ICCJ. Decizia nr. 3024/2013. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3024/2013

Dosar nr. 443/99/2010

Şedinţa publică din 7 octombrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 58 din 28 ianuarie 2011, Tribunalul Iaşi a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 alin. (l) şi (3) C. pen., a achitat pe inculpatul C.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

A constatat că inculpatul C.L. a fost reţinut şi arestat de la data de 20 august 2009 la data de 19 mai 2010.

În baza art. 350 C. proc. pen., cu referire la art. 139 C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Iaşi luată faţa de inculpatul C.L., măsură dispusă prin încheierea din 18 mai 2010 în dosarul nr. 443/99/2010 al Tribunalului Iaşi.

În baza art. 14 şi art. 346 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile C.M.C., C.D.A., P.M., C.F., C.E., şi, a obligat pe inculpatul C.L. să plătească părţilor civile următoarele sume de bani:

- 15.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile C.D.A.;

- 7.500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile C.M.C.:

- 7.500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile C.E.:

- 5.000 lei cu titlu de daune morale şi 9.000 lei cu titlu de daune materiale în favoarea părţii civile P.M.;

- 5.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile C.F.;

A luat act că partea civilă C.C., în prezent deţinut în P.N.T. Iaşi, a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauza.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 şi art. 346 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.J.A. Iaşi şi, a obligat pe inculpatul C.L. să plătească acesteia suma de 180,6 lei, cu titlu de daune materiale .

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate de la acesta, cuţit (sac 1), bara metalică (sac 5), obiecte de îmbrăcăminte (sac 9) aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iaşi, după rămânerea definitiva a prezentei sentinţe.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către părţile civile C.D.A. şi C.M.C. a bunurilor ridicate de la victimă, obiecte de îmbrăcăminte (geacă, pantalon, tricou, adidas) - (sac nr. 6 şi sac 8), aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iaşi, după rămânerea definitiva a prezentei sentinţe.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către martorul C.C. a bunurilor ridicate, capăt metalic cilindric 6 cm (sac 4), 2 bastoane telescopice (sac nr. 5), aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iaşi, după rămânerea definitiva a prezentei sentinţe, celelalte corpuri delicte reprezentând mijloace materiale de proba.

În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, în esenţă a reţinut că victima C.D. a venit în cartierul Păcurari, la solicitarea expresă a martorului C.C., care hotărâse că este necesară aplicarea unei corecţii fizice inculpatului C.L. În acest sens, s-a reţinut de către instanţă că atât C.C., cât şi C.D. s-au înarmat cu bastoane telescopice şi un cuţit. Deşi martorul C.C. a negat că ar fi avut vreun obiect contondent asupra lor, poziţia sa este contrazisă de probele administrate. Astfel, atât martorul R.A.A., cât şi inculpatul au susţinut constant că singurele obiecte aduse de inculpat din casa au fost un cuţit şi o bara metalică. Or, la cercetarea la faţa locului au fost descoperite o bara din metal cu lungimea de 73 cm, diametrul de 2 cm având la un capăt filet prin interior, iar celălalt capăt lăţit prin presare, un baston telescopic cu mâner de 20cm şi braţ din două elemente cu lungimea totala a bastonului de 51 cm, la capătul braţului având bila metalică, respectiv un baston telescopic cu mâner de 20 cm,cu braţul din două elemente şi bilă metalică la capăt. În consecinţă, declaraţiile inculpatului se coroborează, potrivit art. 69 C. proc. pen., cu declaraţiile martorului R.A.A. şi cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, poziţia martorului C.C. fiind singulară şi nesusţinută probator. De altfel, instanţa reţine că martorul a încercat, prin declaraţiile date, să se exonereze de orice responsabilitate atât în angrenarea conflictului iniţial, cât şi în organizarea atacului ulterior, deşi toate probele cauzei converg în a susţine rolul determinant al martorului în evenimentele tragice din noaptea de 19 din 20 august 2010.

