. a mai purtat discuţii cu inculpatul, la sediul instituţiei la care acesta lucra şi la Primăria corn. Găneasa, iar acesta i-a comunicat că doreşte 4 ha pentru sine, în vederea punerii în posesie cu suprafaţa de pădure ce urma să-i fie retrocedată, conform hotărârii judecătoreşti. Martorul denunţător a precizat că toate întâlnirile pe care le-a avut cu inculpatul au avut loc în urma contactului telefonic, acesta din urmă fiind cel care a avut iniţiativa să-l contacteze.
Denunţătorul a mai precizat că nu a fost niciodată de acord să cedeze cele 6 ha de pădure din suprafaţa ce urma să-i fie retrocedată şi aşa cum a arătat, inculpatul nu a precizat cui ar fi trebuit să-i revină cele 6 ha ce-i fuseseră solicitate, în vederea punerii sale în posesie, dar, ulterior, când a fost vorba de cele 4 ha, inculpatul a precizat că sunt pentru sine, spunându-i că actele referitoare la aceste 4 ha ce urmau să-i revină vor fi întocmite mai târziu, după ce martorul va intra în posesia suprafeţei de pădure.
Instanţa de fond a mai reţinut că tot din declaraţia martorului rezultă că acesta nu a formulat niciodată cerere la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti pentru punerea sa în posesie, ci doar la Primărie, dar a formulat mai multe reclamaţii ce vizau aspectul punerii sale în posesie, la mai multe instituţii. în cererile pe care le-a formulat la diferite instituţii ce aveau ca obiect retrocedarea pădurii, nu a menţionat numărul său de telefon şi nu a primit răspuns de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti.
Denunţătorul a declarat că l-a cunoscut pe inculpat înainte cu un an de la perioada la care se referă obiectul dosarului, iar inculpatul i-a comunicat că l-a cunoscut pe fratele denunţătorului cu care obişnuia să meargă la vânătoare şi totodată, i-a adus la cunoştinţă că prezintă încredere, de fapt, încrederea în opinia martorului, se referea la faptul că trebuia să îi dea cele 4 ha de pădure.
În ceea ce priveşte cele 6 ha de pădure solicitate iniţial de inculpat, atitudinea martorului a fost de refuz, pe care l-a manifestat în mod expres, iar ulterior în legătură cu cele 4 ha, întrucât deja formulase şi denunţul la D.N.A., a mers pe ideea acceptării în scopul dovedirii faptelor săvârşite de inculpat.
Tribunalul a mai reţinut că tot din declaraţia denunţătorului, rezultă că împreună cu inculpatul s-a deplasat la Primăria com. Găneasa şi a asistat la discuţiile ce au avut loc între acesta şi persoana care se ocupa de cadastru şi a auzit când inculpatul i-a solicitat în mod repetat, să nu măsoare şanţul ce reprezenta suprafaţa de protecţie a pădurii şi totodată, i-a comunicat că, în urmă cu 3 ani, s-ar fi tăiat şi suprafaţa de 15 ha din pădurea cu care martorul trebuia să fie pus în posesie.
În finalul declaraţiei, denunţătorul a precizat că inculpatul a făcut apel la încrederea pe care ar prezenta-o persoana sa şi familia sa, deoarece în trecut, îl cunoscuse pe fratele denunţătorului.
Instanţa de fond a constatat că afirmaţiile martorului, în sensul că cel care l-a contactat pe denunţător a fost inculpatul, sunt susţinute şi de către martora N.O. care confirmă că a primit 2-3 telefoane de la inculpat, care iniţial nu şi-a declinat identitatea dar, la insistenţele sale şi-a precizat ocupaţia şi locul de muncă - Direcţia Silvică.
S-a mai constatat că aspectul întâlnirii ce a avut loc la Primăria com. Găneasa între inculpat şi martorul denunţător şi preocuparea manifestată de inculpat în ceea ce priveşte soluţionarea favorabilă a dosarului martorului-denunţător rezultă şi din declaraţia martorului S.C.L., care a confirmat întâlnirea dintre inculpat şi denunţător ce a avut loc la sediul Primăriei com. Găneasa, ocazie cu care martorul Safta i-a adus la cunoştinţă denunţătorului că dosarul său, ce avea ca obiect punerea în posesie fusese returnat de la Prefectură la Primărie în vederea completării cu mai multe acte de la diferite instituţii. Totodată, martorul Safta a confirmat că în ultima perioadă ce interesează cauza, inculpatul l-a contactat telefonic de mai multe ori, interesându-se de stadiul dosarului ce avea ca obiect punerea în posesie a martorului-denunţător N.A.
S-a observat că aceste aspecte rezultă şi din înregistrările ambientale a discuţiilor purtate intre inculpat şi martorul denunţător, care pot fi structurate în trei părţi.
Prima parte cuprinde convorbirea purtată în autoturismul condus de inculpat din Com. Brăneşti la sediul Primăriei Com. Găneasa şi vizează subiecte fără legătură cu prezenta cauza.
Partea a doua conţine discuţiile purtate de inculpat în sediul Primăriei Corn. Găneasa, cu N.A., inginerul topograf şi primarul comunei, rezultând intervenţii categorice şi argumentate realizate de B.F. faţă de funcţionarii cu atribuţii în punerea în posesie a denunţătorului. în partea a doua, convorbirile ambientale sunt axate pe subiectul pădurii ce trebuie atribuită lui N.A., starea acestora, locul unde sunt situate şi vecinătăţi. După aceste discuţii din partea a doua a înregistrării ambientale, relevante pentru stabilirea infracţiunii reţinute în cauză prin probarea unora dintre intervenţiile realizate şi interesului pentru obiectul material al pretenţiei, urmează a treia parte, ce cuprinde convorbirea purtată între denunţător şi inculpat pe drumul de întoarcere la staţia de microbuz din Corn. Brăneşti.
În partea a treia a convorbirilor, denunţătorul aminteşte inculpatului că la ultima discuţie purtată în biroul lui i-a cerut 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 cu vegetaţie forestieră tânără şi 2 ha bătrână. Inculpatul B.F. a confirmat clar această pretindere anterioară şi a precizat că, dat fiind că în realitate suprafaţa ce trebuie atribuită denunţătorului are o pondere redusă de pădure bătrână, acesta trebuie să dea 1 ha de pădure bătrână şi 3 ha de pădure tânără. Această modificare de pretenţie a inculpatului a avut la bază şi studierea, cu câteva minute în urmă, a hărţilor şi actelor cu pădurea, realizată în biroul inginerului topograf din cadrul Primăriei Corn. Găneasa.
S-a constatat că realizarea pretinderii din data de 4 iulie 2012 se relevă chiar dacă inculpatul a afirmat (fii 15) „vom da un hectar de aia bătrână şi restul de-astalaltă care este acolo”, având în vedere ansamblul discuţiei şi în special afirmaţiile de confirmare clară a pretinderii anterioare, precizarea lui B.F. că nu negustoreşte pe acest domeniu lăsând denunţătorului posibilitatea de opţiune pentru categoriile de pădure din cele 4 ha şi concluzionarea celor doi că inculpatul va primi pe o latură a pădurii un lot compact şi nu hectare ce nu se învecinează, respectiv 1 ha de pădure bătrână şi 3 ha de pădure tânără
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că probele administrate în cauză şi mai sus-analizate confirmă aspectul că, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011-4 iulie 2012, inculpatul a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând iniţial 6 ha de teren cu vegetaţie forestieră, pretenţie redusă ulterior, la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetaţie forestieră tânără şi o parte cu vegetaţie forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite.
