ICCJ. Decizia nr. 3020/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3020/2013
Dosar nr. 4361/121/2011
Şedinţa publică din 7 octombrie 2013
Asupra recursului penal de faţă,
Examinând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 44 din 20 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 4361/121/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului C.N., pentru comiterea infracţiunii luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa închisorii în cuantum de 6 luni. În temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, de 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat conform dispoziţiilor art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului C.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi s-a dispus suspendarea executării acesteia pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului C.N. asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale relative suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În conformitate cu dispoziţiile art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 410 RON, depusă la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi indisponibilizată la C. Bank, Sucursala Galaţi cu recipisa din 19 aprilie 2011 şi chitanţa din 19 aprilie 2011. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 3.200 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A - Serviciul Teritorial Galaţi cu nr. 63/P/2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.N., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin acelaşi act de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., faţă de martora cu identitate protejată Ş.M., precum şi disjungerea cauzei sub aspectul săvârşirii, de către inculpatul C.N., a infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, şi dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi înregistrarea separată la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi pentru continuarea cercetărilor.
S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare faptul că inculpatul C.N., în calitate de conferenţiar universitar şi prodecan la Facultatea de Ştiinţe din cadrul universităţii "D." Galaţi, în datele de 7 aprilie 2009 şi 14 aprilie 2009, a pretins şi a primit suma de 410 RON, echivalentul sumei de 100 euro, pentru a-i da martorei Ş.M. lucrarea de licenţă susţinută de către studenta N. (actualmente M.) M. în sesiunea iunie 2007, al cărei îndrumător a fost inculpatul, în acelaşi timp promiţând darea şi a altor 30 de lucrări de licenţă elaborate de studenţii absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii "D." Galaţi.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt prezentată în rechizitoriu. A constatat prima instanţă că inculpatul C.N. a fost, în perioada 23 septembrie 1985 - 07 mai 2009, angajat în calitate de cadru didactic la Universitatea "D." Galaţi, având gradul de conferenţiar universitar doctor. Acesta îşi desfăşura activitatea în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, catedra de matematică, ocupând în perioada 07 februarie 2008 - 27 aprilie 2009 şi funcţia de prodecan al acestei facultăţi. În această calitate, inculpatul a avut ca atribuţii de serviciu şi îndrumarea studenţilor din anii terminali în activitatea de elaborare a lucrărilor de licenţă, ce urmau a fi susţinute pentru finalizarea studiilor universitare.
Aflând că există cadre didactice universitare care oferă studenţilor din anii terminali lucrări de licenţă făcute de ei, contra unor sume de bani, un reporter de la postul de televiziune R. TV, în persoana martorei cu identitate protejată Ş.M., a accesat internetul şi a telefonat mai multor profesori universitari de la universităţi diferite din ţară, pentru a primi relaţii în acest sens. Martora a fost refuzată de către toţi profesorii universitari abordaţi în scopul arătat, mai puţin de către inculpatul C.N., cadru didactic cu gradul de conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe, catedra de matematică, din cadrul Universităţii "D." Galaţi şi prodecan al acestei facultăţi.
Martora l-a contactat telefonic pe inculpat şi, sub pretextul că deţine o firmă ce are un site ce se ocupă cu comercializarea lucrărilor de licenţă, i-a propus acestuia o întâlnire.
Prima oară martora l-a întâlnit pe inculpatul C.N. în municipiul Bucureşti, în cursul lunii aprilie 2009. Cu această ocazie, i-a explicat cum funcţionează site-ul firmei şi acesta a fost de acord ca în schimbul unor sume de bani să-i vândă lucrări, iar ea să le posteze pe acel site pentru comercializare. Au stabilit să-i vândă mai multe lucrări de licenţă la preţuri cuprinse între 100 - 200 euro, în funcţie de nota obţinută pentru lucrarea respectivă.
Potrivit înţelegerii, după câteva zile, martora s-a întâlnit cu inculpatul C.N. în municipiul Galaţi, în parcul "M.", ocazie cu care acesta i-a adus o lucrare de licenţă, pe care i-a cerut-o ca mostră, pentru a-şi da seama de calitatea lucrărilor îndrumate. Cu acest prilej martora i-a oferit inculpatului suma de 410 RON, reprezentând echivalentul a 100 euro, iar acesta i-a vândut lucrarea.
