ICCJ. Decizia nr. 3027/2013. Penal. Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art.266 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3027/2013
Dosar nr. 387/43/2012
Şedinţa publică din 7 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 7 din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Tărgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, în baza art. 266 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului B.I., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de cercetare abuzivă, făcându-se, totodată aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate, iar, în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.A. şi obligat inculpatul la plata către aceasta a sumelor de 39 RON cu titlu de despăgubiri materiale, 5.000 RON cu titlu de daune morale şi 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, fiind respinse, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, prin rechizitoriul din 4 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.I. pentru comiterea infracţiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., reţinăndu-se, în fapt, următoarele:
La data de 22 noiembrie 2011, s-a înregistrat la Poliţia oraşului Miercurea Nirajului plângerea penală formulată de persoana vătămată M.C., îndreptată împotriva A.N., prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Dosarul a fost repartizat, prin rezoluţia comisarului şef B.I., agentului şef de poliţie M.R. care, în cadrul actelor premergătoare desfăşurate, a audiat 5 persoane, fiind ajutat şi de colegul său, agentul principal K.S., care a audiat alte 3 persoane. În urma administrării acestor acte, intrând în cercul suspecţilor numitul S.A., s-a impus în cauză audierea lui. Agentul şef M.R. a arătat în declaraţia de martor dată la procuror, în 6 martie 2012, că în ziua precedentă incidentului, deci în 20 decembrie 2011, întâlnindu-se în faţa cofetăriei din oraşul Miercurea Nirajului cu fratele lui S.A., respectiv cu S.Z., i-a spus acestuia să-i transmită lui S.A. să se prezinte la poliţie a doua zi la ora 08:30. Partea vătămată S.A. a susţinut acelaşi lucru, respectiv aceeaşi modalitate de citare verbală, transmisă prin fratele său S.Z., în declaraţia dată la procuror (din data de 16 februarie 2012, în prezenţa avocatului ales şi a unui traducător autorizat de limbă maghiară). Acesta a precizat că, în data de 21 decembrie 2011, în jurul orei 08:30, a ajuns la Poliţia oraşului Miercurea Nirajului, a intrat în sediu şi a urcat la etaj, unde se afla biroul agentului M.R.
S-a menţionat că, în intervalul de timp 08:15-08:20, la această unitate de poliţie avea loc în fiecare zi o radio-conferinţă, care implica participarea tuturor lucrătorilor aflaţi la serviciu în acea zi şi că ea dura aproximativ 15-20 de minute, aspect confirmat prin toate declaraţiile date la procuror atât de inculpat, cât şi de martorii M.R., K.S. şi V.G. Drept urmare, în intervalul 08:15-08:20 până la 08:35-08:40, a avut loc radio-conferinta din ziua de 21 decembrie 2011, M.R. declarând că a participat la ea până la ora 08:30, când a sosit S.A., pe care trebuia să-l audieze.
Aşa cum a precizat partea vătămată, după ce a discutat cu M.R. în biroul acestuia aproximativ 10 minute, deci, în raport de momentul sosirii, între orele 08:30 şi 08:40, a intrat în birou inculpatul, care a început să strige la el că este un hoţ. Martorul M.R. a confirmat că, în jurul orei 08:45, a intrat în birou B.I., care l-a întrebat dacă S.A. recunoaşte că ar fi autorul furtului, răspunsul primit fiind negativ. Atât partea vătămată, cât şi martorul au arătat că, în acel moment, inculpatul i-a tras două palme peste faţă şi l-a strâns cu ambele mâini de gât pe S.A. După această primă agresiune, martorul a observat pe gâtul lui S.A., în partea laterală, o zgârietură. În acel moment, a susţinut că i-a cerut inculpatului să înceteze agresiunea, dar acesta i-ar fi strigat şi lui să tacă, pentru că şi el este un hoţ şi un corupt. M.R. a mai arătat că i-a fost teamă să intervină, deoarece inculpatul era foarte nervos şi a avut convingerea că va fi şi el agresat fizic. Deoarece S.A. a refuzat să mai răspundă în limba română la ceea ce era întrebat, inculpatul l-a chemat pe agentul principal K.S. să vină din biroul-secretariat (în care-şi desfăşură activitatea), pentru a purta o discuţie în limba maghiară cu S.A. Martorul menţionat a venit în biroul lui M.R., care este alături de secretariat, fiind despărţit doar de un perete, i-a tradus lui S.A. ceea ce a spus inculpatul, însă partea vătămată a refuzat să recunoască că e autorul furtului. Văzând atitudinea lui S.A., inculpatul a luat de pe cuierul aflat în birou bastonul de cauciuc, cu care i-a aplicat părţii vătămate 2-3 lovituri în palmă (după ce în prealabil i-a cerut să le desfacă). A continuat apoi agresiunea aplicându-i cu acelaşi baston 3-4 lovituri peste spate. Partea vătămată a susţinut că, la agresarea lui, a fost prezent şi K.S. Martorul M.R. a declarat că acesta a venit în birou după ce Sipos fusese strâns de gât şi a ieşit înainte de a fi lovit cu bastonul de cauciuc. Cu toate acestea, M.R. a arătat că, având în vedere spaţiul restrâns în care s-au derulat faptele, împrejurarea că biroul său e separat de secretariat doar de un perete, iar uşa biroului nu se putea închide (având de mult timp încuietoarea stricată), precum şi faptul că inculpatul striga foarte tare, ceea ce s-a întâmplat în acel interval de timp a fost cu certitudine auzit de K.S. Acesta din urmă, audiat fiind de procuror, ca martor, nu a recunoscut, însă, că, în data respectivă şi în intervalul de timp menţionat, ar fi fost prezent la vreun incident sau ar fi auzit gălăgie în biroul lui M.R. De altfel, K.S. nu a confirmat nici măcar că ar fi fost chemat să asigure traducerea, la audierea lui S.A., însă a arătat că l-a văzut pe partea vătămată, în cursul dimineţii, trecând prin faţa secretariatului spre biroul lui M.R. Nereuşind să obţină o declaraţie de recunoaştere a faptei, inculpatul a părăsit biroul lui M.R. în jurul orei 09:10-09:15, conform declaraţiei acestuia din urmă şi a părţii vătămate. După ce, în prezenţa agentului M.R., a dat o declaraţie olografă cuprinzând datele personale şi menţiunea că nu recunoaşte comiterea faptei, în jurul orei 09:30, S.A. a părăsit sediul poliţiei, îndreptându-se spre centrul oraşului.
