ICCJ. Decizia nr. 3068/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3068/2013
Dosar nr. 53503/3/2011
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Deliberând recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 482 din 23 iulie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 3089/2012 (nr. vechi 3089/2012), în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul K.J. din art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului K.J., pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B.G. ( cetăţean român, studii medii, director la SC G. SRL Bucureşti, divorţat, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, cu domiciliul în Bucureşti, sector 6) pentru complicitate la infracţiunea de tentativă la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) şi art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A constatat că inculpatul K.J. a fost arestat preventiv de la 28 ianuarie 2011 la 11 februarie 2012.
A constatat că inculpatul B.G. nu a fost privat de libertate pentru acuzaţiile formulate în prezenta cauză.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Instanţa a fost sesizată iniţial prin rechizitoriul nr. 19/D/P/2007 din 17 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului B.G., R.V. şi B.B., pentru săvârşirea infracţiunea de tentativă la înşelăciune, falsificare de valori străine şi iniţiere / asociere la un grup criminal organizat, fapte prev. şi ped. de art. 282 alin. (1) şi (2) rap.la art. 284 C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu, faţă de inculpatul K.J. s-a dispus disjungerea cauzei pentru îndeplinirea procedurii prezentării materialului de urmărire penală, precum şi scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului R.V. şi B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 282 alin. (1) C. pen. şi art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Urmare a disjungerii dispuse faţă de inculpatul K.J. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală a fost format Dosarul nr. 350/D/P/2007 (prezenta cauză) prin care instanţa a fost sesizată potrivit art. 300 C. proc. pen. investindu-se cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului K.J. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 284 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
Majoritatea actelor de urmărire penală aflate în Dosarul nr. 350/D/P/2007 sunt în realitate efectuate în Dosarul nr. 19/D/P/2007 fiind preluate ca atare în noua cauză în urma disjungerii.
La data de 16 iunie 2011, procurorul-şef D.I.I.C.O.T. a infirmat prin ordonanţa nr. 747/2011 soluţia de netrimitere în judecată dispusă faţă de inculpatul B.G. prin rechizitoriul nr. 19/D/P/2007, şi a dispus redeschiderea şi reluarea urmăririi penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. De asemenea, s-a dispus ca după reluarea urmăririi penale cercetările să fie efectuate în Dosarul nr. 350/D/P/2007, rămas în nelucrare din anul 2007.
S-a reţinut că din motivarea ordonanţei de infirmare a soluţiei de scoatere de sub urmărire penală nu rezultă vreun fapt sau o împrejurare de fapt nouă care să fi fost descoperită de procuror după patru ani în care procesul penal a fost închis prin soluţia de netrimitere în judecată, actul procurorului - şef D.I.I.C.O.T. fundamentându-se doar pe considerentele cu caracter general exprimate de Curtea de apel Bucureşti în decizia 85 din 15 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 36025/3/2007 potrivit cărora: „Soluţia aleasă de D.I.I.C.O.T., privind disjungerea cauzei, ca şi restrângerea obiectului judecăţii în rechizitoriul întocmit de parchet la unele acte materiale, încadrarea juridică extrem de restrictivă dată faptelor, scoaterea de sub urmărire penală pentru spălare de bani şi înşelăciune, sunt criticabile. Limitarea obiectului judecăţii la infracţiuni de fals şi grup infracţional organizat pentru doi inculpaţi, la care s-a adăugat o tentativă de înşelăciune pentru al treilea, prin trimiterea în judecată a inculpaţilor B.B. (pentru tentativa la înşelăciune, grup infracţional organizat şi fals de monedă şi alte valori), R.V. (pentru fals de monedă şi alte valori, grup infracţional organizat, B.G. (pentru fals de monedă şi alte valori, grup infracţional organizat) dispariţia unor probe (instrumente financiare depozitate la C.C.A.), sesizarea instanţei doar pentru unele din actele materiale după cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului, au făcut dificilă aflarea adevărului. În mod corect instanţa de fond nu a putut folosi datele din dosar, referitoare la alte fapte, fiind incidente dispoziţiile privind prezumţia de nevinovăţie. Obiectul judecăţii fiind limitat la infracţiunile cu care instanţa este sesizată.”
După reluarea urmăririi penale, actele efectuate de procuror în cauză au constat în aducerea la cunoştinţă a învinuirii inculpatului B.G. la data de 27 iunie 2011 şi ascultarea acestuia la data de 29 iunie 2011 precum şi la administrarea probei cu înscrisuri, iar la data de 12 iulie 2011 a fost emis rechizitoriul.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut că prezenta cauză penală reprezintă în fapt o acuzaţie formulată împotriva inculpaţilor K.J. şi B.G. după ce, faţă de primul dintre aceştia cauza a rămas în nelucrare în urma unei disjungeri mai bine de patru ani, iar faţă de cel de-a doilea s-a dispus infirmarea unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală dispuse de procuror în urmă cu patru ani urmată întocmirea rechizitoriului şi trimiterea sa în judecată la mai puţin de o lună de la data reluării procesului penal.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin achitare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe, instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, infirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, în care sens a reţinut următoarele:
Din declaraţiile inculpaţilor coroborate cu declaraţiile martorilor J.L.P.V., T.C.L., G.L., Z.S.M., O.C., L.G., C.G., T.A., J.T., B.M., S.D., D.C., C.B., P.I., G,B,, S.I., M.C.A., N.G., K.I., V.P.I., U.D., B.A., R.M., P.R., D.R., P.A.M., T.N., A.R., precum şi din declaraţia martorului cu identitate protejată M.A. şi a înscrisurilor administrate în cauză, a rezultat că inculpatul K.J. a introdus în ţară 178.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA fiecare) pretins emise de B.N.S.P.
Instrumentele financiare introduse în ţară au fost depuse în depozit la sediul unei societăţi deţinute de I.S., fiind apoi transferate tot în depozit la C.C.A. şi la Banca R. Sucursala Victoria. Printr-o adresă emisă de Banca R. Sucursala Victoria a atestat că inculpatul K.J. deţine în cutiile de valori ale băncii instrumente de plată în valoare de 50 milioane dolari SUA De asemenea, instrumentele financiare au fost depuse în depozit şi la Banca D.R. (Italia); au fost depuse spre verificarea regularităţii acestora la Banca B. - Sucursala Timişoara, Banca D. - Sucursala Medgidia, Banca C. SUA, Banca P. Bucureşti, Banca U.I. şi J.P.M., pentru ca în urma acestei operaţiuni băncile să aprecieze dacă este posibilă utilizarea acestora în circuitul comercial. Nu toate instrumentele financiare deţinute de inculpaţi au fost depuse spre verificare, ci numai câte un exemplar al acestora, ceea ce atestă caracterul informativ al activităţii de depunere a instrumentelor financiare la instituţiile bancare sus-menţionate; au constituit obiectul unor asocieri cu caracter comercial:
1. inculpatul K.J. şi numiţii B.B. şi G.L. au încheiat în anii 2004 - 2005 un acord de activitate pentru investiţie comună având ca obiect instrumentele financiare;
2. inculpaţii B.G. şi K.J. au înfiinţat societatea comercială SC A. SRL, încheind un contract de asociere în participaţiune ( din 09 decembrie 2004 ), ce a avut ca obiect aducerea în asociere de instrumente financiare în valoare de 40 milioane dolari SUA; au făcut obiectul unei procuri speciale întocmită de avocatul C.S. prin care inculpatul B.G. era împuternicit de inculpatul K.J. cu drept de dispoziţie cu privire la instrumentele financiare.