După această discuţie s-au despărţit şi au stabilit să păstreze legătura pentru a-i mai furniza şi alte lucrări.
La scurt timp, toată această discuţie care a avut loc în municipiul Galaţi, dar şi discuţia din municipiul Bucureşti, au făcut obiectul unui montaj ce a constituit o ştire difuzată pe postul de televiziune "R. TV". În final, martora a făcut precizarea că discuţiile purtate cu inculpatul C.N. în municipiul Bucureşti şi în municipiul Galaţi au fost înregistrate audio-video.
La data de 26 aprilie 2009 pe postul de televiziune "R. TV" în cadrul emisiunii "Ş.S.S." a fost difuzat un reportaj filmat cu camera ascunsă în care un reporter al postului de televiziune a obţinut contra sumei de 410 RON, echivalentul a 100 euro, lucrarea de licenţă elaborată sub îndrumarea inculpatului C.N. de către martora M. (fostă N.) M., care a absolvit Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii "D." Galaţi în sesiunea iunie 2007, fiind licenţiată în matematică-informatică. Obiectul acestui reportaj televizat a fost reluat şi în reportajul scris intitulat "Licenţe la tarabă", publicat în cotidianul local "V." din data de 28 aprilie 2009.
Lucrarea sa de licenţă a avut tema "Echivalenţe reprezentabile de categorii" şi a obţinut nota 9,33.
În cauză a fost audiată şi martora N. (actualmente M.) M., absolventa Facultăţii de Ştiinţe a cărei lucrare de licenţă a fost vândută de către inculpatul C.N., aceasta declarând că a elaborat singură lucrarea de licenţă, contribuţia inculpatului fiind indicarea bibliografiei şi cuprinsul lucrării.
Lucrarea de licenţă a întocmit-o în două exemplare, un exemplar l-a depus la secretariatul facultăţii împreună cu cererea de susţinere a examenului de licenţă, iar al doilea exemplar i l-a înmânat inculpatului C.N.
După difuzarea reportajului pe postul de televiziune "R. TV", la data de 05 mai 2009, inculpatul a fost cercetat prealabil de către Comisia de cercetare disciplinară prealabilă constituită în baza Hotărârii nr. 2 din 28 aprilie 2009 a Senatului Universităţii "D." Galaţi. Această comisie a concluzionat că inculpatul C.N. se face vinovat de încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 12 alin. (3) lit. d), j), p) şi de art. 64 alin. (2) lit. d), e), g) din Regulamentul intern de organizare a universităţii, propunând în consecinţă desfacerea contractului individual de muncă din motive disciplinare, prin conduita sa inculpatul cauzând un prejudiciu de imagine Universităţii D." Galaţi.
A apreciat instanţa de fond că situaţia faptică mai sus expusă a fost dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu din 28 aprilie 2009, procesul-verbal din 30 aprilie 2009 de redare rezumativă a unei convorbiri telefonice purtată de inculpat la data de 29 aprilie 2009, corelativ cu autorizaţiile cu nr. 211 şi nr. 212 din 30 aprilie 2009, emise de Tribunalul Galaţi în baza Încheierii nr. 2363/121/2009, vizând interceptarea şi înregistrarea audio-video în mediul ambiental a momentelor şi discuţiilor purtate de inculpatul în cauză, încheierea de prelungire a acestor autorizaţii, procesul-verbal din 08 februarie 2011 de redare integrală a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către inculpat cu o persoană de sex feminin la datele de 7 şi 14 aprilie 2009, procesul-verbal de redare a declaraţiei martorei cu identitate protejată Ş.M., declaraţia martorei M.M. şi copia diplomei de licenţă a acesteia, documentaţia cercetării disciplinare prealabile a inculpatului C.N., raportul Comisiei de cercetare disciplinară prealabilă din 05 mai 2009, tabelul nominal cu numele studenţilor care au susţinut examenul de licenţă în sesiunile iunie 2006, 2007 şi 2008 sub îndrumarea inculpatului C.N., metodologia de finalizare a studiilor universitare şi postuniversitare aprobate de Universitatea "D." Galaţi, ordinul privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior, fişa individuală a postului didactic ocupat de inculpat în anul universitar 2006/2007, regulamentul intern aplicat cadrelor didactice în cadrul universităţii în perioada de referinţă, adresa Universităţii "D." din 18 aprilie 2011 prin care se evidenţiază faptul că proiectul de licenţă elaborat de martora N.M., studentă în cadrul facultăţii, promoţia iunie 2007, sub îndrumarea inculpatului, se află în arhiva universităţii, toate acestea coroborate cu declaraţiile inculpatului C.N. de asumare parţială a faptei.
