ICCJ. Decizia nr. 2914/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2914/2013
Dosar nr. 561/104/2013
Şedinţa publică din 30 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 40 din 5 martie 2013, Tribunalul Olt, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului Ţ.C.G., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. şi ped. de art. 183 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul Ţ.C.G. - fiul lui I. şi A., născut în oraşul Scorniceşti, jud. Olt, domiciliat în comuna Sârbii Măgura, sat Vităneşti, jud. Olt, cetăţean român, la pedeapsa de 16 (şaisprezece) ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la data de 02 august 2012 până la data pronunţării sentinţei, respectiv 05 martie 2013 inclusiv.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 357 alin. (1) lit. e) s-a dispus restituirea fragmentului de lemn de formă dreptunghiulară cu laturile de 4 x 2 cm şi lungimea de 86 cm ambalat şi sigilat în coletul nr. 2 numitului S.N. (proprietarul gardului din care a fost ruptă scândura).
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul Ţ.C.G., în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare, la eliberarea din penitenciar.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.I. şi pe cale de consecinţă a fost obligat inculpatul Ţ.C.G. la plata sumei de 40.000 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă C.I., din care suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de morale.
A fost obligat inculpatul la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost trimis în judecată inculpatul Ţ.C.G., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în esenţă, reţinându-se în sarcina acestuia că, în seara zilei de 01 august 2012, în jurul orelor 19:30 - 21:00, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi cu numitul C.P.E., a smuls o ulucă din gardul unui sătean şi a aruncat cu aceasta cu putere spre victimă de la o distanţă mică, respectiv 4 - 5 m, lovindu-l în zona capului, astfel că, acesta din urmă, a căzut la pământ şi a decedat. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 23 ianuarie 2013, stabilindu-se ca prim termen de judecată data de 12 februarie 2013. La termenul de judecată din data de 12 februarie 2013 partea vătămată C.I. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 40.000 RON despăgubiri civile, din care suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu înhumarea victimei şi pomenile după obiceiul locului şi suma de 20.000 RON reprezentând daune morale.
La acelaşi termen de judecată a fost întrebat inculpatul dacă înţelege să se prevaleze de procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen., în sensul ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta declarând că solicită ca judecata să aibă loc în procedura menţionată.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele: în seara zilei de 01 august 2012, respectiv între orele 19,00 - 21,00, inculpatul Ţ.C.G. şi victima C.P.E. s-au aflat în barul "L." din comuna Sârbii Măgura prilej cu care au consumat alcool, respectiv bere după care s-au luat la bătaie în afara barului, iar inculpatul fiind mai solid, i-a aplicat mai multe lovituri victimei cu pumnii în zona capului şi în abdomen.
După acest conflict cei doi s-au împăcat, iar inculpatul a cumpărat o sticlă cu bere pe care a băut-o împreună cu victima şi cu martorii D.R., C.C. după care s-au deplasat la domiciliul acestuia din urmă pentru ca inculpatul să negocieze achiziţionarea unei căruţe.
La domiciliul martorului menţionat victima şi inculpatul iar au început să se certe în legătură cu neînţelegeri mai vechi referitoare la păstoritul vacilor, cearta degenerând, astfel că inculpatul a început să-l lovească din nou pe C.P.E. de câteva ori în zona capului şi a abdomenului, însă victima nu a putut riposta datorită faptului că se afla în stare de ebrietate şi pentru că oricum inculpatul era mai solid decât el.
Martorii prezenţi la conflict, respectiv D.R., C.C., C.G., B.C., S.I. şi C.I., au încercat să intervină pentru a aplana conflictul dintre inculpat şi victimă însă nu au reuşit, cei doi spunând că vor să se bată.
În acest context, inculpatul a mers spre gardul numitului S.N. de unde a rupt o ulucă şi s-a îndreptat cu aceasta spre victima C.P.E., care văzând acest lucru i-a cerut vărului său, C.I. o măciucă pe care acesta din urmă o avea asupra lui şi a aruncat-o în direcţia inculpatului, fără însă a-l lovi deoarece acesta s-a ferit.