Cu privire la aceste instrumente financiare, prin sentinţa penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4286 din 30 noiembrie 2010, s-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că instrumentele financiare introduse în ţară de inculpatul K.J. nu au putere circulatorie, fiind lipsite de valoare juridică.
Tribunalul a constatat că faţă de limitele sesizării instanţei potrivit art. 317 C. proc. pen., nu se poate reţine existenţa unei identităţi de fapte şi persoane între prezenta cauză şi cea în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4286 din 30 noiembrie 2010. Prin urmare, nu se poate reţine în prezenta cauză impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.
Tribunalul a mai reţinut că, faţă de natura acuzaţiei penale formulată de procuror în prezenta cauză împotriva inculpatului K.J., încadrarea juridică corectă a faptei este cea de tentativă la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind astfel întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public. Ansamblul acuzaţiei penale formulate de procuror vizează încercarea de inducere în eroare în mod repetat a unor instituţii bancare, fapta continuată rămânând în forma tentată, iar nu consumarea faptei de înşelăciune la niciunul dintre actele materiale ce constituie obiectul acuzaţie.
Prin urmare, Tribunalul în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat inculpatul K.J. din art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Chiar dacă, lipsa puterii circulatorii a instrumentelor deţinute nu este incompatibilă cu comiterea unei tentative la infracţiunea de înşelăciune, Tribunalul a apreciat că niciuna din faptele concrete realizate de inculpaţii K.J. şi B.G. şi descrise mai sus nu întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, respectiv complicitate la tentativa la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată.
Pe de o parte, Tribunalul a constatat niciuna dintre faptele concrete reţinute mai sus nu pot fi calificate ca încercări nereuşite ale inculpatului K.J. de inducere în eroare a băncilor prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
Niciuna dintre unităţile bancare nu a pretins în procesul penal că ar fi fost victima unei încercări de inducere în eroare. Astfel, martorul V.T. a declarat că în perioada 2003 - 2004 a fost contactat de inculpatul K.J. care i-a prezentat un instrument financiar cu o valoare nominală de 2.000 dolari SUA, afirmativ emis de către o bancă din Statele Unite, fiind întrebat cu privire la valabilitatea acestuia precum şi cu privire la posibilitatea scontării lui la Banca B. - Timişoara. Martorul a mai declarat că, la o simplă studiere a instrumentului financiar, acesta prezenta suspiciuni de a fi fals, deoarece nu a regăsit nici unul din elementele de siguranţă pe care un astfel de document ar trebui să le aibă, iar hârtia pe care era tipărit era una de proastă calitate. Celelalte bănci la care au fost depuse instrumentele de plată spre verificare au atestat faptul că instrumentele financiare nu pot fi introduse în circuitul comercial fiind lipsite de putere circulatorie.
În plus băncile din Europa fuseseră încunoştinţate încă din anul 1999 de către Banca A. cu privire la faptul că instrumentele financiare, afirmativ emise de B.N.S.P. în valoare de 2.000 dolari SUA fiecare sunt falsificate, că hârtia utilizată are o calitate slabă, inferioară, culoarea cernelii este diferită de cea legal emisă de către bancă.
Aşadar, s-a apreciat că nu se poate considera că activitatea concretă desfăşurată de inculpatul K.J. a urmărit inducerea în eroare a unor instituţii financiar bancare în scopul producerii unui prejudiciu.
Exigenţa dovedirii de către procuror a temeiniciei acuzaţiei penale dincolo de orice dubiu rezonabil nu este satisfăcută în cauză, instanţa neputând reţine existenţe unei fapte tipice în formă tentată la infracţiunea de înşelăciune cu caracter continuat în sarcina inculpatului K.J.
Instanţa de fond a arătat că nu se poate reţine nici că inculpatul B.G. l-ar fi ajutat material sau moral pe inculpatul K.J. la comiterea unei tentative la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, întrucât autorul nu a comis o faptă care să întrunească condiţiile de tipicitate obiectivă ale unei tentative la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată.
S-a mai arătat că, faţă de faptele concrete ale inculpaţilor K.J. şi B.G. nu se poate reţine nici existenţa vreunei forme de participaţie penală a acestor inculpaţi la tentativa la infracţiune de înşelăciune pentru care a fost condamnat B.B. prin sentinţa penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4286 din 30 noiembrie 2010. Din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpaţii K.J. şi B.G. ar fi contribuit nemijlocit, determinat sau ajutat pe B.B. să comită infracţiunea pentru care a fost condamnat definitiv.
Aşadar, instanţa de fond a constatat neîntrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă cu privire la fapta de tentativă la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul K.J., respectiv la complicitate la tentativă la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) şi art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Şi sub aspectul tipicităţii subiective, s-a apreciat că din actele dosarului nu rezultă intenţia frauduloasă a inculpaţilor realizată în scopul producerii de prejudicii unor instituţii bancare prin utilizarea instrumentelor financiare emise de B.N.S.P.
De altfel, parchetul a constatat, în mod întemeiat, în anul 2007 lipsa elementelor constitutive ale tentativei la înşelăciune în formă continuată de care era acuzat inculpatul B.G., dispunând scoaterea acestuia de sub urmărire penală pentru această acuzaţie.
În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 de care a fost acuzat inculpatul K.J., instanţa de fond a constatat că aceasta nu constituie o faptă tipică. Pe de o parte, pentru infracţiunile de fals de monedă şi alte valori s-a dispus achitarea prin sentinţa penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4286 din 30 noiembrie 2010 (deci lipseşte obiectul grupului, săvârşirea de infracţiuni), iar pentru tentativa la înşelăciune s-a reţinut că B.B. s-a prezentat singur la Sucursala Banca D. Medgidia. Pe de altă parte, în prezenta cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, lipsind de asemenea, obiectul grupului organizat.
2. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor, solicitându-se ca - î n temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se dispună admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate în totalitate şi, rejudecând, condamnarea inculpaţilor K.J. şi B.G. pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, astfel cum au fost schimbate de către instanţa de fond, respectiv tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru inculpatul K.J. şi a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea disp. art. 33 C. pen. pentru inculpatul B.G.
Curtea, examinând apelul declarat de parchet, sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu, în conformitate cu prev. art. 371 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că, în perioada 2004 - 2006, inculpatul K.J. a introdus în România instrumente financiare emise de B.N.S.P. fictive şi a încercat valorificarea lor, prin inducerea în eroare a mai multor unităţi bancare din ţară ori din străinătate, fără sorţi de izbândă însă, deoarece de fiecare dată, băncile care erau investite cu decontarea lor comunicând faptul că acestea nu pot fi plătite deoarece sunt falsificate.
Probatoriul administrat a reţinut că inculpatul a atras în activitatea infracţională mai multe persoane, fiecare cu roluri bine stabilite.
În aceeaşi perioadă infracţională, aceeaşi activitate infracţională a desfăşurat şi inculpatul B.G. şi, de câte ori încerca să valorifice direct ori prin intermediul altor persoane instrumente de plată, comunicarea de la băncile investite cu decontarea lor era aceea că sunt falsificate.