Înarmaţi cu obiectele contondente, C.C. şi C.D. s-au deplasat spre blocul inculpatului. La scara blocului, inculpatul şi R.A.A. continuau să bea bere şi să discute. Ajungând în apropierea inculpatului şi a martorului R.A.A., C.D. l-a lovit direct pe martor cu bastonul metalic în regiunea capului. Din cauza forţei loviturii, martorul a căzut la pământ, fiind dezorientat şi plin de sânge, astfel încât nu a mai putut sesiza, pentru o perioada de timp, desfăşurarea conflictului. Între timp C.C. l-a lovit pe inculpatul C.L., fiind secondat imediat de C.D. care a abandonat să-l mai lovească pe martorul R.A.A. Astfel, martorul cu identitate protejata „C.” a declarat că de la geam „am văzut un ins care era lovit de alţi doi cu un corp contodent, strălucitor de circa 60 cm (persoana lovită era C.L.)”. La rândul său, inculpatul C.L. l-a lovit pe C.D. cu ţeava luata din casă. În acest sens, prin raportul medico-legal de necropsie nr. 7920 din 13 noiembrie 2009 s-a constat că victima C.D. a prezentat două plăgi contuze ale feţei ce s-au putut produce prin loviri cu obiect contondent, uşor ascuţit (ţeava teşită), care ar fi necesitat în caz de supravieţuire 16-18 zile de îngrijiri medicale.

La momentul la care şi-a revenit martorul R.A.A. a observat că inculpatul C.L. era „întins pe spate, C.D. era întins deasupra lui (.) lovindu-l în zona coastelor (.), iar C.C., având un cuţit în mână era în zona picioarelor inculpatului (.) ulterior C.C. s-a poziţionat în zona înspre capul inculpatului şi a început să-l tragă pe acesta de cap”. Inculpatul a declarat la urmărirea penală „am primit apoi alte lovituri, inclusiv peste cap, până am căzut pe spate; din acest moment nu mai reţin cum au decurs lucrurile (.). în faţa instanţei, inculpatul a atestat în acelaşi sens că a căzut pe spate, victima C.D. fiind peste el. Martorul R.N. a declarat că inculpatul C.L. i-a spus la secţia de poliţie că în rest nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat întrucât „îl băteau metru pe metru pătrat”.

În aceste condiţii, inculpatul totuşi a reuşit să se înarmeze cu cuţitul adus din casă şi a aplicat două lovituri cu acesta victimei C.D. Inculpatul a declarat constant că nu-şi aminteşte momentul lovirii victimei, însă nu a negat că în acele împrejurări el a fost cel ce a folosit cuţitul. La secţia de poliţie, inculpatul i-a spus martorului R.N. „Nea R.A. nu are nici o treaba, eu am dat cu cuţitul”, fapt atestat şi martorul D.A.

Ulterior, inculpatul reuşit să se elibereze singur (şi nu cu ajutorul martorului R.A.A.) de sub corpul victimei şi a fugit de la faţa locului.

După ce în urma loviturii primite, martorul R.A.A. se îndepărtase de la faţa locului spre scara blocului său, alertat de strigătele disperate de ajutor ale martorului C.C., martorul R.A.A. s-a reîntors la faţa locului. Cei doi au încercat să acorde primul ajutor victimei, fiind chemate organele de poliţie şi ambulanţa. Deşi s-a încercat resuscitarea victimei, după aproximativ 45 minute s-a constatat decesul.

Inculpatul a mers la apartamentul martorului H.I., care a indicat că inculpatul „era lovit, murdar de sânge cu hainele tăiate, fiind lovit la cap şi la genunchi sângerând în zona piciorului.” Martorul a arătat că întrebându-l ce s-a întâmplat, inculpatul i-a relatat că a fost bătut, „fiind aşteptat la scara blocului de C.C. şi fratele lui, care l-au lovit cu bastonul şi l-au tăiat”. Ulterior, inculpatul s-a îndreptat spre scara blocului, fiind observat de martorul D.A. care a atestat că inculpatul a alergat pe scări şi a putut observa că inculpatul avea cămaşa ruptă, fiind lovit la un picior şi părea speriat. Inculpatul a fost descoperit de organele de poliţie, la aproximativ 400 m de locul unde căzuse C.D., respectiv în scara blocului 530 pe str. Cânta, după scările de acces la etajele superioare „fiind foarte speriat, sub influenţa băuturilor alcoolice, având cămaşa ruptă, iar pantalonii în zona piciorului drept erau rupţi şi plini de sânge”.