A apreciat instanţa de fond că susţinerile inculpatului din cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, în sensul că, deşi a acceptat să comercializeze lucrările de licenţă ale foştilor săi studenţi, nu a avut reprezentarea caracterului ilicit al acestui demers, nu au nici un suport probator, neputând fi reţinute în cauză. Astfel, a susţinut inculpatul că, în opinia sa, a fost abordat pentru crearea unei colecţii de referinţă, a unei "biblioteci" vizând astfel de lucrări, prin care dorea să se afirme pe plan naţional, să întreprindă un fel de revizuire a acestor categorii de lucrări.
A arătat prima instanţă că aceste susţineri ale inculpatului sunt contracarate prin depoziţiile martorei cu identitate protejată Ş.M., care a arătat invariabil că i-a adus la cunoştinţă inculpatului în mod clar că activitatea site-ului viza comercializarea lucrărilor de licenţă deja trecute prin comisia de evaluare şi în nici un caz prelucrarea acestora în vederea ajutării studenţilor din anii terminali în a-şi obţine modele de lucrări de licenţă (declaraţie martoră). În acelaşi sens au fost reţinute şi aspectele relevate de înregistrările convorbirilor ambientale purtate între inculpat şi martoră, conţinutul acestora evidenţiind cu claritate faptul că inculpatul, în calitatea de conferenţiar universitar deţinută, a acceptat în deplină cunoştinţă de cauză promisiunea unor sume de bani în scopul de a întreprinde acte contrare îndatoririlor sale de serviciu.
Astfel, el a recomandat martorei mai sus menţionate (care tocmai îi adusese la cunoştinţă că această " afacere" în care urma să fie cooptat este destul de bănoasă) că "trebuie discreţie, ca să nu (...) apară probleme", sugerând de asemenea martorei că banii pe care urma să-i primească să-i fie remişi cash şi nu prin conturi care puteau fi verificate.
A apreciat instanţa de fond ca fiind semnificativă atitudinea inculpatului legată de formarea profesională a studenţilor săi, dar şi de prestigiul instituţiei pe care o reprezintă, acesta arătând că nu-l interesează posibilitatea ca un student să se prezinte la un moment dat cu o lucrare pe care a vândut-o în această modalitate şi că doreşte un comision pentru a intermedia cooptarea şi a altor profesori, de alte specializări, care să "colaboreze".
Declaraţia martorei M. (fostă N.) M., a cărei lucrare a fost comercializată, evidenţiază faptul că îndrumarea profesorului C.N. s-a limitat doar la indicarea bibliografiei şi a structurii, lucrarea fiind redactată integral de martoră.