Din declaraţiile inculpaţilor coroborate cu cele ale martorilor J.L.P.V., T.C.L., G.L., Z.S.M., O.C., L.G., C.G., T.A., J.T., B.M., S.D., D.C., C.B., P.I., G,B,, S.I., M.C.A., N.G., K.I., V.P.I., U.D., B.A., R.M., P.R., D.R., P.A.M., T.N., A.R., precum şi din declaraţia martorului cu identitate protejată M.A. şi a înscrisurilor administrate în cauză reiese că inculpatul K.J. a introdus în ţară 178.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA fiecare) pretins emise de B.N.S.P.
Instrumentele financiare introduse în ţară, astfel:
a) au fost depuse în depozit la sediul unei societăţi deţinute de I.S., fiind apoi transferate tot în depozit la C.C.A. şi la Banca R. Sucursala Victoria. Printr-o adresă emisă de Banca R. Sucursala Victoria a atestat că inculpatul K.J. deţine în cutiile de valori ale băncii instrumente de plată în valoare de 50 milioane dolari SUA. De asemenea, instrumentele financiare au fost depuse în depozit şi la Banca D.R. (Italia);
b) au fost depuse spre verificarea regularităţii acestora la Banca B. - Sucursala Timişoara, Banca D. - Sucursala Medgidia, Banca C. SUA, Banca P. Bucureşti, Banca U.I. şi J.P.M., pentru ca în urma acestei operaţiuni băncile să aprecieze dacă este posibilă utilizarea acestora în circuitul comercial. Nu toate instrumentele financiare deţinute de inculpaţi au fost depuse spre verificare, ci numai câte un exemplar al acestora, ceea ce atestă caracterul informativ al activităţii de depunere a instrumentelor financiare la instituţiile bancare sus-menţionate;
c) au constituit obiectul unor asocieri cu caracter comercial:
1. inculpatul K.J. şi numiţii B.B. şi G.L. au încheiat în anii 2004 - 2005 un acord de activitate pentru investiţie comună având ca obiect instrumentele financiare;
2. Inculpaţii B.G. şi K.J. au înfiinţat societatea comercială SC A. SRL, încheind un contract de asociere în participaţiune, ce a avut ca obiect aducerea în asociere de instrumente financiare în valoare de 40 milioane dolari SUA;
d) au făcut obiectul unei procuri speciale întocmită de avocatul C.S. prin care inculpatul B.G. era împuternicit de inculpatul K.J. cu drept de dispoziţie cu privire la instrumentele financiare.
Cu privire la aceste instrumente financiare, prin sentinţa penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4286 din 30 noiembrie 2010, s-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că instrumentele financiare introduse în ţară de inculpatul K.J. nu au putere circulatorie, fiind lipsite de valoare juridică.
Ansamblul acuzaţiei penale formulate de procuror vizează încercarea inculpatului K.J. de inducere în eroare, în mod repetat, a unor instituţii bancare, fapta continuată rămânând în forma tentată, iar nu consumarea faptei de înşelăciune la niciunul dintre actele materiale ce constituie obiectul acuzaţie.
În mod corect instanţa fondului a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, privind pe inculpatul K.J. din infracţiunea prev.de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut că, între cei doi inculpaţi, din modul în care au acţionat, se constată existenţa unei înţelegeri prealabile, iar împrejurarea că faptele nu s-au consumat nu s-a datorat acţiunii lor, ci calităţii şi realităţii instrumentelor financiare care erau false şi, deci, nu aveau putere circulatorie, fiind lipsite de valoare juridică.
Pentru a pronunţa soluţiile de achitare, instanţa fondului a reţinut că niciuna dintre faptele concrete realizate de cei doi inculpaţi, K.J. şi B.G., nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar în ceea ce priveşte constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1), din Legea nr. 39/2003, de care a fost acuzat inculpatul K.J., nu constituie o faptă tipică.
De asemenea, s-a susţinut că în cauză nu există obiectul grupului organizat şi, deci, nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată.
Instanţa fondului a mai reţinut că „niciuna dintre faptele concrete, aduse în sarcina inculpaţilor nu pot fi calificate ca încercări nereuşite ale inculpatului K.J. de inducere în eroare a băncilor, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
S-a mai susţinut că niciuna dintre bănci nu a pretins că ar fi victima unei încercări de inducere în eroare.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că ansamblul probator administrat a statuat că cei doi inculpaţi împreună cu alte persoanei au desfăşurat activităţi în legătură cu instrumente financiare, aparent emise de către B.N.S.P.
Astfel, în anul 2003, au introdus în bancă, inculpatul K.J. şi R.V. 178.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA, fiecare), emise de B.N.S.P. Acestea au fost depozitate în comuna M., la sediul societăţii deţinute de către I.S., au fost mutate la domiciliul numitei P.E. şi transportate la Timişoara şi depuse la C.C.A., alte instrumente financiare similare s-au depus la Banca R. - Sucursala Victoria (emise de aceeaşi bancă) şi apoi transportul lor la domiciliul lui I.A.; Luarea de către K.J. şi R.V. a instrumentelor depozitate la C.C.A. cu o zi înainte de percheziţia efectuată de autorităţile I.P.J.Timiş (21 februarie 2004); Falimentul C.C.A. al cărei vicepreşedinte era R.V.; Solicitarea adresată de K.J. şi R.V., Banca B. - Sucursala Timişoara de scontare a instrumentelor financiare sau utilizarea drept garanţie pentru obţinerea de credite, solicitare respinsă de Banca B. (perioada 2003-2004); Solicitarea adresată Banca R. de către K.J. (însoţit de R.V. şi P.I.), privind emiterea unor adrese din care să rezulte că K.J. deţine în cutiile de valori ale băncii instrumente de plată în valoare de 50 milioane dolari SUA, solicitare admisă de bancă în contra uzanţelor recunoscute în mediul bancar (februarie 2004 - iunie 2006); Încheierea „acordului de activitate pentru investiţia comună" la 11 noiembrie 2004, între K.J. şi B.B., privind punerea în circulaţie a instrumentelor financiare din prezenta cauză şi tranzacţia încheiată între aceştia şi G.L. (la 03 ianuarie 2005); Tranzacţia încheiată între B.B., J.L.P.V. şi P.A. (cetăţeni ai Republicii Moldova), la 23 decembrie 2004, privind valorificarea în SUA a instrumentelor bancare (Banca C. a refuzat plata lor, apreciind că sunt contrafăcute; Corespondenţa purtată între B.B., ca reprezentant al T.I.H., prin care se oferea să cumpere seleniu din Rusia, în valoare de 200 milioane dolari SUA până la 1 miliard dolari SUA; Tranzacţia încheiată între B.B., G.C., R.T.S. şi I.F. (ca reprezentanţi ai SC H.S. SRL), în anul 2006, privind punerea în circulaţie a instrumentelor financiare depuse la Banca R., în cutiile de valori, pentru care această bancă atestase valoarea de 50 milioane dolari SUA şi a altor instrumente similare, în valoare totală de 352 milioane dolari SUA şi încercarea de a le valorifica în Africa, SUA (Florida) şi Italia (băncile au refuzat plata acestora); Depunerea la Banca D.R., într-o cutie de valori, de instrumente financiare înmânate lui B.B. de către B.G. şi T.C.L., urmând să încerce valorificarea lor (martie 2006); Crearea de către B.B. a unei adrese de mail, în numele lui B.M. şi transmiterea datelor de pe paşaportul acestuia (contrafăcute) lui R.T.S., în scopul facilitării tranzacţiei instrumentelor financiare; Tranzacţia încheiată împreună cu G.C. şi U.M.B. ca reprezentant al societăţii elveţiene T., privind valorificarea şi punerea în circulaţie de 25.