Deşi inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii arătând că, în discuţiile sale a făcut referire la suprafaţa de 4 ha pădure (2 ha pădure tânără şi 2 ha pădure bătrână) precizând că a intenţionat doar să aducă la cunoştinţa denunţătorului că numai în acest mod va putea intra în posesia efectivă a suprafeţei retrocedate, învederând totodată, că nu a făcut referire la funcţionari din cadrul primăriei şi nu a promis cadouri sau alte foloase nici unui angajat al acestei instituţii pentru a-l influenţa, Tribunalul a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
Astfel, referitor la latura obiectivă, instanţa de fond a arătat că, pentru întregirea acesteia, este necesară a fi îndeplinite mai multe cerinţe printre care aceea „de a avea influenţă pe lângă un funcţionar” sau a se lăsa să se creadă existenţa influenţei. A lăsa să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar înseamnă a crea cumpărătorului de influenţă falsa impresie că se bucură de trecere în faţa acelui funcţionar, cerinţa fiind îndeplinită dacă funcţionarul există în realitate, cumpărătorul de influenţă cunoaşte acest lucru şi, în plus, crede că subiectul activ are trecere faţă de acel funcţionar public sau funcţionar.
O a doua cerinţă este ca făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar public, fiind lipsit de importanţă pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, dacă intervenţia s-a realizat sau nu în realitate.
Tribunalul a constatat că aceste cerinţe sunt îndeplinite în speţă, întrucât inculpatul, prin atitudinea sa de iniţiere a discuţiilor şi întâlnirilor ce au avut loc cu denunţătorul, în care afirmă că se bazează exclusiv pe „încrederea” ce o prezintă denunţătorul ca persoană şi familia acestuia, prin prezentarea modalităţii, în opinia sa, în care denunţătorul putea să intre efectiv în posesia suprafeţei de pădure retrocedată (prin cedarea a 4 ha de pădure din care 2 ha de pădure tânără şi 2 ha de pădure bătrână) şi solicitarea expresă de oferire a acestei suprafeţe pentru sine, conduc la concluzia că inculpatul a creat denunţătorului impresia că are influenţă asupra funcţionarilor comisiei ce funcţionau pe lângă Primăria Găneasa în vederea punerii în posesie a denunţătorului. Mai mult, s-a constatat că acest aspect rezultă chiar din apărarea formulată de inculpat, în sensul că în discuţiile telefonice pe care le-a avut cu denunţătorul în care face referire la cele 4 ha de pădure nu a intenţionat decât să aducă la cunoştinţă acestuia practica ce funcţiona la Primărie, în sensul că trebuia „oferit ceva”, pentru a se obţine punerea efectivă în posesie.
S-a mai constatat că aceste aspecte sunt confirmate de declaraţia martorului denunţător care a învederat că inculpatul, în discuţiile telefonice, dar şi în cele ambientale ce au fost înregistrate, a cerut pentru sine suprafaţa de 4 ha pădure şi de declaraţia martorului S.C.L. care relevă existenţa întâlnirii şi a discuţiilor telefonice pe care le-a avut cu inculpatul, în cadrul cărora inculpatul s-a interesat în mod repetat, chiar şi în prezenţa denunţătorului, de situaţia dosarului ce avea ca obiect punerea în posesie a martorului-denunţător N.A., care în coroborare cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate conduc la concluzia că inculpatul a lăsat denunţătorului impresia că are influenţă şi că se bucură de trecere în faţa funcţionarilor din cadrul Primăriei în scopul de a urgenta punerea în posesie a denunţătorului, care nu reuşea de mai mulţi ani, să fie pus în posesie cu suprafaţa de pădure ce i se atribuise în pofida hotărârii judecătoreşti, definitive şi irevocabile. S-a mai constatat că aceleaşi probe demonstrează că, deşi inculpatul nu a făcut denunţătorului o promisiune directă,în sensul că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei, existenţa acesteia a rezultat, în mod cert, din modalitatea de desfăşurare a activităţii infracţionale ce a fost mai sus expusă.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului B.F. care, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011-4 iulie 2012, a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând iniţial 6 ha de teren cu vegetaţie forestieră, pretenţie redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetaţie forestieră tânără şi o parte cu vegetaţie forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în modalitatea unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea având în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. respectiv, pericolul social concret al faptei săvârşite, modalitatea de comitere (prin pretinderea suprafeţei de 4 ha de pădure în vederea punerii în posesie a martorului-denunţător N.A.), dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este o persoană cu studii superioare şi a avut un comportament onorabil în familie şi în societate. Instanţa de fond a reţinut că aceste aspecte rezultă din caracterizarea depusă la dosar precum şi din declaraţia martorului în circumstanţiere, care atestă că inculpatul s-a evidenţiat pe linie profesională, şi în funcţia de inginer a fost preocupat în mod continuu, de cunoaşterea şi perfecţionarea pe diferite profiluri silvo-tehnice, precum şi ca un bun organizator al activităţii desfăşurate de personalul silvic.
Faţă de toate circumstanţele reale ale comiterii infracţiunii şi cele personale ale inculpatului, ce se află la primul conflict cu legea penală, din actele în circumstanţiere depuse la dosar, rezultând că a avut un comportament onorabil în familie, la locul de muncă şi societate, Tribunalul a apreciat că scopul educativ - preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare.
Împotriva sentinţei penale nr. 743 din data de 30 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în DOSARUL nr. 288388/3/2012 a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul B.F.
Ministerul Public prin Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat sentinţa atacată considerând-o netemeinică, urmare a individualizării greşite a modului de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatului B.F., considerând că prin suspendarea executării acesteia nu poate fi atins scopul pedepsei şi nici exigenţele prev. de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., apreciind că, în mod greşit s-au reţinut numai acele elemente subiective favorabile inculpatului, nu şi gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite şi importanţa valorilor sociale lezate prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpat.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că din actele existente la dosar se desprind o serie de stări şi împrejurări care impun executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie de către inculpat:
- faptul că inculpatul, inginer silvicultor cu vechime şi experienţă în domeniu, ce a îndeplinit anterior funcţia de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, a folosit informaţiile şi cunoştinţele sale pentru a trafica influenţa în scopul dobândirii unui bun cu o valoare economică deosebită (hectare de păduri) de la o persoană în vârstă ce deţinea un titlu executoriu privind reconstituirea dreptului de proprietate;
- gradul de pericol social care se justifică şi prin modul de operare, respectiv iniţierea contactului cu denunţătorul, insistenţa inculpatului de a-l căuta la domiciliu pe acesta din urmă în scopul de a-l convinge să accepte această modalitate imorală, ilegală, dar rapidă şi eficientă de a fi reîmproprietărit cu suprafaţa de vegetaţie forestieră ce i se cuvenea lui N.A., în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile;
- îndrăzneala infracţională a inculpatului concretizată în negocierile inculpatului cu denunţătorul, privind bunul cu valoare economică deosebită ce urma să-i revină ca urmare a intervenţiei sale pe lângă funcţionarii din cadrul Comisiei de aplicare a legii fondului funciar de la Primăria Comunei Găneasa.
Conchizând, apelantul Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. a arătat că având în vedere funcţia deţinută de inculpat, valoarea mare a foloaselor patrimoniale pretinse, modul de comitere a infracţiunii, tangenţa traficului comis de inculpat cu fenomenul tăierilor ilegale de păduri, tergiversarea autorităţilor de punere în posesie a persoanelor îndreptăţite - stare de fapt de care a profitat inculpatul — ambele fenomene cu ecou în rândul comunităţii, poziţia nesinceră a inculpatului, toate aceste elemente justifică executarea pedepsei cu închisoarea în regim de detenţie.
