ICCJ. Decizia nr. 3150/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Accidentul şi catastrofa de cale ferată (art. 277 C.p.), infracţiuni la regimul silvic (Legea nr. 26/1996), infracţiuni la legea societăţilor come
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3150/2013
Dosar nr. 3571/104/2012
Şedinţa publică din 16 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 182 din 22 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3571/104/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.M., la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 9 luni închisoare.
În baza art. 277 alin. (1) şi (3) rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990R., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 7 luni închisoare.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare statului (200 RON avansaţi la urmărirea penală) din care 50 RON onorariu avocat oficiu conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 237/P/2011 din 07 iunie 2012, în baza art. 262 pct. 1 lit. a), art. 228, art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 şi art. 277 alin. (1) şi (3) rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 R, cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi întregul material probator administrat în faza de urmărire penală, prin prisma declaraţiei dată de inculpat în faţa instanţei şi a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., aplicabile în cauză, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 21 aprilie 2009 inculpatul D.M. a preluat SC T.B. SRL cu sediul în comuna F., jud. Olt, înregistrată la O.R.C. din 30 aprilie 2009 având calitatea de administrator şi deţinând un capital majoritar de 99%.
Ulterior, la data de 24 aprilie 2009, a preluat şi SC W.G. SRL cu sediul social în comuna F., jud. Olt, la preluarea acestora declarând în mod neadevărat, pe propria răspundere că nu a fost condamnat anterior, pentru fapte care atrag incompatibilitatea administrării unei societăţi comerciale, aşa cum prevăd dispoz. art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Aceste declaraţii au fost autentificate la notariat în 24 aprilie 2009 şi depuse la ORC de pe lângă Tribunalul Argeş.
Mai mult decât atât. sediul celor două societăţi a fost declarat, potrivit contractelor de comodat din data de 22 aprilie 2009 la domiciliul comun al inculpatului şi soţiei acestuia D.G., respectiv în comuna F., sat F., jud. Olt.
La data de 11 februarie 2010 şi respectiv 26 februarie 2010, organele fiscale s-au deplasat la sediul astfel declarat al SC T.B. SRL, respectiv la domiciliul asociatului majoritar, inculpatul D.M., ocazie cu care nu au găsit nici o persoană şi au constatat că nu se desfăşoară activităţi economice la această locaţie, acesta nefiind în măsură a onora nici invitaţiile adresate de aceleaşi organe fiscale.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor aşa cum au fost expuse în actul de sesizare, declaraţie în raport cu care instanţa constată îndeplinite condiţiile prev. de art. 345 C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii de către inculpat a infracţiunilor prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 şi art. 277 alin. (1) şi (3) rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care va dispune condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele textelor legale incriminatoare.
Astfel, instanţa a reţinut că inculpatul s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare în calitate de administrator al SC T.B. SRL şi SC W.G. SRL, prin declararea fictivă a sediului principal al celor două societăţi (art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005), a făcut declaraţii inexacte cu rea-credintă în sensul că anterior nu a suferit condamnări pe baza cărora s-au făcut menţiuni în registrul comerţului (art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990) şi a exercitat funcţia de administrator cu încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilitatea (art. 276 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990).
Pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, instanţa a reţinut că anterior astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., prin sentinţa penală nr. 1083 din 17 aprilie 2001 pronunţată de Judecătoria Ploieşti fiind arestat în executarea acestei pedepse la data de 20 martie 2001.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 „nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru înşelăciune" iar potrivit art. 277 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 „administratorul care exercită funcţia cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi referitoare la incompatibilitate, se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută la alin. (1)".
S-a reţinut că pentru pedeapsa aplicată prin sentinţa anterior menţionată, nu s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească având în vedere că ulterior, prin sentinţa penală 166 din 7 mai 2005 pronunţată de Judecătoria Caracal, definitivă prin decizia penală nr. 861 din 21 septembrie 2005 a Curţii de apel Craiova, a fost din nou condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 208 - 209 C. pen., aşa încât potrivit art. 135 - 136 C. proc. pen. termenul de reabilitare s-a socotit în raport de cea mai grea pedeapsă, calculându-se de la data când a luat sfârşit executarea ultimei condamnări, respectiv 15 iunie 2008, termenul de reabilitare urmând ase împlini deci, la data de 14 iunie 2014, data la care ar fi încetat interdicţiile şi incapacităţile inculpatului ce au decurs din condamnările suferite, inclusiv aceea de a putea exercita funcţia de administrator a unei societăţi comerciale.
Faţă de antecedentele penale ale inculpatului, astfel cum au fost anterior expuse, s-a reţinut în sarcina acestuia starea de recidivă postexecutorie, infracţiunile fiind comise de inculpat mai înainte de împlinirea termenului de reabilitare judecătorească pentru condamnările anterioare, aşa încât va dispune condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu închisoarea cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen., acesta beneficiind de o reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime.
În considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen., respectiv a dispoziţiilor părţii generale a C. pen., a limitelor de pedeapsă fixate în partea specială a acesteia, a gradului concret de pericol social a faptelor comise, dar şi în raport de persoana inculpatului care deşi este recidivist a recunoscut faptele comise, solicitând judecarea sa în baza probelor de la urmărirea penală, instanţa aplicat acestuia câte o pedeapsă cu închisoarea apropiată de minimul special al pedepsei stabilit în conformitate cu art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.M. care a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul temeiniciei, solicitând reţinerea de circumstanţe judiciare atenuante conform art. 74, 76 C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul special redus, urmare aplicării disp. art. 3201 C. proc. pen.