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA fiecare), pentru falsificare şi punere în circulaţie (21 aprilie 2006) şi tranzacţia încheiată la 26 aprilie 2006, între B.B., G.C. şi A.M.G., privind punerea în circulaţie şi tranzacţionarea a 28373 instrumente financiare; Solicitarea adresată de B.B. Banca D. - Sucursala Medgidia, de încasare a două instrumente financiare a câte 2.000 dolari SUA fiecare (2 februarie 2006); Crearea de către B.G. şi K.J. a unei societăţi comerciale SC A. SRL. (2004) şi încheierea între aceleaşi părţi a unui contract de asociere în participaţiune, privind punerea în circulaţie de instrumente financiare, în valoare de 40 milioane dolari SUA; Întocmirea de către avocatul C.S. de procuri succesive către B.G. şi T.C.L. în numele lui K.J., privind punerea în circulaţie de instrumente financiare (în aceeaşi zi, la 10 iulie 2005), o dată o procură specială şi a doua oară o procură generală; încercarea de a tranzacţiona instrumentele financiare de către B.G. şi T.C.L. la 13 august 2005, prin intermediul cetăţeanului italian D.R.P.; încercarea de tranzacţionare de către B.G., prin intermediul cetăţeanului moldovean G.A. a unui instrument financiar în Israel (Banca U.I. a refuzat plata la 8 decembrie 2005 şi J.P.M. a comunicat că instrumentul nu poate fi scontat deoarece nu există resursele financiare); Tranzacţia încheiată de B.G. cu N.T. (cetăţean american), la 21 aprilie 2006, privind valorificarea de instrumente financiare, în valoare de 20 milioane dolari SUA (banca la care s-a încercat valorificarea a comunicat faptul că instrumentul este fals); Tranzacţia încheiată de N.T. cu D.J. (prin intermediul lui V.C.), privind valorificarea instrumentelor financiare (refuzate de Banca P. Bucureşti); Tranzacţia încheiată de B.G. cu K.I., privind valorificarea unui număr de 7 bilete a 2.000 dolari SUA fiecare (K.I. a cerut opinia unui specialist, care l-a sfătuit să nu încerce valorificarea lor); încercarea lui N.T. de a plasa instrumentele financiare în Germania (în anul 2006).
S-a arătat că din analiza probelor şi mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că, inculpatul K.J. ajutat fiind de către inculpatul B.G., a acţionat în scopul punerii în circulaţie a unui număr de 172.000 “internaţional money orders” falsificate, prin repetate încercări de introducere a acestora spre decontare la diverse instituţii bancare din România, Italia, Israel sau SUA, nedecontarea acestora datorându-se modalităţii de falsificare a acestor instrumente financiare, ceea ce a condus la refuzul băncilor de a onora plăţile.
Martorul J.L.P.V. a declarat că inculpatul K.J. i-a promis drept recompensă pentru activitatea de falsificare a instrumentelor de plată, afirmativ emise de B.N.S.P., 0,5% din fondurile financiare ce urmau a fi obţinute nelegal prin punerea în circulaţie a acestora.
De asemenea, în declaraţia sa, acesta a indicat modul în care au fost falsificate aceste instrumente, precum şi faptul ca l-a ajutat pe inculpatul K.J. să transporte în România un număr de aproximativ 172.000 „international money orders" falsificate, în valoare de aproximativ 344 milioane dolari SUA.
Numitul M.Z. a declarat faptul că pentru întreaga activitate de falsificare a instrumentelor financiar-bancare, ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză, a fost recompensat cu suma de 5.000-6.000 DM, instrumentele fiind falsificate la tipografia „K." din Lapovo-Serbia, după care o parte au fost transportate cu camionul în Croaţia, iar o altă parte în valoare de aproximativ 340 milioane dolari SUA au fost transportate în România, pentru a putea fi folosite de către inculpatul K.J., în vederea obţinerii de credite bancare.
Însă, pentru a putea pune în circulaţie asemenea instrumente financiare falsificate, cu o valoare atât de mare, era necesară crearea unei „istorii” care să le confere acestora o aparenţă de legalitate cu privire la origine, „motiv" pentru care inculpatul K.J. a încheiat fictiv, la data de 6 noiembrie 2003, un contract de cesiune cu Serbia B.E.I. reprezentată de făptuitorul J.L.P.V., în care s-a prevăzut că această societate ar fi cesionat “internaţional money orders” afirmativ emise de B.N.S.P. în valoare de 370 milioane dolari SUA (185.000 bucăţi) către inculpatul K.J., iar acesta ar fi plătit drept contravaloare suma de 1 milion ROL (aproximativ 30 dolari SUA). Mai mult decât atât, inculpatul K.J. a mai întocmit un document ce atesta în fals o „istorie de origine" a acestor instrumente financiare falsificate, încercând în acest fel să le confere o aparentă sursă licită de provenienţă, pentru ca ulterior ele să poată fi folosite în vederea obţinerii de la diferite bănci sau societăţi comerciale de resurse financiare ilicite.
După ce „internaţional money orders” au fost falsificate în Serbia, în maniera prezentată mai sus, şi au fost depozitate o perioadă pe teritoriul acestei ţări, în cursul anului 2003 inculpatul K.J., ajutat fiind de martorul I.S. şi de numitul J.L.P.V., a introdus în România cu un TIR, pe la punctul de trecere al frontierei Porţile de Fier I, un număr de 178.000 instrumente financiar-bancare falsificate, afirmativ emise de către B.N.S.P., în valoare de 370 milioane dolari SUA, pe care le-a depozitat în comuna M., la un gater, unde lucra şi locuia R.V.
Astfel cum rezultă din declaraţia lui R.V., instrumentele financiare falsificate au fost aduse în mai multe etape, fiind depozitate la gater fără pază, în 4-6 colete mari, timp de aproximativ două zile, după care au fost transportate la domiciliul martorei P.E., care a declarat şi faptul că inculpatul K.J. a înmânat instrumentele financiare, în vederea valorificării, inculpaţilor B.B. şi B.G., precum şi învinuitului R.M., fără însă să cunoască ce au făcut aceştia cu ele.
La rândul său, martora M.A. (martor cu identitate protejată), audiată fiind, a confirmat cele menţionate mai sus, precizând - totodată - că instrumentele falsificate au fost aranjate pe serii de către inculpaţii R.V. şi K.J., şi împachetate ca atare, acesta din urmă afirmând că le va utiliza pentru obţinerea unor împrumuturi bancare.
Deoarece era necesar a se verifica dacă piaţa bancară din România acceptă asemenea „internaţional money orders” drept garanţie pentru obţinerea de credite, inculpaţii K.J. şi R.V. s-au deplasat la Timişoara şi le-au depus în casa de valori a C.C.A.
Pentru a reuşi să facă această depunere, inculpatul K.J. i-a convins pe acţionarii C.C.A., să-l accepte drept acţionar, promiţându-le că va atrage importante resurse financiare ce vor fi utilizate pentru dezvoltarea casei de credit, astfel că - în acest fel - inculpatul a devenit acţionar fiind numit, totodată, şi în funcţia de vicepreşedinte al cooperativei.
Acesta a reuşit să-i convingă pe acţionari în legătură cu „bonitatea sa bancară" şi cu posibilitatea de a atrage importante resurse financiare, prezentându-le în primă fază, un număr de 334 de „internaţional money orders”, afirmativ emise de B.N.S.P. în valoare de 668.000 dolari SUA, pe care le-a depus la casieria cooperativei.