În data de 21 decembrie 2011, fiind zi de miercuri şi săptămâna dinaintea Crăciunului, toate părţile audiate în dosar (parte vătămată, inculpat, martori) au confirmat că era zi de piaţă (târg) în oraşul Miercurea Nirajului. În zona pieţei, S.A. s-a întâlnit (pe rând) cu martorii T.J., S.Z.L. şi P.B. Mai întâi, s-a întâlnit cu martorul T.J., împreună cu care a intrat în cafeneaua (barul) din centrul oraşului Miercurea Nirajului, unde i-a povestit acestuia despre modul în care a fost agresat de inculpat. Ulterior, în piaţă, s-a întâlnit cu ceilalţi doi martori. Văzând că are o leziune proaspătă în zona gâtului şi aceştia l-au întrebat, fiecare la momentul la care l-au întâlnit, ce a păţit. Partea vătămată le-a relatat despre agresiunea săvârşită asupra lui de către inculpat, acest fapt fiind descris de cei trei martori în declaraţiile date la procuror.
După ce a stat de vorbă cu ei, în jurul orei 11:00, partea vătămată a declarat că s-a întors la poliţie, întrucât şi-a dat seama că nu are niciun înscris cu care să dovedească faptul că a fost în data şi la ora respectivă acolo, fiind citat verbal prin fratele său. Acesta a arătat că s-a întâlnit pe terasa din faţa poliţiei cu agentul M.R., căruia i-a relatat motivul pentru care s-a întors, martorul cerându-i să rămână câteva minute acolo, interval în care a intrat în sediu, în timp ce, în curtea poliţiei, a sosit inculpatul, însoţit de martorul D.I. Cu ocazia reaudierii la procuror, în data de 28 iunie 2012, S.A. a declarat că inculpatul l-ar fi întrebat, găsindu-l din nou în curtea poliţiei, dacă s-a întors pentru că s-a răzgândit în legătură cu recunoaşterea faptei. De asemenea, a arătat că pe martorul D.I. îl cunoştea, fiindcă a fost şef al Poliţiei Miercurea Nirajului şi că între cei doi a existat o discuţie legată de leziunea observată pe gâtul părţii vătămate. După ce inculpatul şi martorul D.I. au urcat în sediul poliţiei, a coborât agentul M.R., care i-a cerut lui S.A. să revină mai târziu pentru că nu are la acel moment formular tip citaţie.
De la poliţie, S.A. s-a deplasat la I.M.L. Târgu-Mureş, unde a fost examinat şi i s-a eliberat certificatul medico-legal din 21 decembrie 2011, din conţinutul căruia rezultă că au fost identificate o leziune de tip excoriaţie liniară de 2 x 0,2 cm pe gât, zona latero-cervical drept, 3 echimoze violacee roşiatice în formă de bandă de 22 x 2 cm, 23 x 2 cm şi 7 x 2 cm în prima treime medie a toracelui posterior, precum şi zone tumefiate şi violacee la nivelul feţei palmare a ambelor mâini. Concluziile actului medico-legal au fost că S.A. prezintă leziuni care s-au putut produce la 21 decembrie 2011, prin loviri directe repetate cu corp dur, contondent, comprimare între două planuri dure şi zgâriere, necesitând pentru vindecare 6-7 zile îngrijiri medicale. După ce s-a întors de la I.M.L., partea vătămată a mers la poliţie, unde a primit de la agentul M.R. citaţia pe care o ceruse.
În ziua următoare, deci în 22 decembrie 2011, partea vătămată s-a deplasat la domiciliul martorului P.B. (căruia îi relatase în ziua precedentă, în piaţă, despre incident), pe care l-a rugat să-l fotografieze, pentru a fixa prin acest mijloc urmele agresiunii suferite. Martorul a dat curs solicitării, a stocat pozele pe un cârd de memorie, cu care partea vătămată s-a deplasat la un magazin foto din Miercurea Nirajului, unde le-a developat, restituindu-i cârdul lui P.B. Cu ocazia audierii la procuror, martorului i-au fost prezentate fotografiile, acesta recunoscând imaginile pe care le-a imortalizat la data de 22 decembrie 2011.
Având aceste acte doveditoare, certificat medico-legal şi fotografii, partea vătămată a arătat că, după ce a discutat cu membrii familiei, respectiv mama, tata şi fratele, a hotărât să formuleze plângere penală, solicitând tragerea la răspundere a inculpatului pentru faptele comise.