Deşi martorul C.C. a susţinut teza inocenţei sale şi a victimei în atacul surprinzător pus la cale de inculpat, s-a reţinut că declaraţia acestuia nu poate fi apreciată ca reflectând adevărul obiectiv.

Astfel, martorul a atestat „când am ajuns în fata scării l-am observat pe R.A.A., sprijinit cu spatele de un perete iar C.L. aşezat pe scări lângă el. Eu am ajuns primul, iar R.A.A. s-a desprins de zidul respectiv, s-a îndreptat spre mine şi a încercat să mă lovească cu o bară de fier. Am pus mâna dreaptă la cap în zona în care fusesem atins, l-am lovit la rândul meu pe R.A.A. care s-a dezechilibrat şi a venit înspre mine. În aceste împrejurări, C.D. a trecut în faţa mea şi în fracţiunea aceasta de secundă nu ştiu ce s-a întâmplat. Fratele meu a căzut pe partea stângă jos, a căzut ca secerat. Am crezut că a fost lovit cu ranga de către C.L., însă când m-am uitat spre C.L. acesta era pe scări, având un cuţit într-o mâna şi în cealaltă o ţeava de fier.”

Or, realitatea agresiunii asupra inculpatului C.L. şi R.A.A. rezultă atât din declaraţiile martorilor audiaţi, aşa cum au fost expuse, dar şi din actele medicale depuse la dosar. De asemenea, raportul de primă expertiza medico-legala nr. 939/ OF din 06 iulie 2010 a concluzionat că inculpatul C.L. a prezentat o excoriaţie parietală stg. şi o plagă contuză gamba dreapta 1/3 sup.; leziunile au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile s-au putut produce cel mai probabil prin loviri active cu corpuri contondente, nefiind exclusă posibilitatea rănirii accidentale sau autoagresiunii, fapt ce va fi dovedit pe cale de ancheta”.

S-a mai reţinut că raportul de necropsie nr. 7920 din 13 noiembrie 2009 emis de I.M.L. Iaşi a concluzionat următoarele:

„Moartea numitului C.D. a fost violentă. Ea s-a datorat şocului hemoragie consecutiv hematomului retroperitoneal masiv, prin plaga tăiata a pedicolului renal stâng, Leziunea s-a produs prin lovire cu obiect înţepător tăios cu o lăţime maximă de 3 cm şi o lungime minimă de 17 cm, poziţia agresor-victimă fiind faţa în faţa, iar lovirea s-a produs de jos în sus şi dinafară înăuntru. între această leziune şi deces există legătură directă de cauzalitate.

Cadavrul mai prezenta o plagă tăiată penetrantă abdominală a fosei iliace stângi, fără rol tanatogenerator ce ar fi necesitat în caz de supravieţuire 16-18 zile de îngrijiri medicale. în momentul decesului, sângele victimei nu conţinea alcool”.

Prin suplimentul la raportul medico-legal de necropsie nr. 7920 din 13 noiembrie 2009 s-a apreciat că în cauza cuţitul ridicat de la faţa locului era în măsură să producă leziunile abdominale atât cea care a condus la deces, cât şi cea de la nivelul fosei iliace stângi.

S-a subliniat că martorul C.C. nu a putut dovedi existenţa unor leziuni corporale ca urmare a evenimentelor din noaptea de 19 din 20 august 2009.

În drept, instanţa a reţinut că, fapta inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul vinovăţiei, instanţa a reţinut că prin actul de sesizare al instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în dauna părţii vătămate C.D.

Instanţa din oficiu a pus în discuţie, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. Apărarea a solicitat reţinerea, în favoarea inculpatului, a cauzei care înlătură caracterul penal al faptei, prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen.

S-a reţinut că, pentru a fi incidenţă circumstanţa atenuantă a provocării, reţinută în actul de sesizare al instanţei este necesar întrunirea cumulativa a condiţiilor prevăzute de lege: infracţiunea să fie săvârşita sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; aceasta stare de tulburare sufletească să fie determinată de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violenţa ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Potrivit art. 44 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzuta de legea penala, săvârşita in stare de legitima apărare. Este in stare de legitima apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat si injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

Legitima apărare propriu-zisă este reglementată în art. 44 alin. (2) C. pen. şi are ca principală caracteristică că apărarea este proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

În art. 44 alin. (3) C. pen., este reglementat „excesul justificat de apărare”, caz de depăşire a limitelor legitimei apărări şi asimilat legal cu legitima apărare perfectă, care are ca principală caracteristică depăşirea limitei unei apărări proporţionale, pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârşit fapta pentru a înlătura atacul.