În realitate însă, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, aceste instrumente nu au fost acceptate pentru garantarea unor investiţii, întreaga lor „istorie" fiind doar scriptică, realizată ca atare de inculpatul K.J. în speranţa că, odată introduse în circulaţie de către „colaboratorii săi" se va putea identifica o bancă, societate comercială sau o instituţie financiară care să le accepte.
În continuare, inculpatul K.J. însoţit fiind de martora P.R., membru în conducerea cooperativei de credit şi de R.V., s-a deplasat la sediul Banca B. - Sucursala Timişoara, unde a luat legătura cu preşedintele acesteia, martorul V.T., căruia i-a solicitat să verifice posibilitatea valorificării instrumentelor financiare false, pe care i le-a prezentat ca fiind legale şi apte de a fi puse în circulaţie.
În acest sens, audiat fiind, martorul V.T. a declarat că în perioada 2003 - 2004 a fost contactat de inculpatul K.J. care i-a prezentat un instrument financiar cu o valoare nominală de 2.000 dolari SUA, afirmativ emis de către o bancă din Statele Unite, în vederea stabilirii fie a posibilităţii de scontare a acestuia, de către Banca B., fie a utilizării lui drept garanţie pentru obţinerea de credite. Martorul a mai declarat că, la o simplă studiere a instrumentului financiar, acesta prezenta suspiciuni de a fi fals, deoarece nu a regăsit niciunul din elementele de siguranţă pe care un astfel de document ar trebui să le aibă, iar hârtia pe care era tipărit era una de proastă calitate.
Acest martor a mai declarat că, în opinia sa, inculpatul K.J. ştia că instrumentul este fals, deoarece s-a speriat în momentul în care i-a solicitat să declare provenienţa sa şi cantitatea deţinută, motiv pentru care a refuzat să mai predea documentele spre verificare la sediul central al Banca B.
Martora U.D., inspector de credite la C.C.A., a declarat faptul că instrumentele respective au fost aduse în repetate rânduri de către cei doi şi depuse în casieria cooperativei, iar în legătură cu acestea au existat suspiciuni cu privire la legalitate, deoarece, dată fiind valoarea lor, nu se reuşea punerea în circulaţie şi valorificarea, iar la data de 21 februarie 2004, cei doi s-au prezentat foarte agitaţi la sediul cooperativei şi au solicitat restituirea de urgenţă a instrumentelor financiare.
Deoarece C.C.A. nu mai putea fi utilizată ca „societate de acoperire" pentru dovedirea legalităţii instrumentelor falsificate, inculpatul K.J., ajutat fiind de R.V. şi P.I., s-a deplasat la data de 7 februarie 2004 la Banca R. - Sucursala Victoria, unde a încheiat contractul de închiriere pentru caseta de valori, în care a depozitat instrumentele falsificate în valoare de 40 milioane dolari SUA.
Având asupra sa documentele mai sus menţionate, emise de către funcţionarii din cadrul Banca R., precum şi o parte din instrumentele financiar-bancare falsificate, inculpatul K.J. şi-a concentrat activitatea de încercare de punere în circulaţie a „international money orders" falsificate în Bucureşti şi în alte ţări din Uniunea Europeană, utilizându-i de această dată pe B.B. şi B.G.
În acest sens, T.N. a declarat că inculpatul B.G. a deschis în faţa sa două geamantane în care se aflau mai multe instrumente financiare afirmativ emise de către o bancă din Statele Unite, oferindu-i dintre acestea instrumente în valoare de 20 milioane dolari SUA, care atunci când vor fi valorificate ar fi fost împărţite într-o proporţie de 30% pentru inculpatul B.G. şi 70% pentru T.N., precizând şi că, la sfârşitul lunii iunie 2006, o prietenă pe nume B. i-a comunicat că a introdus la plată în Statele Unite instrumentul financiar, că iniţial i-a fost decontat de către bancă, însă, ulterior a fost rechemată la sediul băncii şi i s-a impus să restituie banii deoarece acesta nu poate fi executat, iar banca emitentă a fost declarată în imposibilitate de plată cu ani în urmă; învinuitul a mai precizat că i-a comunicat aceste aspecte inculpatului B.G., spunându-i că instrumentul financiar este fals şi cu toate acestea, inculpatul i-a propus să-i mai înmâneze noi instrumente în valoare de 20 milioane dolari SUA, pe care acesta să încerce să le valorifice.
Martorul G.L. a declarat că, la data de 3 ianuarie 2005, între el, ca reprezentant al Centrului Internaţional Antidrog – I.D.E.C. şi inculpaţii K.J., B.G. şi martorul B.B., ultimul în calitate de reprezentant al T.I.H., s-a încheiat un protocol ce avea la bază ca sursă de obţinere a finanţării, tocmai instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză; învinuitul a mai declarat că cei doi inculpaţi se comportau ca parteneri specificându-i că au încheiat şi un contract de parteneriat între ei, şi că singurul instrument pe care l-a văzut a fost cel prezentat de B.B.
Martorul J.P.P., în calitate de vicepreşedinte al Banca A., Filiala Londra, a arătat faptul că instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză şi care, afirmativ, ar fi fost emise de către B.N.S.P. sunt falsificate, neaparţinând ca emitere băncii mai sus menţionate, deoarece acestea nu prezintă elementele de securitate pe care un „internaţional money order" ar fi trebuit să le prezinte; a mai arătat că, în anul 1992, Banca A. a fuzionat cu B.N.S.P., iar asemenea instrumente legal emise de bancă, au fost onorate la plată timp de 2 ani de zile, până în 1994, din întregul fond financiar avut în vedere iniţial la emiterea lor rămânând în final, după onorare, suma de 100 dolari SUA care a fost transferată către Statul California; fiindu-i puse la dispoziţie de procuror, spre examinare 4 exemplare de „internaţional money order", dintre cele ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză, martorul a declarat, cu privire la acestea că ele sunt false pentru următoarele argumente: la „internaţional money orders” legal emise de către bancă seria inserată în conţinutul lor este alcătuită din 8 cifre, pe când la cele prezentate de către procuror, aceasta este alcătuită doar din 7 cifre, aspect neconform cu realitatea, banca neutilizând o astfel de numerotare; la instrumentele financiare legitim emise de către bancă, marginea din stânga instrumentului este perforată, deoarece fiecare „internaţional money order" este prins într-un carnet, existând sub acesta alte două foi identice (exemplare cu aceeaşi serie şi semnătură), primul exemplar se rupe şi se înmânează băncii spre decontare, iar celelalte două rămân în carnet şi din această cauză marginea este perforată; la „internaţional money orders” legitim emise de către bancă, referitor la cele două semnături, una este printată, dar cealaltă trebuie să fie efectuată manual de către funcţionarul bancar în momentul introducerii la plată a instrumentului, în acest sens locul pentru semnătură fiind lăsat liber, pe când la instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în cauză, ambele semnături sunt executate prin printare, în condiţiile în care prima dintre acestea ar fi trebuit să fie executată de mână; instrumentele financiare prezentate nu sunt legale, deoarece ele au aplicate în mijloc un timbru sec (o ştampilă imprimată) pe care nici Banca A. şi nici B.N.S.P. nu au utilizat-o vreodată, nefiind un element de marcare pentru a conferi securitatea instrumentului; la instrumentele financiare legale „suma de 2.000 dolari SUA", ce indică valoarea lor nominală, consemnată pe acestea, era perforată şi evidenţiată cu cerneală de culoare neagră, pe când la instrumentele prezentate de procuror suma respectivă nu este imprimată în această manieră, ea este evidenţiată cu cerneală de culoare roşie şi neagră şi se încearcă prin printare a se lăsa impresia că ar fi perforată, lucru neadevărat însă; conform legislaţiei americane, nu este permis băncii să emită „internaţional money order" cu rubrici necompletate la „dată" şi „emis de", deoarece acestea ar fi trebuit să fie completate cu data emiterii şi numele sucursalei emitente, pe când la instrumentele prezentate de procuror acestea nu sunt completate, fiind un aspect de nelegalitate pe care o bancă nu l-ar fi permis; la instrumentele financiare legal emise de către bancă între cuvintele „Los Angeles" şi „California" ar fi trebuit să existe aplicată o virgulă, pe când la instrumentele financiare prezentate spre examinare acest semn de punctuaţie nu se regăseşte; la instrumentele financiare legitime marginea din partea inferioară nu există vreo porţiune colorată în maro sau altă culoare, pe când la instrumentele examinate şi care fac obiect de cercetare în cauză, se constată existenţa unei părţi colorată în maro; la „internaţional money order" legitim emis de către bancă hârtia ce trebuia utilizată pentru printarea acestora ar fi trebuit să fie subţire, deoarece ea trebuia să permită ca o hârtie de copiat imprimarea scrisului pe celelalte două exemplare ce alcătuiesc instrumentul financiar, pe când hârtia utilizată la instrumentele financiare falsificate este una groasă, ce nu prezintă aceste proprietăţi.