În legătură cu acuzele aduse, B.I. a refuzat să dea o declaraţie în faza actelor premergătoare (a se vedea declaraţia din 6 februarie 2011), fiind audiat doar cu ocazia începerii urmăririi penale ca învinuit, în prezenţa apărătorului ales (la 13 februarie 2012).
Pe tot parcursul cercetărilor, inculpatul a avut o atitudine de negare a comiterii faptei., susţinând că nu rezultă din probele dosarului, dincolo de orice îndoială, că el este autorul faptei şi că, în ziua şi la ora respectivă, nu se afla la sediul poliţiei, ci în piaţa din Miercurea Nirajului. În susţinerea nevinovăţiei sale, a propus pentru audiere trei martori, cu care s-ar fi întâlnit în piaţă, precum şi audierea lucrătorilor V.G., împreună cu care susţine că s-a deplasat în piaţă în dimineaţa respectivă, şi K.S., care l-ar fi sunat pe telefonul mobil în cursul dimineţii să-i aducă la cunoştinţă că este aşteptat la sediu de martorul S.M. Probele au fost administrate şi martorii au confirmat prezenţa inculpatului în piaţă, doar că intervalul de timp în care aceştia l-au întâlnit este altul decât cel în care s-a săvârşit agresiunea. Mai exact, martorii D.I., fost şef al Poliţiei Miercurea Nirajului (în prezent pensionat) se afla împreună cu martorul M.M. în piaţă la un ceai şi amândoi au declarat că, în jurul orei 09:45, a apărut în piaţă şi inculpatul (care era singur, nu era însoţit de un alt lucrător de poliţie). L-au invitat la un ceai şi au rămas împreună până în jurul orei 11:00, când, după ce inculpatul a cumpărat pentru martorul M.M. un brad de Crăciun, s-a despărţit de acesta, îndreptându-se spre sediul poliţiei împreună cu martorul D.I. Acesta din urmă a declarat că, în timp ce se aflau la ceai în piaţă, inculpatul a fost sunat pe telefonul mobil şi, după ce a vorbit, le-a relatat că secretarul i-a adus la cunoştinţă că este aşteptat la poliţie de domnul S.M. Martorul D.I. a arătat că l-a însoţit pe inculpat la poliţie, aspect confirmat şi de partea vătămată, care, în jurul orei 11:00, s-a reîntors la poliţie pentru a-i cere lui M.R. o citaţie. S.A. a declarat că s-a întâlnit în curtea poliţiei cu inculpatul şi cu martorul D.I., despre care ştia că este fostul şef al Poliţie Miercurea Nirajului, purtându-se o discuţie între cei doi legată de faptul că martorul a observat pe gâtul lui S.A. leziunea, zgârietura.
Analizându-se declaraţiile inculpatului şi martorului legate de această împrejurare, s-a constatat că ele nu coincid decât cu privire la răspunsul pe care l-ar fi dat S.A. când a fost întrebat ce are la gât, şi anume acesta ar fi răspuns că s-a lovit cu un lemn sau o creangă, ducându-se în pădure după lemne. În rest, s-a arătat că cele două depoziţii nu se coroborează, întrucât inculpatul a arătat că martorul a fost cel care a stat de vorbă cu S.A. şi l-a întrebat ce a păţit, pe când martorul a declarat sub jurământ că inculpatul l-a întrebat acest lucru pe partea vătămată. Cert este că S.A., audiat fiind de procuror, a declarat în mod categoric că nu a spus celor doi că ar avea leziunea respectivă de la un lemn sau o creangă, încercându-se, de fapt, de către inculpat şi martor susţinerea ipotezei că acele leziuni s-au produs altfel decât susţine în plângere partea vătămată.
În ce-l priveşte pe martorul K.S., audiat fiind în legătură cu momentul la care inculpatul a părăsit sediul poliţiei în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2011, acesta nu a putut să indice ora exactă, dar a arătat că s-a întâmplat după ce s-a terminat radio-conferinţa, la un interval de timp, fără să poată preciza când anume, deoarece el nu a participat la aceasta şi nu ştia când s-a finalizat. În legătură cu susţinerea părţii vătămate că acest martor ar fi asistat la agresarea lui, că ar fi fost chemat să traducă ce se discuta sau că ar fi auzit cele petrecute în biroul lui M.R., K.S., la audierea sa în faţa procurorului, a negat fiecare din aceste ipoteze, precum şi faptul că ar fi relatat altor colegi despre incident în zilele următoare.
