ICCJ. Decizia nr. 3003/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3003/2013
Dosar nr. 6048/87/2012
Şedinţa publică din 4 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 45 din 05 martie 2013, Tribunalul Teleorman a dispus condamnarea inculpatului I.D., la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2) lit. b), c) C. pen. cu aplic. art. 74 - 76 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 74-76 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 74-76 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., art. 174 C. pen. rap la art. 176 lit. d) cu aplic. art. 74 - 76 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
I-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 august 2012 la zi, respectiv 05 martie 2013.
S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte (2 cuţite).
S-a dispus restituirea către inculpat a unei perechi de pantofi, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Inculpatul a fost obligat la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 10 august 2012, inculpatul a pătruns pe fereastră în locuinţa lui B.I., pe care l-a ameninţat cu un cuţit, că îl va omorî dacă nu îi dă banii, împrejurare în care partea vătămată a intenţionat să-l dezarmeze pe inculpat de cuţit, fiindu-i cauzate leziuni cu acesta.
Inculpatul a abandonat cuţitul şi şi-a însuşit un telefon mobil, ce aparţinea părţii vătămate.
Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru motive de netemeinicie ce ţin de individualizarea pedepsei aplicate inculpatului I.D. de instanţa de fond, în sensul greşitei reţineri în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74-76 C. pen. şi de inculpat, care a solicitat a se acorda o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Prin Decizia penală nr. 178/ A din 13 iunie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinţei penale nr. 45 din 05 martie 2013 a Tribunalului Teleorman pe care a desfiinţat-o, în parte şi, rejudecând:
A descontopit pedepsele aplicate inculpatului I.D. şi le-a repus în individualitatea lor.
A înlăturat aplicarea art. 74 - 76 C. pen.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)1 lit. b) şi c) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.D. la 10 ani închisoare.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.D. la două pedepse de câte 5 ani închisoare fiecare.
În baza art. 174 C. pen. rap. la art. 176 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.D. la 25 de ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul I.D. să execute pedeapsa de 25 de ani închisoare.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus arestarea preventivă de la 13 august 2012 la zi.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A respins, ca nefondat, apelul inculpatului I.D. şi l-a obligat la 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă de control judiciar a reţinut următoarele:
În baza propriului examen al datelor cauzei, Curtea a considerat întemeiată critica Parchetului, care a constatat că prima instanţă nu a făcut nicio referire, în considerentele hotărârii, la reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 -76 C. pen., acestea regăsindu-se în schimb în dispozitivul hotărârii.
Or, s-a apreciat că activitatea inculpatului după săvârşirea faptelor în sensul absenţei totale de empatie faţă de victime şi lipsa căinţei profunde a acestuia vizavi de faptă şi victime, corelate şi cu lipsa de educaţie şi ocupaţie demonstrează un potenţial criminogen ridicat, manifestat şi prin multiplele sancţiuni cu amenzi administrative primite pentru alte infracţiuni, în minorat. Prin urmare, atitudinea sa antisocială era notorie pe raza localităţii de domiciliu, astfel că nu se poate reţine că acesta a avut un comportament social adecvat nici înainte de săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, din contră manifestarea antisocială constituind un mod de viaţă pentru inculpat.
Pe de altă parte, instanţa de apel a remarcat că atitudinea de recunoaştere pe care a avut-o inculpatul nu este rezultatul conştientizării gravităţii faptelor comise, pe parcursul urmăririi penale acesta declarând constant că la fapte a mai participat o persoană, ci a dorinţei de reducere a limitelor de pedeapsă şi a probelor evidente ce-l încriminau.
Or, chiar dacă inculpatul este tânăr, la data săvârşirii faptelor (11 august 2012) abia împlinise de 2 luni vârsta majoratului şi aflat într-o etapă care, cel puţin teoretic, este una de formare intelectuală şi afectivă, s-a apreciat că în profilul său psiho-social sunt identificaţi o serie de factori (dezinhibiţia cu care au fost săvârşite faptele, violenţele multiple faţă de victime - consătenii săi - lipsa oricărui ţel în viaţă) ce susţin ideea unui potenţial criminogen ridicat şi impune aplicarea unei pedepse mai ferme, care să implice o perioadă mai mare de detenţie, dându-i astfel posibilitatea inculpatului să reflecteze asupra comportamentului său, prin asimilarea elementelor de instruire învederate de factorii educativi din penitenciar (psihologi, consilieri etc.) şi învăţarea unei meserii în speranţa formării unei atitudini social corecte.
De aceea, s-a considerat de către instanţa de apel că trebuie acordată relevanţă deosebită funcţiei coercitive şi de exemplaritate a pedepsei prin înlăturarea pentru o perioadă mai îndelungată din societate a inculpatului.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul I.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
Recurentul inculpat I.D., invocă în susţinerea recursului, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În baza acestui caz de casare acesta solicită a se reţine că i s-a aplicat o pedeapsă nelegală, întrucât instanţa de apel nu a ţinut seama de circumstanţele sale personale şi de cele reale ale săvârşirii faptei. De asemenea a apreciat că nu s-a avut în vedere că nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei şi în aceste condiţii a considerat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, în final solicitând redozarea în sensul reducerii cuantumului pedepsei.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate în raport de disp. art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este nefondat şi urmează a fi respins ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte aminteşte că Decizia penală nr. 178/ A a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 13 iunie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare, în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar rezultă că inculpatul I.D. în seara zilei de 10 august 2012, a pătruns pe fereastră în locuinţa părţii vătămate B.I., pe care l-a ameninţat cu un cuţit că îl va omorî dacă nu îi dă banii, împrejurare în care partea vătămată a intenţionat să-l dezarmeze pe inculpat de cuţit, fiindu-i cauzate leziuni cu acesta. In aceste împrejurări inculpatul a abandonat cuţitul şi şi-a însuşit un telefon mobil, ce aparţinea părţii vătămate.
Criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. nu pot fi supuse analizei.
Potrivit art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Înalta Curte aminteşte că acest caz de casare permite Înaltei Curţi să exercite controlul judiciar numai asupra chestiunilor de drept nu şi asupra situaţiei de fapt sau a modului de individualizare a pedepselor.
Criticile formulate de recurentul inculpat prin prisma acestui caz de casare se referă la greşita individualizare a pedepsei.
Înalta Curte aminteşte că din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o Curte de Casaţie, astfel încât exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept.
Reţinerea unor circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, stabilirea modalităţii de executare a pedepsei sunt împrejurări ce ţin de procesul de individualizare a pedepselor şi nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a modificării cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârea recurată poate fi criticată doar sub aspectul nelegalităţii pedepsei, iar incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situaţii decât cele reglementate de legiuitor.
Faţă de considerentele arătate, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va computa prevenţia inculpatului I.D. de la 13 august 2012 la 4 octombrie 2013.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva Deciziei penale nr. 178/ A din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 august 2012 la 04 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei pentru termenul din 7 august 2013 se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3001/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3004/2013. Penal → |
|---|