Martorul a mai declarat că, în aceeaşi calitate de expert, a fost audiat şi de către autorităţile judiciare din Italia-Milano, deoarece anumiţi cetăţeni italieni au încercat să încaseze 1,2 milioane dolari SUA de la Banca A. - Sucursala Milano, utilizând asemenea „internaţional money orders” false, precizând că există o similitudine de elemente între instrumentele false utilizate în Italia şi cele utilizate în România.
Martorul G,B,, a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul B.G. care i l-a prezentat în anul 2004 pe inculpatul K.J., împreună cu cei doi inculpaţi participând la mai multe întâlniri, la care de fiecare dată aceştia doi veneau împreună, ajungându-se în final să se semneze un contract cu aceştia, vizând derularea unor afaceri ce aveau la bază instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză.
Martorul T.C.L. a precizat că, în legătură cu instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în cauză, le-a văzut pentru prima dată în anul 2005, atunci când i-a cunoscut pe inculpaţii B.G. şi K.J. şi, acesta din urmă i-a solicitat martorului G,B, să-l împrumute cu suma de 10.000 euro, lăsându-i, în schimb, drept garanţie, mai multe asemenea instrumente financiare; martorul a mai declarat că i-a cunoscut pe inculpaţii B.G. şi K.J. la martorul G.B. fiindu-i prezentaţi ca mari oameni de afaceri care doreau să încheie mai multe contracte de finanţare, iar martorul participa la discuţii în calitate de gardă de corp; martorul a mai declarat că, ulterior, cei doi inculpaţi au dorit să se deplaseze în Ucraina cu aceste instrumente financiare, însă nu s-a mai realizat această călătorie şi s-a pus problema plecării în statele Uniunii Europene, dar inculpatul K.J. a precizat că el nu poate merge acolo că este cetăţean sîrb şi a sugerat să se deplaseze el şi inculpatul B.G., sens în care i-a dat martorului o procură pentru a putea dispune în legătură cu acestea; martorul a precizat că, în luna iulie 2005 s-a deplasat cu inculpatul B.G. în Italia, la Vicenza, iar ulterior la sfârşitul acelui an, a fost contactat de inculpatul B.G. care i-a solicitat să semneze nişte documente, deoarece martorul avea procura dată de inculpatul K.J., iar acesta era plecat din ţară, motiv pentru care martorul i-a solicitat inculpatului B.G. să găsească o modalitate pentru ca el să nu mai fie implicat în această afacere; martorul a mai declarat că după arestarea inculpatului B.G., s-a întâlnit cu inculpatul R.V., căruia i-a recomandat să nu se mai ascundă de autorităţile statului, cu atât mai mult cu cât se ştia că el şi cu inculpatul K.J. erau de foarte mulţi ani în afaceri, de asemenea, R.V. a lucrat o perioadă la birou şi cu inculpatul B.G.
Referitor la probatoriul administrat cu privire la existenţa infracţiunii de iniţiere a unui grup de crimă organizată, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în sensul că în speţă este vorba de o grupare de crimă organizată transnaţională, condusă de inculpatul K.J., ajutat în mod direct de inculpatul B.G. şi de R.V. şi B.B. care, la rândul lor, au extins reţeaua, cooptând în aceasta mai mulţi cetăţeni români şi italieni, a căror unică participaţie a constat în încercarea de plasare pe piaţa financiar bancară a instrumentelor falsificate şi, implicit, inducerea în eroare a instituţiilor bancare.
Gruparea infracţională a fost bine constituită, fiecare persoană a avut un rol bine determinat, cunoscându-şi „locul şi atribuţiile" cu privire la încercările de punere în circulaţie a instrumentelor falsificate.
Inculpatul K.J. a recrutat şi folosit persoane în vederea punerii în circulaţie a instrumentelor financiare falsificate cu scopul de a obţine resurse financiare ilicite, dovedind o perseverenţă infracţională, justificată şi de necesitatea recuperării cheltuielilor efectuate, pentru falsificarea instrumentelor financiare, pentru „legendarea" provenienţei acestora, pentru introducerea şi depozitarea în România, precum şi pentru încercările nereuşite de decontare la diversele instituţii bancare.
Şi în condiţiile în care nu s-a reuşit plasarea în mediul bancar al acestor falsuri, grupul infracţional iniţiat de K.J. are o existenţă de sine stătătoare, din anul 2003 până la intervenţia organelor de urmărire penală.
Aşadar, mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi şi de asemenea, inscrisurile încuviinţate inculpaţilor au dovedit situaţia de fapt reţinută, încadrarea juridică stabilită de instanţa fondului, cât şi vinovăţia - cu certitudine şi fără echivoc - a inculpaţilor K.J. şi B.G.
Fiind dovedită vinovăţia inculpaţilor, Curtea a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea, însă la stabilirea cuantumului acestora urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare judiciară prev.de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social pe care-l prezintă astfel de fapte, chiar dacă s-au săvârşit în forma tentativei, modalităţile şi împrejurările în care au avut loc, la urmările produse, toate coroborate şi cu situaţia juridică a fiecărui inculpat în parte, sens în care s-a reţinut în favoarea fiecăruia circumstanţa atenuantă prev.de art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen., şi art. 74 alin. (2) C. pen.
Instanţa de apel a aplicat pedepse orientate către mediu, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul K.J. a aplicat şi prevederile art. 33 lit. a) C. pen., acesta săvârşind două infracţiuni, în concurs real, precum şi a pedepsei complementare pentru fiecare infracţiune săvârşită în parte, prev. de art. 65 rap. la art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a apreciat că, aplicând inculpatului K.J. o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, scopul acesteia, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., pedeapsa ca mijloc de reeducare şi constrângere, pedeapsa mijloc de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi de 5 luni închisoare inculpatului B.G., este de natură a-şi atinge scopul.