După ce a evitat această lovitură inculpatul Ţ.C.G. a aruncat cu mâna dreaptă uluca pe care o smulsese din gard în direcţia victimei care se întorsese pentru a încerca să evite lovitura, însă nu a mai avut tip întrucât uluca s-a izbit cu putere în zona cefei acestuia după care a ricoşat în şanţ.
Victima a căzut de îndată la pământ, iar martorii D.R., B.C. şi S.I. au încercat să-i acorde ajutor, în vreme ce inculpatul Ţ.C.G. a plecat imediat spre casă.
După foarte scurt timp victima C.P.E. a decedat. Fapta inculpatului Ţ.C.G. care în seara zile de 01 august 2012, în timp ce se afla în drumul public, pe fondul consumului de alcool şi al unor mici conflicte anterioare a lovit cu putere victima C.P.E. în ceafa, cu o ulucă care avea la ambele capete cuie, de la o distanţă relativ mică, respectiv 4 - 5 m, astfel că victima a căzut la pământ şi a decedat în foarte scurt timp întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute ca urmare a unei plăgi înţepate latero-cervicală stânga penetrantă în spaţiul medular spinal cu interesarea măduvii spinale.
Leziunile traumatice de la nivel cervical s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi unul înţepător, posibil corpul delict examinat şi au legătură directă şi necondiţionată cu decesul.
S-a mai precizat că leziunile traumatice de pe facies, trunchi şi membre s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri contondente şi cădere şi nu au legătură de cauzalitate cu decesul iar leziunile de la nivelul feţelor anterioare ale antebraţelor s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri tăietoare, posibil în condiţiile unei automutilări sunt vechi de circa 2 - 8 zile şi nu au de asemenea legătură de cauzalitate cu decesul.
În sângele recoltat la autopsie s-a constatat o concentraţie de 2,30 ‰ alcool etilic.
În raport de considerentele ce preced, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărătorul său ales, din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev de art. 183 C. pen. ca neîntemeiată.
Astfel, încadrarea juridică corectă este cea menţionată în actul de trimitere în judecată, cu motivarea că, deşi inculpatul nu a anticipat rezultatul faptei, prin modalitatea de săvârşire a faptei, respectiv aruncarea unei uluci ce avea cuie la ambele capete şi de la o distanţă mică în direcţia capului victimei, este evident că l-a acceptat, astfel că în speţă intenţia cu care a acţionat inculpatul este indirectă şi nicidecum nu poate fi vorba de o intenţie depăşită.
A mai reţinut tribunalul că inculpatul cunoştea că victima a consumat alcool, fiind în stare avansată de ebrietate şi că avea reflexele încetinite şi în plus, fiind mai corpolent, şi anterior acestei lovituri l-a agresat, victima nereuşind să riposteze în acelaşi fel.
Inculpatul Ţ.C.G. are antecedente penale, în sensul că a mai fost anterior sancţionat cu aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în cuantum de 400 RON pentru comiterea unei infracţiuni de violenţă, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 alin. (1) C. pen, conform Ordonanţei emisă în Dosarul nr. 5680/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina
În cauza de faţă inculpatul a recunoscut situaţia de fapt aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu, şi cel puţin la nivel formal, a declarat că regretă fapta comisă, în special decesul victimei, al cărei moarte nu a urmărit-o cu orice preţ, motivând că loviturile aplicate au fost urmare a faptului că a fost provocat chiar de victimă care de fapt a fost cel care l-a lovit mai întâi, fiind sub o puternică tulburare când a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Starea de provocare nu va putea fi reţinută în beneficiul inculpatului Ţ.C.G., care pe parcursul serii de 01 august 2012 a agresat de mai multe ori victima, astfel cum a fost expus în cuprinsul situaţiei de fapt iar măciuca aruncată de victimă nu l-a lovit, inculpatul ferindu-se, astfel încât acesta din urmă putea să evite rezultatul produs dacă nu ar fi continuat conflictul, aruncând de la mică distanţă o scândură cu cuie la ambele capete, în scop de răzbunare.