Excesul scuzabil de apărare este reglementat art. 73 lit. a) C. pen. şi desemnează acea ripostă exagerată care nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac, ci eventual de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în faţa violenţei nejustificate.

Spre deosebire de „excesul justificat de apărare”, „excesul scuzabil” nu este asimilat cu legitima apărare, ci constituie o circumstanţă atenuantă legală potrivit art. 73 lit. a) C. pen., şi constă în depăşirea limitelor legitimei apărări, atunci când nu este cauzată de tulburare sau temere.

Pornind de la consideraţiile teoretice expuse, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a acţionat pe fondul atacului material, direct, imediat şi injust al fraţilor C., care au venit înarmaţi la scara blocului inculpatului şi au exercitat acte directe de agresiune împotriva inculpatului şi a martorului R.A.A.

S-a mai reţinut că, din starea de fapt rezultă că atacul a fost unul material, obiectivizat prin acţiuni fizice menite să pericliteze valorile sociale apărate, respectiv dreptul la integritate fizică al persoanei atacate. De asemenea, s-a reţinut că atacul exercitat de C.D. şi fratele său era şi unul direct vizând persoana inculpatului şi a martorului R.A.A., precum şi un atac imediat, în speţă, pericolul social pentru valoarea ocrotită, integritatea fizică a persoanei şi sănătatea, fiind unul concret şi actul, neexistând nici o altă posibilitate de înlăturare a pericolului cauzat prin atac, în condiţiile în care acesta a fost şi intempestiv. Atacul era şi injust în condiţiile în care nu avea vreun temei legal şi era susceptibil obiectiv şi subiectiv de a pune în pericol grav persoana celui atacat, având în vedere intensitatea acestuia, numărul agresorilor, obiectele care erau folosite la atac.

Or, în condiţiile în care probele cauzei relevă fără echivoc caracterul actual şi continuu al atacului, în cauză nu poate fi incidenţă legal circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., astfel că, susţinerile acuzării referitoare la săvârşirea faptei de către inculpat a faptei în stare de provocare, nu are susţinere legală, motiv pentru care va fi înlăturată.

În ceea ce priveşte apărarea exercitată de inculpat instanţa a reţinut că aceasta a fost îndreptată împotriva agresorului, victima C.D., a urmărit îndepărtarea atacului şi protecţia propriei persoane şi a avut ca rezultat final săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, uciderea victimei C.D.

Relativ la cerinţa ca apărarea să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul, instanţa a reţinut că, în practică şi în doctrină s-a arătat că analiza nu poate fi una matematică, evaluarea proporţionalităţii mijloacelor folosite în apărare în raport cu cele ale agresorului neputându-se realiza aprioric ori prin simpla comparare abstractă a armelor folosite de cei în cauză, fără să aibă în vedere persoana care le foloseşte, împrejurările în care s-a comis atacul, relaţiile anterioare dintre agresor şi victima.

S-a reţinut că acţiunea inculpatului de înjunghiere a victimei C.D. s-a produs pe fondul stării de temere create de atacul agresiv al fraţilor C., în cauza nu pot fi incidente dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen., depăşirea limitelor stării de legitimă apărare, datorându-se stării de tulburare în care se găsea inculpatul.

În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., dispunând schimbarea încadrării din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Din punct de vedere juridic s-a reţinut că, excesul justificat de apărare este asimilat cu legitima apărare propriu zisă. Fapta săvârşită în condiţiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen., nu este săvârşită cu vinovăţie, deoarece făptuitorul nu a acţionat cu voinţa liberă, ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atacul periculos, acesta fiind şi temeiul înlăturării vinovăţiei şi al caracterului penal al faptei săvârşite în legitima apărare.