Prin apelul declarat, inculpatul B.F., cu privire la motivele invocate de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A., a solicitat respingerea acestora ca nefondate, considerând că nici una din probele existente la dosar nu dovedesc în nici un fel, pretinsa şi inexistenta sa intenţie de „primire ori pretindere de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul,. având sau lăsându-l să creadă că ar a avea influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.”. În dezvoltarea propriilor motive de apel, a solicitat, în principal, să se constate deplina sa nevinovăţie în ceea ce priveşte acuzaţia de trafic de influenţă ce i se aduce şi, în consecinţă, să se dispună achitarea sa în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., considerând că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii - latura subiectivă - respectiv intenţia de a comite vreo faptă cu caracter penal în relaţia cu „martorul denunţător” N.I.A., având în vedere că nici una din probele existente la dosar nu dovedeşte această intenţie.
În subsidiar, în ipoteza respingerii cererii de casare a sentinţei apelate, apelantul a solicitat menţinerea acesteia sub aspectul executării pedepselor principale şi accesorii.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a apreciat apelul formulat de Ministerul Public ca fiind întemeiat, iar apelul inculpatului ca neîntemeiat, pentru considerentele următoare:
S-a reţinut ca situaţie de fapt că în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011 - 4 iulie 2012, inculpatul B.F. a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând iniţial 6 ha de teren cu vegetaţie forestieră, pretenţie redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetaţie forestieră tânără şi o parte cu vegetaţie forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite.
Fiind audiat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, inculpatul şi-a susţinut constant nevinovăţia. Astfel, acesta a arătat în esenţă că de fapt nu a pretins pentru sine suprafaţa de teren, ci că dorind să facă un serviciu denunţătorului, pe al cărui frate îl cunoştea, i-a adus acestuia la cunoştinţă că situaţia sa se poate rezolva mai uşor, cedând o parte din pădure persoanelor care se ocupau cu punerea în posesie asupra terenului în cauză. A mai arătat inculpatul că de fapt aceasta era o practică la nivelul comisiilor de punere în posesie; în faza urmăririi penale, inculpatul a declarat că exista un procent cutumiar, de 10% din terenul la care persoanele interesate erau îndreptăţite, în cazul în care în discuţie erau drepturi litigioase, astfel încât această împrejurare a adus-o la cunoştinţa denunţătorului N.A.; în faţa primei instanţe, inculpatul nu a mai învederat întocmai aceste aspecte, în condiţiile în care era evident că N.A. nu avea drepturi litigioase asupra terenului forestier, ci era în posesia unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care i-a fost retrocedată o suprafaţă de 78 ha acoperite cu pădure.
Curtea de Apel a apreciat că declaraţiile inculpatului nu exprimă adevărul, deoarece nu se coroborează cu nicio împrejurare ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel, pentru a reţine situaţia de fapt sus-menţionată, Curtea de Apel a avut în vedere mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, respectiv proces-verbal din 4 iulie 2012, de constatare acte premergătoare urmăririi penale; fotocopii sentinţa civilă nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, jud. Ilfov şi decizia civilă nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti; înscris datat 15 decembrie 2009, denumit „notificare - somaţie” formulat de N.A. către Direcţia Silvică Bucureşti; cerere din 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti; înscris datat 26 martie 2010, denumit „notificare - somaţie” formulat de N.A. către Comisia Judeţeană Ilfov de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Judeţului Ilfov; cerere din data de 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Comisia Locală Fond Funciar a corn. Găneasa, jud. Ilfov; contestaţie din data de 22 aprilie 2008, formulată de N.A. către Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii Fondului Funciar; declaraţii olografe date de N.A. la data de 20 ianuarie 2012; şi la data de 19 martie 2012; fotocopii de pe actele depuse de denunţător la dosar cu ocazia audierii la data de 19 martie 2012: adresa nr. 31848 din 17 februarie 2007 emisă de Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul civil nr. 4501/94/2008/RJ al Judecătoriei Buftea şi anexele acestei expertize; extrase de pe internet din datele de 13 martie 2012 şi 16 martie 2012 de pe site-ul oficial al Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti cu privire la funcţia numitului B.F. şi din data de 22 iunie 2012, de pe site-ul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, relativ la valoarea terenurilor din Jud. Ilfov; proces-verbal din data de 04 aprilie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 11 iunie 08; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 15.56.36; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din data de 23 martie 2012, ora 09.59.35; proces-verbal din 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 28 martie 2012, ora 09.41.26; proces-verbal din 14 mai 2012 de redare a convorbirii din 20 aprilie 2012, ora 16.56.37; proces-verbal din 11 mai 2012 de redare a convorbirii din 07 mai 2012, ora 15 decembrie 04; proces-verbal din 15 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08 aprilie 41; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08.28.36; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 10 mai 2012, ora 11.19.57; proces-verbal din 28 mai 2012 de redare a convorbirii din 24 mai 2012, ora 17.40.45; proces-verbal din 19 iunie 2012 de redare a convorbirii din 15 iunie 2012, ora 19.31.08; proces-verbal din 27 iunie 2012 de redare a convorbirii din 19 iunie 2012, ora 09 aprilie 45 şi proces-verbal din 29 iunie 2012 de redare a convorbirilor telefonice din 21 iunie 2012, ora 08 iulie 56; din 21 iunie 2012, ora 08 octombrie 05; din 22 iunie 2012, ora 08.45.47; din 22 iunie 2012, ora 09.25.43 şi a convorbirii din data de 29 iunie 2012, ora 09.00.48., proces-verbal de imprimare pe CD; adresa din 08 iunie 2012 prin care s-au solicitat informaţii relativ la titulari posturi telefonice şi răspunsul primit prin adresa din 11 iunie 2012; proces-verbal întocmit de D.N.A.- Serviciul Tehnic, la data de 09 mai 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. şi B.F. la data de 09 mai 2012 şi procesul-verbal de imprimare pe cd; proces-verbal întocmit de D.N.A.- Serviciul Tehnic, la data de 05 iulie 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. şi B.F. la data de 4 iulie 2012 şi procesul-verbal de imprimare pe cd; declaraţii inculpat B.F.; adresa nr. 3501/06 iulie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti şi ordinul ataşat; declaraţii martori S.C.L.; N.O.; şi N.A.; Adresa nr. 2427 din 12 iulie 2012 emisă de Ocolul Silvic Brăneşti şi actele ataşate; adresa nr. H288/ PC din 12 iulie 2012 emisă de Prefectura Jud. Ilfov şi actele ataşate; adresa nr. 2981 din 13 iulie 2012 emisă de Primăria Corn. Găneasa şi actele ataşate, toate cu privire la actele efectuate în legătură cu cererile de imposedare formulate de N.A.; suport optic ce conţine înregistrarea ambientală audio-video din data de 4 iulie 2012, suport optic ce conţine înregistrarea ambientală audio-video din data de 09 mai 2012 şi suport optic ce conţine convorbirile telefonice redate în procese-verbale, toate trei ataşate la dosarul cauzei.
Astfel, sub un prim aspect, Curtea de Apel a reţinut că interesul inculpatului B.F. în privinţa rezolvării situaţiei martorului N.A. nu este explicabil prin pretinsa prietenie între inculpat şi fratele martorului, ori prin alte împrejurări, spre exemplu un exces de zel în desfăşurarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare. Astfel, este evident că până în anul 2011 inculpatul nu îl cunoscuse pe martor, şi din nici un act al dosarului nu rezultă că inculpatul ar mai fi dat dovadă de exces de zel şi în alte împrejurări; de altfel, nici chiar inculpatul nu a învederat o asemenea împrejurare nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecăţii.
Dimpotrivă, inculpatul nu cunoştea martorul înainte de anul 2011 şi nici nu avea de fapt atribuţii de serviciu în legătură cu activitatea de punere în posesie asupra terenurilor.
Martorul N.A. era beneficiarul sentinţei civile nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, prin care el şi fratele său, N.N., au obţinut recunoaşterea dreptului de proprietate asupra a 14,0667 ha teren forestier şi 64,294 ha teren forestier, ambele suprafeţe situate pe raza Comunei Găneasa, Jud. Ilfov.