În legătură cu depoziţia martorului V.G., s-a constatat că aceasta este singura probă care confirmă declaraţia inculpatului conform căreia, în jurul orei 08:50-09:00, ar fi părăsit sediul poliţiei, însă, raportat la faptul că atât B.I., cât şi martorul au fost, iniţial, subiecţii aceluiaşi dosar nr. 955/P/2011, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, urmare a plângerii formulate de S.A. şi S.Z., s-a apreciat că respectivele depoziţii sunt subiective şi nu pot reţinute decât dacă se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În cadrul actelor de urmărire penală, o altă probă considerată relevantă în aprecierea conduitei inculpatului şi a martorului K.S. a fost considerată declaraţia agentului principal H.C.G., audiat atât în faza actelor premergătoare (la 8 februarie 2012), cât şi după începerea urmăririi penale (la 6 martie 2012), care a declarat că, la data de 21 decembrie 2011, nu era de serviciu şi nu se afla în sediul poliţiei, însă a aflat despre incident de la colegul său, K.S., în data de 23 decembrie 2011, când a venit la birou, acesta relatându-i verbal că, în urmă cu două zile, S.A. a fost prezent la poliţie pentru audiere şi că inculpatul i-a cerut să stea prin preajmă pentru a-l sprijini eventual cu traducerea declaraţiei, fiind de etnie maghiară ca şi partea vătămată. A mai arătat martorul că agentul principal K.S. i-a relatat că, la un moment dat, în biroul lui M.R., unde ştia că se aflau B.I. şi S.A., a auzit strigăte, ceartă, gălăgie, recunoscând vocea inculpatului şi a părţii vătămate. Nu i-a spus, însă, dacă în cele din urmă a fost chemat şi el în birou şi nici despre agresarea părţii vătămate. În schimb, în data de 27 decembrie 2012, când H.C.G. s-a întâlnit prima dată după incident cu M.R. (cu care este coleg de birou), acesta i-a relatat despre incidentul din 21 decembrie 2011 şi despre agresarea lui S.A. de către inculpat.
Analizând materialul probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Curtea de apel a constatat că, în speţă, rezultă în mod neechivoc că, la data de 21 decembrie 2011, partea vătămată S.A. a fost citată la Poliţia oraşului Miercurea Nirajului pentru a fi audiată, întrucât era suspectată de comiterea unei infracţiuni de furt, din declaraţiile acesteia şi ale martorului M.R., agentul de poliţie care trebuia să o audieze, rezultând că partea vătămată s-a prezentat la poliţie în jurul orelor 8:30.
A mai reţinut instanţa că, în fiecare zi, în jurul orelor 8:15-8:20, avea loc o radio-conferinţă cu conducerea I.P.J. Mureş, la care participau toţi lucrătorii de poliţie prezenţi la serviciu în ziua respectivă şi care dura aproximativ 15-20 de minute, o asemenea radio-conferinţă desfăşurându-se şi în data de 21 decembrie 2011, cu participarea inculpatului B.I., a agentului M.R., precum şi a altor lucrători din cadrul Poliţiei Miercurea Nirajului.
Prezentând, în continuare, situaţia de fapt rezultată din probe, judecătorul fondului a arătat că, după ce S.A. s-a prezentat la poliţie, în jurul orelor 8:30, agentul M.R. a ieşit de la radio-conferinţă şi l-a invitat în biroul său pentru a fi audiat, aşa cum rezultă din declaraţiile celor doi. În jurul orelor 8:45, în biroul agentului M.R. a intrat inculpatul B.I., care l-a întrebat pe martor dacă S.A. recunoaşte comiterea faptei de furt şi, după ce a primit un răspuns negativ, acesta a început să o lovească pe partea vătămată, la început aplicându-i două palme, după care a luat de pe cuier un baston de cauciuc cu care i-a aplicat mai multe lovituri peste spate. În opinia instanţei, faptul că S.A. a fost lovit de către inculpat rezultă în mod nemijlocit din declaraţiile părţii vătămate, ale martorului M.R., din planşa foto şi certificatul medico-legal, precum şi din depoziţiile martorilor P.B., T.J., A.S. şi S.Z.L.
Astfel, martorul P.B. a declarat că, în data de 21 decembrie 2011, în jurul orelor 10:00, s-a întâlnit cu partea vătămată în piaţa din Miercurea Nirajului şi, întrucât acesta avea un hematom pe gât, l-a întrebat ce s-a întâmplat, partea vătămată spunându-i că a fost bătut de şeful poliţiei din Miercurea Nirajului, respectiv de către inculpatul B.I. Cu acel prilej, partea vătămată l-a întrebat dacă are aparat de fotografiat, i-a răspuns că da, iar a doua zi a venit la el acasă şi i-a făcut câteva poze cu rănile pe care le avea (pozele fiind cele aflate la dosarul cauzei), după care i-a dat cârdul de memorie al aparatului pentru a putea edita pozele făcute.
Martorul S.Z.L. a declarat că, într-o zi de miercuri a anului 2011, înainte de Crăciun, în jurul orelor 10:00, s-a întâlnit în piaţa din Miercurea Nirajului cu partea vătămată S.A., iar acesta i-a spus că a fost la poliţie şi a fost bătut de şeful postului de poliţie din Miercurea Nirajului, de faţă fiind şi doi lucrători de poliţie, pe numele lor K. şi R.
În ce-l priveşte pe martorul T.J., acesta a declarat că, în luna decembrie a anului 2011, într-o zi de miercuri, înainte de Crăciun, când era şi piaţă în localitatea Miercurea Nirajului, s-a întâlnit cu partea vătămată S.A. în faţa unei cofetării, iar acesta i-a spus că în ziua respectivă a fost la poliţie şi a fost bătut de şeful Poliţiei Miercurea Nirajului, respectiv de inculpatul B.I.
De asemenea, din declaraţiile martorului A.S. a rezultat că el este persoana care a dus-o pe partea vătămată la I.M.L. Târgu Mureş şi a văzut că aceasta avea o zgârietură în zona gâtului, iar când a fost întrebat ce s-a întâmplat, i-a răspuns că a fost bătută de către inculpatul B.I.