În consecinţă, pentru motivele arătate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., cu referire la art. 139 C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Iaşi luată faţa de inculpatul C.L., măsură dispusă prin încheierea din 18 mai 2010 în dosarul nr. 443/99/2010 al Tribunalului Iaşi, în condiţiile în care prin dispunerea soluţiei de achitare faţă inculpat s-a constatat că acesta nu a acţionat cu vinovăţie penală. În acest context, măsura preventivă nu poate subzista nici obiectiv, nici din perspectiva finalităţii măsurii, potrivit art. 136 C. proc. pen.

Deşi s-a dispus achitarea inculpatului, s-a reţinut că potrivit art. 346 alin. (1) C. proc. pen., instanţa se pronunţă, în caz de achitare, prin aceeaşi hotărâre şi asupra acţiunii civile. în speţă, nu există vreunul din cazurile arătate în art. 346 alin. (3) C. proc. pen., în care nu pot fi acordate despăgubiri civile şi nici vreunul din cazurile prevăzute de art. 346 alin. (4) C. proc. pen., în care nu se soluţionează acţiunea civilă.

În consecinţă, s-a apreciat că, acţiunea civilă, în cazul achitării pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. e) C. proc. pen., a fost soluţionată prin verificarea elementelor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 C. civ. şi urm.

Reţinând că soluţia dată în latură penală cu privire la existenţa faptei şi persoanei făptuitorului se impune în soluţionarea laturii civile şi reţinând că toate părţile civile au pretins suferirea unui prejudiciu cert şi în legătură de cauzalitate directă cu fapta săvârşită, în determinarea răspunderii civile a inculpatului, este necesar a se stabili existenţa culpei inculpatului în producerea rezultatului prejudiciabil, în condiţiile în care sfera vinovăţiei civile este mai extinsă decât cea a vinovăţiei penale, în latură civilă autorul răspunzând şi pentru cea mai uşoara culpă.

S-a reţinut că, în doctrină şi practica judiciară s-a arătat, sub aspectul vinovăţiei, că este necesar a se face distincţie între legitima apărare perfecta, prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen. şi legitima apărare asimilată, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. În ceea ce priveşte prima teză s-a considerat că răspunderea civilă a făptuitorului este exclusă în mod absolut, lipsind orice culpă a făptuitorului, care săvârşeşte fapta exclusiv în cadrul unei acţiuni de apărare proporţională cu gravitatea atacului. în ceea ce priveşte cea de a doua ipoteză s-a apreciat că depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului, pe fondul unor factori subiectivi, poate determina reţinerea unei culpe în sarcina făptuitorului.

Or, în cauza este indubitabil că prin uciderea victimei C.D., inculpatul a depăşit limitele unei apărări rezonabile cu gravitatea atacului, pe fondul stării de temere în care se găsea, însă această depăşire îi este imputabilă inculpatului în baza culpei fără prevedere. Or, s-a reţinut de către instanţă că la producerea rezultatului, moartea victimei a contribuit, cu rol precumpănitor, fapta martorului C.C. care a organizat şi a declanşat atacul, dar şi fapta inculpatului defensor care a supraestimat pericolul, utilizând un cuţit în conflict. Având în vedere că în principal inculpatul a fost determinat să acţioneze ca urmare a atacului imediat, material, direct, injust la care era supus ceea ce i-a determinat o stare de puternică tulburare, instanţa a reţinut o culpă, în proporţie de 30 %, în sarcina inculpatului C.L. în producerea prejudiciului.

În consecinţă, în ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate în cauză de Serviciul de Ambulanţă Iaşi, în baza dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 998 – art. 999 C. civ., raportat la art. 14 şi art. 346 C. pen., instanţa a obligat pe inculpatul C.L. să plătească părţii civile Serviciului de Ambulanţă Iaşi suma de 180,6 lei cheltuieli transport.

În ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate de celelalte părţi civile instanţa retine următoarele.

Sub aspectul daunelor materiale, instanţa a reţinut că doar partea civilă P.M. a solicitat suma de 100.000 lei cu titlu de daune materiale, C.C. renunţând la pretenţiile civile formulate. Suma a fost solicitată cu titlu de cheltuieli de înmormântare, pomenirea victimei conform obiceiului locului. în susţinerea pretenţiilor civile au fost depuse înscrisuri şi au fost audiaţi martorii A.E. şi V.M.