A conchis prima instanţă că acţiunea inculpatului, aşa cum a fost reţinută, se circumscrie conţinutului juridic al infracţiunii de luare de mită - act de corupţie pasivă constând în primirea/pretinderea de sume de bani (cumpărare a funcţiei) în vederea îndeplinirii unui act ilegal. În schimbul unor sume de bani, inculpatul în cauză a acceptat să înstrăineze lucrări susţinute de studenţi la examenele de licenţă, aflate în patrimoniul universităţii, fără a avea contribuţii personale la elaborarea acestora, în scopul de a fi folosite de alţi studenţi. Or, printre atribuţiile de serviciu ale inculpatului se număra şi aceea a îndrumării în redactarea unor astfel de lucrări, fiind retribuit de universitate pentru această activitate. A mai reţinut, de asemenea, prima instanţă că inculpatul avea obligaţii şi răspunderi de natură profesională, materială şi morală care să garanteze realizarea procesului instructiv-educativ precum şi dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane şi formarea personalităţii autonome şi creative, conform dispoziţiilor Legii învăţământului nr. 84/1995 (art. 3 şi 4) şi Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Astfel, corectitudinea şi moralitatea funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu sunt condiţii sine qua non, nu numai pentru prestigiul ori autoritatea instituţiei pe care o reprezintă ci pentru însăşi existenţa societăţii organizate care presupune procesul de formare a personalităţilor umane, cu atât mai mult în situaţia inculpatului care avea atribuţiuni în controlul, verificarea şi analiza complexă a unei activităţi educaţionale.
Din această perspectivă, a apreciat prima instanţă că în speţă nu au relevanţă susţinerile apărării, relative la faptul că activitatea inculpatului mai sus descrisă excede sfera penalului sau că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii în discuţie, motiv pentru care au fost respinse cererile de achitare a inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) sau d) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. ori în sensul constatării lipsei pericolului social specific unei infracţiuni.
A opinat instanţa de fond că, în drept, fapta reţinută în sarcina inculpatului C.N., mai sus descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pronunţând condamnarea acestuia. La individualizarea şi dozarea pedepsei aplicate, instanţa de fond a avut în vedere natura şi gravitatea infracţiunii, corelativ cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului (aflat la primul conflict cu legea penală, afişând o atitudine procesuală parţial sinceră şi prezentându-se de fiecare dată în faţa autorităţilor).
Faţă de aceste aspecte, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii într-un cuantum apropiat de minimul special permis de dispoziţiile legale corelative reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. Raportat la aplicarea unei pedepse complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen., potrivit cărora atunci când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi poate fi înlăturată; de altfel, au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 65 alin. (3) C. pen., raportat la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Pe de altă parte, având în vedere natura şi cuantumul sancţiunii aplicate în cauză, absenţa antecedenţei penale, precum şi elementele care circumstanţiază persoana inculpatului, a apreciat prima instanţă că scopul sancţiunii poate fi atins şi fără executare efectivă, astfel încât - în temeiul dispoziţiilor art. 81 - 82 C. pen. - s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii, iar în temeiul alin. (5) al aceluiaşi text de lege s-a dispus suspendarea executării acesteia pe durata termenului de încercare stabilit cu privire la pedeapsa principală a închisorii. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale relative la suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 410 RON, depusă la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi indisponibilizată la C. Bank cu recipisa din 19 aprilie 2011 şi chitanţa din 19 aprilie 2011., iar în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus în privinţa cheltuielilor judiciare în cauză.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul C.N.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat de către procuror că instanţa de fond a procedat la o greşită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului C.N., sentinţa pronunţată fiind netemeinică din acest punct de vedere. S-a apreciat că, analiza circumstanţelor cauzei, atât a celor reale, cât şi a celor personale, într-o justă şi concretă relaţionare, prin prisma probelor cauzei şi a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reclamă o redozare a pedepsei, înlăturarea circumstanţelor atenuante şi, pe cale de consecinţă, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, conform art. 65 C. pen., inclusiv a dreptului prevăzut la art. 64 lit. c) C. pen.
Inculpatul nu a motivat în scris apelul declarat, însă a prezentat motivele apelului oral, prin apărător ales, cu prilejul dezbaterilor.
În principal acesta a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., (fapta nu este prevăzută de legea penală). În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea pentru considerentul că faptei reţinute în sarcina sa îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen., respectiv intenţia. În fine, într-un alt subsidiar inculpatul a solicitat a se face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 181 C. pen., arătând că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin Decizia penală nr. 228A din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul C.N. (fiul lui N. şi E., născut în mun. Focşani, jud. Vrancea, cetăţean român, studii superioare, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii "D." Galaţi şi conferenţiar universitar doctor la data comiterii faptei, cadru didactic la Universitatea "H." Bucureşti în prezent, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în mun. Galaţi, str. C., fără forme legale în mun. Galaţi, str. N., jud. Galaţi, fără forme legale în Bucureşti, B-dul L.).