A mai constatat instanţa că, deşi partea vătămată S.A. şi martorul M.R. au susţinut că, la un moment dat, la incident a fost de faţă şi martorul K.S., care a fost chemat de către inculpatul B.I. să traducă în limba maghiară discuţia, acest aspect nu este certificat de către martorul menţionat, care a arătat că nu îşi aduce aminte ca în acea zi să fi avut loc un incident între inculpat şi partea vătămată şi nici dacă 1-a ajutat pe inculpat, atunci când îl audia pe S.A., să-i traducă discuţiile din limba română în limba maghiară, precizând, însă, că, în ziua de 21 decembrie 2011, l-a văzut pe S.A. la sediul poliţiei, însă nu la ora 8:30, ci în jurul prânzului. Din declaraţiile martorului H.C.G., judecătorul a reţinut că acesta nu a fost prezent la sediul poliţiei în ziua incidentului, întrucât avea câteva zile libere, însă, din discuţiile ulterioare pe care le-a avut cu martorul K.S. şi apoi cu M.R., a ailat de la aceştia că inculpatul B.I. l-ar fi lovit pe S.A. în biroul lui M.R., întrucât partea vătămată nu recunoştea un furt de care era acuzat.
Analizând poziţia procesuală şi apărările formulate de inculpatul B.I., Curtea a constatat că, nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa instanţei, acesta nu a recunoscut comiterea faptei, arătând că, imediat după radio-conferinţă, a plecat de la sediul poliţiei şi s-a deplasat în piaţa din Miercurea Nirajului, revenind la serviciu doar în jurul orelor 11:00 împreună cu martorul D.I., când l-a văzut pe S.A. pe scările instituţiei, l-a întrebat ce caută, iar acesta i-a răspuns că îl aşteaptă pe M.R. Tot inculpatul a declarat că, după ce a plecat de la postul de poliţie, înainte de a ajunge în piaţă, a intrat în curtea unui cetăţean care comercializa brazi, iar, la ieşirea din curte, s-a întâlnit cu S.A. şi l-a întrebat unde este fratele său pentru că acesta trebuia să se prezinte la poliţie.
Raportându-se la probele administrate în cauză, Curtea a înlăturat, însă, susţinerile inculpatului, arătând că este în afara oricărui dubiu faptul că, după ce s-a încheiat radio-conferinţa din dimineaţa zilei de 21 decembrie 2011, acesta a intrat în biroul martorului M.R., agentul de poliţie care o audia pe partea vătămată, întrebându-l dacă S.A. recunoaşte săvârşirea unei infracţiuni de furt comisă cu ceva timp în urmă, iar, atunci când agentul de poliţie i-a comunicat inculpatului că S.A. nu recunoaşte fapta, acesta i-a aplicat părţii vătămate două palme, după care, de pe un cuier, a luat un baston de cauciuc cu care i-a aplicat mai multe lovituri peste spate, agentul M.R. intervenind şi spunându-i inculpatului să înceteze cu violenţele. Deşi adevărat faptul că, după incident, B.I. s-a deplasat în piaţa din Miercurea Nirajului, unde s-a întâlnit cu mai multe persoane, după care a revenit la sediul poliţiei în jurul orelor 11:00, instanţa a menţionat că acest lucru nu înlătură răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă, declaraţiile martorilor S.M., M.M., D.I. şi T.I. relevând exclusiv aspecte ulterioare săvârşirii faptei de către acesta, lipsite de importanţă sub aspectul infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat.
Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie directă calificată prin scop, aplicându-i părţii vătămate loviturile în scopul recunoaşterii comiterii unei infracţiuni de furt de către acesta.
În ce priveşte faptul că, în registrul de intrare a persoanelor, s-a menţionat ora intrării părţii vătămate în sediul poliţiei ca fiind ora 9:05, prima instanţă a opinat în sensul că această împrejurare nu are relevanţă în cauză, atâta timp cât persoanele prezente la incident, mai puţin inculpatul, au arătat că acesta s-a prezentat la sediul poliţiei în jurul orelor 8:30, martorul M.R. explicând în faţa instanţei că nu a înregistrat partea vătămată în registru atunci când a venit, respectiv la ora 8:30, fiind la radio-conferinţă, ci doar după terminarea incidentului şi plecarea acestuia, când, fiind ora 9:05, a trecut această oră.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului B.I., comisar şef de poliţie, şeful postului Miercurea Nirajului, care, în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2011, a intrat în biroul agentului şef de poliţie M.R., care audia partea vătămată S.A. într-un dosar penal, şi a exercitat violenţe fizice asupra lui S.A. întrucât acesta nu a recunoscut comiterea unei infracţiuni de furt, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, din care rezultă că inculpatul are sprijinul familiei şi va adopta în viitor o conduită pro-socială, precum şi faptul că acesta nu a recunoscut comiterea faptei, acreditând ideea că partea vătămată s-ar fi lovit în alte împrejurări, apreciindu-se că o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, conform art. 81-83 C. pen., este aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte latura civilă, Curtea a constatat că partea civilă S.A. a făcut dovada cu acte că a plătit suma de 39 RON reprezentând contravaloarea certificatului medico-legal, motiv pentru care a apreciat că, în privinţa daunelor materiale, acţiunea civilă este fondată.
