ICCJ. Decizia nr. 3052/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3052/2013
Dosar nr. 9088/118/2012
Şedinţa publică din 9 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43 din 25 ianuarie 2013 Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9008/118/2012,a dispus în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., condamnarea inculpatului B.G.T., la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 2801din Legea nr. 31/1990, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) teza a II-a şi c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului perioada arestării preventive, cu începere de la data de 10 iulie 2012 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.G.T.
În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a obligat pe inculpatul B.G.T. la plata sumei de 146.731,40 euro, echivalent în lei la data plăţii, către partea civilă SC C.Î.C. SA Năvodari, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a obligat pe inculpatul B.G.T. la plata de despăgubiri civile în cuantum de 108.151,31 lei, reprezentând impozit pe profit şi 162.226,96 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată, către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F.
În baza art. 343 alin. (3), cu referire la art. 353 C. proc. pen., a respins cererea părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F., privind luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului.
S-a reţinut că, inculpatul, în calitate de asociat şi administrator al SC M.S. SRL Constanţa, în luna februarie 2011, a procedat la inducerea în eroare a părţii vătămate SC C.Î.C. SA Năvodari, cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect îngrăşăminte chimice, precum şi pe parcursul derulării acestuia, cu privire la bonitatea financiară a firmei, prin emiterea unor bilete la ordin, care ulterior au fost refuzate la plată în urma lipsei totale de disponibil, cauzând un prejudiciu de 136.728,97 euro.
În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut şi faptul că, în perioada februarie - martie 2011, a omis înregistrarea în evidenţele contabile ale SC M.S. SRL Constanţa a veniturilor obţinute din valorificarea îngrăşămintelor chimice achiziţionate de la SC C.Î.C. SA Năvodari, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu suma de 108.151,31 lei, reprezentând impozit pe profit şi 162.226,96 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată, iar la data de 26 septembrie 2011 a procedat la cesiunea fictivă a părţilor sociale ale SC M.S. SRL Constanţa către numiţii I.I. şi I.R.M., cu scopul sustragerii de la răspunderea penală.
Ținând seama că recunoaşterea faptelor de către inculpat a avut un caracter formal, insuficientă pentru a permite reducerea limitelor pedepsei cu o treime şi susceptibilă a atrage în mod nejustificat un beneficiu legal, contrar finalităţii acestei instituţii, instanţa a respins cererea de judecare a cauzei, conform art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 43 din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9088/118/2012 a declarat apel inculpatul B.G.T., care prin apărătorul ales a susţinut, în esenţă că apelul formulat de inculpat vizează aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care textul de lege statuează că atunci când există probleme pe latura civilă, aceasta se disjunge urmând a fi soluţionată separat de latura penală si aplicarea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, în condiţiile în care inculpatul B.G.T. a dat informaţii relevante într-o cauză,, chiar dacă parchetul neagă această împrejurare.
Faţă de aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., astfel cum a fost cerută de inculpat înainte de începerea cercetării judecătoreşti şi reţinerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 iar la reindividualizarea pedepsei să se ţină seama de toate circumstanţele personale ale inculpatului, inclusiv de scrisoarea medicală aflată la dosarul instanţei de fond, urmând ca pedeapsa ce urmează a fi aplicată să fie una echilibrată şi în acord cu scopul prevăzut de legiuitor.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen., având în vedere că se află la primul conflict cu legea penală, se bucură de susţinerea familiei şi nu în ultimul rând că are nevoie de ocrotire şi tratament medical.
Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum şi din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelul formulat este nefondat.
Curtea de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt în deplină concordanţă cu probele administrate şi a realizat o corectă încadrare juridică a faptelor comise de inculpat şi a concluzionat în mod just cu privire la existenţa vinovăţiei acestuia în săvârşirea infracţiunilor.
Curtea a constatat că în procesul de individualizare a pedepsei aplicate apelantului inculpat B.G.T., tribunalul a realizat o judicioasă analiză a tuturor criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., apreciind, în mod corect, asupra cuantumului pedepsei principale, complementare şi accesorii aplicate inculpatului, dar şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale.
Criticile formulate de inculpat vizând greşita individualizare a pedepsei, au fost apreciate ca fiind neîntemeiate în contextul în care instanţa de fond a valorificat toate datele care ţin de împrejurările în care au fost comise faptele, de persoana inculpatului şi atitudinea procesuală a acestuia, de natura şi gravitatea faptelor şi în consecinţă a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate, ţinând seama de criteriile menţionate în art. 72 C. pen.