A desfiinţat Sentinţa penală nr. 44 din 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.N. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A ridicat sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 410 RON, consemnată la C. Bank, Sucursala Galaţi cu recipisa din 19 aprilie 2011 şi chitanţa din 19 aprilie 2011 şi a dispus restituirea acestei sume inculpatului C.N.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
A respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi.
Pentru a pronunţa această decizie Curte a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 254 C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretind ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
În speţa de faţă, în sarcina inculpatului C.N. s-a reţinut prin actul de inculpare că, în datele de 07 aprilie 2009 şi 14 aprilie 2009, în calitate de conferenţiar universitar şi prodecan la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii " D." Galaţi, a pretins şi a primit suma de 410 RON, echivalentul sumei de 100 euro, pentru a-i da martorei Ş.M. lucrarea de licenţă susţinută de către studenta N. (actualmente M.) M. în sesiunea iunie 2007, al cărei îndrumător a fost inculpatul şi, în acelaşi timp, a promis darea şi a altor 30 de lucrări de licenţă elaborate de studenţii absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii "D." Galaţi, al căror îndrumător a fost tot el, contra unor sume de bani variind între 100 şi 200 euro, funcţie de notele obţinute de acei studenţi cu ocazia susţinerii lucrărilor de licenţă, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu care decurg din Legea nr. 84/1995, Legea nr. 128/1977 şi Regulamentul intern al Universităţii "D." Galaţi.
Reţinând aceeaşi situaţie de fapt ca şi aceea descrisă în rechizitoriu, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului C.N. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, apreciind că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Instanţa de apel a arătat că, astfel cum a fost probată cu mijloacele de probă administrate în cauză, fapta inculpatului C.N. nu constituie infracţiune, nefiind prevăzută de legea penală.
În esenţă, în prezenta cauză s-a reţinut în sarcina inculpatului C.N. că, înstrăinând sau acceptând să înstrăineze, contra cost, lucrări de licenţă pe care le-a coordonat pe parcursul activităţii sale didactice, ar fi îndeplinit un act contrar îndatoririlor sale de serviciu. În mod necesar, pentru a vedea dacă este îndeplinită această condiţie pentru existenţa infracţiunii, trebuie stabilite atribuţiile de serviciu cu privire la care se afirmă că ar fi fost încălcate de inculpat.
Astfel, prin actul de inculpare şi prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond s-a susţinut că, prin fapta săvârşită inculpatul C.N. a încălcat prevederile art. 12 alin. (3) lit. d), h), j) şi p) din Regulamentul intern al Universităţii "D." Galaţi.
Dispoziţiile invocate ca fiind încălcate prevăd următoarele:
"De asemenea, salariatul are următoarele interdicţii:
[…] d) folosirea numelui Universităţii, facultăţii, departamentului, serviciului în scopuri care pot duce la prejudicierea instituţiei; […]
h) folosirea în interes personal a bunurilor sau capacităţilor universităţii; […]
j) înstrăinarea oricăror bunuri date în folosinţă sau păstrare; […]
p) folosirea calităţii de salariat pentru obţinerea de avantaje în scop personal; […]"
Totodată, s-a mai reţinut că inculpatul a încălcat dispoziţiile Legii nr. 128/1977, potrivit cărora personalul didactic are obligaţii şi răspunderi de natură profesională, materială şi morală, care garantează realizarea procesului instructiv-educativ.
S-a mai arătat în susţinerea acuzaţiilor că inculpatul nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 84/1995, potrivit cărora învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional şi constă, printre altele, în formarea unor personalităţi creative.