În privinţa daunelor morale, instanţa a considerat ca fiind în afara oricărui dubiu faptul că, prin aplicarea mai multor lovituri cu palmele şi bastonul, în urma cărora partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile îngrijiri medicale, s-a cauzat acesteia un prejudiciu moral, aspect ce rezultă şi din depoziţia martorului S.A., care a arătat că prietenii victimei au luat-o peste picior datorită faptului că a fost lovită de un poliţist, părţii vătămate fiindu-i ruşine şi nemaiieşind cu aceştia. Totuşi, suma de 20.000 RON solicitată de partea civilă a fost apreciată ca fiind exagerată, astfel că instanţa La obligat pe inculpat la despăgubiri morale în cuantum de 5.000 RON, considerând că această sumă acoperă suferinţele psihice şi fizice cauzate de inculpat prin fapta sa.
De asemenea, Curtea, potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a apreciat ca fiind fondată solicitarea părţii vătămate de obligare a inculpatului la plata sumei 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului ales, conform chitanţelelor aflate la dosar de fond.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.I., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât şi cu ocazia dezbaterilor, recurentul a susţinut, în esenţă, că faptele de care este acuzat nu există şi că soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă s-a întemeiat pe o interpretare eronată a probelor administrate în cauză, ignorându-se menţiunile iniţiale înscrise în registrul de intrări-ieşiri al Poliţiei Miercurea Nirajului, ce au fost contrafăcute de martorul M.R., şi acordându-se o eficienţă sporită declaraţiilor subiective ale acestuia şi ale părţii vătămate S.A., în detrimentul depoziţiilor martorilor S.M., M.M., D.I., V.G. şi K.S., care îl plasau într-un alt loc la data şi ora comiterii presupusei agresiuni.
A susţinut recurentul că, prin această modalitate de interpretare a probatoriului, precum şi prin respingerea unora din probele solicitate în apărare (efectuarea unor confruntări, testarea cu aparatul poligraf), prima instanţă a nesocotit dreptul său la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, apreciind că se impune, pe cale de consecinţă, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii pronunţate de Curtea de apel, iar, în rejudecare, achitarea sa pentru infracţiunea de care este acuzat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.I. ca fiind nefondat, constatând că, din situaţia de fapt, corect stabilită de prima instanţă, pe baza unei analize complete a probelor administrate, rezultă fără echivoc că acesta este autorul agresiunii comisă în data de 21 decembrie 2011 asupra părţii vătămate S.A.
Chiar dacă inculpatul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptei reţinută în sarcina sa, susţinând în mod constant că, la data şi ora presupusei agresiuni, nu se afla în sediul Poliţiei Miercurea Nirajului, ci în piaţa din localitate, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului, constată că vinovăţia recurentului este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declaraţiile părţii vătămate S.A., depoziţiile martorilor M.R., H.C.G., P.B., T.J., A.S., S.Z.L., M.M. şi D.I., planşele foto care atestă leziunile produse victimei, precum şi concluziile certificatului medico-legal din 21 decembrie 2011 eliberat acesteia de I.M.L. Târgu Mureş.
În acest sens, se constată că, încă din data de 23 decembrie 2011, partea vătămată S.A. s-a adresat organelor de cercetare penală, în condiţiile art. 222 C. proc. pen. (plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş din 30 decembrie 2011), solicitând, printre altele, tragerea la răspundere penală a inculpatului B.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen., ocazie cu care a descris în mod amănunţit împrejurările în care s-au derulat evenimentele din ziua de 21 decembrie 2011 şi l-a indicat pe recurent ca autor al agresiunii îndreptate împotriva sa. Aceeaşi poziţie şi-a menţinut-o partea vătămată şi cu prilejul audierii sale de către organele de anchetă, precum şi în declaraţiile date în faţa Curţii de apel, când, în esenţă, a arătat că, în data de 21 decembrie 2011, în jurul orelor 8:30, dând curs unei invitaţii verbale ce-i fusese adresată în ziua precedentă, s-a prezentat la sediul Poliţiei Miercurea Nirajului, în biroul martorului M.R., pentru a fi audiat într-un dosar penal în care era acuzat de săvârşirea infracţiunii de furt, ocazie cu care a fost agresat de inculpatul B.I., care intrase în birou pe parcursul audierii şi care, nemulţumit fiind că nu recunoscuse comiterea faptei, i-a aplicat, iniţial, două palme peste faţă şi i-a comprimat gâtul cu mâinile, după care l-a lovit în mod repetat cu un baston de cauciuc găsit în încăpere.
Acelaşi mod de desfăşurare a evenimentelor a fost descris şi de martorul M.R., singura persoană care a asistat la întregul incident dintre părţi şi care, în mod constant, a confirmat susţinerile părţii vătămate referitoare la perioada de timp în care s-a aflat în incinta sediului Poliţiei în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2011 (intervalul orar 8:30-9:30), la actele de agresiune comise asupra sa de inculpatul B.I. pentru a o determina să recunoască infracţiunea de care era acuzată, la motivul reîntoarcerii sale la unitatea de poliţie în cursul aceleiaşi zile (pentru a procura un înscris care să ateste prezenţa sa în sediul Poliţiei la data respectivă), precum şi la prezenţa temporară a martorului K.S. în biroul în care se efectua audierea, pentru a asigura traducerea, la solicitarea inculpatului.