S-a arătat că nu este întemeiată cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 202/2010, dispoziţii referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul „pledării vinovat”, deoarece, potrivit art. 3201 C. proc. pen., recunoaşterea vinovăţiei nu s-a făcut „până la începerea cercetării judecătoreşti” la instanţa de fond, iar reducerea pedepsei are loc numai în cazul în care „inculpatul declară că recunoaşte în totalitate si necondiţionat faptele reţinute în actul de sesizare.”
Din actele dosarului rezultă că inculpatul nu a recunoscut total şi necondiţionat faptele pentru care a fost trimis în judecată, a contestat întinderea prejudiciului adus bugetului consolidat al statului.
De asemenea s-a arătat că nu poate primi solicitarea apelantului inculpat de aplicare a disp. art. 19 din Legea nr. 682/19 decembrie 2002 privind protecţia martorilor.
Din adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa reiese că dosarul penal care se află în lucru s-a format ca urmare a denunţului altor părţi vătămate, fiind cercetate alte persoane, iar apelantul inculpat B.G.T., are calitatea de martor, neînregistrându-se nici un dosar penal ca urmare a sesizării sau denunţului apelantului inculpat.
Solicitarea apelantului inculpat de a se aplica o pedeapsa cu suspendare sub supraveghere nu a fost primită de instanţa de control judiciar, fata de întinderea prejudiciului produs şi procedeelor utilizate, atât cu ocazia încheierii şi executării contractului,o perioada îndelungata de timp, apelantul inculpat s-a sustras urmăririi penale iar în faza de judecată a încercat sa acrediteze ideea că ar fi fost cooptat în afaceri de diferite persoane care s-au folosit de naivitatea sa, aspect infirmat de probele administrate în cauză.
De altfel, în ansamblul criteriilor indicate de art. 72 C. pen., persoana inculpatului reprezintă doar un reper care nu poate prevala faţă de criteriul gradului de pericol social concret ridicat pe care îl prezintă fapta acestuia, astfel că nu se justifică reducerea pedepsei aplicată de instanţa de fond sau schimbarea modalităţii de executare.
Curtea a apreciat că o pedeapsă rezultanta de 10 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. pentru săvârşirea acestor infracţiuni corespunde unei posibilităţi reale de reeducare a inculpatului, iar circumstanţe reale şi personale conduc la concluzia că aplicarea unor pedepse orientate spre limitele minime ale textelor de lege incriminatoare, ţinând seama şi de limitele prevăzute de textele incriminatorii, dar cu executare efectivă, prin privare de libertate, asigură realizarea corespunzătoare a funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt prevăzute în art. 52 C. pen., neexistând motive nici pentru agravarea, dar nici pentru uşurarea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului de către instanţa de fond.
Astfel, s-a arătat că această pedeapsă constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a apelantului inculpat, fiind aptă să prevină săvârşirea de noi infracţiuni, iar o modalitate de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, în raport cu fapta comisă, urmările produse, scopul urmărit prin comiterea faptei, nu asigură realizarea caracterului preventiv al pedepsei, nefiind justificată o astfel de modalitate de executare.
Prin Decizia penală nr. 69/ P din 8 mai 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins apelul inculpatului B.G.T., ca fiind nefondat.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul B.G.T. a declarat recurs reiterând în esenţă criticile invocate în apel corect respins de Curtea de Apel Constanţa.
Analizând recursul declarat de inculpat în raport de materialul probator de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Recurentul inculpat invocă în susţinerea recursului oral cazul de casare prev. de art. 3859pct. 12 C. proc. pen., arătând că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., fapt pentru care solicită readministrarea probatoriului prin audierea unor martori şi dispunerea efectuării unei expertize contabile. În baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. inculpatul B.G.T. solicită a se reţine că s-a făcut o greşită aplicare a legii atunci când s-a individualizat pedeapsa cât şi modalitatea de executare, sens în care solicită admiterea recursului şi aplicarea disp.art. 861 C. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.G.T. prin raportare la dispoziţiile art. 3859C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Cunoscând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară art. 3866 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859din acelaşi cod. Rezultă aşadar că în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia din motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen., prevede în alin. (2)1 ca instanţă de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul din aceste cazuri de casare, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului se constată că acestea se puteau încadra în dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., caz de casare neinvocat în termenul prevăzut de lege.
Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu disp.art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G.T. împotriva Deciziei penale nr. 69/ P din 8 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.T. împotriva Deciziei penale nr. 69/ P din 8 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 iulie 2012 la 9 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3050/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3053/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