Nefiind persoane cunoscute cu antecedente penale, provin din familii organizate şi având un anumit grad de instrucţie, s-a apreciat că pedeapsa ca mijloc coercitiv şi de reeducare îşi poate atinge scopul şi dacă aceasta nu se execută în regim de detenţie.
Aşa fiind, pedeapsa aplicată fiecărui inculpat a fost suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 4 ani (pentru inculpatul K.J.) şi de 2 ani şi 5 luni (pentru inculpatul B.G.).
Curtea a constatat că inculpaţii au fost arestaţi în baza M.A.P. din 9 mai 2006, pus în executare pentru inculpatul K.J. la data de 28 ianuarie 2011 şi nr. 338/U.P./2006 (inculpatul B.G.).
S-a mai constatat că inculpatul K.J. a fost arestat în perioada 28 ianuarie 2011 la 11 februarie 2012, perioadă ce s-a scăzut din durata pedepsei aplicate, iar inculpatul B.G. a fost arestat preventiv la data de 13 iulie 2006, până la 5 ianuarie 2007, perioadă ce s-a scăzut din durata pedepsei aplicate.
În baza art. 111 C. pen. rap. la art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul K.J. cele 120 bilete la ordin falsificate.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 365 din 20 decembrie 2012 în sensul celor precizate.
3. Împotriva acestei decizii au formulat în termen legal recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi recurenţii inculpaţi B.G. şi K.J., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Procurorul a invocat nelegalitatea deciziei instanţei de prim control judiciar din perspectiva greşitei aplicări în cazul inculpatului B.G. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, în împrejurarea în care inculpatul fusese condamnat la pedeapsa principală de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., contravenind astfel disp. art. 65 alin. (1) C. pen. în stabilirea pedepsei complementare.
Recurentul inculpat B.G., prin apărător a invocat, într-o primă critică, incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., arătând că instanţa de apel, în mod eronat a reţinut că inculpatul, în perioada 2004-2006, ar fi introdus în ţară instrumente financiare emise de către B.N.S.P. fictive, şi că ar fi încercat prin intermediul altor persoane, valorificarea acestora prin inducerea în eroare a mai multor unităţi bancare din ţară ori străinătate.
Se invocă în acest sens analiza subiectivă pe care instanţa de prim control judiciar a făcut-o cu privire la ansamblul probator administrat, interpretările date declaraţiilor inculpaţilor, martorilor, înscrisurilor administrate, interpretări străine de înţelesul real al acestor probe.
Mai mult, apărarea susţine că mijloacele de probă administrate reflectă mai degrabă nevinovăţia inculpatului decât incriminarea unor fapte în maniera penală.
Se mai susţine că nelegalitatea hotărârii de condamnare a instanţei de apel este vădită şi, din prisma faptului că aceasta preia textual cea mai mare parte a susţinerilor parchetului din rechizitoriu, fără a le supune unei analize proprii, profunde, fără a le trecere prin filtrul judecăţii riguroase şi imparţiale pe care instanţa era obligată s-o facă.
O altă critică adusă de recurentul inculpat B.G. deciziei atacate se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în considerarea aspectului că din analiza întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţelor de judecată (fond şi apel) rezultă fără putinţă de tăgadă că faptele inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Aceleaşi concluzi reies, în opinia apărării şi din hotărârea instanţei de fond care a analizat, prin coroborare, probele cauzei, constatând justificat că activitatea de introducere în ţară a instrumentelor financiare emis de către B.N.S.P. nu poate fi imputată inculpatului, aşa cum total eronat a reţinut instanţa de apel, o asemenea activitate aparţinând exclusiv inculpatului K.J.
Pe de altă parte, se arată că cercetarea judecătorească efectuată în faza apelului nu a adus niciun element de noutate în ceea ce priveşte acuzaţiile formulate, însă instanţa de apel, spre deosebire de instanţa de fond, nu a lecturat suficient declaraţiile martorilor audiaţi, iar dacă a făcut-o, nu le-a analizat cu rigurozitate, căci dacă ar fi procedat cum s-ar fi impus, ar fi dat eficienţă acelui principiu de drept care guvernează desfăşurarea procesului penal şi anume „dacă o faptă nu este pe deplin dovedită atunci ea nu există”.
Se mai învederează că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă cu privire la fapta de complicitate la tentativă la înşelăciune în formă continuată prev. de art. 26 - art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar sub aspectul laturii subiective, nu rezultă intenţia frauduloasă a inculpatului în scopul producerii de prejudicii unor instituţii bancare prin utilizarea instrumentelor de plată emise de B.N.S.P.
În fine, în susţinerea prezumţiei de nevinovăţie, recurentul inculpat invocă regula „in dubio pro reo”, complement al acestei prezumţii, subliniind că, înainte de a fi problemă de drept, aceasta constituie o problemă de fapt (sens în care se invocă decizia nr. 3465 din 27 iunie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
În finalul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, recurentul inculpat B.G. precizează că înţelege să formuleze drept cazuri de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 12 teza I, 172 şi 18 C. proc. pen.
Recurentul inculpat K.J. nu a motivat recursul promovat.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, din prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor înfăţişate de procuror şi recurentul inculpat B.G., dar şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. în efectuarea propriului demers analitic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Analiza, evaluarea materialului probator administrat în cauză a determinat concluzii diametral opuse instanţei de fond şi respectiv instanţei de prim control judiciar, acţiunea penală exercitată fiind rezolvată prin achitare în faţa primei instanţe şi condamnare în urma exercitării controlului judecătoresc.
Astfel, judecătorul fondului a apreciat că faptele ce au format obiectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor B.G. şi K.J. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii.
În opinia instanţei fondului, probele cauzei au relevat că inculpatul K.J. a introdus în ţară 178.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA fiecare) pretins emise de B.N.S.P., instrumentele fiind depuse în depozit la sediul unei societăţi deţinute de I.S., apoi transferate tot în depozit la C.C.A. şi la Banca R. - Sucursala Victoria şi la Banca D.R. (Italia) şi depuse spre verificarea regularităţii acestora la diverse bănci (Sucursale din România).
În continuare s-a mai stabilit că instrumentele financiare au constituit obiectul unor asocieri cu caracter comercial, dar au făcut şi obiectul unei procurori speciale întocmite de avocatul C.S. prin care inculpatul B.G. era împuternicit de inculpatul K.J. cu drept de dispoziţie cu privire la acestea, cu privire la acest din urmă aspect statuându-se cu prioritate de lucru judecat (sentinţa penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4286 din 30 noiembrie 2010) că instrumentele financiare introduse în ţară de inculpatul K.J. nu aveau putere de circulaţie, fiind lipsite de valoare juridică.
În raport cu acuzaţia formulată de procuror împotriva inculpatului K.J., judecătorul fondului a considerat că încadrarea juridică a faptei este aceea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), sens în care a procedat la schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., subliniind că lipsa puterii circulatorii a instrumentelor deţinute nu este incompatibilă cu comiterea tentativei la infracţiunea de înşelăciune.
S-a apreciat însă că niciuna din faptele concrete realizate de cei doi inculpaţi şi descrise nu întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune (inculpatul K.J.) şi respectiv, complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune (inculpatul B.G.) în forma continuată, în condiţiile în care s-a constatat că actele materiale ale celor doi inculpaţi nu pot fi calificate ca încercări nereuşite ale inculpatului K.J. de inducere în eroare a băncilor prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dar nici drept acţiuni de ajutor material sau moral în cazul inculpatului B.G. în comiterea de către K.J. a tentativei de înşelăciune în sensul celor arătate.