Este adevărat că acest din urmă martor nu a susţinut afirmaţiile părţii vătămate şi ale lui M.R. referitoare la prezenţa în biroul colegului său, negând chiar producerea vreunui incident în sediul Poliţiei în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2011, însă, în mod justificat, declaraţiile acestui martor au fost înlăturate de pima instanţă ca nesincere şi făcute cu scopul evident de a obţine exonerarea inculpatului de răspundere penală. În acest sens, trebuie avută în vedere nu doar împrejurarea, confirmată, de altfel, de martor, că acesta era cunoscut ca fiind „omul domnului B.”, dar şi faptul că depoziţiile sale sunt contrazise de restul materialului probator administrat în cauză, respectiv de declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului ocular M.R., precum şi de cele ale martorului H.C.G., căruia martorul K.S. i-a relatat în data de 23 decembrie 2011 despre incidentul pe care l-a perceput în mod direct, în timp ce se afla în biroul său, alăturat celui al martorului M.R., în care se afla şi inculpatul B.I. şi de unde a auzit la un moment dat discuţii aprinse între şeful său şi partea vătămată.
Cu referire la declaraţiile date pe parcursul procedurii judiciare de partea vătămată S.A. şi de martorul M.R., Înalta Curte arată, contrar susţinerilor apărării, că nu există niciun motiv rezonabil pentru a fi înlăturate şi că, în mod corect, acestea au fost valorificate de prima instanţă în procesul deliberării, coroborându-se atât între ele, cât şi cu faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probator al cauzei. În ce-l priveşte pe martorul M.R., Înalta Curte constată că, deşi inculpatul a susţinut că acesta are o poziţie subiectivă deoarece se află în raporturi conflictuale cu el, o asemenea relaţie, care ar putea pune, eventual, în discuţie obiectivitatea martorului, nu a fost demonstrată în cauză, niciunul dintre colegii celor doi, audiaţi în calitate de martori (V.G., H.C.G., K.S.), necertificând raporturile de duşmănie invocate de apărare.
Deşi inculpatul a încercat să acrediteze ideea că partea vătămată s-a prezentat la sediul Poliţiei după plecarea sa în piaţa din localitate, în mod întemeiat Curtea de apel nu a reţinut apărarea formulată, valorificând sub acest aspect declaraţiile victimei şi ale martorului M.R., care, contrar celor susţinute de recurent, nu sunt contrazise de depoziţiile martorilor M.M., D.I. şi T.I. Astfel, cu toate că există mici neconcordanţe între declaraţiile din cursul urmăririi penale şi cele date în faza cercetării judecătoreşti, explicabile datorită intervalului de timp scurs de la data faptelor, se constată că atât martorul M.M., cât şi D.I. au menţionat că, în ziua de 21 decembrie 2011, s-au întâlnit cu inculpatul, în piaţa din Miercurea Nirajului, în jurul orelor 9:45, deci ulterior perioadei de timp în care partea vătămată şi martorul ocular au susţinut că s-a produs agresiunea. De asemenea, martorul T.I. a confirmat întâlnirea cu inculpatul în dimineaţa aceleiaşi zile în jurul orei 9:30, deci tot după consumarea actelor de violenţă reclamate, precizând, totodată, că, în acelaşi context, a observat-o şi pe partea vătămată, care avea o zgârietură în zona gâtului.
Leziunile cauzate victimei S.A. ca urmare a agresiunilor comise de inculpat au fost observate, imediat după comsumarea faptei, şi de martorii P.B., T.J., A.S. şi S.Z.L., toţi declarând că, la întrebarea pe care iau adresat-o părţii vătămate în legătură cu persoana agresorului, aceasta l-a indicat pe inculpatul B.I.
În ce priveşte depoziţiile martorilor S.M. şi V.G., invocate de recurent în apărare, Înalta Curte apreciază că acestea, în mod justificat, nu au fost valorificate de prima instanţă în plan probator, împrejurările relevate de primul martor menţionat fiind ulterioare momentului comiterii agresiunii şi neavând relevanţă sub aspectul stabilirii vinovăţiei/nevinovăţiei acuzatului, iar declaraţiile celui de-al doilea martor referitoare la ora părăsirii de către inculpat a sediului Poliţiei în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2011 fiind contrazise de restul materialului probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat în dezvoltările anterioare.
Referitor la menţiunile înscrise, iniţial, de martorul M.R. în registrul de intrare-ieşire a persoanelor în/din sediul Poliţiei Miercurea Nirajului, modificate, ulterior, de acelaşi martor, Înalta Curte apreciază că, în mod întemeiat, au fost evaluate de prima instanţă prin coroborare cu declaraţiile date de respectivul martor, care a arătat cu privire la acestea că nu au fost efectuate în momentul sosirii părţii vătămate în incinta unităţii, ci după terminarea incidentului, fapt ce l-a determinat să înscrie o altă oră a intrării, pe care, ulterior, a modificat-o. De altfel, ora la care, în realitate, victima a intrat în sediul Poliţiei, respectiv ora aproximativă 8:30, este confirmată atât de aceasta, cât şi de martorul ocular, astfel încât menţiunile nereale făcute iniţial în registrul de intrări-ieşiri nu pot fi reţinute ca relevante sub aspectul stabilirii nevinovăţiei inculpatului, aşa cum s-a solicitat în cuprinsul motivelor de recurs.
Rezultă, aşadar, cu certitudine, din toate probele anterior expuse, ce au fost în mod judicios analizate şi interpretate de judecătorul fondului, că inculpatul B.I. este cel care, la data de 21 decembrie 2011, a exercitat actele de agresiune asupra victimei S.A. în scopul de a obţine de la aceasta o declaraţie de recunoaştere a infracţiunii de furt în legătură cu care era cercetată, fapte penale corect încadrate în drept de Curtea de apel în dispoziţiile art. 266 alin. (2) C. pen.