Pe de altă parte simpla recunoaştere a stării de fapt şi regretul formal, fără a se demonstra acordarea unui minim sprijin material sau de orice natură familiei victimei ulterior decesului, nu poate atrage recunoaşterea în mod automat în beneficiul inculpatului şi a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Astfel, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana inculpatului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia 1227 din 02 aprilie 2009, ceea ce nu este cazul în situaţia în speţă.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că inculpatul a recunoscut fapta săvârşită astfel cum a fost reţinută şi expusă în cuprinsul actului de inculpare, însuşindu-şi în totalitate probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În consecinţă, la individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului Ţ.C.G. s-a ţinut seama de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de pericolul social concret al faptei şi făptuitorului, de urmarea gravă a infracţiunii săvârşite, împrejurări în raport de care s-a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse de 16 (şaisprezece) ani închisoare în regim de detenţie.
Împotriva inculpatului Ţ.C.G. s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore la data de 02 august 2012, acesta fiind ulterior şi arestat preventiv, astfel că în conformitate cu art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la data de 02 august 2012 şi până la data pronunţării sentinţei, respectiv 05 martie 2013.
Întrucât fapta pentru care a fost cercetat şi condamnat în primă instanţă este una deosebit de periculoasă în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
La termenul de judecată din data de 12 februarie 2013 partea vătămată C.I. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 40.000 RON despăgubiri civile, din care suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu înhumarea victimei şi pomenile după obiceiul locului şi suma de 20.000 RON reprezentând daune morale.
La acelaşi termen de judecată inculpatul Ţ.C.G. a declarat că este de acord să despăgubească partea civilă cu suma pe care acesta a solicitat-o cu titlu de despăgubiri civile.
a) Cu privire la daunele materiale:
Potrivit art. 1392 din noul C. civ. "cel ce a făcut cheltuieli în caz de deces al victimei, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli".
În raport de textul de lege menţionat, dar şi de principiul disponibilităţii părţilor în privinţa soluţionării acţiunii civile în procesul penal a fost admisă în cererea părţii civile C.I. şi a fost obligat inculpatul Ţ.C.G. să plătească părţii civile C.I. suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu înhumarea victimei C.P.E. şi pomenirile ulterioare după obiceiul locului.
b) Cu privire la daunele morale:
Prin art. 1391 din noul C. civ. a fost reglementată posibilitatea reparării prejudiciului nepatrimonial, cât şi mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale la care o persoană poate recurge în cazul decesului victimei unei fapte delictuale.
Potrivit art. 1.391 alin. (2) din noul C. civ. intitulat sugestiv "Repararea prejudiciului nepatrimonial "Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".
Tribunalul a reţinut că partea civilă C.I. este tatăl victimei C.P.E.
Partea civilă se află în prezent la o vârstă înaintată şi este de presupus că era beneficiarul unui suport remarcabil din partea fiului său, cu care locuia şi se gospodărea în comun, în cadrul aceleiaşi gospodării, prin urmare şi acesta a încercat un prejudiciu moral evident în contextul menţionat.