În acelaşi registru s-a înscris şi concluzia instanţei de fond în ceea ce priveşte inexistenţa vreunei forme de participaţie penală a celor doi inculpaţi la tentativa de înşelăciune pentru care inculpatul B.B. fusese condamnat prin sentinţa penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, (definitivă prin decizia I.C.C.J.-Secţia penală nr. 4286 din 30 noiembrie 2010).
În considerarea acestor argumente s-a concluzionat cu privire la neîntrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă. Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 de care a fost acuzat inculpatul K.J., tribunalul a constatat că aceasta nu constituie o faptă tipică. S-a arătat în acest sens că pentru infracţiunea de fals de monedă şi alte valori s-a dispus achitarea, iar pentru tentativă la înşelăciune s-a reţinut că inculpatul B.B. s-a prezentat singur la Sucursala Banca D. Medgidia, iar în prezenta cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune, lipsind aşadar obiectul grupului organizat.
Chemată să exercite controlul jurisdicţional asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei fondului, urmare a exercitării de către procuror a căii de atac a apelului, Curtea, menţinând încadrarea juridică dată faptelor deduse judecăţii de prima instanţă, a procedat la condamnarea acestora. A stabilit, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, că analiza probelor şi mijloacele de probă existente la dosarul cauzei determină, cu certitudine, concluzia că inculpatul K.J., ajutat fiind de coinculpatul B.G. a acţionat în scopul punerii în circulaţie a unui număr de 172.000 „international money orders” falsificate, prin repetate încercări de introducere a acestora spre decontare la diverse instituţii bancare din România, Italia, Israel, SUA, nedecontarea acestora datorându-se modalităţii de falsificare a acestor instrumente financiare, ceea ce a condus la refuzul băncilor de a onora plăţile.
În sprijinul celor statuate, instanţa de prim control judiciar a înfăţişat elemente şi împrejurări de fapt rezultate din declaraţiile martorilor J.L.P.V., M.Z., R.V., M.A., V.T., U.D., T.N., G.L., J.P.P., G.B., T.C.L. (declaraţii date în faza urmăririi penale), precum şi declaraţii ale unor martori cu identitate protejată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, observând derularea judecării cauzei în apel, fază în care instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe noi, administrate în faţa instanţei de apel, conform art. 378 C. proc. pen., ţinând seama de exigenţele asigurării unui proces echitabil în raport de soluţia dispusă în urma cercetării controlului judecătoresc în apel, constată următoarele:
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 3 octombrie 2012, stabilind prim termen de judecată la 31 octombrie 2012. La cererile repetate ale inculpaţilor B.G. şi K.J. a acordat mai multe termene de judecată (la 14 noiembrie 2012, 21 noiembrie 2012, 5 decembrie 2012, 12 decembrie 2012, 14 decembrie 2012).
În faţa instanţei de apel, inculpatul B.G. a învederat că îşi menţine declaraţiile date, nu are de formulat completări şi apreciază ca fondată soluţia fondului. Inculpatul K.J. nu s-a prezentat în faţa apelului, invocând probleme medicale.
În cauză nu au fost solicitate noi probe de către inculpat ori procuror, iar instanţa nu a apreciat necesar a administra vreo nouă probă ori a administra probe ale cauzei, în verificarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei apelate însuşindu-şi în fapt, prin soluţia pronunţată, susţinerile procurorului.
În concret, instanţa de apel a procedat la condamnarea celor doi inculpaţi, fără a desfăşura o nouă judecată cu administrare de noi probe, dând o altă interpretare materialului probator existent la dosar şi concluzionând cu privire la vinovăţia celor doi inculpaţi.
De altfel, în conţinutul considerentelor deciziei recurate, instanţa preia în mod substanţial argumentele înfăţişate de către procuror în motivele de apel formulate, fără însă ca instanţa să facă propria analiză a probelor, să înlăture motivat starea de fapt reţinută de judecătorul fondului şi să stabilească o nouă stare de fapt în raport cu modalitatea în care a înţeles să rezolve acţiunea penală.
Curtea de apel, statuând cu privire la o situaţie total opusă celei reţinute de tribunal, însă total concordantă cu cea expusă în rechizitoriu, fără însă a respecta caracterul devolutiv al căii de atac a apelului [art. 371 alin. (2) C. proc. pen.] şi limitându-se într-o manieră total nejustificată la a consemna, în încheierea de şedinţă, poziţia procesuală a apelantului B.G., fără a administra nicio altă probă, constată vinovăţia inculpatului printr-o altă interpretare a probelor cauzei din cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că de altfel, concluzia la care a ajuns instanţa de apel este lapidar argumentată şi în lipsa unei evaluări proprii cu referire la faptele şi persoana deduse judecăţii.
Examinarea cu prioritate a cazurilor de casare invocate obligă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să aibă, în primul rând, în vedere criticile aduse de către recurentul inculpat B.G. şi totodată să ţină seama de disp. art. 6 par. 1 lit. d) din Convenţie (C.E.D.O.) în asigurarea caracterului echitabil al procedurii judiciare derulate.
A rezultat din cele expuse că instanţa de apel şi-a fundamentat decizia pe o nouă interpretare (lacunară) neconvingătoare, dată probatoriului găsind vinovaţi inculpaţii pe baza aceloraşi probe care au condus la pronunţarea de către prima instanţă, a unei soluţii de achitare. Curtea a ignorat în mod evident obligaţiile ce-i reveneau în calitate de instanţă de prim control judiciar [art. 378 alin. (1) C. proc. pen.] - cauza devoluând în fapt şi drept, cu atât mai mult cu cât controlul pe care s-ar fi impus a-l exercita viza o soluţie de achitare.
România a fost condamnată sub aspectul încălcării disp. art. 6 par. 1 lit. d) din Convenţie în cauze multiple, întrucât prin reaprecierea probelor de către instanţa de control judiciar fără administrarea lor nemijlocită, se desfăşoară o procedură fără caracter echitabil.
Pe de altă parte, în cauză nu au fost respectate nici disp. art. 378 alin. (11) C. proc. pen. cu privire la ascultarea inculpaţilor, ştiut fiind că instanţa europeană a statuat că atunci când o instanţă sesizată cu soluţionarea unei cauzei în fapt şi drept, este investită să analizeze în ansamblul ei problema vinovăţiei sau nevinovăţiei, aceasta nu poate, din motive de echitate a procedurii, să decidă asupra acestor probleme fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal de inculpat care susţine că nu a comis fapta considerată infracţiune.
În consecinţă, constatând incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. -în contextul în care instanţa de apel, prin decizia pronunţată a omis a face o analiză proprie, efectivă, asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură a garanta drepturile lor şi a influenţa în mod covârşitor soluţia procesului - dar şi încălcarea exigenţelor asigurării unei proceduri echitabile aşa cum jurisprudenţa C.E.D.O. o cere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu înţelege să mai examineze şi celelalte motive de recurs invocate.
În conformitate cu disp. art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi inculpaţii K.J. şi B.G. împotriva deciziei penale nr. 365 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat K.J., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.G., până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă slovacă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi inculpaţii K.J. şi B.G. împotriva deciziei penale nr. 365 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat K.J. în sumă 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.G., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă slovacă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2947/2013. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 3194/2013. Penal → |
|---|