Deşi, de principiu, se admite că atâta vreme cât nu fac vreo altă precizare, dispoziţiile art. 254 C. pen. vizează atât îndatoririle de serviciu specifice, cât şi pe cele generice (în acest sens pronunţându-se şi instanţa supremă prin Decizia penală nr. 59/1976), Curtea de apel a apreciat că în speţa de faţă nu a fost identificată nici măcar vreo astfel de îndatorire de serviciu pe care inculpatul C.N. să o fi încălcat prin fapta sa. Cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului, instanţa de apel a arătat că se poate afirma, cel mult, că ar contraveni deontologiei profesionale care incumbă statutului de cadru universitar şi că ar fi, prin urmare, o faptă imorală din acest punct de vedere, dar nicidecum că ar fi o faptă prevăzută de legea penală.
În acest context, instanţa de prim control judiciar a observat că, o lucrare de licenţă, spre deosebire, de exemplu, de o lucrare de doctorat, nu beneficiază de o protecţie juridică din punct de vedere al drepturilor de autor, nefiind vorba despre o lucrare originală, ci despre o simplă prezentare detaliată a unui subiect. Totodată, o astfel de lucrare nu are nici caracter secret, fiind accesibilă oricărei persoane care ar dori să o parcurgă. Astfel fiind, nu se poate afirma că inculpatul ar fi avut vreo obligaţie în legătură cu protejarea unei asemenea lucrări.
Pe de altă parte, este de notorietate că îndrumătorul lucrării de licenţă are un rol esenţial în elaborarea acesteia, acesta fiind cel care stabileşte, în fapt, conţinutul şi forma finală a lucrării, astfel încât nu poate fi primită aserţiunea potrivit căreia îndrumătorul unei lucrări de licenţă nu ar avea vreun drept asupra acesteia, în măsura în care s-ar accepta că o asemenea lucrare ar fi protejată juridic.
Deşi se afirmă în actul de inculpare că inculpatul ar avea printre atribuţiile sale de serviciu şi pe aceea constând în îndrumarea studenţilor în elaborarea lucrărilor de licenţă, fiind retribuit de universitate pentru această activitate, astfel încât susţinerea inculpatului în sensul că ar fi avut dreptul să vândă lucrări de licenţă le care le-a coordonat este neîntemeiată, Curtea a reţinut că, în speţa de faţă inculpatul nu a solicitat vreo sumă de bani pentru a-şi îndeplini această atribuţie de serviciu (caz în care, fără îndoială, s-ar fi putut vorbi despre o infracţiune de luare de mită), ci doar a dispus de o lucrare de licenţă deja susţinută.
Astfel cum s-a arătat deja, s-ar putea afirma despre fapta inculpatului că are un caracter imoral, dar aceasta nu ar putea atrage decât, cel mult, o sancţiune disciplinară, ceea ce de altfel s-a şi propus prin concluziile raportului comisiei de cercetare disciplinară constituită la nivelul Universităţii "D." Galaţi, aplicarea unei astfel de sancţiuni nemaifiind însă posibilă întrucât a intervenit demisia inculpatului din toate funcţiile deţinute la instituţia universităţii menţionată.
Elocventă în aprecierea caracterului nepenal al faptei reţinute în sarcina inculpatului C.N. a fost apreciată şi constatarea că, dacă acesta ar fi comis aceeaşi faptă după momentul la care ar fi încetat raporturile juridice de muncă (de exemplu, prin pensionare), în sarcina sa nu s-ar fi putut reţine infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., aceasta fiind o infracţiune de serviciu, cu subiect activ calificat. Astfel, deşi ar fi săvârşit una şi aceeaşi faptă, inculpatul nu ar fi fost pasibil de vreo sancţiune penală în situaţia în care nu ar fi fost salariat/funcţionar. Concluzia care se impune, aşadar, este aceea că fapta inculpatului nu poate fi încadrată în categoria infracţiunilor de serviciu, aceasta putând fi săvârşită, deopotrivă, şi de o persoană care nu are calitate de salariat/funcţionar.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea de apel a concluzionat că fapta inculpatului C.N., astfel cum a fost descrisă prin actul de inculpare, constituie o simplă convenţie civilă, nesancţionabilă din punct de vedere penal. În concret, inculpatul nu a făcut altceva decât să dea curs unei cereri de cumpărare venită din partea martorei denunţătoare Ş.M., cerere având ca obiect o lucrare de licenţă deja susţinută. Deşi este evident că inculpatul intrase în posesia respectivei lucrări de licenţă în virtutea funcţiei de cadru universitar, nu poate fi trecută cu vederea împrejurarea că, în privinţa unei asemenea lucrări, inculpatul nu avea vreo obligaţie de a-i asigura protecţia.