Pentru a obţine punerea în posesie asupra terenului forestier, martorul s-a adresat mai multor instituţii, între care şi Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (la data de 28 ianuarie 2011), unde inculpatul B.F. avea funcţia de adjunct al inspectorului şef.
În aceste condiţii, inculpatul a avut iniţiativa, contactându-1 în primăvara anului 2011, în calitate de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, pe denunţător; această împrejurare rezultă din declaraţia martorului N.A. şi a soţiei acestuia, martora N.O.; de asemenea, şi inculpatul a arătat că el este cel care l-a contactat pe denunţător, pretinzând că de fapt dorea să-i soluţioneze cererea, deşi în mod evident nu avea atribuţii de serviciu în legătură cu activitatea de punere în posesie.
După cum rezultă din declaraţia martorului, în cursul a două discuţii purtate în primăvara anului 2011, inculpatul i-a cerut acestuia 6 ha din terenul la care era îndreptăţit, pentru a interveni în favoarea denunţătorului la funcţionarii ce avea atribuţii legate de activitatea de punere în posesie pe terenul sus-menţionat; chiar inculpatul arată (în declaraţia dată la instanţă) că i-a adus la cunoştinţă denunţătorului că trebuie să cedeze 6 ha din terenul retrocedat, menţionând că nu a cerut terenul pentru sine, ci pentru funcţionarii ce aveau atribuţii legate de punerea în posesie. Declaraţia inculpatului este nesinceră, pentru motive ce vor fi expuse în continuare; de asemenea, inculpatul a învederat aspecte diferite în declaraţia din cursul urmăririi penale, arătând că i-ar fi comunicat denunţătorului că procentul de 10% era luat de funcţionari în cazul unor drepturi litigioase, împrejurare ce nu avea legătură cu situaţia martorului, ulterior schimbându-şi declaraţia în sensul celor arătate mai sus, fără a motiva în vreun mod această atitudine oscilantă.
La data de 09 mai 2012, după mai multe convorbiri telefonice, martorul N.A. s-a întâlnit cu inculpatul, în biroul acestuia din urmă Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, discuţia purtată în mediu ambiental fiind înregistrată. După cum rezultă cu claritate, inculpatul a deschis discuţia despre terenul la care era îndreptăţit martorul, arătându-i acestuia că funcţionarii ce aveau atribuţii legate de punerea în posesie a denunţătorului invocau diferite probleme juridice. In acest context, denunţătorul l-a întrebat pe inculpat dacă în prezent este vorba despre bani, iar inculpatul i-a dat replica în sensul că nu este vorba de bani. In continuare, martorul întreabă dacă este vorba tot despre 6 ha, ca şi înainte, inculpatul replicând că suprafaţa este prea mare în condiţiile date, arătând că sunt suficiente 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 pădure tânără şi 2 bătrână.
Această discuţie este concludentă sub aspectul dovedirii vinovăţiei inculpatului, întrucât pe de o parte dovedeşte afirmaţiile denunţătorului legate de faptul că inculpatul prelinsese anterior 6 ha pădure pentru rezolvarea situaţiei martorului, dar şi faptul că inculpatul a pretins suprafaţa de teren pentru sine, având în vedere că acesta formulează pretenţii în mod direct, refuză suma de bani propusă şi nuanţează pretenţiile iniţiale, pretinzând o suprafaţă mai mică, dând detalii nuanţate despre calitatea pădurii, cum să fie aceasta, bătrână ori tânără (suprafeţele de teren cu pădure bătrână fiind mai valoroase, după cum se poate observa). Această modalitate de a purta discuţiile indică fără dubiu că inculpatul viza obţinerea unor beneficii materiale pentru sine, negociind direct aceste beneficii, iar nu ca reprezentant al funcţionarilor cu atribuţii privind punerea în posesie; mai mult, inculpatul a pretextat că a purta discuţii cu martorul deoarece exista o cutumă de a da un procent de 10% din suprafaţa terenului către funcţionarii ce efectuau punerea în posesie, în timp ce în discuţiile înregistrate acesta reduce pretenţiile iniţiale, apreciază că 6 ha este o suprafaţă prea mare, astfel încât este evident că pretinderea unei suprafeţe de teren s-a făcut în nume propriu, pentru sine, fiind expresia voinţei inculpatului, iar nu pentru alte persoane.
Inculpatul a mai purtat şi alte discuţii telefonice cu martorul, dar şi cu diferiţi funcţionari cu atribuţii în activitatea de punere în posesie asupra terenului la care era îndreptăţit martorul.
Relevantă pentru activitatea infracţională a inculpatului este şi discuţia înregistrată în mediu ambiental din data de 4 iulie 2012. Astfel, inculpatul B.F. s-a întâlnit din nou cu martorul N.A., iar împreună s-au deplasat la sediul Primăriei Găneasa. Aici s-au desfăşurat mai multe discuţii între cei doi şi inginerul topograf dar şi cu primarul comunei, inculpatul intervenind în faţa funcţionarilor publici în favoarea denunţătorului, pentru ca acesta să fie pus în posesie. De o importanţă deosebită sunt discuţiile purtate după părăsirea sediului primăriei, în condiţiile în care inculpatul a confirmat că denunţătorul trebuie să dea o suprafaţă de pădure pentru serviciul făcut, nuanţând încă o dată pretenţiile, în sensul că denunţătorul trebuia să dea 3 ha pădure tânără şi 1 ha pădure bătrână, împrejurare din care rezultă de asemenea că inculpatul urmărea obţinerea suprafeţei forestiere pentru sine, iar nu pentru alţii.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea de Apel a reţinut situaţia de fapt expusă anterior, apreciind că declaraţiile inculpatului B.F. nu exprimă adevărul în cauză. Inculpatul a depus şi înscrisuri în faţa Curţii de Apel, încercând să dovedească împrejurarea că ar fi acţionat în limitele legii. înscrisurile depuse nu sunt relevante cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, demonstrând doar că acesta a acţionat legal doar formal, neavând oricum el însuşi atribuţii legate de punerea în posesie, în toată această perioadă pretinzând însă suprafeţe de teren pentru rezolvarea situaţiei denunţătorului. Totodată, Curtea de Apel a constatat că inculpatul, în cursul discuţiilor telefonice cu martorul denunţător, a evitat constant să vorbească despre terenul pretins, la un moment dat chiar comunicându-i denunţătorului că dacă i se va rezolva problema nu datorează nimic, acţionând în acest mod întrucât îi era teamă să nu fie interceptat, discuţiile purtate în mediu ambiental fiind pe deplin relevante cu privire la intenţia reală a inculpatului.
În acelaşi sens, Curtea de Apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a respins cererea inculpatului de a fi judecat conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care acesta nu a recunoscut în nici un moment că a săvârşit infracţiunea de care este acuzat.
În drept, a reţinut instanţa de apel că faptele inculpatului B.F. care, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011 - 4 iulie 2012, a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru a-i determina pe aceştia să pună în posesie pe martor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a mai reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în acţiunile inculpatului B.F. de a pretinde suprafeţe de teren forestier de la martorul N.A., pretinzând că are influenţă asupra funcţionarilor de la Primăria Găneasa ce avea atribuţii în activitatea de punere în posesie, pentru a-i determina pe aceştia să facă acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu, respectiv să pună în posesie pe martor cu suprafeţe de teren retrocedate prin hotărâre judecătorească.
Curtea de Apel a apreciat că inculpatul a pretins că avea influenţă, iar nu că avea o influenţă reală, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul avea posibilitatea reală să influenţeze funcţionarii respectivi, pentru ca aceştia să pună în posesie pe martor.