Potrivit practicii şi doctrinei juridice, prejudiciul moral nu poate fi cuantificat după elemente exacte aşa cum este cazul prejudiciului material, însă sumele de bani acordate trebuie să fie în măsură a asigura o alinare celui care l-a suferit.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, ci include o doză de aproximare avându-se în vedere consecinţele negative suferite pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Viaţa nu poate avea un preţ, după cum nici suferinţa nu poate avea preţ determinat, însă în speţă având în vedere în special consecinţele negative produse părţii vătămate, astfel cum au fost reţinute şi precizate în cele de mai sus, precum şi împrejurarea că inculpatul a fost de acord cu plata integrală a sumei solicitate cu titlu de daune morale, a fost obligat inculpatul Ţ.C.G. să plătească părţii civile C.I. suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale ce nu reprezintă o sumă exagerată, în aprecierea tribunalului, raportat la gravitatea şi importanţa prejudiciului moral, în speţă pierderea a unei vieţi omeneşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul Ţ.C.G., solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante, aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., având în vedere conduita sa bună înainte de săvârşirea faptei, nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei. Totodată, a solicitat reţinerea circumstanţei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece victima l-a lovit pe el înainte de săvârşirea faptei şi ambii au fost sub influenţa băuturilor alcoolice.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate şi examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia Penală Nr. 123 din 10 Aprilie 2013 l-a respins ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, nefiind contestată de inculpat, care a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, probe din care rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
S-a apreciat ca neîntemeiată cererea inculpatului de a se reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece pe de o parte, inculpatul a fost cel care a iniţiat conflictul, agresând-o pe partea vătămată în aceeaşi zi, de mai multe ori, pe fondul consumului de alcool, iar pe de altă parte, deşi, victima a aruncat cu un par către inculpat, nu l-a lovit, astfel încât nu se poate spune că inculpatul în momentul săvârşirii faptei se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii.
În altă ordine de idei, s-a apreciat că, instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social foarte ridicat al faptei, modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă - în aceeaşi zi, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a mai agresat-o pe partea vătămată, vârsta victimei, dar şi persoana inculpatului, care nu este la primul conflict cu legea penală, fiindu-i aplicate anterior două sancţiuni administrative pentru infracţiuni săvârşite prin violenţă, astfel încât pedeapsa de 16 ani închisoare este în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Nu s-a considerat că s-ar impune a fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia fiind avută în vedere de instanţa de fond prin orientarea cuantumului pedepsei spre minimul special prevăzut de lege.
S-a constatat că, inculpatul nu a criticat modul de soluţionare a acţiunii civile, la instanţa de fond fiind de acord să despăgubească partea civilă cu suma solicitată.
Întrucât nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei, ţinând cont de dispoziţiile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul Ţ.C.G.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În primul rând, vom constata faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art 3859 C. proc. pen., modificate prin această lege.
Înalta Curte a apreciat că recursul a fost motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., de către inculpatul Ţ.C.G., decizia instanţei de apel fiind criticată sub aspectul nereţinerii stării de provocare în care ar fi fost comisă fapta de omor, aspect invocat de inculpat atât în fond cât şi în apel nefiind indicat vreun caz de casare dintre cele limitativ prevăzute la art. 385 C. proc. pen.
Inculpatul a solicitat reţinerea circumstanţei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece victima l-ar fi lovit pe el înainte de săvârşirea faptei şi ambii au fost sub influenţa băuturilor alcoolice precum şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. şi ped. de art. 183 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În cadrul dezbaterilor, raportat la aspectul precizat de inculpat, apărătorul din oficiu al inculpatului a invocat cazurile de casare prev de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că aspectul invocat de inculpat poate fi analizat prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Trebuie reamintit că instanţa de recurs desfăşoară judecata în limitele învestirii potrivit art. 385 C. proc. pen. - din perspectiva cazurilor de casare invocate şi a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, aşa încât în speţă, nu este abilitată să reanalizeze situaţia de fapt, ci, pe baza situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond şi de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii desfăşurată la prima instanţă, şi în apel.
Aprecierea existenţei stării de provocare ar presupune o reanalizare a situaţiei de fapt aspect nepermis în această cale de atac.
De altfel este de menţionat că nu se putea reţine starea de provocare având în vedere starea de fapt stabilită.
În mod corect s-a apreciat că inculpatul a fost cel care a iniţiat conflictul, agresând-o pe partea vătămată în aceeaşi zi, de mai multe ori, pe fondul consumului de alcool.
Cu toate că victima a aruncat cu o măciucă către inculpat, fără să-l atingă însă, în momentul imediat premărgător loviturii aplicate victimei de inculpat, nu se poate spune că inculpatul în momentul săvârşirii faptei se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii.
Referitor la greşita încadrare juridică a faptei, instanţa de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea ce tinde a fi modificat nu este situaţia de fapt reţinută în speţă, ci norma de incriminare aplicabilă.