Este adevărat că, în procesul deliberativ, evaluând materialul probator administrat în cauză în ambele etape procesuale, instanţa de fond a valorificat anumite probe şi a înlăturat motivat alte asemenea dovezi, însă, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că această împrejurare nu aduce atingere dreptului inculpatului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, libera apreciere a probelor fiind un principiu reglementat de Codul de procedură penală care, în art. 63 alin. (2), stabileşte că probele nu au valoare dinainte stabilită şi că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Or, respectând întocmai acest principiu, prima instanţă a reţinut ca temei al hotărârii de condamnare doar acele mijloace de probă care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente la dosar, înlăturând, în tot sau în parte, anumite declaraţii care, raportate la materialul probator administrat în cauză, au fost apreciate că nu exprimă adevărul. Oricum, modul de apreciere a probelor de către Curtea de apel a fost supus cenzurii instanţei de recurs care, pentru considerentele anterior expuse, a constatat corectitudinea acestuia, considerând că materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti a fost evaluat şi interpretat corespunzător de prima instanţă.
Nici faptul că judecătorul fondului a respins, motivat, una din probele solicitate de inculpat, respectiv efectuarea unei confruntări între martorii K.S. şi M.R. (încheierea de şedinţă din 17 decembrie 2012), nu poate conduce la concluzia nerespectării garanţiilor conferite de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, aprecierea concludentei şi utilităţii probelor fiind atributul exclusiv al instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (3) C. proc. pen. De altfel, soluţia primei instanţe este temeinică, având în vedere materialul probator deja administrat până la acel moment procesual, precum şi faptul că valorificarea sau, după caz, înlăturarea unora din declaraţiile date de cei doi martori reprezintă o chestiune de apreciere a probelor, ce trebuie realizată prin raportare la întregul ansamblu probator al cauzei, efectuarea unei confruntări, în respectivul stadiu procesual, nefiind de natură să releve împrejurări noi şi să furnizeze elemente suplimentare cu privire la situaţia de fapt.
Oricum, privind în ansamblu său procedura judiciară desfăşurată împotriva inculpatului, Înalta Curte constată că aceasta s-a derulat cu respectarea dreptului la un proces echitabil, toate probele, atât cele în acuzare, cât şi cele în apărare, fiind puse în discuţia contradictorie a procurorului şi a părţilor, admise sau, după caz, respinse motivat de către instanţă şi administrate în şedinţă publică, dându-se posibilitatea recurentului de a adresa întrebări martorilor acuzării şi de a obţine audierea martorilor apărării în condiţii similare celor acordate acuzării. în acest sens, trebuie menţionat că, la termenul de judecată din data de 8 octombrie 2012, apărătorul ales al inculpatului a precizat în mod expres că solicită, în probaţiune, doar audierea martorilor indicaţi de procuror în dispozitivul rechizitoriului, că, în şedinţa publică din 26 noiembrie 2012, instanţa a încuviinţat, la cererea acestuia, audierea, în calitate de martor, a numitului T.I., ce a fost ulterior ascultat, precum şi faptul că, la solicitarea reprezentantului Parchetului, în cauză a fost întocmit, pentru circumstanţierea persoanei inculpatului, un referat de evaluare psiho-socială de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş. De asemenea, inculpatului i s-a dat posibilitatea de a-şi asigura asistenţa juridică în mod ales (încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2012), iar toată cercetarea judecătorescă s-a desfăşurat în prezenţa apărătorului său, care a formulat cereri şi a pus concluzii cu privire la toate chestiunile invocate de procuror sau ridicate, din oficiu, de instanţă.
Având în vedere toate aceste considerente, precum şi faptul că probele administrate în cauză demonstrează cu certitudine nu doar existenţa faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, dar şi săvârşirea ei cu vinovăţie de către inculpatul B.I., Înalta Curte apreciază soluţia de condamnare dispusă de prima instanţă ca fiind legală şi temeinică, neexistând motive de achitare a recurentului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aşa cum a solicitat acesta în cuprinsul motivelor de recurs.
Şi în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei stabilite de instanţa de fond, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă proporţionalizare a acesteia, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama la alegerea tratamentului sancţionator atât de gravitatatea faptei comise, dedusă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările în care a fost săvârşită şi urmările produse, cât şi de persoana recurentului şi atitudinea lui pe întreg parcursul procesului penal, acesta încercând în permanenţă să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, inclusiv prin influenţarea martorului M.R. cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei. Ca urmare Înalta Curte apreciază pedeapsa, aplicată ca fiind proporţională cu gravitatea faptelor comise de inculpat şi datele ce caracterizează persoana acestuia, fiind aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
De asemenea se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., obligându-l pe inculpat plata unor despăgubiri în cuantum de 5.039 RON în favoarea părţii civile S.A., sumă considerată necesară, dar, totodată, îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului material şi moral suferit de victimă ca urmare a faptelor comise de recurent şi de natură să înlăture posibilitatea îmbogăţirii fără justă cauză a acesteia.
În consecinţă, apreciind, pentru toate motivele anterior expuse, că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar criticile formulate de inculpatul B.I. sunt neîntemeiate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta.
Faţă de faptul că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanţa îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Tărgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3025/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3037/2013. Penal → |
|---|