Curtea de Apel a mai reţinut că inculpatul a executat acţiuni ce reprezintă aceeaşi modalitate de săvârşire a infracţiunii, pretindere de bunuri, cu privire la aceeaşi împrejurare, şi referitor la aceeaşi funcţionari, prin urmare a săvârşit o infracţiune unică de trafic de influenţă.
Întrucât inculpatul avea calitatea la momentul respectiv de funcţionar public, fiind adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, s-a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000, având în vedere şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
Urmarea imediată o constituie atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la normala desfăşurare a raporturilor de serviciu, în special corectitudinea funcţionarului public cu atribuţii privind punerea în posesie asupra unor terenuri, între acţiunile inculpatului şi urmarea imediată existând legătură de cauzalitate.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, prevăzând producerea rezultatului socialmente periculos, pe care chiar dacă nu l-a urmărit (în condiţiile în care s-a reţinut că a pretins că are influenţă asupra funcţionarilor în cauză, influenţa nefiind reală), a acceptat posibilitatea producerii acestuia, respectiv atingerea adusă normalei desfăşurări a relaţiilor de serviciu.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei şi modalitatea de executare a reţinut instanţa de apel că prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 72 C. pen. Astfel, infracţiunea săvârşită de către inculpat are un grad de pericol social ridicat, având în vedere şi calitatea inculpatului, de funcţionar public, săvârşirea unei astfel de infracţiuni de către o asemenea persoană apărând ca gravă. Curtea a mai constatat că inculpatul B.F. nu are antecedente penale, iar anterior a avut o conduită bună la locul de muncă, după cum rezultă din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, precum şi din depoziţia martorului în circumstanţiere.
Faţă de aceste aspecte, a reţinut instanţa de apel că aplicarea faţă de inculpat a unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 3 ani, orientată deci spre minimul special, pentru infracţiunea săvârşită apare ca fiind pe deplin justificată.
Cu privire la modalitatea de executare, Curtea de apel a constatat că în cauză se impune ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie executată în regim privativ de libertate, criticile Ministerului Public în acest sens fiind întemeiate.
Astfel, inculpatul a dat dovadă de perseverenţă, activitatea sa infracţională mizându-se pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, inculpatul a vizat în comiterea infracţiunii o persoană cu o vârstă înaintată, prin urmare vulnerabilă, şansele sale de reuşită fiind astfel sporite, împrejurare ce subliniază periculozitatea inculpatului.
Curtea de Apel a avut în vedere şi circumstanţele în care s-a săvârşit infracţiunea, mai cu seamă faptul că, practic, inculpatul a pretins bunuri pentru a interveni în favoarea martorului denunţător ce urmărea executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care i se retrocedase o suprafaţă de teren, afirmând în faţa martorului că aceasta era calea sigură pentru punerea sa în posesie, fiind o adevărată cutumă în acest sens, aspecte din care rezultă că inculpatului îi lipseşte un set minimal de reguli etice privind conduita într-o societate democratică.
Mai mult, faţă de împrejurarea că inculpatul nici până la acest moment nu-şi asumă săvârşirea faptei, în ciuda existenţei unor probe clare de vinovăţie, pretinzând în mod cinic că a acţionat din dorinţa de a-l ajuta pe denunţător, insistând asupra ideii că martorul ar fi bolnav psihic, Curtea de apel a apreciat că scopul pedepsei, respectiv prevenirea săvârşirii altor infracţiuni, nu poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, fiind oportun ca inculpatul să execute pedeapsa într-o instituţie specializată, pentru ca acesta să-şi formeze în condiţii optime o atitudine corectă faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Curtea de Apel a mai apreciat ca fiind pe deplin justificate aplicarea faţă de inculpat a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) din C. pen., în sensul interzicerii dreptului de a ocupa funcţiile de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare şi pe cea de consilier superior în cadrul aceleaşi instituţii, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, faţă de împrejurarea că inculpatul este nedemn să mai exercite drepturile menţionate, în comiterea infracţiunii folosindu-se şi de calitatea sa de funcţionar public.
Curtea de Apel a apreciat că prima instanţă a stabilit justificat cuantumul cheltuielilor judiciare, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., ca fiind 5.000 lei, faţă de împrejurarea că în cursul urmăririi penale au fost efectuate cheltuieli ridicate pentru întocmirea actelor de urmărire penală, presupunând efectuarea de interceptări telefonice, înregistrări în mediu ambiental şi altele, la care se adaugă cheltuielile din faza de judecată.
Prin decizia penală nr. 34/ A din 7 februarie 201, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Ministerul Public - D.N.A., a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată nr. 743 din data de 30 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 288388/3/2012 şi, rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 861 - 863 C. pen.
A aplicat dispoziţiile art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul B.F. şi-l obligă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs inculpatul B.F. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 28388/3/2012. Inculpatul B.F. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, pct. 10, pct. 12 şi pct. 14 C. proc. pen., aşa cum au fost dezvoltate în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de instanţa de apel prin prisma cazurilor de casare invocate dar şi din oficiu, cauza constată că recursul este fondat şi îl va admite dar numai din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv reindividualizarea judiciară a pedepsei.
I. Cu privire la cazul de casare invocat de recurentul inculpat prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că motivarea hotărârilor instanţei de apel şi cea a instanţei de fond nu cuprind considerentele pentru care au fost înlăturate probele inculpatului şi că ambele hotărâri nu cuprind motivele proprii şi argumentele juridice pe care şi-au fundamentat soluţiile preluând întru totul expunerea în fapt de la pag 12-14 din rechizitoriu. De asemenea a mai susţinut că instanţele nu au ţinut cont de probele depuse la dosarul cauzei în faza de cercetare judecătorească care probau afirmaţiile şi acuzaţiile mincinoase ale aşa-zisului martor - denunţător cât şi deplina nevinovăţie a inculpatului, Înalta Curte constată că acest caz de casare nu este fondat pentru următoarele considerente;
Dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen prevăd că hotărârea este supusă casării atunci când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.
Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea si temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
În practica judiciară s-a reţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 385/9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., dacă hotărârea cuprinde simpla afirmare a unei concluzii, fără indicarea datelor concrete folosite ca premise, sau cuprinde numai o referire la actele cauzei în general (Decizia nr. 656 din 4 februarie 2004 a Î.C.C.J.).
Totodată, motivarea hotărârilor de către instanţele naţionale constituie o obligaţie impusă acestora prin prevederile art. 6 si 1 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale.
Nu aceasta a fost situaţia în speţă, întrucât instanţa de apel nu a preluat considerentele reţinute de instanţa de fond procedând la redactarea unei hotărâri motivate în detaliu şi completă făcându-şi propria analiză, cu atât mai mult cu cât a fost desfiinţată în parte hotărârea pronunţată de instanţa de fond înlăturând aplicarea disp. art. 861- 863 C. pen.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, înglobează, printre altele, dreptul părţilor la proces de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor. Convenţia nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective (Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt într-adevăr „ascultate”, adică analizate temeinic de către instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în special, în sarcina „instanţei”, obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerile de probe ale părţilor, fără a le stabili relevanţa (Perez împotriva Franţei [MC] nr. 47.287/99, § 80, CEDO 2004-1, şi Van de Hurk, citată mai sus, § 59).
Cu toate acestea, dacă art. 6 alin. 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, el nu poate fi înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument (Van de Hurk, citată mai sus, § 61). Dimensiunea acestei obligaţii poate să varieze în funcţie de natura hotărârii. Mai mult, instanţa trebuie să ţină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica în instanţă şi de diferenţele existente în statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentare şi redactare a sentinţelor şi deciziilor. De aceea, problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei (R.T., citată mai sus, § 29).
În plus, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanţei inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii şi să nu se fi mulţumit cu a aproba pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Helle, citată mai sus, § 60).