Totodată, instanţa a reţinut, că din punct de vedere civil, răspunderea inculpatului nu poate fi antrenată decât pentru cheltuielile necesare şi utile, acesta neputând răspundere şi pentru cheltuielile voluptuarii efectuate de familia victimei pentru grandoare şi fast, în condiţiile în care însăşi apărătorul părţii civile a recunoscut acest caracter unora din cheltuielile efectuate.

În consecinţă, ţinând cont de declaraţiile martorilor, însă statuând în echitate, instanţa a apreciat cheltuielile legate de înmormântare şi toate celelalte praznice creştineşti la suma de 30.000 lei. Reţinând sub aspectul întinderii prejudiciului material întinderea culpei inculpatului în producerea daunei este de 30 % instanţa a admis în parte cererea părţii civile P.M. şi a obligat inculpatul la plata în favoarea acestei părţi civile a sumei de 9.000 lei, cu titlu de daune materiale.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a reţinut că răspunderea civilă a inculpatului este antrenată în condiţiile art. 998 şi urm C. civ., pentru săvârşirea unei fapte ilicite care a cauzat un prejudiciu cert, nereparat, faptă săvârşită cu vinovăţie. Sub aspectul daunelor morale, instanţa a reţinut că moartea rudei apropiate C.D. s-a cauzat părţilor civile un prejudiciu de ordin nepatrimonial, susceptibil de reparaţie prin mijloace băneşti conform art. 14 alin. (5) C. proc. pen. Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni presupune o apreciere, în raport cu criterii precum consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. În acest context, instanţa a reţinut că sub aspectul daunelor morale trebuie făcută o distincţie între gradul de rudenie al părţilor civile, iar sumele acordate nu pot fi aceleaşi.

În ceea ce o priveşte pe partea civilă C.D., în calitate de fiica a defunctului, instanţa a reţinut că moartea prematură a tatălui său i-a produs o traumă psihologică, aşa cum rezultă din declaraţia martorului A.E. Reţinând necesitatea ca daunele morale să reprezinte o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul suferit, dar şi necesitatea ca acestea să nu devină o sursă de venit nejustificata, proporţia de culpă a inculpatului, în producerea rezultatului prejudiciabil instanţa a admis în parte cererea părţii civile C.D. şi a obligat inculpatul la plata în favoarea acestei părţi civile a sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale (30 % din 50.000 lei).

Reţinând că între defunct şi părţile civile P.M. şi C.F. exista o strânsă legătură de familie şi sufletească, că ambele părţi civile au resimţit tragic moartea fratelui său, instanţa a apreciat că este necesară acordarea unor reparaţii patrimoniale. În consecinţă, instanţa a admis în parte cererea părţilor civile P.M. şi C.F. şi a obligat, în limita culpei sale, inculpatul la plata în favoarea acestei părţi civile a sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune materiale.

În ceea ce priveşte părţile civile C.M. şi C.E., instanţa a reţinut că în cauza nu au fost produse dovezi cu privire la legăturile afective existente între defunct şi părţile civile. Totuşi având în vedere calitatea celor două părţi civile, de soţie şi mama, fiind firesc şi uman să resimtă dureros moartea soţului, respectiv fiului, instanţa a apreciat că acordarea sumei de 7.500 lei cu titlu de daune morale reprezintă o reparaţie echitabilă, în raport şi de întinderea culpei inculpatului (30 % din 25.000 lei).

Din punctul de vedere al sumelor acordate, instanţa a reţinut că finalitatea daunelor morale nu este de a acoperi material prejudiciul produs, în condiţiile în care dauna produsă este ireversibilă, având şi are caracter nepatrimonial, ci de a reprezenta o recunoaştere jurisdicţionala a suferinţelor resimţite de membrii familiei, ca urmare a morţii unei rude de care îi lega profunde sentimente de afecţiune şi respect.