Astfel fiind, Curtea a desfiinţat sentinţa penală apelată, iar în rejudecare a dispus achitarea inculpatului C.N., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.
Ca urmare a dezlegării date cauzei pe latură penală, Curtea a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra sumei de 410 RON, consemnată la C. Bank, Sucursala Galaţi cu recipisa din 19 aprilie 2011 şi chitanţa din 19 aprilie 2011, şi restituirea acestei sume către inculpatul C.N.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi care a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., raportat la temeiul de achitare şi la motivarea pe care instanţa de apel a dispus-o cu privire la elementele laturii obiective care circumscriu conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, sens în care a apreciat că soluţia pronunţată în apel este nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs că, în cauză, din perspectiva conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile pentru a conchide că această situaţie de fapt se circumscrie infracţiunii de luare de mită, arătând că inculpatul a acţionat în calitate de funcţionar în sensul legii penale, având în vedere funcţia deţinută la data faptelor, respectiv prodecan al facultăţii şi conferenţiar universitar, precum şi faptul că a pretins şi primit suma de 410 RON, echivalentul sumei de 100 euro, respectiv că a pretins mai multe sume de bani pentru a remite 30 de lucrări de diplomă.
Totodată, a arătat că modul în care inculpatul a acţionat priveşte exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, acest lucru rezultând şi din fişa postului unde se arată că inculpatul, în calitate de conferenţiar universitar, era îndrumător, coordonator şi conducător al lucrărilor de diplomă, astfel că remiterea lucrării de diplomă cu antetul universităţii din care rezultă că aceasta a fost coordonată de inculpatul C.N., reprezintă exercitarea atribuţiilor de serviciu, de îndrumător al unei lucrări de diplomă şi nu se poate reţine, aşa cum a procedat instanţa de apel, că încălcarea realizată de inculpat ar reprezenta o chestiune pur imorală, câtă vreme nici măcar nu se prevede care este legea în raport cu care ar trebui să răspundă inculpatul.
Înalta Curte, analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate apreciază că recursul formulat este fondat, însă prin prisma temeiului în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului C.N. şi implicit a considerentelor ce au susţinut soluţia adoptată.
Înalta Curte, apreciază că deşi soluţia de achitare a inculpatului este corectă, raportat la datele concrete şi particularitatea speţei în esenţa sa, se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi nu pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală aşa cum a concluzionat instanţa de apel.
Abordarea şi analiza prezentului recurs raportat la motivele invocate, impune în opinia Înaltei Curţi, pe de o parte obligativitatea de a se face distincţie între încălcarea deontologiei profesionale şi încălcarea atribuţiilor de serviciu, iar pe de altă parte obligă raportat la circumstanţele concrete ale cauzei să se verifice dacă încălcarea normelor de deontologie profesională se identifică cu sfera infracţionalului în sensul atragerii răspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită şi se regăseşte în latura obiectivă a acestei infracţiuni.
Delimitarea acestor aspecte impune în opinia Înaltei Curţi analiza şi detalierea celor două noţiuni, cu consecinţa stabilirii coordonatelor din punct de vedere penal sau disciplinar şi a condiţiilor ce pot sta la baza angajării uneia din cele două forme de răspundere.
Deontologia profesională reprezintă doctrina privitoare la normele de conduită şi obligaţiile etice ale unei profesiuni. Dacă luăm în discuţie profesiunile şi funcţiile legate de activitatea didactică din instituţiile de învăţământ, indiferent de rangul lor, cei care exercită aceste funcţii şi profesiuni trebuie să respecte anumite norme de conduită profesională şi anumite obligaţii de ordin moral sau astfel spus o deontologie didactică.