Or, nu aceasta a fost situaţia în speţa de faţă, întrucât atât Tribunalul Bucureşti cât şi Curtea de Apel Bucureşti au motivat punctual şi în detaliu solicitările inculpatului invocate atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel prin cazurile de apel invocate, chiar dacă a fost preluată situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei.
Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, este avută în vedere la formarea opiniei instanţei coroborată cu probele administrate la dosarul cauzei dar nu reprezintă, în sine, argumentul(ele) şi considerentul(ele) în baza căruia(cărora) instanţa îşi formează soluţia.
Astfel, prin motivele de apel invocate în faţa instanţei de apel în cadrul dezbaterilor pe fond a apelului inculpatului şi apelului Parchetului, la data de 07 februarie 2013, (ce se regăsesc în practicaua hotărârii de apel) inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. d) rap. la art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen. întrucât „inculpatul a recunoscut toate documentele existente la dosar”, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei a solicitat suspendarea executării pedepsei. Instanţa de apel în motivare a analizat ambele critici invocate de inculpat în apel respectiv, atât în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, respectiv la pct. II şi pct. III din motivele hotărârii făcând referire la toate mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească (pag 27-31 hotărâre instanţă apel).
În faţa instanţei de fond, prin concluziile orale susţinute în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei la data de 23 octombrie 2012, cuprinse în conţinutul încheierii de şedinţă din aceiaşi dată, inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. d) rap. la art. 11 alin. (2) lit. a) cod proc pen.” iar în subsidiar a solicitat să se constate că inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi „a recunoscut probele de la dosar aşa cum prevede legea”, solicitând şi aplicarea unei pedepse cu suspendare.
Instanţa de fond, în motivarea hotărârii a făcut referire la toate mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească (filele 5-19 hotărâre instanţă fond) analizând fiecare solicitare a inculpatului atât în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei cât şi solicitarea privind achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii (filele 19-21 din hotărâre).
Critica privind împrejurarea că instanţele au preluat „întru totul expunerea în fapt de la pag 12-14 din rechizitoriu” nu se poate circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a apreciat anterior nici jurisprudenţa CEDO nu sancţionează acest aspect.
Nici critica inculpatului potrivit căreia „instanţele nu au ţinut cont de probele depuse la dosarul cauzei în faza de cercetare judecătorească care probau afirmaţiile şi acuzaţiile mincinoase ale aşa-zisului martor - denunţător cât şi deplina nevinovăţie a inculpatului” nu poate fi primită şi nu se poate circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., întrucât instanţa de judecată determină măsura în care probele îi formează încrederea, că acestea sunt în concordanţă cu adevărul, în sensul că faptele şi împrejurările de fapt la care se referă au avut sau nu loc în realitatea obiectivă. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, se formează concluzia instanţei de judecată cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, concluzie care trebuie să reflecte adevărul.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. „ probele nu au valoare mai dinainte stabilită” consacrându-se astfel principiul liberei aprecieri a probelor, astfel încât aprecierea fiecărei probe se face de instanţa de judecată potrivit convingerii sale, formată în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducându-se după conştiinţa sa. Convingerea instanţei constituie un sentiment de certitudine fermă despre existenţa sau inexistenţa unei fapte, că fapta care formează obiectul probaţiunii este aşa cum o arată proba şi nu altfel.
Raportat la cauza de faţă, înalta Curte constată că ambele instanţe au avut în vedere la pronunţarea soluţiilor toate probele administrate, instanţele precizând în considerente probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, însă împrejurarea că instanţele nu au pronunţat soluţii de achitare în sensul solicitat de inculpat nu se poate aprecia că hotărârile nu sunt motivate, ambele arătând în considerente care au fost motivele pentru care anumite probe nu au fost apreciate ca fiind unele temeinice care să conducă la aflarea adevărului.
II. Cu privire la cazul de casare invocat prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.
În cadrul acestui motiv de casare invocat inculpatul a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra probelor administrate şi depuse la dosar. Inculpatul a mai arătat că a solicitat în ambele faze procesuale ca instanţele să solicite Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) să înainteze întreaga corespondenţă a instituţiei purtată cu martorul denunţător care a minţit sub jurământ în faţa instanţei de fond susţinând că nu ar fi iniţiat nici o corespondenţă cu ITRSV şi nu ar fi adresat nici o cerere acestei instituţii, instanţele refuzând să solicite aceste relaţii de la instituţia precizată anterior care ar fi lămurit reala situaţie de fapt.
Se constată că la termenul de judecată de la data de 16 august 2012 (în faţa instanţei de fond), inculpatul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, probă care a fost încuviinţată, (fila 45 doar fond).
La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2013, când s-a dat cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei, premergător acestei dispoziţii, inculpatul a solicitat audierea martorului G.N., solicitat ca martor în circumstanţiere şi încuviinţarea probei cu înscrisuri. A mai solicitat emiterea unei adrese către ITRSV în vederea comunicării unei copii de pe adresa nr. 389 din 04 februarie 2010 depusă de martorul denunţător N., prin care martorul denunţător a solicitat punerea în executare a sentinţei penale prin care i s-a retrocedat terenul şi comunicarea unei copii de pe adresa prin intermediul căreia martorul denunţător a intrat prima dată în legătură cu inculpatul (file 122 dosar fond).
Instanţa de fond prin aceiaşi încheiere de şedinţă la termenul de judecată de la data de 23 octombrie 2013, a încuviinţat proba solicitată de inculpat cu privire la audierea martorului Gheorghe Nelu, a cărui declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosarul cauzei (fila 94 dosar fond), a încuviinţat proba privind depunerea la dosarul cauzei a unor înscrisuri în circumstanţiere şi a respins proba privind emiterea unei adrese către ITRSV ca nefiind, utilă, pertinentă şi concludentă în prezenta cauză neputând conduce la aflarea adevărului.
În faţa instanţei de apel la singurul termen de judecată acordat la data de 07 februarie 2013, moment la care s-a acordat şi cuvântul la dezbateri cu privire la judecarea apelurilor, inculpatul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri emise anterior începerii anchetei penale arătând că acestea justifică toată activitatea inculpatului cu privire la deplasarea sa împreună cu martorul denunţător la Primăria comunei Găneasa.
Inculpatul a mai solicitat ca instanţa să dispună emiterea unei adrese la locul de muncă al inculpatului pentru a se înainta cererea depusă de denunţător şi răspunsul dat de inculpat, corespondenţă din care ar rezulta că iniţiativa a aparţinut denunţătorului şi nu inculpatului, (fila 80 dosar apel).
Instanţa de apel la acelaşi termen de judecată a admis cererea privind depunerea la dosarul cauzei a unui set de înscrisuri din partea inculpatului şi a respins cererea privind efectuarea unei adrese la ITRSV, întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă toate aspectele necesare soluţionării cauzei nefiind necesar a se solicita relaţii suplimentare (fila 80 dosar apel).
Din cele arătate anterior Înalta Curte constată că ambele instanţe s-au pronunţat cu privire la toate solicitările inculpatului, astfel încât critica acestuia privind nepronunţarea instanţelor asupra cererilor sale nu este întemeiată.
Împrejurarea că instanţele au respins ca neutilă, nepertinentă şi neconcludentă a uneia dintre cereri nu poate face aplicarea în mod implicit incidenţa cazului de casare invocat respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanţa având drept de dispoziţie potrivit normelor procedural penale în administrarea probatoriului cauzei, motivând respingerea cererilor solicitate de părţi.
III. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. prin care inculpatul a solicitat achitarea sa conform dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este întemeiat.
S-a reţinut ca situaţie de fapt de către ambele instanţe că în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011 - 4 iulie 2012, inculpatul B.F. a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând iniţial 6 ha de teren cu vegetaţie forestieră, pretenţie redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetaţie forestieră tânără şi o parte cu vegetaţie forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcţionarii cu atribuţii în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite.