Deşi legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la instanţa de apel şi nu a depus probe noi în dovedirea motivelor de apel.
Examinând hotărârea atacată,în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa de apel constată că prima instanţă a reţinut o stare de fapt şi o încadrare juridică în concordanţă cu întreg probatoriul administrat în cauză, vinovăţia inculpatului fiind dovedită inclusiv cu recunoaşterea de către acesta a faptelor aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, acesta beneficiind de aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen.
În drept, fapta inculpatului de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declaraţii fictive cu privire la sediile principale ori secundate ale societăţilor administrate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, infracţiune pentru care corect s-a dispus condamnarea.
Fapta aceluiaşi inculpat care a făcut declaraţii inexacte, respectiv a declarat că nu a suferit condamnări, în baza acestor declaraţii făcându-se menţiune în registrul comerţului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, infracţiune pentru care corect s-a dispus condamnarea.
Fapta reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat care exercitat funcţia de administrator a unei societăţi comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile produse de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 277 alin. (3) din Legea nr. 31/1990R, infracţiune pentru care corect s-a dispus condamnarea.
Întrucât infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului se află în concurs real, în mod corect au fost reţinute disp. art. 33 lit. a) C. pen.
Totodată, din fişa de cazier a inculpatului s-a reţinut că acesta se află în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul suferind începând cu anul 1989, numeroase condamnări, ultima condamnare fiind de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 166/2005 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin dec. pen. nr. 861/2005 a Curţii de Apel Craiova, pedeapsă în executarea căreia inculpatul a fost arestat la 15 iunie 2004 şi liberat condiţionat cu un rest de 477 zile neexecutate, la 23 februarie 2007.
Sub aspectul criticilor formulate de către inculpat, văzând limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală specială, reduse în condiţiile aplicării disp.art. 3201 C. proc. pen.,dispoziţiile art. 72 C. pen., instanţa a preciat că pedepsele aplicate inculpatului corespund gradului de pericol social concret al faptelor reţinute în sarcina acestuia, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, putând duce la îndeplinirea scopului educativ şi preventiv al pedepsei aşa cum este el definit de art. 52 C. pen.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe judiciare atenuante este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
În cauză instanţa de apel a constatat că nu se identifică şi nici nu se probează împrejurări care pot fi reţinute ca fiind circumstanţe judiciare atenuante în condiţiile art. 74 C. pen.
S-a reţinut că, inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, nu se poate reţine că acesta a avut o bună comportare anterior în societate.
Starea de recunoaştere şi regret precum şi starea de sănătate au fost avute în vedere de instanţa de fond la aplicarea pedepselor, orientate spre minimul special.
Recunoaşterea faptelor de către inculpat a fost valorificată juridic prin reţinerea disp. art. 3201 C. proc. pen., astfel că în cauză, s-a apreciat că nu se poate reţine şi circumstanţa judiciară atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., neputând să se dea o dublă valenţă juridică aceleiaşi împrejurări.
Sub aspectul pedepsei accesorii aplicate inculpatului, instanţa a constatat că aceasta respectă principiul proporţionalităţii, fiind în acord cu Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Neconstatând alte motive de nelegalitate, pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.M. invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând decizie recurată prin prisma cricilor formulate, Înalta Curte, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele următoare:
Unicul motiv de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei invocat de recurentul inculpat D.M. se dovedeşte, a fi, neîntemeiat.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci acesta este rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să-şi schimbe comportamentul în sensul de a nu mai comite acte antisociale.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Ţinând cont de cele expuse, se consideră, că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen. pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen. şi pedeapsa de 7 luni închisoare închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/l990R., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen.,nu se justifică a fi diminuate în raport de gradul de pericol social concret al faptelor, demonstrat prin modalitatea de comitere a acestora, de pluralitatea de infracţiuni şi de perseverenţa infracţională a inculpatului, acesta fiind în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen., iar din fişa de cazier rezultă că inculpatul, începând cu anul 1989, a suferit numeroase condamnări.
Cuantumul pedepselor a fost coborât sub minimul special, în condiţiile aplicării disp. art. 3201 C. proc. pen., starea de recunoaştere şi regret precum şi starea de sănătate au fost avute în vedere de instanţa de fond la aplicarea pedepselor, care oricum au fost orientate spre minimul special.
Înalta Curte reţine că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, astfel că în procesul de individualizare a pedepsei, s-a stabilit în mod întemeiat executarea acesteia în detenţie, în funcţie de criteriile de individualizare privite cumulat şi fără a se da prevalentă celor ce îl caracterizează pe inculpat, instanţa de recurs considerând, în acord cu instanţele de fond şi apel că nu trebuie nesocotită gravitatea faptelor săvârşite. perseverenţa infracţională rezultată de numeroasele condamnări anterioare,astfel că scopul preventiv educativ al pedepsei nu s-ar putea realiza prin suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei, instanţele manifestând suficientă clemenţă prin cuantumul pedepselor aplicate.
Totodată, instanţa de control judiciar nu a identificat împrejurări favorabile inculpatului care să poată fi reţinute ca fiind circumstanţe judiciare atenuante în condiţiile art. 74 şi 76 C. pen.
Pentru considerentele expusejn temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 26 din 25 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 26 din 25 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3139/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3152/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