Susţinerea inculpatului privind greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat reprezintă o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea lovirii sau vătămării cauzatoare de moarte prev. şi ped. de art. 183 formulate de către recurent atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel şi care au fost respinse de aceste instanţe.
Înalta Curte reţine că pentru a putea caracteriza activitatea infracţională ca fiind făcută cu intenţia de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiţii, cum ar fi folosirea unui obiect vulnerant apt să producă lezarea unor zone vitale, numărul şi intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima precum şi alte împrejurări relevante.
Pentru existenţa infracţiunii de omor este necesar ca inculpatul să fi acţionat cu intenţia de a ucide în privinţa victimei. Actele de punere în executare a omorului, trebuind să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.
Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea de omor se caracterizează prin intenţie, care poate fi directă când făptuitorul urmăreşte, doreşte producerea morţii victimei, sau indirectă, când prevăzând posibilitatea producerii acestui rezultat, deşi nu-l doreşte, acceptă această eventualitate, adoptând o atitudine indiferentă ori superficială, de minimalizare a riscului producerii lui şi de asumare a acestui risc.
Existenţa sau nu a intenţiei de a ucide trebuie dovedită în concret. Fiind vorba de un proces psiho-volitiv ce se petrece în conştiinţa făptuitorului, forma de vinovăţie se poate dovedi numai prin examinarea manifestărilor exterioare ale inculpatului, care preced, însoţesc sau succed săvârşirea faptei, avându-se în vedere, în primul rând, împrejurările care caracterizează săvârşirea nemijlocită a faptei, sub aspectul naturii actelor de executare, modului de săvârşire, instrumentelor folosite, împrejurărilor de timp şi loc în care a fost comisă fapta, etc.
În considerarea acestor criterii, din probele administrate Înalta Curte apreciază că în mod corect au respins instanţa de fond şi cea de apel cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, în mod justificat fiind trimis în judecată şi, ulterior, condamnat inculpatul pentru infracţiunea de omor calificat, reţinându-se ca formă de vinovăţie intenţia indirectă, în sensul că, deşi nu se poate susţine că a dorit şi urmărit să suprime viaţa victimei, este dovedit că a acceptat posibilitatea ca prin acţiunea comisă, viaţa acesteia să fie curmată.
Intenţia indirectă la care s-a făcut referire este evidenţiată prin chiar conduita inculpatului care, în seara zilei de 01 august 2012, respectiv între orele 19,00 - 21,00, în timp ce se afla în barul "L." din comuna Sârbii Măgura, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a luat la bătaie în afara barului, cu victima. Inculpatul fiind mai solid, a aplicat mai multe lovituri victimei cu pumnii în zona capului şi în abdomen.
Această primă altercaţie a fost urmată de acţiunea victimei descrisă anterior şi de reacţia inculpatului care, în scop de răzbunare a aruncat spre victimă de la mică distanţă o scândură în care se aflau cuie la ambele capete.
Acţiunea inculpatului a avut drept consecinţă lovirea victimei în zona cefei, crearea unei plăgi înţepate latero-cervicală stânga, penetrantă în spaţial medular, decesul victimei survenind pe fondul insuficienţei cardio-respiratorii acute, datorate acestei plăgi.
Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge critica, ca neîntemeiată.
Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art 3859 pct. 14, în legătură cu aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece pedeapsa de 16 ani aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel, este în limitele legale.
Înalta Curte nu a identificat încălcări prevăzute de dispoziţiile art 3859 pct. 1, 3 - 6, 13 şi 15 C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, referitoare la respectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau calitatea persoanei, compunerea şi continuitatea completului de judecată, cazurile de incompatibilitate, publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului, avocatului sau a inculpatului la judecată, precum şi condamnarea inculpatului pentru o faptă neprevăzută de legea penală.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
În raport de considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarate de către inculpatul Ţ.C.G.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.C.G. împotriva Deciziei penale nr. 123 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 august 2012 la 30 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2906/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2919/2013. Penal → |
|---|