Fiind audiat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, inculpatul şi-a susţinut constant nevinovăţia. Astfel, acesta a arătat în esenţă că de fapt nu a pretins pentru sine suprafaţa de teren, ci că dorind să facă un serviciu denunţătorului, pe al cărui frate îl cunoştea, i-a adus acestuia la cunoştinţă că situaţia sa se poate rezolva mai uşor, cedând o parte din pădure persoanelor care se ocupau cu punerea în posesie asupra terenului în cauză. A mai arătat inculpatul că de fapt aceasta era o practică la nivelul comisiilor de punere în posesie; în faza urmăririi penale, inculpatul a declarat că exista un procent cutumiar, de a restitui comisiilor 10% din terenul la care persoanele interesate erau îndreptăţite, în cazul în care în discuţie erau drepturi litigioase, astfel încât această împrejurare a adus-o la cunoştinţa denunţătorului N.A. In faţa primei instanţe, inculpatul nu a mai învederat întocmai aceste aspecte, în condiţiile în care era evident că N.A. nu avea drepturi litigioase asupra terenului forestier, ci era în posesia unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care i-a fost retrocedată o suprafaţă de 78 ha acoperite cu pădure.
Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au apreciat că declaraţiile inculpatului nu exprimă adevărul, deoarece nu se coroborează cu nicio împrejurare ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel, pentru a reţine situaţia de fapt sus-menţionată, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au avut în vedere mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, respectiv: proces-verbal din 4 iulie 2012, de constatare acte premergătoare urmăririi penale; fotocopii sentinţa civilă nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, jud. Ilfov şi decizia civilă nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti; înscris datat 15 decembrie 2009, denumit „notificare - somaţie” formulat de N.A. către Direcţia Silvică Bucureşti; cerere din 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti; înscris datat 26 martie 2010, denumit „notificare - somaţie” formulat de N.A. către Comisia Judeţeană Ilfov de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Judeţului Ilfov; cerere din data de 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Comisia Locală Fond Funciar a corn. Găneasa, jud. Ilfov; contestaţie din data de 22 aprilie 2008, formulată de N.A. către Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii Fondului Funciar; declaraţii olografe date de N.A. la data de 20 ianuarie 2012; şi la data de 19 martie 2012; fotocopii de pe actele depuse de denunţător la dosar cu ocazia audierii la data de 19 martie 2012: adresa nr. 31848 din 17 februarie 2007 emisă de Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în Dosarul civil nr. 4501/94/2008/RJ al Judecătoriei Buftea şi anexele acestei expertize; extrase de pe internet din datele de 13 martie 2012 şi 16 martie 2012 de pe site-ul oficial al Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti cu privire la funcţia numitului B.F. şi din data de 22 iunie 2012, de pe site-ul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, relativ la valoarea terenurilor din Jud. Ilfov; proces-verbal din data de 04 aprilie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 11 iunie 08; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 15.56.36; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din data de 23 martie 2012, ora 09.59.35; proces-verbal din 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 28 martie 2012, ora 09.41.26; proces-verbal din 14 mai 2012 de redare a convorbirii din 20 aprilie 2012, ora 16.56.37; proces-verbal din 11 mai 2012 de redare a convorbirii din 07 mai 2012, ora 15 decembrie 04; proces-verbal din 15 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08 aprilie 41; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08.28.36; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 10 mai 2012, ora 11.19.57; proces-verbal din 28 mai 2012 de redare a convorbirii din 24 mai 2012, ora 17.40.45; proces-verbal din 19 iunie 2012 de redare a convorbirii din 15 iunie 2012, ora 19.31.08; proces-verbal din 27 iunie 2012 de redare a convorbirii din 19 iunie 2012, ora 09 aprilie 45 şi proces-verbal din 29 iunie 2012 de redare a convorbirilor telefonice din 21 iunie 2012, ora 08 iulie 56; din 21 iunie 2012, ora 08 octombrie 05; din 22 iunie 2012, ora 08.45.47; din 22 iunie 2012, ora 09.25.43 şi a convorbirii din data de 29 iunie 2012, ora 09.00.48., proces-verbal de imprimare pe CD; adresa din 08 iunie 2012 prin care s-au solicitat informaţii relativ la titulari posturi telefonice şi răspunsul primit prin adresa din 11 iunie 2012; proces-verbal întocmit de D.N.A.- Serviciul Tehnic, la data de 09 mai 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. şi B.F. la data de 09 mai 2012 şi procesul-verbal de imprimare pe cd; proces-verbal întocmit de D.N.A.- Serviciul Tehnic, la data de 05 iulie 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. şi B.F. la data de 4 iulie 2012 şi procesul-verbal de imprimare pe cd; declaraţii inculpat B.F.; adresa nr. 3501/06 iulie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti şi ordinul ataşat; declaraţii martori S.C.L.; N.O.; şi N.A.; Adresa nr. 2427 din 12 iulie 2012 emisă de Ocolul Silvic Brăneşti şi actele ataşate; adresa din 12 iulie 2012 emisă de Prefectura Jud. Ilfov şi actele ataşate; adresa nr. 2981 din 13 iulie 2012 emisă de Primăria Corn. Găneasa şi actele ataşate, toate cu privire la actele efectuate în legătură cu cererile de imposedare formulate de N.A.; suport optic ce conţine înregistrarea ambientală audio-video din data de 4 iulie 2012, suport optic ce conţine înregistrarea ambientală audio-video din data de 09 mai 2012 şi suport optic ce conţine convorbirile telefonice redate în procese-verbale, toate trei ataşate la dosarul cauzei.
Toate aceste mijloace de probă urmează a fi avute în vedere şi de Instanţa de recurs, mijloace de probă din care rezultă fără echivoc vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
De asemenea din interceptarea discuţiei ambientale purtate în biroul inculpatului la data de 09 mai 2012 rezultă pretinderea formulată de inculpat într-un mod clar şi fără echivoc nuanţând solicitarea prin stabilirea unei suprafeţe de pădure şi categorii pe care acesta urmează să o aibă.
Totodată relevantă este şi convorbirea telefonică de la data de 10 mai 2012, din care rezultă că denunţătorul a precizat inculpatului că poate trece la acţiune în sensul ca inculpatul să ia legătura cu funcţionarii în vederea influenţării acestora.
Declaraţiile inculpatului date atât în faza de urmărire penală, în calitate de învinuit (filele 8- 9 d.u.p.), în calitate de inculpat (filele 13 d.u.p.) în care acesta a acesta a precizat că nu înţelege să dea declaraţie în această calitate, dar şi declaraţia dată în faţa instanţei de fond (filele 41-42 dosar fond) nu se coroborează cu nicio probă din dosarul cauzei, acesta susţinând în mod constant că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000.
Declaraţiile martorului denunţător N.A. în faza de urmărire penală (filele 43-44, 64-66, 67-69, ) şi declaraţia dată în faţa instanţei de fond (filele 72-74 dosar fond), sunt de asemenea evidente în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului privind pretinderea celor 6 ha, iniţial, şi ulterior 4 ha de teren forestier de la martorul denunţător cu scopul de a interveni pe lângă funcţionarii Primăriei Găneasa pentru a-l pune pe martor în posesia celor 14,0667 ha teren arabil şi 64,294 ha teren forestier, terenuri câştigate irevocabil prin hotărâre judecătorească, terenuri care se află pe raza comunei Găneasa, jud. Ilfov.
Elementul material al laturii obiective al infracţiunii de trafic de influenţă poate fi realizat prin oricare dintre următoarele trei acţiuni alternative: primirea, pretindere de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri. De asemenea este necesar ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar. Cerinţa legii este îndeplinită şi atunci când făptuitorul nu dezminte afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra funcţionarului.
De asemenea influenţa reală sau presupusă a făptuitorului trebuie să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei. Infracţiunea există indiferent dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc şi indiferent dacă s-a urmărit efectuarea unui act legal sau ilegal. Făptuitorul trebuie să promită că va interveni la acel funcţionar pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
În cauza de faţă elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 constă în acţiunile inculpatului B.F. de a pretinde suprafeţe de teren forestier de la martorul N.A., pretinzând că are influenţă asupra funcţionarilor comisiei ce funcţionau pe lângă Primăria Găneasa în vederea punerii în posesie a denunţătorului, funcţionari care aveau atribuţii în activitatea de punere în posesie, pentru a-i determina pe aceştia să facă acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu, respectiv să pună în posesie pe martor cu suprafeţele de teren, menţionate anterior, retrocedate prin hotărâre judecătorească.
Nu poate fi primită apărarea inculpatului (împrejurare arătată şi în declaraţiile date) potrivit căreia prin referirile făcute la cele 4 ha teren forestier, de fapt i-a adus la cunoştinţă martorului denunţător că aceste suprafeţe de teren trebuie să le dea comisiei, şi nicidecum nu a făcut denunţătorului o promisiune directă, în sensul că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei.
Înalta Curte constată însă că existenţa promisiunii a rezultat, în mod cert, din modalitatea de desfăşurare a activităţii infracţionale expusă anterior şi din probele administrate evidenţiate care se coroborează între ele.
IV. Cu privire la cazul de casare invocat de inculpat prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei stabilită în sarcina inculpatului în sensul că va înlătura din decizia atacată dispoziţia privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.F. în regim de detenţie, menţinând modalitatea de executare stabilită prin sentinţa penală nr. 743 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv suspendarea sub supraveghere.
a) Se constată că instanţa de fond a dat eficienţă maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reţinându-se pericolul social al faptei comise şi conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului, constând în prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare la solicitarea acestora, aplicându-i o pedeapsă de 3 ani închisoare, dispunându-se totodată, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86 C. pen., soluţie care a nu a fost adoptată şi de instanţa de apel sub acest aspect.
De asemenea s-a reţinut în cadrul individualizării pedepsei pentru infracţiunea săvârşită de către inculpat şi atitudinea constant nesinceră a inculpatului, atingerea adusă de către acesta credibilităţii şi demnităţii funcţiei publice exercitate, încrederii cetăţenilor în onestitatea funcţionarilor publici, în previzibilitatea soluţionării cererilor de competenţa autorităţilor publice şi respectul cetăţenilor pentru funcţionarii publici în general.
Înalta Curte reţine că, conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale ci şi atitudinea corectă şi firească faţă de familie, relaţii de muncă şi în general, privită şi în raport cu întreg contextul relaţiilor sociale pe care inculpatul le-a dovedit.
Toate aceste împrejurări reţinute de instanţa de fond, urmează a fi luate în considerare şi de înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la reducerea într-o asemenea măsură a gravităţii faptei săvârşite, care caracterizează favorabil persoana inculpatului B.F., întrucât aplicarea pedepsei orientate către minimul special stabilit de textul incriminator, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei de 3 ani închisoare, pedeapsă care este menită să satisfacă şi scopul acesteia instituit de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că a fost stabilită în mod corect de instanţa de fond, - modalitate ce a fost schimbată în mod greşit de instanţa de apel în sensul executării pedepsei în regim de detenţie -, măsură ce a fost dispusă în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei neimpunându-se o reindividualizare cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
Împrejurarea că infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune care are un pericol social ridicat prin prisma faptului că inculpatul B.F. a săvârşit această faptă în calitate de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aşa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei, ce nu exclud însă, ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ţinându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condiţiile de comitere, de persoana infractorului şi de posibilităţile sale de reeducare, să se dispună chiar şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii, astfel că în mod corect instanţa de fond a aplicat inculpatului dispoziţiile legale privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aşa cum sunt prevăzute la art. 861 C. pen.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanţa de fond a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, şi a modului de executare a pedepsei respectiv, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale conform art. 861 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B.F., evidenţiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunii săvârşite, în mod concret acesta s-a atenuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârşită, subliniind caracterizările evidenţiate în persoana inculpatului (respectiv inculpatul a avut un comportament onorabil în familie, la locul de muncă şi în societate, este la primul impact cu legea penală), astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei atât ca şi cuantum cât şi ca modalitate de executare nu se mai impunea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei rezultante aplicate inculpatului B.F. cât şi a modalităţii de executare prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, faţă de criticile formulate în recurs, constată că în contextul cauzei nu se justifică micşorarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului dar se impune schimbarea modalităţii de executare stabilită de instanţa de apel în sensul înlăturării din decizia atacată a dispoziţiei privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.F. în regim de detenţie şi va menţine modalitatea de executare stabilită prin sentinţa penală nr. 743 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv suspendarea sub supraveghere, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum şi consecinţele pe care le-au produs sub aspectul decredibilizării instituţiilor publice.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte va avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpat în ceea ce priveşte reindividualizarea judiciară a pedepsei cu privire la modalitatea de executare, întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nejustificându-se majorarea pedepsei, justificându-se însă menţinerea modalităţi de executare a pedepsei stabilită de instanţa de fond, astfel încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
b) Cu privire la solicitarea inculpatului privind aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. Pen., Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanţe au respins această solicitare, întrucât inculpatul în declaraţiile date în faţa instanţei de fond şi în faza de urmărire penală nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare cu toate că a arătat că este de acord cu probele administrate.
În declaraţiile date inculpatul a încercat să motiveze că pretinderea iniţială a celor 6 ha teren forestier şi ulterior a celor 4 ha teren forestier nu constituie o acceptare a promisiunii pentru el ci îi aducea la cunoştinţă inculpatului că acest teren trebuie să-l dea comisiei Primăriei Găneasa, întrucât cunoştea că aşa se procedează, inculpatul nepromiţând martorului denunţător că va lua legătura cu funcţionarii comisiei în scopul de a-l ajuta pe inculpat şi nici nu a solicitat aceste teren pentru sine.
De asemenea în declaraţiile date inculpatul a încercat să justifice şi să reinterpreteze toate discuţiile purtate cu martorul denunţător, discuţii care au fost interceptate, găsind justificări care să-l disculpe de săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, susţinându-şi practic nevinovăţia.
Chiar dacă în declaraţia dată în faţa instanţei de fond(filele 41-42 dosar fond), la începutul declaraţiei inculpatul a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi arătând că doreşte judecarea sa cu aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen, din conţinutul declaraţiei, aşa cm s-a precizat anterior, se desprinde invocarea nevinovăţiei sale pentru fapta reţinută în sarcina sa.
Or, în aceste condiţii privind susţinerea de către inculpat a nevinovăţiei sale atât prin declaraţiile date cât şi prin solicitările în faţa instanţelor de administrare a anumitor probe care în opinia ar fi putut conduce la dovedirea nevinovăţiei, nefiind, prin această manieră, de acord să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultă că nu sunt incidente dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen, chiar dacă inculpatul a înţeles, prin solicitarea sa, să se prevaleze de beneficiul aplicării lor.
Pentru aceste considerente Înalta Curte în baza art. 38515 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va casa în parte decizia penală atacată în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului B.F.
Va înlătura din decizia atacată dispoziţia privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.F. în regim de detenţie, menţinând modalitatea de executare stabilită prin sentinţa penală nr. 743 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv suspendarea sub supraveghere.
Va menţine dispoziţiile hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în parte decizia penală atacată în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului B.F.
Înlătură din decizia atacată dispoziţia privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.F. în regim de detenţie, menţinând modalitatea de executare stabilită prin sentinţa penală nr. 743 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv suspendarea sub supraveghere.
Menţine dispoziţiile hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2882/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2906/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