Deontologia vizează, prin definiţie, filtrarea axiologică a strategiilor, tehnicilor, artificiilor procedurale prin raportarea acestora la repere morale, benefice pentru om şi umanitate; pentru că o deontologie de ordin didactic îţi arată şi te ghidează ce este bine să predai, unde şi în ce circumstanţe se face educaţia, în ce condiţii şi când se opreşte exercitarea educativă auto şi mai ales reperează ambivalenţa morală, alunecările vătămătoare sau nelegimitatea unor practici.
Fiecare persoană adultă, inclusiv cadrul didactic, trebuie să aibă la baza activităţii sale, o deontologie profesională care să-i confere un statut social, o anumită demnitate prin care să dobândească o încredere deplină în capacităţile sale, să aibă curajul asumării autonomiei axiologice întrucât aceasta constituie valoarea, suportul şi sensul libertăţii spirituale.
Toate aceste aspecte vizează şi însumează condiţiile transmiterii cunoaşterii, sub toate aspectele şi în toate formele ei de manifestare şi obligă la respectarea unor norme de conduită, care atunci când sunt încălcate sau nu sunt respectate aduc în prim plan anumite rigori sau obligaţii.
Analiza acestei noţiuni circumscrisă şi cunoscută sub denumirea de deontologie profesională se impune în opinia Înaltei Curţi aşa cum s-a precizat prin raportare la datele concrete ale cauzei, respectiv pentru a stabili dacă suma de bani de 410 RON primită de inculpatul C.N., în calitate de conferenţiar universitar şi prodecan la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii " D." Galaţi, de la martora Ş.M. care nu era studentă la universitatea unde preda inculpatul, în schimbul unei lucrări de licenţă ce a fost susţinut în urmă cu doi ani datei la care se susţine că inculpatul ar fi comis fapta, reprezintă elementul material al infracţiunii de luare de mită astfel cum este el definit în conţinutul articolului 254 C. pen.
Înalta Curte apreciază în consens cu instanţa de apel că actul de acuzare în baza căruia se solicită condamnare inculpatului, nu face nici un fel de diferenţiere între atribuţiile de serviciu pe care inculpatul trebuia să le îndeplinească în mod concret astfel cum sunt ele reglementate în Regulamentul intern al Universităţii D. şi unde sunt detaliate în mod explicit şi detaliat şi respectarea normelor de conduită la care inculpatul era obligat ca şi conferenţiar universitar.
Totodată, Înalta Curte, apreciază că în mod greşit nu s-a analizat dacă vânzarea lucrării de licenţă ce fusese susţinută deja se încadrează noţiunii de act contrar îndatoririlor de serviciu astfel cum prevede legea penală sau reprezintă un act contrar normelor de conduită pe care inculpatul era obligat să le respecte.
Analiza tuturor acestor aspecte relevă în opinia Înaltei Curţi, că atitudinea inculpatului nu are legătură cu atribuţiile sale de serviciu ci cu respectarea unor rigori sau obligaţii ce decurg din regulamentul intern al universităţii, în capitolul intitulat "drepturile şi obligaţiile salariatului", şi care obligă la respectarea unor norme de conduită pentru care acesta a şi fost propus cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă dacă nu ar fi intervenit demisia sa.
Încălcarea normelor de conduită, apreciază Înalta Curte, nu poate atrage răspunderea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, actele dosarului relevă neechivoc că nici în fapt şi nici în drept nu putem vorbi de o încălcare a atribuţiilor de serviciu în concret aşa cum sunt ele definite prin fişa postului; în varianta în care s-ar admite ipoteza potrivit căreia orice act de conduită imoral se circumscrie sferei penalului, s-ar ajunge la antrenarea răspunderii penale pentru orice situaţie în care deontologia didactică care garantează realizarea procesului instructiv-educativ a fost încălcată, lucru nepermis de lege.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, va casa în parte decizia atacată numai în ceea ce priveşte temeiul achitării inculpatului C.N., va reţine cauza spre rejudecare şi în fond, va schimba temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 228 A din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte temeiul achitării inculpatului C.N., reţine cauza spre rejudecare şi în fond, schimbă temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.N., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3019/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3025/2013. Penal → |
|---|