Instanţa a lua act că partea civilă C.C., a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

Întrucât dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen., sunt aplicabile doar în cazul săvârşirii unei infracţiuni, iar în prezenta cauza s-a constat incidenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, legitima apărare, în baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate de la acesta, cuţit (sac 1), bara metalică (sac 5), obiecte de îmbrăcăminte (sac 9) aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iaşi (proces verbal din 19 ianuarie 2010, după rămânerea definitiva a prezentei sentinţe

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către părţile civile C.D.A. şi C.M.C., ca succesoare directe, a bunurilor ridicate de la victimă geacă, pantalon, tricou, adidas, (sac nr. 6 şi sac 8), aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iaşi, după rămânerea definitiva a prezentei sentinţe.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către martorul C.C. a bunurilor ridicate capăt metalic cilindric 6 cm (sac 4), 2 bastoane telescopice (sac nr. 5), aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iaşi, după rămânerea definitiva a prezentei sentinţe, reţinând că în fapt celelalte corpuri delicte reprezintă mijloace materiale de proba.

Având în vedere că inculpatul a fost obligat doar parţial la repararea pagubei, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul C.L. şi părţile civile P.M., C.M.C., C.D.A., C.F. şi C.E.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a invocat nelegalitatea hotărârii recurate, arătând că instanţa de fond a minimalizat unele aspecte care ţin de latura obiectivă a infracţiunii şi a exagerat alte aspecte ce ţin de poziţia psihică a autorului.

Inculpatul a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii sub aspectul despăgubirilor acordate de instanţa de fond, apreciate ca fiind nedovedite.

Părţile civile au invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii sub aspectul soluţionării acţiunii penale şi civile.

La solicitarea părţilor, în apel, s-a procedat la reaudierea martorilor R.A.A., C.C. şi T.P.

În apel, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Prin decizia penală nr. 22 din 21 februarie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul C.L. şi părţile civile P.M., C.M.C., C.D.A., C.F. şi C.E. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 28 ianuarie 2011 a Tribunalului Iaşi, pe care a menţinut-o.

Examinând apelurile declarate, sub aspectul motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea de apel a constatat următoarele:

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză şi, ca urmare a coroborării acestuia, a statuat asupra nevinovăţiei inculpatului C.L., pentru infracţiunea omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Din analiza întreg materialului probator administrat în cursul cercetării judecătoreşti asupra fondului, dar şi în apel, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a reţinut o situaţie faptică fundamentată pe o amănunţită analiză a probatoriului administrat, expunând în detaliu elementele care au determinat reţinerea probelor coroborate ce au dus la concluzia reţinerii incidenţei legitimei apărări, în condiţiile art. 44 alin. (1) şi (3) C. pen.

S-a remarcat că instanţa fondului a luat în considerare toate versiunile invocate de părţi şi a procedat la analiza acestora, concluzionând în toate situaţiile asupra incidenţei art. 44 alin. (1) şi (3) C. pen.

Atâta timp cât probele au atestat caracterul actual şi continuu al atacului, s-a apreciat că, în mod corect a constatat instanţa fondului că în cauză nu poate fi incidenţă circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării acestei circumstanţe. Din punct de vedere formal juridic, circumstanţele atenuante nu fac parte din încadrarea juridică a faptei, însă pentru acurateţea juridică, relativ şi la discuţiile vizând art. 44 C. pen., curtea de apel a menţinut procedura adoptată de instanţa fondului în sensul aplicării art. 334 C. proc. pen.

Proporţionalitatea apărării cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul, a fost analizată de instanţa fondului prin compararea elementelor de circumstanţă vizând „excesul justificat de apărare”, care presupune depăşirea proporţionalităţii apărării ca urmare a stării de temere şi tulburare a făptuitorului, prin comparaţie cu „excesul scuzabil de apărare”, care implică depăşirea proporţionalităţii apărării ca urmare a stării de indignare, de revoltă declanşată de victimă, prin atacul injust.

Din această analiză, care a implicat obiectivizarea elementelor privind contextul situaţional, poziţia inculpatului, persoana agresorilor, mijloacele folosite şi raportul de forţe, precum şi poziţia inculpat, victima, instanţa de apel a constatat că s-a reţinut corect că proporţia dintre apărarea inculpatului şi atacul exercitat nu a fost obiectiv egală, însă depăşirea limitei unei apărări proporţionale s-a datorat stării de temere în care se găsea inculpatul.

Motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi ale părţilor civile, care au arătat că nu există nicio probă certă la dosar din care să rezulte că inculpatul ar fi fost la acel moment proprietarul unui autovehicul, sau apreciat ca nefondate, deoarece înscrisurile aflate la dosar au confirmat faptul că inculpatul a figurat în evidenţa fiscală cu un autoturism în perioada 2005-2011. Pe de altă parte, s-a remarcat faptul că această situaţie, a deţinerii de către inculpat a unei maşini, este reţinută şi în rechizitoriu şi, cu toate acestea, parchetul, în calitate de apelant, îşi contestă propriile susţineri din actul de inculpare.

Cu privire la susţinerile relativ la atitudinea preventivă pe care ar fi trebuit să o adopte inculpatul, după prima etapă a derulării evenimentelor, în sensul rămânerii în apartament, curtea de apel a constatat că acţiunile inculpatului, respectiv coborârea în faţa blocului având asupra sa un cuţit şi o ţeava teşită la un capăt, în condiţiile în care inculpatul doar a purtat o discuţie cu martorul R.A.A., nu s-a deplasat de la faţa locului şi nu l-a contactat pe fratele victimei, nu constituie elemente de natură a certifica intenţia de răzbunare a inculpatului, cu atât mai mult cât, în contextul situaţional, inculpatul a utilizat termeni defensivi, respectiv „apărare”, „teamă”.

Curtea de apel a constatat că instanţa de fond a apreciat corect conduita inculpatului de a lua din casă, un cuţit şi o ţeava metalică, neurmată de vreo acţiune iniţiatoare agresivă, ca fiind o exteriorizare a stării de alertă pe care acesta o resimţea.

Dacă inculpatul ar fi efectuat acţiuni specifice de manifestare a intenţiei de răzbunare, după prima fază a derulării conflictului, în sensul deplasării către zona în care locuiau victima şi fratele acesteia sau anunţarea acestora etc. s-ar fi putut concluziona în sensul reţinerii vinovăţiei inculpatului pentru infracţiunea de omor în stare de provocare.

Derularea evenimentelor în cea de-a doua fază a conflictului atestă incidenţa legitimei apărări, aşa cum a reţinut instanţa fondului şi dovedesc netemeinicia motivelor de apel în această direcţie.

De asemenea, s-a reţinut că raţionamentul instanţei de fond este corect şi complet, în sensul constatării că poziţia inculpatului sub victimă explică obiectiv modalitatea de pătrundere a cuţitului de jos în sus, faţă de zona de amplasare a ambelor răni şi statura inculpatului şi a victimei.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare al laturii civile, instanţa de apel a constatat că valoarea daunelor materiale stabilită de către instanţa de fond, al cărui mod de calcul este pe larg prezentat în hotărârea apelată, este corectă, fiind în acord cu probatoriul administrat.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind pe inculpatul C.L. şi părţile civile P.M., C.M.C., C.D.A. şi C.E.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul intimatului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

La data de 7 octombrie 2013, în şedinţă publică reprezentantul Ministerului Public a învederat că înţelege să retragă recursul declarat în cauză.

Având în vedere această liberă exprimare de voinţă, Înalta Curte, în contextul dispoziţiilor art. 369 C. proc. pen. şi în temeiul art. 385⁴ alin. (2) C. proc. pen., va lua act de declaraţia reprezentantului Ministerului Public, de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 22 din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.L.

În ceea ce priveşte, recursurile declarate de recurentele părţi civile, se constată că acestea nu au indicat motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Examinând recursurile declarate de părţile civile prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶C. proc. pen., stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen., prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sau printr-un memoriu separat, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 21 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurentele părţi civile nu şi-au motivat recursul, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 385¹⁰alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. şi nici nu există motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de părţile civile P.M., C.M.C., C.D.A. şi C.E. împotriva deciziei penale nr. 22 din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele părţi civile vor fi obligate la plata sumelor de câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 22 din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.L.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile P.M., C.M.C., C.D.A. şi C.E. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumelor de câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3007/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3050/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3007/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3050/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3052/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3053/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). înşelăciunea (art. 215 C.p.), falsul privind identitatea (art. 293 C.p.), infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ICCJ. Decizia nr. 3056/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs